Anulare act. Decizia nr. 234/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 234/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 21-03-2014 în dosarul nr. 234/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 234/2014
Ședința publică de la 21 Martie 2014
Completul compus din:
Președinte C. P.
Judecător G. P.
Judecător E. G.
Grefier C. A.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. a Județului Iași, împotriva deciziei civile nr. 634/31.10.2012 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat M. P. M. pentru intimata R. L., lipsă fiind reprezentantul recurentului.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina este la primul termen după repunerea pe rol.
Instanța constată că recurentul a indicat valoarea apartamentului ce a constituit obiectul testamentului ca fiind de 21 982 Euro, valoarea apartamentului la nivelul lunii martie fiind de 91 546,24 lei.
Față de această valoare, raportat și la dispozițiile art. 282 ind.1 Cod procedură civilă, instanța pune în discuția părților admisibilitatea recursului.
Avocat P. solicită admiterea excepției, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. Depune la dosar factura nr. 50 din 23.01.2013 reprezentând onorariu recurs în sumă de 1600 lei.
Declarându-se dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare asupra admisibilității recursului.
După deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față:
P. sentința civilă nr._/09.12.2011 pronunțată de Judecătoria Iași a fost admisă acțiunea civilă formulată de S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat prin Direcția Generala a Finanțelor P. a Județului Iași în contradictoriu cu pârâta R. L..
S–a constatat nulitatea absolută a testamentului olograf întocmit la data de 11.10.2004, în calitate de testatoare fiind înscrisa numita D. J. si a certificatului de calitate de moștenitor nr. 165/19.11.2004 întocmit de BNP B. A. L..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, la data de 11.10.2004, D. Janica a încheiat testamentul olograf prin care a lăsat întreaga masa succesorala - casa si bunuri mobile - pârâtei R. L.. In testamentul olograf s – a menționat si numele a doi martori, P. M. si M. M., audiați in cauza. In baza testamentului olograf încheiat la data de 11.10.2004 s-a eliberat certificatul de calitate de moștenitor nr. 165/2004 de către BNP B. A. L..
Analizând conținutul testamentului olograf întocmit de către D. J., instanța a constatat ca acesta nu întrunește toate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 859 Cod civil, nefiind semnat de către testatoare.
Sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 886 cod civil pentru nerespectarea formalităților legale o reprezintă nulitatea absolută a testamentului încheiat cu încălcarea acestora, iar ca o consecință a constatării nulității acestuia s - a constatat și nulitatea absolută a actelor subsecvente, respectiv a certificatul de calitate de moștenitor nr. 165/2004.
Față de situația reținută, instanța a admis acțiunea civilă și a constatat nulitatea absolută a testamentului olograf, precum și a actului subsecvent acestuia - certificatul de calitate moștenitor nr. 165/19.11.2004 întocmit de BNP”B. A. L.”.
Tribunalul Iași, prin decizia civilă nr. 634/31.10.2012, a admis apelul formulat de pârâta R. L. și a schimbat în tot sentința judecătoriei.
A fost respinsă cererea formulată de S. R., prin M. Finanțelor P., în contradictoriu cu R. L. și a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1768,3 lei, cheltuieli de judecată.
Pronunțând această decizie, tribunalul a reținut că S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat prin Direcția Generala a Finanțelor P. a Județului Iași, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta R. L., ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună constatarea nulității absolute a testamentului încheiat la 11.10.2004 și a certificatului de moștenitor emis în baza acestuia nr. 169/19.11.2004.
În fapt, tribunalul a reținut că numitul D. S. a dobândit, împreună cu soția sa, D. J., apartamentul din Iași, ., în prezent ambii fiind decedați.
Singurul moștenitor legal al defunctei D. J. a fost fiul său, S. G., care însă a renunțat la succesiune, conform declarației notariale depuse (fila 7 dosar fond), doar pârâta fiind cea care, în prezent, pretinde un drept la moștenire, în baza testamentului olograf contestat prin acțiunea promovată de S. R., prin M. Finanțelor P..
