Partaj judiciar. Decizia nr. 474/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 474/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-07-2015 în dosarul nr. 16560/215/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 474
Ședința publică de la 09 Iulie 2015
Completul compus din:
Președinte: - C. R.
Judecător: - T. R.
Judecător: - M. L. N. A.
Grefier: - S. C.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta M. E., împotriva deciziei nr. 93 din 19 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I. Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți D. T., V. M. și V. I. - decedat, având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurenta reclamantă M. E., intimații pârâți D. T., V. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat instanței faptul că prin încheierea de ședință de la 15 mai 2014 judecata cauzei a fost suspendată în baza dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, că potrivit referatului întocmit de grefa secției, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei fiind propusă perimarea, părțile fiind citate cu această mențiune.
Curtea, din oficiu, a invocat excepția perimării recursului în raport de dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, urmând ca acesta să fie luat în examinare sub aspectul excepției.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/12.07.2013 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamanta M. E. împotriva pârâților D. T., V. M., V. I.-decedat în timpul procesului, acțiunea fiind continuată împotriva moștenitoarelor acestuia :pârâtele D. T. și V. M..
S-a constatat deschisă succesiunea defunctului V. I. decedat la 11.06.2012 cu ultimul domiciliu în . având ca moștenitori legali pe reclamantă și pârâtele D. T. și V. M. în calitate de descendente de gradul I ,fiecare cu câte o cotă de 1/3.
S-a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului se compune din cota de 1/2 din apartamentul situat în mun. Reșița, Bulevardul Republicii, nr. 2 A, .. 4, .-S. compus din 3 camere, hol, bucătărie, cămară, sas, baie logie împreună cu dreptul de coproprietate asupra părților si dependințelor comune ale imobilului care prin destinația lor sunt în folosința comună a tuturor coproprietarilor înscris în CF nr._ –C1-U35 Resița și din folosința comună asupra terenului, întregului apartament revenindu-i cota de 7,52 mp., conform CF_ Reșița.
S-a dispus ieșirea din indiviziune a reclamantei și pârâtelor D. T. și V. M. ca moștenitoare ale acestui defunct.
A fost omologat raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții întocmit în cauză de expert Daici G. și atribuie bunul în baza acestuia astfel:
Reclamantei i s-a dispus atribuirea apartamentului situat în mun. Reșița, Bulevardul Republicii, nr.2 A, ..4, ., jud.C.-S. compus din 3 camere, hol, bucătărie, cămară, sas, baie logie împreună cu dreptul de coproprietate asupra părților și dependințelor comune ale imobilului care prin destinația lor sunt în folosința comună a tuturor coproprietarilor înscris în CF nr._ –C1-U35 Resița și din folosința comună asupra terenului, întregului apartament revenindu-i cota de 7,52 mp., conform CF_ Resița și a plătit pârâtelor D. T. și V. M. câte o sultă în cuantum de 33.833,33 lei pentru fiecare.
In temeiul art.50/2 din OUG 51/2008 a fost obligată reclamanta M. E. (CNP_) la restituirea către stat, la data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe, a sumei de 2135,92 lei reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat în cursul procesului.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin precizarea de acțiune depusă ulterior pronunțării încheierii de admitere în principiu prin care s-a dezbătut succesiunea defunctei V. E. și efectuării raportului de expertiză, reclamanta a solicitat să se constate deschisă si succesiunea defunctului V. I.(decedat ulterior pronunțării IAP) și calitatea de moștenitori ai acestuia .
Din actele de stare civilă și sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale notariale după V. I. a rezultat că moștenitoarele sale sunt reclamanta și pârâtele în calitate de fiice, acestea având câte o cotă de 1/3.
Potrivit încheierii nr.4/29.05.2013 emisă de BNP F. A. M. și certificatelor anexate, succesiunea defunctului V. I. nu a fost dezbătută până în prezent.
C. defunctului V. I. este compusă din cea de ½ pe care a dobândit-o ca urmare a cumpărării în timpul căsătoriei a apartamentului împreună cu V. E. prin contractul de vânzare-cumpărare nr.5308/07.11.1991 si din cea de ¼ care i-a revenit in urma dezbaterii succesiunii după aceasta, prin încheierea de admitere în principiu pronunțată în cauză, deci în total o cotă de 5/8.
