Legea 10/2001. Decizia nr. 702/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 702/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 702/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 702
Ședința publică de la 9 februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE- S. P.
Judecător- C. R.
Grefier- F. I.
***
Pe rol, fiind judecarea apelului declarat de reclamantul G. C., domiciliat în Tg.J., ., .,., împotriva sentinței civile nr.391 din 7 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul D.- Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. M. C., cu sediul în C., ., nr.7, județul D., având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat apelantul reclamant G. C., asistat de avocat B. A., fiind lipsă intimatul pârât P. municipiului C..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care:
Având cuvântul, apărătorul apelantului reclamant, a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, susținând că se impune ca intimata să comunice modul de soluționare al cererii, prin care reclamantul a solicitat restituirea suprafeței de 998 m.p., reprezentând diferența dintre suprafața de 2800 m.p., cât pretinde reclamantul că are imobilul situat în C., ., nr.76, precum și suprafața de 1802 m.p., ce formează obiectul dispoziției nr._/2007, modificată prin decizia nr._/2007, dacă această cerere a fost soluționată până în prezent raportat la dispozițiile art.32 din Legea nr.165/2013.
Instanța, respinge solicitarea, întrucât la dosarul cauzei se află suficiente înscrisuri doveditoare referitoare la cererile formulate de către reclamant cu privire la restituirea diferenței de teren de 998 m.p.
Curtea, constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza in stare de judecată și a acordat cuvântul asupra soluționării apelului.
Având cuvântul, asupra apelului, apărătorul apelantului reclamant, a susținut oral motivele scrise de apel, în raport de care a solicitat, într-o teză principală, admiterea apelului, anularea în totalitate a sentinței, pronunțată de instanța de fond și a se dispune judecata cauzei cu evocarea fondului, iar într-o teză subsidiară, admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată de reclamant.
A solicitat cheltuieli de judecată și a depus concluzii scrise.
CURTEA:
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.391 din 7 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul D., s-a respins acțiunea formulată de reclamantul G. C., domiciliat în Mun.București, Calea Călărașilor, nr.176, ., ., în contradictoriu cu P. Mun.C., ., nr.7, județul D., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a constatat următoarele:
Contestatorul G. C. și mama acestuia, G. M., au adresat Primăriei M. C., la data de 14.02.2001, notificarea comunicată de B. T. – N. C. și Terpovici B. sub nr. 380/N/2001, solicitând acordarea de despăgubiri pentru imobilul, teren în suprafață de 1802 mp, situat în C., ., nr. 76.
Atașat notificării, persoanele solicitante au depus certificat nr.2262/19.06.1995 emis de Direcția Generală a Arhivelor Statului – Filiala Arhivelor Statului Jud. D., decizia nr.167/16.03.1961 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular C..
G. M. a decedat la data de 03.08.2008, iar potrivit actelor de stare civilă de la dosar, reclamantul este moștenitorul acesteia.
Notificarea a fost soluționată prin Dispoziția nr._/04.05.2007, emisă de P. mun. C., modificată prin Dispoziția nr._/18.05.2007 prin care s-a dispus restituirea parțială în natură a terenului în suprafață totală de 849 mp (din suprafața totală de 1802 mp), numiților G. C. și G. M..
Potrivit art. 4 din actul administrativ menționat anterior, s-a propus acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru diferența de teren de 953 mp și construcția în suprafață construită de 202 mp.
Legea 10/2001 este o lege de reparație care dispune că preluările imobilelor făcute în orice mod în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt abuzive.
De esenta acestei institutii este însă faptul ca restituirea/reconstituirea dreptului de proprietate se face exclusiv la cerere, deci disponibilitatea celor indreptatiti a beneficia de prevederile legii guverneaza aceasta institutie.
Analizând conținutul notificării comunicate de B. T. – N. C. și Terpovici B. sub nr. 380/N/2001, Tribunalul a constatat că reclamantul și mama acestuia, în prezent decedată, au solicitat acordarea de despăgubiri exclusiv pentru terenul în suprafață de 1802 mp situat în C. ., nr. 76, și pentru construcția demolată.
