Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 760/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 760/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 24-06-2014 în dosarul nr. 1154/271/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA I CIVILĂ
Număr operator de date cu caracter personal 3159
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 760/2014-R
Ședința publică din 24 iunie 2014
PREȘEDINTE: R. F. - judecător
JUDECĂTOR: P. C.
JUDECĂTOR: G. M.
GREFIER: I. F.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurenta – reclamantă B. A. G., domiciliată în Oradea, ., județul Bihor, în contradictoriu cu intimatul pârât O. F., domiciliat în Oradea, ., județul Bihor, împotriva deciziei civile nr. 20 din 28 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul Bihor prin care a fost schimbată în parte sentința civilă nr._ din 14.11.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect: partaj bunuri comune.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 10 iunie 2014, dată la care părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea de ședință de la cea dată și când în vederea deliberării și pentru ca părțile să depună la dosar concluzii scrise a fost amânată pronunțarea hotărârii pentru datele de: 17 iunie 2014, 19 iunie 2014 și pentru azi, data de 24 iunie 2014, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._ din data de 14.11.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea a fost admisă în parte acțiunea principală formulată de reclamanta B. A. G., împotriva pârâtului O. F., și a fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional O. F., împotriva reclamantei pârâtă reconvențională B. A. G., și în consecință:
S-a constatat că imobilul situat în Oradea, .. 15, în natură fiind casă cu teren aferent în supraf. de 399 mp, înscris în CF electronic nr._ Oradea (fost CF nr. 1239 S.), nr. top. 665/213, este bun comun al părților.
S-a constatat că părțile au următoarele cote de contribuție la dobândirea acestui bun comun: reclamanta – 30%, iar pârâtul reclamant reconvențional – 70%.
S-a dispus partajarea imobilului, în sensul atribuirii lui în natură, în întregime, către pârâtul reclamant reconvențional, cu obligarea lui la plata unei sulte în favoarea reclamantei pârâtă reconvențională, în sumă de 91.200 lei, sultă ce va fi actualizată la data plății ei efective.
S-a dispus întabularea în CF a dreptului de proprietate al pârâtului reclamant reconvențional asupra imobilului de mai sus, cu titlu de partaj, cu notarea sultei corespunzătoare în favoarea reclamantei.
Au fost compensate cheltuielile de judecată ale părților.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 715/2009 pronunțată de Judecătoria Oradea, rămasă definitivă prin Decizia Civilă nr. 227/A/2009 dată de Tribunalul Bihor în dosar nr._ (filele 4-7 dos.), a fost desfăcută căsătoria părților și s-a dispus partajarea folosinței locuinței comune a părților – imobilul în litigiu, în sensul atribuirii către reclamantă, a beneficiului folosinței celor trei încăperi ocupate de ea, din casă, celelalte două încăperi rămânând în folosința pârâtului.
Conform înscrierilor din CF nr. 160.899 Oradea (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 1239 S.), nr. top. 665/213, imobilul situat în Oradea, ., jud. Bihor, în natură fiind casă și teren aferent in suprafața de 399 mp, reclamanta figurează ca și proprietar exclusiv, cu titlu de cumpărare, iar pârâtul are înscris un drept de uzufruct viager asupra acestui imobil, așa cum rezultă și din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1255/13.03.2000, de BNP D. I. (fila 8 dos.).
În acord cu dispozițiile art. 30 Cod fam. – aplicabile în speță, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de unul dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților. Așadar, acest text de lege instituie o prezumție relativă de comunitate pentru bunurile dobândite în timpul căsătoriei. Deși reclamanta apare ca și unic titular al dreptului de proprietate asupra imobilului, atât ea, cât și pârâtul au recunoscut clar că este vorba de un bun comun al ambelor părți, dobândit de amândoi în timpul căsătoriei, existând anumite motive care au impus, la acea dată, ca imobilul să fie trecut în acte ca și bun propriu al reclamantei, cu notarea uzufructului viager pentru pârât.
Problemele litigioase în speță au constat în cota de contribuție la dobândirea bunului imobil și, respectiv modalitatea de partajare a acestuia.
Cum pârâtul reclamant reconvențional a invocat o cotă majoritară în cauză, instanța a purces la administrarea probelor.