La data de 11.10.2004, D. Janica a încheiat testamentul olograf prin care a lăsat întreaga masa succesorala, respectiv casa si bunurile mobile, pârâtei R. L.. În testamentul olograf s - a menționat si numele a doi martori, P. M. si M. M., audiați in cauza. In baza testamentului olograf încheiat la data de 11.10.2004 s-a eliberat certificatul de calitate de moștenitor nr. 165/2004 de către BNP B. A. L..
Relativ la excepția lipsei calității procesual active a reclamantului – S. R. - și la excepția prescripției dreptului la acțiune reiterate de apelant, tribunalul a constatat că acestea au fost în mod legal respinse de prima instanță prin încheierea din 03.06.2011. S - a apreciat că regimul juridic al nulității absolute permite invocarea acesteia de către orice persoană care pretinde un interes (statul având interesul de a culege moștenirile vacante) și fără o limitare în timp.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că, în mod eronat, prima instanță a considerat că testamentul olograf întocmit la data de 11.10.2009 încheiat de numita D. J. ar fi lovit de nulitate absolută, nefiind semnat de testatoare.
Astfel, tribunalul a constatat că testamentul contestat a fost scris în întregime de însăși testatoarea D. J. la data de 11.10.2004 și cuprinde semnătura testatoarei.
Deși reclamanta și instanța de fond au invocat faptul că semnătura testatoarei nu ar fi fost aplicată la sfârșitul testamentului, tribunalul a notat că în doctrina și jurisprudența în materie s-a statuat că semnătura poate fi cuprinsă în orice loc al testamentului, singura condiție fiind să se poată stabili o legătură intelectuală și materială indivizibilă cu conținutul testamentului, respectiv să fie cert că testatorul și-a însușit conținutul testamentului.
Tribunalul a mai notat că, în materie testamentară, trebuie aplicat un formalism rațional și nu unul rigid „orb” care să lipsească de conținut libertatea și voința testatoarei.
A reținut instanța de apel, ca principiu, că forma este chemată să protejeze fondul șl nu să-i distrugă esența.
Tribunalul a constatat că probele dosarului atestă fără echivoc asumarea dispozițiilor testamentare de către testatoarea D. J. și faptul că testamentul contestat nu a fost un simplu proiect nedefinitiv.
Potrivit dicționarului explicativ al limbii române, semnătura reprezintă „numele unei persoane scris cu propria mână pentru a confirma exactitatea celor relatate sau pentru a-și asuma o anumită responsabilitate”.
În cazul actelor sub semnătură privată obișnuită, semnătura are rolul de a permite identificarea autorului actului. Semnătura are același rol și în cazul testamentului, cu toate că mai atenuat, dat fiind că scrierea, care precede semnătura, are și ea aceeași menire. Pe lângă aceasta, semnătura mai are și rolul primordial, în cazul testamentului, de a face proba angajamentului propriu-zis, adică a faptului că actul respectiv nu este doar un simplu proiect nedefinitiv.
Potrivit dispozițiilor art. 859 Cod civil, pentru a fi valabil testamentul olograf trebuie „subsemnat de mâna testatorului”, ștampilarea sau parafarea acestuia, fără semnătura manuscrisă, nefiind valabile. Este vorba despre o formă substanțială care nu poate fi suplinită în nici un fel, nici prin elemente extrinseci și nici chiar intrinseci testamentului.
În privința formei semnăturii, practica judiciară și doctrina au o poziție foarte suplă mergându-se până la a se vorbi chiar de o „desolemnizare” a acestui element de validitate al testamentului.
Deși în mod obișnuit, semnătura este pusă la sfârșitul actului, aceasta demonstrând suficient de credibil faptul că testatorul și-a însușit conținutul, nu există niciun impediment legal ca semnătura să fie pusă în orice loc al testamentului, chiar și la începutul acestuia, cu condiția ca să se poată stabili o legătură intelectuală și materială indivizibilă cu conținutul acelui act, adică faptul că testatorul și-a însușit conținutul său.
Tribunalul a notat că voința certă a testatoarei, consemnată în cuprinsul testamentului încheiat la 11.10.2011, a fost probată prin declarațiile ample ale martorelor M. M. și P. M., audiate la instanța de fond – martore care au fost prezente la momentul întocmirii testamentului.
