Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 123/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 123/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 123/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 123/2015
Ședința publică de la 09 Februarie 2015
Completul compus din:
Președinte: A. G.
Judecător: C.-A. S.
Judecător: V. C.-S.
Grefier: D. G.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de F. V. împotriva deciziei civile nr. 281/2014 din 3 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă în contradictoriu cu intimații C. de C. T. din C. S. de Pneumologie Iași și B. M., având ca obiect acțiune în răspundere delictuală - Legea nr. 95/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta F. V., asistată de avocat B. V., lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că recursul este la al doilea termen de judecată la dosar s-au depus precizări scrise din partea recurentei F. V. și a intimatei C. de C. T. din C. S. de Pneumologie Iași; se solicită judecata cauzei în lipsă.
Instanța, din oficiu, pune în discuția părților excepția inadmisibilității recursului promovat de F. V..
Avocat B. V., apărătorul recurentei F. V., apreciază că cererea de recurs este admisibilă, solicitând respingerea excepției invocate, cât și a excepției nulității cererii de recurs, motivând că recurenta a formulat cerere de recurs în luna aprilie 2014, dar abia în octombrie 2014 și-a motivat cererea de recurs, deoarece a fost internată în spital o perioadă mai îndelungată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate, din oficiu.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr._/27.11.2012 Judecătoria Iași a respins ca neîntemeiata acțiunea formulata de reclamanta F. V. in contradictoriu cu pârâtții Spitalul de Pneumoftiziologie Iasi-C. de C. Toracica si Bosanceanu M..
S-a respins ca neîntemeiata cererea paratului Bosanceanu M. de acordare a cheltuielilor de judecata.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
Soțul reclamantei, numitul F. D. V., în prezent decedat (fila 20) a fost internat în C. de C. toracica din cadrul S. Clinic de Pneumoftiziologie Iasi in perioada 01.02._10 (fila 6) cu diagnosticul de tumora mediastino pulmonara dreapta stadiul III.
D. buletinul de diagnostic anatomopatologic din 23.02.2010 (fila 8) rezulta ca paratul medic Bosanceanu M. a stabilit diagnosticul de neoplasm bronhopulmonar.
S-a intervenit chirurgical prin practicarea unei pneumoectomii drepte si drenaj pleural, starea acestuia la externare fiind “vindecat chirurgical”.
Pacientul a revenit peste 3 luni pentru investigații post-operatorii în perioada 17-19.05.2010, astfel cum rezulta din biletul de ieșire din spital (fila 9) starea acestuia la externare fiind staționara.
D. copia biletului de ieșire din spital (fila 11) rezulta ca numitul F. D. a fost internat cu diagnosticul de “fistula bont bronșic drept postpneumoectomie dreapta, supurație pleurala”, la externare fiind vindecat chirurgical, fiind recomandata revenirea la control peste 10 zile.
Ulterior, pacientul a suferit internări succesive, astfel cum rezulta din biletele de ieșire din spital anexate la dosar (filele 6; 9; 11; 14; 15; 16), în cursul acestor internări starea pacientului degradându-se continuu.
Deși nenominalizate in mod expres, reclamanta formulând pe parcursul soluționării cauzei mai multe precizări la acțiune (filele 63,64; 321; 352) faptele imputate paratului medic sunt atât pentru nerespectarea unor obligații de rezultat; cat si de diligenta si atât prin comisiune cât si prin omisiune. In fapt, s-a reproșat medicului curant ca nu a obținut însănătoșirea pacientului, ca nu a aplicat tratamentul medical corespunzător-nu era necesara extirparea plămânului, ca a produs bolnavului noi afecțiuni-fracturarea vertebrelor D6, D7, ca toate acestea au condus in cele din urma la decesul pacientului.
Instanța a reținut ca în doctrina se face distincția între culpa comisiva: manifestata în cadrul unei acțiuni inadecvate prin imprudenta, nepricepere sau stângăcie, culpa omisiva manifestata în cadrul unei inacțiuni prin neexecutarea unei acțiuni necesare, culpa “in eligendo” constând în alegerea greșita a unor proceduri medicale ori în delegarea unei persoane necompetente si culpa “in vigilando” constând în nesolicitarea unui ajutor, prin neinformare etc.
Pentru o mai buna stabilire a formei de vinovăției este foarte important a se face distincția între fapta comisa prin eroare si fapta comisa din greșeala.
Eroarea este determinata de situații ca evoluția complicata a unei boli ori simptomatologia atipica, situații în care orice medic ar fi procedat în aceeași maniera.