Ulterior soluționării notificării, reclamantul a depus la Primăria M. C. mai multe cereri prin care solicita modificarea Dispoziției nr._/2007, în sensul restituirii și a suprafeței de 998 mp (reprezentând diferența dintre suprafața de 2800 mp, cât pretinde reclamantul că are imobilul situat în Brazda lui N. nr. 76), și suprafața de 1802 mp ce formează obiectul dispoziției nr._/04.05.2007.
În susținerea acestor cereri, reclamantul a invocat faptul că, în anul 2011, a identificat în arhiva Primăriei M. C. matricola de clădiri și terenuri, unde este înscrisă suprafața de 2800 mp a imobilului situat în C., ., nr. 76, proprietatea bunicului reclamantului, G. (C.) M..
Regula de principiu consacrata de legislatia in materia restituirii proprietăților imobiliare este aceea ca instantele judecatoresti nu se pot substitui organelor care potrivit legii au competenta de a emite actele de restituire a dreptului de proprietate asupra imobilelor. Ca atare, instituindu-se o procedura speciala in materia restituirii, cel îndrituit trebuie sa urmeze aceasta procedura. Cum reclamantul nu a solicitat prin notificare restituirea în natură/acordarea de despăgubiri și pentru diferența de teren în suprafață de 998mp, acestea nu-i pot fi acordate direct de către instanța de judecată.
În cauză s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului reclamantului asupra imobilului situat în C., ., nr. 76, și a preluării abuzive și astfel a îndreptățirii reclamantului la acordarea de măsuri reparatorii în condițiile legii 10/2001.
Astfel, titulari ai dreptului de reconstituire sunt, în accepțiunea legii 10/2001 (art. 3), atât persoanele fizice cât și persoanele juridice, proprietari ai imobilelor ce constituite domeniul de aplicare al legii la data preluării abuzive.
Din certificatul nr.2262/19.06.1995 emis de Direcția Generală a Arhivelor Statului – Filiala Arhivelor Statului Jud. D., decizia nr.167/16.03.1961 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular C., reiese că imobilul din C., ., nr. 76 a aparținut autorului reclamantului.
Regulile probațiunii în materia restituirii proprietății preluate abuziv de către stat cunosc derogări de la dreptul comun, prin dispozițiile art. 24 din legea 10/2001 instituindu-se așa numita prezumție de proprietate care vizează și întinderea dreptului în favoarea celor care apar menționați în "actul normativ sau de autoritate prin care s/a dispus măsura preluării".
Coroborând această prezumție de proprietate cu copiile din Registrul Agricol pe anii 1956-1958, Tribunalul a concluzionat că s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului reclamantului asupra imobilului.
În ceea ce privește caracterul abuziv al preluării, potrivit art. 2 lit h Leg. 10/2001 sunt considerate imobile preluate abuziv, orice imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit de art. 6 alin. 1 legea 213/1998 .
În speță, Tribunalul a constatat că imobilul a fost preluat în baza Decretelor 221/1960 și 810/1962, acte normative care îndeplinesc condițiile instituite de norma legală anterior menționată.
Pe de altă parte, procedura de restituire prevăzută de Legea 10/2001 începe prin înaintarea unei notificări de către persoana interesată, iar după depunerea actelor de proprietate cerute de lege, unitatea căreia notificarea i-a fost adresată are obligația de a emite dispoziția prin care fie admite solicitarea făcută, fie o respinge.
De la data când dispoziția a ajuns la cunoștința persoanei îndreptățite unitatea care a emis-o s-a desesizat, îndeplinindu-și obligația stabilită prin art. 26 alin. 1 din Legea 10/2001 de a răspunde notificării ce i-a fost adresată.
Aceasta presupune că unitatea nu mai poate reveni la dispoziția dată, prin emiterea unui nou act, cu un alt conținut, pentru că actul normativ special nu îi dă posibilitatea de a analiza aceeași cerere (notificare) de mai multe ori.
