Pretenţii. Decizia nr. 225/2016. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 225/2016 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 10-05-2016 în dosarul nr. 225/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CAIAS:2016:007._
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 225/2016
Ședința publică de la 10 Mai 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. P.
Judecător E. G.
Judecător G. P.
Grefier A.-M. P.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurenta R. T. în contradictoriu cu intimații M. A., M. G. și C. A., împotriva deciziei civile nr. 115 din 28.01.2016 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul având ca obiect pretenții.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 19.04.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie civilă, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la 26.04.2016, când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr._/20.11.2013 pronunțată de Judecătoria Iași s-a respins acțiunea formulată de reclamanții M. A., M. G. și C. A., în contradictoriu cu pârâta R. T., ca neîntemeiată.
Au fost obligați reclamanții să plătească pârâtei suma de 1750 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței au fost arătate următoarele:
În fapt, reclamanții sunt moștenitori legali ai defunctului M. Bernard, decedat la data de 28 august 2011, iar pârâta este sora defunctului M. Bernard.
La data de 28 martie 2011, cu ajutorul ordinului de plată atașat în copie la fila 57, M. Bernard, în calitate de plătitor a transferat din contul RO58BPOS_ROL02 suma de 181.045 lei, în contul RO29BPOS_RON01, beneficiarului R. T.. La rubrica detalii, defunctul M. Bernard a înscris textul operațiunii – transfer sumă.
Acțiunea formulată de reclamanți s-a întemeiat pe dispozițiile art. 1576 cod civil care reglementează contractul de împrumut, motivând că autorul lor M. Bernard a împrumutat pârâtei la data de 28.03.201 suma de 181.045 lei. Contractul de împrumut de consumație (muutum) reprezintă acel contract real prin care împrumutătorul transmite dreptul de proprietate asupra unei câtimi de lucruri împrumutatului cu obligația corelativă a acestuia de a restitui la scadență o cantitate egală de bunuri de același gen și calitate (art. 1576 Cod civil).
Reclamanții nu au putut prezenta însă un înscris doveditor al convenției încheiate între M. Bernard și sora sa pârâta R. T., din care să rezulte voința defunctului de a împrumuta și voința și consimțământul acesteia din urmă de a fi împrumutată.
Dovada contractului de împrumut, în cazul în care valoarea bunului împrumutat depășește suma de 250 de lei, se poate face, potrivit dispozițiilor art. 1191 alin. 1 Cod civil numai prin înscris autentic sau înscris sub semnătură privată. O condiție de formă în plus este cerută de dispozițiile art. 1180 Cod civil, potrivit cu care înscrisurile sub semnătură privată, care constată obligația unilaterală a unei părți de a plăti altei părți o sumă de bani sau o cantitate de lucruri fungibile, trebuie să fie scrise în întregime de mâna debitorului sau, în caz contrar, să cuprindă înaintea semnăturii mențiunea „bun și aprobat” sau o altă mențiune asemănătoare, urmată de indicarea în litere a sumei sau a cantității de lucruri fungibile la plata căreia debitorul se obligă. Din textele de lege invocate, rezultă inadmisibilitatea altor mijloace de probă în afara înscrisurilor pentru dovada actelor juridice a căror valoare depășește 250 de lei. De la această regulă există și excepții, și anume când există un început de dovadă scrisă provenind de la împrumutat sau care face verosimil faptul pretins, excepție prevăzută de art. 1197 alin. 2 Cod civil, sau când partea s-a aflat în imposibilitate materială sau morală de a-și procura o dovadă scrisă despre actul ce a încheiat, excepție prevăzută de art. 1198 Cod civil.
În lipsa unui înscris care să probeze contractul de împrumut instanța a apreciat ca reale susținerile reclamanților de imposibilitate morală de preconstituire a unei dovezi scrise, date fiind relațiile de încredere, firești pentru raportul soră-frate și a admis administrarea și a altor probe.
