Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 1541/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1541/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 16939/281/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ -
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1541
Ședința publică din data de 10 iunie 2014
Președinte- V.-A. P.
Judecători - C. - P. B.
- E. S. L.
Grefier - M. F.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta Manăilescu A., domiciliată în Ploiești, ., județul Prahova împotriva deciziei civile nr. 5/13.01.2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul C. I., domiciliat în comuna Lungulețu, . și Autoritatea Tutelară a municipiului Ploiești, cu sediul în Ploiești, .-4, județul Prahova și Autoritatea Tutelară a Primăriei comunei Lungulețu, cu sediul în ..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurenta M. A. reprezentată de avocat C. C., din Baroul Prahova, conform împuternicirii avocațiale ., nr._, intimatul-reclamant C. I., personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că dosarul este la al doilea termen de judecată, motivat și legal timbrat.
Intimatul-reclamant solicită admiterea probei cu înscrisuri noi, atașate întâmpinării depuse la dosar în data de 8.05.2014 cu nr. de înregistrare_.
Avocat C. C. arată că nu se opune cererii.
Curtea în baza art. 305 Cod pr. civilă încuviințează pentru intimatul-reclamant proba cu înscrisuri noi atașate întâmpinării depuse la termenul anterior, probă ce a fost prorogată pentru acest termen.
Curtea cu privire la declarația extrajudiciară depusă la dosar pune în discuția părților admisibilitatea acesteia.
Avocat C. C. arată că lasă la aprecierea instanței.
Intimatul-reclamant, C. I., se opune admiterii acestei probe, declarația respectivă nu este relevantă în prezenta cauză.
Curtea, în ceea ce privește declarația extrajudiciară depusă la dosar de recurenta-pârâtă, o respinge, apreciind că prin acesta se eludează depozițiile cu martori.
Părțile pe rând având cuvântul arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea ia act de declarația acestora, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat C. C. pentru recurenta-pârâtă, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii pronunțate și respingerea în integralitate a cererii reconvenționale, față de decizia ca ambii părinți să exercite autoritatea părintească în ceea ce-l privește pe minor. Este adevărat ca noul cod civil stabilește ca regulă în materia relațiilor dintre părinți și copiii minori exercitarea în comun a autorității părințești dar art. 263 cod civil statuează principiul interesului superior al copilului. Prin atitudinea sa și comportamentul agresiv al intimatului atât față de mama cât și față de copil acesta produce minorului șocuri emoționale, influențând în mod negativ confortul psihic al minorului. De asemenea, în mod nelegal instanța de apel a modificat programul de vizită, de la doua ore stabilit anterior la un program extins. Nimic nu s-a schimbat în intervalul scurs de la momentul pronunțării pentru ca instanța să ia acesta decizie. Relațiile dintre fiu și tată nu s-au schimbat, neexistând o apropiere între aceștia. Împrejurarea că minorul are 6 ani și că intimata mai are un copil încredințat spre creștere și educare nu reprezintă argument pentru modificarea unui program de vizită. Fără cheltuieli de judecată.
Intimatul-reclamant, având cuvântul solicită respingerea acțiunii, acest proces durează de 5 ani. Cele 3 ore de vizită nu reprezintă o exercitare de autoritate părintească ci un program de vizita pentru arestați. Nu se poate apropia de copil pentru ca nu este lăsat, a făcut numeroase demersuri în acest sens, a făcut copilului cadouri de 7 milioane, cadouri ce i-au fost aruncate în stradă. Mai mult decât atât, la vizitele făcute a încercat să facă poze copilului dar a fost lovit și niciodată nu a fost lăsat singur în prejma copilului. Trei ani de zile nu a reușit să se apropie sub nicio forma de copilul său. Mai mult de atât, mama nu s-a prezentat niciodata la nici un termen de judecată.
