Legea 10/2001. Decizia nr. 750/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 750/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 1990/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 750/2014
Ședința publică de la 21 Octombrie 2014
Completul compus din:
Președinte G. P.
Judecător E. G.
Judecător C. A. S.
Grefier C. A.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de recurenta . IAȘI în contradictoriu cu intimatul M. G. A., împotriva sentinței civile nr. 1077/2014 din 11.04.2014 a Tribunalului Iași, având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 14.10.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 260 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru azi, când:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Iași a chemat în judecată pârâta-unitate deținătoare ., solicitând să se dispună anularea deciziei din 25.01.2012 de respingere a notificării nr. 325/N/2006 emisă de pârâtă referitoare la restituirea în natură a imobilului –teren din Iași, ..4, să se restituie suprafețele de teren rămase libere, să se acorde măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafețele ce nu pot fi restituite în natură, să fie obligată pârâta la plata de cheltuieli de judecată.
Motivând acțiunea, reclamantul, prin apărător, a arătat că a solicitat, prin notificare, restituirea în natură a imobilului - construcții și teren de 10 ha - din Iași, ..4 și despăgubiri pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură, în calitate de moștenitor la bunicii sale, A. Știrbey. Notificarea a fost soluționată de Primarul Municipiului Iași prin dispoziția nr. 2290/02.08.2006, prin această dispoziție, pentru suprafața de 28.381 mp s-a redirecționat notificarea spre competență către . care, prin decizia din 25.01.2012 a respins notificarea, motivând că reclamantul nu a dovedit calitatea de moștenitor.
Imobilul a fost dobândit de către bunica sa prin contractul de vânzare-cumpărare din 20.09.1921 și a fost preluat de stat în mod abuziv, în baza Decretului nr. 92/1950. A susținut că a dovedit calitatea de moștenitor cu actele de stare civilă. În cursul procesului, reclamantul a atașat la dosar certificat calitate de moștenitor după A. Știrbey nr. 73/23.09.2013 eliberat de BNP B. Fide.
În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Prin întâmpinare, pârâta . că, într-adevăr, titularul dreptului de proprietate al suprafeței de 10 ha teren din Iași, . a fost Adisa Știrbey, teren care a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950 poziția nr. 7480. Reclamantul nu face dovada faptului că este una și aceeași persoană cu M. G. A., că M. A. D. este una și aceeași persoană cu A. M., sau M. Alexandre Demetre și tatăl reclamantului, că Știrbey A. este una și aceeași persoană cu Adisa Știrbey, sau Stirbeiu A., Știreby A., Adine Stirbey, M. A..
În subsidiar, a arătat că o parte din teren este afectat de amenajări de utilitate publică, iar cealaltă parte, chiar neafectată de utilități, asigură accesul la stradă.
În cursul judecății a fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu expertiza topocadastrală.
Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 1077/2014 din 11.04.2014, a admis cererea formulată de reclamantul M. G. A. în contradictoriu cu pârâta . și a anulat decizia din 25.01.2012 emisă de pârâtă.
S-a constatat că reclamantul este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul din Iași, . (actual nr. 2), în suprafață de_ mp, identificat în planul de situație anexa 2 (fila 209) la raportul de expertiză .
S-a dispus restituirea în natură a următoarelor suprafețe:
-suprafața de teren S1=1855 mp din Iași, ..2, tarlaua 4, . folosință livadă, delimitată de punctele 1,2,3,4,5,25,1 având dimensiunile și vecinătățile reprezentate în anexa nr.2 la raportul de expertiză (care face parte integrantă din hotărâre) ;
- suprafața de teren S2=1072 mp din Iași, ..2, tarlaua 4, . folosință livadă, delimitată de punctele 13,14,15,27,26,15 având dimensiunile și vecinătățile reprezentate în anexa nr.2 la raportul de expertiză (care face parte integrantă din hotărâre);
-suprafața de teren S3=4128 mp din Iași, ..2, tarlaua 4, . folosință livadă, delimitată de punctele 18,19,20,21,28,29,30,17 având dimensiunile și vecinătățile reprezentate în anexa nr.2 la raportul de expertiză (care face parte integrantă din hotărâre.
A fost obligată pârâta să emită în favoarea reclamantului dispoziție de acordare de măsuri compensatorii, în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv,în perioada regimului comunist în România, cu privire la suprafața de_ m.p. teren, situată în Iași, . (actual nr. 2), fostă proprietate A. Știrbey .
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 5855 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată ( onorar avocat și onorar expertiză ).
