Supraveghere specializată. Decizia nr. 4165/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 4165/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 4165/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 4165

Ședința publică de la 29 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE O. C. G.

Judecător L. B.

Grefier M. H. D.

Ministerul Public reprezentat prin procuror N. D. T. din cardul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

Pe rol, judecarea apelului declarat de petenta D.-D. cu sediul în mun. C., .. 22, jud. D., Cod fiscal (C.U.I.)_, cont RO 61TREZ__ deschis la Trezoreria C., împotriva sentinței civile nr. 256 din 14.05.2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. M. și B. S., domiciliați în Băilești, ..6, județul D., având ca obiect supraveghere specializată instituire.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat următoarele:

- apelul a fost declarat și motivat în termen legal, iar prin conținutul motivelor scrise, apelantul a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin.2 Cod Procedură Civilă;

- s-a depus răspunsul la adresa solicitată;

- s-a depus un proces verbal din partea Poliției Municipiului Băilești, după care:

Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de solicitat, s-a acordat cuvântul pe fond.

Reprezentanta Ministerului Public a solicitat admiterea apelului și instituirea măsurii de supraveghere specializată, această măsură fiind obligatorie în ceea ce privește minorul care a săvârșit o faptă penală, potrivit art. 71 alin.1 din Legea 272/2004. Cât privește modalitatea de punere în executare, aceasta este în sarcina D.-D., iar împrejurarea că minora împreună cu familia sunt plecați din țară nu poate constitui un obstacol pentru instituirea măsurii de protecție.

CURTEA

Asupra apelului de față;

Tribunalul D. – Secția I Civilă, prin sentința civilă nr. 256 din 14.05.2015, a respins acțiunea având ca obiect instituire supraveghere specializată, formulată de petenta Direcția generală de Asistență socială și Protecția Copilului D. în contradictoriu cu intimații M. M. și B. S..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Minora M. C.-P., născută la data de 17.08.2001, provine dintr-o relație de concubinaj a numitei B. S. cu numitul M. M. și are paternitatea recunoscută.

Minora M. C. P., în datele de 09.07.2014 și 13.07.2014 împreună cu o altă minoră a sustras fructe și legume din grădina numitului T. A. săvârșind infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 228, alin. 1 art. 209 alin. 1, Noul Cod Penal, așa cum rezultă din adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești nr. 1226/P/2014 și înregistrată la sediul D. D. cu nr._/05.12.2014.

Protecția specială a copilului reprezintă ansamblul măsurilor, prestațiilor și serviciilor destinate îngrijirii și dezvoltării copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinților săi sau a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat in grija acestora, în conformitate cu prevederile art. 54 din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Măsurile de protecție specială a copilului sunt: plasamentul, plasamentul în regim de urgență și supravegherea specializată, potrivit art. 59 lit. a-c din Legea nr. 272/2004.

Supravegherea specializată, ca măsură de protecție specială, se dispune față de copilul care a săvârșit o faptă penală și care nu răspunde penal, în conformitate cu art. 71 alin.1 din Legea nr. 272/2004. În cazul în care există acordul părinților sau al reprezentantului legal, măsura se dispune de către comisia pentru protecția copilului, iar în lipsa acestui acord, de către instanța judecătorească.

Se dispune, astfel, față de minor, una dintre măsurile prevăzute de art. 59 lit. a - c, respectiv plasament sau supraveghere specializată prin menținerea copilului în familia sa, cu respectarea anumitor obligații, în condițiile art. 85 din lege.

La alegerea uneia sau alteia dintre măsurile mai sus prezentate se au în vedere criteriile prevăzute de art. 84 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, respectiv: condițiile care au favorizat săvârșirea faptei; gradul de pericol social al faptei; mediul în care a crescut și a trăit copilul; riscul săvârșirii din nou de către copil a unei fapte prevăzute de legea penală; orice alte elemente de natură a caracteriza situația copilului.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța a apreciat că acțiunea este neîntemeiată și a respins-o pentru următoarele:

Din verificările poliției municipiului Băilești, cu ocazia căutării la domiciliu, pentru a o prezenta pe minora M. C. P., în fața instanței în vederea ascultării în camera de consiliu, rezultă că la adresa din Băilești, . 6, județul D., nu a fost găsită nici o persoana, iar din discuțiile purtate cu numitul Ceafăr M., vecin, a reieșit faptul că intimații M. M. și B. S., sunt plecați în Italia și nu se cunoaște data când se întorc în țară.

