Legea 10/2001. Hotărâre din 02-04-2014, Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 14670/271/2011
ROMÂNIA | |
CURTEA DE APEL ORADEA | |
- Secția I civilă - | |
completul II recurs nr. operator de date cu caracter personal: 3159 | |
Dosar nr._ |
DECIZIA CIVILĂ NR. 566/2014-R
Ședința publică din data de 2 aprilie 2014
Președinte : | D. M. | - judecător |
F. T. | - judecător | |
V. P. | - judecător | |
A. B. | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul reclamant B. L. L., domiciliat în Oradea, ., .. 13, județul Bihor, în contradictoriu cu intimații pârâți M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, și K. E. I., domiciliată în Oradea, ., ., împotriva deciziei civile nr. 316/A din 12 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._, prin care a fost menținută sentința civilă nr. 5140 din 2 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr._, având ca obiect: Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentanta recurentului reclamant B. L. L.-lipsă, avocat M. P., în baza împuternicirii avocațiale nr._/13.02.2014, emisă de Baroul Bihor-Cabinet Individual, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura litigiului dedus judecății, precum și faptul că la dosarul cauzei a parvenit prin Serviciul Registratură, la data de 24 martie 2014, întâmpinare din partea intimatului pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, după care:
Întrebată fiind, reprezentanta recurentului reclamant arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, sens în care solicită cuvântul asupra recursului de față.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra prezentului recurs.
Reprezentanta recurentului reclamant solicită admiterea recursului promovat de partea pe care o reprezintă și pe cale de consecință, modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii introductive, așa cum a fost formulată, fără acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5140 din 02 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul B. L. L. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și K. E. I..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 37/C/2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr._, s-a dispus modificarea Dispoziției Primarului Municipiului Oradea nr. 3975/01.11.2006, prin care era recunoscută calitatea reclamantului și pârâtei de rd. 2 de persoane îndreptățite la retrocedare în baza Legii nr. 10/2001, în sensul acordării de despăgubiri în cuantum de 151.500 euro, în conformitate cu concluziile expertizei evaluatoare efectuate de ing. S. T..
Potrivit dispozițiilor Deciziei nr. 27/2011, pronunțată de instanța supremă în cadrul soluționării unui recurs în interesul legii, acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva Statului Român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 13 din această convenție, sunt inadmisibile.
Cu ocazia soluționării acestui RIL s-a analizat posibilitatea pe care o au persoanele îndreptățite de a beneficia de despăgubiri în alte condiții și în altă procedură decât cea instituită de legea specială.
Astfel, prin Decizia nr. 33/2008 a instanței supreme s-a stabilit că, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, chiar dacă acest fapt nu este prevăzut expres în legea specială, și că, în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Prin urmare, câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții persoana îndreptățită beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri, nu se poate susține, fără a încălca principiul specialia generalibus derogant, că dreptul comun s-ar aplica cu prioritate sau în concurs cu legea specială.
În ceea ce privește concordanța dintre legea specială și Convenția europeană, instanța supremă a constatat că jurisprudența C.E.D.O. lasă la latitudinea statelor semnatare ale Convenției adoptarea măsurilor legislative pe care le găsesc de cuviință pentru restituirea proprietăților preluate de stat sau acordarea de despăgubiri. Astfel, în Cauza P. împotriva României s-a reținut că art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care acceptă să restituie bunurile preluate înainte de ratificarea Convenției. Dacă Convenția nu impune statelor obligația de a restitui bunurile confiscate, odată ce a fost adoptată o soluție de către stat, ea trebuie implementată cu o claritate și coerență rezonabile, pentru a se evita, pe cât posibil, insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții. Incertitudinea - fie legislativă, administrativă, fie provenind din practicile aplicate de autorități - este un factor important ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia poziția statului, care are datoria de a se dota cu un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a respecta asigurarea obligațiilor pozitive ce îi revin. Or, în această materie statul a decis că restituirea în natură și acordarea măsurilor reparatorii au loc în condițiile impuse de Legea nr. 10/2001 și de Legea nr. 247/2005.
Prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse o . modificări de substanță Legii nr. 10/2001, în special în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptățite și procedura de stabilire și acordare a acestora. Astfel, potrivit art. I pct. 1 referitor la art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit acestei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. 6 și 7 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, acesta poate face obiectul de analiză al instanței de contencios administrativ doar după ce despăgubirile au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor. Cu privire la acest aspect trebuie subliniat că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de C.E.D.O. ale dreptului de acces la o instanță, aspect reamintit în hotărârea-pilot pronunțată în recenta Cauză M. A. și alții împotriva României (paragraful 115).
