Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2664/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2664/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 29-02-2012 în dosarul nr. 2664/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2664/2012
Ședința publică de la 29 Februarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.-P.
Judecător E. S.
Judecător M. M.
Grefier V. R.
M. Public a fost reprezentat de procuror C. N.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
x.x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul D. M. M. împotriva deciziei civile nr. 259 din 18 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul M., în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtii S. R. prin M. Finanțelor P., Direcția generală a Finanțelor P. Mehedinti, având ca obiect despăgubiri Legea 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat recurentul reclamant D. M.M., personal, lipsind intimații pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat că recursul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, după care, apreciind cauza în stare de soluționare, instanța a acordat cuvântul:
Recurentul reclamant solicită admiterea recursului conform motivelor.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțată de instanța de fond.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M., sub nr._, reclamantul D. M. M. a chemat în judecată S. R., prin M. Finanțelor P., solicitând ca, prin hotărâre judecătorească, să fie obligat la acordarea sumei de 250.000 lei daune morale, reprezentând prejudiciul moral suferit de reclamant împreună cu bunicii, părinții și fratele său ca urmare a strămutării și stabilirii domiciliului forțat.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în fapt, la data de 18.06.1951 împreună cu bunicii, părinții și fratele său au fost ridicați de efective militare înarmate din localitatea de domiciliu Orevița M., jud. M. și strămutați în localitatea Schei din Balta Brăilei, unde au fost lăsați în plin câmp și nevoiți să locuiască în bordei săpat în pământ.
Din cauza condițiilor mizere, de umezeală, ger, hrană inadecvată le-a fost influențată dramatic sănătatea fizică, psihicul și personalitatea.
A menționat reclamantul că, în prezent, este beneficiarul Legii 118/1990.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe disp. Legii 221/2009.
La termenul din 4.05.2010, reclamantul și-a precizat acțiunea arătând că în mod greșit în cererea de chemare în judecată s-a dactilografiat suma de 250.000 euro cu titlu de daune morale, în realitate solicitând suma de 25.000 euro de la pârâtă.
Pârâtul prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP M., în nume propriu, și pe fond, a solicitat respingerea acțiunii întrucât prejudiciul moral solicitat de reclamant nu este cauzat de vreo condamnare a autorilor săi dispună printr-o hotărâre judecătorească, după cum prevăd disp.art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009.
P. sentința civilă nr.273/1 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea reclamantului.
S-a reținut că, prin cererea introductivă, reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri constând în prejudiciul moral suferit ca urmare a deportării întregii familii din localitatea Schei (S. Nouă) Regiunea G. în perioada 1951/1956, în conformitate cu prevederile art.5 al.1 din Legea nr.221/2009.
Or, potrivit art.5 al.1 din Legea nr.221/2009, dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral se cuvine doar persoanelor care au suferit condamnare politică nu și celor față de care s-a luat o măsură administrativă, cum este cazul reclamantului și autorilor săi.
P. decizia civilă nr.300/11.10.2010, Curtea de Apel C.- Secția I civilă a admis apelul reclamantului și a desființat sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare, reținând că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art.5 al.1 din Legea nr.221/2009, care desemnează persoanele ce se pot adresa instanței de judecată pentru acordarea despăgubirilor, acestea fiind atât cele care au suferit condamnări politice, cât și cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative. Astfel, de prevederile lit.a al.1 al art.5 din Legea nr.221/2009 beneficiază și persoanele față de care s-au luat măsuri administrative, cum este cazul reclamantului.
Cum prin soluția adoptată, instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art.5 al.1 lit.a, creând o ipoteză de lucru greșită raportat la inadmisibilitatea acțiunii, neanalizând ca atare cererea pe fond în ceea ce privește întinderea prejudiciului și a măsurii în care acesta a fost acoperit prin măsurii reparatorii anterioare s-a impus trimiterea spre rejudecare pentru cercetarea în fond a cauzei.
Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel C. a declarat recurs S. R., prin M. Finanțelor P., recurs care prin decizia civilă nr.5581/29.06.2011 s-a respins ca nefondat, cu motivarea că în mod corect instanța de apel a reținut că prima instanță nu a cercetat fondul cererii reclamantului .
Cauza a fost înregistrată pentru rejudecare la Tribunalul M., la data de 19.09.2011 sub nr._ .
P. sentința civilă nr. 259 din 18 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul M., în dosar nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul D. M. M. împotriva pârâtului S. R., prin M. Finanțelor P. și Direcția G. a Finanțelor P. M..
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
P. acțiunea introductivă de instanță, așa cum a fost ulterior precizată, reclamantul a solicitat obligarea Statului R. la acordarea daunelor morale în sumă de 25.000 euro, reprezentând echivalentul prejudiciului cauzat prin deportarea sa și a membrilor familiei în B. în perioada 1951-1956, temeiul juridic al cererii fiind dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea 221/2009, potrivit cărora persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
P. Decizia nr.1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, dispozițiile legale pe care reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată au fost declarate neconstituționale, astfel că instanța trebuie să aibă în vedere art. 31 alin. 1 din Legea 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție, potrivit cărora, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept.
