Obligaţie de a face. Decizia nr. 1456/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1456/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 4342/245/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1456/2013
Ședința publică de la 09 Decembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C.-A. S.
Judecător A. G.
Judecător L. P.
Grefier A.-M. P.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurentul R. A. în contradictoriu cu intimata S. L. G., împotriva deciziei civile nr. 106/2013 din 04 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă, în dosarul având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul, prin reprezentant convențional, avocat A. M. și intimata, prin reprezentant convențional, avocat G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la al treilea termen de judecată; nu se solicită judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra fondului cauzei.
Recurentul, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. În fapt consideră că a dovedit mai presus de orice îndoială imposibilitatea morală a pârâtului-recurent de a face dovada eliberării unei chitanțe. A dovedit în mod incontestabil faptul că între părți a existat o relație notorie de concubinaj, din care a rezultat și un copil, ce a fost încredințat pârâului.
Părțile s-au separat din primăvara anului 2009, fapt demonstrat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, în cuprinsul căreia se reține că reclamanta a invocat faptul că a trăit în concubinaj cu pârâtul mai bine de 9 ani și s-au separat în primăvara anului 2009. Vânzarea terenului situat în zona Bucium a avut loc în anul 2008, de unde rezultă că părțile erau încă în relația de concubinaj, relație în care se comportau ca o familie.
Din acest motiv, i-a fost greu pârâtului-recurent să-i ceară concubinei sale o chitanță din care să rezulte că banii proveniți din vânzarea terenului au fost aduși în gospodărie.
Banii au fost folosiți timp de un an de zile, până în primăvara anului 2009, când reclamanta-intimată a plecat de acasă cu suma de 60.000 euro și două autoturisme. Din declarația celor doi martori audiați reies existența relației de concubinaj, existența tranzacției și existența sumei de bani aferentă, precum și lipsa banilor în momentul în care aceasta a plecat de acasă. Există în dosarul de la fond o declarație a martorului V. D., despre modul cum a luat la cunoștință de existența acestei sume de bani.
Pe de altă parte, raportat la susținerile reclamantei a înțeles să dovedească faptul că de toate tranzacțiile s-a ocupat doar pârâtul-recurent, iar din anul 2006 a înțeles să nu mai efectueze aceste operațiuni pe numele său, ci pe cel al concubinei sale, ca urmare a riscului executării silite promovate de compania navală unde era angajat fratele său, anterior decesului. Această companie a înțeles să se îndrepte către moștenitorii defunctului, respectiv fratele acestuia, recurentul din cauză, și mama sa, pentru dezdăunare.
Arată că a dovedit în mod incontestabil că, în acest context, în anul 2006, a avut loc un transfer fictiv de proprietate de la pârât la reclamantă în ceea ce privește imobilul din .> Este dovedit cu acte medicale că în ceea ce privește terenul din litigiu s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, iar contractul de vânzare-cumpărare trebuia încheiat la data de 04.10.2006. În acea zi, pârâtul-recurent a fost internat la Spitalul P. și a fost operat pe cord deschis în urma unui infarct. În acest context, contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat pe numele concubinei sale, mama copilului său, care nu i-a creat până atunci nici o suspiciune.
Starea de boală nu i-a mai permis să construiască pe acest teren case, astfel încât a decis să vândă terenul, care era pe numele concubinei sale.
După momentul vânzării s-a continuat relația de concubinaj, existând imposibilitatea morală de a preconstitui un înscris.
Instanța de apel a pronunțat o hotărâre a cărei motivare este ambiguă, total străină de cauză, nu este la obiect, nu se precizează motivele pentru care nu au fost reținute apărările și concluziile pârâtului din cauză, sens în care invocă și nulitatea hotărârii, pentru încălcarea prevăzută de art. 6 paragraf 1 CEDO. Totodată invocă și practica judiciară a Curții Europene a Drepturilor Omului împotriva României, cum ar fi cazul B., cazul A..
Pentru toate aceste motive solicită admiterea recursului, modificarea deciziei, în sensul respingerii apelului formulat de reclamanta-intimată și, în subsidiar, trimiterea spre rejudecare.
Arată că va solicita cheltuielile de judecată în recurs pe cale separată.
Intimata, prin avocat, arată că din situația de fapt, motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă nu poate fi reținut. Au fost prezentate o . susțineri reținute în unele decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă sunt și alte decizii, în care se menționează că acolo unde în considerentele hotărârii se face referire la o probă se consideră că aceasta este motivată.
Instanța de apel are în vedere în cuprinsul hotărârii pronunțate atât probele, cât și situația de fapt analizată la instanța de fond.