Solicită respingerea recursului, instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, Curtea constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 621/30.04.2013 pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamantul C. I., în contradictoriu cu pârâta P. A., a fost modificat programul de vizitare a minorului C. A. G., născut la data de 02.11.2007, în sensul că reclamantul îl poate lua la domiciliul său pe minor în prima și cea de-a treia săptămână ale fiecărei luni, de sâmbăta, ora 12.00 până duminica, ora 16.00, în vacanța de iarnă în perioada 20 – 23 decembrie și vacanța de vară 14 – 20 august și s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că din relația pe care părțile au avut-o s-a născut minorul C. A. – G., la data de 02.11.2007, minor care i-a fost încredințat mamei spre creștere și educare, cu obligarea tatălui la plata unei pensii de întreținere în favoarea acestuia, că a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă un program de vizitare a minorului de către reclamant, la domiciliul pârâtei, program pe care pârâta a înțeles să nu-l respecte și nu i-a permis tatălui copilului său să aibă legături personale cu el, motivând că este o fire violentă și-l afectează pe copil care a asistat la certurile lor și că de doi ani reclamantul nu și-a mai văzut copilul și în condițiile de fapt dovedite este evident că situația de fapt este cu totul alta decât cea pe care instanța a analizat-o la data pronunțării ultimei hotărâri judecătorești care a soluționat litigiul civil purtat între părți.
Prima instanță a reținut interesul superior al copilului, constatând că nu există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală și morală a minorului, tatăl lui nereprezentând un pericol în privința sa, din contră, atitudinea lui a devenit una disperată tocmai din cauza mamei pârâte care a refuzat să găsească o cale de mijloc pentru rezolvarea conflictelor personale pe care le are cu reclamantul și s-a ajuns la implicarea copilului care odată cu înaintarea în vârstă va prelua ostilitățile părinților.
Condițiile impuse reclamantului de către instanța de judecată au fost ignorate practic de către pârâtă care a refuzat celuilalt părinte al copilului să își dezvolte la rândul său relația firească tată – copil, ajungându-se la a se vorbi de către minor despre propriul tată cu apelative care provoacă durere oricărui părinte aflat într-o astfel de situație.
Ruperea oricărei legături dintre tată și copil nu este una normală și trebuie îndreptată această situație, ambii părinți, reclamant și pârâtă, trebuind să își modifice atitudinea în relațiile care-i privesc și îl implică pe copilul lor, copil care are în egală măsură nevoie de amândoi.
S-a mai reținut că atribuțiile părintești trebuie corect înțelese de către părți și nu exercitate într-un mod abuziv pentru că acest fapt se răsfrânge în educația pe care au îndatorirea să i-o acorde copilului lor, copil care va prelua exemplul pe care i-l dau mama și tatăl, angrenați în propria luptă, că deasupra sentimentelor personale ale reclamantului și pârâtei stau cele părintești, astfel că potrivit art. 2 alineatul 3 din Legea nr. 272/2004 s-a procedat la reevaluarea situației de fapt, fiind admisă în parte acțiunea pentru ce-l de-al doilea capăt de cerere privitor la modificarea programului de vizitare a minorului, având posibilitatea reclamantul ca pe măsură ce se va apropia de fiul său să solicite și exercitarea în comun cu mama reclamantă a autorității părintești.
Atâta timp cât reclamantul poate fi un bun părinte pentru un alt copil al său și nu s-au produs dovezi că este un pericol pentru copilul acum în discuție cererea sa nu poate fi total respinsă. Este dreptul său și în interesul copilului să aibă legături personale de așa manieră încât chiar să se obțină rezultatul urmărit, adică textele de lege pe care instanța le aplică, ale articolelor 505, 403 și 401 din Codul Civil să fie fructificate, altfel rămânând doar mențiuni dispuse într-o hotărâre judecătorească pe care una dintre părți consideră că este îndreptățită să nu o respecte pe considerente pe care ea le apreciază mai întemeiate dar în realitate de natură strict personale.
Minorul va putea fi luat de tată la domiciliul său și să își cunoască și cealaltă familie pe care o are, neexistând nici un pericol pentru el iar mama - pârâtă este datoare să-l încurajeze pentru că astfel se va dezvolta armonios și nu este în interesul minorului ca desfășurarea vizitelor să aibă lor în domiciliul mamei pârâte, dat fiind că relațiile dintre părți sunt tensionate și vor influența modul de comunicare al părintelui cu minorul.