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la Tribunalul Iași la 30.09.1921 A. Știrbey, văduvă, a cumpărat un teren în suprafață de 10 ha, situat în Iași, .. 4.Aceasta s-a căsătorit, în anul 1909, cu G. D. M. și, ulterior, a divorțat. Așa cum a rezultat din actele de stare civilă, cât și din declarația pe prorpria răspundere de la fila 20, dată de numitele V. E., R. O., A. Știrbey a fost cunoscută sub numele de Știrbey A., Știrbeiu A., Ș. A., Știrbey A., Știrbeiu A., Ș. A..
Imobilul a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, figurând în anexaă la poziția nr. 7480.
Reclamantul a dovedit calitatea de unic moștenitor (nepot) după A. Știrbey prin certificatul de calitate de moștenitor nr. 73/23.09.2013 eliberat de BNP B. Fide.
Deși pârâta a declarat că certificatul de moștenitor este fals, aceasta nu a dovedit că ar fi formulat acțiune în constatarea nulității certificatului, rezumându-se la a-l defăima ca fals, fără a pretinde însă un fals material sau intelectual, de fapt contestând doar temeinicia concluziilor certificatului, motiv pentru care instanța a apreciat că cererea nu a constituit o autentică înscriere în fals.
Prin dispoziția nr. 2290/02.08.2006 Primarul Municipiului Iași a admis în parte notificarea reclamantului, direcționând însă cererea către deținătoarea . aspectul soluționării cererii cu privire la suprafața de 28.281 mp., aflată în deținerea acesteia.
Pârâta . recunoscut că deține această suprafață de teren în administrare, respingând însă notificarea pe motiv că reclamantul nu și-a dovedit calitatea de moștenitor după A. Știrbey.
Instanța a constatat, raportat la înscrisurile depuse în cursul judecății, că reclamantul a făcut dovada calității de moștenitor după proprietarul imobilului naționalizat, a făcut dovada proprietății imobilului în patrimoniul autorului său și a făcut dovada preluării abuzive a imobilului din patrimoniului acestuia.
Potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/ 2001 „ Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum si cele preluate de stat in baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizitiilor si nerestituite, se restituie, in natura, in condițiile prezentei legi; iar conform art. 2 alin. 2 din același act normativ, „Persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avuta la data preluării, pe care o exercita după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor prezentei legi”.
În consecință, instanța a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
Totodată, instanța a constatat, din cuprinsul raportului de expertiză, că doar suprafața de 7055 mp este liberă și poate fi restituită în natură, diferența de_ mp fiind afectată de detalii sistematizare, utilități, pentru această din urmă suprafață propunându-se măsuri compensatorii potrivit Legii nr. 196/2013.
În raport de cele reținute, instanța a concluzionat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 21236mp, incidența art. 9 din Legea 10/2001 fiind exclusă datorită imposibilității restituirii în natură a terenului, pentru argumentele anterior expuse.
Potrivit art. 16 din Legea 165/2013, cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților investite de lege, se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte care se determină potrivit art. 21 alin. 6 și 7.
Potrivit art. 50 din Legea 165/2013-„La data intrării în vigoare a prezentei legi:
a) sintagma, despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, cuprinsă în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se înlocuiește cu sintagma măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist.
În consecință, pentru considerentele expuse, tribunalul, a admis acțiunea formulată de reclamant, a anulat dispoziția contestată și, constatând că reclamantul este persoană îndreptățită, a dispus restituirea în natură a suprafeței de teren liberă, identificată în planșa anexă la expertiza tehnică efectuată, lucrare care face parte integrantă din hotărâre, iar pentru restul a obligat la emiterea unei propuneri de măsuri compensatorii.
În temeiul dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată. Chiar dacă în cursul procesului reclamantul a adus probe noi față de procedura administrativă, pârâtul a continuat să conteste temeinicia pretențiilor sale, care au fost admise, astfel încât s-a apreciat că pârâta este în culpă procesuală.
S.C.”Apa Vital” S.A. a declarat recurs, considerând că sentința tribunalului este netemeinică și nelegală pentru motivul înscris în art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civilă decretat la 1865, instanța de fond pronunțând hotărârea cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 180 si următoarele.
Recurenta afirmă că, în faza administrativă, reclamantul nu a făcut dovada calității de moștenitor și se impunea ca acesta să realizeze dovada de moștenitor al defunctei A. Stirbey, ca o condiție necesară pentru admiterea acțiunii formulate.
Instanța, prin încheierea de ședința din data de 28.01.2013, și-a însușit necesitatea efectuării acestei probe, fapt care dovedește inexistența dovezii în faza administrativă.
