Poprire asigurătorie. Decizia nr. 6425/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6425/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 18-05-2012 în dosarul nr. 6425/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 6425
Completul constituit din:
Președinte: I. M.
Judecător: A. M.
Judecător: M. M.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea recursului formulat de terțul poprit Direcția Generală a Finanțelor Publice D., în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C. – T. C. împotriva deciziei nr. 54/03.02.2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-creditor N. D., precum și cu intimatul-debitor S. C. de B. Infecțioase și P. „V. B.” C., având ca obiect poprire asiguratorie.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pentru recurentul-terț poprit consilier juridic S. N., cu delegație la dosar și pentru intimatul-creditor P.-I. N., cu împuternicire la dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat se constată recursul în stare de judecată și se acordă cuvântul pe fond.
Consilier juridic N. S. pentru recurentul-terț poprit solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat și modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii acțiunii.
Avocat P.-I. N. pentru intimatul-creditor pune concluzii de respingere a recursului și de menținere a deciziei atacate, întrucât titlul a fost emis anterior apariției OUG 71/2009, astfel că dispozițiile acestui din urmă act normativ nu sunt aplicabile în speță.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prin decizia recurată, Tribunalul D. a admis apelul formulat de creditorul N. D. împotriva sentinței civile nr. 1735 din 12.10.2011, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul terț poprit Agenția Națională de A. Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice D. pentru T. C., și intimatul debitor S. C. de B. Infecțioase Și P. V. B..
A schimbat sentința apelată, în sensul că a admis cererea principală.
A validat poprirea înființată prin adresa din data de 18.07.2011 în dosarul de executare nr.110/E/2009 a B. Crînguși F., până la concurența sumei de 13,625 lei
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că la data de 03 august 2011, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C., sub nr._, acțiunea având ca obiect validare poprire, formulată de creditorul, N. D., debitorul S. C. B. Infecțioase si P. V. B. C. si terții popriți, T. C. si Agenția Națională de A. Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice D., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună validarea popririi înființată de B. C. F. în mâinile terțului poprit T. C. – Agenția Națională de A. Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice D., asupra contului deschis la acest terț de către debitoarea S. C. de B. Infecțioase si P. V. B. C.; obligarea terțului poprit T. C. – Agenția Națională de A. Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice D., să plătească creditorului N. D. suma de_ lei, suma datorată debitoarei S. C. B. Infecțioase si P. V. B. C. si obligarea terțului poprit la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, creditorul a arătat că, prin sentința civilă nr. 2240/07.04.2008 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalul D., debitorul, S. C. B. Infecțioase si P. V. B. C. a fost obligat la plata drepturilor salariale către creditor în cuantum de 18.970 lei, iar în baza titlului executoriu reprezentat de această sentință civilă debitorul a fost executat silit în dosarul de executare nr. 110/E/2009 al B. C. F. pentru suma de 6.449,80 lei, urmând a se recupera de la debitor o diferență de 13.625 lei, cu titlu de diferențe salariale reprezentând restul de 66% conform calcului efectuat de expert si cheltuieli de executare.
S-a mai arătat de către creditor că, la data de 18.06.2009 B. C. F., prin executor judecătoresc C. F. a formulat cerere pentru încuviințarea executării silite a sentinței civile nr. 2240/07.04.2008 pronunțată de Tribunalul D. si a deciziei nr. 9136 din 22.10.2008 a Curții de Apel C., decizie irevocabilă, privind pe creditorul N. D. si pe debitorul S. C. B. Infecțioase si P. V. B. C..
Prin încheierea nr.1163/07.10.2011 Judecătoria C. a dispus admiterea cererii formulate de B. C. F., în sensul că s-a încuviințat executarea silită a sentinței civile nr. 2240/07.04.2008 pronunțată de Tribunalul D. si a deciziei 9136 din 22.10.2008 a Curții de Apel C., decizie irevocabilă.
Ulterior, B. C. F., respectiv la data de 18.07.2011 a dispus în dosarul de executare nr. 110/E/2009 înființarea popririi în mâinile terțului poprit T. C. asupra contului deschis de debitoarea S. C. B. Infecțioase si P. V. B. C. pentru acoperirea sumei de_ lei.
