Succesiune. Decizia nr. 202/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 202/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 202/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 202/2014
Ședința publică de la 12 Martie 2014
Completul compus din:
Președinte: C. T.
Judecător: V. C.-S.
Judecător: C. A.
Grefier: A. H.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de H. M. împotriva deciziei civile nr. 569 din 8 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția I Civilă, intimați fiind Z. A. C. și I. M. L., având ca obiect constatare nulitate absolută certificate de moștenitor.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul H. M. asistat de avocat N. O. și avocat C. V. pentru intimații Z. A. C. și I. M. L..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier, care învederează asupra aspectelor mai sus menționate cu privire la prezența părților și la modul de îndeplinire al procedurii de citare, că recursul este la al doilea termen de judecată și că nu se solicită judecata în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat N. O. pentru recurentul H. M. având cuvântul, arată că a criticat recurentul atât sentința Judecătoriei Iași, cât și decizia pronunțată de instanța de prim control judiciar, apreciind că aceste critici se circumscriu dispozițiilor art. 304 punctele 7 și 9 Cod procedură civilă.
Apărătorul susține că pretinsa motivare se referă la instituții juridice străine de natura cauzei, respectiv la instituția uzucapiunii și a dreptului de superficie. Acestea sunt argumentele pentru care instanța de prim control judiciar a înlăturat motivele de apel și a apreciat că sentința primei instanțe este corectă.
În prezenta cauză însă, capetele de cerere disjunse și supuse controlului judiciar erau constatarea nulității absolute a două certificate de moștenitor și a unui act de partaj voluntar subsecvent primului certificat de moștenitor, respectiv cel emis pe numele lui D. I. în anul 2000.
Consideră apărătorul că din această perspectivă, instanța de prim control judiciar nu s-a pronunțat cu privire la obiectul cererii pentru că față de argumentarea instanței, deși se pretinde că are legătură cu cauza, respectiv recunoașterea sau nu a calității de proprietar în beneficiul lui H. M. și al soției sale, în prezent decedată, nu are legătură cu soluționarea cauzei, nu echivalează unei motivări pe nulitatea actului, respectiv cea dedusă judecății.
În aceste condiții, a solicitat ca prim motiv a se dispune casarea deciziei Tribunalului Iași și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru că interesul recurentului ar fi să afle punctul de vedere al instanței de prim control judiciar cu privire la această solicitare, nu opinia legată de calitatea de proprietar în general.
În situația în care instanța de recurs va înlătura această solicitare, apărătorul apreciază că și aceste argumente și cele pe care le va expune face incident motivul de casare prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
Astfel, apărătorul apreciază că instanța a aplicat greșit legea, deoarece prezumția de proprietar cu privire la o construcție este o prezumție relativă. S-a dovedit în prezenta cauză, având în vedere motivele menționate în sentința Judecătoriei Iași, că imobilul pe care îl avea în proprietate D. I. avea cu totul alte detalii tehnice față de construcția care exista la momentul anului 2000 când s-a eliberat certificatul de moștenitor. Consemnările acestei sentințe se regăsesc în decizia Tribunalului Iași la fila 4, unde instanța de fond într-un punct de vedere împărtășit de Tribunalul Iași, constată că la momentul inițierii relației de concubinaj între H. M. și viitoarea sa soție și ulterior acestui moment, cei doi au construit o altă construcție față de cea veche, reținându-se contractul de construire cu plata în rate, achiziția materialelor de construcție etc.
