Pretenţii. Decizia nr. 37/2016. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 37/2016 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 27-01-2016 în dosarul nr. 37/2016

Cod ECLI ECLI:RO:CAIAS:2016:007._

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 37/2016

Ședința publică de la 27 Ianuarie 2016

Completul compus din:

Președinte V. C.-S.

Judecător V. O.

Judecător A. C. S.

Grefier C. A.

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de către contestatorul M. L. D. împotriva deciziei civile nr. 1438/28.10.2014 a Tribunalului Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul, lipsă fiind intimatul S. D. G..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată după repunerea pe rol, la dosar s-au depus prin serviciul de registratură, de către recurent precizări însoțite de chitanța nr._/2016/22.01.2016 reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru, angajament și decizia civilă nr. 979/2011.

Interpelat, recurentul arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra fondului cauzei și asupra admisibilității căii de atac exercitate.

Recurentul arată că hotărârile pronunțate de instanțele anterioare sunt nelegale și netemeinice. În cauză este vorba despre un contract de vânzare-cumpărare, vânzarea fiind perfectată, potrivit dispozițiilor Codului Civil. Contractul de vânzare-cumpărare viza obligații reciproce. A formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat prețului autoturismului. La judecătoria Iași s-a constatat că recurentul și-a redus pretențiile de la 1900 lei la suma de 1700 lei acțiunea fiind respinsă ca netemeinică. Precizează că suma de 1700 lei era prevăzută și în angajament și în chitanță.

Mai arată că Tribunalul Iași a pronunțat hotărârea fără drept de recurs, definitivă și irevocabilă.

Solicită admiterea contestației formulate, casarea deciziei nr. 1438/2014 a Tribunalului Iași și, pe fond, a se aprecia că acțiunea este legală și întemeiată. Solicită, de asemenea, pronunțarea unei hotărâri de obligare a cumpărătorilor la plata autoturismului.

Învederează că solicită obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Declarându-se dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare asupra admisibilității căii de atac exercitate și asupra fondului cauzei.

După deliberare:

CURTEA DE APEL:

Asupra recursului civil de față:

În cauza ce a constituit obiectul dosarului nr._/245/2012 pe rolul Judecătoriei Iași reclamantul M. L. D., așa cum a preciza acțiunea, a chemat în judecată pârâtul S. D. G. pentru a fi obligat la plata sumei de 1700 euro, reprezentând prețul pentru vânzarea unui autoturism.

Judecătoria Iași, Secția civilă prin sentința civilă nr. 2518 respinge acțiunea.

Tribunalul Iași, Secția I civilă prin decizia civilă nr. 2413/2013 din 18 noiembrie 2013 respinge recursul declarat de reclamantul M. L. V.D. și păstrează sentința dată de Judecătoria Iași.

La data de 12.03.2014 în dosarul nr._ reclamantul-recurent a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 2413/18.11.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în temeiul art. 317 Cod procedură civilă.

Prin decizia civilă nr. 1438 din 28 octombrie 2012, Tribunalul Iași, Secția I civilă respinge contestația în anulare formulată de M. L. D. împotriva deciziei civile nr. 2413/18.11.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._/245/2012.

Tribunalul a dat decizia pronunțată în contestația în anulare ca irevocabilă.

Reclamantul prin cererea înregistrată la data de 02.07.2015 a declarat apel împotriva deciziei civile nr. 1438/28.10.2014 pronunțată de Tribunalul Iași.

În declarație partea redă obiectul procesului, soluțiile pronunțate de instanțe în fazele procesuale anterioare, demersurile la organele de poliție. Se invocă nelegala citare în instanța de recurs, arătând că sunt mai multe persoane cu același nume S.-greu de identificat de factorul poștal, iar reducerea prețului la 1700 euro nu are nicio relevanță. Susține reclamantul că s-a dispus greșit de judecătorul de la recurs că hotărârea este definitivă și irevocabilă, iar contestația în anulare este fără cale de atac. Solicită, apelul fiind o cale de atac devolutivă, să se reanalizeze probele, desființate deciziile tribunalului și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță cu citarea ambilor pârâți, pe fond obligarea pârâților la plata sumei de 1700 euro contravaloarea autoturismului valorificat.

Cererea s-a înregistrat pe rolul Curții de Ape Iași ca recurs- o cale de atac exercitată împotriva deciziei pronunțate în contestația în anulare – cale extraordinară de atac.

Din oficiu, Curtea a verificat legalitatea investirii și a pus în discuția părților admisibilitatea căii de atac dată în competența sa de soluționare conform art. 3 pct. 1-4 Cod procedură civilă.

Procesul a început la data de 29 octombrie 2012 sub aspect procedural, fiind incidente dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1864. Procesul civil este guvernat de principiul legalității care impune, în speță, că părțile pot exercita numai căile de atac în forma, modalitatea și termenele prevăzute de lege.

Faptul că reclamantul și-a intitulat calea de atac ca fiind apel, îndreptățește C. ca instanță de control judiciar potrivit art. 84 Cod procedură civilă să o califice ca recurs.

Se are în vedere că obiectul judecății, îl constituie decizia civilă nr. 1438/2014 pronunțată de tribunal în calea de atac a contestației în anulare formulată împotriva unei hotărâri dată în recurs și nu ca instanță de prim grad (art. 3 pct. 2 Cod procedură civilă).

Curtea constată că în Titlul V Căile extraordinare de ataca codul de procedură civilă reglementează recursul, contestația în anulare (art. 317-321) și revizuirea. Judecata contestației în anulare, se judecă de urgență și cu precădere conform art. 320 alin (3) și hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată obiect al contestației fiind o hotărâre dată în recurs, irevocabilă – potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 Cod procedură civilă-partea nu are deschisă calea recursului dat în competența de soluționare a Curții.- A recunoaște părții o cale de atac neprevăzută de lege înseamnă încălcarea principiului legalității, ceea ce nu este posibil.

Pentru considerentele expuse, Curtea reține că recurentul M. D. nu are dreptul de a exercita calea de atac împotriva hotărârii pronunțate de tribunal în contestația în anulare deoarece dreptul nu l-a avut nici împotriva hotărârii date în recurs. Conform art. 312 Cod procedură civilă respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul promovat de către contestatorul M. L. D. împotriva deciziei civile nr. 1438/28.10.2014 a Tribunalului Iași.

Irevocabil.

Pronunțată în ședință publică, azi 27.01.2016.

Președinte,

V. C.-S.

Judecător,

V. O.

Judecător,

A. C. S.

Grefier,

C. A.

Red CSV

Tehnored AC

2 ex./01.02.2016

Tribunalul Iași: M. M.

M. D.

Diuță T. A. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 37/2016. Curtea de Apel IAŞI