Între părți e o diferență de vârstă de 21 de ani, astfel că la începutul relației lor, pârâtul avea o anumită situație materială, respectiv o casă dobândită împreună cu fosta soție, precum și venituri salariale substanțiale, el fiind maistru tehnician principal la Fabrica de Confecții Oradea, așa cum rezultă din copia cărții sale de muncă (filele 82-103 dos.). În schimb, reclamanta era muncitoare, avea doar 20 de ani și realiza venituri mici. Situația a fost recunoscută și de reclamantă, prin răspunsurile ei la interogatoriul luat în instanță - întrebarea nr. 2 (fila 40 dos.). De asemenea, aceasta a recunoscut și că pârâtul a primit o sumă importantă de bani în urma partajului de bunuri cu fosta sa soție, bani investiți în întregime în imobilul în care au stat părțile anterior – apartament situat în Oradea, . 27 – întrebarea nr. 3 din interogatoriu.
Apoi, în urma vânzării acestui apartament, s-a cumpărat casa în litigiu, suma obținută din vânzarea apartamentului fiind completată cu diferența necesară achiziționării casei.
Toată această stare de fapt a fost confirmată și de martorii Fazekas M. și Razso A., audiați în cauză (filele 56-58, respectiv 59-60 dos.), care au mai precizat că apartamentul de pe . de pârât ca și locuință de serviciu de la locul de muncă. S-a mai arătat de către martora Fazekas (nașa părților) că pe toată perioada căsniciei părților, veniturile pârâtului au fost cam de 3-4 ori mai mari de cât cele ale reclamantei.
Din toate aceste probe, instanța de fond a apreciat că reclamantul reconvențional a făcut clar dovada cotei sale superioare de contribuție la dobândirea imobilului în cauză, astfel că a constatat cota lui majoritară de 70% - așa cum s-a solicitat, reclamantei pârâtă reconvențională revenindu-i cota de 30%.
În ceea ce privește modalitatea de partajare a imobilului, reclamanta a solicitat ca acesta să-i fie atribuit pârâtului, cu obligarea lui la plata sultei corespunzătoare, pe când pârâtul a solicitat ca imobilul să fie partajat în natură în două unități locative distincte.
În cauză, s-a efectuat o expertiză tehnică în construcții și de evaluare a imobilului de către dl. expert M. S., raportul fiind depus la filele 68-79 dosar și fiind completat ulterior, potrivit solicitărilor părților (filele 108-110 dos.).
Din ansamblul probatoriului administrat în cauză, văzând și sentința de divorț a părților, instanța de fond a reținut că părțile litigante nu s-au înțeles, nu se înțeleg nici în prezent, astfel că o reunire a lor într-un domiciliu comun forțat nu le-ar aduce nici un bine. Instanța va considera că nu le poate obliga să locuiască împreună, cu atât mai mult cu cât reclamanta se opune acestui lucru, iar ea a plecat de la fosta locuință comună de mai bine de doi ani. Deși, în urma divorțului, a existat o partajare a folosinței imobilului, conviețuirea părților a fost imposibilă, reclamanta refăcându-și viața, având o relație cu un alt bărbat. Instanța a reciat că, ar fi cel puțin ciudat ca aceasta să locuiască în aceeași casă cu fostul soț, chiar dacă în unități locative distincte, în timp ce ea are o relație cu un alt bărbat.
De aceea, soluția aleasă de către instanța de fond a fost cea a atribuirii imobilului, în întregime, către pârâtul reclamant reconvențional, care locuiește și în prezent în acesta, cu obligarea lui la plata sultei corespunzătoare în favoarea reclamantei, sultă raportată la cota de 30% la dobândirea imobilului, reținută de instanță pentru aceasta. Potrivit completărilor din partea expertului, această cotă corespunde sumei de 91.200 lei, sumă care va fi actualizată potrivit ratei indicelui de inflație din data plății efective.
În baza prevederilor L. 7/1996, a dispus întabularea în CF, a dreptului de proprietate al pârâtului reclamant reconvențional asupra imobilului de mai sus, cu titlu de partaj, cu notarea sultei corespunzătoare în favoarea reclamantei.
Față de toate considerentele expuse mai sus, în baza art. 36 Cod fam., corob. cu art. 673 indice 1 și urm. Cod pr. Civilă, instanța a admis în parte acțiunea principală formulată și a admis în parte cererea reconvențională formulată, potrivit dispozitivului.