În plus, moștenitorul legal al numitei D. J., fiul acesteia, a recunoscut (prin declarația autentificată 4186/2004 ) faptul că testamentul întocmit în favoarea numitei R. L. este scris, datat și semnat de mama sa, renunțând la succesiune.
Față de considerentele anterior expuse, tribunalul a constatat că testamentul olograf întocmit la 11.10.2004 de numita D. J. îndeplinește toate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 859 din Cod civil de la 1864 (în vigoare la momentul întocmirii)
S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. a Județului Iași, a declarat recurs, considerând că decizia tribunalului este nelegală.
În motivarea recursului, se susține că, potrivit legii, testamentul olograf este valabil ca atare atunci "când este scris în tot, datat și semnat de mâna testatorului", în conformitate cu dispozițiile art. 859 Cod civil.
Cu toate că nu necesită îndeplinirea unor formalități speciale, fiind confecționat ca înscris sub semnătură privată, testamentul olograf, ca și orice alt testament, este un act solemn. Scrierea integrală, datarea și semnarea de mâna testatorului sunt prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, deci ad solemnitatem, iar nu ad probaționem sau pentru opozabilitate.
Astfel, cele trei cerințe de solemnitate (scrierea, datarea și semnarea) trebuie să fie îndeplinite de mâna testatorului și trebuie să fie întrunite cumulativ, în lipsa oricăreia dintre ele testamentul fiind nul.
În situația de față, recurentul afirmă că testamentul olograf a cărui nulitate o solicită nu este semnat. Deci, una din cele trei condiții nu este îndeplinită. Mai mult, lipsesc și semnăturile martorilor, ceea ce poate conduce și la ideea că persoana care a întocmit testamentul, D. J. și care în luna următoare a decedat, a fost împiedicată din anumite motive să mai semneze.
Consideră recurentul că, în conformitate cu Decizia Curții Supreme de Justiție nr. 1409/1992, toate cele trei cerințe de solemnitate trebuie să fie îndeplinite "de mâna testatorului" și "trebuie să fie întrunite cumulativ, în lipsa oricăreia dintre ele testamentul fiind nul". Avantajele testamentului olograf constau în aceea că acesta poate fi făcut oriunde și de orice persoană care știe să scrie, precum și oricum, mai exact nefiind nevoie de prezența vreunui martor la încheierea sa pentru a fi valabil.
P. urmare, chiar dacă testamentul este făcut în prezența unor martori, este irelevant acest aspect, cât timp nu sunt întrunite cele trei condiții de formă cerute cumulativ de lege.
Testamentul invocat de R. L. este întocmit în prezența martorelor P. M. (care semnează în josul testamentului) și M. M. (ale cărei date de identitate sunt trecute în act dar care, ca și testatoarea, nu semnează).
Cu titlu de excepție și ca opinie minoritară, în literatura juridică a fost avansată și ideea că semnătura poate fi așezată și la începutul sau în cuprinsul testamentului, dacă rezultă neîndoielnic că, prin semnătura dată, testatorul și-a însușit întreg conținutul testamentului și dispozițiile care le cuprinde reprezintă voința sa.
Susține recurentul că faptul că D. J. a folosit formula de început "subsemnata D. J." nu înseamnă că testamentul a fost semnat. Această formulă de început este o modalitate de identificare a persoanei, în lipsa căreia, chiar dacă ar fi existat o semnătură ilizibilă la sfârșit, testamentul ar fi fost tot contestabil deoarece nu s-ar fi putut preciza la succesiunea cărei persoane se referă.
Mai mult, nu este decât o formulă generală în redactarea oricărui act sub semnătură privată, inclusiv, spre exemplu, a cererilor de chemare în judecată.
Această formulă de început nu poate face nici dovada faptului că testatoarea și-a însușit întreg conținutul testamentului și dispozițiile pe care le cuprinde reprezintă voința sa, deoarece este ilogic a se considera că cineva poate semna la începutul unui act, fără a ști, a enunța un conținut, pe care apoi să arate că îl certifică și și-l însușește. Semnătura de pe acest testament nu există.