Dovada contractului de împrumut presupune probațiunea atât a acordului de voință, cât și a remiterii materiale a bunului împrumutat. Din probele administrate în cauză, nu a reieșit însă că pârâta a primit cu titlu de împrumut suma de 181.045 lei, chiar dacă suma de bani a fost transferată în contul pârâtei. În lipsa unor înscrisuri care să probeze voința părților instanța a încercat să stabilească situația pe baza mărturiilor celor 4 martori propuși de părți pentru a fi audiați. Declarațiile martorilor Caletcă L. și N. Antonica cuprind relatări ale unor situații de fapt, povestite martorelor de către reclamanta M. A.. Tot ceea ce au relatat cele două martore sunt fapte relatate acestora de reclamantă, motiv pentru care instanța, în lipsa coroborării acestora cu celelalte probe le va înlătura. Declarațiile martorilor propuși de pârâtă nu conțin date care să conducă instanța la convingerea că între M. Bernard și sora sa a fost încheiată o convenție de împrumut la data de 28.03.2011.
S-au făcut numeroase discuții, legate de proveniența sumelor de bani, de care dispuneau părțile. Instanța a reținut că, la data de 01.06.2007, numitul M. Benard a depus suma de 250.000 lei, iar ulterior, la data de 12.06.2007, a revenit transferând 50.000 lei, în contul său curent de card, iar suma de 200.000 lei a constituit-o în depozite la termen. La data de 01.20.2008, M. Bernard a împuternicit-o pe pârâtă pe toate depozitele sale, cu excepția contului curent, cont destinat pensiei, pârâta deținând toate documentele bancare în original. Analizând atitudinea și faptele numitului M. Bernard, instanța a reținut că defunctul nu a dorit implicarea soției și copiilor săi în toate aceste demersuri, situația conturilor și operațiunilor bancare fiind cunoscută doar de către defunct și pârâtă.
Dispozițiile art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă prevăd că părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să-și probeze pretențiile si apărările, iar potrivit alin. 6 același articol, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății, neputând da o alta calificare juridică acțiunii supuse judecății. Limitele investirii instanței de fond au fost fixate de către reclamanți prin cererea introductivă, având ca obiect, pretențiile acestora decurgând din contractul de împrumut pretins a fi fost încheiat cu pârâta R. T. pentru suma de 181.045 lei.
Motivat de faptul că reclamanta nu a probat îndeplinirea condițiilor de fond si forma necesare valabilității convenției în condițiile dispozițiilor art. 1576 si art. 969 Cod civil, acțiunea formulată apare ca neîntemeiata și pe cale de consecință instanța de judecată a respins-o ca atare.
Reținând culpa procesuală a reclamanților în declanșarea prezentului litigiu, instanța, față de prevederile art. 274 din Codul de procedură civilă, i-a obligat pe aceștia la plata către pârâtă a sumei de 1750 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel M. A., M. G. și C. A..
Prin decizia civilă nr. 291 din 3.03.2015, Tribunalul Iași a respins ca inadmisibil apelul declarat de reclamanții M. A., M. G. și C. A. împotriva sentinței civile nr. 6915/15.10.2012 pronunțată de Judecătoria B..
S-a admis apelul declarat de apelantii M. A., M. G. și C. A. împotriva sentinței civile nr._/20.11.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, ce a fost schimbată în tot în sensul că:
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții M. A., M. G. și C. A. în contradictoriu cu pârâta R. T..
A fost obligată pârâta R. T. să restituie reclamanților suma de 181.045 lei Ron și să plătească dobânda legală aferentă acestei sume de bani, începând cu data introducerii acțiunii – 23.01.2012 și până la achitarea efectivă a acestei sume.
S-a respins cererea pârâtei R. T. privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată fond.
A fost obligată pârâta - intimată R. T. să plătească reclamanților apelanți M. A., M. G. și C. A. cheltuieli de judecată în cuantum total de 12.593,95 lei Ron, compusă din: 5.231 lei taxa de timbru fond, 4.000 lei onorariu de avocat fond, 2.362,95 lei taxă de timbru apel, 1.000 lei onorariu de avocat apel.
