Validare poprire. Decizia nr. 700/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 700/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 16544/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 700/2014
Ședința publică de la 08 Octombrie 2014
Completul compus din:
Președinte: VIORICA OLARU
Judecător: C. A.
Judecător: V. C.-S.
Grefier: A. H.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice N. împotriva deciziei civile nr. 666 din 11 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I Civilă, intimați fiind V. I. I. și P. Iași, având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul V. I. I., în stare de arest, lipsă fiind celelalte părți litigante.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier, care învederează că recursul este la primul termen de judecată, declarat în termen, motivat și că se solicită judecata în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Intimatul V. I. I. având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea deciziei instanței de apel ca fiind legală și temeinică.
Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr._ din 13.11.2012 a Judecătoriei Iași s-a admis în parte cererea de menținere a popririi formulată de creditorul-popritor Administrația Finanțelor Publice Piatra N., în contradictoriu cu debitorul poprit V. I. I. și terțul poprit P. Iași. Menține poprirea înființată prin adresa nr._ din 11.11.2011, în dosarul de executare silită nr._, pentru suma de 4020 lei, cu respectarea dispozițiilor art.409 C.pr.civ. și art.62 alin.2 din Legea 275/2006, asupra unei cote de 75% din 40% din venitul din muncă realizat de debitorul-poprit pe parcursul executării pedepsei.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că:
Potrivit art.61. alin.1 din Legea nr. 275/2006, veniturile realizate de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pentru munca prestată, nu constituie venituri salariale și se impozitează potrivit prevederilor legale care reglementează impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice iar potrivit art.62. alin.1 lit a din lege, 40% din venit revin persoanei condamnate, care poate folosi pe durata executării pedepsei 75% din acesta, iar 25% se consemnează pe numele său, urmând să fie încasat, împreună cu dobânda aferentă, în momentul punerii în libertate.
Potrivit art. 62 alin. 2 din lege, în cazul în care persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate a fost obligată la plata de despăgubiri civile, care nu au fost achitate până la data primirii în penitenciar, o cotă de 50 % din procent prevăzut la alin. 1 lit. a se utilizează pentru repararea prejudiciului cauzat părții civile.
În atare condiții, se va admite în parte cererea și se va menține poprirea înființată pentru suma de 4020 lei, asupra unei cote de 75% din 40% din venitul din muncă realizat de debitorul-poprit pe parcursul executării pedepsei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel terțul poprit P. Iași și debitorul V. I. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul că sumele de bani obținute de persoanele aflate în executarea unor pedepse privative nu pot fi poprite pentru recuperarea creanțelor către stat, aceste sume nu constituie venituri de natură salarială și au o destinație specială potrivit Legii nr. 275/2006 în raport cu norma generală.
Prin decizia civilă nr. 666 din 11.12.2013 a Tribunalului Iași, Secția I Civilă s-au admis apelurile declarate de P. Iași si V. I. I. împotriva sentinței civile nr._ din 13.11.2012 a Judecătoriei Iași, pe care o schimba in tot. Respinge cererea de validare a popririi formulata de creditorul Administrația Finanțelor Publice Piatra N. in contradictoriu cu debitorul V. I. I. si terțul poprit P. Iași.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că:
Legea 275/2006 este o lege specială în raport cu dispozițiile Codului de procedură civilă ș Codului fiscal ce constituie cadru legal general de reglementare a recuperării creanțelor prin executare silită.
Art.62 al.2 din lege dispune în sensul că 50% din sumele prevăzute la aliniatul 1 lit.a, se utilizează pentru repararea prejudiciului cauzat părții civile, iar diferența este folosită în scopul prevăzut de art. 49 al.4 din lege și care privesc persoana condamnatului.
