Situaţie juridică minor. Decizia nr. 780/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 780/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 07-05-2014 în dosarul nr. 780/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 780
Ședința publică de la 07 Mai 2014
PREȘEDINTE D. S.
Judecător M. P.
Judecător Tania Țapurin
Grefier C. C.
x.x.x.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta S. F. împotriva deciziei civile nr. 10 din 21 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant L. I., autoritate tutelară fiind P. C. G., intimat, având ca obiect situație juridică minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurenta pârâtă S. F., asistată de avocat B. N. C., și avocat Mihăiloiu B., reprezentându-l pe intimatul reclamant L. I., lipsind autoritatea tutelară P. C. G..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că recurenta pârâtă a depus un set de înscrisuri, cu cererea înregistrată sub nr._/30.04.2014.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat N. C. B., pentru recurenta pârâtă, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, criticând ambele hotărâri pentru nelegalitate.
A arătat că, la momentul declanșării cercetării judecătorești, reclamantul locuia efectiv în Italia, unde avea un loc de muncă și familie, iar recurenta pârâtă locuia în Franța împreună cu minorul dar, cu toate acestea, la domiciliile părților nu au fost efectuate anchete sociale, instanța considerând că ancheta socială efectuată la domiciliile familiilor părților din ..
A considerat că au fost încălcate prevederile art. 187, 136 și 138 C.p.c., întrucât deși a fost încuviințată proba cu câte un martor pentru fiecare parte, ulterior instanța a încuviințat prelungirea probei testimoniale cu al treilea martor, ce a fost însă prezent în sală.
A mai arătat că nu s-a analizat impactul emoțional produs de schimbarea domiciliului asupra minorului de 7 ani.
Reclamantul a declarat că locuiește în . fața tribunalului a declarat că locuiește în Italia împreună cu familia sa, unde are și un loc de muncă, de unde rezultă faptul că s-a încercat evitarea constatării necompetenței instanțelor române în soluționarea cauzei.
Reclamantul nu a făcut dovezi cu privire la condițiile pe care le oferă minorului, iar prin probe indirecte s-a încercat să se dovedească abandonul mamei, deși aceasta făcuse cu un an înainte plângere la poliție împotriva reclamantului pentru abandon familial.
A pus concluzii de admitere a recursului, în principal casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria S., iar în subsidiar modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și respingerea acțiunii, fără acordarea cheltuielilor de judecată.
Avocat B. Mihăiloiu, pentru intimatul reclamant, a arătat că recurenta a declarat în cererea de recurs că locuiește în . s-a și efectuat ancheta socială, iar reprezentanții autorității tutelare din această localitate l-au găsit pe intimatul reclamant la domiciliu.
În ceea ce privește audierea celui de-al treilea martor, nu s-a contestat faptul că acesta s-a aflat în sala de judecată, însă acesta doar a recunoscut susținerile celor doi martori audiați de instanță cu privire la faptul că minorul era dus în Franța la cerșit. A considerat că nu s-a încălcat legea și nici dreptul recurentei.
A arătat că intimatul pârât muncește în construcții, ceea ce presupune angajamente de scurtă perioadă.
A solicitat respingerea recursului, ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr.728/14.05.2013 pronunțată de Judecătoria S., în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul L. I. domiciliat in ., jud. D. în contradictoriu cu pârâta S. F. domiciliata in ., jud. D., având ca obiect modificare situație juridică minor.
S-a dispus ca exercitarea autorității părințești asupra minorului L. L.-R., născut la data de 21.08.2007, să fie efectuată în comun de către reclamant și pârâtă.
S-a stabilit locuința minorului L. L.-R., născut la data de 21.08.2007, la reclamantul L. I..
A fost obligată pârâta să plătească în favoarea minorului L. L.-R., născut la data de 21.08.2007, o pensie lunară de întreținere în cuantum de 130 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii ( 13.12.2012) și până la majoratul acestuia.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 8,3 lei către reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a reținut că prin sentința civilă nr. 830/28.06.2011 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._, având ca obiect încredințare minor, rămasă irevocabilă la data de 10.08.2011 prin nerecurare, a fost admisă cererea formulată de reclamanta S. F., în contradictoriu cu pârâtul L. I., s-a dispus încredințarea minorului L. L.-R., născut la data de 21.08.2007, spre creștere și educare reclamantei.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 95 lei lunar, cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorului L. L.-R., născut la data de 21.08.2007, de la data introducerii acțiunii (10 martie 2011) și până la majoratul minorului.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 611,5 lei către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanța a reținut că, potrivit art. 403 C.civil, în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copii lor minori.