În aceste condiții, susține apărătorul că potrivit legii, un certificat de moștenitor poate cuprinde doar bunurile aflate în patrimoniul defunctului la momentul decesului acestuia. Pe cale de consecință, certificatul de moștenitor emis pe numele D. I. trebuia să cuprindă cu detalierea tehnică imobilul pe care acesta îl avea în proprietate în 1056, respectiv acea locuință individuală tip 3 și nu alte construcții cu privire la care instanțele anterior investite au recunoscut implicit calitatea recurentului de constructor, deci de proprietar. S-a argumentat de către instanțe că singura posibilitate pe care o are recurentul este formularea unei cereri pentru valorificarea dreptului de creanță. Se ajunge însă la o situație ireconciliabilă pentru că pe de o parte recurentul trebuie să valorifice dreptul de creanță și totodată recurentul are act autentic întocmit în fața notarului care menționează o cu totul altă situație de fapt. S-ar ajunge astfel în ipoteza în care ceilalți moștenitori s-ar prevala de aceste acte care nu sunt desființate de o instanță, iar dreptul recurentului de creanță și pretinsa valorificare a acestuia nu ar avea eficiență juridică.
Avocat N. consideră că acest certificat de moștenitor trebuie să cuprindă doar bunurile aflate în patrimoniul defunctului, că aceste acte menționează și bunuri pentru care D. I. nu justifică un drept de proprietate, că situația acelor bunuri urmează a fi rezolvată în cadrul ieșirii din indiviziune efective, dar actele în baza cărora se discută ieșirea din indiviziune și care consemnează nu doar calitatea de moștenitor a părților, ci și masa succesorală trebuie să fie corect întocmite și în situația contrară urmează a fi cenzurate de instanță.
Solicită a se constata incidența dispozițiilor art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă, a se admite recursul și rejudecând cauza să se constate nulitatea absolută parțială cu privire la compunerea masei succesorale având în vedere cele două certificate de moștenitor și a nulității absolute parțiale a actului de partaj voluntar pe considerentul unei mase succesorale care nu se afla în patrimoniul defunctului la momentul decesului acestuia. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocat C. V. pentru intimații Z. A. C. și I. M. L. având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea deciziei Tribunalului Iași și a sentinței Judecătoriei Iași. Solicită a se aprecia că ambele temeiuri ale recursului, respectiv art. 304 punctul 7 și art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă nu sunt fondate.
Cu privire la chestiunea referitoare la trimiterile făcute de instanța de fond și cea de apel în ceea ce privește calea ce ar trebui urmată de recurent poate fi mai mult sau mai puțin potrivită cu soluția. Soluția este însă corectă. Motivarea dacă suportă alte argumente reprezintă o chestiune care potrivit Codului de procedură civilă de la 1865 nu poate fi supusă recursului. Instanța verifică doar soluția și soluția este corectă pentru că terțul – pentru că raportat la succesiunea lui D. I. recurentul H. M. este un terț – care se plânge că în certificatul de moștenitor există o construcție asupra căreia ar avea un drept de creanță sau chiar și de proprietate nu conduce la nulitatea certificatului de moștenitor. În situația în care terțul este proprietar pornește o acțiune în revendicare, însă fiind terț față de act nu poate invoca nulitatea actului chiar dacă este vătămat prin acel act.
Instanța de fond și cea de apel într-o motivare mai puțin concisă au făcut constatări cu privire la împrejurarea că și în condițiile în care s-a construit, s-a investit ceva, acest fapt nu înseamnă că acea persoană a devenit din investitor proprietar. Uzucapiunea era un alt mod de dobândire a proprietății. Eroarea în care se află reclamantul rezultă din aceea că în cadrul unei acțiuni în constatarea nulității unui act juridic nu i se recunoaște un drept de proprietate pentru ca apoi în baza acestei recunoașteri să se constate nulitatea actului. Acest drept de proprietate trebuie să îl aibă recunoscut în prealabil. Prima acțiune pe care ar fi trebuit să o facă este una în care ar fi trebuit să constate că este proprietar pentru o parte din imobil, aspectele referitoare la faptul că ar avea suprafețe lărgite neavând nici o importanță din punct de vedere al legalității certificatului de moștenitor pentru că certificatul în sine nu face dovada proprietății, ci doar certificatul unit cu actul de proprietate face dovada proprietății. Dovada proprietății lui D. I. se face cu autorizație de construire și actul de proprietate asupra terenului. Este adevărat că se dobândește proprietatea asupra construcțiilor și prin construire, dar prin construire proprietarul terenului și nu orice antreprenor dobândește proprietatea terenului dacă construiește în baza unui contract.