Greșeala presupune nerespectarea unor norme de comportament profesional pe care un medic cu aceeași capacitate profesionala, în aceleași condiții, le-ar fi respectat. Spre deosebire de greșeala, eroarea apare în ciuda bunei-credințe si a conștiinciozității medicului.
Potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006, personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ si neglijenta, imprudenta sau cunoștințe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenție, diagnostic sau tratament, răspunderea acestora fiind o obligație de diligente, de prudenta, iar nu de rezultat.
Așa cum rezultă din actele medicale aflate la dosar, nefiind dovezi contrare depuse de reclamanta, pârâtul medic B. M. a stabilit un diagnostic corect, a efectuat corect intervenția chirurgicala și i-a aplicat pacientului tratamentul medicamentos necesar.
Astfel, cu privire la fapta imputata paratului medicul în prezenta cauza, respectiv lipsa însănătoșirii bolnavului după prima intervenție chirurgicala, nu poate fi reținuta de instanța ca dovedita, dat fiind pe de o parte ca medicul nici nu are o asemenea obligație, iar pe de alta parte, reclamanta nu a dovedit culpa paratului in ceea ce privește neîndeplinirea obligației de diligenta.
Cât privește lipsa caracterului necesar in efectuarea intervenției chirurgicale de extirpare a plămânului, aceste aspecte rezulta din concluziile expertizei medico-legale de specialitate, care, la fila 299 dosar, răspunde la unul din obiectivele propuse de reclamanta, aceea daca a fost sau nu necesara intervenția chirurgicala de extirpare a plămânului drept. Astfel, comisia arata ca intervenția chirurgicala a fost necesara cu scopul opririi sângerării pentru salvarea vieții pacientului, căruia, începând cu data de 09.02.2010 i s-a declanșat hemoptizie zilnica, scopul radical oncologic fiind pe planul doi.
Intervenția chirurgicala efectuata pacientului F. D. V. a fost conforma cu gradul de extensie a bolii precum si momentul operator ales datorita hemoptiziilor apărute.
In plus, evoluția bolii nu a fost influențata de o infecție dobândita în spital ci colecțiile purulente dezvoltate au fost constituite ca urmare a procesului inflamator si infecțios determinat de prezenta florei din arborele bronșic sau a florei comensale din mediul de proveniența a bolnavului inclusiv din comunitate (de la domiciliu)
Pe acest fond a apărut si necesitatea reconstrucției ulterioare a bontului bronșic.
Tot din expertiza medico-legala rezulta ca in baza multiplelor examene bacteriologice a rezultat ca flora izolata a fost cu cea mai mare probabilitate prin autocontaminare ca urmare a instalării fistulei bronsice, cunoscându-se faptul ca arboreal bronsic este o zona anatomica nesterila. In plus flora izolata la bolnav nu corespunde cu profilul tulpinilor circulante în spital.
Conform examenului CT de coloana vertebrala din 08.11.2010 (fila 17) s-a reținut faptul ca masa tumorala mansonează corpii vertebrali T5-T8 iar la nivelul T6-T7 produce invazie osoasa si leziuni litice în jumătatea dreapta a corpilor vertebrali. Fracturarea celor doua vertebre nu s-a produs in timpul intervenției chirurgicale deoarece la externarea de pe 26.07.2010 nu este obiectivat nici un semn neurologic care sa ateste lezarea coloanei vertebrale (răspunsul la obiectivul nr.5)
In plus, si din suplimentul la raportul de expertiza medico-legala rezulta ca nu au fost consemnate modificări neurologice care sa ateste leziuni la nivelul coloanei vertebrale dorsale, iar distrucția corpilor vertebrali nu are capacitate tanatogeneratoare, acesta reprezentând un stadiu evolutiv avansat in cadrul bolii neoplazice.
Astfel, față de dispozițiile art. 649 din legea nr. 95/2006, aceasta obligație legală care îi revenea medicului curant de a depune toate diligentele in efectuarea actului medical, și-a îndeplinit-o corect și complet, astfel încât în sarcina sa nu poate fi reținută nicio culpa în actul medical, nefiind aplicabile în speță dispozițiile art. 998-999 Cod civ.
Pentru a putea fi antrenată răspunderea pârâtului în temeiul art. 998-999 Cod civ, trebuie ca reclamanta să dovedească și existența raportului de cauzalitate între faptele ilicite ale pârâtului și rezultatul negativ.
