Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1454/2013. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 1454/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 3427/245/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1454/2013

Ședința publică de la 09 Decembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C.-A. S.

Judecător A. G.

Judecător L. P.

Grefier A.-M. P.

Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurentul N. C. în contradictoriu cu intimata N. F., împotriva deciziei civile nr. 18/17.01.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită; dosarul se află la al treilea termen de judecată; recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 743 lei; s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

Instanța, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă, invocă din oficiu excepția de netimbrare a cererii de recurs și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

CURTEA DE APEL

Asupra cauzei civile de față,

Prin sentința civilă nr._/20.12.2011 a Judecătoriei Iași, s-a respins cererea privind sechestru judiciar.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta N. F., cu domiciliul ales în Iași, ., nr. 12, ., . de Avocat Istov Eujan, în contradictoriu cu pârâtul N. C., domiciliat în Iași, ., ., ., jud. Iași.

S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant N. C. în contradictoriu cu N. F..

S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu cote de contribuție egale următoarele bunuri:

- Apartamentul nr. 2 situat în Iași, ., ., ., nr. cadastral 1051, dobândit conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1058 din 2 mai 2001 de BNP B. A. – L., în valoare de 107.500 lei;

- Biblioteca vitrina, în valoare de 1100 lei;

- Dulap haine, in valoare de 430 lei;

- Canapea extensibilă, in valoare de 587 lei;

- Măsuța Fantezie, in valoare de 151 lei;

- Comoda, in valoare de 198 lei;

- Mobila dormitor – dulap 4 uși, pat dublu, 2 noptiere - în valoare de 3397 lei;

- Televizor Samsung, în valoare de 626 lei;

- Mobila bucătărie - două corpuri suspendate, masca chiuveta, masa - în valoare de 228 lei;

- Aragaz Indesit, în valoare de 869 lei;

- Mașina de spălat Whirpool, în valoare de 753 lei;

- Combina Frigorifică Indesit, în valoare de 992 lei;

- Covor persan dim 4/3 m, in valoare de 64 lei.

- Covor persan dim. 3/2 m, in valoare de 53 lei.

- Jaluzele geamuri, in valoare de 147 lei.

- Lenjerie pat 3 seturi, in valoare de 60 lei.

- Set Farfurii 12 persoane, in valoare de 122 lei.

- Pahare 3 seturi, in valoare de 90 lei.

S-a atribuit pârâtului toate bunurile și obligă pe pârât la plata unei sulte în favoarea reclamantei în valoare de_,5 lei.

S-a stabilit termen de plată a sultei de 6 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

S-au compensat cheltuielile de judecată suportate de părți.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel N. C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 18/17.01.2013 pronunțată de Tribunalul Iași s-a admis apelul și s-a schimbat în parte sentința instanței de fond în sensul că: s-a constatat cota de contribuție a reclamantei-pârâte la dobândirea bunurilor comune de 40% și cota pârâtului-reclamant de 60%; s-a dispus obligarea pârâtului-reclamant la plata sumei de_ lei și s-au păstrat restul dispozițiilor hotărârii. Totodată, apelantul a fost obligat să plătească către DEFPL suma de 2652,84 lei cu titlu de ajutor public judiciar și s-a dispus obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1326,42 lei către apelant.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele:

La momentul căsătoriei părților apelantul avea un loc de muncă iar până în 2008 când s-a îmbolnăvit a beneficiat de venituri substanțiale realizate atât în țară cât și în străinătate.

Cu actele depuse acesta a făcut dovada contribuției sale majorate la dobândirea imobilului, deoarece în acea perioadă, soția sa nu lucra și nu realiza venituri.

În perioada cât a lucrat în străinătate, apelantul a dovedit cu contractul încheiat cu societatea Ravidan Ltd – Israel că realiza venituri de până la 1200 dolari pe lună.

În 2001 la data întoarcerii în țară s-a achiziționat apartamentul din Iași, .> Din raportul de expertiză efectuat, rezultă că și îmbunătățirile aduse apartamentului s-au făcut tot în perioada în care apelantul avea loc de muncă, iar veniturile sale erau mai mari decât ale fostei soții.

Intimata s-a angajat ulterior la Metro Cash & Carry având și ea salariu de la data angajării.

Deși nu este de neglijat contribuția intimatei la dobândirea bunurilor comune, munca depusă de aceasta în gospodărie pe parcursul conviețuirii cu apelantul din înscrisurile depuse reține instanța că apelantul a avut o contribuție mai mare la dobândirea bunurilor comune.

Astfel, tribunalul a reținut contribuția acestuia în cotă de 60% la dobândirea bunurilor comune cu modificarea corespunzătoare a sentinței.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs N. C., criticând cota sa de contribuție la dobândirea bunurilor comune, stabilită în apel la 60% și solicitând majorarea acesteia la 75%.

Intimata N. F. a formulat întâmpinare, arătând că recursul este neîntemeiat și trebuie respins ca atare.

Prin cererea depusă ulterior, recurentul a solicitat ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru datorate în recurs, invocând situația sa materială precară și dreptul de acces la instanță.

Instanța a pus în vedere recurentului să depună înscrisurile privind situația materială invocată, în conformitate cu dispozițiile art. 15 din OUG nr. 51/2008, acordând termen la data de 04.11.2013 în camera de consiliu, pentru soluționarea cererii de ajutor public judiciar.

Prin încheierea de ședință din 04.11.2013, instanța a respins cererea de ajutor public judiciar ca neîntemeiată, acordând termen pentru comunicarea acesteia și pentru ca recurentul să achite taxa judiciară de timbru în sumă de 743 lei, stabilită pentru recurs, sub sancțiunea anulării cererii de recurs.

Întrucât recurentul nu a achitat taxa judiciară de timbru și nici nu a contestat încheierea de ședință din 04.11.2013, instanța, din oficiu, a invocat excepția netimbrării recursului, rămânând în pronunțare asupra acesteia.

Analizând, cu prioritate, excepția de netimbrare a cererii de recurs, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:

În principiu, taxele de timbru se plătesc anticipat, astfel încât la primirea cererii trebuie să se ceară părții să facă dovada plății în întregimea taxei datorate (art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, respectiv art. 33 alin. 1 din OUG nr. 80/2013).

Instanța reține că, atât prin Legea nr. 146/1997 (art. 20 alin. 3), cât și prin OUG nr. 80/2013 (art. 33 și urm.) legiuitorul a prevăzut sancțiunea anulării cererii pentru netimbrarea ei.

În speță, recurentul N. C., deși a fost legal citat cu mențiunea achitării taxei de timbru datorate în recurs, în cuantum de 743 lei, sub sancțiunea anulării cererii, nu a răspuns acestei solicitări.

În consecință, instanța va anula cererea de recurs ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrată cererea de recurs formulată de N. C. împotriva deciziei civile nr. 18/17.01.2013 pronunțată de Tribunalul Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 09 Decembrie 2013.

Președinte,

C.-A. S.

Judecător,

A. G.

Judecător,

L. P.

Grefier,

A.-M. P.

Redactat: P.L.

Tehnoredactat: P.A.M.

2 exemplare/07.01.2014

Tribunalul Iași: C. S.

M. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1454/2013. Curtea de Apel IAŞI