Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 551/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 551/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 13-03-2014 în dosarul nr. 551/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 551/2014
Ședința publică de la 13 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. V.
Judecător M. C. Ț.
Judecător F. D.
Grefier N. D.
x.x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta reclamantă I. I., împotriva deciziei civile nr.188/29 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. D., având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta reclamantă I. I. personal și asistată de avocat M. Oautu, cu împuternicire avocațială la dosar și intimatul pârât M. D. reprezentat de avocat I. Șt. D. cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,care a învederat că la termenul de judecată din data de 30 ianuarie 2014, recurenta reclamantă I. I. a formulat cerere de ajutor public judiciar, prin încheierea nr. 25 februarie 2014, a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de recurenta reclamantă IȘLICARU I. în dosarul nr._, privind scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 6 lit. d din OUG 51/2008.
S-a dispus scutirea recurentei reclamante Ișlicaru I. de plata taxei judiciare de timbru, în cuantum de 3971 lei.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constatând cauza în stare de judecată a acordat cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii asupra recursului de față.
Avocat M. Oautu pentru recurenta reclamantă I. I., a pus concluzii de admiterea recursului casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond,pentru a se completa cu probe și cu expertiză după modificarea încheierii de admitere în principiu în sensul celor menționate în motivele de recurs, fără cheltuieli de judecată
Avocat I. Șt. D. pentru intimatul pârât M. D., a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a deciziei pronunțată de Tribunalul D., conform întâmpinării depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Prin cererea înregistrată la data de 07.07.2012, sub nr._ /2012, pe rolul Judecătoriei C., reclamanta Ișlicaru (fostă M.) I. a chemat în judecată pe pârâtul M. D., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună partajarea bunurilor dobândite de părți, pe perioada căsătoriei, în cote de ½ pentru fiecare.
În motivare, reclamanta a arătat că părțile au fost căsătorite, în prezent, fiind divorțate, pe perioada căsătoriei dobândind următoarele bunuri: ultima rată la apartament în sumă de 7.590.170 lei, depuneri CEC în sumă de 15.000 lei, executat și montat tâmplărie PVC în tot apartamentul, montat ușă la intrare și uși interioare, renovat apartament, refăcut interior cu rigips, plase, zugrăveli, cumpărat mobilă de bucătărie, colțar de bucătărie, dormitor, televizor cu comodă și DVD, montat instalație sanitară nouă, faianță în bucătărie.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 36 alin.1 Codul familiei.
La dosar, reclamanta a depus următoarele înscrisuri, în copie: act adițional, contract de depozit, chitanțe fiscale, facturi fiscale, cupoane pensie, sentința civilă nr. 9811/2011 a Judecătoriei C., ordonanță de poprire pensie întreținere.
Reclamanta a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxelor judiciare, prin încheierea din 24.01.2012, instanța admițând cererea și încuviințându-i acordarea ajutorului public sub forma scutirii de la plata taxei de timbru în sumă de 1478,7 lei și a timbrului judiciar în sumă de 5 lei.
La data de 31.01.2012, pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, cu motivarea că, pe perioada căsătoriei părților, nu s-a achitat nicio rată la apartament, acesta fiind achitat în întregime de el, înainte de căsătoria cu pârâta, infirmând existența unor depuneri CEC în valoare de 15.000 lei și arătând că banii respectivi au fost consumați în timpul căsătoriei, în privința îmbunătățirilor la apartament făcând mențiunea că nu s-au efectuat toate îmbunătățirile arătate în acțiune, iar contribuția părților la realizarea lor nu a fost egală, el contribuind și cu munca la efectuarea unora din ele.
În suplimentarea probatoriilor, instanța a încuviințat, la cererea părților, proba testimonială cu câte 2 martori, de fiecare, precum și citarea părților cu mențiunea la interogatoriu.
În cauză, au fost audiați martorii P. A., pentru reclamantă, iar, pentru pârât, F. M. și V. I., reclamanta renunțând la audierea celui de-al doilea martor încuviințat.
Instanța a luat și interogatorii părților, la cererea acestora, precum și un interogatoriu, din oficiu, pârâtului.
Prin sentința civilă nr. 1018/22.01.2013 pronunțată de Judecătoria C., s-a admis, în parte, acțiunea precizată formulată de reclamanta Ișlicaru I., domiciliată în C., .. 63, .. 1, ., jud. D., în contradictoriu cu pârâtul M. D., cu domiciliul procedural ales la Cabinet Individual de Avocatură "I. Șt. D." cu sediul în C., .. 4 A, jud. D..
