Validare poprire. Decizia nr. 3405/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3405/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 13-03-2012 în dosarul nr. 3405/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3405
Ședința publică de la 13 Martie 2012
Președinte: - L. M. L.
Judecător: - N. D.
Judecător: - F. D.
Grefier: - A. P.
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditorul N. P. împotriva deciziei civile nr.258 din 20 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, în contradictoriu cu debitorii DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P. A JUDEȚULUI O., M. FINANȚELOR P. și terțul poprit T. M. S., JUDEȚUL O., având ca obiect „validare poprire”.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței solicitarea intimatei DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P. A JUDEȚULUI O. de judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care;
Instanța, luând act de solicitarea intimatei DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P. A JUDEȚULUI O. de judecare a cauzei în lipsă și apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări asupra recursului formulat în cauză.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 7751 din 01.07.2011, pronunțată de Judecătoria S., în dosarul civil nr._, s-a respins cererea de validare a popririi, formulată de creditorul N. P., în contradictoriu cu debitorii Direcția G. a Finanțelor P. a Județului O., M. Finanțelor P. București și terțul poprit T. M. S., ca neîntemeiată.
S-a desființat poprirea, înființată prin adresa nr. 110/_, emisă de Biroul Executorului Judecătoresc, Tăpuși R., S..
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, creditorul nu a depus la dosar titlul executoriu reprezentat de decizia nr. 1172 din 10.03.2009, pronunțată de Curtea de Apel C. și nici adresa nr. 110/_, emisă de B. Tăpuși R., privind înființarea popririi pentru suma de 16.092 lei.
În cauza de față creditorul a susținut că executorul judecătoresc a emis adresa nr. 110/_, privind înființarea popririi până la concurența sumei de 16.092 lei, dobânzile și penalitățile calculate până la achitarea integrală a debitului, însă nu a depus la dosar titlul executoriu din care să rezulte creanța certă pentru suma de 16.092 lei.
Conform art. 460 alin.1 Cod pr. civ., dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, creditorul poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
În alin.2 din același articol de lege se arată că, instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.
Din perspectiva dispozițiilor legale invocate mai sus, instanța a constatat că din probele administrate nu rezultă că T. M. S., județul O. datorează sume de bani debitorilor M. Finanțelor P. și Direcția G. a Finanțelor P. a județului O..
Creditorul în cuprinsul cererii de validare a popririi a menționat că titlul executoriu este reprezentat de decizia civilă nr. 1172/10.03.2009, pronunțată de Curtea de Apel C..
Instanța a dispus citarea creditorului cu mențiunea depunerii titlului executoriu menționat mai sus atât prin rezoluția completului de judecată CC1 din 21.02.2011, după înregistrarea cererii cât și prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 10.06.2011, după respingerea excepției de conexare a cauzei la dosarul nr._ .
La termenul de judecată din 01.07.2011, creditorul, legal citat, nu s-a prezentat la judecată și nu și-a îndeplinit obligația privind depunerea titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 1172/10.03.2009, a Curții de Apel C. și adresa de înființare a popririi nr. 110/_, emisă de B. Tăpuși R..
Împotriva acestei sentințe a formulat apel creditorul N. P., considerând-o netemeinică și nelegală, deoarece instanța de fond în mod greșit a reținut că nu s-au depus actele solicitate, deși apelantul nu a fost încunoștințat în acest sens.
Al doilea motiv s-a referit la faptul că apărările făcute de debitoarea Direcția G. A Finanțelor P. O. erau formulate atât în nume propriu cât și pentru terțul poprit, lucru inadmisibil din punct de vedere procedural.
Un alt motiv de apel se referă la faptul că OUG nr. 71/2009 și OUG nr. 45/2010 nu sunt în concordanță cu Convenția Europeană, iar instanța nu este ținută de aprecierile Curții Constituționale, care are hotărâri contrare Curții Europene, invocându-se cauza D. P. contra României.
Prin decizia civilă nr.258 din 20 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul O., în dosarul nr._, s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul creditor N. P., împotriva sentinței civile nr. 7751 din 01.07.2011 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimații creditori M. Finanțelor P. București, Direcția G. a Finanțelor P. O. și intimata terț poprit T. M. S..
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că instanța de fond a reținut în mod corect că înființarea popririi de către executorul judecătoresc nu are o bază legală, având în vedere că prin OUG nr. 71/2009 plata sumelor reținute prin hotărâri judecătorești cu privire la acordarea unor drepturi de natura salarială, se va realiza după o procedură de reeșalonare începând cu anul 2012.
Terțul poprit nu dispune de credite bugetare repartizate cu această destinație, astfel încât, în mod corect s-a reținut reglementarea specială prevăzută de OUG nr. 71/2009, modificată prin OUG nr. 45/2010.
Nu există rea credință din partea debitorului și nici a terțului poprit care au aceeași subordonare, în executarea titlului executoriu, întrucât se respectă actul normativ menționat mai sus, iar M. Finanțelor P. ca ordonator principal de credite a aprobat nota de plată a creanței stabilite prin decizia nr. 1172/2009, a Curții de Apel C., urmând ca plata să se facă în condițiile OUG nr. 71/2009.
Hotărârea judecătorească în baza căreia a fost emisă adresa de înființare a popririi a fost desființată prin decizia nr. 800/2011 a Tribunalului O., întrucât plata titlurilor executorii intră sub incidența OUG nr. 71/2009, modificată prin OUG 45/2010, astfel încât, actul de înființare a popririi fiind nul și validarea popririi este neîntemeiată.
