Pretenţii. Decizia nr. 74/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 74/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 74/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 74

Ședința publică de la 06 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE TANIA ȚAPURIN

Judecător D. S.

Judecător M. P.

Grefier C. C.

X.X.X.

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul S. D., cu domiciliul în C., .. 21, .. 1, ., împotriva încheierii din 16 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._ 3*, în contradictoriu cu intimatul pârât S. I., cu domiciliul în C., .-21, ., jud. D..

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se următoarele: recursul nu a fost declarat în termenul legal, a fost motivat, iar, prin cererea înregistrată sub nr. 5034/06.02.2015, recurentul reclamant a solicitat judecata în lipsă, potrivit art. 411 alin. 1 pct. 2 C.p.c.

Curtea, din oficiu, a invocat excepția tardivității recursului și, luând act de cererea de judecată în lipsă, a luat în examinare recursul sub acest aspect.

CURTEA

Asupra recursului de față:

La data de 19.08.2013, prin cererea înregistrată sub nr_ 3 pe rolul Tribunalului D., reclamantul S. D. a chemat în judecată pe pârâtul S. I., solicitând instanței să constate demiterea pârâtului din funcție și să dispună încetarea oricărui raport de muncă al pârâtului cu Asociația de Proprietari, în calitate de secretar, cu penalități pentru fiecare zi de întârziere în sumă de 1000 lei, în cazul nerespectării dispoziției instanței prin care se constată că acesta nu are dreptul să fie secretar și să oblige pârâtul să susțină 5 conferințe audio - vizuale în care să explice în ce a constat activitatea lui de secretar.

La data de 25.10.2013, Tribunalul D. prin sentința civilă nr. 175 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C..

Astfel, la data de 10.12.2013, cererea a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ 3, iar prin sentința nr. 1395 din data de 05.02.2014, instanța a admis excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu și a anulat ca insuficient timbrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. D..

. Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel reclamantul S. D. criticând sentința pentru netemeinicie si nelegalitate.

În apel, apelantul a invocat excepția de neconstituționalitate a disp art 8,9 din OUG 80/2013. arătând în motivarea acesteia, în esență, că cele două articole îngrădesc accesul la justiție deci încalcă disp art.21 din Constituție deoarece taxele prevăzute sunt de sute de ori mai mari decât taxele care erau în vigoare până la apariția acestei ordonanțe de urgență.

Apelantul a invocat excepția de neconstituționalitate a art.8 și 9 din OUG 80/2013 deși Tribunalul a constatat că instanța de fond i-a stabilit doar taxa pentru petitul privind constatarea existenței/inexistenței unui drept, în baza art 8 alin1 lit a, aceasta fiind taxa a cărei neachitarea a dus la admiterea excepției insuficientei timbrări. Având în vedere însa ca apelantul a invocat și faptul că nu a putut formula cerere de recuzare, cerere pentru copii de pe înscrisuri datorită taxelor de timbru etc, instanța a apreciat că ambele articole invocate au legătură cu cauza.

În dovedirea excepției, apelantul nu a propus și nici depus dovezi.

Pârâtul intimat nu și-a exprimat nici un punct de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate, deși, deoarece nu s-a prezentat in instanță, a fost citat cu mențiune in acest sens.

Instanța a apreciat excepția neîntemeiată, din următoarele considerente:

Accesul liber la justiție nu echivalează cu gratuitatea actului de justiție întrucât este firesc ca persoanele care solicită concursul justiției să acopere măcar parte din cheltuielile (care sunt publice) generate de acțiunea lor și este și un mijloc de descurajare a abuzului de drept.

Pe de altă parte, nici o dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru diferențiat pe tipuri de acțiuni, cuantumul taxelor prevăzut în art 8,9 nu este unul foarte mare, iar în cazul persoanelor fără venituri sau cu venituri mici există soluția prevăzută de OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.

Mai mult, în acest sens este și jurisprudența anterioară a Curții Constituționale din care s-a menționat decizia 943/19.12.2006, decizia nr.118/13 05 2014 și ultima decizie, nr.675/13 11 2014 precum și jurisprudența CEDO din care s-au menționat cauzele Kreuz împotriva Poloniei, Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii.

Prin încheierea din 16 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ 3*, s-a sesizat Curtea Constituțională a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a disp art 8 și 9 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

S-a respins ca inadmisibilă sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.40 din Lg.325/2006, art. 15 din Lg.241/2006, art. 30 lit.b) din Lg.51/2006.

S-a acordat termen la 13 februarie 2015.

Împotriva încheierii apelantul S. D. a declarat recurs, formulând critici privitoare la respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.40 din Legea nr.325/2006, art.15 din Legea nr.241/2006, art.30 lit.b din Legea nr.81/2006.

Recursul este tardiv.

În conformitate cu dispozițiile art.29 alin.(5) fraza a 2-a din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, poate fi atacată cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

În speță, încheierea a fost pronunțată pe data de 16.01.2015 și, în raport de prevederile art.29 alin.(5) din Legea nr.47/1992, recursul trebuia declarat până pe data de 18.01.2015.

Apelantul S. D. a depus recursul împotriva încheierii la data de 29.01.2015, deci peste termenul prevăzut de lege, astfel încât urmează să fie respins ca tardiv introdus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca tardiv introdus recursul declarat de reclamantul S. D., cu domiciliul în C., .. 21, .. 1, ., împotriva încheierii din 16 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._ 3*, în contradictoriu cu intimatul pârât S. I., cu domiciliul în C., .-21, ., jud. D..

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Februarie 2015

Președinte,

T. Ț.

Judecător,

D. S.

Judecător,

M. P.

Grefier,

C. C.

Red.jud.T.Ț.

Tehn.M.D.4 ex

J.F.V.F.

D.O.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 74/2015. Curtea de Apel CRAIOVA