Că părțile s-au despărțit în anul 2008 sau 2009, nu mai contează. Pârâtul nu a învestit instanța cu o cerere în care să se analizeze raporturile dintre ei sau bunurile dobândite în această perioadă. În timp ce între soți există reguli clare cu privire la partaj, în cazul concubinilor lucrurile sunt mai complicate. Se va constata faptul că în timp ce recurentul arată că a avut o situație financiară deosebită, la interogatoriul administrat declară că nu a avut niciodată un loc de muncă și că nu are venituri. Toate aceste aspecte au fost avute în vedere la pronunțarea deciziei recurate.
În concluzie, solicită respingerea recursului formulat și acordarea cheltuielilor de judecată.
Instanța, declarând dezbaterile încheiate, în baza art. 150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5774 din 14 martie 2012, Judecătoria Iași, Secția civilă a respins acțiunea formulată de reclamanta S. L. G. în contradictoriu cu pârâtul R. A.. A fost obligată reclamanta să plătească pârâtului suma de 9920 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, judecătoria a reținut că reclamanta a dobândit la data de 4.10.2006, cu contract de vânzare-cumpărare autentificat la BNP D. B., suprafața de 1541,54 mp teren situat în Iași, zona Bucium și la data de 27.02.2006 suprafața de 612 mp cu o construcție în suprafață de 74,61 mp prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la BNP B..
Terenul dobândit la data de 4.10.2006 a format obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 2778/23.10.2007 la BNP R., finalizat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la același birou notarial prin încheierea nr. 628/12.03.2008, unde pârâtul a avut mandat din partea sa să încaseze diferența de 90.000 euro.
Părțile au conceput pe minora Leticia, născută la 3.10.2001 și au conviețuit împreună până la separarea în fapt, în anul 2009, așa cum s-a reținut în sentința civilă nr. 4005/15.03.2010 pronunțată de Judecătoria Iași.
Reclamanta a declarat la interogator (fila 54) că a achiziționat imobilul din zona Bucium cu bani personali obținuți prin activități de designer, de la restaurantul Lamario unde a lucrat ca director în anul 2006 și de la casa de modă I. Schroter de la Mall unde a lucrat în perioada 2001 - 2003, însă aceasta nu a depus vreun înscris/adeverință cu care să dovedească aceste susțineri.
Aceasta a susținut că a fost întreținută de familia sa pe toată perioada.
Potrivit declarației depuse în copie la fila 70, tatăl acesteia i-a pus la dispoziție întreaga sumă de bani rămasă după decesul soției sale (S. D., decedată la 15.06.2006 în Republica M.), iar potrivit declarației depuse în copie la fila 69, acesta îi alocă lunar jumătate din veniturile realizate cu titluri de drepturi de autor și indemnizație, parte prin virament bancar și parte prin dar manual.
Din înscrisurile depuse la fila 115 - 117 rezultă că S. D. nu a fost înregistrată cu bunuri imobile în proprietate pe teritoriul Republicii M. și că S. G. figurează cu o casă în suprafață de 55 mp și 0,4257 ha teren în ., în cauză nefăcându-se dovada eventualelor sume de bani pe care tatăl său i le-a pus la dispoziție.
Domnul S. G. este deținătorul unor diplome și medalii (filele 74 - 78) și autorul unor proiecte și lucrări de cercetare, însă în cauză nu s-a depus vreun înscris din care să rezulte sumele încasate în acest sens, pentru a se putea aprecia asupra eventualelor sume pretins alocate reclamantei.
Pârâtul, ulterior decesului fratelui său, a vândut proprietatea situată în Iași, . fictiv pe numele reclamantei, potrivit depoziției martorei M. V., ce se coroborează cu adresa înregistrată sub nr. 15/2006 (fila 29) la Cabinetul notarial B. A. L. prin care s-au solicitat domiciliile moștenitorilor defunctului C. R. C. pentru începerea procedurii de citare în procesul desfășurat la Curtea Supremă din Bermude de proprietarul vasului de croazieră unde acesta a fost căpitan.
Pârâtul împreună cu mama sa dar și separat au cumpărat terenuri pe care au realizat construcții pe numele reclamantei, iar negocierile pentru vânzarea terenului către Etcu M. s-au realizat tot către acesta, potrivit relatărilor aceleiași martore.
Reclamanta a fost titulara unui cont la Raiffeisen Bank în perioada 6.09._08 potrivit desfășurătorului depus la filele 57 - 61 din care rezultă că avea în cont suma de 335.000 RON, însă acest fapt nu se coroborează cu alte probe privind proveniența sumei.
