Anulare act. Decizia nr. 65/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 65/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 24-01-2014 în dosarul nr. 65/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 65/2014
Ședința publică de la 24 Ianuarie 2014
Completul compus din:
Președinte C. P.
Judecător G. P.
Judecător E. G.
Grefier L. R.-C.
S-a luat spre examinare contestație în anulare formulată de către D. A. C. împotriva deciziei civile nr. 1080 din 8.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr._, intimat fiind S. C. de P. S. Iași, având ca obiect anulare act.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de_, susținerile contestatorului fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a da posibilitate contestatorului să depună concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
CURTEA DE APEL
Asupra contestației în anulare de față:
Prin sentința civilă nr. 3655/21.02.2011 a Judecătoriei Iași, s-a respins cererea de suplimentare a probatoriului și cea cu suspendarea judecării cauzei și de sesizare a Parchetului.
S-a respins excepția de necompetență generală a instanței și cea a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului invocate de acesta.
S-a respins excepția nulității actelor invocată de reclamant.
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul D. A. C., în contradictoriu cu pârâtul S. C. de P. „S.” Iași, reprezentată prin manager prof.dr. C. S..
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la numărul_ reclamantul D. A. C. a chemat în judecată pârâtul S. C. de P. S. Iași solicitând să se dispună anularea dosarului medical (compus din foaie de observație clinică, buletin de analize medicale, solicitare de internare nevoluntară, proces verbal întocmit de organele de poliție, consimțământ informat, certificat medico-legal 483/23.07.2007, fotocopii și bilet și externare) și a diagnosticului rezultat în urma operațiunilor tehnico-administrative pregătitoare, precum și daune morale de 10.000 lei.
În motivare, a arătat că nu a fost informat cu privire la drepturile pe care le are în cazul internării nevoluntare într-o unitate de psihiatrie, asupra identității și statutului profesional al personalului, nu au existat motive pentru internare, i s-a interzis comunicarea cu reprezentantul legal în scopul asistării acestuia la operațiunile de internare, actele medicale conțin mențiuni false neconforme cu realitatea privind leziuni corporale ale reclamantului, nu a existat o evaluare în vederea stabilirii motivelor de internare nevoluntară.
La Secția I Acuți Bărbați s-au consemnat superficial leziunile corporale, i s-a reținut forțat vestimentația personală și bunurile, i s-au administrat silit medicamentele, i s-au imobilizat brațele și picioarele, nu i s-a prezentat registrul de reclamații solicitat și nu s-a consemnat intoxicația alimentară ce a survenit și i-a fost afectat psihicul. S-au consemnat aspecte false în actele medicale.
În drept a invocat art.52 din Constituția României și art.1 al.1 din Legea nr.534/2004.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus copii după înscrisurile menționate.
Pârâtul S. C. de P. S. Iași reprezentat prin manager profesor dr. C. S. a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Iași, față de împrejurarea că spitalele nu au calitatea de autoritate publică iar dosarul medical este un document medico-legal ce poate fi contestat doar pe calea dreptului comun, conform Legii nr.95/2006 și OMPS 1343/2006.
Prin sentința civilă nr.1033/CA/21.01.2008 Tribunalul Iași a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.
Reclamantul a declarat recurs. A precizat și că din actul solicitare de internare nevoluntară lipsesc semnătura și parafa medicului și că se folosește prematur expresia de „pacient”, că lipsește CNP, că s-a reținut numai secția de poliție și nu și numele agentului, că s-a consemnat medicația(în câmpul „La împotrivirea persoanei în cauză s-au adoptat următoarele măsuri” și în loc de „pulverizare de jeturi prin intermediul șprayului din dotare, forțarea în vederea imobilizării, prin acțiuni violente, că lipsesc semnăturile persoanelor care au adus pacientul la spital. Actul este redactat de medicul de gardă C. G. care a redactat și spațiile care trebuiau completate de solicitant, iar cele care făceau obiectul responsabilității sale nu au fost completate.
A mai precizat că i s-a permis folosirea telefonului mobil de a cărui deposedare a fost total ilicită numai după transferarea la Secția I Acuți Bărbați, unde după comunicarea cu avocatul B. V. i s-a reținut și depus la vestiarul secției spitalului.
Avocatul s-a prezentat la această secție, a înmânat împuternicire avocațială (nesemnată) și nu i s-a permis să-l vadă pe reclamant..
Prin decizia civilă nr.86/CA din 23.02.2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr._ a fost respins ca tardiv recursul reclamantului.
Prin sentința civilă nr.4787/25.03.2009 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ a fost admisă excepția de necompetență materială a instanței și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași. În temeiul art.21 Cod procedură civilă a fost suspendată judecarea cauzei. S-a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel Iași în vederea soluționării conflictului de competență după rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Prin sentința nr.13/CA/22.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr._ s-a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul D. A. C. în contradictoriu cu pârâtul S. C. de P. S. Iași în favoarea Judecătoriei Iași.
Prin decizia nr.308 din 22.01.2010 pronunțată în dosarul nr._ a Î.C.C.J. a fost respins recursul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr.13/CA/22.06.2009 a Curții de Apel Iași – Secția contencios administrativ și fiscal ca fiind nefondat.