Este nevoie la început de o perioadă de acomodare și ambele părți trebuie să se manifeste civilizat și conciliant pentru a-i oferi minorului un climat propice dezvoltării și securității sale psihice pentru a-i asigura o educație echilibrată, ferită de sentimente de agresivitate sau de culpabilizare a unui părinte.
Date fiind considerentele expuse se va stabili programul nou în cadrul căruia reclamantul să aibă legături personale cu fiul său, program pe care prima instanță l-a adaptat strict în interesul copilului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamantul, cât și pârâta.
În motivele sale de apel reclamantul a arătat că sentința este netemeinică și cuprinde și aspecte de nelegalitate, constând în încălcare unor texte de lege aplicabile în speță, astfel art. 397 Cod civil reprezintă regula ce arată că ambii părinți trebuie să se implice în creșterea și educarea copilului, având drepturi și obligații egale în legătură cu interesul superior al copilului, fiind reglementată în mod excepțional exercitarea autorității părintești numai de către unul dintre părinți și numai dacă există motive întemeiate, text de lege ignorat de prima instanță.
Apelantul a mai criticat sentința primei instanțe susținând că nu s-a arătat în mod concret care sunt motivele pentru care nu se poate implica în viața copilului său, că din probele administrate reiese că s-a comportat ca un bun părinte și că unicul motiv pentru care nu îi poate fi alături este comportamentul egoist al pârâtei, fiind ignorate declarațiile date în acest sens de martorii O. I. A., N. I. și Barlea D..
De asemenea, apelantul a criticat sentința și sub aspectul perioadei foarte scurte de timp în care poate avea legături cu minorul, respectiv numai 6 zile vara și 3 zile în perioada sărbătorilor de iarnă, timp insuficient pentru a crea o legătură afectivă cu copilul, invocând încălcarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 272/2004 și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cum ar cauza Monroy vs. România, Cauza Petrovic vs. Austria și cauza Hoffman vs. Austria din care reiese că o relație armonioasă se poate dezvolta numai într-o perioadă rezonabilă de timp.
Referitor la cheltuielile de judecată apelantul a arătat că le-a solicitat însă nu s-au acordat.
În concluzie s-a solicitat acordarea autorității părintești în comun și acordarea unei perioade suficiente în care copilul să își petreacă timpul alături de tată.
În apelul său, pârâta a arătat că pentru a se modifica programul de vizitare era necesar să se verifice în amânunt și să se dovedească că argumentele avute în vedere de instanțele de judecată în anul 2011 nu se mai verifică, să se constate dacă s-a produs o modificare esențială în comportamentul violent al reclamantului, dacă s-a stabilit o relație normală între acesta și pârâtă și dacă s-a produs o apropiere între tată și copil.
Apelanta pârâtă a susținut că nu s-a produs nicio modificare în ceea ce privește condițiile de locuit ale reclamantului, că acesta are o atitudine violentă și antisocială, că nu s-a apropiat de copil și că, dimpotrivă, îi creează minorului o stare de stres, că în mod eronat instanța de fond a apreciat că poartă vreo vină pentru neapropierea dintre tată și copil, că în realitate vinovat este apelantul reclamant care are o atitudine nepotrivită, și care a formulat mai mult de 20 de plângeri împotriva sa pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești.
S-a mai arătat că prima instanță a clamat interesul superior al copilului însă nu a avut în vedere datele concrete ale speței, nu s-a motivat în ce fel s-a modificat situația de fapt în raport cu cea analizată anterior de instanțele de judecată, prima instanță limitându-se în a da sfaturi de bună purtare părților, sfaturi care nu țin loc de argumente privind situația de fapt, motive pentru care apelanta solicită modificarea sentinței și respingerea integrală a cererii reconvenționale.
Apelantul-reclamant a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului declarat de pârâtă.
În baza probelor administrate, prin sentința civilă nr. 5/13.01.2014, Tribunalul Dâmbovița a admis apelul declarat de apelantul reclamant C. I., a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că autoritatea părintească asupra minorului C. A. G., născut la data de 02.11.2007, se va exercita de către ambii părinți.