Prin adresa nr._/21.07.2011 terțul poprit T. C. – Agenția Națională de A. Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice D., a dispus către B. C. F. restituirea dosarului de executare nr. 110/E/2009, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, art. 1 alin. 2 în cursul termenelor prevăzute de alin. 1 orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
S-a mai precizat de către creditor că, sentințele mai sus menționate au devenit executorii în anul 2008, deci cu 1 an înainte de . OUG 71/2009. Mai mult, la data de 17.02.2009 s-a emis somație debitoarei aceasta fiind primită la data de 19.02.2009 si s-a solicitat acesteia să înainteze executorului calculul creanțelor efectuate, astfel că la data de 19.02.2009, OUG 71/2009 nu intrase în vigoare, ci a intrat ulterior, respectiv la data de 18 iunie 2009.
La termenul din 07.09.2011, terțul poprit Agenția Națională de A. Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii si desființarea popririi B. C. F..
În motivarea întâmpinării, s-a arătat că, adresa de înființare a popririi a fost înaintată Trezoreriei C. la data de 18.07.2011, iar prin adresa nr._/21.07.2011 a fost restituită cererea de înființare a popririi cu mențiunea că executarea silită este suspendată de drept ca urmare a intervenirii disp. art. 1 alin. 1 din OUG 71/2009.
De asemenea, a arătat că din probele administrate nu rezultă că terțul poprit T. C. datorează sume de bani debitorului S. C. de B. Infecțioase V. B. C., astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 460 alin. 2 C.p.c., pentru a putea obliga terțul poprit să plătească creditorului suma datorată de debitor creditorului.
În vederea soluționării cauzei a fost atașat dosarul de executare nr. 110/E/2009 al B. C. F..
Prin sentința civilă nr. 1735 din 12.10.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a fost respinsă cererea de validare poprire formulată de creditorul N. D., debitorul S. C. B. Infecțioase si P. V. B. C. și terții popriți T. C. si Agenția Națională de A. Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice D.,
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat și reținut că: potrivit titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2240/07 aprilie 2008 a Tribunalului D. – Secția Litigii de Muncă, pronunțată în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamantul N. D. în contradictoriu cu pârâtul S. C. B. Infecțioase si P. V. B. C. și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului diferența de 50% reprezentând spor pentru condiții deosebit de periculoase pe perioada 10.01.2005 – 01.12.2007.
De asemenea, a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 110 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
La data de 17.02.2009, creditorul a formulat cerere de executare silită a acestui titlu executoriu la B. C. F., formându-se dosarul de executare nr. 110/E/2009.
La data de 17.02.2009, B. C. F. a înaintat debitoarei somație pentru a se conforma titlului executoriu, iar la data de 03.03.2010 a înaintat terțului poprit T. C. adresă de înființare a proprii, pentru suma cuprinsă în titlul executoriu, calculată conform raportului de expertiză la dosar.
Debitoarea S. C. B. Infecțioase si P. V. B. C. a înaintat un răspuns B. C. F., invocând dispozițiile OUG nr. 71/2009, dar menționând că după perfectarea contractului anual cu CAS D., pentru anul 2010, vor onora la plată suma în debit ce face obiectul dosarului în cauză.
Instanța a reținut că potrivit sentinței civile nr._/29.06.2010 a Judecătoriei C. pronunțată în dosarul nr._/215/2010, a fost admisă cererea formulată de creditorul N. D., în contradictoriu cu debitorul S. C. B. Infecțioase si P. V. B. C. și terțul poprit T. Municipiului C. și s-a radiat poprirea înființată prin adresa emisă la data de 03.03.2010 de B. C. F. în dosarul de executare nr. 110/E/2009 asupra conturilor debitorului în mâinile terțului poprit A.F.P. C. – T. C. și obligă terțul poprit să achite creditorului sumele datorate debitorului, în limita creanței de 8593,9 lei.
Această sentință a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 2388/15.12.2010 a Tribunalului D..