S-a confirmat raportul de expertiză efectuat în cauză de expert P. D. M. în varianta I a expertizei, cu modificarea instanței privitoare la sultă, atribuind bunurile conform acestei variante și raportul efectuat de expert C. D. A. în privința evaluării îmbunătățirilor la apartamentul proprietatea pârâtului și reținute prin încheierea de admitere în principiu.
Lotul nr. 1 a revenit reclamantei, care a primit următoarele bunuri: mobilă de dormitor compusă din pat dublu, vitrină, 2 corpuri dulap-960 lei.
A primit sultă de la pârât suma de 6.595 lei.
Lotul nr. 2 a revenit pârâtului, care a primit următoarele bunuri: un depozit CEC în sumă de 13.000 lei, mobilă de bucătărie compusă din masă cu 4 scaune, 6 corpuri dulap, colțar-800 lei, un tv. Miria cu DVD-250 LEI, o comodă-100 lei.
A plătit sultă reclamantei suma de 6.595 lei.
S-a stabilit termen de plată a sultei de către pârât, 2 luni, de la rămânerea definitivă a hotărârii.
A fost obligat pârâtul, la plata către reclamantă a sumei de 9023,5 lei, reprezentând cota de ½ ce i-a revenit acesteia din ultima rată plătită de părți pentru apartamentul proprietatea pârâtului și din contravaloarea îmbunătățirilor aduse de părți la imobilul respectiv.
S-au compensat, în parte, cheltuielile de judecată efectuate în cauză și a mai obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 600 lei, reprezentând onorariu de expert.
A fost obligată reclamanta la plata către stat a sumei de 1.478,7 lei, reprezentând taxă de timbru și 5 lei timbru judiciar, de care aceasta a fost scutită prin încheierea din 24.01.2012, la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Pe baza materialului probator administrat în cauză, la 29.05.2012, instanța a pronunțat o încheiere de admitere în principiu, prin care a admis, în parte și în principiu, acțiunea precizată, constatând că părțile au dobândit pe perioada căsătoriei următoarele bunuri: un depozit C.E.C. în sumă de 13.000 lei, conform contractului de depozit ., nr._/08.07.2009, mobilă de bucătărie compusă din: masă cu 4 scaune, 6 corpuri dulap, colțar, mobilă de dormitor compusă din: pat dublu, vitrină, 2 corpuri dulap, un tv. Miria cu comodă și un DVD.
S-a dispus ieșirea din indiviziune a părților în cote de ½ pentru fiecare și s-a constatat în favoarea reclamantei un drept de creanță pentru cota de ½ din suma de 7.590.170 lei(ROL), reprezentând ultima rată la apartamentul proprietatea pârâtului situat în C., .. 63, . și achitată pe perioada căsătoriei părților, precum și din contravaloarea următoarelor îmbunătățiri aduse la acest apartament: montat tâmplărie PVC cu geam termopan în tot apartamentul, montat ușă la . uși interioare, zugrăvit întregul apartament, montat rigips în bucătărie și instalație sanitară în bucătărie și baie, montat faianță în bucătărie.
S-a dispus efectuarea unor expertize în specialitățile construcții și evaluări bunuri mobile, pentru evaluarea și lotizarea bunurilor comune și a dreptului de creanță al reclamantei, cu un onorariu de câte 600 lei, de fiecare expert, în sarcina ambelor părți.
Rapoartele de expertiză dispuse în cauză au fost efectuate de experți C. D. A., în specialitatea construcții și P. M. D., în specialitatea evaluări bunuri mobile, expertul constructor propunând o singură variantă de lotizare, iar cel evaluator, trei variante de lotizare.
Față de ambele rapoarte s-au formulat obiecțiuni de pârât, în privința raportului în specialitatea evaluări bunuri mobile, pârâtul solicitând excluderea din loturi a ultimei rate la apartament și a sumei de pe depozitul CEC, cu motivarea că în mod greșit s-au reținut în încheierea de admitere în principiu, în privința raportului în specialitatea construcții arătându-se că expertul a reținut și evaluat lucrări ce nu au fost dovedite, unele lucrări fiind supraevaluate, cum ar fi tâmplăria și ușile interioare, bunurile evaluate nefiind descrise, nefiind aplicat nici coeficientul de uzură și nestabilindu-se prețurile.
Obiecțiunile au fost respinse de instanță, ca neîntemeiate.
Ținând cont de încheierea de admitere în principiu, instanța, în raport de dispozițiile art. 728 Cod civil, art. 36 alin. 1 Codul familiei și art. 6739 Cod pr.civilă, a admis, în parte și în fond, acțiunea precizată, confirmând raportul de expertiză efectuat în cauză de expert P. M. D. în varianta I a expertizei, cu modificarea instanței privitoare la sultă, atribuind bunurile conform acestei variante și raportul efectuat de expert C. D. A. în privința evaluării îmbunătățirilor la apartamentul proprietatea pârâtului și reținute prin încheierea de admitere în principiu.