S-a respins cererea intimatei-pârâte R. T. privind obligarea apelanților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Apelul formulat de reclamanții M. A. și M. G. împotriva sentinței civile nr. 6915/2012 a Judecătoriei B. este inadmisibil având în vedere dispozițiile art. 158 alin. 3 Cod procedură civilă.
Apelul formulat de reclamanți împotriva sentinței Judecătoriei Iași este fondat și urmează a fi admis.
Prin cererea adresată instanței de judecată, reclamanții M. A., M. G. și C. A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta R. T. obligarea acesteia la restituirea sumei de 181.045 lei, ce i-a fost împrumutată de autorul reclamanților, M. Bernard la data de 28.03.2011, prin transfer bancar, cu ordin de plată, cu plata dobânzilor legale aferente până la achitarea acestei sume.
Au arătat reclamanții-apelanți, atât la instanța de fond, cât și în cererea de apel, că pârâta, în calitate de soră a autorului lor defunct, M. Bernard, a beneficiat de această sumă cu titlu de împrumut, sumă pe care în prezent refuză să le-o restituie.
A reținut tribunalul că nici la instanța de fond, nici în apel, R. T. nu a reușit să justifice proveniența sumei de bani aflată în contul ei, pe care a arătat că a dobândit-o prin moștenire.
Deși a arătat că a moștenit o avere impresionantă de la defuncții Andaraș P. și Andaraș V., printre care și o sumă de 200.000 lei, în certificatul de moștenitor nu se menționează în masa succesorală o asemenea sumă.
În schimb, reclamanții-apelanți au făcut dovada că la trecerea în rezervă, M. Bernard a primit salarii compensatorii, potrivit adresei IPJ de la fila 37 apel, în sumă de 23.697 lei.
Reclamanții au făcut dovada remiterii către pârâtă a sumei de bani solicitată prin acțiune.
Legea nu impune forma scrisă ca o condiție de validitate a contractului de împrumut, în cauză existând și imposibilitatea preconstituirii unui înscris, date fiind relațiile de rudenie dintre părți.
Există însă un început de dovadă scrisă – extrasul bancar – ce dovedește transferul sumei de bani din contul defunctului M. Bernard în contul pârâtei R. T., ce se poate completa și corobora cu declarațiile martorilor audiați.
Nu se poate reține nici împrejurarea că ar fi fost vorba de o donație, nefiind îndeplinită condiția de validitate – pentru existența acesteia (act autentic).
Pârâta, în calitatea sa de împuternicit al defunctului M. Bernard nu a efectuat nicio operațiune bancară.
A reținut tribunalul că din toate probele administrate rezultă că reclamanții-apelanți au dovedit proveniența banilor și împrejurarea că pârâta i-a primit cu titlu de împrumut.
Față de toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul art. 286 alin. 1 Cod procedură civilă, a admis apelul formulat de reclamanți și a schimbat în tot sentința Judecătoriei Iași.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă a fost obligată pârâta-intimată la plata cheltuielilor de judecată fond și apel, așa cum au fost dovedite de reclamanții-apelanți.
Prin decizia civilă nr. 526 din 29.09.2015, Curtea de Apel Iași a admis recursul declarat de R. T., a casat în parte decizia civilă nr. 291 din 3.03.2015 a Tribunalului Iași și a trimis spre rejudecare apelul formulat de M. A., M. G. și C. A. împotriva sentinței civile nr._/20.11.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, fiind menținute restul dispozițiilor deciziei.
Curtea a constatat a fi incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, în sensul că instanța de apel nu a suplinit înțelegerea părților cu privire la conținutul contractului.
Prin decizia civilă nr. 115/28 ianuarie 2016 a Tribunalului Iași a fost admis apelul declarat de apelantii M. A., M. G. și C. A. împotriva sentinței civile nr._/20.11.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, care a fost schimbată în tot în sensul că:
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanții M. A., M. G. și C. A. în contradictoriu cu pârâta R. T..
A fost obligată pârâta R. T. să restituie reclamanților suma de 181.045 lei Ron și să plătească dobânda legală aferentă acestei sume de bani, începând cu data introducerii acțiunii – 23.01.2012 și până la achitarea efectivă a acestei sume.
