Partaj judiciar. Decizia nr. 1010/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 1010/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 1010/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1010

Ședința publică de la 19 Iunie 2014

Președinte: - T. R.

Judecător: - M. L. N. A.

Judecător: - C. R.

Grefier: - A. P.

Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică din data de 12 iunie 2014, privind judecarea recursului declarat de pârâtul S. R. P. M. FINANȚELOR P.-DIRECTIA GENERALA REGIONALĂ A FINATELOR P. C. împotriva deciziei civile nr. 480 din 19 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți G. D. A., L. A. A. C., intimații intervenienti G. F., G. R. și intimații pârâti E. C. A., M. C. P. P., P. M. C., având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile din ședința publică de la data de 12 iunie 2014, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Asupra recursului de față.

P. sentința civilă nr.9062/10.06.2013 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții G. D. A. și B. A. A. C., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Economiei și Finanțelor București-Direcția Generală a Finanțelor P. D. și intervenienții G. F. și G. R..

A fost respinsă cererea de intervenție în interes accesoriu formulată de intervenienții G. F. și G. R..

S-a dispus sistarea stării de indiviziune dintre părți asupra imobilului-teren intravilan, situat în C., ..17, jud.D., în suprafață totală de 620 mp din acte și 614 mp din măsurători.

A fost omologat raportul de expertiză întocmit și completat în cauză de expert P. I.(expertiza în specialitatea topografie), în varianta I.

S-a atribuit reclamanților în indiviziune lotul nr.II, care se compune din:

- teren intravilan, situat în C., ..17, jud.D., în suprafață de 513 mp, în valoare de 379.620 lei, teren pe care se află amplasată construcția C1(P+1) și care este identificat conform, schiței anexă la completarea la raportul de expertiză, specialitatea topografie.

S-a atribuit pârâtului lotul nr.I, care se compune din: teren intravilan, situat în C., ..17, jud.D., în suprafață de 101 mp, în valoare de 74.740 lei, teren pe care se află amplasată construcția C2(P+2) și care este identificat conform schiței anexă la completarea la raportul de expertiză, specialitatea topografie.

Au fost obligați reclamanții să plătească sultă pârâtului suma de 152.440 lei.

S-a dispus sistarea stării de indiviziune dintre părți asupra imobilelor construcții, situate în C., ..17, jud.D..

A fost omologat în parte raportul de expertiză întocmit în cauză de expert A. M. (expertiza în specialitatea construcții-civile).

S-a atribuit reclamanților în indiviziune lotul nr.II, care se compune din:

-corpul de clădire notat pe planul de situație cu C1, având regim de înălțime P+1E, în valoare de 193.299 lei, astfel cum acesta a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză.

S-a atribuit pârâtului lotul nr.I, care se compune din: corpul de clădire notat pe planul de situație cu C2, având regim de înălțime P+2E, în valoare de 41.993 lei, astfel cum acesta a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză.

Au fost obligați reclamanții să plătească sultă pârâtului în sumă de 75.653 lei.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 709,50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor P. C. în Nume Propriu și pentru S. R. prin M. Finanțelor P., solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate, în ce privește valoarea imobilului teren și construcție.

În apel, prin citația emisă pentru primul termen de judecată – 19._, s-a pus în vedere apelantei obligația de a achita taxa de timbru în cuantum de 676,19 lei și timbru judiciar în cuantum de 5 lei, precum și sancțiunea aplicabilă în cazul neexecutării obligației.

P. decizia civilă nr. 480 din 19 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, s-a admis excepția netimbrării.

S-a anulat apelul declarat de apelanta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR P. C. în nume propriu și pentru S. R. P. M. FINANȚELOR P., București, împotriva sentinței civile nr.9062/10.06.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți G. D. A. și L. A. A. C., intimatul-pârât E. C. A. și intimații-intervenienți G. F. și G. R., ca netimbrat.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut faptul că la dosarul cauzei nu a fost remisă dovada plății taxei de timbru și a timbrului judiciar.

Potrivit art.20 din Legea nr.146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat până la primul termen de judecată sau până la termenul acordat de instanță în acest scop.