Potrivit teoriei de drept comun a irevocabilității actelor juridice, inclusiv a actelor administrative jurisdicționale, odată ce un act a fost emis, el nu mai poate fi retractat de către partea emitentă, ci poate fi desființat prin intermediul instanței judecătorești.
Dispoziția emisă de primar, ca reprezentant al autorității publice locale deținătoare a imobilului este un act juridic civil, așa cum este stabilit prin art. 25 din Legea 10/2001, produce efecte în planul dreptului de proprietate, născând drepturi cu caracter patrimonial pentru cel ce a formulat notificarea, atunci când ea este admisă.
Toate aceste caracteristici ale dispoziției duc la concluzia că ea are caracter irevocabil, în sensul că nu poate fi retractată de către organul emitent după ce a fost comunicată și a ajuns la cunoștința persoanei îndreptățite.
Aceleași caracter îl are și dispoziția prin care s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, deoarece solicitantul are posibilitatea de a urma procedura de stabilire și plată a despăgubirilor și a se adresa organelor administrative competente sau instanței de judecată.
După emiterea dispoziției_/04.05.2007, astfel cum a fost modificată P. mun. C. nu mai avea posibilitatea de a emite o nouă dispoziție față de aceeași notificare.
Dispozițiile Legii nr. 247/2005 nu dau posibilitatea ca, după ce dosarul în care a fost emisă o dispoziție de restituire în natură sau de acordare a despăgubirilor, iar dosarul trebuia predat Secretariatului Comisiei Centrale din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, aceasta să restituie dosarul organului emitent pentru a se face o nouă verificare a drepturilor solicitantului și de a se reanaliza notificarea, chiar și în ipoteza existenței unor eventuale erori de apreciere cu privire la condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Art. 16 din Titlul VII stabilește că, după evaluarea imobilului de către experți autorizați, comisia centrală are fie posibilitatea de a emite o dispoziție pentru stabilirea cuantumului titlurilor de despăgubire, fie de a retrimite dosarul aceleiași comisii de expertiză. Art. 21 din același titlu stabilește că este în competența comisiei de a dispune restituirea în natură a imobilului atunci când această restituire este posibilă, dar nu a fost acordată de unitatea notificată. În afara acestor două posibilități (de a restitui imobilul în natură sau de a stabili cuantumul titlurilor de despăgubire), legea nu recunoaște și posibilitatea de a emite o nouă dispoziție.
Concluzia care se impune este aceea că Dispoziția nr._/04.05.2007, modificată prin Dispoziția nr._/18.05.2007, a fost emisă de P. mun. C. cu respectarea principiului disponibilității, în raport de suprafața menționată în notificarea nr. 380/N/2001, iar instanța nu poate acorda direct măsuri reparatorii pentru o eventuală diferență de teren, care nu a fost solicitată în condițiile Legii nr. 10/2001, prin notificare înregistrată în termenul prevăzut de art. 22 (care a fost prelungit succesiv, data limită fiind 14.02.2002), ci prin cerere adresată direct autorității emitente, după desesizarea acesteia.
Nici dispozițiile art. 32 din Legea nr. 165/2013 nu pot conduce la o altă concluzie, deoarece, potrivit acestora persoanele îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile investite, în termen de 90 de zile de la comunicarea lipsurilor, însă înainte de soluționarea notificării, și nu după emiterea dispoziției de admitere sau respingere a solicitării.
Nu a avut relevanță faptul că reclamantul a aflat faptul că imobilul avea o suprafață mai mare după soluționarea notificării, deoarece nimic nu l-a împiedicat să facă demersurile în acest sens la momentul formulării acesteia sau cel puțin până la emiterea dispoziției de restituire.
Pentru aceste motive, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul G. C. ,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel, depuse pe aceeași dată, s-a susținut nelegalitatea hotărârii apelate întrucât Tribunalul D., a schimbat obiectul pricinii deduse judecății.