În cauză nu se probează veniturile reclamantei, care la data de 27.02.2006 a achiziționat cu suma de 300.000 lei imobilul din . de la pârât cu contractul aflat la fila 30 - 32 și nici acela cu care a fi cumpărat de la P. C. la data de 4.10.2006 terenul din zona Bucium, tranzacționat ulterior cu suma de 105.000 euro, în condițiile în care nu s-au depus înscrisuri privind sumele de bani obținute până la data de 6.09.2006 și a consimțit prin declarația dată în formă autentică (fila 89) să plătească minorei Letisia, aflată sub supravegherea pârâtului, pensie lunară în funcție de venitul minim pe economie.
Judecătoria a constatat că acțiunea formulată este neîntemeiată și a respins-o din considerentele mai sus expuse.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta și - prin decizia nr. 106/2012 din 04 martie 2013 - Tribunalul Iași, Secția I civilă a admis apelul și a schimbat în tot hotărârea judecătoriei.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta S. L. G. în contradictoriu cu pârâtul R. A.. A fost obligat pârâtul să restituie reclamantei suma de 90.000 euro (sau echivalent lei la data plății). A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 11.952 lei cheltuieli de judecată în fond și apel.
Tribunalul a reținut - în motivarea deciziei - că părțile din dosar au avut o relație din care s-a născut un copil, relație ce s-a încheiat în primăvara anului 2009, după cum corect a reținut prima instanță.
Potrivit procurii speciale, autentificate sub nr. 609/10.04.2008, reclamanta a împuternicit pe pârât să vândă societatea comercială Mido Constructions S.R.L., terenul în suprafață totală de 1541,54 m.p. situat în extravilanul municipiului Iași zona Bucium. Acest teren a fost dobândit de la numita P. C. conform contractului de vânzare cumpărare 4520/2006. Prin acest mandat, pârâtul s-a obligat să încaseze diferența de preț al vânzării și să o remită reclamantei.
Anterior, la 23.10.2007, între reclamant și S.C. Mido Constructions S.R.L. s-a încheiat un antecontract de vânzare cumpărare (2778) având ca obiect vânzarea acestui teren, reclamanta primind de la viitorul cumpărător parte din preț, respectiv 15.000 €. Diferența urma să o primească la data semnării contractului în formă autentică, motiv pentru care, a împuternicit pe pârât prin procura specială amintită anterior.
Contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat la 12.03.2008.
La 27.02.2006 pârâtul a vândut reclamantei o suprafață de teren de 612 m.p. situat în Iași, . și o casă de locuit pentru suma de 300.000 lei. Acest imobil a fost înstrăinat de reclamantă la 14.09.2006 unor terți, pentru același preț.
Este o situație de fapt ce se impune a fi reținută, deoarece rezultă din actele autentice încheiate de părți, a stabilit tribunalul.
Din declarația martorului audiat la solicitarea pârâtului (fila 56) rezultă că pârâtul și reclamanta au dispus de sume de bani importante întotdeauna. Martorul a susținut că pârâtul avea afaceri din care obținea aceste sume de bani și a primit o moștenire de la fratele său. Aspectele relatate de martor sunt cunoscute ca urmare a relației acestuia de prietenie cu pârâtul și mai puțin constatări personale.
Este de remarcat faptul că aceste susțineri vin în contradicție cu răspunsul dat de pârât la interogatoriu în sensul că nu a fost angajat și nu a realizat venituri din vreo afacere fiind bolnav (fila 55).
Declarația martorei M. V. Ariadna (fila 121) susține afirmația pârâtului în legătură cu caracterul fictiv al vânzării imobilului din ., din nou, susținerile acestuia privind veniturile sale.
Este adevărat că nici la judecarea fondului și nici în apel nu s-a făcut o dovadă clară a veniturilor realizate de reclamantă.
În analiza susținerilor părților trebuie avute în vedere dispozițiile art. 1171 Cod civil, în sensul că actul autentic face dovada celor convenite de părți până la înscrierea în fals. Conținutul mandatului însuși este negat de pârât, în sensul că se pretinde că imobilul ar fi fost proprietatea sa (fila 20) iar prețul obținut ar fi fost parțial folosit în interesul părților iar 60.000 € și ar fi fost luați de reclamantă.
Susținerea în legătură cu proprietarul imobilului contrazice actul autentic de vânzare-cumpărare 4520/2006.
Pârâtul a invocat dispozițiile art. 1198 cod civil în sensul că practica judiciară a extins aplicabilitatea sa și la imposibilitatea morală de preconstituire a înscrisului din cauza calității părților.