Instanța nu a reținut sulta propusă de expertul evaluări bunuri mobile, urmare a faptului că acesta a procedat la reactualizarea sumei reținute ca drept de creanță, în favoarea reclamantei, pentru rata plătită la apartamentul pârâtului, precum și a sumei de 13.000 lei reprezentând depozit CEC, deși nu s-a solicitat acest lucru în cererea introductivă de instanță și, ca atare, nu s-a reținut, în această modalitate, în încheierea de admitere în principiu.
În ceea ce privește varianta de lotizare a bunurilor mobile, instanța s-a oprit asupra variantei I având în vedere necesitatea respectării principiului instituit de dispozițiile art. 741 Cod civil, potrivit cu care la formarea și compunerea loturilor trebuie să se asigure fiecărei părți aceeași cantitate de bunuri, de drepturi sau creanțe de aceeași natură și valoare.
Ca termen de plată a sultei de către pârât, instanța a stabilit 2 luni, de la rămânerea definitivă a hotărârii.
În temeiul principiului îmbogățirii fără just temei, instanța a obligat pe pârât, la plata către reclamantă a sumei de 9023,5 lei, reprezentând cota de ½ ce i-a revenit acesteia din ultima rată plătită de părți pentru apartamentul proprietatea pârâtului și din contravaloarea îmbunătățirilor aduse de părți la imobilul respectiv.
În temeiul art. 276 Cod pr.civilă, instanța a compensat, în parte, cheltuielile de judecată efectuate în prezenta cauză și va mai obliga pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 600 lei, reprezentând onorariu de expert.
În temeiul dispozițiilor art. 18, coroborate cu art. 502 din O.G. 51/2008, republicată instanța a obligat pe reclamantă la plata către stat a sumei de 1.478,7 lei, reprezentând taxă de timbru și 5 lei timbru judiciar, de care aceasta a fost scutită prin încheierea din 24.01.2012, la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Ișlicaru (fostă M.) I. și M. D..
Din criticile formulate de apelanta reclamantă instanța a reținut că, aceasta apreciază soluția dată și încheierea de admitere în principiu ca, fiind nelegale și netemeinicie.
În mod nelegal instanța de fond nu a reținut la masa de partaj apartamentul, care are natura unui bun comun, deoarece din prețul total al apartamentului (12.674.297 lei) a achitat împreună cu pârâtul 7.590.170 lei, ceea ce reprezintă mai mult de cota ½ din prețul total.
Ca atare, s-a impus reținerea apartamentului și nu numai echivalentul bănesc al ratei plătite împreună, apartamentul trebuia să fie dat în lotul ei, deoarece copilul se află în grija sa.
Totodată, instanța de fond a atribuit în loturile pârâtului bunurile cu o valoare mai mare, iar ea nu a primit nimic, iar depozitul la CEC în sumă de 13.000 lei trebuia să fie reactualizat și lotizat în cote de ½ între foști soți.
A solicitat proba cu înscrisuri, 1 martor și expertiză.
Pârâtul a formulat apel, ulterior la data de 29.04.2013 (fila 18) arătând că înțelege să renunțe la apelul declarat.
Din întâmpinarea depusă de intimatul pârât, instanța a reținut că, acesta apreciază că, apelul reclamantei este tardiv, fiind depus la peste 30 zile de la comunicarea sentinței.
Pe fondul cauzei a arătat că apartamentul a fost contractat numai de el printr-un act preliminar nr. 1324/1991, cu plata prețului în rate, iar ultima rată s-a achitat la 21.10.1999. Căsătoria între părți s-a încheiat la data de 30.10.1999, iar concubinajul nu poate duce la concluzia că bunul este bun comun.
De asemenea în apel reclamanta nu poate cere reevaluarea apartamentului și reactualizarea ultimei rate, deoarece acestea sunt cereri noi.
În sprijinul întâmpinării a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu 1 martor, probe încuviințate de instanță.
Tribunalul D. prin decizia civilă nr.188 de la 20 octombrie 2013 a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă Ișlicaru (fostă M.) I., domiciliată în C., .. 63, . împotriva sentinței civile nr.1018/22.01.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, având ca obiect partaj bunuri comune.
A luat act de renunțarea la apelul formulat de reclamantul M. D., cu domiciliul procedural ales la Cabinet Individual de Avocatură "I. Șt. D." cu sediul în C., .. 4 A, județul D., împotriva aceleiași sentințe.