A obligat pârâta să permită reclamantului a avea legături personale cu minorul, la domiciliul tatălui astfel:
- în prima și a treia săptămână din lună de sâmbătă, orele 10,00 până duminică, orele 18,00 ;
- în perioada 24-26 decembrie, începând cu anul 2014, alternativ cu perioada 30.12.2015 – 2.01.2016, și în continuare alternând perioadele, în vacanța de iarnă;
- în perioada 1 – 20 iulie, pe durata vacanței de vară, păstrând restul dispozițiilor sentinței. A respins ca nefondat apelul declarat de pârâta C. (P.) A..
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că:
Examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă de la 1865, reține că, prin cererea înregistrată la data de 29.05.2012 în dosarul nr._, apelantul-reclamant a solicitat ca autoritatea părintească față de minorul C. A. G. să se exercite în comun de către ambii părinți și totodată, să se modifice programul după care se desfășoară relațiile personale cu minorul astfel: în prima și a treia săptămână din lună, de vineri, orale 1600, până duminică, orele 2000, în perioadele 20 – 30 decembrie, 1-20 iulie și 14-20 august.
Anterior, prin decizia nr. 68/14.02.2011 tatăl minorului avea posibilitatea de a păstra legături personale cu acesta în prima și a treia duminică a lunii, între orele 11-14, la domiciliul mamei minorului.
Potrivit art. 483 Cod civil „(1) Autoritatea pãrinteascã este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor pãrinți. (2) Pãrinții exercitã autoritatea pãrinteascã numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, și îl asociazã pe copil la toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta și de gradul sãu de maturitate. (3) Ambii pãrinți rãspund pentru creșterea copiilor lor minori.”
Totodată, potrivit art. 503 alin. 1 Cod civil (1) „Pãrinții exercitã împreunã și în mod egal autoritatea pãrinteascã”.
De la regula potrivit căreia autoritatea părintească se exercită în comun de către ambii părinți există excepțiile prevăzute la art. 307 Cod civil și care nu se regăsesc în cauză, precum și cele de la art. 396 alin. 1 Cod civil referitoare la existența unor motive întemeiate, de natură a periclita interesele copilului.
În speță, pârâta nu a făcut dovada că interesele copilului ar fi prejudiciate de persoana tatălui, ci doar existența unei stări conflictuale între părinții copilului.
Faptul că reclamantul, în anul 2008 a adresat amenințări pârâtei și mamei acesteia, așa cum reiese din Ordonanța dată în dosarul nr._, confirmată de rezoluția nr. 355/II/2/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, județul Prahova, nu este suficient pentru a se concluziona că reclamantul ar avea un comportament asemănător și față de minor.
De altfel, această împrejurare a fost reținută cu ocazia pronunțării deciziei nr. 68/2011 a Tribunalului Dâmbovița.
Ceea ce este evident, este existența unei stări conflictuale acute între părți, generată de refuzul mamei de a-i permite tatălui a avea legături personale cu minorul potrivit hotărârilor judecătorești, aspect ce reiese din cuprinsul ordonanțelor date în dosarele penale generate de plângerile prealabile atât ale reclamantului, cât și ale pârâtei.
Această stare conflictuală, pe lângă faptul că nu este benefică copilului, nu constituie un motiv temeinic pentru ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de către mamă, pentru singurul considerent că locuința minorului este stabilită la aceasta.
Ca atare, tribunalul va dispune ca autoritatea părintească să se exercite în comun de către ambii părinți, reținând totodată că susținerile pârâtei sub acest aspect din cererea de apel sunt nefondate.
De altfel, pârâta nici nu arată că reclamantul ar avea o atitudine violentă față de copil, ci se raportează doar la persoana sa, atribuindu-i reclamantului vina că nu este apropiat de minor, deși din înscrisurile depuse la dosar reiese că ea personal nu i-a permis tatălui să-și vadă copilul.
În ceea ce privește modul în care se vor desfășura legăturile personale dintre minor și tatăl său, având în vedere că mama nu i-a permis tatălui să-l vadă pe copil în condițiile deciziei nr. 68/2011, și anume la domiciliul său, acestea urmează a se exercita la domiciliul tatălui.
Tribunalul are în vedere și faptul că, în prezent minorul are vârsta de 6 ani, că reclamantul are condiții optime pentru a lua la domiciliul său copilul, că acestuia i-a fost încredințat spre creștere și educare un alt copil, C. C. M., elev în clasa a V-a, și care, potrivit referatului de anchetă socială, a terminat clasa a IV-a cu rezultate foarte bune, fapt ce dovedește preocuparea reclamantului pentru buna creștere a minorului.