În baza art. 276 C.Pr.Civ., admițând în parte ambele acțiuni, instanța a dispus compensarea onorariile de avocat ale părților, cu mențiunea că, costul expertizei efectuate în cauză a fost suportat în mod egal de ambele părți, potrivit chitanțelor depuse la dosar.
Referitor la ajutorul public acordat părților, instanța de fond a reținut că reclamanta a fost scutită de taxa de timbru aferentă acțiunii principale, în sumă de 5706,52 lei. Prin prezenta hotărâre, ea a dobândit un drept de creanță pentru suma de 91.200 lei, sumă mai mare decât suma constând în de 10 ori valoarea ajutorului public acordat. De aceea, în baza art. 50 ind. 2 din OUG 51/2008 act., ea a fost obligată să restituie ajutorul public judiciar acordat, în sumă de 5706,52 lei, la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
În ce-l privește pe pârâtul reclamant reconvențional, acesta a beneficiat de scutire de taxa de timbru pentru acțiunea reconvențională formulată, în sumă de 5292 lei. Prin prezenta hotărâre, el a dobândit în proprietate un bun imobil în valoare de 304.000 lei, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, valoare mai mare cu mai mult de 10 ori decât valoarea ajutorului public judiciar acordat. În aceste condiții, în baza art. 50 ind. 2 din OUG 51/2008 act., și el a fost obligat să restituie ajutorul public judiciar acordat, în sumă de 5292 lei, la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Prin decizia civilă nr. 20/A din 28 ianuarie 2014 Tribunalul Bihor a anulat ca netimbrat apelul formulat de apelantul O. F..
A admis ca fondat apelul civil formulat de apelanta B. A. G., în contradictoriu cu apelantul pârât O. F. împotriva sentinței civile nr._ din 14.11.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care a schimbat-o în parte în sensul că:
A constatat că la dobândirea imobilului – bun comun, situat în Oradea, ., în natură casă și teren aferent în suprafață de 399 mp. înscris în CF_ Oradea fost CF 1239 S., nr. top 665/215, părțile au următoarea contribuție: reclamanta 40%, iar pârâtul 60%.
A obligat pe pârât să plătească reclamantei 121.600 lei cu titlu de sultă și a menținut restul dispozițiilor hotărârii apelate.
A obligat intimatul la cheltuieli de judecată în cuantum de 700 lei în favoarea apelantei.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Raportat la momentul formulării acțiunii, 21 ianuarie 2011 vor fi aplicabile dispozițiile Codului familiei respectiv a Legii nr. 4/1954, noul cod civil ce cuprinde noile reglementări în materia dreptului familiei intrând în vigoare la data de 1 octombrie 2011.
În ceea ce privește cotele de contribuție, s-a apreciat că într-adevăr potrivit dispozițiilor art. 30 Codul familiei există o prezumție legală a comunității de bunuri în ceea ce privește bunurile dobândite în timpul căsătoriei, iar în lipsa unor probe în sensul că unul dintre soți a aut o contribuție mai mare decât celălalt la achiziționarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, se prezumă că ambii soți au avut contribuții egale.
Din interogatoriile părților administrate în fața instanței de apel rezultă că fostul soț, în urma partajului efectuat după desfacerea căsătoriei cu prima soție a obținut suma de 80.000 lei din vânzarea imobilului situat în Oradea, . în 1989.
Timp de 1 an și jumătate, părțile din prezenta cauză au locuit într-un apartament format din 3 camere, complet mobilat și utilat, apartament aflat în proprietatea mamei apelantei, situat în Oradea, . apartament cu titlu gratuit sau oneros este incertă, apelanta nerecunoscând faptul achitării unei chirii de 400 lei.
După această perioadă, părțile și-au achiziționat un apartament situat în Oradea, . 1992, cu prețul de 233.498 lei, din care s-a achitat la momentul cumpărării un avans de 60.000 lei, iar diferența de preț s-a achitat în rate lunare cu începere din luna februarie 1992. Suma de 60.000 lei reprezentând avans, s-a obținut în urma vânzării unui autoturism Dacia (cumpărat cu bani luați de la CAR).