Sancțiunea pentru neachitarea taxei de timbru până la termenul acordat de instanță în cursul judecății sau stabilit de lege, este anularea cererii ca netimbrată.

S-a reținut că apelanta a formulat cerere de asistență judiciară, cerere ce a fost respinsă prin încheierea pronunțată în Camera de consiliu de la 11.11.2013, aceasta având posibilitatea să achite taxa judiciară de timbru până la acest termen.

Față de aceste aspecte, din oficiu, s-a invocat excepția netimbrării apelului constatându-se că este întemeiată în raport de dispozițiile art. 20 din Legea nr.146/1997.

P. decizia civilă nr.350 din 19 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel C. – Sectia I Civilă, în dosar nr._, s-a respins recursul declarat de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P.-Directia Generala Regională A Finanțelor P. C..

Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut următoarele:

Cu privire la încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art.261 pct.5 Cod procedură civilă, respectiv necesitatea ca hotărârea judecătorească să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, Curtea a reținut că instanța de apel a procedat la motivarea hotărârii în acord cu aceste dispoziții legale, indicând temeiul de drept pentru care s-a dispus anularea ca netimbrat a apelului, raportat la împrejurarea că apelanta pârâtă, deși a fost citată cu mențiunea de a achita taxa de timbru în cuantumul precizat, nu s-a conformat acestei dispoziții .

Raportat la soluția de anulare ca netimbrat a apelului, nu se impunea o altă motivare a instanței de apel sau o motivare mai amplă, fiind suficiente temeiul de drept și motivarea în fapt care au dus la adoptarea acestei soluții.

În privința mențiunii din decizia recurată, a formulării de către apelant a unei „cereri de asistență judiciară”, Curtea a apreciat că este vorba doar de o eroare materială a instanței de apel, fără consecința juridice asupra soluționării apelului.

Astfel, instanța de apel a făcut referire în mod corect la soluționarea acestei cereri prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu din 11.11.2013, fiind în mod evident vorba de o eroare materială, respectiv referirea eronată la cererea formulată la data de 08.11.2013, ca fiind o cerere de asistență judiciară, în loc de cerere de reexaminare.

A rezultat astfel că instanța de apel s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, eroarea materială produsă la redactarea deciziei recurate neavând consecințe juridice asupra soluției din apel.

În privința dispozițiilor legale aplicabile soluționării taxelor judiciare de timbru, instanța de apel a reținut în mod corect că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.20 din Legea nr.146/1997, și nu dispozițiile OUG 80/2013, în condițiile în care art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013 prevede expres că în cererile și acțiunile introduse până la . ordonanței, timbrul judiciar, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc și se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor.

Cum taxa de timbru stabilită în apel vizează o cale de atac în cadrul unui proces început la data de 10.10.2008, iar O.U.G. nr. 80/2013 a intrat în vigoare la data de 29.06.2013, rezultă că instanța de apel a reținut în mod corect că în materia taxei de timbru sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 146/1997 republicată – lege aflată în vigoare la data înregistrării pe rolul instanței de fond a acțiunii introductive.

Art. 17 din Legea nr. 146/1997, aplicabil în raport de data introducerii acțiunii, prevede că „sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile și acțiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de M. Public și de M. Finanțelor P., indiferent de obiectul acestora, precum și cele formulate de alte instituții publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice”.

Cu privire la motivul de recurs privind scutirea recurentului de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, Curtea a apreciat că aceste dispoziții legale nu i-au fost aplicabile recurentei, urmând a se analiza dacă se impune scutirea sa de plata în raport de dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 republicată, pentru considerentele expuse anterior.

De altfel, Curtea a constatat că cele două acte normative sunt similare în privința problemei de drept deduse judecății, ambele prevăzând scutirea de taxa judiciară de timbru a cererilor și acțiunilor, inclusiv căilor de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de M. Public și de M. Finanțelor P., indiferent de obiectul acestora, precum și cele formulate de alte instituții publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice.

Ceea ce s-a impus a se lămuri a fost dacă recurentul pârât este scutit de taxa judiciară de timbru în cauza dedusă judecății.