În acest sens, doar martora M. V. Ariadna declară că pârâtul intenționa să vândă fictiv imobilul din . se referă la imobilul din . D. M. declară că pârâtul ar fi fost proprietarul imobilului din .> Dincolo de aceste aspecte probatorii, se constată că pârâtul a intenționat să dovedească caracterul fictiv al procurii fără a formula vreo cerere reconvențională precum și faptul că banii ar fi fost folosiți în comun, o parte, iar restul ar fi fost însușiți de reclamantă.
În legătură cu caracterul real/fals al procurii, instanța nu se poate pronunța, nefiind investită în acest sens, conform art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă.
În privința însușirii celor 60.000 € de către reclamantă, situația nu rezultă din probele administrate decât indirect din declarația martorului - fila 56, ceea ce este insuficient.
A considerat că instanța de fond a apreciat greșit importanța probatorie a veniturilor reclamantei, atât timp cât de esența litigiului este dovada pârâtului privind descărcarea de sarcina mandatului.
În raport de aceste considerente, s-a constatat întemeiat apelul, care a fost admis cu schimbarea în tot a sentinței primei instanțe, conform art. 296 Cod procedură civilă.
Pe fond, a fost admisă acțiunea și a fost obligat pârâtul la restituirea către reclamantă a sumei de 90.000 € (sau echivalent lei la data plății).
Împotriva deciziei a declarat recurs R. A., invocând punctele 7, 8 și 9 ale articolului 304 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, se arată că actele depuse la dosar fac pe deplin dovada ca recurentul a avut permanent la dispoziție sume foarte mari de bani, obținute din construirea de imobile în scop de revânzare sau închiriere și cumpărarea de imobile în scop de revânzare la sume superioare.
Aceste înscrisuri vin să confirme și declarațiile martorilor audiați la cererea recurentului, care au declarat ca acesta a obținut permanent venituri foarte mari din construirea și vânzarea de imobile, aceasta fiind ocupația sa de bază, prin care a realizat venituri atât de mari.
Recurentul învederează că, astfel cum au reținut atât instanța de fond cât și instanța de apel și rezultă în mod indiscutabil din sentințe cu putere de lege, relația de concubinaj dintre el și intimata-reclamantă s-a încheiat în primăvara anului 2009 si nicidecum in primăvara anului 2008, „la puțin timp după data semnării contractului menționat mai sus și încasarea prețului de către pârât acesta l-a alungat din locuința”, cum în mod fals a susținut intimata în motivarea acțiunii introductive.
Stabilirea momentului încheierii relației de concubinaj și a modului în care s-a încheiat aceasta este - în opinia recurentului - esențială pentru soluționarea cauzei, aspect care, deși invocat și dovedit în cauză, a fost efectiv ignorat de către instanța de apel.
Recurentul susține în continuare că terenul situat în Zona Bucium, în suprafața de 1541,54 mp a fost cumpărat la data de 04.10.2006. Deși cumpărarea acestui teren s-a efectuat exclusiv cu banii săi proprii, tranzacția s-a încheiat pe numele concubinei sale, intimată în cauza, motivat de următoarele:
a) la data de 27 febr. 2006, prin BNP B., i s-a adus la cunoștință recurentului că urmează a se porni o acțiune în răspunderea moștenitorilor pentru pretinse pagube aduse companiei maritime de către fratele recurentului, astfel că pentru a preîntâmpina o eventuală executare a averii sale, recurentul a înțeles sa „înstrăineze” fictiv bunurile aflate în proprietatea sa către concubină și tot astfel să achiziționeze terenul din zona Bucium, tot pe numele acesteia.
b) recurentul, la data de 4 octombrie 2006, a fost internat de urgență la spital iar la 5.10.2006 a suferit o intervenție pe cord deschis. Dovedește aceasta cu copia scrisorii medicale - anexa 13. Astfel cum a declarat si martora M. V. Ariadna, vânzătorul nu locuia în țară și dacă nu s-ar fi efectuat cumpărarea la 4 octombrie 2006 exista riscul pierderii terenului, fiind și alte persoane care doreau să-l cumpere.
c) întrucât doar recurentul se ocupa de toate aceste tranzacții și doar el a negociat vânzarea aceluiași teren în 2008 către . - așa cum a arătat aceeași martora - în mod firesc concubina sa a semnat procura prin care îl împuternicește să efectueze vânzarea.
R. A. învederează că obiectul cauzei de față îl constituie cererea fostei concubine de a fi obligat sa-i plătească suma de 90.000 Euro, diferența de preț încasată de recurent pentru terenul în suprafața de 1541,54 mp situat în Zona Bucium.