În atare situație, rezultă că această măsură nu poate fi instituită, neavând eficiență de vreme ce părinții minorei sunt plecați din țară, iar atingerea scopului în vederea căruia a fost instituită de lege nu mai este posibil.

Față de considerentele de fapt și de drept invocate, constatând că cererea petentei este neîntemeiată, instanța a respins-o.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel peeanta D.-D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Solicitarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului D. s-a întemeiat pe prevederile art. 71, 84 din Legea nr. 272/2004 republicată cu modificărilor și completările ulterioare în care se prevede: "Pentru copilul care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și care nu răspunde penal, la propunerea direcției generale de asistență socială și protecția copilului în a cărei unitate administrativ-teritorială se află copilul, se va lua una dintre măsurile prevăzute la art. 59 lit. a) și c)".

Având în vedere aceste prevederi și ținând cont de faptul că minora M. C. P. nu răspundea penal, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D. a solicitat instituirea măsurii supravegherii specializate în familia mamei.

Tribunalul D. prin Sentința Civilă nr. 256/2015 a respins această solicitare deoarece părinții acesteia sunt plecați din țară și astfel nici minora nu a fost prezentată la audiere.

Este adevărat că minora nu a fost prezentată la instanță pentru audiere deoarece părinții acesteia erau plecați din țară, însă acest lucru a fost o întâmplare .

Faptul că părinții nu au fost găsiți la domiciliu când au fost căutați de către

reprezentanții poliției nu presupune automat că această măsură nu poate să fie instituită,

deoarece aceștia s-au prezentat la un termen de judecată și nu au fost găsiți la

domiciliu când au fost căutați.

Apelanta a arătat că poate fi de acord cu motivarea instanței de fond deoarece aplicând acest principiu și implicit această hotărâre s-ar ajunge la situația inacceptabilă ca minorului să nu i se instituie nici o măsură de protecție specială, în sensul legii 272/2004 republicată și cu modificările ulterioare, deși minorul a avut un comportament necorespunzător, ce reclamă luarea unor măsuri în vederea îndreptării și a reinserției sale sociale.

Legea nr. 272/2004 republicată și cu modificările ulterioare a fost edictată pentru a fi aplicată de autoritățile statului, fie că este vorba de Comisia pentru Protecția Copilului fie că este vorba de instanța de judecată, iar nu pentru a nu fi aplicată.

Minorii, ca membrii ai societății cărora li se adresează dispozițiile legale prevăzute de art. 84 și urm. din Legea nr. 272/2004 republicată și cu modificările următoare, nu pot fi lipsiți în acest mod de o măsură de protecție specială, care are ca scop sprijinirea și îndreptarea lor, măsură subsumată interesului lor superior.

Având în vedere cele menționate, aplanata a solicitat admiterea apelul, modificarea sentinței civile nr. 256/14.05.2014 pronunțată de Tribunalul D. și admiterea acțiunii, în sensul instituirii supravegherii specializate a minorei .

În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art.466 și următoarele din Codul de Procedură Civilă.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

Instanța a dispus audierea minorei, potrivit art. 6, 29 și 134 din Legea 272/2004 și efectuarea unei anchete sociale de către Serviciul de Autoritate tutelară din cadrul Primăriei Băilești.

Mandatul de aducere a minorei nu a putut fi executat, întrucât aceasta este plecată în străinătate împreună cu părinții, așa cum rezultă din procesul verbal întocmit de Poliția Mun. Băilești.

Apelul este fondat.

Protecția specială a copilului reprezintă ansamblul măsurilor, prestațiilor și serviciilor destinate îngrijirii și dezvoltării copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinților săi sau a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat in grija acestora, în conformitate cu prevederile art. 54 din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Măsurile de protecție specială a copilului sunt, potrivit art. 59 lit. a-c din Legea nr. 272/2004.: plasamentul, plasamentul în regim de urgență și supravegherea specializată.