A obligat apelanta pârâtă la plata sumei de 600 lei către apelantul reclamant cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel Tribunalul a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 30.10.1999 la Primăria Municipiului C., iar căsătoria a fost desfăcută prin sentința civilă nr. 9811/31.05.2011 a Judecătoriei C., rămasă definitivă și irevocabilă la 25.10.2011, prin respingerea recursului (filele 47-50).
Apartamentul care face obiectul litigiului (criticile apelantei) a fost dobândit de către pârât prin vânzare-cumpărare, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 148 încheiat la 14.02.1996, cu plata prețului în rate (fila 52 fond), ultima rată la acest apartament fiind achitată la 21.10.1999 (7590.170 lei), potrivit actului adițional încheiat la acest contract (fila 51) și a chitanței nr._ (fila 5).
Ca atare apartamentul a fost dobândit înainte de încheierea căsătoriei și pe cale de consecință acesta este bun propriu al celui care l-a dobândit, în speță intimatul.
Este adevărat că, părțile au conviețuit anterior încheierii căsătoriei (circa 2 ani) așa cum a arătat martora P. A. și anterior încheierii căsătoriei (cu 9 zile înainte de oficierea acesteia-21.10.1999) au achitat și o rată destul de mare (ultima) din valoarea apartamentului. Însă, aceste aspecte nu sunt de natură a schimba regimul juridic al bunului, perioada de concubinaj oricât de mare ar fi, neavând influență asupra calității de bun comun, bunul fiind bun propriu al părții care a încheiat contractul (vănzare-cumpărare) și în patrimoniul căruia a intrat bunul.
La ceea ce este îndreptățită apelanta, iar instanța de fond a reținut corect, o reprezintă stabilirea unui drept de creanță în favoarea acesteia, în speță ½ din contravaloarea ultimei rate plătite precum și a îmbunătățirilor care au fost efectuate împreună și au adus un spor de valoare bunului dobândit de reclamant.
În consecință, chiar dacă apelanta are un sentiment de nemulțumire dat de faptul că a contribuit la achiziționarea acestui bun, copilul rezultat din căsătoria cu intimatul se află în îngrijirea sa, că nu are o locuință, aceste aspecte nu pot duce la schimbarea regimului juridic al acestui apartament.
De asemenea nefondate au fost și criticile referitoare la reactualizarea sumei din depozitul CEC, lotizarea acestuia precum și atribuirea bunurilor mobile.
Astfel, este drept că se pot solicita în apel reactualizarea sumelor precum și dobânzi la sumele de bani ajunse la scadență, însă numai cu condiția ca acestea să fie cerute și la instanța de fond, lucru pe care apelanta nu l-a făcut.
În ceea ce privește critica privitoare la bunuri mobile și suma de CEC instanța a observat că apelanta a primit în lotul său bunuri mobile (lotul 1) și aceste bunuri au aproximativ aceeași natură ca și bunurile primite de intimat, iar diferența (în care s-a inclus și cota din depozitul CEC) a fost compensată prin atribuirea în lotul său a sumei de 6595 lei cu titlu de sultă.
Referitor la apelul intimatului instanța a luat act de actul de dispoziție al acestuia, respectiv de renunțarea la calea de atac.
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 3 Cod pr.civilă, raportat la faptul că apelanta a căzut în pretenții, munca depusă de apărătorul intimatului, s-a apreciat că o sumă de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată se cuvine a fi acordată intimatului.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta Ișlicaru I., recurs declarat în baza art.304 pct.9 Cod pr.civilă în sensul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În motivarea recursului a arătat că un prim motiv de nelegalitate vizează încălcarea art.2824 Cod pr.civilă, în care se arată că nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în prima instanță, litigiile ale căror obiect are o valoare de până la 100 mii lei atât în materia civilă, cât și în materia comercială, …În speța de față instanța de fond a stabilit prin hotărârea pronunțată că prețul total al apartamentului este de 12.774,297 lei, iar ultima rată pe care a plătit-o cu intimatul este de 7590.170 lei.
Arată că instanța de apel a majorat valoarea apartamentului la aproximativ 400 milioane lei vechi (40.000 lei), ceea ce denotă că valoarea stabilită este tot sub 100 mii lei cum prevede art.282 Cod pr.civilă, ceea ce înseamnă că după fond calea de atac era calea recursului și nu calea apelului, în raport de valoarea partajului.
Mai arată că în atare situație această excepție care practic este o excepție de ordine publică vizând calea de atac care a fost împărtășită greșit de către instanța de apel care trebuia să fie cale de recurs, vizează că hotărârea este nelegală și ca atare se impune admiterea recursului, casarea și trimiterea dosarului la Tribunalul D. pentru a fi soluționat dosarul de către Tribunalul D., ca instanță de recurs, iar calea de atac să fie calificată ca o cale de recurs și nu de apel în raport de dispozițiile art.282 Cod pr.civilă.