La data de 13 martie 2000 părțile au cumpărat imobilul în litigiu, supus partajului, situat în Oradea ..15 reprezentând în natură casă de locuit și loc de casă în suprafață de 399 mp., evaluate de către expert M. S. la suma de 304.000 lei (fila 110 dosar fond).
Prețul indicat de către părți, de achiziție a casei mai sus amintite este de 40.000 DM, preț achitat din banii obținuți prin vânzarea apartamentului de pe . DM), din economiile părților și din vânzarea unui autoturism marca Renault (5.000 DM).
De reținut că, cu suma de 80.000 lei obținută de către apelant în urma primului partaj s-a mobilat apartamentul, s-a parchetat, s-a faianțat două băi, bucătăria și s-au făcut modificări la apartament, și anume s-a închis balconul, s-au făcut intrări în bucătărie, s-au cumpărat obiecte casnice (televizoare, frigider, ladă frigorifică).
La aprecierea cotelor contributive, pe lângă calcule strict matematice s-a apreciat că trebuie avută în vedere și situația personală a fiecăruia din soți, în speță veniturile obținute de-a lungul căsătoriei și modalitatea de folosire a acestora.
În speță, cu toate că pârâtul este într-adevăr cu 21 de ani mai în vârstă decât reclamanta, ambii au realizat pe parcursul căsătoriei venituri din munca prestată la o fabrică de confecții, cuantumul acestor venituri fiind relativ egal, așa cum rezultă din copia cărților de muncă depusă la dosar. Faptul învederat de către apelant în sensul că a obținut venituri suplimentare din munca prestată la negru nu a fost dovedit. De asemenea nu s-a dovedit obținerea unor venituri suplimentare din munca prestată în Portugalia în perioada octombrie 1991 – septembrie 1992. Rezultă însă din declarațiile martorilor, inclusiv a martorei Balaton I.-G. audiată în fața instanței de apel că, munca casnică și cea de îngrijire a copiilor i-au aparținut în exclusivitate apelantei pe tot parcursul conviețuirii, ea fiind aceea care a asigurat menajul întregii familii, inițial alcătuită din cei doi soți și copilul propriu, iar apoi, când fiul pârâtului din prima căsătorie și soția acestuia s-au dovedit incapabili să-și crească propriul copil, fetița lor în vârstă de 14 ani, care la 17 ani a început să lucreze și deci să contribuie și ea la propria întreținere.
Din probele testimoniale administrate în cauză și din interogatoriile administrate părților mai rezultă și faptul că părțile au cumpărat un imobil în localitatea Cauaceu pentru fiul apelantului, din prima căsătorie, imobil care a fost ulterior vândut însă banii rezultați au fost donați acestui fiu.
În consecință s-a aprecia faptul că, creșterea nepoatei pârâtului și donarea unei sume importante de bani pe seama fiului pârâtului din prima căsătorie, reprezintă o cheltuială personală care a grevat întregul aport al pârâtului la patrimoniul comun.
Față de considerentele expuse, tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 29 – 36 Codul familiei a reținut în favoarea reclamantei o cotă de contribuție de 40% iar a pârâtului de 60% la dobândirea imobilului supus partajului.
În ceea ce privește modalitatea de partaj, tribunalul având în vedere concluziile expertizei întocmite de către expert M. S. și aprecierile acestuia făcute în fața instanței de apel la termenul de judecată din data de 5 noiembrie 2013, a reținut că imobilul în litigiu nu poate fi împărțit în două unități locative distincte, deci nu este supus partajului în natură, întrucât una dintre părți ar trebui să renunțe la dependințe indispensabile, cum ar fi bucătărie și baie.
Așa fiind, tribunalul a menținut modalitatea de partaj aleasă de instanța de fond, și anume atribuirea imobilului în favoarea apelantului pârât, cu obligarea acestuia la plata sumei de 121.600 lei în favoarea apelantei cu titlu de sultă, pentru egalizarea loturilor, sultă calculată raportat la valoarea imobilului de 304.000 lei .
În concluzie, în temeiul art. 296 c.pr.civilă va admite apelul declarat de către apelantă, a schimbat în parte sentința conform dispozitivului.