Așadar reclamantul creditor are deja o cerere de validare poprire admisă, irevocabilă.
Instanța a reținut că această hotărâre judecătorească de validare poprire își produce ( sau trebuie să îți producă) efectele în dosarul de executare nr. 110/E/2009, deoarece contestația la executare ce a făcut obiectul dosarului nr._/215/2010 al Judecătoriei C. a fost respinsă irevocabil de Tribunalul D., în dosarul nr._/215/2010.
Potrivit art. 1201 cod civil este lucru judecat, atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
Din aceste considerente potrivit dispozițiilor art. 166 c.p.c., art. 1201 Cod Civil, instanța a respins cererea pentru excepția autorității de lucru judecat.
La data de 19.12.2011, s-a formulat apel impotriva s.c._/2011 a Judecatoriei C. si in baza art. 297 al. 2 indice 1 C., s-a solicitat admiterea apelului, anularea sentintei atacate si rejudecind sa se admita in fond actiunea asa cum a fost formulata.
In motivarea cererii, s-a aratat ca eronat instanta de fond a respins cererea de validare poprire pentru suma de 13.625 lei intrucit in speta opereaza exceptia autoritatii de lucru judecat. Validarea popririi prin s.c._/2010 a Judecatoriei C., ramasa irevocabila, in acceptiunea apelantului nu produce efecte pentru continuarea executarii silite a debitorului in conditiile in care poprirea validata pe care o ia in considerarea instanta de fond este o poprire numai pentru o parte a debitului datorat care a fost executat. Or in speta se solicita admiterea validarea popririi pentru executarea silita a restului de debit datorat.
O alta critica vizeaza nepunerea in discutia partilor a autoritatii de lucru judecat in baza careia s-a respins cererea de validare de poprire de catre instanta de fond.
In drept se invoca dispozitiile art 282 si urmatoarele din C..
Analizind apelul formulat in raport de dispozitiile art. 295 si 296 C., precum si in raport de probele administrate, s-a retine ca întemeiat pentru următoarele:
Reclamantul apelant este beneficiarul unui titlu executoriu constând in s.c. 2240/2008 a Tribunalului D., ramasa irevocabila prin respingerea recursul.
Din cuprinsul dosarului de executare nr. 110/E/2009, rezulta ca s-a solicitat incuviintarea executarii silite a toitlului respectiv. S-a declansat procedura executarii silite, fiind validata prin s.c._/2010 a Judecatoriei C., ramasa irevocabila, poprirea infiintata asupra tertului poprit, T. C. pentru suma de 8593,9 lei f31. Analizind cuprinsul raportului de expertiza care stabileste cuantumul sumei datorate actualizat, 18.473 lei, ( dosarul de executare) in comparatie cu suma pentru care s-a validat poprirea prin s.c._/2010 a Judecatoriei C., in favoarea apelantului, se retine ca validarea initiala este pentru suma de 8593,9 lei, reprezentind 34% din cuantumul debitului.
Or, poprirea a carei validare se solicita in prezenta cauza, este infiintata prin adresa din data de 18.07.2011. In cuprinsul acesteia se dispune in conformitate cu art 454 C., ca se popreste suma de 13.625 lei cu titlu de diferente salariale, reprezentind restul de 66% conform calculului efectuat de expert.
In consecinta, fata de actele dosarului de executare, tribunalul a retinut ca cererea de validare poprire ce face obiectul prezentei cauze vizeaza adresa de infiintare poprire din data de 18.07.2011 a B. Cringus F.. Poprirea este infiintata pentru acoperirea sumei de 13.625 lei reprezentind 66% din debit. Diferenta de 34% din debit a facut obiectul unei alte popriri infiintate prin adresa din data de 3.03.2010 a aceluiasi executor judecatoresc.
In mod gresit, instanta de fond retine ca s.c._/2010 a Judecatoriei C. prin care s-a validat poprirea infiintata prin adresa din data de 3.03.2010, este o validare de poprire pentru acoperirea intregului debit, intrucit asa cum se observa din actele de executare silita, ambele popriri au ca obiect sume diferite, impreuna acoperind intregul debit.