Tot din examinarea testamentului se poate observa că datarea acestuia s-a făcut la finalul său, în josul paginii, prin menționarea clară a datei întocmirii.
Recurentul arată că din cuprinsul testamentului lipsesc orice alte date de identificare ale testatoarei, în afara domiciliului acesteia - apartamentul pe care, de altfel, îl lasă ca moștenire; astfel, în dreptul seriei și numărului buletinului de identitate nu este scris absolut nimic, deși rubricile apar în testament.
Având în vedere contextul în care a fost întocmit înscrisul denumit testament, apare puțin probabil ca testatoarea să își fi exprimat un consimțământ valabil, Astfel, din cuprinsul testamentului lipsesc cuvinte de legătură, iar frazele sunt ilogice; de asemenea lipsesc litere, scrisul este neregulat, ca și când actul ar fi fost redactat în somn sau în stare de transă. Este puțin probabil ca D. J. să fi avut discernământ la data întocmirii testamentului. Din actele medicale reiese că, încă din anul 1989, aceasta suferea de crize comițiale de grand mal (epilepsie), urmând un tratament cu anticonvulsivante și antiedematoase cerebrale.
De asemenea, încă din anul 1982, aceasta suferea de cancer, operat și care a recidivat în prejma morții. Astfel cum reiese din declarațiile martorilor care o cunoșteau pe defunctă, înainte de deces, aceasta lua un tratament medicamentos cu morfină, fenobarbital, miofilin, amoxiciclină, având un dulap în locuința sa în care se aflau nenumărate cutii cu medicamente.
Pe fondul abuzului de pastile, aceasta consuma băuturi alcoolice, în special vin roșu și țuică. Consumul excesiv de alcool a început cu circa 1,5 ani anterior decesului acesteia. În tot acest timp, comportamentul defunctei era schimbător, fie râdea, fie plângea, fie își exprima temerile că fiica sa vitrega voia să o otrăvească cu medicamente, motiv pentru care, în timpul acestor accese, nici nu îi mai permitea acesteia accesul în apartament.
Recurentul arată că testamentul a fost redactat de către D. J. la data de 11.10.2004, cu doar o lună înainte de a deceda (eveniment petrecut la data de 11.11.2004).
După decesul lui D. J., R. L., vecină de scară cu aceasta, prezintă un testament olograf din data de 11.10.2004, testament în baza căruia i se eliberează certificatul de calitate de moștenitor nr. 165 din data de 19.11.2004 de către BNP B. A. L..
Întrucât testamentul olograf este lovit de nulitate pentru nerespectarea condițiilor cerute de lege ad validitatem, în baza principiului resoluto iure dantis, resolvitur jus accipientis, solicită recurentul să se constate și nulitatea absolută a certificatului de moștenitor de calitate nr. 165/2004 emis de către BNP B. A. L..
Referitor la plata cheltuielilor de judecată, învederează recurentul că, potrivit prevederilor art.274 alin.1 din Codul de procedură civilă, partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpa procesuală sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli.
O altă condiție care trebuie îndeplinită pentru a se acorda cheltuielile de judecată este ca partea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul.
Susține recurentul că, în speță, nu este îndeplinită niciuna dintre aceste condiții, actele atacate de către reclamant fiind temeinic și legal întocmite.
S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. a Județului Iași solicită reducerea onorariului de avocat, conform prevederilor art.274 alin. 3 Cod procedură civilă, ținând cont de faptul că, la stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată cuvenite, se impune a se ține seama de gradul de complexitate a speței și de efortul concret al avocatului reclamantului.
R. L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de S. R., prin M. Finanțelor P., ca neîntemeiat.
Intimata învederează că hotărârea instanței de apel se bazează întru totul pe probatoriul administrat in cauza si pe situația de fapt evidenta si cunoscuta de către părți.
Testamentul contestat de către recurent a fost întocmit in conformitate cu dispozițiile Codului civil, fiind îndeplinite toate condițiile cerute de dispozițiile art. 859 C. civil, respectiv «scris, datat si subsemnat» de către testatoare. Acest aspect se poate constata si din actele depuse la dosarul cauzei, precum si din declarațiile martorilor audiați, depoziții pe care instanța de apel le-a avut in vedere la pronunțarea si la motivarea deciziei.