In situația în care conduita culpabila a medicului are drept rezultat producerea unei pagube pe seama pacientului, intervine răspunderea civila delictuala pentru malpraxis.
Pentru angajarea răspunderii juridice trebuie sa existe cumulativ o conduita ilicita, un prejudiciu, legătura de cauzalitate intre conduita culpabila si rezultatul vătămător, vinovăție din partea personalului medical si sa nu existe împrejurări sau cauze care înlătura răspunderea juridica.
Potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006, personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ si neglijenta, imprudenta sau cunoștințe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale in cadrul procedurilor de prevenție, diagnostic sau tratament.
Legea sus citată reglementează în art. 643 limitarea răspunderii civile, în sensul ca toate persoanele implicate în actul medical defectuos vor răspunde proporțional cu gradul de vinovăție al fiecăreia, iar alineatul 2 al acestui text de lege consacra cauzele care înlătura răspunderea civila pentru malpraxis, respectiv faptul ca personalul medical nu este răspunzător pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiunii în situația în care acestea se datorează condițiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament, infecțiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicațiilor si riscurilor în general acceptate ale metodelor de investigație si tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare si în cazul în care acționează cu bună-credință în situații de urgenta, cu respectarea competentei acordate.
Pentru stabilirea cazurilor de răspundere civila a personalului medical in baza art. 668 din Legea nr. 95/2006, la nivelul fiecărei autorități publice județene sau a municipiului București se constituie o comisie de monitorizare ce este competenta pentru cazurile de malpraxis, ce trebuie sesizata de către o persoana păgubita printr-un act medical, ori de către moștenitorii săi, în caz de deces. D. lista județeana a experților prin tragere la sorti se desemnează un expert sau un grup de experți, în caz de o mai mare complexitate, pentru a efectua un raport asupra cazului. Aceștia au obligația ca în maxim 30 de zile sa înainteze un raport comisiei, aceasta urmând ca în maxim 3 luni de la sesizare sa adopte o decizie asupra cazului, prin care aceasta comisie stabilește daca este sau nu un caz de malpraxis în cauza si comunica aceasta decizie în termen de 5 zile calendaristice tuturor persoanelor implicate. Persoanele nemulțumite de decizia data de comisie pot face contestație în termen de 15 zile de la dat comunicării deciziei.
Potrivit art. 637 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 persoanele ce au fost prejudiciate printr-un act de malpraxis medical se pot adresa instanțelor civile de judecata, după parcurgerea procedurii stabilirii cazului de malpraxis în termen de 3 ani de la data prejudiciului. Art. 673 din Legea 95/2006 a fost atacat la Curtea Constituționala de un grup de 37 de senatori ca fiind neconstituțional, susținându-se ca acest text de lege contravine prevederilor art. 126 alin. 6 din Constituție, ce se refera la controlul judecătoresc al actelor administrative. Curtea Constituțioanală, prin decizia nr.298/2006 a respins excepția de neconstituționalitate a Legii prin reforma în domeniul Sănătății, motivând ca acest text de lege nu reglementează compentența instanțelor de drept comun si nici competenta instanțelor de contencios administrativ, ci prevede dreptul de a contesta orice decizie a comisiei la instanțele de judecata.
De asemenea, alin. 2 din art. 673 din lege constituie o garanție legala a liberului acces la justiție, potrivit dreptului comun. S-a mai constat ca prin lege nu s-a reglementat o jurisdicție special administrativa, ci doar s-a înființat o comisie de monitorizare si competența profesionala pentru cazurile de malpraxis, care nu desfășoară o activitate jurisdicționala, ci doar una de control si expertiza profesionala.
Prin urmare putem trage concluzia ca procedura de stabilire a cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiție, iar pacienții nemulțumiți de modul de exercitare ar actului medical pot sesiza, pe lângă Colegiul Medicilor sau Comisia de malpraxis, si instanțele civile .
Instanța nu neagă faptul că reclamanta și-a pierdut soțul, însă din actele medicale nu se poate deduce că pârâții au săvârșit o faptă ilicită care sa conducă la decesul acestuia, in condițiile în care pacientul F. D. V. suferea de neoplasm bronhopulmonar cu metastaze osoase.