Instanța nu a luat în considerare contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 28.05.2012 aflat la fila 88 prin care V. I. a menționat că vinde cota sa de 5/8 din apartament reclamantei în schimbul unui preț de 20.000 lei deoarece nu este încheiat în formă autentică, formă prevăzută de lege ad validitatem pentru încheierea contractelor cu privire la imobile, acesta putând eventual avea o valoare probatorie sub aspectul pretențiilor lui V. I. asupra masei succesorale, el fiind deci acord ca reclamanta să preia întregul imobil și nedorind să îi fie atribuit în natura sau să primească sultă.
Prin încheierea de admitere în principiu s-a dispus și ieșirea din indiviziune a părților după V. E. și a fost întocmit raportul de expertiză conform cotelor stabilite, propunându-se în varianta unică atribuirea si către V. I. a unui lot .
S-a propus ca acest lot să fie compus din sultă pe care să o primească de la reclamantă, corespunzătoare cotei de ¼ din jumătatea soției sale din apartament si din terenul în folosință (0,94 mp),cotă pe care acesta a primit-o prin IAP, iar cota de ½ din apartament si cota de ½ din terenul în folosință (3,76 mp.), ce îi aparțineau lui deoarece bunul a fost dobândit în timpul căsătoriei, să rămână în patrimoniul său.
Prin raportul de expertiză s-a lotizat deci numai cota de ½ a lui V. E. ce constituia masa succesorală a acesteia conform IAP, iar cealaltă cotă de ½ a lui V. I. a rămas în patrimoniul său.
Instanța a dispus omologarea acestui raport de expertiză având în vedere că a fost întocmit cu respectarea criteriilor prev. de art.673/ 9 C.p.civ conform căruia "la formarea și atribuirea loturilor instanța va tine seama după caz și de acordul părților, mărimea cotei părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit ,natura bunurilor,domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari înainte de a se cere împărțeala au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea"
Astfel reclamanta a solicitat pe parcursul procesului să i se atribuie în natură apartamentul, solicitare care nu a mai fost făcută si de celelalte părți, pârâta D. T. cerând la interogatoriu să i se dea sultă conform cotei sale,iar cealaltă pârâtă nu s-a prezentat la instanță și nu a depus întâmpinare.
De asemenea din declarația martorei audiate în cauză a rezultat că posesia asupra imobilului aparține reclamantei care a locuit acolo dintotdeauna .
Prin urmare instanța a apreciat că în final masa succesorală a defunctului V. I. se compune din cota de ½ din apartament și folosința terenului ce a rămas în natură în patrimoniul său, ca cotă rezultată din dobândirea lui în timpul căsătoriei, urmând să se stabilească sultele reclamantei și ale pârâtelor în viață în urma dezbaterii ambelor succesiuni si potrivit concluziilor din raportul de expertiză unde apartamentul a fost evaluat la 101.500 lei, iar cota de ½ din acesta la 50.750 lei.
Astfel în final,după ambii părinți, reclamantei și pârâtelor D. T. și V. M. le-a revenit câte o cotă de 1/3 din întregul apartament, deci în mod corespunzător câte o valoare de 33.833,33 lei(101.500 lei:3=33.833,33 lei).
Cum reclamantei i se va atribui apartamentul în natură, aceasta s-a dispus obligată ,pentru egalizarea loturilor ,corespunzător cotelor celorlalte părți de câte 1/3, să plătească pârâtelor câte o sultă în acest cuantum de câte 33.833,33 lei.