Supravegherea specializată, ca măsură de protecție specială, se dispune față de copilul care a săvârșit o faptă penală și care nu răspunde penal, în conformitate cu art. 71 alin.1 din Legea nr. 272/2004. În cazul în care există acordul părinților sau al reprezentantului legal, măsura se dispune de către comisia pentru protecția copilului, iar în lipsa acestui acord, de către instanța judecătorească.

Potrivit art. 84 alin.1 din Legea 272/2004, la alegerea uneia sau alteia dintre măsurile mai sus prezentate se au în vedere criteriile prevăzute de art. 84 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, respectiv: condițiile care au favorizat săvârșirea faptei; gradul de pericol social al faptei; mediul în care a crescut și a trăit copilul; riscul săvârșirii din nou de către copil a unei fapte prevăzute de legea penală; orice alte elemente de natură a caracteriza situația copilului.

Măsura supravegherii specializate constă, conform art. 85 din Legea 272/2004, în menținerea copilului în familia sa, sub condiția respectării de către acesta a următoarelor obligații, cum ar fi: frecventarea cursurilor școlare, utilizarea unor servicii de îngrijire de zi, urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie, interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea legături cu anumite persoane.

Potrivit art. 85 alin.2, în cazul în care menținerea în familie nu este posibilă sau atunci când copilul nu-și îndeplinește obligațiile stabilite în sarcina sa prin măsura supravegherii specializate, se poate dispune plasamentul în familia extinsă ori în cea substitutivă, după caz, precum și îndeplinirea obligațiilor prevăzute la alin.1 .

Totodată, dacă minorul față de care s-a dispus măsura supravegherii specializate săvârșește în continuare fapte penale, se poate lua, pe perioadă determinată, măsura plasamentului într-un serviciu de tip rezidențial specializat.

Nu poate constitui un impediment pentru instituirea acestei măsuri de protecție specială faptul că, temporar, minora care a săvârșit fapte penale, așa cum rezultă din ordonanța de clasare din 28.10.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești, se află în străinătate împreună cu familia sa, așa cum a reținut prima instanță, în condițiile în care, din modul de redactare a prevederilor art. 71 alin.1 din legea 272/2004 reiese că această măsură de dispune în mod obligatoriu, nefiind lăsată la latitudinea autorităților cu atribuții în această materie –comisia pentru protecția copilului sau instanța judecătorească, după caz.

Pe de altă parte, atribuțiile cât privește punerea efectivă în executare a măsurii revin Direcției generale de asistență socială și protecție a copilului, care va monitoriza modul de respectare de către copil a obligațiilor enumerate cu titlu exemplificativ în art. 85 alin.1 din legea 272/2004 și care, în caz de nerespectare a obligațiilor impuse pentru menținerea copilului în familie, sau în situația în care copilul săvârșește noi fapte penale, poate solicita înlocuirea acestei măsuri de protecție cu alta.

Pentru aceste motive, Curtea apreciază că sunt întemeiate criticile formulate de apelantă,fiind îndeplinite condițiile legale enunțate de Legea 272/2004 pentru instituirea măsurii supravegherii specializate, astfel că, potrivit art. 480 Cod pr. civ., va admite apelul, va schimba în tot sentința civilă, în sensul că va admite acțiunea, urmând a s e institui măsura supravegherii specializate în familie a minorei M. C. P., născută la data de 17.08.2001 în localitatea Băilești, jud.D..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de petanta D.-D. cu sediul în mun. C., .. 22, jud. D., Cod fiscal (C.U.I.)_, cont RO 61TREZ__ deschis la Trezoreria C., împotriva sentinței civile nr. 256 din 14.05.2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. M. și B. S., domiciliați în Băilești, ..6, județul D.

Schimbă în tot sentința civilă, în sensul că admite acțiunea.

Instituie măsura supravegherii specializate în familie a minorei M. C. P., născută la data de 17.08.2001 în localitatea Băilești, jud.D..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Septembrie 2015.

Președinte,

O. C. G.

Judecător,

L. B.

Grefier,

M. H. D.

Red.jud.O.C.G.

Tehn.MHD/5 ex.

Data red.6.10.2015

Jud. fond: C. C. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Supraveghere specializată. Decizia nr. 4165/2015. Curtea de Apel CRAIOVA