Recurenta pârâtă s-a prevalat de dispoziție scutirii sale de taxa judiciară de timbru, în raport de mențiunea din text „indiferent de obiectul acestora”, însă ignoră mențiunea necesității ca aceste cauze să aibă ca obiect venituri publice, așa cum sunt menționate în Legea bugetului de stat nr.5/2013 și Legea 500/2002 privind finanțele publice.

Or, obiectul cauzei nu l-a reprezentat în nici un fel această categorie de venituri bugetare și nu a reprezentat resurse bănești cuvenite din impozite, taxe, contribuții și alte vărsăminte, ci a fost reprezentat de ieșire din indiviziune asupra unui imobil ce figurează în domeniul privat al M. C., așadar, natura litigiului nu atrage incidența dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997, care se referă strict la cauzele ce au ca obiect venituri publice.

În privința practicii judiciare invocată de recurent, s-a reținut pe de o parte că în legislația românească, practica judiciară nu reprezintă izvor de drept, iar pe de altă parte, situația din această cauză nu a fost identică cu ce pronunțată în dosarul nr._, întrucât în cauză ,la instanța de apel a fost formulată cerere de reexaminare împotriva taxei de timbru stabilită, cerere pe care instanța a respins-o ca nefondată, iar soluția pronunțată în cererea de reexaminare prin care s-a menținut obligarea apelantei la plata taxei judiciare de timbru este irevocabilă și ca urmare, recursul a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare DIRECTIA GENERALA REGIONALĂ A FINATELOR P. C., pentru S. R. P. M. FINANȚELOR P..

În motivarea contestației a arătat că în speță sunt întrunite condițiile prevăzute de art.318, alin (1) Cod procedura civilă, pentru următoarele considerente:

Instanța de recurs a dispus anularea recursului promovat de S. R. prin

M. Finanțelor P., cu motivarea că recurentul se prevalează de dispozițiile scutirii

sale de taxa de timbru, în raport de mențiunea făcută în textul de lege " indiferent de

obiectul acestora", ignorând mențiunea necesității ca aceste cauze să aibă ca obiect

venituri publice, așa cum este menționat în Legea bugetului de stat nr.5/2013 și Legea

nr.500/2002 privind finanțele publice.

Art.17 din Legea nr.146/1997 prevede expres si limitativ instituțiile publice ce sunt scutite de plata taxei de timbru pentru cererile formulate, indiferent de obiectul acestora, printre aceste instituții regăsindu-se și M. Economiei si Finanțelor, în cazul celorlalte instituții publice scutirea legală de la plata taxelor de timbru operând numai pentru cererile și acțiunile având ca obiect venituri publice.

Pe acest aspect s-a pronunțat și Curtea Supremă de Justiție în mai multe cauze având ca obiect contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art.318 Cod procedură civilă:

„Greșeala materială la care se referă art.318, alin (1) Cod procedura civila, trebuie să fie una evidentă, săvârșită de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante, determinante în soluția pronunțată de instanța a cărei hotărâre este atacată, cum ar fi anularea recursului ca netimbrat, deși la dosar a fost depusă recipisa de plată a taxei de timbru; sau respingerea recursului ca tardiv declarat deși a fost depus în termen la poștă iar instanța nu a observat recipisa scrisorii recomandate sau ștampila poștei.."( C.S.J, S.Civilă, dec.nr.305 din 7.03.1996 )

Potrivit dispozițiilor art.318 Cod procedură civilă:

„ Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare,,.

Greșeala materială ca motiv de contestație în anulare, în înțelesul restrictiv al art. 318 C. proc. civ., trebuie să existe în dosar, să fie evidentă și săvârșită de instanță datorită omiterii sau confundării unor elemente și date materiale importante ale cauzei ( I.C.C.J., secția civilă, decizia nr. 1322 din 17 februarie 2004).

P. urmare, eroarea trebuie să fie evidentă și săvârșită de instanță, datorită omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante din dosarul cauzei. Greșeala materială se apreciază astfel în raport cu datele existente la dosarul cauzei la data pronunțării hotărârii. Acesta este sensul urmat de legiuitor, o altă interpretare ar crea, prin această cale extraordinară de atac, un veritabil recurs la recurs.