O altă critică se referă la faptul că s-au încălcat și dispozițiile art.306 pct.2 care arată că este un motiv de ordine publică și trebuie sesizat chiar din oficiu de instanța care a judecat pricina, fiind obligată să pună în discuție acest motiv în dezbaterea părților.
Și pe fond hotărârea este nelegală, motiv pe care l-a arătat și în apelul în care a fost judecat pentru că instanța de apel nu a analizat acest motiv în raport de faptele concrete ale dosarului și a încălcat dispozițiile art.129 alin.5 Cod pr.civilă, în sensul că deși au fost stabilite corect faptele dosarului, instanța le-a dat o amploare subiectivă și în final a respins apelul apelantei.
Susține că în dosar s-a stabilit că prețul total al apartamentului este de 12.674,297 lei, iar ultima rată pe care a plătit-o intimatul împreună cu recurenta Ișlicaru a fost de 7.590,170 lei suma care depășește cota de ½ din prețul integral al apartamentului.
Consideră că cele două instanțe trebuiau să stabilească ca obiectiv pentru expert să fie evaluată nu ultima rată, ci întreg apartamentul deoarece ¾ din prețul apartamentului a fost achitat de părțile care se judecă împreună, iar o singură rată respectiv prima a fost achitată numai de intimatul M. D..
Trebuia să fie apreciată această ultimă rată în contextul valorii apartamentului care trebuia evaluat în întregime pentru ca prin evaluare numai ca drept de creanță a ultimei rate recurenta a fost prejudiciată material și aproape nu a cules nimic din valoarea apartamentului, care are o valoare mare față de cele două rate prin reactualizarea care este de notorietate pentru toate apartamentele.
Atâta timp cât timbrajul a fost calculat nu la valoarea acestei rate de către instanța de apel și în urma răspunsului oficial dată de Camera Notarilor, vizând valoarea apartamentelor se poate observa că instanța de apel pentru timbraj s-a gândit la valoarea unui apartament cu două camere, dar pentru o soluție legală a împărtășit ceea ce s-a dat și de către instanța de fond reținându-se decât a doua rată plătită de către cei doi care reprezintă ¾ din valoarea întregului apartament.
În dosar s-a stabilit că în acest apartament a locuit recurenta împreună cu intimatul și cu minorul lor, că a fost alungată de către intimat în mod nejustificat iar în prezent aceasta s-a refugiat la Asociația VASILIADA din C. . unde locuiește și în prezent.
În dosar s-a stabilit în mod obiectiv că acest apartament în proporție de ¾ a fost achitat de către cei doi pentru că s-a plătit această a doua și care reprezenta ultima rată diferența de preț care reprezintă ¾ din întreaga valoare a apartamentului.
Apreciază că în mod nejustificat apartamentul i s-a repartizat intimatului neținându-se seama de criticile arătate mai sus prin încălcarea art.129 alin.5 Cod pr. civilă și în același timp prin încălcarea și a criteriilor care militau în favoarea recurentei având copilul rezultat din căsătoria cu intimatul, beneficia de acest apartament și în plus nu are o altă locuință, aceasta reprezentând singura locuință de unde a fost izgonită de intimat.
Instanța de apel nu a analizat corect faptele dosarului și în felul acesta a pronunțat o hotărâre nelegală, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se completa probele și cu expertiză după modificarea IAP-ului în sensul celor menționare mai sus.
Legal citat intimatul M. D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Arată că, deși se invocă art.304 din Vechiul Cod pr.civilă recurenta reia aceleași critici de netemeinicie din apel, respinse motivat, după ce i s-a respins excepția de tardivitate și după ce și-a retras apelul.
Mai arată că se confundă lipsa de temei legal cu netemeinicia, deși potrivit art.340 din Vechiul Cod pr.civilă, modificarea sau casarea unei hotărâri, în recurs, cale extraordinară de atac, se poate cere numai în situațiile expres prevăzute de acest articol și numai pentru motive de nelegalitate.
Invocând art.2824 Cod pr.civilă recurenta trebuia să aibă în vedere și decizia nr.XXXII/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dar și faptul ca o competentă materială funcție de valoare se determină nu doar privind suma admisă ori supusă apelului, ci întreaga sumă care a făcut obiectul acțiunii introductive așa cum a fost complinită.
Nici în apel, unde s-au administrat probe, recurenta sau instanța nu au pus în discuție calificarea căii de atac, dimpotrivă recurenta a susținut că este apel și a solicitat probe, acte, martori, expertiză, probe admise și administrate în parte.
