Pretenţii. Decizia nr. 691/2015. Curtea de Apel IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 691/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 691/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 691/2015
Ședința publică de la 17 Noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. P.
Judecător C. P.
Judecător E. G.
Grefier A.-M. P.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurentul P. I. în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA DE P. . nr. 324RS din 01.11.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul având ca obiect pretenții - perimare
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită; judecata recursului s-a suspendat la data de 09 mai 2014, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării recursului, raportat la prevederile art. 248 și 252 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare cu privire la această excepție.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin încheierea de ședință nr. 324RS din 01.11.2013 pronunțată de Tribunalul Iași a fost suspendată judecarea recursului promovat de P. I. în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, având în vedere că la acel termen nici una dintre părți nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Împotriva încheierii nr. 324RS din 01.11.2013 pronunțată de Tribunalul Iași a formulat recurs P. I..
Prin încheierea de ședință din 09.05.2014, instanța a dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
Cauza a fost repusă pe rol la data de 29 septembrie 2015 și a primit termen la 17 noiembrie 2015 pentru a se pune în discuție excepția perimării cererii.
Curtea de apel constată că după trecerea a mai mult de un an de la momentul suspendării judecății, ce a avut loc la data de 09.05.2014, se pune în discuție perimarea recursului, excepție în legătură cu care instanța de control judiciar reține următoarele:
Codul de procedură civilă reglementează perimarea ca pe o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului - în faza în care se găsește. Perimarea este – în același – timp, o prezumție de desistare, ce se deduce din aceea că partea interesată nu stăruie în judecată, o perioadă îndelungată.
Conform articolului 248 alineat (1) Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
Instanța constată că termenul de perimare poate fi întrerupt sau suspendat, în situațiile enunțate în articolele 249 (pentru întrerupere) respectiv 250 (pentru suspendare) Cod procedură civilă.
Curtea de apel reține că - la constatarea perimării - instanța este ținută a face următoarele verificări: dacă cererea a rămas în nelucrare mai mult de un an; dacă rămânerea în nelucrare a fost determinată de vina părții interesate (în calea de atac aceasta fiind recurentul); dacă nu a intervenit o cauză de întrerupere ori de suspendare a cursului termenului de perimare.
În speță, curtea de apel a repus pe rol din oficiu pricina, la data de 17.11.2015, pentru a constata perimarea, părțile fiind citate cu mențiunea că se pune în discuție această excepție. Instanța reține că operează perimarea, în condițiile în care cererea a rămas în nelucrare mai mult de un an (din 28.02.2014), din vina recurentului, care nu a solicitat repunerea cauzei pe rol) și nu a intervenit nici un temei de întrerupere ori suspendare a termenului de perimare.
În aplicarea articolului 248 cu referire la articolul 252 Cod procedură civilă, curtea va constata perimat recursul. Excepția perimării fiind una de procedură, absolută și peremptorie, incidența sa împiedică examinarea oricărei critici care privește hotărârea tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimată cererea de recurs formulată de P. I. împotriva încheierii nr. 324RS din 01.11.2013 pronunțată de Tribunalul Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.11.2015
Președinte, G. P. | Judecător, C. P. | Judecător, E. G. |
Grefier, A.-M. P. |
Redactat: GE
Tehnoredactat: PAM
2 exemplare/10.12.2015
Tribunalul Iași: D. C.
D. I.
T. Doinița
← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 468/2015. Curtea de... | Acţiune pauliană. Decizia nr. 695/2015. Curtea de Apel IAŞI → |
---|