Acţiune în constatare. Decizia nr. 218/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 218/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 17-03-2014 în dosarul nr. 0522/89/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 218/2014
Ședința publică de la 17 Martie 2014
Completul compus din:
Președinte: LILIANA PALIHOVICI
Judecător: C.-A. S.
Judecător: A. G.
Grefier: D. G.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de I. Ghe. I. împotriva încheierii de ședință din 29.01.2014 pronunțată de Tribunalul V. în contradictoriu cu intimata . V., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă procuratorul recurentului R. A. C. și reprezentantul intimatei . V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că recursul este la primul termen de judecată; la dosar s-au depus din partea recurentului precizări scrise; nu se solicită judecata cauzei în lipsă.
Părțile litigante prezente prin reprezentanți învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile, instanța constată recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Procuratorul recurentului solicită admiterea recursului, în sensul pronunțării unei hotărâri care să consfințească înțelegerea părților, respectiv acordul de mediere încheiat la data de 06.01.2011, precizând că această mediere prin care părțile litigante și-au recunoscut pretențiile a avut loc înaintea primului termen de judecată acordat la instanța de fond. Consideră că toate hotărârile pronunțate în cauză sunt nelegale și netemeinice, apreciind că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere. Mai mult, instanța nu a făcut aplicarea textelor de lege, respectiv ale art. 56, 58, 63 din Legea nr. 192/2006 și nici a art. 15 litera „p” coroborat cu art. 23 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 146/1997, în sensul că acțiunea era scutită de plata taxei de timbru.
De asemenea, solicită instanței că dispună înscrierea acestei medieri la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară.
Față de aceste precizări și motivele depuse la dosar solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Reprezentantul intimatei solicită instanței a se lua act de acordul de mediere încheiat de părțile litigante.
Declarându-se închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de față.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din 29 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul V., Secția civilă a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat, invocată din oficiu, ca neîntemeiată.
A fost respinsă cererea de restituire a taxei de timbru, formulată de reclamantul I. Gh. I., domiciliat în ., jud. V., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a mai formulat, la data de 12.06.2013, o cerere de restituire a aceleiași taxe de timbru, respinsă prin Încheierea din 12.09.2013. Calea de atac împotriva acestei soluții a fost indicată ca fiind „cerere de reexaminare în 5 zile de la comunicare”, exercitată de altfel de pârâta .. și respinsă, de asemenea, prin Încheierea din Camera de Consiliu de la 07.10.2013, irevocabil.
Prezenta instanță a reținut că, întrucât procedura de soluționare a cererilor de restituire a taxei de timbru este una necontencioasă, subordonată dispozițiilor art. 331-338 codul de procedură civilă din 1865 (aplicabil în cauză față de data începerii procesului civil cu privire la care s-a formulat această cerere ulterioară), calea de atac este cea a recursului (prin raportare la art.336 alin.1 C. 1865, aplicabil prin simetrie) iar nu cererea de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare, specifică contestării modului de stabilire inițială a taxelor de timbru.
Întrucât verificarea triplei identități care caracterizează autoritatea de lucru judecat are ca premisă existența unei hotărâri pronunțate irevocabil în condițiile legii, dat fiind faptul că prima cerere de restituire nu a rămas irevocabilă ca urmare a valorificării căii de atac corecte, instanța reține că excepția invocată este neîntemeiată, sens în care o va respinge.
Pe fondul cererii de restituire a taxei de timbru, instanța a reținut următoarele: acțiunea înregistrată sub nr._ a fost întemeiată de reclamant, prin avocat, pe dispozițiile art.111 Cod procedură civilă. Conform art.2 alin.(1 ind.1) din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru (în vigoare la acea dată), acțiunea în constatarea existenței unui drept de proprietate este evaluabilă în bani și se timbrează la valoare.