S-a respins cererea pârâtei R. T. privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată fond.
A fost obligată pârâta - intimată R. T. să plătească reclamanților apelanți M. A., M. G. și C. A. cheltuieli de judecată în cuantum total de 16.956,9 lei RON, sumă compusă din: 5.231 lei taxa de timbru fond, 4.000 lei onorariu de avocat fond, 2.362,95 lei taxă de timbru apel, 1.000 lei onorariu de avocat apel, 2.362,95 lei taxă de timbru recurs, 1.500 lei onorariu de avocat recurs, 500 lei onorariu de avocat în rejudecarea apelului (astfel cum a fost redus) .
S-a respins cererea intimatei-pârâte R. T. privind obligarea apelantilor-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul reține următoarele:
Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții M. A., M. G. și C. A. privește obligarea pârâtei R. T., la restituirea către reclamanți a sumei de 181.045 lei, sumă împrumutată de autorul lor M. Bernard la data de 28.03.2011, prin transfer bancar cu ordin de plată, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, calculată de la data introducerii acțiunii și până la data plății, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În cauză, raportat la data indicată (28.03.2011) este aplicabil Codul civil din 1864 (ce a fost abrogat în iunie 2011).
Raportat la cauza acțiunii, astfel cum a fost invocată de reclamanții apelanți, tribunalul a reținut faptul că, contractul de împrumut este un contract real, unilateral, dovada sa fiind supusă regulilor generale.
În cauza de față valoarea bunului împrumutat, depășind suma de 250 lei, legiuitorul a prevăzut că este necesar a se întocmi un act autentic sau sub semnătură privată (înscris ce trebuie să emane, evident, de la împrumutat). Excepție face situația invocată în cauza de față, prevăzută de art. 1198 Cod civil, și anume imposibilitatea morală de a preconstitui un înscris, situație în care se permite dovedirea convenției cu martori. Art. 1197 Cod civil prevede și posibilitatea dovedirii cu martori, respectiv prezumții când există un început de dovadă scrisă.
În speța de față, în mod corect a reținut instanța de fond faptul că sunt aplicabile dispozițiile art. 1198 Cod civil având în vedere relația dintre frate (defunct) și soră (pârâta intimată).
Această situație de imposibilitate morală de a preconstitui înscrisul reiese din raporturile existente între soți, rude apropiate, prieteni, afini, fiind creată de jurisprudență: Tribunalul Suprem – secția civilă, decizia nr. 861 din 1976, decizia nr. 1030 din 1993, decizia nr. 1324 din 1979, decizia nr. 1013 din 1998, C.S.J., secția civilă, decizia nr. 1030 din 1993.
În ceea ce privește începutul de dovadă scrisă, respectiv extrasul bancar, invocat de reclamanți, tribunalul a apreciat că acesta nu poate constitui început de dovadă scrisă, însă face dovada unui transfer de bani. Acest act este un document intocmit de banca ce ofera clientului detalii privind platile efectuate (valoarea sumelor virate, beneficiarii platilor, documente in baza carora s-a efectuat plata), sumele intrate in cont (provenienta, documentele justificative) si soldul la zi. Toate operatiunile efectuate prin conturile curente la banci sunt inscrise in extrasul de cont, emis de fiecare banca, pentru fiecare cont in parte; el poate fi emis zilnic sau periodic (lunar, decadal sau saptamanal). Se intocmeste in trei exemplare, de compartimentul financiar-contabil al unitatii beneficiare, pe baza datelor din contabilitatea analitica.
Începutul de dovadă scrisă presupune îndeplinirea cumulativă a trei condiții: a) să existe o scriere, în sensul de orice fel de înscris, chiar nesemnat și nedatat sau care este neregulat întocmit sub alte aspecte; b) scrierea să provină de la cel căruia îi este opusă sau de la o persoană față de care partea este un succesor în drepturi, ori înscrisul să fie întocmit de o altă persoană, dar semnat de partea căreia i se opune; c) scrierea să fie de natură a face credibil faptul pretins.