Astfel, a învederat faptul că prin cererea înregistrată pe data de 12 februarie 2014, a solicitat chemarea în judecată a Primarului M. C. pentru ca acesta să fie obligat să-i soluționeze cererea referitor la restituirea diferenței de 998 m.p. ce a aparținut bunicului său G. M., teren situat în municipiul C., ., nr.76 pentru ca această entitate administrativă să pronunțe o decizie de admitere sau de respingere a acesteia, conform procedurii administrativ jurisdicționale reglementate de Legea 10/2001 și Legea 165/2013, iar instanța de fond i-a respins acțiunea motivată de faptul că a solicitat completarea dispoziției nr._ din 4 mai 2007, prin care i-a fost restituită suprafața de 849 m.p. din total 1802 m.p.
S-a mai arătat faptul că, așa cum rezultă din conținutul cererii de chemare în judecată nu a solicitat instanței să se substituie organelor care potrivit legii au competența de a emite acte de restituire a imobilelor ce au fost confiscate în perioada regimului comunist, și nici ca pârâta să revină asupra dispoziției nr._ din 18 mai 2007, ci doar ca această entitate investită, respectiv P. M. C. să emită o decizie de admitere sau de respingere cu privire la diferența de teren de 998 m.p. ce face parte integrantă din același imobil notificat situat în municipiul C., ., nr.76 din care i-a fost restituită doar suprafața de 849 m.p.
Consideră că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală interpretând în mod greșit și împotriva voinței sale, actul dedus judecății și neanalizând solicitările sale, nu a fost soluționat fondul cauzei, fiindu-i încălcate dreptul la apărare și la un proces echitabil reglementat de dispozițiile art.6 din CEDO.
Concluzionând sub acest aspect ,a solicitat anularea hotărârii primei instanțe, întrucât nu a intrat în cercetarea fondului.
În al doilea rând, și în subsidiar, a solicitat schimbarea hotărârii primei instanțe și admiterea cererii formulate întrucât are dreptul la restituirea suprafeței de 998 m.p., întrucât are calitatea de persoană îndreptățită, conform dispozițiilor art.3 alin.1 lit.(i), art.4 și art.22-23 din Legea 10/2001 și art.32 din Legea 165/2013.
A invocat în sprijinul căii de atac și deciziile nr.XX/2007, pronunțată de către I.C.C.J-Secțiile Unite, în urma promovării unui recurs în interesul legii, precum și deciziile civile nr.842/2006; 1938/2006 și 1754/2007 ale I.C.C.J.
Analizând apelul declarat de reclamant, în raport de motivele invocate și de dispozițiile art.466-482 Cod pr.civ,. se constată că este nefondat și se va respinge avându-se în vedere următoarele considerente:
Astfel, este neîntemeiat motivul de nelegalitate invocat de reclamant, referitor la faptul că prima instanță i-a încălcat principiul disponibilității, în condițiile în care a schimbat obiectul pricinii deduse judecății, Tribunalul D. pronunțându-se asupra a ceea ce nu s-a cerut.
Susținerile reclamantului sunt neîntemeiate, întrucât prima instanță în considerentele hotărârii apelate a motivat pe larg de ce pârâtul nu poate fi obligat la emiterea unei dispoziții prin care să se admită sau să se respingă cererea formulată de reclamant, privind restituirea diferenței de 998 m.p., în natură sau prin echivalent, întrucât P. M. C. nu a fost investit în mod legal cu o notificare având acest obiect, pentru a fi obligată să emită o dispoziție conform procedurii administrativ jurisdicționale prevăzută de Legea10/2001 și Legea nr.165/2013.
Sub acest aspect, Tribunalul D. a motivat că reclamantul nu a respectat această procedură administrativ jurisdicțională, P. M. C., nefiind investit cu o notificare în acest sens, și nici măcar cu o cerere adresată direct acestei entități prin care să se solicite expres restituirea diferenței de teren, de 998 m.p.