Termenul de 45 de zile de la momentul publicării în M.O. a deciziei mai sus amintite a expirat.
În condițiile stabilite de art. 31 alin. 1 și 3 din Legea 47/1992 și art. 147 alin. 4 din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția. Decizia este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
Caracterul obligatoriuopozabil tuturoral deciziilor Curții Constituționale, prin care s-a constatat neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, implică existența răspunderii juridice în cazul nerespectării acestor decizii, răspundere similară cu aceea a nerespectării unei legi adoptate de către Parlament sau a unei ordonanțe emise de Guvern, care decurge din caracterul imperativ al dispozițiilor art.1 alin.(3) din Constituție, potrivit cu care România este stat de drept. În lipsa unei astfel de răspunderi s-ar ajunge la înlăturarea de către una din puterile statului a acestui principiu fundamental, ceea ce este inadmisibil. De asemenea, nerespectarea unei decizii a Curții Constituționale poate consta, în lumina art.11 și 20 din Constituție, în răspunderea juridică, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prin pronunțarea unei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului împotriva statului.
Concluzia care se impunea este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica, instanța investită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplica norma declarată neconstituțională continuând soluționarea cauzei și având obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.
P. decizia în interesul Legii nr.12/19.09.2011, pronunțată de ÎCCJ, s-a statuat că declararea neconstituționalității dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 a avut drept consecință atât încetarea efectelor juridice ale acestora, cât și imposibilitatea de a le invoca drept temei juridic în cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, deoarece Tribunalul M. în mod greșit a reținut că decizia în interesul Legii nr.12/19.09.2011, pronunțată de ÎCCJ, nu se dă retroactiv.
Recursul este nefondat.
P. demersul judiciar inițiat la Tribunalul M., așa cum a fost ulterior precizat, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului S. R. la acordarea daunelor morale în sumă de 250.000 EURO, reprezentând echivalentul prejudiciului cauzat prin deportarea sa și a membrilor familiei în B., în perioada 1951- 1956, temeiul juridic al cererii fiind art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009.
Legea nr.221/2009 este un act normativ cu caracter de complinire, elaborat și adoptat după aplicarea DL nr.118/1990 și OUG nr.214/1999 și a completat cadrul legislativ, referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale destinate a repara nedreptățile comise de regimul politic anterior și cuvenite victimelor totalitarismului comunist, realizând un act de dreptate pentru cei care au avut curajul să se opună regimului opresiv și să își exercite drepturile fundamentate.
Reclamantul D. M. M. a beneficiat de măsurile reparatorii prevăzute de DL nr.118/1990 și anume prin Hotărârea nr.1021/20.12.1990, emisă de Comisia pentru Aplicarea DL nr.118/1990 M., prin care i s-a acordat o indemnizație lunară de 901 lei, pentru perioada 18.06._55, cât a fost strămutat împreună cu familia sa în ..
În cauza dedusă judecății, tribunalul a apreciat că reclamantul nu mai poate beneficia de reparația prevăzută de Legea nr.221/2009, întrucât dispozițiile art.5 alin.1 lit. a ce constituie temeiul juridic al acțiunii au fost declarate neconstituționale prin Deciziile nr.1358 /2010 și nr.1360/2010, ale Curții Constituționale.
De altfel, ICCJ a statuat prin Decizia nr.12/2011, pronunțată în recurs în interesul legii, că, „urmare a Deciziilor nr.1358 /2010 și nr.1360/2010, pronunțate de Curtea Constituțională, dispozițiile art.5 alin.1 lit. a, teza I din Legea nr.221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M.Of.
P. această decizie, s-a analizat natura juridică a efectelor deciziilor Curții Constituționale și, respectiv, modalitatea în care se produc, în timp, aceste efecte.
Sub primul aspect, s-a apreciat că, deși nu poate fi vorba de o abrogare propriu-zisă a textului de lege, pentru că cel ce intervine nu este legiuitorul, ci organul jurisdicțional, sesizat la un moment dat cu cenzura de neconstituționalitate, consecințele declarării caracterului neconstituțional sunt similare celor produse de abrogare, în sensul că actul normativ încetează să mai aibă existența juridică și deci să mai constituie temei legal al pretențiilor în justiție.
Din motive de securitate și de stabilitate a circuitului juridic, Constituția României prevede că efectele declarării neconstituționale a actului se produc ex nunc (pentru viitor).
Fiind în prezența lipsirii de efecte a unui act care contravine legii fundamentale, Constituția, se pune problema modalității în care se produce, în timp, această lipsire de efecte, adică a felului în care se repercutează efectele deciziilor Curții Constituționale asupra ordinii juridice, astfel cum este ea surprinsă la momentul adoptării deciziei.
Din punct de vedere al dreptului tranzitoriu, art.147 alin. 4 din Constituție prevede că decizia Curții Constituționale este general obligatorie și produce efecte numai pentru viitor.