Analizind probatoriile administrate, adresele de infiintare a popririlor, sentinte de validare, raport de expertiza pentru stabilirea cuantumul debitului, se retine ca s.c._/2010 a Judecatoriei C. valideaza numai 34% din debit, impunindu-se in consecinta ca pentru executarea silita prin poprire a restului de debit infiintarea unei alte popriri. Ca atare noua cerere de validare poprire pentru restul de 66% in mod gresit a fost respinsa de instanta de fond pe considerentele ca validarea initiala este suficienta pentru a se executa silit intregul debit si ca in speta opreaza autoritatea de lucru judecat in raport de s.c._/2010 a Judecatoriei C..
In privinta exceptiei autoritatii de lucru judecat, unul din considerentele motivarii instantei de fond, s-a constatat ca este eronat retinuta in conditiile in care nu opreaza tripla conditie: parti, obiect, cauza. Dintre cele trei, in speta nu opereza identitatea obiectului intrucit validarea popririi din s.c._/2010 a Judecatoriei C. priveste adresa de infiintare din data de 3.03.2010 pentru cuantumul de 34 % din debit, iar cererea ce este supusa prezentei judecati priveste adresa de infiintare a popririi din data de 18.07.2011, pentru cuantumul de 66% din debit.
In consecinta, nu sunt intrunite elementele prevazute de art 1201 C.civ. pentru considerentele aratate.
Este partial indreptatita critica adusa de catre apelant solutiei instantei de fond care a respins cererea motivind-o pe retinerea unei exceptii de autoritate de lucru judecat in conditiile in care nu a pus-o in discutia partilor.
Imprejurarea reclamata este retinuta astfel din analizarea practicalei si a considerentelor hotaririi in cuprinsul carora se enunta clar ca se intemeiaza pe art 1201 C.civ. In consecinta, instanta de fond a incalcat principiul contradictorialitatii, ceea ce reprezinta o vatamare in sensul art 105 al 2 C..
Sanctiunea aplicabila a fost inlaturata tocmai prin reiterarea chestiunii in cuprinsul cererii de apel. Astfel argumentele pe care nu le-a putut sustine in fata instantei de fond au putut fi invederate si puse in discutia partilor in fata instantei de apel care au format obiectul dezbaterilor.
In consecinta, analizind cererea reclamantului in raport de actele si lucrarile dosarului instanta a retinut-o ca intemeiata pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art. 452 Cod proc. civ. poprirea presupune existența inițială a două raporturi juridice: unul între creditor și debitor și altul între debitor și terțul poprit, în care debitorul este creditor al terțului. Prin înființarea popririi se naște un al treilea raport juridic, între creditorul din primul raport juridic (creditorul popritor) și terț (terț poprit), în care terțul va fi obligat să plătească creditorului popritor ceea de datora creditorul său – debitor în primul raport juridic.
În speță, așa cum rezultă din actele dosarului de executare creditoarea are titlu executoriu împotriva debitoarului.
Cât privește drepturile salariale cuvenite creditoarei, instanța reține că art.6 paragraful 1 din Convenția (Europeană) pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală.
Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea, reprezentând autoritatea publică, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătoreasca de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (de exemplu, cauza Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României).
Întârzierea în executarea unei sentințe, imputabilă autorităților care nu furnizează o justificare valabilă în acest sens, aduce atingere și dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale, drept protejat de art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
În Cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că: "Administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi".
Curtea reamintește că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului sau altei instituții publice să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție.
Curtea a concluzionat că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art.6 alin.1 din Convenție.
Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Pentru ca o astfel de privare să fie în acord totuși cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ar trebui “să fie prevăzută de lege”, “să urmărească un scop legitim”, iar ingerința în dreptul de proprietate ar trebui să răspundă criteriului proporționalității (a se vedea în acest sens paragrafele 78 din Hotărârea pronunțată de CEDO în Cauza Brumărescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr. 414/2000).
Trecând peste faptul că este nefiresc ca statul să își creeze prin acte normative situații în care să fie exceptat de la obligația de executare silită a unei hotărâri judecătorești, instanța constată că ingerința este prevăzută de lege.