Susținerea recurentului ca testamentul nu a fost semnat de către testatoare si nici de către martorii prezenți si indicați in conținutul testamentului olograf este total eronata.
Așa cum se poate observa din testamentul atașat la dosarul cauzei, acesta este scris in întregime de testatoare. Din cuprinsul acestuia rezulta neîndoielnic atât momentul in care acesta a fost scris, cat si faptul ca ea însăși 1-a scris si semnat, prin expresia « Subsemnata D. Janica, domiciliata in ., este evident faptul că toate cele trei condiții prevăzute de art. 859 Cod civil sunt in totalitate îndeplinite, inclusiv cea a «subsemnării », așa cum prevede textul de lege.
Cat privește capătul de cerere ce vizează cenzurarea onorariului de avocat, intimata solicită respingerea acestuia întrucât recurentul interpretează in mod eronat dispozițiile art. 274 din Codul de procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 21. 03. 2014, Curtea, din oficiu, a invocat și a pus în dezbaterea contradictorie a părților excepția inadmisibilității recursului declarat de S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. a Județului Iași.
Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, conform prevederilor art. 137 Cod procedură civilă, Curtea reține că aceasta este întemeiată .
În acest sens, Curtea constată că, prin cererea cu care a învestit instanța de fond, S. R., prin M. Finanțelor P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta, R. L., constatarea nulității absolute a testamentului încheiat la 11.10.2004 și a certificatului de moștenitor nr. 169/19.11.2004 emis în baza acestuia.
P. testamentul mai sus menționat, D. J. a lăsat întreaga masa succesorală - casă si bunuri mobile - intimatei R. L..
P. cererea depusă în recurs ( filele 25, 26), S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. a Județului Iași a precizat că valoarea apartamentului din litigiu este de 21.982 Euro (91 546,24 lei – la cursul de 4,2048lei/ 1 euro, la data de 11.03.2011), iar această valoare nu a fost contestată de către pârâta intimată.
Potrivit dispoziției înscrise în art.282 ind.1 alineat 1 din Codul de procedură civilă, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în litigiile al căror obiect are o valoare de pana la 100.000 lei inclusiv, atât în materie civilă, cât si in materie comercială.
Raportat la acest text, rezultă că hotărârea dată în primă instanță în prezenta cauză este spusă numai căii de atac a recursului, cale de atac care se soluționează de tribunal, conform art. 2 pct. 3 Cod procedură civilă.
Concluzia Curții este determinată și de împrejurarea că, prin decizia nr. 32 din 9.06.2008 - obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 din codul de procedură civilă - Înalta Curte de Casație și Justiție admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a statuat că dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 282 indice 1 alin. 1 din Codul de procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.
În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalității și al celui constituțional al egalității în fața legii și autorităților.
Astfel, dacă, potrivit art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă, hotărârea primei instanțe este supusă numai căii de atac a recursului, iar intimata a uzat de această cale de atac, ce a fost soluționată de tribunal, recurentul nu mai poate exercita un nou recurs la curtea de apel.
Împrejurarea că tribunalul a soluționat cauza în complet compus din doi judecători și nu în complet de trei judecători nu este de natură să confere recurentului dreptul de a exercita o cale de atac neprevăzută de lege.
Față de cele ce preced, în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă, se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarate de S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. a Județului Iași.
În conformitate cu prevederile art. 274 din Codul de procedură civilă, recurentul – aflat în culpă procesuală ca urmare a respingerii recursului – va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. a Județului Iași, împotriva deciziei civile nr. 634/31.10.2012 a Tribunalului Iași.
Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 1600 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi-21.03.2014.
Președinte, C. P. | Judecător, G. P. | Judecător, E. G. |
Grefier, C. A. |
Red.PG
tehnored AC/PG
2 ex/10.04.2014
Tribunalul Iași: P. E. C.
C. M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 226/2014. Curtea de Apel IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1375/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