În temeiul art. 274, 276 c.pr.civilă a obligat intimatul O. F. la cheltuieli de judecată parțiale în cuantum de 700 lei în favoarea apelantei, reprezentând onorariu avocat, raportat la pretențiile admise.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta B. A. – Gyongy solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii în totalitate a apelului acesteia, schimbării în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii principale și stabilirii unor cote de contribuție egale pe seama celor doi copartajanți, cu consecințe asupra sultei datorate de pârât pe seama recurentei, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat și taxă timbru.
Prin motivele de recurs se susține că, hotărârea instanței de apel cuprinde dispoziții contradictorii în raport cu dispozitivul și este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 30 Codul familiei, motive de recurs, conform art. 304, pct. 7 și 9 Cod procedură civilă; că aceasta este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 20, alin. 3 din Legea nr. 146 / 1997 referitoare la taxa judiciară de timbru, motiv de recurs conform art. 304, pct. 9 Cod procedură civilă.
Totodată recurenta critică hotărârea instanței de apel ce netemeinică și nelegală, dată cu încălcarea dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă referitoare la cheltuielile de judecată, motiv de recurs conform art. 304, pct. 9 Cod procedură civilă.
Astfel, recurenta arată, în esență, că instanța prin decizia atacată i-a admis ca fondat apelul, a schimbat în parte sentința Judecătoriei Oradea și a constatat că la dobândirea imobilului bun comuti, situat în Oradea, ., reclamanta a avut o cotă de contribuție de 40 %, iar pârâtul - intimat o cotă de contribuție de 60 %.
Apreciază că, în speță, considerentele deciziei atacate și argumentele instanței nu susțin soluția de admitere în parte a apelului acesteia și de constatare a unor cote de contribuție inegale, respectiv de 40 % pe seama reclamantei și de 60 % pe seama pârâtului la dobândirea imobilului bun comun, situat în Oradea, ., ci susțin o soluție de admitere în totalitate a apelului acesteia și de constatare a unor cote de contribuție egală a părților la dobândirea imobilului din litigiu, de vreme ce instanța de apel a reținut, ținând cont de copiile carnetelor de muncă depuse la dosar, că, deși există o diferență de 21 de ani între reclamantă și fostul soț, veniturile părților au fost pe toată durata căsniciei relativ egale, ambii obținând venituri din munca prestată la o fabrică de confecții. De asemenea s-a reținut și faptul că pârâtul nu a dovedit obținerea de venituri suplimentare nici din munca prestată la negru și nici din munca prestată în Portugalia în perioada octombrie 1991-septembrie 1992, pe de altă parte, instanța de apel a reținut și câteva " surse suplimentare " de majorare a contribuției reclamantei, respectiv de diminuare a contribuției pârâtului, raportat la probațiunea administrată în cauză, respectiv: munca casnică și cea de îngrijire a copiilor care i-a aparținut în exclusivitate pe tot parcursul conviețuirii, reclamanta fiind aceea care a asigurat menajul întregii familii, inițial alcătuită din cei doi soți și copilul propriu ( salariul pârâtului fiind grevat în toată această perioadă de întreținerea fiului din prima căsătorie), iar apoi, când fiul pârâtului și soția lui s-au dovedit incapabili să-și crească propriul copil, fetița lor și nepoata pârâtului a fost preluată de către foștii soț și întreținută mulți ani alături de propriul lor copil, că pe toată perioada conviețuirii, reclamanta și pârâtul l-au ajutat pe fiul acestuia din prima căsătorie cu bani, cu alimente și prin asigurarea unei locuințe la Cauceu ( casa fiind cumpărată de reclamantă și de pârât, pe numele acestuia, și dotată cu toate cele necesare ), inclusiv animale pentru gospodărie și utilaje pentru întreținut ferma, iar la numai un an, când fiul pârâtului și soția sa au reușit să " falimenteze " gospodăria, au fost nevoiți să vândă imobilul, dar în aceeași zi fostul soț a donat fiului său 60 mii. ROL, reprezentând prețul de vânzare a imobilului:
Menționează de asemenea că instanța de apel a mai reținut în cuprinsul considerentelor deciziei atacate și faptul că pe toată perioada de la căsătorie și până la primirea și mutarea lor în apartamentul de pe . le-a pus la dispoziție apartamentul său de 3 camere, complet mobilat și utilat, din . de către pârât la interogatoriu, astfel că o chirie de circa 150-200 DM lunar, pe timp de un an și jumătate, constituie o economie substanțială pentru patrimoniul comun și, ca urmare, trebuie considerat ca aport personal suplimentar al reclamantei, deoarece ajutorul dat de părinții unuia din soți pentru asigurarea locuinței... soților - atât timp cât nu se dovedește contrariul - se prezumă că a fost dat în favoarea copilului lor, ceea ce reprezintă un aport al acestuia la achiziționarea bunurilor comune ce trebuie avut în vedere la stabilirea cotei lui de contribuție.