Apărătorul apreciază că soluția este corectă și o eventuală schimbare a motivării nu conduce la schimbarea soluției și atunci recursul trebuie respins. Astfel, chiar dacă ar fi întemeiate dispozițiile art. 304 punctul 7 Cod procedură civilă, respectiv o motivare străină de natura pricinii, nu atrage casarea hotărârii și tri8miterea cauzei spre rejudecare, la art. 312 Cod procedură civilă fiind menționate exact motivele pentru care se poate dispune casarea cu trimitere spre rejudecare.
Solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față;
P. cererea înregistrată la Judecătoria Iași la data de 20 martie 2012, reclamantul H. M. a chemat în judecată pârâtele Z. A.-C. și I. M.-L., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de moștenitor nr. 18/12.04.2000, emis cu privire la persoana defunctului D. I., în ceea ce privește compunerea masei succesorale, să dispună constatarea nulității absolute a contractului de partaj voluntar autentificat sub nr. 620/27.04.2000 la BNP L. G., contract încheiat între D. V. și H. M., și respectiv, anularea parțială a certificatului de moștenitor nr. 32/14.04.2009, emis cu privire la defuncta H. M., în ceea ce privește compunerea masei succesorale. A mai solicitat reclamantul și partajul bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei cu defuncta sa soție, H. M., cu reținerea în beneficiul reclamantului a unei cote de contribuție de 70% la dobândire, de asemenea partajul masei succesorale și ieșirea din indiviziune cu privire la masa succesorală ce se va constata a fi rămasă de pe urma defunctei H. M., decedată la data de 22.04.2008, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii reclamantul a arătat, în esență, că a locuit cu soția predecedată H. M., în timpul vieții, în imobilul proprietatea părinților soției la care au efectuat îmbunătățiri și au edificat noi construcții descrise în cererea de chemare în judecată. Se susține că soții au dobândit un drept de proprietate asupra construcțiilor nelegal înscrise în certificatul de moștenitor urmare dezbaterii succesiunii lui D. I. ( socrul său și respectiv tatăl soției) cât și în ce privește compunerea masei succesorale rămase de pe urma defunctei H. M., contribuția soților la dobândirea bunurilor comune fiind diferită – 70 % pentru soț și 30 % pentru soție.
P. întâmpinare pârâții au invocat lipsa calității procesuale active a reclamantului în capetele de acțiune ce au ca obiect constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 18/12.04.2000 și contractului de partaj voluntar autentificat sub nr. 620/27.04.2000. S-a contestat dreptul de proprietate al reclamantului și soției sale, arătându-se că pot avea doar un drept de creanță pentru contravaloarea îmbunătățirilor. P. cerere reconvențională se solicită completarea masei de împărțit cu alte bunuri. Prima instanță a dispus disjungerea capetelor de cerere constând în partaj de bunuri comune și partaj succesoral.
P. sentința civilă nr._ din 13 noiembrie 2012 Judecătoria Iași respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului. Respinge acțiunea formulată de reclamant cu capetele de cerere pentru care nu s-a dispus disjungerea și cererea de cheltuieli de judecată formulată de pârâtele Z. A. C. și I. M. L..
În soluționarea excepției, judecătoria a constatat că legitimare procesuală activă are orice persoană care, nefiind moștenitor, poate contesta cuprinderea în masa succesorală a unui bun pretins proprietatea sa, reclamantul justificând dreptul la acțiune în primul capăt de cerere cât și al celor ce vizează actele juridice subsecvente anulării certificatului de moștenitor nr. 18/2004.