Reclamantul a adresat întradevăr Primăriei municipale C. o . cereri referitoare la această suprafață de teren, cereri ce au primit răspuns și prin care i s-a învederat faptul că nu se poate dispune modificarea deciziei nr._ din 18 mai 2007, emisă de P. M. C., prin care i s-a restituit suprafața de 849 m.p. întrucât procedura administrativ jurisdicțională cu privire la acest teren s-a finalizat, iar dispozițiile Legii nr.165/2013 permit persoanelor îndreptățite, care au formulat cereri de restituire în baza Legii 10/2001 să completeze cu înscrisuri dosarele formate, însă numai în ipoteza în care nu a fost emisă o dispoziție de admitere sau de respingere în cadrul procedurii administrativ jurisdicționale a legilor de restituire.
Or, reclamantul a formulat inițial notificare în baza Legii 10/2001 fiindu-i restituită prin decizia pârâtului suprafața de 849 m.p. din total de 1802 m.p., iar în prezent acesta invocând descoperirea unor înscrisuri noi care evidențiază suprafața de 2800 m.p. de teren ce a aparținut bunicului său G. M. situat în municipiul C., . ,nr.76, a solicitat și restituirea diferenței de teren de 998 m.p.
Pentru această suprafață de teren, reclamantul trebuia să inițieze o nouă procedură administrativ jurisdicțională și să investească P. M. C. cu o notificare în acest sens prin intermediul executorului judecătoresc și nu să se adrese direct acestei entități administrative solicitând restituirea diferenței de teren respective.
Numai în condițiile în care pârâtul era investit în mod legal și procedural cu o notificare de către reclamant, acesta era obligat să emită o dispoziție de admitere sau de respingere a cererii reclamantului.
Reclamantului i s-a răspuns în acest sens nenumăratelor cereri cu caracter administrativ ce le-a înaintat către Primăria municipală C., autoritatea locală pronunțându-se în funcție de investire în condițiile în care nu s-a formulat notificare de complinire în termenul procedural, în ceea ce privește suprafața solicitată.
Prima instanță a motivat sub acest aspect hotărârea apelată arătând faptul că reclamantul nu a solicitat prin notificare restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri și pentru diferența de teren de 998 m.p., astfel încât aceasta nu poate fi acordată direct de către instanța de judecată.
Se constată astfel, că Tribunalul D. nu a încălcat principiul disponibilității și nu a schimbat obiectul pricinii deduse judecății, prin hotărârea anulată analizându-se pe fondul cauzei solicitarea reclamantului, nefiindu-i încălcate dispozițiile art.6 din CEDO, cu privire la dreptul la apărare și la un proces echitabil.
Sunt nefondate motivele de apel, formulate de reclamant, pe fondul cauzei, referitor la greșita respingere a cererii sale de către Tribunalul D., întrucât prima instanță în considerentele hotărârii a arătat pe larg de ce nu-i poate fi restituită și diferența de teren de 998 m.p.chiar dacă are calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii 10/2001 și a prezentat acte doveditoare.
Aceasta întrucât procedura administrativ jurisdicțională prevăzută de Legea 10/2001 s-a finalizat în ceea ce-l privește pe reclamant, iar Legea nr.165/2013 nu prevede posibilitate ca persoanele îndreptățite la restituire să formuleze noi notificări, dispozițiile art.32 din această lege prevăzând doar posibilitate să se completeze cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile investite de lege, însă numai în condițiile în care nu s-a emis o decizie în acest sens.
În consecință, față de cele arătate, se constată că hotărârea Tribunalului D. este legală și temeinică, astfel încât în baza art.480 Cod pr.civ, apelul declarat de către reclamant și privește ca fiind nefondat și se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul G. C., domiciliat în Tg.J., ., .,., împotriva sentinței civile nr.391 din 7 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul D.- Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. M. C., cu sediul în C., ., nr.7, județul D..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 9 februarie 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
S. P. C. R.
Grefier,
F. I.
Red.jud.S.P./.
Tehn.F.I./4ex/
11.02.2015
Jud.fond.D.G.
| ← Modificare act constitutiv persoană juridică. Hotărâre din... | Servitute. Decizia nr. 526/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