Având în vedere dispozițiile art. 505 alin 1 Cod civil, instanța este ținută să hotărască – în cazul minorilor din afara căsătoriei, având filiația stabilită față de ambii părinți -cu privire la exercitarea autorității părintești asupra acestora și la contribuția părinților la cheltuielile de creștere, învățătură și pregătire profesională a minorilor, procedând în același mod ca și în situația copiilor din căsătorie, în momentul pronunțării divorțului părinților respectivilor copii.
Potrivit art. 397 și 398 C. civ., după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel, existând posibilitatea, ca din motive întemeiate, autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul din părinți, atunci când aceasta este în interesul superior al minorului.
Din actele și lucrările dosarului instanța a constatat că nu există motive care să justifice exercitarea autorității părintești doar de către reclamant sau pârâtă, motiv pentru care va dispune ca aceasta să revină în comun ambilor părinți.
În ceea ce privește stabilirea locuinței minorului instanța a reținut următoarele:
Din cele menționate în raportul de anchetă psihosocială efectuat la domiciliul pârâtei, instanța a reținut că minorul L. L. R. a fost crescut de bunicii materni, fiind atașat de aceștia, pe perioada când aceștia pleacă în Franța, minorul merge și el împreună cu aceștia. De asemenea, din același raport a rezultat că mama minorului, pârâta S. F. locuiește mai mult în Franța. ( filele 41).
Concluziile raportului de anchetă psihosocială sunt coroborate de declarația martorului S. M. din care a rezultat că mama minorului locuiește mai mult în Franța, minorul în cauză fiind crescut de bunicii materni, care, pentru anumite perioade merg și ei în Franța împreună cu minorul.
Din declarațiile martorilor S. M., S. P., E. Garofina și răspunsurile minorului cu ocazia ascultării în Camera de Consiliu instanța a apreciat că pârâta nu îi asigură minorului condiții optime pentru creștere și educare, având în vedere că aceasta, locuind mai mult în Franța, minorul a fost lăsat în grija bunicilor materni, iar când merge în Franța minorul locuiește într-o rulotă, împreună cu mai multe persoane, merge să caute în gunoaie haine pentru a face focul să se încălzească, să cerșească împreună cu bunicii. Din declarația martorei E. Garofina, propusă de pârâtă, a reieșit că minorul menționat locuiește atât în G., cât și în Franța, fapt ce duce la întreruperea grădiniței, situație în care instanța a apreciat că acesta nu se bucură de stabilitatea necesară unei dezvoltări armonioase. De asemenea, susținerile martorei E. Garofina în sensul că minorul nu ar fi mers să cerșească în Franța sunt infirmate de declarațiile celorlalți martori și nu sunt susținute de niciun mijloc de probă.
Având în vedere acestea, instanța a constatat că de la momentul la care s-a dispus prin hotărâre judecătorească, încredințarea minorului către pârâtă, până la momentul actual, s-au schimbat împrejurările avute în vedere la luarea acestor măsuri, astfel că se justifică modificarea celor dispuse, în sensul de a se impune schimbarea locuinței minorului la tatăl reclamant, în acest mod fiindu-i conferite minorului toate condițiile unei evoluții corespunzătoare, sub aspectul creșterii, educării, învățăturii și viitoarei pregătiri profesionale, asigurându-i-se astfel și un factor de stabilitate în viața sa.
Instanța a avut în vedere și concluziile raportului de anchetă psihosocială de la locuința reclamantului care atestă că acesta beneficiază de condiții materiale foarte bune pentru a asigura creșterea și educarea minorului), astfel că se apreciază că este în interesul minorului ca locuința acestuia să-i fie stabilită la tată. ( fila 40).
În ceea ce privește stabilirea pensiei de întreținere în favoarea minorului, instanța a reținut că potrivit dispozițiile art. 402 alin. 1 C.civ., „Instanța de tutelă, prin hotărârea de divorț, stabilește contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor”.
Având în vedere că instanța a stabilit locuința minorului la tată, a obligat pe pârâtă la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului. Întrucât nu s-a adus dovada că pârâta ar realiza venituri din muncă, la stabilirea în concret a pensiei de întreținere instanța va avea în vedere salariul minim pe economie.