Fată de considerentele expuse instanța a admis acțiunea precizată fiind întemeiată, a constatat deschisă succesiunea defunctului V. I. decedat la 11.06.2012 cu ultimul domiciliu in . având ca moștenitori legali pe reclamantă si pârâtele D. T. și V. M. în calitate de descendente de gradul I, fiecare cu câte o cotă de 1/3, a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului se compune din cota de 1 din apartamentul situat în mun. Reșița, Bulevardul Republicii,nr.2 A,..4, ., jud.C.-S. compus din 3 camere, hol, bucătărie, cămară, sas, baie logie împreună cu dreptul de coproprietate asupra părților și dependințelor comune ale imobilului care prin destinația lor sunt în folosință comună a tuturor coproprietarilor înscris în CF nr._ –C1-U35 Resița și din folosința comună asupra terenului, întregului apartament revenindu-i cota de 7,52 mp.,conform CF_ Resița, a dispus ca ieșirea din indiviziune a reclamantei și pârâtelor D. T. și V. M. ca moștenitoare ale acestui defunct, a omologat raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții întocmit în cauză de expert Daici G. și a atribuit bunul în baza acestuia astfel, urmând ca reclamantei i se atribuie apartamentul situat în mun. Reșița, Bulevardul Republicii, nr.2 A, ..4, ., jud.C.-S. compus din 3 camere, hol, bucătărie, cămară, sas, baie logie împreună cu dreptul de coproprietate asupra părților și dependințelor comune ale imobilului care prin destinația lor sunt în folosință comună a tuturor coproprietarilor înscris în CF nr._ –C1-U35 Resița și din folosința comună asupra terenului, întregului apartament revenindu-i cota de 7,52 mp., conform CF_ Resița și va plăti pârâtelor D. T. și V. M. câte o sultă în cuantum de 33.833,33 lei pentru fiecare.
In temeiul art.50/2 din OUG 51/2008 potrivit căruia "în situatia în care prin hotărâre judecătorească definitivă si irevocabilă beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri sau drepturi de creanță a căror valoare respectiv cuantum depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat acesta este obligat să restituie ajutorul public", situație existentă în speță, astfel că instanța a obligat reclamanta la restituirea către stat, la data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe, a sumei de 2135,92 lei reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat în cursul procesului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta M. E., reclamanta M. E., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului, s-a arătat, în esență, că vânzare-cumpărarea unei construcții este un act consensual, dreptul de proprietate fiind valabil transmis prin acordul părților, astfel încât contractul de vânzare-cumpărare depus la dosar reprezintă un înscris sub semnătură privată prin care s-a materializat vânzarea cumpărarea, astfel încât instanța a înlăturat în mod nejustificat înscrisul aflat la fila 88 din dosar, care face dovada deplină a dreptului de proprietate al apelantei-reclamante asupra cotei de 5/8 din apartament.
Apelanta a invocat excepția neacceptării succesiunii autoarei V. E. de către pârâte în termenul prevăzut de art.700 C.civil, arătând că din proba testimonială a rezultat că doar reclamanta a făcut acte de acceptare tacită în sensul art.689 C.civil, întrucât a locuit în imobilul bun succesoral și s-a comportat ca un adevărat proprietar al acestuia.
Prin decizia nr. 93 din 19 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I. Civilă în dosarul nr._ s-a respins apelul declarat de apelanta reclamantă M. E., domiciliată în Reșița, Bulevardul Republicii, nr.2 A, ., . S. împotriva încheierii de admitere în principiu de la 20.04.2012 și a sentinței civile nr._ din 12.07.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți D. T., domiciliată în mun.Reșița, ., Jud.C.-S., V. M., domiciliată în Reșița ., ., ., Jud.C. –S..
Pentru a decide astfel, instanța a reținut:
Tribunalul a constatat că prima instanță a făcut o corectă evaluare a probelor cauzei și o justă aplicare a dispozițiilor legale din materia dreptului succesoral, în raport de învestirea sa, și că motivele de apel formulate nu pot conduce la reformarea soluției adoptate în cauză.
Astfel, soluționarea cauzei s-a făcut, în mod vădit, cu aplicarea principiului disponibilității, care este de esența dreptului procesual civil; potrivit art. 129 alin.6 C.proc.civ., "în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății".
Prima instanță a pronunțat încheierea de admitere în principiu prevăzută de art. 673 ind.5 alin.1 C.proc.civ. la termenul din 20 aprilie 2012, când apărătorul reclamantei a pus concluzii de admitere a acțiunii, așa cum a fost ea precizată.
Prin cererea introductivă reclamanta a solicitat instanței de judecată partajarea averii succesorale a defunctei V. E., indicând în mod expres cotele succesorale cuvenite părților, și anume cota de ¼ cuvenită soțului supraviețuitor V. I. și cotele de ¼ cuvenite descendentelor de gradul I; aceleași cote au fost reiterate și în precizarea depusă la dosar la termenul din 11 noiembrie 2011; chiar și în completarea acțiunii depuse la dosar la data de 1 martie 2013, privind dezbaterea succesiunii lui V. I., decedat în cursul procesului, după pronunțarea încheierii de admitere în principiu, reclamanta le indică drept comoștenitoare pe celelalte două pârâte.