Astfel, Judecătoria Iași a fost reinvestită cu soluționarea cauzei (dosar nr._ ).
Pârâtul a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Reclamantul a arătat că pârâtul are calitate procesuală pasivă, conform art.645 din legea nr.95/2006 „ unitățile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale, răspund chiar și pentru prejudiciile cauzate, în mod direct sau indirect pacienților, generate de nerespectarea reglementărilor interne ale unității sanitare”, existând deci identitate între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în același raport juridic. A invocat și art.168 din Legea nr.95/2006.
Reclamantul a completat cererea de chemare în judecată (J 12 invocând art.375 al.2 din Legea nr.95/2006 pentru anulare act, „daune morale” și precizând că termenul de „funcționari publici” trebuie înlocuit cu cel de „personalul spitalului”.
A precizat că a fost percheziționat, că agenții de poliție i-au cauzat o vătămare corporală gravă, că sancțiunea contravențională a fost aplicată necorespunzător, că i-au fost îngrădite drepturile persoanele și privind folosința bunului propriu, că s-a consemnat în mod fals că este în stare de ebrietate și că nu i s-a stabilit alcoolemia, că i-a fost întârziat dreptul de consult medico-legal, că măsura contenționării i-a fost aplicată cu caracter de pedeapsă, că avocatul a fost împiedicat de a verifica starea expusă de polițiști și de medici prin interzicerea intrării în contact vizual direct cu reclamantul la secția I Acuți Bărbați că i-au fost produs daune morale cu privire la persoana, demnitatea și reputația sa prin nerespectarea drepturilor omului, a Constituției, a legilor în ce privește exercitarea dreptului de furnizare a serviciilor medicale, calității acestora. A arătat că și-a pierdut încrederea în instituțiile și autoritățile publice, în avocat și în oameni și că a fost defăimată imaginea democratică a statului.
A solicitat: anularea dosarului medical, obligarea pârâtului la plata sumei de 150.000 euro – daune morale și cheltuieli de judecată (timbraj, expertize, experți, despăgubirea martorilor) și sancționarea celor vinovați de faptele arătate, conform legislației în vigoare.
A invocat art.82,112,132 Cod procedură civilă, Legea 95/2006, art.642, art.247 Cod procedură penală, art.29 pct.2 din Declarația „Universală a drepturilor Omului”, art.8 pct.2 din Convenția Europeană a drepturilor Omului, art.53 din Constituția României și art.44 al.3 din Lg.51/1995
La termenul din 15.09.2010 a fost admisă proba cu înscrisuri și 2 martori propuși de reclamant, în baza art.167 Cod procedură civilă (ca fiind utile, pertinente și concludente).
A fost respinsă cererea reclamantului de restituire a taxei de timbru (nu s-a putut reține neutilizarea taxei de timbru).
Pârâtul a precizat (f.44) că anularea actelor medicale solicitate de reclamant, nu este o obligație a spitalului, medicul fiind unicul decident pentru tratamentul și îngrijirile medicale prescrise.
S. răspunde de calitatea serviciilor medicale în măsura în care acesta nu poate pune la dispoziția pacientului aparatura medicală, medicamente, materialele sanitare sau personal specializat pentru îngrijirea acestuia.
A mai arătat că agenții de poliție nu sunt în subordinea spitalului și că nu există obligația testării alcoolemiei pacientului, că pacientul cu tulburări psihice este deposedat de bunurile personale, pentru protecția sa și a unității sanitare, efectuându-se un inventar complet al acestora, pentru a nu exista suspiciunea sustragerii, că falsul în înscrisuri este de competența organelor penale, că măsura contenționarii este prevăzută de Legea nr.458/2002 și OMSP 372/2006 și că s-au respectat dispozițiile legale referitoare la internarea nevoluntară, că întârzierea la consultația medico-legală nu poate fi imputată spitalului, timpul de internare fiind foarte scurt.
A reiterat excepția de lipsă de calitate procesuală pasivă și a arătat că este inadmisibilă cererea deoarece dosarul medical este un înscris întocmit de medic sub responsabilitatea sa și nu poate fi anulat pe cale administrativă. Stabilirea diagnosticului și tratamentului pot fi puse în discuție numai în condițiile prevăzute de OMPS nr.1343/2006. Prejudiciul nu este justificat.
La 27.09.2010 a fost audiat martorul V. B. (pt.reclamant).
A fost respinsă proba cu punctul de vedere al I.M.L. prin care să se arate dacă există o relație de cauzalitate între nivelul alcoolemiei și tulburarea psihică a unei persoane din cauza ingestiei de alcool, interogatoriul reclamantului, punctul de vedere al Comisiei experților medicali și martori.
A fost admisă pentru pârât proba cu înscrisuri.
S-a reținut că unele din probele solicitate (nepropuse prin întâmpinare) exced primei zile de înfățișare și nu a fost indicată teza probatorie și temeiul de drept (f.50). pentru administrarea probei cu înscrisuri s-a constatat că nu s-ar tergiversa judecarea cauzei.
Prin „note de ședință” pârâtul a invocat excepția de necompetență generală a instanței.
A depus copie după R., Lg.487/2002.
Au mai fost depuse copii după: adresa nr._/04.11.2010, registru de consultații în perioada 20.07.2007 – 21.07.2007.