Ca urmare a celor dispuse de instanța, reclamantul și-a îndeplinit obligația pusă în vedere abia la termenul de judecata din data de 14.10.2013, deci la mai bine de 7 ani de la depunerea notificării în vederea restituirii terenului și la 9 luni de la solicitarea instanței, fapt care dovedește inexistența înscrisurilor necesare unei soluționări favorabile a notificării pe cale administrativă.
Susține recurenta că a invocat inexistența dovezii calității de moștenitor în fața instanței, arătând acesteia că, prin notificarea adresată, reclamantul nu a făcut această dovadă, astfel ca Dispoziția din 25.01.2012, de respingere a notificării reclamantului, a fost emisă de . în mod corect, în acord cu dispozițiile legale în materie.
Mai mult, în cursul litigiului, s-a descoperit și faptul că Dispoziția Primarului Municipiului Iași nr. 2290/2006 a fost dată fără existența certificatului de (calitate) moștenitor, împrejurare atestată chiar de către Primarul Municipiului Iași prin adresa nr._/14.02.2014, aspect care concura la concluzia nelegalității restituirii, cel puțin atunci când aceasta s-a produs (2006), precum și la existența indiciilor de fals.
Învederează recurenta că, potrivit practicii judiciare în materie, "o primă obligație care îi incumba moștenitorului pentru a putea succeda, este aceea ca el să dovedească propria sa calitate, fie că ne aflăm în prezența unei succesiuni legale, fie în prezența unei succesiuni testamentare.
Din punct de vedere probator, dovada calității de moștenitor se poate face prin certificatul de moștenitor, eliberat de notarul public, în temeiul Legii nr. 36/1995 referitoare la notarii publici si la activitatea notariala. Alte acte juridice care dovedesc calitatea de moștenitor, pot fi testamentul, actele de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul dreptului de proprietate.
Având în vedere considerentele reținute de instanța supremă, este limpede că, la momentul soluționării notificării adresate de reclamant, recurenta a analizat actele dosarului, printre care, așa cum s-a dovedit, nu exista niciun certificat de calitatea de moștenitor, ci doar acte de stare civilă care, prezentau neconformități în privința numelui titularului dreptului de proprietate pretins si certificatul autentic nr. 1323/11.11.1999 ( act care, în realitate, reprezintă o declarație dată de reclamant).
Reclamantul și - a îndeplinit obligația de a - și dovedi propria calitate abia la termenul de judecată din data de 14.10.2013, prin depunerea la dosarul cauzei a certificatului de calitate de moștenitor nr. 73 din 23.09.2013, emis de BNP R. E. C..
Recurenta susține că, raportat la ceea ce a reținut instanța și la momentul la care reclamantul a înțeles să facă dovada calității sale de moștenitor, sentința este nelegală câtă vreme s-a dispus anularea deciziei sale în baza unui înscris întocmit după soluționarea notificării.
Apreciază recurenta că modul în care instanța de fond a soluționat cererea de înscriere în fals este profund nelegală pentru:
-ignorarea procedurii instituite de art. 180 din codul de procedură civilă decretat la 1865:
-ignorarea indiciilor de nelegalitate a înscrisului din perspectiva conținutului său, a realității datelor consemnate la nivelul său și a momentului la care a fost emis, raportat la data și modul de soluționare a notificării de către Primăria Iași și la data solicitării acestei dovezi de către instanță;
- ignorarea faptului că motivul reținut: "nu a dovedit că ar fi formulat acțiune în constatarea nulității certificatului” este străin dispozițiilor legale, în sensul că admisibilitatea cererii de înscriere în fals nu este ținută de această dovadă, ci de existența motivelor, ca urmare a cercetării ce ar fi trebuit realizată de instanță;
-ignorarea faptului că recurenta a declarat înscrisul ca fiind fals in integrum (material și/sau posibil intelectual)
Recurenta arată că, având convingerea că înscrisul depus la dosar este unul întocmit pro causa, și având în vedere mențiunile cel puțin contradictorii din cuprinsul acestuia (art. II pct. J al certificatului), a solicitat, inițial, notarului public, să îi transmită copia documentației care a stat la baza emiterii acestuia.
D. fiind refuzul notarului public în sensul arătat mai sus, recurenta susține că a formulat, la termenul de judecată din data de 07.02.2014, prin reprezentantul său legal, o cerere de defăimare ca fals a certificatului referit, în temeiul art. 180 si urm. din Codul de procedură civilă.