Prin urmare, exigențele coerenței și certitudinii statuate de C.E.D.O. în jurisprudența sa în ceea ce privește adoptarea măsurilor reparatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv impun autorităților statale, inclusiv celor judiciare, să respecte regulile adoptate prin legi speciale pentru restituirea în natură sau aplicarea de măsuri reparatorii. De fapt, cauza care a antrenat constatarea numeroaselor violări ale dreptului garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, anterior hotărârii-pilot pronunțate în Cauza M. A. și alții împotriva României, rezidă din faptul că statul român nu a pus la punct un mecanism apt să asigure despăgubirea persoanelor îndreptățite într-un termen rezonabil, deoarece C.E.D.O. nu a constatat că soluțiile legislative adoptate sunt inadecvate, ci doar faptul că Fondul "Proprietatea", instituit prin Legea nr. 247/2005, nu este funcțional. Cu atât mai mult nu se poate vorbi de o încălcare a jurisprudenței C.E.D.O. după pronunțarea hotărârii-pilot în Cauza M. A. și alții împotriva României, din moment ce statul român a fost obligat, ca în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței europene, să ia măsurile care să garanteze protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6 paragraful 1 din Convenție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, în contextul tuturor cauzelor similare cu cauza de față, conform principiilor consacrate de Convenție. Este important de subliniat că și în hotărârea-pilot C.E.D.O. a reamintit că "statului pârât trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare" și că "punerea în balanță a drepturilor în cauză și a câștigurilor și pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei și a sistemului juridic al statului constituie un exercițiu de o dificultate deosebită, presupunând intervenția diverselor autorități interne" (paragraful 233). De altfel, chiar dacă, în situația în care există o decizie sau dispoziție administrativă ori o hotărâre judecătorească definitivă, devenită irevocabilă, prin care s-a stabilit dreptul la despăgubiri, părțile se pot prevala de existența unui "bun", în sensul Convenției, garanțiile oferite de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție trebuie să fie funcționale în cadrul procedurii de executare a "valorii patrimoniale" astfel stabilite. Or, mecanismul eficient de protecție a drepturilor garantate de art. 6 din Convenție și de art. 1 din Primul Protocol adițional, la care se referă C.E.D.O. în hotărârea-pilot pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, presupune tocmai stabilirea unui sistem eficient și previzibil de executare într-un timp rezonabil a deciziilor și dispozițiilor administrative sau a hotărârilor judecătorești irevocabile.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, in termenul legal, reclamantul B. L. L..
Prin decizia civilă nr. 316/A din 12 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._, sa-a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelantul B. L. L., în contradictoriu cu intimații STATUL ROMÂN prin M. FINANȚELOR PUBLICE și K. E. I., împotriva sentinței civile nr. 5140 din 02 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, care a fost păstrată în totalitate.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî în acest mod, instanța de apel a avut în vedere următoarele aspecte:
Prin Dispoziția Primarului Mun. Oradea nr. 3975/01.11.2006 s-a recunoscut reclamantului si paratei K. calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de despăgubiri pentru terenul in suprafață de 1515 mp. cu nr. top. 4031 si 4032 ce a fost preluat de Statul R. cu titlu de expropriere si s-a propus acordarea de despăgubiri in condițiile legii speciale si înaintarea dosarului către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin sentința civilă nr. 37/C/2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr._ s-a dispus modificarea in parte a Dispoziției Primarului Mun. Oradea nr. 3975/01.11.2006, in sensul stabilirii despăgubirilor ce se propun a se acorda pentru terenul expropriat, la suma de 151.500 EURO, conform concluziilor la raportul de expertiza tehnica efectuat in cauza de exp. ing. S. Tocut, din care urmează a se scădea valoarea despăgubirii actualizata încasată de către antecesorii reclamantului la data exproprierii si înaintarea dosarului către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a emis pana in prezent decizia reprezentând titlul de despăgubire.
Instanța de apel a reținut că Legea nr. 10/2001 este specială și derogatorie de la dreptul comun reprezentat de art. 480 și art. 481 C. civ. care reglementează acțiunea în revendicare.
De asemenea, s-a apreciat că măsura reparatorie constând in restituirea de către stat a bunurilor preluate abuziv reglementata de Legea nr. 10/2001 nu este altceva decât o acțiune in revendicare speciala, supusa unui regim juridic aparte (domeniu de aplicare special- bunurile preluate de stat in perioada comunista, procedura prealabila celei judiciare, termen special in care poate fi introdusa etc.), astfel încât după apariția legii acțiunea in revendicare de drept comun nu mai poate fi introdusa, ci trebuie urmata calea Legii nr. 10/2001 pentru a obține restituirea bunurilor.
În cuprinsul Cap. V Titlul VII din Legea nr. 247/2005, este reglementată procedura administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.
Această procedura administrativa presupune parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, aceasta etapă fiind prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 Capitolul V Titlul VII, modificat și completat prin O.U.G nr. 81/2007; - etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării și etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G nr. 81/2007.
În consecința, tribunalul a apreciat că procedura de acordare a despăgubirilor se supune prevederilor legii speciale, concursul dintre legea specială și legea generală rezolvându-se în favoarea legii speciale.