Prin precizări (f.132 și urm.) reclamantul a invocat și art.1357 Cod civil, 998 Cod civil, 650 lit.a și b din Legea nr.95/2006 și art.1358, 1359 Cod civil.
De asemenea a invocat malpraxisul, în temeiul art.642 al.1 lit.b din Legea 95/2006 și răspunderea personalului medical, conform art.642 al.2, 304 din Legea 95/2006, făcând totodată referire la răspunderea penală a medicului.
A invocat și Legea nr.188/1999, art.147 al.1 și 2 Cod procedură civilă, art.642 al.5 din Legea 95/2006, art.670 din Lg.95/2006, art.668 al.1 din Lg.95/2006, art.673 al.2 din Lg.95/2006.
A precizat că medicul a fost influențat de organele de poliție și că a fost privat de dreptul de consemnare a plângerilor deoarece nu i s-a prezentat, la cerere, registrul special de înregistrare a acesteia, conform art.25 din Ordinul nr.377/2006.
La termenul din 08.11.2010 a fost audiat martorul B. C. (pt.reclamant).
La 15.11.2010 a fost respinsă excepția de necompetență generală a instanței, s-a constatat că excepția de necompetență materială este inoperantă și că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru (f.37). S-au avut în vedere prevederile art.18 ind.1 Cod procedură civilă, regulatorul de competență al Curții de Apel Iași și decizia O.C.P.I., prevederile Lg.95/2006 și necesitatea respectării accesului liber și neîngrădit în justiție al reclamantului.
S-a dispus comunicarea către reclamant a actelor depuse de pârât și care nu au fost comunicate acestuia.
Probatoriul a fost completat cu copii după: adresa emisă de pârât la 29.11.2010 (f.141), adresa nr._/23.11.2010 (f.144) și_/55 din 15.10..2010 emisă de Poliția municipiului Iași – secția a V-a (f.143).
La termenul din 29.10.2010 instanța a constatat că nu se impune sesizarea Parchetului pentru înscrierea falsului deoarece nu s-a făcut dovada sesizării organelor penale pe calea procedurii penale și nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.183 Cod procedură civilă.
Reclamantul a depus adresă (cerere) către Orange România pentru listarea convorbirilor telefonice din 19.07.2007 și respectiv 20.07.2007 și răspunsul acestei societăți din 16.08.2007 ( f.153 -154).
La fila 177 pârâtul a depus adresa nr.23/17.01.2011 emisă de Consiliul Științific al Spitalului C. de P. „S.” Iași.
Reclamantul a depus copii după: sentința civilă nr._/02.11.2007, decizia nr.163/CA/01.02.2008, acord, planșe foto (ecograf).
Pârâtul a precizat (f.191) că nu există acte normative care reglementează modul în care medicul folosește un aparat sau altul sau dacă acesta stabilește diagnosticul și modalitatea de terapie prin alte metode.
La 7.02.2011 a fost respinsă cererea reclamantului pentru emiterea unei adrese pentru disponibilizarea facturii fiind inutilă cauzei ( S-a avut în vedere și că prin comunicarea cu duplicat a adresei s-ar aduce la cunoștință părții adverse numerele de telefon al unor persoane străine de cauză, în lipsa unui acord al acestora în acest sens).
Pe de altă parte listarea convorbirilor nu oferă date referitoare la conținutul acestora. De asemenea sarcina probei incumbă reclamantului și acest a nu a propus-o la termenul de probe.
Pârâtul a făcut referire la adresa 23/2011 fila 178.
A mai fost depuse copii după certificatul medico-legal nr. 99/17.01.2011
Prin concluzii scrise reclamantul a făcut referire la falsul în înscrisuri realizat de dr.G. C., arătând că i-au fost îngrădite dreptul la libertate, internarea nevoluntară, tratament medical obligatoriu contenționare fără consimțământul reclamantului dreptul de proprietate privată (percheziție ilegală și reținerea obiectelor personale, de a folosi și dispune de bunurile personale pentru a nu-și folosi telefonul mobil) la egalitate în fața legii de a-și administra probele personale, beneficiind de un tratament imparțial de reprezentare (asistență avocațială, de a fi respectat ca ființă umană și de a nu fi supus tratamentelor inumane sau degradante lezat prin contenționarea cu caracter de pedeapsă dreptul de informare, lipsind semnătura de pe „consimțământul informat”, de comunicare prin îngrădirea apelurilor telefonice, drepturilor pacienților, dreptul la onoare, reputație, demnitate prin neefectuarea diagnosticării corespunzătoare la internare, „ „internarea pe motive netemeinice, prin redactare defectuoasă a actului solicitare de internare nevoluntară” cu diagnosticul Bufeu de agitație psihomotorie pe fond de consum etanolic fără un consult corespunzător și alcool-test, a actului de Foaie de observație clinică”, „Starea prezentă la internare - motivele internării” în care s-a înscris fals, reținându-se o stare contrară adevărului prin tăinuirea leziunilor corporale și a lipsei alcoolului din sânge, de a consemna plângerea în Registrul de plângeri și de a cunoaște căile de atac, la respectarea principiului nediscriminării și cel al înlăturării oricărei forme de încălcare a demnității, și de acces neîngrădit al pacienților la datele medicale personale.