Învederează instanței că literatura de specialitate și practica judiciară au statuat că prezumția legală a cotei egale de contribuție a soților, instituită de art. 30 din Codul familiei, se aplică întotdeauna în cazul în care nici una dintre părți nu dovedește un aport substanțial mai mare la dobândirea bunurilor comune, iar, în speță, nu a fost răsturnată această prezumție, nedovedindu-se de către pârât un asemenea aport, susținerile fostului soț că în urma partajului cu prima soție ar fi primit suma de 80.000 lei, pe care ar fi investit-o în apartamentul de pe . primite și avute în vedere de instanță, ele fiind simple afirmații, nesusținute de nici o probă, nefiind depus la dosar un act de partaj sau un contract de vânzare-cumpărare, în care să figureze ca și vânzători pârâtul și prima sa soție, ori, în aceste condiții, subrogarea reală nu poate opera, ea putând opera doar în măsura în care pârâtul ar fi dovedit o valoare concretă, bun propriu, care să fie investită într-un bun comun.
Susține că, instanța de apel a omis să rețină și o altă cheltuială personală a paratului, cu consecințe asupra cotelor pe ansamblul comunității de bunuri, și anume, cumpărarea în anul 2006 a autoturismului Dacia L., conform contractului de credit, cu suma de 29.219,79 RON, din care avansul s-a plătit din bani comuni, iar 16.600 RON s-au plătit în rate lunare, conform desfășurătorului bancar depus la dosar în apel în acest bun nesupus partajului, se află în folosința personală a pârâtului fiind înscris în circulație pe numele lui, fiind investită o sumă considerabilă de bani, bun comun respectiv, avansul de 12.619,79 lei plus ratele din 15.04.2006 până la plecarea reclamantei în 31 martie 2008 ( deci 24 rate x 242,33 lei = 5.815,92 lei), în total, 18.435,7 RON (cota de ½ parte = 9.217,855 lei).
Consideră că, instanța de apel a procedat greșit atunci când a analizat în considerentele hotărârii atacate modalitatea de partajare a imobilului bun comun, de vreme ce ea anulase ca netimbrat apelul formulat de către pârât, apel prin care se critica modalitatea de partajare aleasă de prima instanță, și, ca urmare, nu se impunea analizarea pe fond a respectivului apel.
Apreciază că față de probele administrate se impune constatarea unor cote de contribuție egală a părților la dobândirea bunurilor comune.
Critică și modalitatea de acordare a cheltuielilor de judecată deoarece conform dispozițiilor art. 274 și urm. C., dacă pretențiile au fost admise numai parte, instanța va acorda celui care a câștigat procesul, numai cheltuielile de judecată corespunzătoare pretențiilor admise, ori în speță, onorariul de avocat achitat de reclamantă în faza de apel a fost de 2500 lei ( 1500 lei, 1000 lei), conform celor 2 chitanțe depuse la dosar în apel, situație în care cheltuielile de judecată la care pârâtul trebuie să fie obligat prin hotărâre se ridică la cel puțin 1.250lei reprezentând cota de 50 % din sume de 2.500 lei.
Intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate de recurentă cât și din oficiu conform dispozițiilor art. 306 alin. 2 din Codul de procedură civilă, sub aspectul nulităților de ordine publică instanța de recurs reține următoarele:
Criticile aduse de către recurentă deciziei date de instanța de apel sunt neîntemeiate, lipsite de fond probator, neexistând motive de nelegalitate a soluției pronunțate de instanță.
Corect și judicios a apreciat instanța de apel că se impune majorarea la 40% a cotei contributive a reclamantei la dobândirea bunurilor comune din perioada căsătoriei părților, în speță imobilul din Oradea, . în natură casă și teren aferent în suprafață de 399 mp, reținând ca argumente dispozițiile art. 30 din Codul familiei care instituie o prezumție legală a comunității de bunuri precum și toate probele administrate în fața instanței de fond și de apel.