Totodată, procedura prev. de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 este cea legală și instanța a apreciat că nu poate, fără a încălca dispozițiile legale în vigoare, să dispună în alt mod. Astfel acțiunea in acordarea despăgubirilor bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit in natura si pentru care se prevăd masuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptata direct împotriva Statului R., întemeiată pe dispozițiile dreptului comun si ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale este inadmisibilă.
În acest sens prin Decizia nr. 27 pronunțată de ÎCCJ în dosar nr. 28/2011 s-a soluționat recursul în interesul legii, statuându-se că Statul Român nu are calitate procesuală pasivă în acțiunile prin care se solicită obligarea acestuia să acorde despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, iar acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva Statului Român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional CEDO și ale art. 13 din această Convenție, sunt inadmisibile.
Având în vedere această decizie și principiul „specialia generalibus derogant” tribunalul a apreciat ca Statul R. prin Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat la plata de despăgubiri bănești in favoarea reclamantelor.
Mai mult, în cazul in care Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor refuza emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, reclamantul are posibilitatea formulării unei acțiuni in contencios administrativ de competenta in prima instanța a Curții de Apel în a cărei raza teritoriala domiciliază.
F. de cele de mai sus, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă tribunalul a respins ca nefondat apelul formulat.
S-a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimați.
Împotriva acestei decizii, în termen a declarat recurs reclamantul B. L. L., solicitând modificarea în tot a hotărârilor atacate, în sensul admiterii cererii introductive, așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului se arată că prin acțiunea promovată de reclamant, acesta nu a invocat lipsa unei legislații speciale, ci imposibilitatea efectivă de aplicare a acesteia; deși au fost sesizați cu cererea reclamantului de peste cinci ani, A.N.R.P. nu a făcut nici un demers, nici măcar pentru evaluarea imobilului, ceea ce echivalează cu lipsirea acestuia pe un termen nejustificat de proprietate cuvenită; se mai arată că soluția instanței de fond echivalează practic cu amânarea plății oricărui tip de despăgubiri până la o dată incertă, raportat la maniera în care guvernul va fi în măsură să redacteze legile, iar parlamentul să le adopte; de asemenea, independent de prejudiciul ce i-a fost cauzat, cuantumul despăgubirilor este posibil a fi drastic diminuat, ceea ce l-ar pune pe reclamant într-o situație de inechitate socială, cu cei care au reușit să beneficieze de despăgubiri integrale; se apreciază, totodată, că amânarea oricăror despăgubiri încalcă dreptul de proprietate, drept garantat prin prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj a solicitat respingerea recursului, reiterând excepțiile invocate la fond, autoritatea de lucru judecat, netimbrarea acțiunii și lipsa calității procesuale pasive.
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, conform art. 306 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect au reținut instanțele de apel și fond inadmisibilitatea acțiunii formulate de reclamant, raportat la decizia nr. 27/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin decizia mai sus evocată, pronunțată în interesul legii –se reține, cu caracter obligatoriu pentru instanțe, conform art. 330 ind. 7 alin. 4 Cod procedură civilă, că acțiunile în despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv și care nu pot fi restituite în natură, îndreptate împotriva Statului Român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun și ale art. 1 din Primul Protocol Adițional la CEDO și ale art. 13 din această Convenție, sunt inadmisibile.
Prin urmare se statuează cu caracter obligatoriu pentru instanțe, că nu se poate recurge la o modificare pe calea jurisprudențială a mecanismului reparator deja existent, conceput și reglementat prin lege specială.
Mai este de menționat și faptul că printr-o hotărâre pronunțată de CEDO în cauza pilot M. A. și alții împotriva României s-a recomandat Guvernului o reformare a legislației în această materie, atât în privința despăgubirilor acordate, cât și a mecanismului de stabilire a acestora, recomandare care a fost pusă în practică prin adoptarea Legii 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist din România.
În atare condiții, nu se mai poate vorbi de o încălcare a dispozițiilor din Convenția CEDO sau a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
În fine, în măsura în care reclamantul va dovedi că i s-au cauzat prejudicii, prin punerea în executare cu întârziere a hotărârii prin care i s-a recunoscut dreptul la reconstituire, acesta va putea solicita pe cale separată despăgubiri.
Față de considerentele ce preced, Curtea urmează în temeiul art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 316 și 296 Cod procedură civilă să respingă recursul ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurentul reclamant B. L. L., domiciliat în Oradea, ., .. 13, județul Bihor, în contradictoriu cu intimații pârâți M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, și K. E. I., domiciliată în Oradea, ., .. 13, județul Bihor, împotriva deciziei civile nr. 316/A din 12 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din data de 2 aprilie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
D. M. F. T. V. P. A. B.
- judecător fond – F. P.
- judecători apel – N. B./M. S.
- redactat decizie – judecător V. P. – 11.04.2014
- dactilografiat –grefier A. B. – 11.04.2014- 2 ex.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 485/2014. Curtea de... | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 734/2014. Curtea de... → |
|---|