Aspectele învederate de reclamant, cu ocazia solicitării de restituire a taxei de timbru, în sensul că obiectul cererii sale adresate Judecătoriei V., sub nr._ consta doar în valorificarea Acordului de mediere din 06.01.2011, în condițiile art.59 din Legea nr.192/2006 (în forma în vigoare la data formulării cererii de constatare a dreptului său de proprietate – 02.12.2011), nu poate fi reținută ca atare de prezenta instanță, motivat de următoarele considerente:
Așa cum se observă din redactarea acelei cereri, reclamantul, prin avocat, nu a făcut nicio referire la dispozițiile legale incidente în materia perfectării acordului de mediere, respectiv art.58 alin.(4) și art.59 din Legea nr.192/2006, astfel încât Judecătoria V. să se considere învestită cu o asemenea cerere.
Din contră, temeiul de drept invocat de reclamant a fost art.111 Cod procedură civilă din 1865. După stabilirea taxei de timbru, Judecătoria V. a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a achita taxa de timbru, calculată la valoarea imobilului, respectiv suma de 9767 lei, achitată ca atare anterior termenului de judecată de către reclamant.
Nu există dovada exercitării unor presiuni sau constrângeri în vederea achitării taxei de timbru de către reclamant, simpla citare a acestuia cu mențiunea de a îndeplini această obligație constituind calea legală de înștiințare a reclamantului.
De altfel, reclamantul nu a formulat nici cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei de timbru, prevăzută de art.18 alin.(2) din Legea nr.146/1997, drept pe care l-ar fi putut exercita neîngrădit, ocazie cu care ar fi putut să-și precizeze cererea în sensul că dorește doar perfectarea unui acord de mediere (timbrabil la valoare și acesta, față de dispozițiile legale în vigoare la acea dată, dar cu posibilitatea restituirii taxei de timbru în condițiile art.63 din Legea nr.192/2006).
De asemenea, susținerea reclamantului că ar fi formulat cerere de ajutor public judiciar nu poate fi primită, o asemenea cerere nefiind înregistrată la dosar.
În continuare, acțiunea reclamantului, de constatare a dreptului său de proprietate, a fost declinată la Tribunalul V., ocazie cu care reclamantul, prin avocat, tot nu și-a precizat cererea în sensul că solicită de fapt perfectarea unui acord de mediere încheiat independent de existența unui litigiu. Din contră, a susținut ipoteza că acțiunea întemeiată pe art.111 Cod procedură civilă 1865, introdusă la data de 02.12.2011, ar fi fost finalizată prin încheierea acordului de mediere din 06.01.2011.
De menționat în acest sens este faptul că medierea poate soluționa conflicte dintre persoane, fără să fie necesar să fie declanșat un proces în acest sens, situație în care instanța judecătorească este chemată, la cererea expresă a părții, să consfințească acordul. Această situație diferă de aceea când însuși conflictul inițial dintre părți formează obiectul unui proces iar, pe parcurs, părțile înțeleg să apeleze la mediere și să rezolve litigiul pe această cale, instanța judecătorească consfințind, de asemenea, înțelegerea părților.
Indicarea obiectului unei cereri este atributul exclusiv și obligatoriu al reclamantului, și trasează limitele învestirii unei instanțe.
Reținerea greșită a calificării juridice a unei acțiuni sau modalitatea de exercitare a rolului de activ de către judecător, constituie aspecte care ar fi putut fi valorificate de reclamant, pe calea apelului exercitat împotriva Sentinței civile nr.528/12.04.2012 pronunțată de Tribunalul V., prin care s-a respins ca inadmisibilă acțiunea în constatare întemeiată pe art.111 C. 1865, în considerarea lipsei caracterului subsidiar al acesteia.
Cu toate că reclamantul a procedat în acest fel, apelul formulat a fost respins ca tardiv de Curtea de Apel Iași, prin Decizia civilă nr.47/08.04.2013, fără ca reclamantul să fi exercitat apoi calea de atac a recursului, împotriva acestei decizii, așa cum avea dreptul.
Astfel, având în vedere dispozițiile art.377 alin.(2) pct.3 C. 1865 (hotărârile date în apel, nerecurate, sunt irevocabile), Decizia civilă nr.47/08.04.2013 a rămas irevocabilă, conferind caracter irevocabil și Sentinței civile nr. nr.528/12.04.2012 a Tribunalului V., conform art.377 alin.(1) pct.2 C. 1865.