În consecință, deși nu va fi apreciat ca și început de dovadă scrisă (nefiind îndeplinite cumulativ cele trei condiții) extrasul bancar nu poate fi exclus din probatoriul administrat motivat de faptul că acest act face dovada existenței unui transfer de bani din contul lui Mîrt Bernard în contul pârâtei intimate – mai clar este ordinul de plată depus la fila 58 dosar fond.
Ordinul de plată este un instrument de plată concretizat în dispoziția dată de titularul unui cont bancar băncii la care este deschis acel cont ca aceasta să achite din disponibilul contului respectiv o anumită sumă unui beneficiar.
De subliniat este faptul că, împreună sau fără un început de dovadă scrisă, proba testimonială a fost corect administrată chiar dacă este vorba de o sumă mai mare de 250 de lei (relația de rude apropiate este recunoscută de pârâtă, la dosar fiind depuse și multe acte ce atestă legătura strânsă, încrederea existentă între cei doi).
În aceste condiții, raportat la motivele de apel, urmează a se analiza în ce măsură declarațiile de martori fac dovada existenței unei convenții de împrumut, astfel cum se invocă în cuprinsul cererii de chemare în judecată – în sensul împrumutării unei sume de 181.045 lei.
În cauză au fost audiați 4 martori: Caletcă și N. (vecine cu reclamanții), Manican (fost coleg de serviciu al pârâtei) și Manican L. P. (afin cu pârâta). Ultimul martor a arătat faptul că nu îl cunoaște de M. Bernanrd (nici pe familia acestuia), tot ceea ce știe provenind din spusele pârâtei, motiv pentru care declarația sa nu a fost avută în vedere.
Martora Manican, fostă colegă de serviciu cu pârâta, descrie existența unei situații de fapt, sursa informațiilor sale fiind tot pârâta. În niciun moment nu arată faptul că l-a cunoscut pe M. Beranrd, că a perceput direct anumite aspecte, motiv pentru care, pentru aceleași motive, a fost avută în vedere.
În ceea ce-i privește pe ceilalți doi martori, tribunalul a apreciat faptul că au perceput direct relația dintre părți, au participat la discuțiile cu privire la suma de bani ce face obiectul cauzei, având formată o opinie personală asupra situației existente. Caletcă arată (cu titlu de exemplu) faptul că, chiar M. Bernard, i-a spus că nu a putut întocmi un act în scris cu sora sa. Despre împrumut chiar defunctul i-a spus atunci când a dorit să împrumute o sumă de bani de la acesta. Martora arată faptul că suma împrumutată surorii sale a fost motivul invocat de M. Bernard în refuzul dat martorei (de a-i împrumuta bani în anul 2011).
Și în ceea ce o privește pe martora N., tribunalul a apreciat faptul că a perceput direct anumite aspecte relevante în cauză prin prisma vecinătății existente din 1986, precum și a unei relații strânse de prietenie. Aceasta a arătat că a auzit discuții cu privire la împrumutul acordat pârâtei.
Aceste declarații se coroborează și cu restul probatoriului: astfel, din actul depus la fila 162 reiese faptul că beneficiar al sumei era chiar M. Bernard (cele relatate de pârâta intimată cu privire la proveniența acestei sume de bani nefiind oricum dovedite). Mai mult, pârâta intimată nu a dovedit apărarea făcută, respectiv faptul că acea sumă de bani provenea dintr-o moștenire. Certificatul de moștenitor nu privește decât bunuri imobile (filele 55, 74 dosar – nici nu s-a făcut dovada înstrăinării acestor, bunuri, respectiv a valorii aproximative a acestora), declarațiile martorilor fiind insuficiente (mai mult, irelevante raportat la izvorul informațiilor) iar actele depuse la dosar cu privire la situația contului lui M. Bernard făcând dovada faptului că în anul 2008 acesta avea deja depusă suma respectivă în cont, ceea ce contravine total situației invocate de pârâtă (faptul că suma respectivă provine de pe urma a două moșteniri, suma fiind ținută în casă – răspunsul 1 la interogatoriu, fila 30 dosar fond; practic, raportat la acest răspuns, este evident că suma nu putea proveni din moștenirea primită în 2008 întrucât se pretinde faptul că suma a fost dată fratelui în vara anului 2007, deci este vorba de moștenirea din 2000, sumă ținută în casă până în anul 2007 când fratele acesteia ar fi trecut în Iași și ar fi întrebat ce a făcut cu banii). Mai mult pârâta intimată arată că i-a dat fratelui său banii pentru a-i depune la bancă întrucât acesta avea timp să verifice băncile, în timp ce actele depuse la dosar fac dovada contrariului, faptul că pârâta fusese împuternicită să administreze conturile fratelui său.