Pentru a-și motiva acțiunea, reclamanta-intimata a susținut în mod fals că la scurt timp după efectuarea vânzării și încasării prețului, deci în primăvara anului 2008, pârâtul-recurent ar fi alungat-o din domiciliul comun. Prin întâmpinare, pârâtul a susținut că terenul s-a cumpărat cu banii săi, în condițiile deja arătate, că reclamanta nu a avut niciodată absolut nici un fel de venituri cu care să fi achiziționat teren; că separația în fapt a foștilor concubini a intervenit după 1 an de la efectuarea vânzării, timp în care din banii obținuți s-au cheltuit 30.000 de Euro pentru întreținerea familiei, iar reclamanta a plecat din domiciliu, în lipsa pârâtului, cu suma de 60.000 Euro și două autoturisme.
Recurentul arată că susținerile sale sunt total dovedite cu: copia acțiunii formulate de aceeași reclamanta-intimata, prin care îl cheamă în judecată pe dânsul, solicitând stabilirea unui program de vizitare a minorei R. Letisia, încredințată și rămasă în grija exclusivă a tatălui, în care arată: „În fapt, am conviețuit cu pârâtul până în primăvara acestui an” ( 2009). Aceeași situație este reținută cu autoritate de lucru judecat de Judecătoria Iași, prin sentința civila nr. 4005 din 15 martie 2010.
R. A. citează declarația martorului V. D. M.: „A constat personal plecarea reclamantei din domiciliu, întrucât a căutat-o împreună cu pârâtul circa 1 an de zile.. Are convingerea că reclamanta a plecat cu banii din casa si cu doua autoturisme ...A constatat personal că părțile țineau banii într-o noptiera în dormitor, lângă ușă, în dreapta și ca de acolo i-a dat pârâtul ei suma de 1000 Euro”. Astfel, a susținut și dovedit că - la momentul la care s-a încasat diferența de preț în suma de 90.000 Euro - pârâtul era în imposibilitate morală să solicite o dovadă că banii au intrat în posesia celor doi concubini, care, la acel moment aveau relații foarte bune, conviețuiau de peste 9 ani și aveau împreună un copil, banii fiind folosiți exclusiv în interesul familiei, suma constituind venitul acesteia.
Învederează recurentul că, după un an de zile, reclamanta-intimata a părăsit domiciliul comun în lipsa lui, însușindu-și suma de bani rămasa de cca. 60.000 Euro și doua autoturisme. Nu a putut moralmente să facă plângere împotriva ei, întrucât, mai presus de orice altceva, aceasta era, este și rămâne mama fiicei sale. Așa se explică faptul că a căutat-o timp de 1 an de zile. Nu lipsit de relevanță este și că reclamanta-intimata a introdus acțiunea după doi ani de la părăsirea domiciliului și, respectiv, 3 ani de la efectuarea vânzării, la limita împlinirii termenului de prescripție.
Ori, dacă în mod real aceasta ar fi fost alungată din locuință în primăvara anului 2008 se întreabă recurentul de ce a așteptat 3 ani de zile ca să solicite suma. Este mai mult decât dovedit cu propria sa susținere că a plecat din domiciliu în primăvara anului 2009, moment fata de care a dovedit cu martori că suma rămasa din prețul încasat se afla în casa celor doi concubini, iar reclamanta-intimata este cea care și-a însușit-o pe nedrept.
Astfel, arată recurentul că a produs dovezi că reclamanta-intimata nu a avut niciodată venituri pe toata perioada concubinajului, că terenul s-a cumpărat pe numele reclamantei-intimate motivat de existența unui pericol de a se antrena o răspundere patrimonială a pârâtului și de împrejurarea că în acea zi s-a internat în stare gravă la spital, că la momentul la care s-a efectuat vânzarea părțile erau împreună și au continuat relația de concubinaj încă 1 an, astfel că a existat imposibilitatea morală de a preconstitui dovezi cu privire la faptul că banii au intrat efectiv în posesia comună a concubinilor, că reclamanta-intimata a părăsit domiciliul cu suma de 60.000 Euro în primăvara anului 2009.
R. A. susține că tribunalul a admis apelul declarat de reclamantă cu o motivare contradictorie și total străină de obiectul cauzei, a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal și nu se arată de ce au fost înlăturate susținerile și dovezile administrate de el.