Însă cerința de a corespunde interesului legitim public, nu este îndeplinită; astfel, aprobarea ordonanței este motivată de necesitatea "menținerii echilibrelor bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar", însă jurisprudența CEDO menționează constant că "complexitatea procedurii interne de executare sau a sistemului bugetar public nu este de natură să exonereze statul de la obligația sa prevăzută de Convenție de a garanta tuturor dreptul de a fi executate într-un termen rezonabil acele hotărâri judecătorești care sunt obligatorii și executorii"; că nu este permis autorităților statului de a se preleva de lipsa de fonduri sau a altor resurse ca scuză pentru a nu onora debitul stabilit prin hotărâre judecătorească; că este obligația statelor contractante de a-și organiza sistemul juridic în așa fel încât autoritățile competente să își poată executa obligațiile.
Nici cerința proporționalității măsurii nu este îndeplinită, fiind de natură a distruge echilibrul just dintre protecția proprietății individuale și cerințele interesului public.
Dispozițiile derogatorii ale O.U.G. nr.71/2009 favorizează statul în raporturi de drept privat (raporturile de drept al muncii intră în sfera dreptului privat), acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de deplină egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor, privit generic, nu poate nicicând invoca lipsa fondurilor, putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice, sau până la . cazul persoanei juridice.
Ca atare, fata de cele retinute in fapt si in drept in temeiul art 296 C., tribunalul a admis apelul, a schimbat sentința apelată, în sensul admiterii cererii principale.
Împotriva acestei decizii a formulat, în termen legal, recurs terțul poprit Direcția Generală a Finanțelor Publice D., în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C. – T. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat că hotărârea instanței de apel este nelegală, întrucât au fost încălcate dispozițiile OUG 71/2009, ce prevede, în mod expres, că orice fel de executare silită se suspendă de drept; iar potrivit OUG 7/2001 plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea drepturilor de natură salariale devenite executorii până la data de 31.12.2009, se eșalonează.
A arătat, de asemenea, că invocarea unor spete CEDO nu este de natură să justifice o încălcare de către instanța de fond a Convenției Europene a drepturilor Omului, întrucât soluțiile pronunțate de CEDO, în cauzele respective, au la bază situații particulare care nu au aplicabilitate în cazul de față.
S-a mai susținut că prin OUG 71/2009 nu se urmărește un refuz de executare a sentințelor obținute în materia drepturilor salariale, ci doar o plată eșalonată a acestora, în raport de necesitățile sistemului economic național, cu reflectare la nivelul deficitului bugetar.
Totodată, a arătat că, actul normativ despre care face vorbire debitorul reprezintă o garanție, că sumele obținute prin titluri executorii vor fi achitate integral, în mod eșalonat.
Recursul este fondat, urmând a fi admis, fiind întemeiat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 punct 9 cod procedură civilă, în sensul că instanțele de fond au făcut o aplicare greșită a dispozițiilor OUG 71/2009.
Criticile recurentului privind greșita interpretare a principiilor jurisprudenței CEDO sunt fondate, dispozițiile dreptului intern în materia executării creanțelor împotriva statului, nefiind contrare dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Articolul 6 al Convenției garantează oricărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Dreptul de a obține executarea unei hotărâri judecătorești este parte a procesului civil și este garantat oricărei persoane prin art. 6 din Convenție ( CEDO, Cauza Ulger c. Turciei,_/02, hot. din 26 iunie 2007, M. și D. c. României ,_/00).
Dreptul de acces la justiție nu este însă un drept absolut, fiind recunoscute limitări ale acestuia, în anumite condiții.
Instanța europeană recunoaște că statele au o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor judiciar să răspundă exigențelor art. 6 ( cauza Ashingdane c. Regatului Unit, 28 mai 1985), atâta vreme cât limitările impuse nu ating chiar substanța dreptului. Limitarea dreptului de acces la instanță este permisă dacă are un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
În speță, instituția debitoare nu a refuzat executarea silită, însă s-a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim, acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică, și este rezonabil proporțională cu scopul urmărit.