A invocat Carta drepturilor omului( art. 17,21,1,4, 11 al.1, 20,41 al.(1),(2), a, b, b, c, 48, al.2, Cod pr. civ., art. 183,Constituția României (art.23 al.1, 12,23 al.2, 22 al.2, 31 al.1 și 2., Convenția Europeană a drepturilor omului(art.5,3,31 al.1 și 2, R. S.(art. 24), Legea 46/2003, 25 din Ordinul 372/2006 Cod civ. ( art. 475), Legea 54/1995.
A precizat că i s-a cauzat o stare continuă de stress și că managerul nu a respectat obligațiile A.2.3. alin. 23,26 și 28 din ordinul 922/2006, iar pârâtul și - a exercitat drepturile procesuale cu rea credință. A arătat că s-a demonstrat și comunicarea acestuia cu fratele său.
A invocat nulitatea absolută a dosarului medical și art. 105-106 Cod pr. civ. De asemenea a invocat Legea 360/2002, Ordinul 1204/2005, O. nr. 828/2006 și D.31/1954, decăderea părților din dreptul de a administra probe (171 c.pr.civ.).
Pârâtul a arătat că nu sunt motive de nulitate a actelor invocate și că prejudiciul nu a fost probat
A invocat Legea 487/2002, (art. 54), Legea 95/2006 art. 181 și art. 29 din Legea 487/2002 .
A fost atașat dosarul nr._/245/2007.
Estimând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:
A1. Cererile de suplimentare a probatoriului,de suspendare a judecării cauzei și de sesizare a Parchetului vor fi respinse ca neîntemeiate.
Nu este necesară administrarea unei expertize medico-legale pentru starea actuală a reclamantului existând planșe foto.
Nu se constată existența indiciilor sau elementelor infracțiunii de fals pentru sesizarea Parchetului și suspendarea judecării cauzei conform art. 183 Cod pr. civ.
Consemnarea lipsei echimozelor( a semnelor de violență corporală) în foaia de observație clinică (Fila 10) nu echivalează cu falsul în înscrisuri.
Este de adevărat că în cuprinsul înscrisurilor de la dosar „examen obiectiv” ce face referire la echimoze – fila 12, iar în certificatul medico-legal emis la 23.07.2007 se menționează că D. A. C. prezintă tumefacție echimotică (echimoze și excoriații ce s-au putut produce prin loviri cu corpuri și obiecte contondente, pumn, picior. braț iar leziunea de la antebraț prin comprimarea cu un obiect dur)
Se observă însă exprimarea” leziunile pot data din 19.07.2007” și nu „datează din 19.07.2007”. (Pe de altă parte echimozele nu apar imediat după agresiune ci ulterior).
Declarațiile martorilor din această cauză nu sunt suficiente pentru stabilirea datei apariției leziunilor și cunoașterii acestora de către medic
De asemenea, nu se poate reține consemnarea falsă fără examenul medicului, doar la indicația polițiștilor „Bufeu de agitație psihomotorie după abuz etanolic cu manifestări eteroagresive” (fila 10 dosar_ ). La fila 11 se menționează că în triaj pacientul prezenta „ halenă alcoolică” și că „afirmă că ar fi consumat circa 1 l vin în cursul după amiezii.”
De asemenea, se menționează „rinichi unic chirurgical”.
Din adresa nr. 23/17.01.2011 a Consiliului Științific al spitalului rezultă că proba uzului de alcool poate fi obținută prin - halena alcoolică a respirației individului, istoricul obținut de la alți observatori, declarația pacientului și atunci când este necesar, din analiza toxicologică a aerului expirat, a sângelui, a urinei(dacă se pune problema unei infracțiuni și mai puțin pentru terapie).
De asemenea la fila 16 – „ Foaie de evoluție și tratament” se precizează că 20.07.2007 reclamantul prezenta halenă etanolică(actul fiind semnat și ștampilat de asistent medical L. P..
B.1 a) Excepțiile de necompetență generală a instanței și cea a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și implicit a inadmisibilității acțiunii derivând din aceasta sunt neîntemeiate și prin urmare, instanța le va respinge.
Astfel, prin regulatorul de competență al Curții de Apel Iași și prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție ce au fost menționate mai sus s-a stabilit că din punct de vedere material competența de soluționare revine Judecătoriei Iași, implicit avându-se în vedere competența generală a instanțelor judecătorești.
Pe de altă parte, acest drept este conferit de Legea 95/2006 dar și de Constituție și de normele europene, accesul reclamantului în justiție trebuind să fie liber.
În raport cu art. 998 Cod civil,,168 și 645 din Legea 95/2006 și celelalte acte normative invocate de reclamant, pârâtul are calitate procesuală pasivă, fiind titularul obligației din raportul juridic dedus judecății, din moment ce se prevede că unitățile sanitare publice sau private furnizoare de servicii medicale răspund civil și pentru prejudiciile cauzate în mod direct sau indirect pacienților, generate de nerespectarea reglementărilor interne ale unității sanitare.
b) Excepția nulității absolute a acțiunii invocată de reclamant este neîntemeiată
Astfel, nu s-a probat că actele medicale conțin aspecte nereale. Pe de altă parte comisia constituită în baza Legii 487/2010 a confirmat practic măsura internării, recomandând”internarea voluntară” sau”externarea la cerere pe proprie răspundere” (fila 14) actul fiind semnat și parafat de 3 specialiști.