La acel termen de judecată, instanța, văzând cererea ., a încercat să o "pună în discuția părților"; totuși, datorită împrejurării că, în aceeași ședință de judecată, reclamantul, prin apărător, a depus o . înscrisuri care urmau a fi analizate de către recurentă, a prorogat discuțiile privind cererea de înscriere în fals pentru data de 07.03.2014.
La termenul de judecata din 07.03.2014, recurenta susține că și - a menținut cererea formulată și a insistat în demararea procedurii verificării falsului, potrivit art. 180 si următoarele din Codul de procedura civilă.
Apreciind asupra solicitării recurentei, judecătorul fondului a considerat că nu se impune demararea procedurii prevăzute de art. 180, respingând cererea ca neîntemeiată. Motivul reținut în justificarea unei atare soluții este străin dispozițiilor legale care reglementează falsul și procedura cercetării lui.
Astfel, potrivit dispozițiilor legale, partea care defăima înscrisul/conținutul unui înscris ca fiind fals nu este ținută să facă dovada, în fața instanței în care se defăima înscrisul, că a uzat de o procedura alternativa celei prevăzute de art. 180 (fie plângerea penală împotriva autorului falsului, fie acțiune civila de constatare a nulității înscrisului defăimat). În fapt, ca manifestare a principiului disponibilității, recurenta a ales să învedereze suspiciunile sale asupra certificatului de moștenitor nr. 73/23.09.2013 prin procedura prevăzută de art. 180, în mod incidental, în fața instanței de fond.
Faptul că partea ar avea deschisă calea unei acțiuni separate în fața instanței civile sau calea formulării unei plângeri penale, în urma cărora s-ar ajunge la concluzia că actul este fals nu reprezintă un motiv temeinic pentru a susține că, în prezenta cauză, nu se impunea suspendarea. Dacă ar fi pornit de la recunoașterea acestui fapt, legiuitorul nu ar mai fi reglementat posibilitatea suspendării, dirijând partea interesată de defăimarea unui înscris către alte căi procedurale.
Înscrisul cu privire la care recurenta susține că s - a înscris în fals este unul esențial în prezenta cauză, mai exact, constituie fundamentul care stă la baza admiterii acțiunii și, așadar, trebuia cercetat negreșit.
Raportat la data emiterii și la conținutul certificatului de calitate de moștenitor, instanța de fond era obligată să rețină existența unui indiciu suficient pentru a realiza cercetări minuțioase în privința legalității, prin obligarea notarului să depună la dosar înscrisurile care au stat la baza emiterii lui, mai cu seamă ca el a fost administrat direct în fața instanței și reprezintă fundamentul dovedirii pretenției deduse judecații.
Astfel, în condițiile în care soluționarea cauzei depindea de concordanța cu realitatea a datelor și informațiilor cuprinse în certificatul de calitate de moștenitor și, având în vedere că acesta este un înscris autentic, . indicând atât falsul material, cât și falsul intelectual, precum și autorul falsului ( inclusiv notarul public care a întocmit actului), apreciază recurenta că demersul său procesual se încadra în dispozițiile art. 180 - 1839 din Codul procedură civilă.
Acest text de lege a fost lipsit de eficiență juridică de către judecătorul fondului, în mod arbitrar și superficial.
. consideră că sentința este nelegală și din perspectiva modului de soluționare a cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată, deoarece judecătorul fondului a ignorat în mod nepermis faptul că recurenta a precizat în mod explicit, odată cu primul act depus (întâmpinare), că nu se opune admiterii acțiunii dacă se face dovada calității de moștenitor.
Faptul că recurenta a formulat apărări în cauză nu echivalează cu o opunere la admiterea condiționată.
Ceea ce pretinde judecătorul fondului este că recurenta să fi avut în fața sa o atitudine pasivă, respectiv să nu fi întreprins nicio diligență în cauză, ceea ce, evident, este o utopie. Utopia este cu atât mai mare cu cât tribunalul însuși a dispus facerea dovezii calității de moștenitor (depunerea Certificatului de calitate de moștenitor).
Consideră recurenta că instanța a analizat greșit atitudinea sa pe parcursul litigiului; astfel, așa cum a susținut și cum chiar instanța de fond a reținut în considerente, reclamantul a produs probe noi în cursul litigiului.
Probele cu totul noi realizate în fața instanței de fond au vizat un element esențial, imperios necesar în soluționarea litigiului și, corelativ, a cererii de restituire (a notificării) - favorabil - anume: dovedirea calității reclamantului de persoană îndreptățită, în condițiile legii.
Necesitatea realizării cu prioritate a acestei dovezi a fost învederată de recurentă prin întâmpinarea formulata și însușită de către instanța de fond prin încheierea de ședința din data de 28.01.2013.