Greșeala materială, în înțelesul dispozițiilor art.318 din Codul de procedură civilă, presupune invocarea și constatarea săvârșirii de către instanța de recurs a unor greșeli formale, involuntare, și nu a unor greșeli de judecată care să vizeze aprecierea greșită a probelor.

De asemenea, instanța de recurs în mod greșit a reținut că obiectul prezentei cauze nu l-a reprezentat în nici un fel această categorie de venituri bugetare și nici nu reprezintă resurse bănești cuvenite din impozite, taxe, contribuții și alte vărsăminte, ci este reprezentat de ieșire din indiviziune asupra unui imobil ce figurează în domeniul privat al M. C.,și în consecință natura litigiului nu atrage incidența dispozițiilor art.17 din Legea nr.146/1997, care se referă strict la cauzele ce au ca obiect venituri publice.

Sub acest aspect a apreciat contestatoarea că instanța a săvârșit o greșeală materială, deoarece imobilul ce face obiectul prezentului litigiu nu se află în domeniul privat al municipiul C..

S-a reținut astfel că imobilul se află în domeniul privat al municipiului C., fiind situat la poz.298 din HCL nr.226/24.06.2010 prin care a fost aprobat inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul privat al Mun.C.. Imobilul situat în ..17 a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr.92/1950, figurând la poziția 424 din lista anexă.

P. Dispoziția nr.4796/26.03.2003 a primarului Mun. C. și validată de

Prefectul Județului D. prin referatul nr.4850/2003 s-a aprobat restituirea în natură în

indiviziune în cota determinantă de 1/2a imobilului situat în C., .>nr.17, compus din teren în suprafață de 620,03 mp din care 395,40 mp suprafața construită

și 224,63 mp curte, precum și două corpuri de clădire... numiților Bajau M., T.

D. ș.a., cealaltă jumătate din imobil fiind proprietate de stat, în administrarea

Consiliului Local al M. C..

Dispoziția de restituire in natura a imobilului situat in . deplină a proprietății Statului asupra cotei de 1/2din imobil. S. R. a invocat excepția de nelegalitate în ceea ce privește poziția nr.298 din HCLnr.226/24.06.2010.

P. Sentința civila nr.2191/19.10.2011 pronunțată în dosarul nr._/63/2010*,

Tribunalul D. a admis excepția de nelegalitate a HCL nr.226/24.06.2010 în ceea ce

privește poz.298, invocată de S. R. prin M. Finanțelor P., sentința fiind

irevocabilă potrivit Deciziei nr.44/2012 a Curții de Apel C..

S-a învederat de asemenea instanței faptul că sumele rezultate din valorificarea cotei de 1/4 ce s-au aflatîn proprietatea privată a Statului se fac venit la bugetul de stat așa cum prevede OG.nr.14/2007.

Astfel, potrivit art.1 din O.G nr.14/2007, bunurile de orice fel intrate, potrivit legii în

proprietatea privată a statului se valorifică de către M. Finanțelor P. prin

organele de valorificare abilitate.

Modul de valorificare pentru bunurile imobile deținute de stat în cota indiviză este reglementat de art.22 alin (6) din H.G. nr.731/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr.14/2007 respectiv se valorifică direct de către coproprietari, dacă aceștia oferă cel puțin prețul stabilit de comisia de evaluare în baza raportului de expertiză tehnică sau de evaluare, în termen de 30 de zile de la data înștiințării în acest sens de către organele de valorificare, și achită integral suma în 60 o zile de la data depunerii ofertei de cumpărare. In caz contrar se procedează la valorificare imobilului prin licitație publică.