Prin urmare, aceste sume de bani nu se încadrează în categoria veniturilor salariale obținute din încheierea contractelor de muncă și ca atare tribunalul va aprecia că apelurile declarate sunt întemeiate urmând a fi admis, iar în fond se va respinge cererea creditorului.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs creditorul Administrația Județeană a Finanțelor Publice N., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă în sensul că în mod greșit au fost interpretate dispozițiile OG nr. 92/2003 și art. 409 alin. 1 Cod procedură civilă, considerând că veniturile realizate prin muncă de către debitorul poprit aflat în executarea unei pedepse privative de libertate nu au caracterul unor venituri salariale și deci nu pot fi urmăribile, hotărârea pronunțată fiind nelegală și dată cu aplicarea și încălcarea legii.
Recursul este nefondat.
Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că:
Prin cererea introductivă de instanță, recurenta-creditoare a solicitat validarea popririi înființate prin adresa nr._ din 11.11.2011 în dosarul de executare silită nr._ asupra sumelor pe care debitorul V. I. I. le obține de la terțul poprit.
P. Iași respectiv pentru suma de 4020 lei din care 3020 lei cheltuieli judiciare și 1000 lei amenzi judiciare conform titlurilor executorii deținute.
Potrivit art. 61 alin. 1 din Legea nr. 275/2006 veniturile realizate de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pentru munca prestată nu constituie venituri salariale și se impozitează potrivit prevederilor legale care reglementează impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice.
Art. 62 alin. 1 din Legea nr. 275/2006 prevede că veniturile prev. de art. 61 se încasează de către administrația penitenciarului în care persoana condamnată execută pedeapsa privativă și se repartizează astfel:
- 40 % din venit revine persoanei condamnate care poate folosi pe durata executării pedepsei 75 % din aceasta, iar 25 % se consemnează pe numele său, urmând să fie încasat împreună cu dobânda aferentă la momentul punerii în libertate;
- 60 % din venit revine Administrației Naționale a Penitenciarului constituind venituri proprii care se încasează, se contabilizează, se utilizează potrivit dispozițiilor legale privind finanțele publice.
În cazul în care persoana condamnată la o persoană privativă de libertate a fost obligată la plata de despăgubiri civile, care nu au fost achitate până la data primirii în penitenciar, o cotă de 50 % din procentul prev. la alin. 1 lit. a se utilizează pentru refacerea prejudiciului cauzat părții civile ( art. 62, alin. 2 din lege).
Întrucât nu s-a făcut dovada că debitorul este supus executării silite de către eventuale persoane vătămate din dosarul penal în care a fost condamnat, reiese că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 62 alin. 2 din Legea nr. 275/2006 cum corect a reținut și tribunalul.
Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 149 alin. 1 din OG nr. 92/2003 republicată, invocate de recurentă, se referă la faptul că sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și în valută, titluri de valoare sau alte bunuri necorporale deținute sau datorate cu orice titlu debitorului de către terțe persoane, numai că în cauză debitorul V. V. I. se află în executarea unei pedepse privative de libertate, iar asupra veniturilor pe care acesta le realizează pentru munca prestată în penitenciar nu îi sunt aplicabile aceste dispoziții legale, ci îi sunt aplicabile dispozițiile legii speciale 275/2006, în sensul că veniturile obținute de condamnat nu constituie venituri salariale și ca atare nu pot fi poprite pentru cheltuielile judiciare datorate către Stat, sub acest aspect criticile formulate sunt nefondate.
Pentru considerentele expuse, Curtea reținând că hotărârea tribunalului este legală și temeinică, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă urmează a se respinge recursul formulat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice N. împotriva deciziei civile nr. 666 din 11.12.2013 a Tribunalului Iași, Secția I Civilă pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice N. împotriva deciziei civile nr. 666 din 11.12.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 08 Octombrie 2014.
Președinte, V. O. | Judecător, C. A. | Judecător, V. C.-S. |
Grefier, A. H. |
Redactat A.C.
Tehnoredactat A.H.
02 exemplare/7.11.2014
Tribunalul Iași: D. C., T. Doinița
| ← Anulare act. Decizia nr. 212/2014. Curtea de Apel IAŞI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 219/2014. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