În aceste condiții, prezenta instanță a reținut că cele statuate prin Sentința civilă nr. nr.528/12.04.2012 a Tribunalului V., cu privire la calificarea acțiunii reclamantului (de acțiune în constatare întemeiată pe art.111 C. 1865, iar nu acțiune în pronunțarea unei hotărâri care să consfințească acordul de mediere, întemeiată pe art.58 alin.(4) și art.59 din Legea nr.192/2006, în numerotarea în vigoare la acea dată), reprezintă un aspect intrat în puterea lucrului judecat, asupra căruia nu se poate interveni prin soluționarea unei cereri de restituire a taxei de timbru, modificarea hotărârilor judecătorești putându-se efectuat doar în urma exercitării căilor de atac specifice. De asemenea, nu pot fi valorificate, pe calea unei cereri de restituire a taxei de timbru, motive invocate într-o cerere de apel, respinsă ca tardivă.
Este așadar vorba despre efectul pozitiv al lucrului judecat (iar nu excepția autorității de lucru judecat), care se impune într-un al doilea proces, care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.
Această prezumție are caracter absolut, ceea ce înseamnă că într-o nouă acțiune nu se poate pretinde stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat anterior pe cale judecătorească.
Așadar, raportat la obiectul acțiunii, astfel cum a fost formulată de reclamant și pentru care s-a achitat taxa de timbru, instanța a reținut că taxa de timbru în cuantum de 9767 lei a fost datorată, conform art.2 alin.(1 ind.1) din Legea nr.146/1997, sens în care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de restituire a taxei de timbru.
Împotriva acestei încheieri de ședință din data de 19.01.2014 a declarat recurs I. Gh. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs s-a menționat că Judecătoria V. si-a declinat competenta de soluționare a cererii (cerere înregistrată inițial ca dosar civil sub nr._ si dosarul civil nr._ a Judecătoriei V.), către Tribunalul V. care în cele din urmă s-a înregistrat "ca o nouă cererea de chemare în judecat" si formând astfel un nou dosar al Tribunalului V., dosarul civil cu nr._ si ulterior dosarul civil cu nr,_ al Curții de Apel Iași.
Din toate aceste motive, pentru o bună judecată a cauzei, solicită să fie atașate la dosarul cauzei în vederea conexării toate aceste dosare civile menționate mai sus, deoarece ele sunt conexe si indivizibile.
Învederează faptul că el, în conformitate cu dispozițiile legale ce reglementează sediul materiei, respectiv normele imperative prevăzute expres la art. 15 lit. (p) si art. 23 alin. 1 lit. (a), (b), (f), si alin. 3 si 4 din Leg. Nr. 146/1997, coroborat cu dispozițiile art. 63 din Leg. 192/2006 si celelalte dispoziții legale, "prin avocații desemnați - încă de la încă de la început a solicitat să i se restituie taxa de timbru si timbru judiciar", deoarece sumele de bani ce i-au fost impuse spre plată nu erau datorate în fapt, mai ales că Judecătoria V. si-a declinat competenta de soluționare către Tribunalul V..
Astfel, din dispozițiile legale ce reglementează sediul materiei, conform art. 23 alin. 1 lit. (a) si (f) din Legea nr. 146/1997 — privind "Taxele de Timbru", se deduce clar si indubitabil faptul că: "Sumele achitate cu titlu de taxă de timbru si timbru judiciar TREBUIAU RESTITUIE la cererea petiționarului", întrucât erau îndeplinite condițiile legale menționate anterior, iar "taxa de timbru si timbru judiciar nici măcar nu era datorată — lit. a", mai ales că " instanța de judecată s-a declarat necompetentă să soluționeze Dosarul Civil Nr._ " si a trimis cauza spre judecată la un alt organ cu activitate jurisdicțională, respectiv către Tribunalul V. înde s-a înregistrat ca dosarul civil nr._ .