Față de cele menționate mai sus, tribunalul a reținut faptul că, prin probatoriul administrat la fond, s-a făcut dovada unei convenții de împrumut între pârâta intimată și M. Bernard, respectiv a transferului acestei sume către împrumutat. Raportat la existența unei legături de rudenie și la strânsa legătură dintre cei doi frați, la dovezile concrete făcute în dosar de reclamanți, dovezi ce se coroborează, la apărările făcute de pârâta intimată ce nu au corespondent în acest probatoriu, apelul declarat este întemeiat.
Pentru considerentele expuse tribunalul a apreciat ca fiind fondat apelul declarat și l-a admis conform art. 296 Cod procedură civilă, a schimbat în tot sentința civilă în sensul admiterii acțiunii promovate, obligării pârâtei R. T. la restituirea către reclamanți a sumei de 181.045 lei Ron și la plata dobânda legale aferente acestei sume de bani, începând cu data introducerii acțiunii – 23.01.2012 și până la achitarea efectivă a acestei sume.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, au fost respinse cele solicitate de pârâta intimată raportat la soluția dată, fiind reduse cele din apelul de față motivat de faptul că la primul termen de judecată acordat s-a dat cuvântul pe fondul apelului (nefiind depuse memorii, administrate probe). În rest, instanța de apel a avut în vedere taxele de timbru achitate, cheltuielile de judecată dovedite de reclamanți cu chitanțele depuse privind plata onorariului de avocat, soluția dată. Astfel, s-a respins cererea pârâtei R. T. privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, a fost obligată pârâta - intimată R. T. să plătească reclamanților apelanți M. A., M. G. și C. A. cheltuieli de judecată în cuantum total de 16.956,9 lei Ron, sumă compusă din: 5.231 lei taxa de timbru fond, 4.000 lei onorariu de avocat fond, 2.362,95 lei taxă de timbru apel, 1.000 lei onorariu de avocat apel, 2.362,95 lei taxă de timbru recurs, 1.500 lei onorariu de avocat recurs, 500 lei onorariu de avocat în rejudecarea apelului (astfel cum a fost redus) .
S-a respins cererea intimatei-pârâte R. T. privind obligarea apelantilor-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată în apel.
Pârâta R. T. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 115/2016 a Tribunalului Iași și a invocat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii raportat la art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
1. Instanța de apel a dispus reluarea judecării doar sub aspectul lipsei motivării hotărârii, apreciind că nu se impune o refacere a probatoriului administrat, cu toate că în considerentele deciziei de casare s-a dispus a se avea în vedere și criticile referitoare la calificarea extrasului bancar ca și început de dovadă scrisă prin raportare la dispozițiile art. 1197 Cod civil.
Recurenta critică decizia tribunalului deoarece instanța de apel nu i-a dat posibilitatea de a-și administra probe în apărare, prejudiciindu-i dreptul la apărare.
Instanța de control, având în vedere dispozițiile art. 295 alin. 2 și art. 167 Cod procedură civilă, avea obligația de a administra alte probe în apel atât timp cât situația de fapt nu este pe deplin lămurită.
Declarațiile martorilor și actele depuse la dosar nu au fost concludente cu privire la modul în care s-au derulat relațiile dintre părți, astfel că audierea altor martori, pentru a dovedi starea de fapt sau administrarea unor probatorii suplimentare, constituiau probe utile.