Sunt nefondate și motivele de apel referitoare la invocarea termenului rezonabil, prevăzut de Convenția Europeană, întrucât în prezent există dificultăți economice majore în ceea ce privește bugetul de stat al țării, iar executarea imediată potrivit dreptului comun a acestor titluri executorii ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar.
Este adevărat că plata acestor debite a fost eșalonată pe o perioadă mare de timp, dar potrivit celor două ordonanțe de urgență, instanța de fond în mod corect a reținut că acestea au aplicabilitate în condițiile în care au fost declarate constituționale, astfel încât, atitudinea debitorului și a terțului poprit în executarea acestor creanțe nu poate constitui un refuz sau rea credință din partea acestora.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs creditorul N. P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fiind rezultatul aplicării greșite a legii, respectiv art.304 pct. 9 Cod pr. civ.
Instanța de apel a încălcat în mod flagrant și deosebit de grav dispozițiile exprese ale art.148 alin.2 și 4 raportate la cele ale art.20 din Constituția României.
A mai arătat că, în ceea ce privește concordanța dispozițiilor OUG nr.71/2009, cu modificările și completările ulterioare, cu cele ale Convenției Europene, instanța nu mai este ținută de aprecierile Curții Constituționale dacă ordonanțele respective respectă sau nu principiile europene în materia drepturilor omului.
Refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie o atingere adusă dreptului creditorilor persoane fizice ce decurge din art.1 Protocolul nr.1 din Convenție.
Mai mult, s-a statuat la nivel de jurisprudență CEDO că statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței care o persoană o are împotriva sa, constituind o ingerință nepermisă și nerezonabilă în dreptul său la recunoașterea bunurilor prevăzute la art.1 din Protocolul 1 la CEDO.
A solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacată, în sensul admiterii cererii de validare.
În drept, a invocat dispozițiile art.304 pct. 9 Cod pr. civ.
Recursul este nefondat.
Prin art. 1 din OUG nr. 71/2009 s-a prevăzut că „Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel … . În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice cerere de executare silită se suspendă de drept”.
Față de conținutul menționat al dispozițiilor art. 1 din OUG nr. 71/2009 este indiscutabil că acest act normativ se aplică tuturor hotărârilor judecătorești prin care s-au stabilit drepturi de natura celor menționate, dacă acestea au devenit executorii cel mai târziu la 31 decembrie 2009, indiferent dacă executarea silită era sau nu încuviințată la o dată anterioară intrării în vigoare a ordonanței de urgență.
Instanța de recurs apreciază că, în mod corect, tribunalul a considerat că prevederile OUG nr. 71/2009 nu sunt contrare dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Articolul 6 din Convenție garantează oricărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice litigiu privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. D. fiind faptul că executarea silită constituie o parte integrantă a unui proces civil, art. 6 protejează și dreptul de acces la executarea silită.
Instanța europeană recunoaște, însă, statelor care au aderat la CEDO o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor să răspundă exigențelor art. 6, atâta vreme cât limitările impuse nu ating chiar substanța dreptului.
Limitarea dreptului de acces la instanță este permisă dacă are un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
În speță, instituția debitoare nu a refuzat executarea silită, așa cum se susține prin motivele de recurs, însă s-a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp.
O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și, prin aceasta, finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică și este proporțională cu scopul urmărit.
Caracterul proporțional al limitării dreptului creditorului de a obține executarea hotărârii judecătorești rezultă din faptul că prin OUG nr. 71/2009 nu este negat dreptul la executare, ci doar eșalonată plata creanțelor în timp. Întârzierea rezonabilă a executării a fost admisă ca fiind posibilă (respectiv că nu încalcă art. 6 din CEDO) de instanța europeană în cauza Vasyl Petrovych Krapynytskly împotriva Ucrainei.
Nu s-a adus atingere în cauză nici dreptului de proprietate al reclamantului, garantat de art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1, deoarece prin alineatul 2 al aceluiași articolului se conferă statului dreptul de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general.
Expunerea de motive la adoptarea OUG nr. 71/2009 relevă situația financiară dificilă a statului și argumentează eșalonarea plăților prin necesitatea protejării interesului general, astfel că sunt incidente dispozițiile convenției europene. Totodată, dreptul de proprietate al reclamantului asupra bunului constituit de creanța împotriva statului nu este negat, situație în care nu îi este atinsă substanța, sentința ce reprezintă titlu executoriu urmând a fi executată.
Față de aceste considerente, urmează ca, în temeiul art. 312 alin.1 Cod pr. civilă, să se respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditorul N. P. împotriva deciziei civile nr.258 din 20 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul O., în dosarul nr._, în contradictoriu cu debitorii DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P. A JUDEȚULUI O., M. FINANȚELOR P. și terțul poprit T. M. S., JUDEȚUL O., având ca obiect „validare poprire”.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Martie 2012
Președinte, L. M. L. | Judecător, N. D. | Judecător, F. D. |
Grefier, A. P. |
Red. jud. N. D.
Tehn. E.O.
2 ex./04.04.2012
J.f. I. B.
J.a. L. P.
I. M.
| ← Strămutare. Sentința nr. 1/2016. Curtea de Apel CRAIOVA | Validare poprire. Decizia nr. 3306/2012. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