Având însă în vedere perioada de timp în care tatăl și fiul nu s-au văzut, programul de vizită nu va fi cel solicitat de reclamant, ci va avea anumite limitări, temporare, până la momentul la care actualele împrejurări se vor modifica.
Astfel, reclamantul îl poate lua pe minor în prima și a treia săptămână din lună, de sâmbătă ora 10 până duminică ora 18, iar în perioada vacanței de vară legăturile personale se vor desfășura în perioada 1 – 20 iulie.
În perioada vacanței de iarnă cele două mari sărbători, Crăciunul și Anul Nou, vor fi petrecute alternativ, cu cei doi părinți, respectiv în anul 2014 minorul va sta la tată în perioada 24-26 decembrie, iar în anul următor va sta în perioada 30 decembrie – 2 ianuarie, cele două perioade alternând.
Față de toate aceste considerente, în baza art. 296 Cod procedură civilă de la 1865 tribunalul a admis apelul declarat de reclamant și va schimba hotărârea atacată în parte, dispunând ca autoritatea părintească să se exercite în comun de către ambii părinți, iar legăturile personale dintre tată și copil să se exercite potrivit programului sus-menționat.
Referitor la apelul declarat de pârâtă, acesta a fost respins ca nefondat, cât timp împrejurările care au stat la baza pronunțării deciziei nr. 68/2011 s-au modificat, atât cele de natură legislativă privind exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, și care au fost analizate mai sus, cât și cele privind minorul, care în prezent are vârsta de 6 ani.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, pentru următoarele motive: decizia atacata a fost data cu aplicarea greșita a legii, aplicare ce pleacă in mod limpede din confuzia in care in permanenta s-a aflat instanța de fond asupra statutului juridic al minorului A. G..
În speța, A. este copil din afara căsătoriei, noi, părțile nefiind niciodată căsătorite. De aceea, niciodată, arată recurenta nu s-a numit C. A. si nici C. ( P. ) A., așa cum in mod greșit se arata in întreg cuprinsul deciziei atacate.
Nelegalitatea invocata de recurentă, consta in aceea ca instanța de apel iși motivează soluția pe dispozițiile art. 307 si art. 396 alin.l cod civil, texte de lege ce se refera la raporturile dintre părinții divorțați si copiii lor minori.
Arată recurenta, că nu am fost niciodată căsătorita cu intimatul, iar copilul minor nu a locuit in locuința intimatului.
Instanța de apel a avut de soluționat doua apeluri: apelul declarat de recurentă împotriva sentinței Judecătoriei R. prin care s-a modificat programul de vizitare stabilit printr-o hotărâre judecătoreasca anterioara si apelul declarat de intimat prin care iși exprima nemulțumirea fata de aceeași sentința cu privire la împrejurarea ca nu se admisese cererea sa de acordare a autorității părintești comune in ceea ce-1 privește pe copil, dar si fata de programul de vizitare pe care îl considera insuficient.
Soluția Tribunalului Dambovita a fost aceea de a respinge apelul său si de a admite apelul intimatului sub toate capetele de cerere, stabilind si exercitarea in comun a autorității părintești, dar si un program de legaturi personale cu copilul mult mai mare decât cel stabilit de instanța de fond.
Apreciază decizia instanței de apel ca fiind nelegala, motivul de nelegalitate fiind cel prevăzut de art.304 pct.9 cod procedura civila.
Învederează recurenta că este adevărat ca noul cod civil stabilește ca regula in materia relațiilor din părinți si copiii lor minori exercitarea in comun a autorității părintești, insa este tot atât de adevărat ca art.263 cod civil statuează principiul interesului superior al copilului. Prin urmare, regula exercitării in comun a autorității părintești este indisolubil legata, dar si cenzurata, de principiul enunțat in mod ritos de legiuitor, al interesului superior al copilului. Nu exista o prezumție legala ca exercitarea in comun a autorității părintești reprezintă una din modalitățile in care principiul respectării interesului superior al copilului se manifesta.