S-ar fi impus suplimentarea probatoriului cu martori cu privire la proveniența sumei de bani, posibilitățile materiale ale părților, precum și cu înscrisuri – extras bancar detaliat al contului defunctului M. Bernard din anul 2002, data deschiderii contului, până la momentul decesului, atașarea Declarației de proveniență din momentul depunerii sumei de bani de către defunct.
2. Hotărârea tribunalului s-a pronunțat cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, stabilirea greșită a naturii sale și a naturii obligațiilor părților, schimbându-se înțelesul actului juridic.
Deși instanța de apel reține că s-a făcut dovada convenției de împrumut între pârâtă și defunctul M. Bernard, că a existat o imposibilitate fizică și morală de a preconstitui un înscris, că există un început de dovadă scrisă (extrasul bancar), cu ocazia rejudecării nu s-au clarificat aspectele pentru care hotărârea a fost casată.
Imposibilitatea de preconstituire a probei constituie o excepție, care trebuie interpretată restrictiv. Atunci când părțile contractante au înțeles să consemneze în scris un anumit act juridic, nu mai pot invocat pentru alte raporturi contractuale derulate în aceeași perioadă aproximativă de timp că au fost în imposibilitate morală de a preconstitui înscrisul doveditor al contractului.
Astfel, prin declarația de garanție bancară autentificată sub nr. 480/15.03.2010, defunctul M. Bernard acordă cu titlu de împrumut numitei C. S. M. suma de 70.000 lei, prevăzând și sancțiunea nerestituirii sumei. Rezultă formalismul excesiv pe care îl manifestă defunctul în situația în care dispune de bunurile sale, de o sumă de bani mai mică decât cea care formează obiectul prezentei cauze.
Ulterior, tot printr-un înscris autentic, defunctul îi cesionează pârâtei dreptul său de creanță în valoare de 70.000 lei, scadent la 15.07.2010, împotriva debitoarei C. S. M..
Tribunalul a interpretat greșit dispozițiile art. 1198 Cod civil pentru dovedirea împrumutului, deoarece părțile nu au fost în raporturi care să prezume imposibilitatea morală absolută de preconstituire a unui înscris cu privire la suma de 181.045 lei.
Dacă pentru alte împrumuturi, în cuantum mult mai mic, defunctul a încheiat contracte, inclusiv de garanței, nu se justifică în mod rezonabil și obiectiv acel impedimente morale care să justifice imposibilitatea preconstituirii unui înscris cu privire la pretinsa sumă împrumutată de 181.045 lei.
3. Recurenta a reiterat situația de fapt, descrisă prin întâmpinările formulate în cauză. În esență, se susține, cu referire la probatoriile administrate în cauză (înscrisuri, martori) că reclamanții nu au putut prezenta un înscris doveditor al convenției încheiate între defunctul M. Bernard și pârâta R. Tereze, că suma pretinsă depășește 250 lei, că între defunct și pârâtă nu au existat relații foarte apropiate, că suma de bani pretinsă nu putea aparține defunctului, că martorele au declarat fapte aflate de la reclamanți, că recurenta a făcut dovada provenienței banilor.
Recurenta R. T. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și respingerea apelului declarat în cauză.
În subsidiar, s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel pentru suplimentarea probatoriului.
La data de 19 aprilie 2016, recurenta a solicitat, în completarea motivelor de recurs, înlăturarea obligării sale la plata sumei de 2.369,95 lei taxă de timbru.
Intimații M. A., M. G. și C. A. au formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.
Intimații susțin că instanța de apel a respectat întocmai dispozițiile instanței de casare și că instanța poate ajunge la aceeași concluzie printr-o nouă reapreciere a situației de fapt.
Se mai precizează că în mod corect tribunalul a apreciat ordinul de plată ca fiind dovada faptului remiterii sumei de bani, că situația juridică dintre defunct și C. S. nu are legătură cu cauza, că R. T. nu a efectuat nici o operațiune bancară în legătură cu suma.
În recurs nu s-au administrat alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor și apărărilor invocate, instanța de control judiciar reține următoarele:
Critica referitoare la greșita includere în cheltuielile de judecată acordate de instanța de apel a sumei de 2.362,95 lei plătită de recurentă în primul ciclu procesual (în primul recurs) nu va fi avută în vedere, deoarece a fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, nefiind un motiv de ordine publică.
