Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 843/2015. Curtea de Apel IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 843/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 123/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 123/2015
Ședința publică de la 26 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Judecător L. P.
Grefier I. P.
S-a luat spre examinare cererea de apel formulată de către S. V. M. împotriva sentinței civile nr. 843 din 12.03.2014 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, intimați fiind S. R. prin M. Finanțelor P. - prin Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Iași, având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă mandatar M. T. pentru apelanta S. V. M. și reprezentantul Ministerului Public – P. de pe lângă C. de A. Iași, procuror B. M., lipsă fiind apelanta S. V. M. și reprezentantul intimatului S. R. prin M. Finanțelor P. - prin Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Iași.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: dosarul este la al treilea termen; nu s-a solicitat judecata în lipsă.
Mandatar M. T. pentru apelanta S. V. M. arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Mandatar M. T. pentru apelanta S. V. M. solicită admiterea apelului, admiterea cererii formulate și acordarea daunelor morale. Mai solicită să aibă în vedere dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010 și nu cele ale Legii nr.221/2009. Consideră că statul ar trebui să le acorde daune morale în cuantum mult mai mare decât prevede O.U.G. nr. 62/2010, care este încă în vigoare. Arată că s-a distrus intenționat Registrul Agricol și că nu mai există nici o evidență.
Reprezentantul Ministerului Public – P. de pe lângă C. de A. Iași, procuror B. M., solicită respingerea apelului. Arată că cererea de despăgubiri a fost depusă cu depășirea termenului prevăzut de art. 5 teza finală din Legea nr. 221/2009, iar acest articol nu a fost modificat.
Declarând dezbaterile închise.
După deliberare,
C. DE A.
Asupra cauzei civile de față:
P. sentința civilă nr. 843/12.03.2014 pronunțată de Tribunalul Iași s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S. V. M. reprezentată de M. T. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P..
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă este motivată în drept pe dispozițiile Legii 221/2009. Potrivit art. 5 alin. 7 din acest act normativ „ Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6.03.1945 – 22.12.1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendentul acestuia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art.4 alin.4 în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la …”
În puterea acestei prescripții legale, termenul de 3 ani reglementat se calculează începând cu data de 14.06.2009, data publicării Legii 221/2009 în Monitorul Oficial al României. În nici o măsură acest termen de 3 ani nu poate începe a curge, astfel cum a susținut reclamanta S. M., de la momentul publicării în Monitorul Oficial a deciziei prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. 7 lit. a din Legea 221/2009. Aceasta întrucât norma ce reglementează începutul cursului prescripției extinctive este dincolo de orice echivoc art.7 alin. 1 din D167/1958( aplicabil în speță potrivit art. 6 alin. 4 din noul cod civil și art. 208 din Legea 71/2011). Textul de lege dispune că prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. Or, acest drept s-a născut în momentul intrării în vigoare a Legii 221/2009, moment începând cu care reclamanta avea posibilitatea de a se adresa instanței spre a obține în puterea acesteia acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea tatălui său.
Cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamanta S. M. la data de 27.06.2013, deci cu transgresarea termenului de 3 ani reglementat legislativ, termen care s-a împlinit la data de 14.06.2012.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta SpulberV. M. prin mandatar M. T. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate și solicitând pronunțarea unei hotărâri pe fondul cauzei.
Apelanta a susținut că în mod greșit instanța a respins cererea sa de acordare a daunelor morale în condițiile în care a dovedit prejudiciul suferit de familie prin arestarea tatălui său și a invocat aplicabilitatea OUG nr. 62/2010.
Nu s-au administrat probe noi în apel.
Cauza a fost suspendată pentru lipsa părților la data de 26.02.2015 și ulterior a fost repusă pe rol la solicitarea apelantei.
Analizând motivele de apel formulate, actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale aplicabile în materie, instanța constată apelul neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse.
Reclamanta și-a întemeiat pretențiile ce fac obiectul prezentei cereri pe prevederile Legii nr.221/2009.
Această lege prevede expres, la art. 5 alin.7, faptul că cererea poate fi formulată în termen de 3 ani de la data intrării sale în vigoare.
În speță, reclamanta a formulat cererea la data de 27.06.2013, aspect necontestat în cauză.
Raportat la data intrării în vigoare a legii nr. 221/2009 (14.06.2009), legea fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 396/11.06.2009 și la data introducerii cererii – 27.06.2013 – curtea constată că în mod judicios instanța de fond a reținut ca fiind prescris dreptul de acțiune al reclamantei și a respins cererea.
Cauza fiind soluționată pe excepție, examinarea fondului a devenit de prisos în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin.2 Cod procedură civilă.
P. urmare, soluția tribunalului de admitere a excepției și de respingere a acțiunii fără a o cerceta în fond este temeinică și legală.
În consecință, văzând dispozițiile art. 480 Cod procedură civilă, instanța va respinge apelul ca neîntemeiat și va păstra hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de S. V. M. prin mandatar M. T. împotriva sentinței civile nr. 843/12.03.2014 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția I Civilă, sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 26 martie 2015.
Președinte, C. P. | Judecător, L. P. | |
Grefier, I. P. |
Red.P.L.
Tehnored. P.I.
6 ex. – 24.04.2015
Tribunalul Iași – C. M.
← Strămutare. Sentința nr. 5/2015. Curtea de Apel IAŞI | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 291/2015. Curtea... → |
---|