Recurentul învederează că a solicitat să se soluționeze cererea sa pe cale administrativă si să i se restituie contravaloarea taxei de timbru plătite cu toate că nu o datora, taxă în cuantum de 9.767 lei si timbru judiciar în valoare de 5 lei, deoarece nu datorează această taxă, așa cum rezultă fără putere de tăgadă din toate dispozițiile legale menționate mai sus care prevăd expres faptul că: "sumele achitate cu titlu de taxă de timbru se restituie la cererea petiționarului", mai ales că: taxa plătită nu era datorată;
s-a plătit mai mult decît era datorat; Instanța de Judecată (în speță Judecătoria V.) s-a declarat necompetentă în judecarea cauzei, trimițând cauza la un alt organ cu activitate jurisdicțională, respectiv către Tribunalul V., iar suma de bani plătită cu titlu de taxă de timbru trebuia restituită de îndată petentului I. Gh. I., care a formulat această cerere prin avocatul desemnat, care a insistat si-n fata instanței si a solicitat restituirea acestei sume de bani, însă instanța de judecată si Judecătoria V. a ignorat această cerere si abuziv si nejustificat a refuzat restituirea acestei sume plătită de petent, motiv pentru care "se simte înșelat".
De altfel, aceste sume de bani "nu erau datorate" întrucât aceste situații erau reglementate prin legi speciale că sunt scutite de la plata "taxei de timbru" prin legi speciale, respectiv art. 63 din Leg. 192/2006 - coroborat cu dispozițiile art. 15 lit. (p) si art. 23 alin. 1,3, 4 si alin. 1 lit. (a), (b) si (f) din Leg. Nr. 146/1997.
Recurentul petent I. GH. I. arată că prin avocata desemnată (d-na av. L. M.) a solicitat restituirea taxei de timbru încă de la momentul depunerii acțiunii, deoarece sumele de bani nu erau datorate în fapt, așa cum a arătat mai sus, iar Judecătoria V. în mod abuziv, netemeinic si nelegal l-a pus la plata acestor taxe cu toate că el nu o datora.
Mai mult decât atât, așa cum a mai menționat încă de la început, a plătit aceste sume de bani ca urmare a faptului că a fost amenințat, constrâns si determinat să le plătească, deoarece în caz contrar se anulează cererea principală de chemare în judecată, așa cum rezultă si din cererea de regularizare a Judecătoriei V., care i-a imputat abuziv spre plată această sumă mare de bani, cu toate că si-a declinat competenta de judecată în favoarea Tribunalului V. pentru că nu avea nici măcar competență în soluționarea cauzei.
Din toate aceste motive, rezultă în opinia recurentului fără putere de tăgadă că aceste sume de bani trebuiau să îi fie restituite de îndată de la momentul depunerii cererii, deoarece instanța si-a declinat competenta de soluționare iar taxa nu era datorată, iar el a solicitat restituirea taxei achitate ca urmare a impunerii făcute de instanța de judecată.
Învederează faptul că în conformitate cu dispozițiile legale, competenta materială aparținea Tribunalului si nu Judecătoriei, iar în conformitate cu dispozițiile art. 5 din C.P.C. competenta teritorială revenea Tribunalului Iași, deoarece pârâta S.C. "R." S.R.L. IASI are sediul social în Iași si nu la V., iar suma de 9.767 lei nici nu era datorată în fapt, întrucât acțiunile de recunoaștere a actului de mediere erau scutite de la plata "taxei de timbru si timbru judiciar", conform normelor în vigoare la data depunerii acțiunii în vederea soluționării cauzei.
Însăși Judecătoria V., prin "încheierea de ședință" dar si prin "sentința civilă" prin care si-a declinat competenta, recunoaște faptul că suma nu era datorată, dar recunoaște si faptul că această chitanță prin care s-au plătit taxa de timbru si timbrul judiciar nu a fost folosită de către instanța de judecată de la Judecătoria V., motiv pentru care în mod temeinic si legal solicită restituirea acestei chitanțe în original, dar solicită si restituirea acestor sume de bani, în cuantum de 9.767 lei.
Recurentul pretinde că instanța de judecată era obligată din oficiu să verifice competenta de judecată, si constatând necompetența trebuia să se abțină de la judecarea cauzei si să-si decline competenta în favoarea tribunalului care avea si competenta materială si teritorială în soluționarea cauzei.
Dar în aceeași măsură, instanța de judecată luând act de faptul că nu are nici un fel de competentă (materială si teritorială) în soluționarea cauzei, nu avea cum să-mi impună plata unor sume de bani nedatorate si avea si obligația de a da aplicație dispozițiilor legale ce reglementează sediul materiei.