La art.1 lit g din actul normativ mai sus menționat se prevede că în condițiile OG nr.14/2007 pentru reglementarea modului și a condițiilor de valorificare a bunurilor intrate în proprietatea privata a statului, se valorifică următoarele bunuri: mijloacele de plată în valută convertibilă și în lei, titlurile de valoare și orice active necorporale sau drepturi, inclusiv creanțe, intrate în proprietatea privată a statului prin modalitățile prevăzute la lit. a) - f);

Potrivit art.5, alin 6 :"creanțele devenite ale statului în condițiile prevăzute la art.1 urmează regimul mijloacelor de plată în lei. Creanțele care nu se recuperează prin plăți voluntare, la scadență, se transmit organelor de executare silită, împreună cu documentele doveditoare ale dreptului de creanță al statului. Acestea devin titluri executorii pentru sumele scadente, conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr.92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

P. decizia nr.725 din 16.04.2014 s-a admis contestația în anulare formulată de DIRECTIA GENERALA REGIONALĂ A FINATELOR P. C., pentru S. R. P. M. FINANȚELOR P. împotriva deciziei civile nr. 350 din 19 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel C. – Sectia I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații G. D. A., L. A. A. C., E. C. A., G. F., G. R., M. C. P. P., P. M. C..

S-a dispus anularea deciziei și s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 7 mai 2014.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut:

Primul aspect care trebuie lămurit a fost acela privind legea de procedură aplicabilă, contestatorul invocând atât dispozițiile art. 503 din Noul Codul de procedură civilă, în vigoare începând cu data de 15.02.2013, cât și art. 318 din vechiul Codul de procedură civilă. Față de data promovării cererii de chemare în judecată și având în vedere și dispozițiile art. 24 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea constată că legea procesuală aplicabilă este vechiul Cod de procedură civilă.

Potrivit art. 318 C.Pr.Civ. hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Așa cum se poate observa din textul legal mai sus menționat, contestația in anulare este o cale de atac extraordinară care poate fi exercitată de către părțile interesate numai in raport de cele doua motive expres si limitativ prevăzute de lege.

In consecința, ea este admisibila in condițiile in care sunt îndeplinite condițiile unuia din cele doua motive indicate de text.

Prima teza a textului are in vedere existenta unor greșeli materiale cu caracter procedural, vizând aspecte formale a judecații .

La soluționarea recursului, instanța a avut în vedere ca esențial faptul că terenul în discuție ar aparține domeniului privat al M. C.. Pornind de la acest fapt, Curtea a stabilit că dispozițiile de excepție privind scutirea de taxă de timbru prevăzute la art. 17 din Legea nr. 146/1997 nu se aplică în situația de față.

Soluția dată a fost rezultatul unei greșeli materiale, instanța de recurs omițând să observe faptul că la dosarul primei instanțe, la filele 49-55, au fost depuse sentința nr. 2191/19.10.2011 a Tribunalului D. prin care s-a constatat nelegalitatea HCL al municipiului C. nr. 226/24.06.2010 în ceea ce privește poz. 298 și decizia nr. 44/10.01.2012 a Curții de Apel C. prin care s-a respins recursul declarat împotriva sentinței sus-menționate. P. aceste hotărâri judecătorești s-a constatat irevocabil faptul că inventarierea imobilului situat în C., .. 17 nu este legală, deoarece cota de 1/2 din teren este proprietatea Statului, dobândită în baza Decretului nr. 92/1950.

S-a constatat astfel că soluția pronunțată în recurs a fost rezultatul unei erori materiale, prin omisiunea instanței de a avea în vedere sentința nr. 2191/19.10.2011 a Tribunalului D..

În rejudecare s-au depus înscrisuri.

Recursul este fondat.

Raportat la faptul că nemulțumirea recurentei vizează de fapt o singură critică, circumscrisă în esență soluționării greșite a excepției netimbrării apelului său de către tribunal, Curtea va analiza recursul în mod global, unitar, răspunzând tuturor argumentelor subsumate acestei critici printr-un considerente comun.

Așa cum s-a reținut prin decizia pronunțată în contestația în anulare, instanța a fost în eroare cu privire la părțile implicate în litigiu, sub aspectul calității de coproprietar asupra imobilului, în prezentul recurs raportarea făcându-se la partea reală.

Astfel se reține în decizia nr.725/2014 a Curții de Apel C. pronunțată în contestația în anulare că „La soluționarea recursului, instanța a avut în vedere ca esențial faptul că terenul în discuție ar aparține domeniului privat al M. C.. Pornind de la acest fapt, Curtea a stabilit că dispozițiile de excepție privind scutirea de taxă de timbru prevăzute la art. 17 din Legea nr. 146/1997 nu se aplică în situația de față.