Reclamanta putea să sesizeze direct Comisia de Malpraxis, în conformitate cu prevederile art. 668 din legea nr. 95/2006, instituție care avea autoritatea și competenta necesara pentru a decide daca intervenția chirurgicala efectuata de pârâtă a fost sau nu un caz de malpraxis, însă a ales să sesizeze instanța de judecată pentru a-și soluționa situația, dar în acest caz obligația sa era de a dovedi cele susținute în acțiune, dovezi din care instanța să-și poată forma convingerea că susținerile sale sunt corecte. Dimpotrivă, expertiza medico-legale efectuate în cauza a confirmat ca îngrijirile medicale acordate pacientului F. D. V. au fost corespunzătoare standardului si protocoalelor medicale iar evoluția bolii nu a fost influențata de o infecție dobândita în spital.
Cât privește fapta imputata paratului Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași aceea de infectare a pacientului cu staphylococcus aureus - infecție intraspitalicească, instanța a reținut ca, alături de personalul medical angajat, răspund si unitățile sanitare, în calitate de furnizori de servicii medicale, pentru prejudiciile produse pacienților ca urmare a serviciilor prestate, generate de viciile ascunse ale echipamentelor medicale, ale substanțelor medicamentoase si ale materialelor sanitare ori generate de furnizarea necorespunzătoare a utilităților.
D. concluziile raportului de expertiza medico-legala rezulta ca pe baza multiplelor examene bacteriologice flora izolata a fost cu cea mai mare probabilitate apăruta prin autocontaminare ca urmare a instalării fistulei bronsice, cunoscându-se faptul ca arborele bronsic este o zona anatomica nesterila.
In plus flora izolata la bolnav nu corespunde cu profilul tulpinilor circulante în spital.
Mai mult, potrivit dispozițiilor Ordinului MSP nr. 916 din 27.07.2006, infecția nosocomiala (IN) este infecția contactata în unități sanitare cu paturi care se refera la orice boala infecțioasa ce poate fi recunoscuta clinic si/sau microbiologic si pentru care exista dovada epidemiologica a contractării în timpul spitalizării, ceea ce reclamanta nu a dovedit.
Având în vedere cele mai sus reținute, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta, soluție față de care nu s-au acordat nici cheltuielile de judecată solicitate de aceasta.
In baza art. 274 C. pr. civ, a fost respinsă cererea paratului B. M. de acordare a cheltuielilor de judecata, acestea nefiind precizate si dovedite in cauza, ci doar solicitate generic.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta Fieriu V..
Prin decizia civilă nr. 281/2014 din 3 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă a fost respins recursul formulat de reclamanta FIERIU V. împotriva sentinței civile nr._ pronunțată la data 27.11.2012 de către Judecătoria Iași, sentință care a fost menținută.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Instanța de fond a fost investită cu cererea reclamantei Fieriu V. prin care aceasta solicita să se constate săvârșirea malpraxisului medical în tratarea pacientului Fieriu D. V., culpa medicală a medicului B. M. la cea de-a doua operație, soldată cu fracturarea vertebrelor D6 ȘI D7, care a dus la paralizie, neglijarea pacientului și în final decesul acestuia, stabilirea culpei medicale a spitalului pentru infectarea pacientului cu stafilococul auriu.
D. probatoriul administrat în fața instanței de fond rezultă că soțul reclamantei, numitul F. D. V., în prezent decedat a fost internat în C. de C. toracica din cadrul S. Clinic de Pneumoftiziologie Iași în perioada 01.02._10 cu diagnosticul de tumora mediastino pulmonara dreapta stadiul III.
D. buletinul de diagnostic anatomopatologic din 23.02.2010 rezulta ca paratul medic B. M. a stabilit diagnosticul de neoplasm bronhopulmonar, s-a intervenit chirurgical prin practicarea unei pneumoectomii drepte si drenaj pleural, starea acestuia la externare fiind “vindecat chirurgical”.
Pacientul a revenit peste 3 luni pentru investigații post-operatorii in perioada 17-19.05.2010, astfel cum rezulta din biletul de ieșire din spital starea acestuia la externare fiind staționara.
D. copia biletului de ieșire din spital (fila 11) rezulta ca numitul F. D. a fost internat cu diagnosticul de “fistula bont bronșic drept postpneumoectomie dreapta, supurație pleurala”, la externare fiind vindecat chirurgical, fiind recomandata revenirea la control peste 10 zile.
Ulterior, pacientul a suferit internări succesive, astfel cum rezulta din biletele de ieșire din spital anexate la dosar (filele 6; 9; 11; 14; 15; 16), in cursul acestor internări starea pacientului degradându-se continuu.