Pe cale de consecință trebuia să dispună si restituirea contravalorii sumelor solicitate abuziv, netemeinic si nelegal de către instanță de la mine, sume pe care el, un pensionar, le-a plătit și a fost înșelat - (art. 215 alin. 1, 3 si 5 din C. Penal), întrucât a fost indus si menținut în eroare în ceea ce privește "falsa obligație a plătii acestor sume de bani nedatorate".
În dorința de soluționarea a cazului, în cele din urmă a cedat presiunilor si constrângerilor exercitate asupra sa de instanța de judecată, care l-a obliga si l-a forțat să achite în totalitate aceste sume de bani pe care de fapt nici nu le datora.
Astfel, instanța de judecată nu a ținut cont de dispozițiile legale ce reglementează sediul materiei, si nici de faptul că el este si veteran de război si are o pensie de aproximativ 350 Lei/lună, iar în cele din urmă a cedat si a plătit aceste sume de bani nedatorate, doar ca urmare a presiunii, amenințării si șantajului la care a fost supus, mai ales că Judecătoria V. prin cererea de regularizare mi-a pus în vedere faptul că: "se aplică sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată dacă nu plătește integral sumele de bani impuse spre plată de instanța" (așa cum rezultă si din citațiile trimise de Judecătoria V.).
Menționează este pensionar, veteran de război, are o pensie care nu-i asigură nici traiul de pe o zi pe alta, dar cu toate că din aceste venituri situate sub limita sărăciei nu-și poate permite să acopere nici măcar costul medicamentelor ce-i sunt absolut necesare la venerabila vârsta de 94 de ani, totuși nu a fost scutit de taxa de timbru și timbru judiciar, cu toate că a solicitat si acest lucru.
Consideră recurentul că Judecătoria V. este în culpă, deoarece această instanță nici măcar nu i-a respectat aceste drepturi minim garantate de Constituție, CEDO si normele naționale si internaționale, si nici nu a primit ajutor public judiciar conform dispozițiilor legale înserate în art. 74, 75, 76 din Codul de Procedură Civilă (respectiv OG nr. 81/2003 - referitoare la ajutorul public judiciar), iar în cele din urmă a fost șantajat si înșelat să plătească aceste sume de bani, pe care de altfel nici nu le datora.
Recurentul arată că, pentru plata sumelor de bani nedatorate dar solicitate de către instanța de judecată, a trebuit să fac cheltuieli voluptorii si să împrumute acești bani, în loc să beneficieze de dispozițiile legale ce reglementează sediul materiei cu privire la ajutorul public judiciar si scutirea de la plata taxei de timbru.
De asemenea, nu s-a dat curs dispozițiilor imperative prevăzute în art. 63 alin. din Leg. 192/1996 care prevede expres faptul că instanța de judecată era obligată să dispună prin hotărâre si "restituirea taxei judiciare de timbru plătite pentru investirea acesteia", cu atât mai mult cu cât acest lucru l-a solicitat încă de la primul termen de judecată, chiar si prin intermediul avocatului.
De la momentul încheierii ACORDULUI DE MEDIERE, părțile semnatare niciodată nu au fost în vrăjmășie, nici în contradictoriu, si niciodată nu au învederat alte pretenții unii de la alții; doar au solicitat perfectarea actului de mediere așa cum a fost stipulat, în vederea respectării condițiilor de fond si de formă cerute de lege si emiterea unei hotărâri care să tină loc de act autentic.
Din toate aceste motive consideră că erau si sunt aplicabile si dispozițiilor art. 275 C.pr.civ., iar soluționarea cauzei se putea face încă de la primul termen de judecată la instanța de fond, fără supunerea părților la cheltuieli voluptorii, mai ales că plata taxei de timbru si timbru judiciar nici nu era datorata.
În ceea ce privește soluționarea pe fond, recurentul învederează că, prin neîndeplinirea condițiilor necesare unei procedurii corecte si legale de citare a sa, procedura de citare a fost viciată, iar toate actele subsecvente acestei hotărâri sunt lovite de nulitate absolută si inopozabile, conform dispozițiilor înserate în art. 153 alin. 2 CP C.pr.civ.