Motivele de ordine publică trebuiau invocate chiar la instanța de apel nu acum când se invocă propria culpă, recurenta beneficiind de serviciile unei avocate care este o profesionistă cu vechime.
Susține că în nici un moment nu s-a invocat, nu s-a dovedit și nu s-a timbrat cu privire la partaj coachiziție sau drept de creanță fiind fără dubiu că respectivul apartament a fost contractat de intimatul M. D. cu ani de zile înainte de căsătorie, iar ultima rată a fost achitată tot pe numele său cu aproape o lună înainte de căsătoria cu recurenta. Or, numai bunurile dobândite în timpul căsătoriei (inclusiv ratele achitate) sunt bunuri comune, cu prezumția legală din fostul Cod al familiei.
Intimatul mai arată că instanța de apel și întâmpinarea sa de la tribunal au lămurit pe deplin și legala cest aspect, concubinajul nu este o căsătorie, altfel nu ar mai fi nici o diferență între o stare de fapt și o stare de drept.
În recurs, chiar pe vechiul Cod pr.civilă nu se poate susține ca motiv faptul că instanța de apel nu analizat corect faptele dosarului și în felul acesta a pronunțat o hotărâre nelegală, recurenta trebuie să invoce strict prevederile art.304 pct.1-9 Vechiul Cod pr.civilă.
La dosar există acte oficiale atestând că recurenta locuit ilegal și abuziv încă un an în apartamentul pârâtului deși divorțase, deși i se respinsese beneficiul spațiului de locuit.
Și-a declarat ilegal domiciliul tot în acest apartament și abia la intervenția poliției a plecat din apartament. Nici vorbă de izgonire sau bătaie așa cum se victimizează prin presă că nu are unde locui cu copilul de vârstă școlară deși părinții ei au casă cu mai multe camere în Șimnicu de Sus, la 5 km de C..
Dacă se va analiza sentința civilă nr._/08 dec.1997 dată de către Judecătoria C. în dosar nr._/1997 în care s-a pronunțat divorțul între actuala Ișlicaru I. și primul ei soț (P. D.) se observă că pârâtul a fost de acord cu desfacerea căsătoriei, întrucât reclamanta este cea care nu s-a implicat în viața de familie, nu a contribuit cu bani din ajutorul de șomaj, având o atitudine indiferentă de viața de familie.
Nici fostul soț nu știe unde sunt banii pe care recurenta i-a obținut în Spania și nici ajutorul de șomaj pe care-l primea în aceeași țară chiar în cursul procesului de divorț.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor invocate și apărărilor formulate, în raport de disp. art. 304 pct. 9 c. pr. civilă, recursul este nefondat, din următoarele considerente:
În ceea privește excepția de ordine publică în sensul că tribunalul a judecat cauza în apel, deși calea de atac era cea a recursului având în vedere valoarea litigiului care este până la 100 000 lei, iar ultima rată plătită a fost în cuantum de 7590,170 lei, excepția nu este fondată deoarece, în motivele de apel critică, în esență, faptul că apartamentul nu a fost inclus în masa bunurilor comune pentru a fi partajat, arătând că că „instanța…în loc să dispună partajarea apartamentului cu două camere între mine și fostul soț…a partajat numai ultima rată” și că „ instanța de fond trebuia să dispună reținerea apartamentului ca bun comun” sau „instanța de fond trebuia să stabilească să fie evaluat apartamentul„ această poziție procesuală fiind menținută pe parcursul judecării cauzei, inclusiv cu ocazia dezbaterii pe fond, așa cum rezultă din Înch/22 octombrie 2013(fil.78, dos. apel).
Curtea, constată că prin încheierea de ședință de la data de 07 mai 2013(fil.21, dos. apel) instanța a pus în vedere apelantei să precizeze „valoarea imobilului supus partajării”, iar prin notele de ședință de la 21 mai 2013(fil. 22, dos. apel) aceasta a precizat că valoarea apartamentului este de126.742, 97RON conform contr. nr. 148/1996, deci a precizat o valoare de peste 100.000 RON, așadar nu poate fi primită susținerea că valoarea litigiului era mai mică de 100.000 RON.
Totodată, Curtea constată că, potrivit principiului disponibilității, în litigiile de natură civilă, reclamantul este cel care fixează cadrul procesual, adică obiectul judecății, valoarea litigiului, persoana/persoanele cu care înțelege să se judece, astfel că, deși susținerile recurentei de față făcute în apelul promovat de aceasta par să exceadă cadrului procesual stabilit la fond, instanța de apel nu putea să nu aibă în vedere valoarea întregului bun, adică a apartamentului, pe de o parte pentru că, în apel, apelanta Ișlicaru I. a criticat faptul că apartamentul nu a fost inclus în masa bunurilor de împărțit, deși prin acțiune nu a solicitat acest lucru, iar pe de altă parte a solicitat raportarea singurei rate ca parte din preț, la care a contribuit împreună cu soțul, să fie raportată la valoarea întregului bun, adică a apartamentului.