Pe fondul cauzei, prima instanță pe baza probatoriului administrat stabilește următoarea situație de fapt:
Reclamantul H. M. s-a căsătorit cu H. M., după o perioadă de cinci ani de concubinaj la 18.02.1982, căsătoria încetând prin decesul soției la 22.04.2008. Soții au locuit în imobilul proprietatea părinților soției în toată perioada conviețuirii, situat în Municipiul Iași, .. 2 ( fost .> Reține prima instanță că succesori ai defunctului D. I. ( tatăl soției) conform certificatului de moștenitor nr. 18/2000 sunt H. M. (fiică) și D. V. – soție supraviețuitoare. Masa succesorale se compune din cota de ½ din imobilul situat în Iași, ., descris în certificatul de moștenitor.
La decesul lui H. M. s-a emis certificatul de moștenitor nr. 32/14.04.2009 în care este înscris același imobil dobândit prin succesiune și urmare actului de partaj cu D. V..
Constată judecătoria, față de cauza juridică a accesiunii imobiliare artificiale, că proprietarul terenului devine și proprietarul construcțiilor noi executate de un terț cu materialele sale, fiind aplicabile în cauză dispozițiile Codului civil de la 1865 potrivit art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011. Investițiile ulterioare necesare pentru întreținerea imobilului constând în reparații sau îmbunătățiri nu se încadrează în situația reglementată de accesiunea imobiliară artificială.
Reține judecătoria că în ambele cazuri reclamantul are situația juridică a unui creditor, ce în calitate de autor al lucrărilor are o creanță de despăgubire împotriva proprietarilor terenului și ai construcției. Reclamantul are un drept de creanță în beneficiul său ce pe calea acțiunii în constatarea nulității absolute parțiale a certificatelor de moștenitor nu-l poate constata ca drept de proprietate în patrimoniul său.
În apelul declarat împotriva sentinței pronunțată de judecătorie reclamantul a formulat critici constând în nelegalitatea hotărârii, situația de fapt din cererea de chemare în judecată fiind probată în totalitate. Construcția nouă, alipită de cea veche a fost edificată de soții H., cât și lucrările de modernizare a fostului imobil proprietatea părinților soției. Înlăturarea prezumției de proprietar al bunurilor în persoana lui D. I. conduce la concluzia că reclamantul și soția sa sunt proprietari și nu că s-a dobândit doar un drept de creanță. Bunurile imobile edificate au fost tranzacționate în sensul includerii în certificatul de moștenitor și în actul de partaj voluntar, ce se bucură de valoarea probantă a actului autentic în absența desființării acestora pe cale judecătorească.
Tribunalul Iași, Secția I civilă prin decizia civilă nr. 569 din 8 noiembrie 2013 respinge ca nefondat apelul declarat de H. M. și păstrează sentința civilă nr._/2012 a Judecătoriei Iași.
Pentru a pronunța hotărârea, tribunalul, în limita motivelor de apel cu care a fost investit, constată că în mod corect a apreciat prima instanță că reclamantul nu poate obține constatarea dreptului său de proprietate asupra construcției alipite pe calea accesiunii imobiliare artificiale, această instituție putând fi folosită doar de proprietarul terenului asupra construcțiilor ridicate de terți pe terenul său. În lipsa dovedirii constituirii unui drept de superficie în beneficiul reclamantului, precum și în lipsa neinvocării, ca și cauză juridică, a dobândirii acestui drept de superficie lui pe calea uzucapiunii,- drept care ar fi exclus accesiunea și ar fi prezervat reclamantului dreptul de proprietate asupra construcției ridicate împreună cu dreptul de folosință al terenului aferent construcției -, construcțiile ridicate pe proprietatea altei persoane devin proprietatea acesteia din urmă, iar acest drept de proprietate se naște pe măsura ridicării construcției și încorporării ei în teren. Așadar nu se poate susține, așa cum afirmă reclamantul, că prezumția de proprietar instituită de lege în beneficiul proprietarului terenului poate fi înlăturată prin orice mijloc de probă. Terenul unei persoane nu poate suporta sarcina existenței unei construcții ridicate de altă persoană decât ca urmare a unui acord expres în sensul constituirii dreptului de superficie sau al uzucapiunii lui. Calitatea de proprietar al terenului are în această situație prioritate față de calitatea de proprietar al materialelor construcției și calitatea de constructor. Pasivitatea proprietarului terenului nu echivalează însă cu constituirea unui drept de superficie.