Motivat de faptul că părțile nu au căzut în pretenții una fată de cealaltă, conflictul fiind deja stins, obiectul cererii era foarte clar si lesne de determinat si de către instanța, iar pe cale de consecință nu putea fi pus nici la plata cheltuielilor de judecată mai ales că acest fapt l-a pus în vedere si instanței încă de la primul termen de judecată.
Recurentul susține că este clar faptul că în mod temeinic si legal, încă de la început a dorit si a solicitat în mod repetat instanțelor de judecată să emită o hotărâre judecătorească care să "consfințească actul de mediere" si să tina loc de Contract de vânzare-cumpărare/Titlu de proprietate.
Solicită să se ia act de "Acordul de mediere", pentru îndeplinirea tuturor condițiilor de fond si de forma impuse de lege - "ad validitatem", si să se dispună în consecință o hotărâre judecătorească care să tină loc de act autentic.
Din toate aceste motive solicită admiterea cererii si restituirea sumelor de bani plătite de el, mai ales că plata nu era datorată, pentru toate motivele expuse mai sus.
În drept, invocă art. 336 alin. 2 C. din 1865, coroborate cu celelalte dispoziții legale ce reglementează sediul materiei, Legea nr. 146/1997, care la art. 15 lit. (p) si art. 23 alin. 1 lit. (a), (b), (f) ce a fost introdusă prin art. I pct. 7 din O.U.G. nr. 2012/2008, punct introdus prin art. I pct. 8 din Leg. Nr. 276/2009, prevede expres faptul că:
Recurentul invocă Art. 15 - "Sunt scutite de taxă de timbru acțiunile si cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la: "Lit. (p) - orice alte acțiuni, cereri sau acte de procedură pentru care se prevăd prin lege, scutiri de taxă de timbru"; Art. 23 - Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului în următoarele cazuri: când taxa plătită nu era datorată; când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal; când acțiunea sau cererea rămâne fura obiect în cursul procesului, ca urmare a unor dispoziții legalei; când în procesul de divorț, părțile au renunțat la judecată ori s-au împăcat; când contestația la executare a fost, admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă și în cazul în care instanța de judecată se declară necompetentă, trimițând cauza la un alt organ cu activitate jurisdicțională.
În cazul prevăzut la lit. d), se restituie jumătate din taxa plătită, iar în cazul prevăzut la lit. e). taxa se restituie proporțional cu admiterea contestației.
(3) Dreptul de a solicita restituirea poate fi exercitat in termen de un an de la data nașterii sale.
„ Cererea de restituire se adresează instanței judecătorești sau, după caz, parchetului la care s-a introdus acțiunea sau cererea"".
Recurentul mai invocă dispozițiile Legii nr. 192/2006: art. 56 alin. (1) lit. (a), art. 58 alin. (1), art. 63 din Leg. 192/2006.
Cere aplicarea dispozițiilor Art. 275 C.pr.civ. - în baza căruia a solicitat si solicită si "scutirea de la plata cheltuielilor de judecată", întrucât el niciodată nu a fost în contradictoriu cu S.C. "R." S.R.L., fapt ce l-a menționat încă de la început si l-a repetat si la primul termen de judecată când i-au fost recunoscute drepturile lui, așa cum a mai menționat.
Cele menționate sunt scoase în evidentă si de faptul că anterior depunerii "Cererii către instanța de judecată" prin care a solicitat doar pronunțarea unei hotărâri care să consfințească acordul de mediere - în baza art. 58 alin. 4 si art. 59 coroborat cu art. 63 din Legea nr. 192/2006, părțile au pus la dispoziția instanței de fond atât "Acordul de mediere" încheiat cu S.C. "R." S.R.L. precum si "actele de dare în plată" si toate celelalte înscrisuri si dovezi necesare eliberării unei asemenea hotărâri care să tină loc de "act autentic".
Recurentul mai invocă Art. 6 CEDO - ce reglementează "dreptul la un proces echitabil", coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 10,11, 20 si 124 din Constituție și art. 480 ce reglementează "dreptul de proprietate" si următoarele din Codul civil coroborat cu art. 44 din Constituția României care garantează dreptul de proprietate.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare, în termenul stabilit de art. 308 alineat (2) Cod procedură civilă.