Medicul curant D. D. (Secția I Acuți IBărbați) a avut aceeași opinie cu medicul de gardă .
Reclamantul nu a solicitat efectuarea unei expertize medico – legale psihiatrice în condițiile art. 54 din Legea 487/2002.
Pentru buletinul de analize medicale nu s-a propus o probă de natură a înlătura consemnările din acesta(expertiza medico-legală).
Foaia de observație clinică este semnată și ștampilată de medicul de gardă C. G. și de medicul D. D..
Actul „Solicitare de internare nevoluntară” face trimitere la procesul verbal(f.23).
Or, procesul verbal (fila 24) este semnat de medicul de gardă( semnătura este aceeași cu cea din foaia de observație și din notificare) și de agenții Costinceanu M. și M. D.).
Se indică data și ora-19.07.2007 orele 22,25.
Se precizează că persoana în cauză nu semnează.
Nu s-a probat că medicul de gardă nu l-a evaluat pe reclamant în momentul internării.
Nu s-au probat fapte de corupție, conform Legii. 78/2000
Denumirea de pacient este folosită pentru toate persoanele consultate, tratate, aflate sub observația unui medic. CNP este consemnat pe prima pagină a foii de observație - fila 10 Dosar_ .
Prezenta acțiune este neîntemeiată pentru motivele care vor fi expuse mai jos.
Reclamantului nu i s-a încălcat dreptul la libertate prin aplicarea măsurii de internare medicală nevoluntară, tratament medical obligatoriu și contenționare fără consimțământul său.
Nu s-a probat că sunt false (nereale) consemnările medicului de gardă(după cum s-a arătat mai sus).
Medicul specialist D. D. și comisia constituită conform Legii 487/2002 au confirmat starea psihică a pacientului și motivul internării nevoluntare.
Nu s-a solicitat de reclamant o expertiză medico-legală psihiatrică.
Testarea alcoolemiei nu este necesară depinzând de opinia profesională a medicului de gardă(art.26-R.).
În consecință nu se poate reține malpraxisul invocat de reclamant.
Internarea medicală a fost impusă de măsura protejării R. Diacenco
În procesul verbal din 20.07.2007, orele10,10 s-a menționat că la data de 19.07.2007, orele22,35 agenții de poliție s-au deplasat în ., .,. R. care a reclamant că fostul prieten” a agresat-o luându-i cheile”.
După ce D. A. C. a fost legitimat de organele de poliție acesta a fost rugat de să înapoieze cheile R. Diacenco și s-a supus.
Prin sentința civilă_/12.11.2007 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul_/2454/2007 a fost admisă în parte plângerea petentului D. A. C. împotriva procesului verbal . nr._ din 19.07.2007 încheiat de IPJ Iași.
Cuantumul amenzii a fost redus de la 1000 lei la 300 lei.
S-a reținut că i s-a aplicat petentului o amendă de 1000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 2 pct.1 din Legea61/1991 constând în aceea că în ziua de 19.07.2007 ora 22,30, deplasându-d în municipiul Iași . . în stare de ebrietate a provocat scandal aducând injurii în prezența organelor de poliție numitei Diacenco R., pe care o acostase luându-i cheile de la apartament.
Agentul constatator a mai menționat în procesul verbal că petentul a fost recalcitrant, folosindu-și forța fizică pentru a-l încătușa.
Instanța a constata că petentul nu și-a propus probe de natură a demonstra „lipsa de realitate a constatatorilor intimatului.”
S-a mai arătat: „Certificatul medico-legal nr. 4786/23.07.2007 depus la dosar de către petent demonstrează implicarea acestuia într-un incident violent fizic în ziua de 19.07.2007
Prin decizia nr. 163/CA/1.02.2008 a fost respins recursul lui D. A. C., sentința Judecătoriei Iași fiind menținută.
Așadar realitatea faptelor care a stat la baza internării medicale a fost demonstrată.
Cu privire la întârzierea la consultul medico-legal instanța nu reține culpa spitalului și prejudicierea reclamantului.
Prin decizia civilă nr. 32 din 18.02.2012 pronunțată de Tribunalul Iași s-a respins apelul formulat de reclamantul D. A. C. împotriva sentinței civile nr. 3655 din 21.02.2011 a Judecătoriei Iași, sentință ce a fost păstrată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut următoarele:
Prin cererea cu care a fost investită instanța ca urmare a declinării competenței și a respingerii căilor de atac exercitate de reclamantul D. A. C., s-a soluționat cererea acestuia având ca obiect anularea dosarului medical ( compus din foaie de observație clinică, buletine de analize medicale, solicitare de internare nevoluntară, proces – verbal întocmit de organele de poliție, consimțământ informat, certificat medico-legal nr. 483/2007, fotocopii și bilet de externare) și a diagnosticului rezultat în urma operațiunilor tehnico - administrative pregătitoare, precum și daune morale de 10.000 lei.
Raportat la primul motiv de apel reține tribunalul că instanța de fond nu a administrat decât proba cu înscrisuri necesare și actele pentru o justă soluționare a cauzei.