Totodată, prin întâmpinarea depusa în fata instanței de fond, recurenta susține că nu a contestat niciun moment temeinicia pretențiilor reclamantului, așa cum în mod greșit a reținut judecătorul fondului, ci dimpotrivă demersul său procesual a vizat dovedirea, cu prioritate, a calității de persoana îndreptățită a reclamantului, care este o condiție extrinsecă și specială pentru toate litigiile născute în temeiul Legii 10/2001.
Confirmarea necesității acestei dovezi a fost tranșată (în mod obligatoriu pentru reclamant) chiar de către instanța de judecată, prin încheierea de ședința menționată.
Nici apărarea inserată în cuprinsul întâmpinării și nici cererea de defăimare, formulată în temeiul dispozițiilor legale, nu pot fi calificate de către instanța ca fiind indicii ale culpei procesuale a recurentei, întrucât aceste demersuri se circumscriu dreptului său la apărare, exercitat, în prezenta cauză, cu bună credință.
Calea judiciară a realizării dreptului reclamantului (și, prin urmare, efectuarea de cheltuieli în acest sens) a devenit necesară, dar nu ca urmare a culpei recurentei, ci ca urmare a culpei exclusive a reclamantului, împrejurare care exclude culpa procesuala a . și, drept consecință, exclude de plano soluția de obligare a unității deținătoare la plata cheltuielilor de judecată, care devine, din acest considerent, nelegală.
Art. 274 din Codul de procedură civilă prevede o singura condiție pentru obligarea uneia dintre părțile litigante la plata cheltuielilor avansate de cealaltă parte pe parcursul desfășurării procesului, anume faptul ca aceasta să fi căzut în pretenții, adică să fi pierdut procesul.
Însă sintagma "pierderea procesului" nu are un înțeles stricto sensu, ci se fundamentează, în mod exclusiv, pe ideea de culpa procesuală care aparține acelei părți care a ocazionat, în mod nelegal, declanșarea unei proceduri judiciare,.
În cauză, câtă vreme recurenta a aplicat corect dispozițiile Legii nr.10/2001, soluționând cererea reclamantului într-un interval rezonabil și cu observarea coerentă a tuturor actelor depuse, mai cu seama că legiuitorul obliga la facerea dovezii până cel târziu la data soluționării notificării, fapt care nu s-a întâmplat, este clar că . nu are vreo culpă procesuală.
Prin atitudinea sa neglijentă, anterioară litigiului, reclamantul nu și-a îndeplinit obligația legală ce îi revenea potrivit legii, ceea ce a dus la declanșarea acțiunii judiciare, fiind astfel dovedita propria sa culpă procesuală.
Susține recurenta că reclamantul a dat dovadă de o reală neglijență nu numai pe cale administrativă, ci și pe cale judiciară, raportat la data la care a produs dovada ceruta de lege.
În speță, instanța fondului era chemată să constate că, în cazul dedus judecății, culpa procesuală aparține reclamantului, având în vedere raportul de cauzalitate între inacțiunea acestuia, anterioară litigiului și necesitatea parcurgerii căii judiciare de realizare a dreptului.
Situația premisă pentru căderea recurentei în pretenții (și, deci, pentru suportarea cheltuielilor de judecata) s-ar fi concretizat doar în momentul în care reclamantul ar fi depus, alăturat notificării transmise, toate dovezile privind calitatea sa de persoana îndreptățită, iar . ar fi dispus respingerea nejustificată a notificării, situație care nu s-a petrecut.
M. G. A. a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Intimatul apreciază că dispozițiile art. 4 pct. 2 din Legea nr.10/2001 stabilesc faptul că „De prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite", iar în art. 4.2. din Normele metodologice din 07.03.2007 de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, se enumera înscrisurile care fac dovada calității de moștenitor, și anume: acte de stare civilă, certificate de moștenitor, dacă acestea există, testament.
Toate actele de stare civilă erau depuse odată cu notificarea, așa după cum recunoaște chiar recurenta, iar intimatul și-a dovedit calitatea sa de moștenitor cu actele de stare civilă, în conformitate cu dispozițiile legale menționate.
Învederează intimatul că și motivul de recurs care se referă la modul de soluționare de către instanța de fond a cererii privind procedura reglementată de dispozițiile art. 180 din Codul de procedură civilă este nefundat.
În acest sens, intimatul arată că, practic, recurenta nu indică săvârșirea unui fals și pe autorul acestuia, ci susține că nu s - a lămurit cine de e doamna B. și că declarația care a stat la baza emiterii certificatului a fost dată în septembrie 2013.