Curtea a încadrat criticile recurentei în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 Cod procedură civilă, cele referitoare la modul de stabilire a situației de fapt prin raportare la probatoriul administrat în cauză privind netemeinicia hotărârii.
În primul motiv de recurs se critică faptul că, în rejudecare, instanța de apel nu i-a dat posibilitatea recurentei să-și propună probe în apărare, nefiind astfel respectate îndrumările obligatorii ale instanței de recurs.
La primul termen de judecată după casarea cu trimitere, intimata R. T. a solicitat acordarea unui termen pentru a-și angaja apărător, cerere respinsă de instanța de apel.
Mai constată curtea că intimata nu a solicitat suplimentarea probatoriului, însă, după rămânerea în pronunțare a cauzei, s-a prezentat apărătorul acesteia, instanța aducându-i la cunoștință că s-a dispus amânarea pronunțării pentru a da posibilitatea intimatei R. T. să depună concluzii scrise.
La data de 18 ianuarie 2015, apărătorul intimatei a transmis prin fax concluziile scrise cu privire la apelul declarat în cauză fără a face referire la necesitatea administrării de probatorii suplimentare, astfel că este nefondată critica recurentei referitoare la încălcarea dreptului său la apărare.
Critica referitoare la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1197 și 1198 Cod civil, referitoare la imposibilitatea fizică și morală de preconstituire a unui înscris se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În privința admisibilității probării actelor juridice prin declarațiile martorilor, dispozițiile art. 1191 alin. 1 și 2 Cod civil prevăd două reguli restrictive enunțate în considerentele sentinței de fond.
În anumite situații, proba testimonială devine admisibilă, indiferent de valoarea obiectului actului juridic, precum și în completarea sau împotriva prevederilor înscrisului preconstitui de părți și anume în situația imposibilității preconstituirii probei scrise (art. 1198 pct. 1-3 Cod civil).
Jurisprudența a adăugat, la aceste cazuri de imposibilitate materială de preconstituire) și imposibilitatea morală de a preconstitui înscrisul, imposibilitate rezultând din raporturile dintre soți, rude apropiate, afini, de prietenie etc.
În speță, tribunalul, ca și instanță devolutivă, a stabilit, în baza probatoriului administrat (declarațiile martorilor), că între defunctul M. Bernard și recurenta R. T. a existat o imposibilitate morală de preconstituire a contractului de împrumut rezultând din relația apropiată dintre aceștia și calitatea lor de frate și soră.
Curtea constată că stabilirea relațiilor dintre cei doi, a modului în care defunctul a procedat în alte situații cu privire la acordarea unor sume de bani, reprezintă o chestiune de reapreciere a probelor, respectiv a depozițiilor martorilor și înscrisurilor. Ori, instanța de recurs nu poate efectua o reevaluare a probatoriului. În examinarea motivului de recurs încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, curtea analizează doar dacă dispozițiile legale invocate au fost corect aplicate prin raportare la situația de fapt stabilită de instanțele devolutive (fond și apel).
Reținând existența unor raporturi care au presupus imposibilitatea morală de preconstituire a unui înscris cu privire la suma de 181.045 lei, curtea constată că în mod corect tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1198 Cod civil.
Raportat acestor considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respins recursul declarat de către R. T. și va menține decizia instanței de apel.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată să plătească intimatei M. A. suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată efectuate în recurs (onorariu avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de către recurenta R. T. împotriva deciziei nr. 115 din 28.01.2016 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.
Obligă recurenta să achite intimatei M. A. suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 mai 2016.
Președinte, C. P. | Judecător, E. G. | Judecător, G. P. |
Grefier, A.-M. P. |
Redactat: PC
Tehnoredactat: PAM
2 exemplare/08.06.2016
Tribunalul Iași: I. D.
C. D.
| ← Strămutare. Sentința nr. 58/2016. Curtea de Apel IAŞI | Obligaţie de a face. Sentința nr. 53/2016. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