Prin urmare, nu sunt incidente dispozițiile art. 159 pct 2 din codul de procedură civilă din moment ce recurenta a solicitat pe toate gradele de jurisdicție să se aibă în vedere valoarea apartamentului, valoare pe care așa cum însăși a precizat-o, depășește 100 000 lei, ceea ce atrage competența tribunalului ca instanță de apel și a curții ca instanță de recurs.
De altfel, susținerile pe care le face în recurs cu privire la fondul cauzei, în sensul că cei doi soți au achitat împreuna ¾ din valoarea apartamentului și că în mod eronat apartamentul a fost atribuit intimatului, recurenta fiind îndreptățită să-l primească în lotul său fiind și copilul rezultat din căsătorie, reprezintă o dovadă în plus a faptului că judecarea cauzei s-a făcut cu respectarea gradelor de jurisdicție, așa cum au fost stabilite de legiuitor.
Cât privește criticile pe fond, Curtea constată că nici aceastea nu sunt fondate întrucât, recurenta-apelantă-reclamantă, de la momentul declanșării litigiului, a avut susțineri contradictorii și o poziție oscilantă în sensul că, inițial a solicitat să se împartă ultima rată achitată -împreună cu soțul- la apartament și mai multe bunuri mobile pentru ca ulterior, în absența oricărei precizări sau compliniri a masei partajabile, să critice faptul că apartamentul nu a fost inclus în masa partajabilă, să indice valoarea acestuia ca fiind peste 120000RON și să solicite atribuirea acestuia. Astfel, aceasta susține, prin motivele de apel că în masa de împărțit trebuie să se rețină apartamentul la valoarea actualizată, nu doar echivalentul bănesc din rata plătită de ambii soți.
De asemenea, în recurs, contradicția este mult mai evidentă în sensul că, pe de o parte acceptă că ar avea doar un drept de creanță reprezentat de ½ din ultima rată de 7590,17 lei ce a fost achitată împreună cu intimatul dar solicită practic să se ignore de către instanță valoarea ultimei rate, așa cum rezultă cuantumul ei din acte, iar instanța să stabilească o altă valoare a ultimei rate care să reprezinte un procent de ¾ din valoarea întregului apartament. Pe de altă parte, recurenta, în ultima parte a motivelor de recurs, abandonează ideea dreptului de creanță și revine la ideea coproprietății, invocând, evident în virtutea unui drept real ce i-ar aparține, greșita atribuire a apartamentului către intimat, susținând în mod eronat că s-au încălcat criteriile de atribuire, apartamentul s-ar fi cuvenit a-i fi atribuit, susține recurenta, cu atât mai mult cu cât se ocupă și de copilul rezultat din căsătorie.
Evident că recurenta se află într-o confuzie în ceea ce privește drepturile sale le gate de apartament, confundând dreptul de creanță cu dreptul de proprietate motivat de faptul că a contribuit parțial la achitarea unei rate din prețul imobilului și că minorul rezultat din căsătorie se află în grija sa, însă această situație nu schimbă regimul juridic al imobilului, șa cum corect a reținut tribunalul și dreptul de creanță al acesteia reprezentat de ½ din contravaloarea ultimei rate plătite precum și a îmbunătățirilor care au fost efectuate împreună și au adus un spor de valoare bunului dobândit de reclamant, cum în mod just au reținut atât instanța de fond cât și instanța de recurs, ambele raportându-se la ansamblul materialului probator, susținerile părților și textele de lege incidente.
În considerarea celor expuse anterior, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 C. pr. civilă, recursul nefiind fondat, urmează a fi respins, iar decizia va fi menținută ca legală. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în raport de dispozițiile art. 274 C. pr. civilă, cererea formulată de intimat va fi respinsă, în dosar neexistând nici o dovadă cu privire la existența și cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta reclamantă I. I., împotriva deciziei civile nr.188/29 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. D..
Respinge cererea de cheltuieli de judecată ca nedovedită.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Martie 2014.
Președinte, Judecător,
I. V. F. D.
Grefier
N. D.
Red.01.04.2014
jud.F.D.
2 ex/AS
j.a.D.L.G.
V.Ș.I.N.
j.f.A.M.V.
Cu opinia separată,
Apreciez că recursul declarat de recurenta reclamantă era întemeiat, față de următoarele considerente.