Analizând toate înscrisurile depuse de către reclamant, instanța de judecată a soluționat, cu respectarea legii, solicitarea recurentei parate.
De asemenea, instanța nu avea nicio obligație să solicite notarului public să transmită toate înscrisurile care au stat la baza emiterii certificatului de moștenitor de calitate, mai ales că acestea fuseseră depuse de reclamant.
Mai mult, instanța nu avea vreo obligație de a suspenda cauza, în condițiile în care considera cererea de defăimare neîntemeiată, ceea ce a și făcut.
Este evident că recurenta a formulat cererea de înscriere în fals cu rea credința, fără a avea niciun temei, numai în scopul tergiversării cauzei și cu speranța ca instanța să suspende judecarea cauzei.
M. G. A. apreciază că și motivul de recurs privind acordarea cheltuielilor de judecata este nefondat.
Astfel, recurenta ar fi putut fi exonerată de plata cheltuielilor de judecată numai în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 275 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care: "Pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată...".
Prin întâmpinare, pârâta - intimată a solicitat respingerea acțiunii reclamantului și a susținut că nu se poate restitui teren în natură deoarece acesta nu este liber în înțelesul legii, apreciind că se impune efectuarea unei expertize tehnice, așa după cum se solicitase prin cererea introductivă de instanță, iar în primul motiv de recurs se critică hotărârea pronunțată de instanța de fond pentru că s-a admis acțiunea.
În recurs nu au fost administrate înscrisuri noi.
Examinând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, precum și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.
Instanța de recurs reține că, prin cererea cu care a învestit tribunalul, M. G. A. a solicitat, în contradictoriu cu ., anularea deciziei din 25.01.2012 de respingere a notificării nr. 325/N/2006 emisă de pârâtă, referitoare la restituirea în natură a imobilului –teren din Iași, ..4 -, restituirea suprafețelor de teren rămase libere, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafețele ce nu pot fi restituite în natură și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea constată că tribunalul a admis acțiunea reclamantului printr –o corectă aplicare a prevederilor legale în materie.
Conform dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. "a)" coroborat cu dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură, sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora și moștenitorii lor.
Art. 23 alin.1 din lege mai statuează că „Actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, dup caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate … și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării”.
Art. 23.1. din HG. Nr.250/2007 prevede că „ Prin acte doveditoare se înțelege … b) actele juridice care atesta calitatea de moștenitor (certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor, acte de stare civila care atesta rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate, testament însoțit de certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor).
Tot astfel, art. 23.2. din HG. Nr.250/2007 stipulează că „Se admit numai copii legalizate sau certificate de pe actele doveditoare referitoare la proprietate și la calitatea de moștenitor”, iar potrivit art. 23.3. „În cazul în care actele doveditoare referitoare la proprietate și la calitatea de moștenitor sunt prezentate în fotocopii, se va solicita petenților și prezentarea originalelor sau duplicatelor, în vederea verificării și certificării acestora de către salariații entității învestite cu soluționarea notificării.
Din coroborarea acestor prevederi legale rezultă că dovada calității de moștenitor al fostului proprietar al imobilului preluat abuziv de stat se poate face nu numai cu certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor, ci și cu acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate .
Concluzia Curții se întemeiază și pe prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 care statuează că „Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept in termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicita în temeiul prezentei legi”.
Astfel, soluționarea notificării formulate de către reclamantul intimat și stabilirea calității sale de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001, se putea realiza în baza actelor de stare civilă depuse de acesta la unitatea deținătoare.
. a susținut că reclamantul nu a făcut dovada faptului că este una și aceeași persoană cu M. G. A., că M. A. D. este una și aceeași persoană cu A. M., sau M. Alexandre Demetre și tatăl reclamantului, că Știrbey A. este una și aceeași persoană cu A. Știrbey, sau Stirbeiu A., Știreby A., Adine Stirbey, M. A..
Însă, prin declarația autentificată sub numărul 569 din 25.03.2005 de Biroul Notarial Legitimus, numitele V. E. și R. O. au arătat că Știrbey A. era cunoscută în societate și era menționată în actele oficiale cu diminutivul A., cât și cu numele alternativ Ș. sau Stirbeiu.
Astfel, conform declarației acestor persoane, Știrbey A. este una și aceeași persoană cu Ș. A., Stirbeiu A., Știrbey A., Stirbeiu A. și Ș. A..