Tribunalul descrie momentul cumpărării și vânzării terenului, fără referire la susținerile pârâtului-recurent privitor la faptul că banii cu care s-a cumpărat terenul au provenit doar de la acesta, că reclamanta-intimată nu a avut niciodată vreun venit; că fiind împreuna și trăind în concubinaj pârâtul-recurent era în imposibilitatea morală să solicite reclamantei-intimate un înscris din care să rezulte că banii obținuți din vânzare au intrat în casa și gospodăria concubinilor și fără să arate care sunt motivele pentru care a înlăturat aceste susțineri, concluzionând că din declarația martorului audiat la solicitarea pârâtului rezulta că pârâtul și reclamanta au dispus de sume importante de bani.
Susținerea este - în opinia recurentului - falsă, întrucât nici un moment martorul V. nu a declarat ca părțile ar fi dispus de bani, ci a arătat că în casa lor existau tot timpul mari sume de bani, acestea provenind exclusiv din activitatea pârâtului-recurent, care a primit o moștenire și s-a ocupat de vânzarea, construirea și cumpărarea de imobile. Aceeași declarație a dat-o și martora M., arătând ca pârâtul-recurent a avut diverse ocupații, inclusiv construirea și revânzarea de imobile, toate aducătoare de mari sume de bani.
Recurentul contestă reținerea tribunalului, că declarația martorului că el dispunea de mari sume de bani ar veni în contradicție cu răspunsul dat de pârât la interogator, în sensul că nu a fost angajat și nu a realizat venituri. Aceasta este contrazisă de copia carnetului de muncă al pârâtului-reclamant, de dovada că fratele său i-a trimis mari sume de bani, de dovada că a moștenit de la fratele sau 120.000 de dolari la nivelul anului 2004, o suma mai mult decât impresionantă, în condițiile în care în aceeași perioada a cumpărat o casa și un teren cu 17.500 de dolari, de multitudinea de acte de vânzare-cumpărare, prin care a dovedit că se ocupă cu construirea de case și vânzarea și/sau închirierea acestora, că a obținut venituri mari lunare din închirie.
Înscrisurile de mai sus susțin declarațiile martorei M., că și vânzarea casei din Șipoțel nr. 19 către reclamanta-intimata a fost una deghizată, astfel că este greșită reținerea instanței, potrivit cu care aceasta declarație ar fi contrazisă de răspunsul la interogator al pârâtului. În opinia lui R. A., este mai mult decât dovedit că acea consemnare la care face referire tribunalul este total scoasa din context și incompletă, pârâtul răspunzând la întrebarea dacă în prezent realizează sau nu venituri salariate, la care a răspuns că nu, pentru ca este pensionat pe caz de boală.
Recurentul învederează că reclamanta-intimata nu a dovedit prin nici un mijloc de probă că a avut vreodată vreo sursă de venit. Prin susțineri mincinoase si înscrisuri întocmite „pro causa” a încercat să acrediteze ideea ajutorului financiar al părinților săi, dar nu a reușit să dovedească faptul că părinții săi au avut suficiente venituri pentru a se întreține pe ei, cu atât mai puțin să dovedească că ar fi putut să o ajute și pe ea material.
R. A. arată că niciodată nu a negat conținutul mandatului, ci a arătat condițiile în care cumpărarea terenului s-a făcut pe numele concubinei sale si, ca urmare a acestui fapt, el ocupându-se în fapt ca real proprietar de vânzare, concubina sa i-a emis acea procura.
Pârâtul nu a negat niciodată încasarea banilor, ci a arătat ca această sumă a intrat în posesia celor doi concubini și a fost folosită parțial de aceștia împreună, până la momentul la care reclamanta-intimata a plecat cu restul de 60.000 Euro, în primăvara anului 2009 - la un an după încasarea sumei - și că a fost în imposibilitate morală absolută să solicite o descărcare de mandat de la concubina sa și mama copilului său, cu care conviețuia în bune relații, în domiciliul comun.
Recurentul învederează că nu a încercat să dovedească caracterul fictiv al procurii. Nu exista vreun motiv de a solicita anularea procurii în temeiul căreia s-a efectuat o vânzare reală. Această procură nu este în nici un caz de natură să dovedească că banii nu ar fi fost utilizați de concubini și nici faptul că după 1 an de zile de la efectuarea vânzării reclamanta a plecat cu restul de bani. Declarația martorului V. nu este indirectă, acesta arătând expres că a văzut banii în casa soților, că a constat că reclamanta a părăsit domiciliul cu banii și autoturismele și arătând că a participat activ alături de pârât pentru a o găsi pe reclamantă.