Caracterul proporțional al limitării dreptului creditoarei de a obține executarea hotărârii judecătorești rezultă din faptul că OUG 71/2009, cu modificările ulterioare, nu neagă dreptul la executare, ci doar stabilește modul în care creanța se va realiza, cu o întârziere rezonabilă, apreciată ca atare și de instanța europeană în cauza Vasyl Petrovych Krapynytskly împotriva Ucrainei. Măsura eșalonării plății este proporțională cu scopul urmărit, deoarece creditorul a beneficiat de drepturile salariale care constituie un bun, titlul executoriu privind doar anumite restanțe, diferențe salariale datorate de angajator pentru o perioadă anterioară, rezultate din aplicarea greșită a unor prevederi legale. În al doilea rând, obligația efectuării plății din titlul executoriu nu a fost stinsă, prin voința legiuitorului, ci doar amânată pentru o perioadă rezonabilă de timp iar creditorul va benefica da data executării efective de actualizarea creanței cu indicele prețurilor de consum.
Prin norma de drept internă nu se aduce atingere nici dreptului reclamantei de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, deoarece alineatul 2 al articolului conferă dreptul statului de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general. Expunerea de motive la adoptarea Ordonanței relevă situația financiară dificilă a statului și argumentează eșalonarea plăților prin necesitatea protejării interesului general, astfel că sunt incidente dispozițiile convenției europene. În plus, dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului constituit de creanța împotriva statului nu este negat, nu îi este atinsă substanța, așa încât sentința ce reprezintă titlu executoriu nu rămâne inoperantă.
În concluzie, instanța apreciază că OUG nr. 71/2009 nu contravine Convenției Europene pentru Drepturile Omului; astfel fiind și întrucât prin această ordonanță de urgență a fost amânată și eșalonată executarea hotărârilor judecătorești care au ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar (categorie în care se încadrează și titlul executoriu al intimatei), Curtea apreciază că soluția care se impune a fi adoptată în cauză, este cea pronunțată de instanța de fond, de respingere a cererii de validare.
Referitor la jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului, invocată de instanța de apel,Curtea apreciază că nu este determinantă în soluționarea cauzei. Circumstanțele concrete care au fost avute în vedere de instanța europeană pentru drepturile omului în cauzele Broniowski contra Poloniei și respectiv Bourdov contra Rusiei, atunci când a reținut că au fost încălcate prevederile Convenției, diferă sub multe aspecte față de elementele concrete ale speței de față.
Asupra conformității OUG 71/2009 cu normele constituționale s-a pronunțat Curtea Constituțională prin mai multe decizii. Astfel, prin Decizia 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 237 din 14 aprilie 2010 s-a statuat că actul normativ criticat este o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-și executa creanța. Faptul că acesta își execută creanța într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. S-a arătat că executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenție.
Cu privire la dreptul de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă și executorie constituie un bun în sensul art.1 din Protocolul nr. 1; neexecutarea plății într-un termen rezonabil constituie, deci, o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca și faptul că lipsa de lichidități nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, Burdov împotriva Rusiei, 2002). Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile unei crize financiare accentuate.
Apreciind că decizia atacată este nelegală, fiind incident motivul de nelegalitate prev.de art. 304 punct 9 cod procedură civilă, în baza art. 312 Cod proc. civ., recursul se va admite și se va modifica decizia din apel în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței pronunțată de instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de terțul poprit Direcția Generală a Finanțelor Publice D., în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C. – T. C. împotriva deciziei nr. 54/03.02.2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-creditor N. D., precum și cu intimatul-debitor S. C. de B. Infecțioase și P. „V. B.” C., având ca obiect poprire asiguratorie.
Modifică decizia în sensul că respinge apelul și menține sentința.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 Mai 2012.
Președinte, I. M. | Judecător, A. M. | Judecător, M. M. |
Grefier, A. Golașu |
Red. IM/08.06.2012
Tehnored. AG/08.06.2012.
Jud. fond: A. G.
Jud. apel: C. I. C. și R. L. Zglimbrea
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 6812/2012. Curtea de... | Validare poprire. Decizia nr. 399/2012. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