Prin urmare, demersul judiciar al reclamantei a avut ca obiect o acțiune de partaj succesoral, ea recunoscând calitatea de moștenitori acceptanți a tuturor pârâților pe care i-a chemat în judecată, indicând componența masei succesorale și solicitând lichidarea stării de indiviziune conform art. 728 Cod civil.
În situația în care reclamanta ar fi înțeles să conteste vocația succesorală concretă a pârâtelor, ea ar fi trebuit să indice alte cote succesorale, precum și dreptul de acrescământ ce ar fi operat în favoarea sa,, supunând verificării instanței incidența în speță a normelor privind neacceptarea succesiunii; totodată, este evident că, după decesul soțului supraviețuitor al autoarei, obiectul acțiunii și cauza juridică ar fi trebuit să fie diferite, dacă reclamanta ar înțeles să pretindă că este singura proprietară a apartamentului, însă aceasta a continuat să ceară partajul și atribuirea unei cote mai mari.
În faza apelului s-a solicitat instanței să constate că reclamanta este unicul proprietar al apartamentului, ceea ce a constituit o schimbare atât a obiectului, cât și a cauzei juridice a acțiunii față de ceea ce s-a judecat la prima instanță, acest fapt fiind interzis în mod expres de dispozițiile art. 294 alin.1 C.proc.civ. Așa fiind, în speță este incident principiul "tantum devolutum, quantum iudicatum", principiu în virtutea căruia efectul devolutiv al apelului se circumscrie limitelor judecății de la prima instanță, limite pe care însăși reclamanta le-a trasat, conform principiului disponibilității.
În ceea ce privește critica referitoare la valoarea probantă a înscrisului sub semnătură privată depus la fila 88 în dosarul primei instanțe, Tribunalul a constatat că este neîntemeiată, deoarece acesta nu are efectul translativ de drepturi pe care îl invocă apelanta reclamantă. În acest sens, potrivit art. 10 ind.1 din Legea nr. 114/1996 "locuințele și unitățile individuale pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică notarială, sub sancțiunea nulității absolute". Față de existența acestei reglementări legale imperative, în vigoare la data încheierii înscrisului sub semnătură privată dedus judecății, 28.05.2012, convenția invocată, prin care autorul V. I. i-ar fi vândut reclamantei cota sa de 5/8 din apartament în schimbul prețului de 20.000 lei, nu a fost luată în considerare la lichidarea stării de indiviziune.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 296 C.proc.civ., apelul a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta M. E., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei tribunalului și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În ședința publică de la 15 mai 2014 s-a dispus suspendarea cauzei în baza art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă pentru lipsa părților.
Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, la data de 02.06.2015, fiind propusă pentru perimare și primind termen la data de 09.07.2015.
Potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit art. 252 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate.
De asemenea, în conformitate cu disp art. 252 alin. 1 teza II Cod procedură civilă, s-a dispus citarea în cauza cu mențiunea perimării, pentru a se asigura dreptul la un proces echitabil al părților, în componenta sa de acces la instanță, titularul cererii fiind în acest mod în cunoștință de cauză și având în mod real și efectiv posibilitatea să se apere în privința excepției.
Constatând că de la data de 15 mai 2014 de când s-a dispus măsura suspendării în baza art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părții interesate, neîndeplinindu-se niciun act de procedură în vederea judecării pricinii, în baza art. 248 și următoarele Cod procedură civilă, urmează a se constata perimat recursul, în baza art. 312 alin. 1 teza IV Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul declarat de reclamanta M. E., împotriva deciziei nr. 93 din 19 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I. Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți D. T., V. M. și V. I. - decedat.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 iulie 2015.
Președinte, C. R. | Judecător, T. R. | Judecător, M. L. N. A. |
Grefier, S. C. |
Red.Jud./C.R.
Tehn.I.C./ex.2/15.07.2015
Jud.Apel D.F.S. și
S.L. M.
Jud. Fond/C.C.M.
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 472/2015. Curtea de Apel... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 480/2015. Curtea de... → |
---|