Din certificatul autentic din 11.11. 1999, eliberat de notarul Bruno de Weck la Fribourg și tradus și legalizat în limba română, rezultă că A. D. M. s – a născut în februarie 1900 și a avut doi copii: G. M., născut la 25.04.1933 și S. Bossy, născută la 12.12.1936.
Acest înscris se coroborează cu copia certificată din registrul deceselor care atestă că Alexandre M., născut la data de 18.02.1900, fiul lui G. M. și Adine Știrbey, a decedat la data de 3.05.1957, în regiunea Jackson, orașul Kansas, Missouri, cu extrasul din registrul stării civile pentru născuți pe anul 1933, din care rezultă că G. M. s – a născut la 25.04.1933 și are ca părinți pe A. D. M. și Susanne Pauline M. M., cu declarația dată de către intimat pe proprie răspundere la data de 17.09.1999, prin care arată că singurii moștenitori ai tatălui său, A. D. M., și ai mamei sale, Suzanne M., sunt el și sora sa, S. Bossy, precum și cu declarația numiților V. I. și S. I., autentificată sub numărul 1349din 27.09.2012 de Biroul Notarilor Publici Asociați „ Consensus” din care rezultă că M. G. A., fiul lui A. D. M. și Suzanne Pauline M. de Weck, este una și aceeași persoană cu M. G. A., „G. A.” reprezentând traducerea în limba engleză a numelui „G. A.”.
V. I. și S. I. au mai declarat că M. A. D. – tatăl intimatului din prezenta cauză – era cunoscut și sub numele M. Alexandre, M. Alexandre Demetre, ca urmare a traducerii prenumelui său în limbile engleză și franceză, iar Știrbey A. – bunica paternă a intimatului - era cunoscută în societate și era menționată în actele oficiale cu diminutivul A., cât și cu numele alternativ Ș. sau Stirbeiu, ca uemare a traducerii numelui în alte limbi.
Astfel, V. I. și S. I. au declarat că Știrbey A. este una și aceeași persoană cu Stirbeiu A., Ș. A., Știrbey A., Stirbiu A. și Ș. A..
Toate aceste înscrisuri probează, fără putință de tăgadă, că reclamantul intimat este una și aceeași persoană cu M. G. A., că tatăl reclamantului, M. A. D., este una și aceeași persoană cu A. M. sau M. Alexandre Demetre și că bunica paternă a reclamantului intimat, Știrbey A., este una și aceeași persoană cu A. Știrbey, Stirbeiu A., Ș. A., Adine Stirbey.
Pe de altă parte, Curtea reține că M. G. A. și – a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în sensul art. 3 alin. (1) lit. "a)" coroborat cu dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, încă din faza administrativă de soluționare a notificării, și prin Dispoziția nr. 2290/2006 emisă de Primarul Municipiului Iași, prin care s - au restituit în natură intimatului trei corpuri de clădire și mai multe suprafețe de teren situate în Iași, ..4 și s - au propus măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de_,53mp teren de la aceeași adresă, iar pentru suprafețele de 28381mp și, respectiv, 2437, 74mp, s –a direcționat notificarea la . și, respectiv, la A. București.
Este adevărat că, adresa nr._/14.02.2014 emisă de Serviciul juridic - C. de Aplicare a Legilor proprietății din cadrul Primăriei Iași, atestă că menționarea, în preambulul Dispoziției nr. 2290/02.08.2006 a certificatului de calitate de unic moștenitor nr.10/18.11.2002 este urmarea unei erori de redactare, însă acest aspect nu este de natură să se concluzioneze în sensul nedovedirii calității de moștenitor, în condițiile existenței actelor de stare civilă mai sus menționate, a Decretului de naționalizare nr.92/1950 și a dispoziției Primarului Municipiului Iași, care a continuat să - și producă efecte juridice ca urmare a intrării sale în circuitul civil.
Curtea constată că reclamantul a făcut dovada calității de persoana îndreptățită la măsuri reparatorii, în sensul prevederilor legale mai sus menționate, încă din etapa administrativă de soluționare a notificării, iar această dovadă a fost confirmată, în etapa judecătorească, prin depunerea la dosarul cauzei a certificatului de calitate de moștenitor nr. 73/23.09.2013 eliberat de BNP B. Fide.
Critica recurentei privind modul nelegal în care instanța de fond a soluționat cererea de înscriere în fals în ceea ce privește acest certificat de calitate de moștenitor nu poate fi primită de către instanța de recurs.