Luând în considerare vârsta minorului (6 ani), nevoile acestuia legate de hrană, îmbrăcăminte, educație, învățătură, pregătire profesională, veniturile părinților și prevederile art. 529 alin. 2 C.civ., instanța a obligat pârâta să plătească în favoarea minorului L. L.-R., o pensie lunară de întreținere în cuantum de 130 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii ( 13.12.2012) și până la majoratul acestuia.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S. F., solicitând în principal, anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță și, în teză subsidiară, modificarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea în fapt a cererii, a arătat că instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil, prin încuviințarea în parte a probelor solicitate și prin ascultarea în cauză, în calitate de martor, a numitului S. P., prezent în sala de ședință în timpul ascultării celorlalți martori.
Totodată, a mai arătat că cele consemnate în procesul verbal întocmit în camera de consiliu, cu ocazia ascultării minorului, nu corespund realității.
Hotărârea a mai fost criticată și pentru netemeinicie, arătându-se că instanța de fond a dat o interpretare eronată probelor administrate în cauză.
Prin decizia nr.10 din 21 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a respins apelul declarat de pârâta S. F., domiciliată în ., jud. D., împotriva sentinței civile nr. 728/14.05.2013 pronunțată de Judecătoria S., în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul L. I., domiciliat în ., jud. D., ca nefondat.
S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Privitor la încălcarea dreptului la apărare, s-a reținut că prima instanță a admis ambelor părți proba cu câte un martor, iar audierea martorului S. P. a fost dispusă de Judecătorie numai în vederea lămuririi unei anumite împrejurări care nu care nu a fost edificată de depozițiile celorlalți doi martori, respectiv dacă minorul, când se afla în Franța cu bunicii materni, era dus de aceștia la cerșit.
S-a mai reținut că aspectele invocate de pârâtă în legătură cu modalitatea de audiere a minorului și cu cuprinsul procesului verbal încheiat cu această ocazie, nu au fost dovedite.
Pe fond, instanța a apreciat că interesul suprem al copilului este de a sta la tatăl-reclamant, având în vedere că nu mai locuiește cu mama sa de 1 an și jumătate, fiind lăsat în grija bunicilor materni care nu au un domiciliu stabil, locuind atât în . în Franța, în timp ce tatăl îi poate oferi un mediu familial stabil, așa cum rezultă din ancheta psihosocială efectuată la domiciliul său.
Conform acestuia, reclamantul deține în proprietate un imobil cu 3 camere, baie, bucătărie, mobilat corespunzător, în care locuiește împreună cu soția și minorul rezultat din căsătorie, iar în perioadele în care lucrează în Italia cu contract de muncă, este însoțit de familie.
În baza art.299 Cod pr.civilă împotriva deciziei pârâta a declarat recurs, reiterând criticile din apel privitoare la încălcarea drepturilor procesuale prin limitarea numărului de martori admis, și totodată audierea unui al treilea martor care s-a aflat în sala de ședință în timpul audierii celorlalți martori, încălcându-se astfel dispozițiile art.187 și 138 Cod pr.civilă.
Instanța de apel a manifestat o atitudine oscilantă pe durata cercetării judecătorești referitoarea la audierea minorului, pe de o parte menționând în hotărâre afirmații ale minorului, iar pe de altă parte a respins cererea pârâtei de a fi reaudiat copilul, cu motivarea că vârsta fragedă a acestuia ar duce la neconcludența probei.
S-a solicitat ca instanța de recurs să dispună audierea minorului și s-au făcut referiri ample la modul de interpretare a probatoriilor administrate.
Pârâta a mai arătat că a fost încălcat flagrant principiul respectării interesului superior al copilului, față de faptul că reclamantul a recunoscut că mai are doi minori care se află în Italia, unde își are și el domiciliul, situație în care era necesară efectuarea anchetei psihosociale la adresa din Italia.
Instanțele nu au verificat impactul emoțional pe care schimbarea domiciliului l-ar produce asupra minorului și a fost ignorată situația de fapt rezultată din depozițiile martorilor E. Garofina și M. D., care au făcut relatări cu privire la condițiile oferite minorului de mamă, în gospodăria în care acesta locuiește în prezent în . actualul concubin.
Examinând criticile invocate se costată nefondat recursul, pentru următoarele considerente:
Prin dispozițiile art.167 alin.(1) Cod pr.civilă conform cărora dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să aducă dezlegarea pricinii, legiuitorul recunoaște instanței competența de a hotărî asupra admisibilității probelor, în funcție de pertinența și concludența lor.