Astfel, în mod corect s-a reținut că administrarea acestei probe nu a dus la tergiversarea judecății cauzei în defavoarea vreuneia dintre părți, deoarece ambele au depus acte suplimentare față de cele dispuse inițial.
Raportat la al doilea motiv de apel, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 183 Cod procedură civilă.
În speță nu este vorba de un înscris fals, deoarece acesta poate fi oricând confundat cu originalul.
Cât privește celelalte infracțiuni de care face vorbire apelantul în conținutul cererii sale, reține tribunalul că acestea nu fac obiectul cercetării de către instanțele civile, având posibilitatea să se adreseze organelor de cercetare penală.
Pe fondul cauzei, reține tribunalul că Judecătoria Iași, analizând corect materialul probator administrat în cauză raportat la dispozițiile legale în vigoare, a reținut că internarea reclamantului s-a făcut de către medicul psihiatric raportat la dispozițiile art. 28 din Legea nr. 487/2002, iar deposedarea sa de bunuri s-a efectuat pentru protecția spitalului și a pacientului.
În cauză nu poate fi vorba de încălcarea dreptului reclamantului, drepturi ocrotite de Constituție, susținerile sale fiind infirmate de declarațiile martorilor audiați și raportul comisiei psihiatrice depuse la dosar.
De asemenea, nu s-a demonstrat încălcarea dreptului la onoare, reputație și demnitate la respectarea principiului nediscriminării și înlăturării oricărei forme de încălcare a demnității umane a demnității și a celorlalte drepturi și acte normative invocate de reclamant în acest dosar.
Reclamantul nu a probat existența unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului și nici a unei fapte ilicite, a prejudiciului și a libertății, vinovăției pârâtului și legături de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, conform art. 998 Cod civil.
Cererile adiacente formulate în cauză ( respectiv greșita soluționare a cererii de reexaminare a taxei de timbru, restituirea taxei de timbru), urmează a nu mai fi analizate de instanță, acestea fiind deja soluționate conform Legii nr. 146/1997, prin încheieri irevocabile.
Cât privește solicitările apelantului că intimata să depună diverse acte normative, reține instanța că acestea nu au legătură cu soluționarea prezentului litigiu.
Față de aceste considerente, tribunalul în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, va respinge apelul formulat de reclamantul D. A. C., păstrând ca fiind temeinică și legală sentința Judecătoriei Iași.
Împotriva deciziei Tribunalului Iași a formulat recurs reclamantul D. A. C., criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Prin decizia civilă nr. 1080 din 8.06.2012, Curtea de Apel Iași respinge excepțiile de nelegalitate a dosarului medical și a procesului verbal de contravenție, invocate de recurentul D. A. C., în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Admite recursul declarat de D. A. C. împotriva deciziei civile nr. 32/2012 din 18.01.2012 a Tribunalului Iași, pe care o casează în parte.
Respinge excepția de nelegalitate a solicitării de internare nevoluntară invocată de apelantul D. A. C., în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Menține dispozițiile de respingere a apelului declarat de D. A. C. împotriva sentinței civile nr. 3655 din 1.02.2011 a Judec. Iași.
Pentru a hotărî astfel se rețin următoarele:
Prin cererea introductivă la instanță reclamantul D. A. C. a chemat în judecată pârâtul S. C. de P. S. Iași, solicitând anularea dosarului medical compus din foaie de observație clinică, buletin de analize medicale, solicitare de internare nevoluntară, proces verbal întocmit de organele de poliție, consimțământ informat, certificat medico – legal 483/23.07.2007, fotografii și bilet de internare și a diagnosticului rezultat în urma afecțiunilor tehnico – administrative pregătitoare precum și daune morale.
Prin sentința civilă nr. 1033/CA din 21.11.2008 Tribunalul Iași a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași apreciind că actele medicale emise de pârât nu sunt acte administrative în sensul art. 2 lit. c din legea nr. 554/2004 ci simple acte emise în legătură cu activitatea medicală a Spitalului, susceptibile a fi atacate pe calea dreptului comun.
Prin sentința civilă nr. 4787 din 25.03.2009 Judecătoria Iași a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, a constatat ivit conflictul de competență și a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel Iași pentru soluționarea acestuia.
Prin sentința nr. 13/CA din 22.06.2009 Curtea de Apel Iași – Secția de C. Administrativ și Fiscal a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.
Recursul declarat de reclamantul D. A. C. împotriva sentinței civile nr. 13/CA din 22.06.2009 a Curții de Apel Iași – Secția C. Administrativ și Fiscal a fost respins prin decizia nr. 308 din 22.01.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal. A statuat instanța supremă cu autoritate de lucru judecat „că actele conținute în dosarul medical a cărui anulare s-a solicitat de către reclamant nu sunt de natura actelor administrative, întrucât nu îmbracă trăsăturile acestor acte astfel cm sunt configurate de textul de lege evocat, cui reprezintă acte întocmite în exercitarea activităților profesionale, lipsindu-le caracterul regimului de putere publică”.