În recursul declarat împotriva hotărârii pronunțată de Tribunalul Iași, reclamantul H. M. a încadrat motivele de recurs în art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, formulând următoarele critici:
- motivarea soluției cuprinde aprecieri contradictorii cu privire la instituțiile juridice invocate în cauză. Se susține că tribunalul s-a pronunțat cu privire la respingerea cererii de constatare a dreptului de proprietate al reclamantului, deși a fost investit cu soluționarea unei solicitări privind constatarea nulității unor acte juridice, respectiv certificat de moștenitor și act de partaj voluntar. Tribunalul a interpretat scolastic noțiunile de uzucapiune și superficie, fără legătură cu dosarul cauzei și o precizare impersonală a considerentelor instanței, față de instituția juridică a accesiunii imobiliare.
În expunerea și dezvoltarea motivului de recurs încadrat în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, reclamantul redă situația de fapt din cererea de chemare în judecată și analizează probatoriul administrat, autorizația de construcție nr. 92/5.06.1981 emisă pentru o anexă, în fapt fiind o construcție – o nouă unitate locativă, cu centrală termică, în valoare de 36.000 ROL pentru materiale de construcție și_ ROL manoperă. Lucrările au impus și alte investiții realizate exclusiv din contribuția soților H., al căror drept de proprietate a fost încălcat prin D. I.. Reiterează reclamantul motivele de apel și ca motive de recurs.
P. întâmpinare, pârâții-intimați au solicitat respingerea recursului arătând că probele administrate au dovedit o stare de fapt recunoscută. Recurentul și soția predecedată – mama pârâților – au investit în imobilul proprietatea bunicului D. I., fără ca prin aceste lucrări să se schimbe regimul juridic al proprietății, recurentul având doar un drept de creanță. Reclamantul a investit instanța cu acțiune ce are ca obiect nulitatea certificatelor de moștenitor, instanța neavând obligația de a constata un drept de proprietate în favoarea sa, obiectul acțiunii fiind nulitate act juridic.
Analizând lucrările cauzei, Curtea constată că situația de fapt stabilită de prima instanță a fost păstrată în apel. Reclamantul a investit judecătoria cu acțiune în nulitate a certificatelor de moștenitor și actului de partaj voluntar, contestând natura juridică a lucrărilor executate la imobilul proprietatea lui D. I., invocând dreptul său de proprietate dobândit în timpul căsătoriei cu H. M.. Cauza a fost soluționată în limitele investirii în primă instanță și a criticilor din apel, în calea de atac ce este devolutivă. Cele două instanțe au reținut că s-a probat doar un drept de creanță pe care reclamantul îl poate valorifica în cererea de împărțeală judiciară disjunsă și nu un drept de proprietate.
Curtea reține că acțiunea în anularea unui certificat de moștenitor și a actelor subsecvente, în speță de partaj, introdusă de un terț ce emite pretenții asupra moștenirii îmbracă forma unei acțiuni în revendicare, reclamantul având obligația de a face dovada proprietății bunului. Atât prima instanță, cât și în apel s-a constatat, pe baza analizei și interpretării probatoriului administrat, că nu s-a înlăturat prezumția instituită de art. 492 Cod civil, că proprietarul terenului devine și proprietarul construcției, până la proba contrarie. Instanțele au analizat – reclamantul nemotivându-și în fapt cererea – în fazele procesuale anterioare incidența art. 1494 Cod civil, cât și al altor instituții ce ar putea fi incidente în cauză, față de situația de fapt probată.
Astfel fiind, înlăturând motivat susținerile și apărările reclamantului s-a reținut că s-au executat lucrări pe cheltuiala sa și a soției sale la imobilul proprietatea lui D. I., fără a se proba însăși dreptul de proprietate în devălmășie a soților H. asupra acestora.
