Pensie întreţinere. Decizia nr. 504/2013. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 504/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 7841/99/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 504/2013

Ședința publică de la 17 Aprilie 2013

Completul compus din:

Președinte: C. V.

Judecător: C. A.

Judecător: V. C.-S.

Grefier: A. H.

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de C. C. împotriva deciziei civile nr. 367 din 15 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, intimați fiind C. J. și C. E. P., având ca obiect pensie de întreținere.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile litigante.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la primul termen de judecată; se solicită judecata în lipsă; recurenta C. C. a depus la dosar prin serviciul de registratură concluzii scrise.

Instanța, din oficiu, pune în discuție excepția privind admisibilitatea căii de atac a recursului, având în vedere dispozițiile art. 299 Cod procedură civilă raportat la dispozițiile art. 377 Cod procedură civilă.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, a rămas în pronunțare cu privire la excepția admisibilității căii de atac a recursului invocată din oficiu.

Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,

CURTEA DE APEL:

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași la data de 27.02.2013, C. C. critică hotărârea pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia, solicitând rejudecarea.

În cuprinsul cererii se arată că petenta are o fiică bolnavă psihic pe care dorește să o interneze într-un spital de specialitate.

Analizând lucrările cauzei se constată că în dosarul nr._ al Tribunalului Iași, Secția I civilă instanța a soluționat cererea de revizuire formulată de C. J. împotriva deciziei civile nr. 1526 din 15.06.2012 (dosar nr._ ) prin care s-a dispus: ” Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către reclamanții C. J. și C. C. împotriva deciziei civile nr. 1470 din 20 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ .

Instanța de prim grad a analizat admisibilitatea cererii de revizuire în condițiile art. 326 alineat 3 Cod procedură civilă. S-a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 322 alineat 1 teza a doua Cod procedură civilă de la 1865 ce prevăd că revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs poate fi cerută atunci când evocă fondul deoarece prin decizia nr. 1470/2011 a Tribunalului Iași a fost soluționată tot o cerere de revizuire – respinsă ca inadmisibilă - și nu recurs în fond.

Prin decizia civilă nr. 367 din 15.02.2013 Tribunalul Iași, Secția I civilă respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul C. J. împotriva deciziei civile nr. 1526/15.06.2012 a Tribunalului Iași. Irevocabilă.

Curtea, din oficiu a verificat competența materială și admisibilitatea căii de atac a recursului pe care a pus-o în discuția părților.

În conformitate cu art. 328 alineat 1 Cod procedură civilă, hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Cum hotărârea pronunțată de tribunal atacată în cauză cu recurs este irevocabilă, în sensul art. 377 alineat 2 Cod procedură civilă cu referire la art. 328 alineat 1 Cod procedură civilă, partea nu are deschisă această cale de atac dată în competența de soluționare a Curții ( art. 3 punctul 3 Cod procedură civilă).

În consecință, recunoașterea unor căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalității și al celui constituțional al egalității în fața legii și autorităților.

Pentru considerentele expuse, recursul se respinge ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul formulat de C. C. împotriva deciziei civile nr. 367 din 15.02.2013 a Tribunalului Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 17 Aprilie 2013.

Președinte,

C. V.

Judecător,

C. A.

Judecător,

V. C.-S.

Grefier,

A. H.

Redactat C.S.V.

Tehnoredactat A.H.

02 exemplare/13 mai 2013

Tribunalul Iași: M. M.; M. M.; C. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Decizia nr. 504/2013. Curtea de Apel IAŞI