În ceea ce privește procesul verbal de contravenție . nr._ din 19.07.2007, a cărui anulare a fost solicitată de D. A. C. (dosar nr._/245/2007), instanța constată că prin sentința civilă nr._ din 2.11.2007 pronunțată de Judecătoria Iași s-a admis în parte plângerea formulată de petentul D. A. C. împotriva procesului verbal contravențional anterior menționat reducându-se cuantumul amenzii aplicate de la 1000 lei la 300 lei. Sentința civilă nr._ din 2.11.2007 a Judecătoriei Iași a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 163/CA din 1.02.2008 pronunțată de Tribunalul Iași - Secția C. Administrativ și Fiscal.
Susținerile recurentului referitoare la nepronunțarea Tribunalului Iași cu privire la excepția nelegalității actului administrativ, solicitare de internare nevoluntară sunt întemeiate. Această excepție a fost ridicată de recurentul - apelant atât prin concluziile scrise depuse în fața instanței de apel cât și prin precizările scrise depuse la fila 65 dosar apel pct. 5.
Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestei excepții, nefăcând trimitere la aspectele invocate nici în considerentele deciziei recurate.
Potrivit disp., art. 137 alin. 1 C.pr.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond (….) . Raportat la aceste dispoziții legale, coroborate cu disp. art 304 pct. 6 C.pr.civ., instanța va admite recursul și va casa în parte decizia nr. 32/18.01.2012 a Tribunalului Iași, în sensul că va respinge excepțiile de nelegalitate a solicitării de internare nevoluntară invocată de apelantul D. A. C.. Constată instanța că, față de excepția invocată și de temeiul legal indicat de recurentul apelant, respectiv Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, aceasta nu poate fi primită, având în vedere că, așa cum am reținut anterior, Î.C.C.J. - Secția C. Administrativ și Fiscal a reținut cu autoritate de lucru judecat în decizia nr. 308/22.01.2010, că actele conținute în dosarul medical a cărui anulare s-a solicitat de reclamant nu sunt de natura actelor administrative.
Această excepție, reiterată și în fața instanței de recurs, urmează a fi respinsă pentru aceleași considerente. Cât privește excepția de nelegalitate a procesului verbal de contravenție invocată de recurentul D. A. C. în temeiul acelorași dispoziții legale, Curtea urmează a o respinge, având în vedere că prin decizia nr. 163/CA din 1.03.2008 a Tribunalului Iași s-a respins irevocabil recursul declarat de D. A. C. în contradictoriu cu intimata IPJ Iași, împotriva sentinței civile nr._ din 2.11.2007 a Judecătoriei Iași pronunțată în dosar nr._/245/2007 având ca obiect anularea aceluiași proces verbal de contravenție.
Cât privește celelalte critici formulate de recurent, critici care vizează faptul că instanța de apel nu a respectat principiul rolului activ al judecătorului, principiul egalității părților în fața justiției și principiul dreptului la un proces echitabil, acestea se reduc în esență, la modalitatea în care tribunalul a motivat hotărârea recurată și pe care acesta o consideră nesatisfăcătoare, întrucât nu a făcut referire la toate probele administrate în cauză.
Este adevărat că hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților.
Însă judecătorul nu este obligat, pentru ca hotărârea să fie considerată motivată, să răspundă în mod special tuturor argumentelor invocate de părți, fiind destul ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente în mod împlinit. Astfel, pentru ca o hotărâre judecătorească să fie motivată în sensul disp.art. 261 pct. 5 C.pr.civ. este necesar ca judecătorul să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere. ori, în speță, considerentele deciziei tribunalului conțin argumentele – cu trimitere la mijloacele de probă administrate în fața instanței de fond, precum și în apel – care au format convingerea instanței de apel, raportat la susținerile recurentului privind administrarea probelor în fața instanței de fond, la cele referitoare la săvârșirea unor infracțiuni în momentul întocmirii dosarului său medical și la folosirea unor înscrisuri false, precum și la fondul cauzei, răspunzându-se criticilor invocate de recurent, ceea ce conduce la concluzia că hotărârea este motivată.
În ceea ce privește încheierea nr. 5 din 11.02.2012 prin care Tribunalul Iași a respins cererea de recuzare formulată de D. A. C., instanța constată pe de o parte că recurentul a indicat greșit data pronunțării acestei încheieri (care în realitate este 11.01.2012) iar pe de altă parte nu motivează cererea sa cu privire la acest aspect. Motivele de recurs trebuie structurate în conformitate cu art. 303 al. 1 C.pr.civ., iar recursul neavând un caracter devolutiv, această cerere formulată de recurent nu poate fi primită.
Cât privește susținerile recurentului formulate pe fondul cauzei, privind faptul că instanța nu a analizat corect procesul verbal de contravenție, internarea nevoluntară, faptele și actele administrativ medicale, acestea nu pot fi analizate de Curte, având semnificația erorii în care s-a aflat instanța de apel atunci când a stabilit situația de fapt, însă pct. 11 al art. 304 C.pr.civ. a fost abrogat prin OUG 138/2000.
În consecință, date fiind ansamblul considerentele expuse, Curtea respinge excepțiile de nelegalitate a dosarului medical și a procesului verbal de contravenție invocate de recurent, admite recursul declarat de D. A. C. împotriva sentinței civile nr. 32/18.01.2012 a Tribunalului Iași pe care o va casa în parte, respinge excepția de nelegalitate a solicitării de internare voluntară invocată de apelant și menține dispozițiile de respingere a apelului declarat de acesta.