Prin raportul de expertiză medico – legală efectuată în cauză s-a stabilit că din documentația medicală examinată rezultă că îngrijirile medicale acordate pacientului au fost corespunzătoare standardului și protocoalelor medicale,că în lipsa unei necropsii medico legale nu se pot face precizări cu privire la cauza medicală a decesului, că din documentați medicală anexată nu rezultă că pacientul ar fi dobândit o infecție intraspitalicească.
În suplimentul raportului de expertiză se precizează că evoluția spre agravare a stării generale a pacientului a fost influiențată de numeroși factori ce țin de istoricul patologic al pacientului, complicațiile intervențiilor chirurgicale suferite fără a se putea face olegătură de cauzalitate directă între aceste complicații și decesul pacientului.
În ceea ce privește distrucția corpilor vertebrali la nivel D6 - D7 expertiza precizează că nu se poate stabili momentul în care s-a produs.
Potrivit art. 998 Cod civil, orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat,a-l repara. Textul de lege nu face distincție cu privire la natura patrimonială sau nepatrimonială a prejudiciului, de asemenea distincția vizând chestiunea în discuție nu se deduce nici din economia textului art. 999 Cod civil, impunându-se interpretarea că și act acest legal se referă la orice fel de prejudiciu, adică atât patrimonial cât și nepatrimonial.
Prejudiciul nepatrimonial constituie ca și prejudiciul patrimonial, un element structural al răspunderii civile delictuale alături de fapta ilicită, de culpa autorului și de raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Ca atare, pe tărâm delictual tribunalul are a analiza în cauză întrunirea celor 4 cerințe anterior arătate ce se desprind din reglementarea legislativă, cu precizarea că aceste condiții trebuie întrunite cumulativ, lipsa oricăruia din acestea conducând la lipsa răspunderii civile delictuale.
În cauza de față nu s-a făcut dovada existenței legăturii de cauzalitate între faptele pârâților și rezultatul produs – agravarea stării de sănătate a pacientului și decesul acestuia, astfel încât în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.
Instanța de fond a făcut o analiză judicioasă a materialului probator administrat în cauză, Tribunalul însușindu-și în totalitate motivarea instanței de fond.
Criticile recurentei privind nelegalitatea hotărârii sunt nefondate.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 13.11.2012, fiind consemnate în încheierea de dezbateri din acea zi, pronunțarea fiind amânată inițial la 20.11.2012 și ulterior, la 27.11.2012, la această din urmă dată fiind pronunțată sentința recurată. Pentru pronunțarea soluției în cuză în care s-a amânat pronunțarea nu este necesară citarea sau prezența părților.
În ceea ce privește modificarea componenței completului de judecată, din încheierile aflate la dosarul cauzei rezultă că aceste modificări s-au făcut cu respectarea Regulamentului de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești și Codului de pocedură civilă.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp. Art. 312 Cod procedură civilă a fost respins recursul și a fost menținută sentința Judecătoriei Iași ca legală și temeinică.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs reclamanta F. V., fără a-l motiva.
D. oficiu, s-au pus în discuție excepția inadmisibilității recursului și nulitatea acestuia, pentru nemotivare. Recurenta a solicitat respingerea excepțiilor. Intimatul Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie a arătat că această cale extraordinară de atac a recursului a fost deja exercitată, la Tribunalul Iași, un nou recurs apărând inadmisibil.
Examinând actele și lucrările dosarului, curtea constată că are prioritate excepția inadmisibilității recursului asupra celei a nulității. Excepția inadmisibilității recursului este incidentă în cauză, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
Potrivit articolului 299 alineat (1) Cod procedură civilă de la 1865, sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și – în condițiile prevăzute de lege – hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.
În speță, sentința judecătoriei nu era supusă apelului, raportat la cuantumul pretențiilor reclamantei și la dispozițiile articolului 282 indice 1 alineat (1) Cod procedură civilă, astfel încât judicios tribunalul a soluționat recursul.
Curtea de apel reține că o decizie dată în recurs nu mai poate fi atacată cu recurs, astfel încât recursul de față este inadmisibil, urmând a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge – ca inadmisibil – recursul formulat de F. V. împotriva deciziei civile nr. 281/2014 din 3 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 09 Februarie 2015.
Președinte, A. G. | Judecător, C.-A. S. | Judecător, V. C.-S. |
Grefier, D. G. |
Red. și tehnored. G.A.
Tehnoredactat
G.D.
2 ex./05.03.2015
Tribunalul Iași:
- L. O.
- S. M.
- C. G.
Jud. fond: B. C. D.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 12/2015. Curtea de Apel IAŞI | Strămutare. Sentința nr. 10/2015. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