Se are în vedere că recursul este o cale de atac în care conform art. 304 Cod procedură civilă pot fi invocate numai motive de nelegalitate ( punctele 1-9) în care nu se încadrează și cele privind analiza și interpretarea probelor, a forței probante a acestora ce vizează temeinicia hotărârii. Recurentul a încadrat motivele de recurs în art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă ce prevede că modificarea hotărârii se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Instanța de control judiciar în apel poate grupa motivele și a le analiza prin considerente unice, fără a relua motivarea instanței de prim grad atunci când o apreciază ca întemeiată și legală.
Se reține că hotărârea atacată în recurs cuprinde considerentele pentru care s-a dat soluția, în sensul art. 261 Cod procedură civilă. Referirile din considerentele deciziei privind constatarea dreptului de proprietate al reclamantului cât și a altor instituții prin care se poate dobândi proprietatea s-au impus, față de motivarea în fapt a cererii și criticile din apel, fiind elementele ce în argumentarea sa au înlăturat dreptul de proprietate al lui D. I. și impun anularea certificatelor de moștenitor. În consecință, motivarea nu este contradictorie și nici străină de natura pricinii.
La situația de fapt probată, păstrată în apel, tribunalul nu a încălcat dispozițiile legale ce reglementează drepturile soților asupra lucrărilor executate la imobilul proprietatea părinților unuia din ei, în cauză a lui H. M..
În speță nu s-a contestat că reclamantul și soția au făcut îmbunătățiri la imobilul proprietatea lui D. I. și au edificat o nouă construcție, fiind contestată doar natura juridică a dreptului de creanță sau proprietate.
Curtea reține ca și tribunalul că în situația în care soții au făcut îmbunătățiri la imobilul proprietatea părinților soției, deci la un imobil ce nu le aparține, în patrimoniul comun al soților s-a născut numai un drept de creanță împotriva proprietarului imobilului, a cărui întindere va fi stabilită în acțiunea de împărțeală judiciară disjunsă. Același regim juridic îl are și construcția nouă edificată pe cheltuiala soților pe terenul proprietatea părintelui, dreptul de proprietate conform art. 492 cod civil aparținând, prin accesiune proprietarului terenului.
Ipotezele redate în considerentele hotărârii de tribunal prin care soții puteau dobândi drept de proprietate asupra noii construcții/anexă conform autorizației nu s-au dovedit, iar „ proprietarul” prin succesorii săi – soția supraviețuitoare și fiica – în sensul art. 488 Cod civil au invocat dreptul de proprietate asupra construcțiilor prin accesiune finalizată prin emiterea certificatului de moștenitor contestat în cadrul dezbaterii succesorale.
Întinderea dreptului terților constructori și despăgubirea acestora pot fi valorificate în condițiile prevăzute de art. 494 Cod civil în altă cerere.
Curtea are în vedere că prezumția de proprietate recunoscută în favoarea proprietarului terenului nu a fost combătută de recurent, nefiind făcută dovada convenției cu proprietarul terenului și nici a prevederilor legii ce nu au fost indicate ca izvor al proprietății. De altfel, proba absolută a drepturilor de proprietate o constituie modurile originare de dobândire a proprietății arătate de tribunal și care în cauză nu s-au probat.
Pentru considerentele expuse, criticile încadrate în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu sunt întemeiate, urmând a se respinge recursul conform art. 312 Cod procedură civilă.
Cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimate este întemeiată și dovedită potrivit art. 274 Cod procedură civilă și se admite, în limita pretențiilor dovedite.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de H. M. împotriva deciziei civile nr. 569 din 8 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă, pe care o menține.
Obligă recurentul H. M. să plătească intimatei Z. A.-C. cheltuieli de judecată în recurs – 1500 lei onorar avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 12 Martie 2014.
Președinte, C. T. | Judecător, V. C.-S. | Judecător, C. A. |
Grefier, A. H. |
Redactat C.S.V.
Tehnoredactat A.H.
02 exemplare/26.03.2014
Tribunalul Iași: M. D., M. M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 214/2014. Curtea de Apel IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 226/2014. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