În acest sens, Curtea notează că procedura falsului reglementată de art.180 – 184 din Codul de procedură civilă poate fi folosită împotriva înscrisurilor autentice, care, în privința constatărilor personale ale agentului instrumentator, fac dovada până la înscrierea în fals, precum și în cazul înscrisurilor sub semnătură privată ce au fost defăimate ca false, dacă s - a arătat și autorul falsului.
Cercetarea și stabilirea falsului se fac de către organele de urmărire și judecată penală, instanța civilă urmând a cerceta falsul – conform art. 184 - când nu este caz de judecata penală, sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris.
Certificatul de calitate de moștenitor nr. 73/23.09.2013 eliberat de BNP B. Fide nu a constituit un act hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, în condițiile în care legea specială – Legea nr.10/2001 - permite persoanei care a formulat notificarea în vederea acordării măsurilor reparatorii reglementate de acest act normativ să – și probeze calitatea de moștenitor și cu acte de stare civilă, nu numai cu certificat de moștenitor, iar reclamantul intimat și – a probat această calitate cu actele de stare civilă mai sus menționate.
Pe de altă parte, recurenta a solicitat înscrierea în fals împotriva certificatului de calitate de moștenitor nr. 73/23.09.2013 și datorită faptului că, în preambulul la Dispoziția nr. 2290/2006 emisă de Primarul Municipiului Iași, s - a menționat faptul că reclamantul și – a probat calitatea de moștenitor cu certificatul de calitate de unic moștenitor nr.10/18.11.2002, însă menționarea acestui certificat de calitate de unic moștenitor a fost rezultatul unei erori, conform adresei nr._/14.02.2014 emisă de Serviciul juridic - C. de Aplicare a Legilor proprietății din cadrul Primăriei Iași.
Tot astfel, faptul că intimatul a mai avut o soră nu poate impieta asupra calității sale de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001, câtă vreme art.4 alin.4 din lege prevede că „De cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzuta la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.”
Astfel, chiar dacă intimatul nu ar fi fost unicul moștenitor al defunctei Știrbey A., acesta ar fi beneficiat de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat, potrivit art.4 alin.4 din Legea nr.10/2001, ca urmare a faptului că a fost singurul care a formulat notificarea în termenul prevăzut de lege.
Raportat la toate aceste considerente, instanța de fond a respins cererea de înscriere în fals împotriva certificatului de calitate de moștenitor nr. 73/23.09.2013 eliberat de BNP B. Fide printr – o aplicare corectă a prevederilor legale mai sus menționate.
Critica potrivit căreia greșit instanța de fond a dispus obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată către intimatul - reclamant, întrucât acesteia nu i se poate reține nicio culpă, câtă vreme probele privind dovada calității de persoana îndreptățită a reclamantului au fost depuse numai în faza judiciară, este, de asemenea, neîntemeiată.
Potrivit art. 274 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care cade în pretenții.
Prin sentința pronunțată în primă instanță a fost admisă acțiunea în contradictoriu cu pârâta, iar aceasta din urma a căzut în pretenții, astfel că se află în culpă procesuală.
Împrejurarea că actul privind dovada calității de moștenitor al reclamantului față de bunica sa, Știrbey A., a fost depus în instanță nu este de natură să înlăture culpa procesuală a pârâtei, câtă vreme, pe parcursul procesului în primă instanță, aceasta a contestat pretențiile deduse judecății de către reclamant.
Astfel, pârâta a solicitat, prin întâmpinare, respingerea acțiunii reclamantului, prin apărările formulate la filele 67 – 71 a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, prin memoriile depuse la filele 232 – 235 și respectiv, 287 – 288, a formulat obiecțiuni la expertiza tehnică de identificare a terenului notificat, iar prin memoriul de la filele 347 – 349 a defăimat ca fiind fals certificatul de calitate de moștenitor nr. 73/23.09.2013.
Contrar susținerilor recurentei, Curtea reține că, față de circumstanțele cauzei, în speță nu devin incidente prevederile art. 275 din Codul de procedură civilă, a căror consecință ar consta în exonerarea . de obligația de a suporta cheltuielile de judecată avansate de reclamant.
În consecință, în baza art. 312 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat de . și se va menține sentința atacată.
Potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, recurenta – aflată în culpă procesuală prin respingerea recursului– va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către intimat cu ocazia soluționării căii de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de . împotriva sentinței civile nr. 1077/2014 din 11.04.2014 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi-21.10.2014.
Președinte, G. P. | Judecător, E. G. | Judecător, C.-A. S. |
Grefier, C. A. |
Red . PG
Tehnored PG/AC
2 ex./20.11.2014
Tribunalul Iași: D. M.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 219/2014. Curtea de Apel IAŞI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 218/2014. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