Astfel, în mod corect a reținut instanța de apel că în urma partajului efectuat după desfacerea căsătoriei cu prima soție pârâtul a obținut suma de 80.000 lei din vânzarea imobilului situat în Oradea . în anul 1989, precum și faptul că părțile au achiziționat un apartament în Oradea, . 1992 cu prețul de 233.498 lei, din care s-a achitat un avans de 60.000 lei la data cumpărării iar diferența de preț a fost achitată în rate lunare.
Imobilul în litigiu, situat în Oradea ., supus partajului, reprezentând în natură casă de locuit și loc de casă, a fost achiziționat de către părți în anul 2000 la prețul de 40.000 DM, preț achitat din banii obținuți din vânzarea apartamentului mai sus-menționat ( 23.000 DM), iar restul din economiile părților și din vânzarea unui autoturism marca Renault. Instanța de apel a reținut că suma de 80.000 lei obținută de către apelant în urma primului partaj a fost folosită pentru amenajarea și utilarea apartamentului. De asemenea s-a reținut că părțile în perioada căsătoriei au avut venituri salariale aproximativ egale, iar instanța de apel a avut în vedere la stabilirea cotei contributive a părților la dobândirea bunului comun asigurarea menajului exclusiv de către reclamantă pe perioada căsătoriei, creșterea copilului, inclusiv a nepoatei dar și ajutorul dat fiului din prima căsătorie a pârâtului.
Indiferent de argumentația reclamantei – recurente, nu poate fi negat aportul de 80.000 lei adus de către pârât în plus, în perioada căsătoriei la dobândirea bunurilor comune, aport recunoscut de altfel și de către reclamantă la interogatoriu, la instanța de fond, acest aport fiind contestat doar în recurs.
Or, în condițiile în care reclamanta - recurentă nu a dovedit cu probe aportul financiar egal cu fostul soț la dobândirea bunurilor comune, pretențiile acesteia la stabilirea cotei egale cu a soțului sunt neîntemeiate, neexistând nici un motiv de modificare sau casare a deciziei atacate, aspectele invocate de aceasta cu privire la vânzarea /cumpărarea imobilului din Cauaceu sau donația făcută fiului din prima căsătorie din banii obținuți din respectivul imobil fiind avute în vedere de instanța de apel pentru majorarea cotei sale de contribuție la dobândirea bunului comun.
Tot ca nefondate apar și criticile recurentei cu privire la modalitatea de partajare prin atribuirea imobilului în întregime pârâtului având în vedere că modalitatea de partajare a fost aleasă și stabilită de instanța de fond, nefiind contestată de către apelantă fiind irelevant în acest sens faptul că apelul pârâtului a fost anulat ca netimbrat. Este evident că, în condițiile în care apelul declarat de către apelantă a fost admis în ce privește majorarea sultei, în mod corect a fost menținută modalitatea de partajare a bunului comun, stabilindu-se doar un nou cuantum al sultei cuvenită apelantei.
Nici criticile recurentei cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată de către instanța de apel nu sunt fondate deoarece în mod corect a apreciat și acordat instanța de apel cuantumul acestora în raport de prevederile art. 274 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, evident ținând seama că apelul a fost admis în parte, suma acordată fiind rezonabilă și în raport de complexitatea cauzei.
Având în vedere considerentele mai sus-expuse, instanța în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, menținând în totalitate decizia atacată ca legală și temeinică.
Se constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenta – reclamantă B. A. G., domiciliată în Oradea, ., județul Bihor, în contradictoriu cu intimatul pârât O. F., domiciliat în Oradea, ., județul Bihor, împotriva deciziei civile nr. 20 din 28 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 24 iunie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
Pt.R. F. P. C. G. M. I. F.
suspendat din funcție
semnează pt. președintele instanței
C. D., aflată în concediu de odihnă,
judecător desemnat, P. C.
Red. decizie: G. M./10.07.2014
Jud. apel:M. F.-C. A.
Jud. fond: S. M.
Tehnored. I.F./10.07.2014 – 2 ex.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 317/2014.... → |
|---|