R. A. contestă reținerea de către tribunal că de esența litigiului este dovada pârâtului privind descărcarea de sarcina mandatului, în condițiile în care ignoră cu desăvârșire dovezile administrate, care atestă că era imposibilă moral obținerea vreunei dovezi a descărcării mandatului, la acel moment părțile fiind în relații de concubinaj. Ori, practica și legiuitorul au prevăzut că acestea constituie cauze pentru care o persoană este în imposibilitate morală de obține probe și de aceea înscrisurile au fost înlocuite cu alte probe premise de lege: înscrisuri, interogator, declarații ale martorilor, conchide recurentul.
Formulând întâmpinare, intimata S. L.-G. a invocat nulitatea recursului.
Ea arată că, potrivit art. 302 ind. 1 alin. 1 litera c) Cod procedură civilă, cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 306 alineat (3) Cod procedură civilă indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea motivelor face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă. „per a contrario”, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor în vreunul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 Cod procedură civilă, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.
Intimata învederează că, potrivit teoriei în materie, a motiva recursul înseamnă - pe de o parte - arătarea motivelor de recurs, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, iar pe de altă parte dezvoltarea lor în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat.
Astfel, când în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei care face obiectul recursului, ceea ce presupune indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate - prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia - iar succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic, în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, în limita cărora se poate exercita controlul judiciar, sancțiunea care se impune este nulitatea recursului.
S. L.-G. arată că, în cazul recursului de față, recurentul nu numai că nu s-a conformat exigențelor art. 302 indice 1 alin. 1 litera c) Cod procedură civilă dar, deși a indicat motive de nelegalitate dintre cele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă (respectiv 304 pct. 7, 8 și 9) nu a formulat critici la adresa deciziei de apel care să poată fi încadrate în vreunul din cazurile de modificare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.
Modalitatea de motivare a recursului adoptată de recurentul-pârât constă - practic - doar în redarea istoricului cauzei, cu ample descrieri și supoziții personale, fără însă a arăta în concret în ce constă greșeala instanței de apel.
Succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic, în așa fel încât să se poată reține vreo critică adusă deciziei de apel care să poată fi încadrată în cazurile de modificare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și indicate de recurent în petitul cererii sale.
Totodată, apreciază intimata că toate pretinsele critici formulate de recurent vizează numai aspecte referitoare la o greșită interpretare de către instanța de apel a probelor administrate la dosar, elemente care nu pot fi încadrate nici măcar în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Răspunzând excepției, recurentul a reiterat susținerile din declarația de recurs și a invocat nulitatea absolută a deciziei tribunalului, raportat la art. 298 cu trimitere la art. 261 alineat (1) punctul 5 Cod procedură civilă.
El învederează că - potrivit unei jurisprudențe constante a instanței supreme și a CEDO - motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, concretă și în deplină concordanță cu probele administrate.
Prin încheierea pronunțată la 04 noiembrie 2013, curtea a respins excepția nulității recursului. În considerentele acestei încheieri - cu caracter interlocutoriu - au fost reținute următoarele:
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 138/2000 (aprobată cu modificări prin Legea nr. 219/2005) a marcat - în materie de procedură civilă - o schimbare a concepției legiuitorului român în materia recursului, acesta devenind dintr-o cale ordinară de atac una extraordinară.
Expresie a acestei schimbări de concepție, recursul poate privi numai motivele de nelegalitate expres și limitativ enunțate de articolul 304 punctele 1 - 9 Cod procedură civilă. Au fost - astfel - abrogate punctele 10 și 11 ale articolului 304, texte potrivit cu care în recurs se putea invoca greșita stabilire a situației de fapt, consecință a interpretării eronate a dovezilor administrate (punctul 11) ori nepronunțarea asupra unei dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (punctul 10).
Astfel cum întemeiat susține intimata S. L.-G., deși recurentul invocă punctele 7, 8 și 9 ale articolului 304 Cod procedură civilă, o însemnată parte a declarației de recurs este consacrată prezentării situației de fapt (așa cum apare aceasta în interpretarea recurentului), combaterii situației de fapt reținute de tribunal și invocării nepronunțării asupra instanței de apel unor dovezi pe care R. A. le consideră hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Asemenea argumente nu se încadrează în punctele în vigoare ale articolului 304, după cum s-a arătat deja, întrucât se circumscriu punctelor 10 și 11 ale textului procedural evocat, puncte abrogate.
Curtea de apel constată, însă, că unele dintre critici se încadrează în punctul 7 al articolului 304, deoarece privesc lipsa din decizia de apel a motivelor pe care se sprijină ori prezența de motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Recurentul a invocat, privitor la acest aspect, nulitatea absolută a hotărârii tribunalului, în legătură cu care curtea nu se poate pronunța în această fază a recursului, în care se examinează în exclusivitate excepția nulității căii de atac.