Așadar instanței îi revine atributul exclusiv de a aprecia asupra utilității probelor solicitate de părțile din procesul civil, iar în virtutea acestei competențe prevăzută de lege, în cazul probei testimoniale, judecătorul poate limita numărul martorilor propuși, conform art.187 Cod pr.civilă.
Dispozițiile normelor menționate nu au fost încălcate în cauză, instanța apreciind că pentru dezlegarea pricinii este suficientă audierea a câte unui martor din cei doi propuși de fiecare parte.
Referitor la condițiile în care a fost audiat martorul S. P. instanța, în virtutea rolului său activ în administrarea probelor, este abilitată să ordone completarea acestora, în cazurile prevăzute de art.138 Cod pr.civilă, respectiv dacă nevoia dovezii reiese din dezbateri și nu pricinuiește amânarea judecății.
Aceste cerințe au fost respectate în speță, iar martorul a fost audiat numai în privința unei singure împrejurări pe care instanța a considerat că depozițiile celorlalți martori nu au fost în măsură să o lămurească, și anume dacă minorul, când mergea în Franța cu bunicii materni, era dus la cerșit.
Minorul a fost ascultat de instanță în conformitate cu prevederile art.294 Cod civil, care permit judecătorului să audieze și copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, urmând ca opiniile lui să fie luate în considerare în raport cu vârsta și gradul său de maturitate.
Respingerea cererii pârâtei de reaudiere a minorului în apel, nu este în contradicție cu mențiunile din considerentele deciziei Tribunalului, referitoare la relatarea minorului că era pus de bunicii materni să caute în gunoaie, în perioadele în care se aflau în Franța.
Inserarea în cuprinsul hotărârii, a unei situații de fapt expusă de minor nu obliga instanța să procedeze la reaudierea copilului, decât dacă s-ar fi apreciat că aceste împrejurări și circumstanțe nu au fost pe deplin lămurite cu probele administrate, însă susținerile minorului nu au făcut decât să confirme aspectele rezultate din depozițiile martorilor audiați.
Situația minorului a fost analizată în raport de principiul interesului superior al copilului, consacrat de dispozițiile art.264 Cod civil, avându-se în vedere situația concretă rezultată din starea de fapt stabilită în baza probelor administrate.
Finalitatea respectării criteriului interesului superior al copilului o reprezintă asigurarea pentru copil a unui climat corespunzător, care să-i confere minorului protecția necesară și condițiile propice unei creșteri și dezvoltări armonioase.
Într-adevăr, este de necontestat că minorul a fost crescut de bunicii materni, dar situația acestuia nu se examinează în contextul raporturilor cu bunicii, ci al raporturilor cu părinții, or s-a dovedit că deși atât reclamantul cât și pârâta și-au întemeiat alte familii și au copii rezultați din aceste relații, cu circa 1 an și jumătate anterior introducerii acțiunii pârâta nu a mai locuit cu copilul, lăsându-l exclusiv în grija bunicilor materni care, periodic pleacă în Franța, unde minorul este pus să cerșească.
Actualul mediu familial în care este crescut minorul nu îi oferă acestuia un climat propice, protectiv, ci dimpotrivă situația sa este precară, neprielnică dezvoltării și educării sale corespunzătoare, existând pericolul permanent al degradării standardului de viață al copilului.
Întemeiat instanțele au apreciat că este mult mai stabil climatul pe care i-l oferă minorului tatăl său, având în vedere că acesta, chiar și în perioadele când se află în străinătate, are un loc de muncă stabil, obținut prin contract de muncă și este însoțit de familie.
În consecință, nu sunt întemeiate nici motivele de recurs invocate de pârâtă cu privire la soluționarea fondului litigiului.
Pârâta a formulat prin motivele de recurs, și critici referitoare la interpretarea materialului probator administrat de instanță, critici care însă nu pot fi analizate, deoarece vizează netemeinicia hotărârii recurate, or în recurs nu pot fi invocate decât motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.1-9 Cod pr.civilă
Față de considerentele expuse, se constată nefondat recursul și urmează să fie respins, conform art.312 alin.1 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. F. împotriva deciziei civile nr. 10 din 21 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant L. I., autoritate tutelară fiind P. C. G..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Mai 2014
Președinte, D. S. | Judecător, M. P. | Judecător, T. Ț. |
Grefier, C. C. |
Red.jud.T.Ț.
Tehn.M.D.2 ex
J.f.D.G.Zăvălași
J.a.C.C.B.
M.V.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