S-a constatat astfel că soluția pronunțată în recurs a fost rezultatul unei erori materiale, prin omisiunea instanței de a avea în vedere sentința nr. 2191/19.10.2011 a Tribunalului D.”.

În privința legii incidente în cauză se reține că dispozițiile soluționării taxelor judiciare de timbru sunt cele prevăzute de Lg. 146/1997 și nu dispoz. OUG 80/2013 ,_0000000000_în condițiile în care art. 55 din OUG nr. 80/2013 prevede expres că în cererile și acțiunile introduse până la . ordonanței, timbrul judiciar, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc și se plătesc în cuantumul prevăzut de lege în vigoare la data introducerii lor.

S-a constatat că cele două acte normative sunt similare în privința problemei de drept deduse judecății, ambele prevăzând scutirea de taxa judiciară de timbru a cererilor și acțiunilor, inclusiv căilor de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Președinția României, Guvernul României, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de M. Public și de M. Finanțelor P., indiferent de obiectul acestora, precum și cele formulate de alte instituții publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice.

Dintr-o interpretare gramaticală a acestor texte de lege reiese faptul că scutirea de plata taxei de timbru a instituțiilor nominalizate expres, inclusiv a MFP în nume propriu sau în calitate de reprezentant priveste cererile și acțiunile promovate de acesta, inclusiv căile de atac indiferent de obiectul lor fără a fi condiționate ca acestea să aibă ca obiect venituri publice.

Sintagma „ venituri publice”, din modul de redactare și așezare în textul de lege se referă ca și condiție la alte instituții publice, altele decât cele menționate anterior în textul de lege, indiferent de calitatea procesuală a acestora, dar când acțiunea și cererea lor au ca obiect venituri publice.

P. urmare, aceste condiție - acțiunea și cererea să aibă ca obiect venituri publice privește în mod cert celelalte instituții publice și nu cele expres menționate în articol printre care și MFP, pentru acestea prevăzându-se expres că sunt scutite de taxa de timbru acțiunile și cererile indiferent de obiectul lor.

În subsidiar, în situația în care s-ar fi avut în vedere condițiile veniturilor publice și pentru aceasta categorie de institutii, față de obiectul pricinii deduse judecății, de ieșire din indiviziune, în care S. R. apare ca având calitatea de copartajant, revenindu-i în lot parte din bunurile supuse împărțelii, este evident că prevederile de mai sus, referitoare la scutirea recurentei pârâte de achitare a taxei de timbru, sunt incidente, aceste bunuri sau contravaloarea lor constituind o sursă la bugetul general consolidat.

P. urmare, din verificarea actelor și lucrărilor cauzei se constată că sunt întemeiate criticile recurentei cu privire la dezlegarea dată excepției netimbrării apelului, recursul urmând a fi admis în limitele și pentru considerentele arătate.

Văzând și dispoz. art. 312 alin. 1 teza 1 C.pr.civilă și alin. 2 teza 2 C.pr.civilă se va admite recursul, se va casa decizia civilă nr.480 din 19 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._ și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul D..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul S. R. P. M. FINANȚELOR P.-DIRECTIA GENERALA REGIONALĂ A FINATELOR P. C. împotriva deciziei civile nr. 480 din 19 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți G. D. A., L. A. A. C., intimații intervenienti G. F., G. R. și intimații pârâti E. C. A., M. C. P. P., P. M. C..

Casează decizia civilă nr.480 din 19 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._ și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul D..

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Iunie 2014

Președinte,

T. R.

Judecător,

M. L. N. A.

Judecător,

C. R.

Grefier,

A. P.

Red.Jud.M.L.N. A.

Tehn.I.C./ex.3/14.07.2014

Jud.Apel/D. G. și

L.L.B.

← Pretenţii. Decizia nr. 947/2014. Curtea de Apel CRAIOVA		Grăniţuire. Decizia nr. 962/2014. Curtea de Apel CRAIOVA →

Partaj judiciar. Decizia nr. 1010/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 1010/2014. Curtea de Apel CRAIOVA