Printr-un memoriu depus pentru termenul din 17 martie 2014, . instanței de recurs să pronunțe o hotărâre care să consfințească învoiala părților, înserată și în acordul de mediere.
Examinând actele și lucrările dosarului, curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează:
Punctul 9 al articolului 304 C. procedură civilă nu este aplicabil în speță, în condițiile în care tribunalul a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale relevante, care vor fi detaliate mai jos.
Cu titlu preliminar, este de observat că tribunalul a fost învestit cu o cerere de restituire a unei taxe judiciare de timbru, instanța de recurs fiind ținută a se pronunța în aceste limite și neputând a lua act de un acord de mediere, astfel cum solicită părțile.
Curtea constată că textul care reglementează restituirea taxelor judiciare de timbru este articolul 23 din Legea nr. 146/1997.
Litera a) invocată de recurent nu este aplicabilă, câtă vreme taxa plătită de acesta era datorată, conform art. 2 alineat 1 indice 1 din același act normativ. Se are în vedere că instanța a fost sesizată cu o cerere de constatare a existenței unui drept, conform art. 111 Cod procedură civilă, așa cum corect a notat tribunalul.
Plata unei sume mai mari decât cuantumul legal nu poate fi reținută, întrucât a fost corect calculată conform art. 3 din Legea nr. 146/1997 și nici nu a fost formulată o cerere de reexaminare, așa încât litera b) din art. 23 menționat nu își află incidența.
În fine, cazului de față nu îi sunt aplicabile prevederile literei f), care privesc situația în care instanțele judecătorești nu sunt competente și dosarul se trimite unui organ cu activitate jurisdicțională din afara sistemului judiciar. În situația declinării de competență între instanțe judecătorești taxa judiciară de timbru rămâne plătită, deoarece se datorează conform art. 1 din lege.
Curtea de apel constată că sunt nefondate referirile la o pretinsă scutire în baza art. 15 litera p) din Legea nr. 146/1997 coroborat cu art. 63 din Legea nr. 192/2006. Textele nu au legătură unul cu celălalt, cel din urmă vizând restituirea taxei de timbru, iar nu scutirea de la plată. În situația în care instanța ar fi luat act de acordul de mediere s-ar fi putut dispune restituirea, dar în temeiul art. 63 menționat, iar nu în baza art. 23 din Legea nr. 146/1997, cum solicită recurentul. Articolele 58 și 59 din Legea nr. 192/2006 nu au nici acestea legătură cu speța.
Instanța de recurs reține și că I. Ghe. I. nu a plătit taxa de timbru sub amenințare, așa cum pretinde, ci în urma aducerii la cunoștință a sancțiunii procedurale a neplății, care nu constituie, sub nici o formă, amenințare. În ce privește starea materială precară la care recurentul se referă, aceasta nu poate constitui temei de restituire, el având posibilitatea, la momentul introducerii acțiunii, să formuleze cerere de ajutor public judiciar, sub forma scutirii, reducerii sau eșalonării acesteia, conform OUG nr. 51/2008.
Curtea notează și că nu au legătură cu pricina dispozițiile art. 275 Cod procedură civilă, care privesc cheltuielile de judecată dintre părți, iar nu taxele judiciare de timbru datorate instanțelor judecătorești, în temeiul Legii nr. 146/1997.
Articolul 6 din CEDO nu a fost încălcat, prin respingerea cererii de restituire a taxei judiciare de timbru legal percepute și nu au legătură cu cauza articolele din Constituția României invocate de I. Ghe. I. ori dreptul de proprietate din vechiul Cod civil.
Raportat considerentelor expuse și în aplicarea art. 312 alineat (1) teza a doua Cod procedură civilă curtea va respinge recursul și va menține încheierea Tribunalului V..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I. Ghe. I. împotriva încheierii de ședință din 29.01.2014 pronunțată de Tribunalul V., încheiere pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 17 Martie 2014.
Președinte, L. P. | Judecător, C.-A. S. | Judecător, A. G. |
Grefier, D. G. |
Red. și tehnored. G.A.
Tehnoredactat
G.D.
2 ex./24.10.2014
Tribunalul V.: Z. I. A.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 750/2014. Curtea de Apel IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 41/2014. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