Astfel, deși recurenta nu a indicat expres dispozițiile legale incidente, Curtea va aprecia, potrivit dispozițiilor art. 306 alin. 3 C.pr.civ., că aceasta a invocat, în primul rând, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C.pr.civ., arătând că, prin decizia recurată, în mod greșit instanța a soluționat cauza în apel în loc de recurs.
Cu privire la acest aspect, potrivit dispozițiilor art. 282 ind. 1 alin. 1 C.pr.civ., nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală, printre altele, în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
În prezenta cauză, instanța a fost investită de către recurenta reclamantă cu o cerere privind partajul bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei cu intimatul pârât (bunurile mobile enumerate în cerere și depozitul CEC în valoare de 15.000 lei), îmbunătățirile aduse apartamentului din C., Calea București, nr. 63, ., ., Jud. D. – și dreptul de creanță reprezentând ultima rată la acest apartament în cuantum de 7.590.170 lei (ROL, conform chitanței și actului adițional de la filele 5 și 51 din dosarul primei instanțe).
La solicitarea instanței, prin precizările depuse la dosar pentru termenul din data de 29.11.2011 (fila 38 din dosarul primei instanțe), aceasta a evaluat obiectul cauzei la suma de 23.000, în afara dreptului de creanță (care fusese precizat în cerere).
De asemenea, prin raporturile de expertiză întocmite în cauză, s-a stabilit că valoarea bunurilor mobile este de 17.228 lei (inclusiv valoarea actualizată a depozitului CEC în valoare de13.000 lei), valoarea actualizată a dreptului de creanță al reclamantei reprezentând ½ din suma de 7.590.170 ROL este de 1693 lei (1/2 din 3386 lei ) – conform raportului de expertiză tehnică întocmit de expert P. M. D., filele91-94 din dosarul primei instanțe – iar valoarea îmbunătățirilor aduse apartamentului este de 17.288 lei – raportul de expertiză tehnică întocmit de expert C. D. A., filele 117-119 din dosarul primei instanțe.
Recurenta reclamantă nu a înțeles să conteste valorile astfel stabilite de către experți.
În consecință, în condițiile în care valoarea obiectului cauzei cu care a fost investită prima instanță se situa sub valoarea de 100.000 lei prevăzut de art. 282 ind. 1 C.pr.civ., sentința primei instanțe era susceptibilă a fi atacată doar cu recurs, potrivit acelorași dispoziții legale.
Este adevărat că, prin cererea de apel formulată împotriva sentinței primei instanțe, recurenta a înțeles să solicite și partajarea apartamentului anterior menționat, arătând că se impunea constatarea caracterului de bun comun al acestuia în condițiile în care ultima rată din prețul acestuia, achitată tot înainte de încheierea căsătoriei, dar la care a contribuit și ea, reprezenta mai mult de jumătate din prețul apartamentului.
O asemenea solicitare exceda însă cadrului procesual stabilit de către prima instanță, care nu fusese investită cu nici o cerere privind constatarea respectivului apartament ca fiind bun comun și partajarea acestuia și, fiind o cerere nouă, nu putea fi primită, potrivit art. 294 alin. 1 C.pr.civ., și nici nu putea prezenta relevanță sub aspectul stabilirii căii de atac ce putea fi exercitată în cauză, care trebuia făcută exclusiv prin raportare la obiectul cauzei cu care fusese investită prima instanță și care fusese soluționată de aceasta.
În consecință, împotriva hotărârii primei instanțe putea fi exercitată doar calea de atac a recursului, iar instanța de apel trebuia să observe că a fost învestită în mod greșit cu soluționarea unui apel și să procedeze, conform art. 84 C.proc.civ., la calificarea corectă a căii de atac.
Judecând cauza în apel, deși împotriva hotărârii primei instanțe nu putea fi exercitată această cale de atac, tribunalul a încălcat normele legale imperative privind compunerea completului, anume art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.
Pentru aceste considerente, în cauză era incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C.pr.civ., instanța care a soluționat cauza în apel nefiind alcătuită potrivit dispozițiilor legale, astfel încât recursul recurentei reclamante trebuia admis, casată decizia pronunțată în apel, conform art. 312 alin.3C.pr.civ., cu trimiterea cauzei spre rejudecarea recursului.
Reținerea incidenței acestui motiv de recurs făcea de prisos analiza celorlalte critici formulate de recurentă cu privire la nelegalitatea soluției pronunțate pe fondul cauzei.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Martie 2014. Red.01.04.2014.
Judecător,
M. C. Ț.
2 ex/AS
01.04.2014
| ← Curatelă. Decizia nr. 478/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Conflict de competenţă. Sentința nr. 21/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