Împrejurarea că efectele deciziilor produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.
Aceasta presupune, referitor la acțiunea dedusă judecății că dreptul de creanță pretins de reclamant este supus evaluării jurisdicționale.
Nu se poate spune că, fiind promovată acțiunea la data de 16.04.2010, dată la care erau în vigoare dispozițiile art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009, înseamnă că efectele acestui act normativ se întind pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu avem de-a face cu un act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula „tempus regit actum”.
Este vorba în speța dedusă judecății de pretinse drepturi de creanță, a căror concretizare (sub aspectul titularului) căruia trebuie să i se verifice calitatea de condamnat politic, al întinderii dreptului, în funcție de mai multe criterii, se poate realiza numai în urma verificărilor jurisdicționale realizate de instanță.
Or, la momentul la care tribunalul e obligat să se pronunțe, respectiv 18.10.2011, norma juridică nu mai exista și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând, în absența unei dispoziții legale exprese.
De aceea, din punct de vedere al dreptului intern, judecata nu se poate întemeia pe o dispoziție legală inexistentă, din punct de vedere juridic, ca urmare a declarării ei neconstituționale.
P. aceeași decizie, instanța supremă a examinat și drepturile ocrotite de art.6 și 14 din Convenție.
Art.6 paragraful 1 din Convenție garantează dreptul fiecărei persoane la un tribunal competent să examineze orice contestație (în mod independent, echitabil, public și într-un termen rezonabil), privitoare la drepturile și obligațiile cu caracter civil ce îi aparțin.
Instanța europeană a arătat într-o jurisprudență constantă că pentru a fi aplicabil art.6 paragraful 1 din Convenție sub aspect civil trebuie să fie îndeplinite mai multe condiții: 1) să existe o contestație cu privire la un drept ce poate fi pretins, valorificat pe calea acțiunii în justiție; 2) contestația să fie reală și serioasă; 3) rezultatul procedurii să fie direct și determinant cu privire la existența dreptului.
Instanța europeană în cadrul controlului pe care îl exercită asupra respectării dispozițiilor art.6 paragraf 1 de către autoritățile naționale ale părților contractante, apreciază conținutul dreptului disputat prin raportare atât la dispozițiile Convenției cât și la cele ale normelor naționale de drept, prin luarea în considerare a caracterului autonom, statuându-se că art.6 paragraf 1 „nu se aplică unei proceduri ce tinde la recunoașterea unui drept care nu are nici un fundament legal în legislația statului contractant în cauză”.
Cu alte cuvinte, tribunalul nu a încălcat art.6 din CEDO, întrucât la data pronunțării sentinței, 18.10.2011, norma legală pe care se întemeiază pretențiile reclamantului nu mai exista.
Cât privește discriminarea între cei ale căror cereri au fost soluționate anterior pronunțării deciziilor Curții Constituționale și cei ale căror acțiuni s-au soluționat ulterior, situația de dezavantaj sau de discriminare în care s-ar găsi unele persoane are o justificare obiectivă, întrucât rezultă din controlul de constituționalitate, și rezonabilă, păstrând raportul de proporționalitate dintre mijloacele folosite și scopul urmărit (acela de înlăturare din cadrul normativ intern a unei norme imprecise, neclare, lipsită de previzibilitate), care a condus instanțele la acordarea de despăgubiri de sute de mii de euro, într-o aplicare excesivă și nerezonabilă a textului de lege, lipsit de criterii de cuantificare.
Tribunalul a dat eficiență acestei decizii care este obligatorie pentru instanțe și în mod corect a respins acțiunea.
Chiar dacă la momentul introducerii acțiunii dispozițiile legale erau în vigoare, în speță nu avem de-a face cu un act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula „tempus regit actum”.
În considerentele deciziei pronunțată în RIL se analizează efectele deciziilor Curții Constituționale și modalitatea în care se produc în timp aceste efecte.
Fiind vorba în cauză despre pretinse drepturi de creanță a căror concretizare (sub aspectul titularului, căruia trebuie să i se verifice calitatea de condamnat politic și al întinderii dreptului), în funcție de mai multe criterii prevăzute de lege, se poate realiza numai în urma verificărilor jurisdicționale realizate de instanță.
Or, la momentul la care tribunalul a fost chemat să se pronunțe asupra pretențiilor formulate, norma juridică nu mai există și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând, în absența unei dispoziții legale exprese.
Față de cele ce preced, recursul urmează a fi respins, în conformitate cu art.312 alin.1 Cod pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul D. M. M. împotriva deciziei civile nr. 259 din 18 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul M., în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții S. R. prin M. Finanțelor P., Direcția G. a Finanțelor P. M., având ca obiect despăgubiri Legea 221/2009.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Februarie 2012
Președinte, M. P.-P. | Judecător, E. S. | Judecător, M. M. |
Grefier, V. R. |
Red. jud. M. M.
Tehn. E.O.
2 ex./15.03.2012
J.f. C. P.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 2748/2012. Curtea de... → |
|---|