Împotriva acestei decizii D. A. C. a formulat contestație în anulare în temeiul art. 318 al. 1 Cod procedură civilă. Susține contestatorul că instanța de recurs a omis să cerceteze excepția de ordine publică pe care a invocat-o în ședința publică din 25 mai 2012 în temeiul art. 108, 105, 106 Cod procedură civilă referitoare la nulitatea absolută a dosarului medical și a procesului verbal de contravenție.
Nulitatea absolută invocată de recurent are natura unei excepții de ordine publică, fondată pe probele administrate în fața instanței de apel.
Instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra acesteia, nu a cercetat-o sub aspectul temeiniciei și legalității invocării ei.
Deși excepția nulității absolute de ordine publică a dosarului medical a fost invocată și prin concluziile scrise instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra ei.
Contestatorul invocă și împrejurarea că deși a înțeles să formuleze recurs împotriva încheierii din 13.09.2010 pronunțată de Judecătoria Iași prin care i s-a respins cererea de restituire, instanța de recurs a omis să se pronunțe, deși prin încheierea din 27 aprilie 2012 instanța de recurs constată că se va pronunța asupra cererii odată cu soluționarea recursului, ulterior nu mai procedează la pronunțarea asupra acestei cereri.
Prin omisiunea de cercetare a nulității absolute întemeiată pe probe concludente, pe care nu le-a analizat și interpretat comparativ cu actele medicale evident nelegale, recurentului i s-a produs un prejudiciu ce nu poate fi îndreptat decât prin admiterea contestației în anulare.
Examinând motivele contestației în anulare în raport de dispozițiile incidente, respectiv art. 318 Cod procedură civilă, Curtea constată că este nefondată contestația în anulare.
Contestația în anulare, este o cale extraordinară de atac de retractare, ce este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute în art. 317 și art. 318 Cod procedură civilă.
Prin prezenta contestație în anulare s-au invocat ca și temei dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă.
Potrivit art. 318 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să analizeze vreunul din motivele de modificare sau casare.
Art. 318 Cod procedură civilă, deschide calea contestației în anulare specială pentru două ipoteze: prima se referă la „greșeala materială” și a doua la „omisiunea de cercetare a unui motiv de recurs”
Curtea constată că niciuna din ipoteze nu sunt incidente în cauză.
În ceea ce privește primul motiv textul se referă la greșeli materiale cu caracter procedural, în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs și nu la greșeli de judecată ori de interpretare a dispozițiilor legale.
Cum contestatorul a invocat greșeli de judecată și nu greșeli materiale în sensul art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă, prima ipoteză, contestația în anulare pe acest temei nu poate fi primită
Referitor la cele de-al doilea motiv al contestației în anulare prevăzut de art. 318 alin. 1 teza a doua Cod procedură civilă, acesta se referă la omisiunea instanței de recurs de a cerceta din greșeală vreunul din motivele de modificare sau casare.
Textul se referă la omisiunea instanței de recurs de a analiza unul din motivele de recurs cu care a fost investită, iar nu la argumentele de fapt și de drept invocate de parte care sunt subsumate motivelor de recurs pe care se sprijină.
Or, în cauză nulitatea absolută a actelor medicale a constituit argument de fapt și de drept, raportat la obiectul cauzei, subsumat motivelor de recurs ce au vizat, în opinia recurentului, greșita respingere a acțiunii, împrejurare ce a fost susținută la fond și în apel, constituind obiect al judecății, și care a format obiect al analizei în recurs.
Or, atâta timp cât ceea ce s-a invocat ca și excepție de ordine publică a constituit argument în susținerea temeiului de drept și de fapt al acțiunii, nefiind o veritabilă excepție de ordine publică în sensul art. 108 Cod procedură civilă, respectiv să se refere la încălcarea unor norme ce apără un interes general, nu putea constituit motiv de examinare separat de motivele de recurs.
Aceasta deoarece Curtea notează că această cale de atac specială nu poate fi înțeleasă ca un recurs la recurs, ci ca o cale de atac extraordinară de retractare și numai pentru motivele strict reglementate de dispozițiile art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă.
Împrejurarea că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra recursului formulat și împotriva încheierii din 13.09.2010 pronunțată de Judecătoria Iași prin care recurentului i s-a respins cererea de restituire a taxei de timbru nu poate constitui de asemenea motiv de contestație în anulare, deoarece textul se referă la omisiunea de a cerceta vreun motiv de recurs, iar nu la omisiunea de a se pronunța asupra unei cereri de recurs.
În această ultimă ipoteză partea are deschisă calea procedurii prevăzută de art. 281 indice 2 Cod procedură civilă.
Față de cele ce preced Curtea constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 318 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de D. A. – C. împotriva deciziei civile nr. 1080 din 8.06.2012 a Curții de Apel Iași, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi – 24.01.2014.
Președinte, C. P. | Judecător, G. P. | Judecător, E. G. |
Grefier, L. R.-C. |
Red jud GE_
Tehnored. grefier RCL
(_ – 2 ex.)
| ← Strămutare. Sentința nr. 2/2014. Curtea de Apel IAŞI | Strămutare. Sentința nr. 88/2015. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