În legătură cu punctul 8 al articolului 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs a constatat la 04 noiembrie 2013 că nu este posibilă încadrarea criticilor în acest caz de modificare a hotărârii. Se are în vedere că este de principiu că textul este aplicabil situațiilor în care instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, în sens de operațiune juridică, iar nu de înscris folosit ca mijloc de probă, cum dezvoltă recurentul R. A., referindu-se la procura încheiată între părți.
Referitor la punctul 9 al articolului 304 Cod procedură civilă, curtea reține că încadrarea recursului în acest caz de modificare a hotărârii presupune arătarea lipsei de temei legal ori indicarea legii care a fost încălcată sau greșit aplicată. O asemenea indicare lipsește în recursul de față, R. A. susținând greșita stabilire a situației de fapt și nearătând ce prevederi legale au fost nesocotite de tribunal.
În ce privește articolul 1198 din vechiul Cod civil, invocat de recurent, se observă că nu se critică aplicarea sa greșită, ci se pretinde că textul ar fi trebuit considerat incident, dacă tribunalul ar fi reținut situația de fapt susținută de recurent, argument încadrabil în fostul punct 11 al art. 304, iar nu în punctul 9.
În raport de considerentele expuse, față de constatarea că unele dintre criticile din recurs se încadrează în punctul 7 al articolului 304 Cod procedură civilă (nu - însă - și în punctele 8 sau 9 ale textului procedural evocat) curtea de apel a reținut că nu poate fi primită excepția nulității recursului, articolul 306 alineat (1) Cod procedură civilă nefiind aplicabil.
Față de dispozițiile obligatorii ale încheierii interlocutorii din 04 noiembrie 2013, curtea va examina în cele ce urmează numai excepția nulității hotărârii tribunalului și motivele încadrate în punctul 7 al articolului 304 Cod procedură civilă, raportat la care recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează:
Nu se poate reține nulitatea unei hotărâri pentru nemotivare, astfel cum susține recurentul, în condițiile în care codul de procedură civilă reglementează nemotivarea ca pe un caz de modificare iar nu de casare a hotărârii, după cum rezultă fără echivoc din prevederile articolului 312 alineat (3) Cod procedură civilă, care disting între cazurile de casare (art. 304 punctele 1, 2, 3, 4 și 5) și acelea de modificare (art. 304 punctele 6, 7, 8 și 9).
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (în cauzele invocate de recurent dar și în altele) nu poate institui o sancțiune procedurală neprevăzută de dispozițiile legii române de procedură, ci impune interpretarea prevederilor interne în lumina acestei jurisprudențe. Or, recurentul nu a precizat în ce mod i-ar fi încălcat tribunalul dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 paragraf 1 din CEDO.
Chiar dacă s-ar accepta, în pofida interpretării articolului 312 sus-menționate, că ar putea opera nulitatea unei hotărâri pentru nemotivare, nu acesta este cazul în speță, întrucât decizia din apel este suficient și clar motivată, permițând realizarea controlului judiciar în recurs.
Curtea de apel mai constată că punctul 7 al articolului 304 Cod procedură civilă nu operează în cauză.
Textul prevede că modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Instanța de recurs reține că niciuna dintre aceste situații se regăsește în speță, în condițiile în care, admițând apelul reclamantei, tribunalul a motivat - pe larg, logic și convingător soluția judiciară - considerentele nefiind contradictorii ori străine de natura pricinii. În același timp, instanța de prim control judiciar a prezentat pe larg și în concret dovezile pe baza cărora a stabilit situația de fapt pe care și-a întemeiat soluția de schimbare a sentinței judecătoriei.
Împrejurarea că recurentul nu este de acord cu statuările tribunalului (pentru că nu este de acord nici cu situația de fapt reținută) nu este de natură a conferi caracter contradictoriu motivării.
Raportat considerentelor expuse și în aplicarea art. 312 alineat (1) teza a doua Cod procedură civilă curtea va respinge recursul și va menține decizia Tribunalului Iași.
Cererea intimatei, de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată, va fi respinsă, cuantumul cheltuielilor nefiind dovedit în condițiile art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâtul R. A., împotriva deciziei civile nr. 106/2013 din 04 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă, pe care o menține.
Respinge cererea formulată de intimata S. L.-G., vizând obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09 Decembrie 2013.
Președinte, C.-A. S. | Judecător, A. G. | Judecător, L. P. |
Grefier, A.-M. P. |
Red. G.A.
2 ex./29.01.2014
Tribunalul Iași:
- D. C.
- T. Doinița
Jud. fond: B. T.
uliga T.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1443/2013. Curtea de Apel IAŞI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 156/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