Apreciază recurenta ca fiind necesar ca in speța sa se producă suficiente probe din care sa rezulte împrejurarea ca admiterea cererii intimatului de a exercita autoritatea părinteasca împreuna cu mine nu afectează interesul copilului. Se poate observa din motivarea instanței de apel - extrem de sumara si fără referire la probatoriu, desi apelul in cazul de fata are caracter devolutiv - ca se face referire numai la împrejurarea ca exista o stare conflictuala intre acesta si intimat si ca nu se poate conchide in sensul ca recurentul ar avea un comportament violent si fata de minor.
Se mai arata ca ea fiind singura vinovata in existenta unei situații tensionate prin aceea ca nu am permis intimatului sa aibă relații personale cu copilul sau. Se justifica in acest mod si atitudinea agresiva a intimatului fata de recurentă.
Ceea ce este de esența in cauzele cu minori este interesul superior al copilului, interes reglementat atât prin norme de drept intern, cat si prin norme juridice europene. Din acest punct de vedere, trebuie observat ca in speța este vorba despre un copil aflat încă la vârsta grădiniței, care nu a petrecut nici măcar o zi in familia intimatului si care nu a părăsit domiciliul meu si al familiei mele.
Mai precizează recurenta, de asemenea, ca atitudinea violenta a intimatului fata de ea influențează in mod negativ confortul psihic al copilului. A fost lovita la una din vizitele pe care intimatul le-a făcut in domiciliul său in fata copilului, care, in mod evident, a fost șocat.
Din aceasta cauza a luat decizia - cu toate consecințele legale pe care probabil urmează sa le suporte - sa nu mai permită intimatului sa vada copilul, decisa fiind sa apar acest copil de orice soc emoțional si sa-1 crească . confort psihic.
Violenta fizica si verbala a intimatului fata de oricare dintre persoanele care formează familia in care copilul a crescut - mama, bunici etc. - reprezintă in mod inevitabil o violenta asupra copilului.
Apreciază ca nu trebuie sa fii psiholog pentru a ajunge la aceasta concluzie.
In decizia atacata instanța de apel arată intimatul ca recurenta nu am făcut dovada ca interesele copilului ar fi prejudiciate de persoana tatălui, ci doar existenta unei stări conflictuale intre părinții copilului.
Consideră recurenta că nu trebuia sa răstorn prezumția ca exercitarea in comun a autorității părintești reprezintă o modalitate concreta in care se manifesta principiul respectării interesului superior al copilului, întrucât o astfel de prezumție nu exista.
Intimatul era cel obligat, întrucât el este cel care s-a adresat justiției cu o cerere, sa dovedească împrejurarea ca exercitarea in comun a autorității părintești respecta interesul superior al copilului, cu atât mai mult cu cat din speța rezultau in mod cert indicii ca relațiile dintre părinții copilului nu sunt dintre cele mai cordiale, ca minorul — care a crescut exclusiv in familia mamei - poate fi afectat in creșterea si dezvoltarea sa, că recurenta, se opune unei astfel de cereri.
Arată recurenta că o astfel de proba nu s-a făcut si evident ca din nicio proba a dosarului nu răzbate măcar un minim interes pe care instanța de apel sa-1 fi manifestat fata de copil.Mai plina de bunăvoința si mai înțeleaptă s-a dovedit a fi instanța de fond care a avut in vedere mai intâi o încercare de apropiere a părintelui fata de copil si abia apoi a lăsat deschisa calea unei eventuale exercitări in comun a autorității părintești.
Apreciază recurenta că, in mod nelegal instanța de apel a modificat programul de vizitare ce fusese stabilit de o instanța de judecata la 14.02.2011, respingând astfel apelul declarat de ea si admițând apelul declarat de intimat. De remarcat ca nimic special nu s-a întâmplat in intervalul scurs de la momentul 14.02.2011 — data la care Tribunalul Dâmbovița stabilise programul de vizitare prin Decizia nr.68/2011 - si momentul 30.04.2013 -data pronunțării sentinței atacate cu prezentul apel. In orice caz, nimic de natura sa duca la concluzia ca relațiile dintre tata si fiu s-au apropiat, ca a existat un efort constant si permanent din partea tatălui de a-si apropia copilul, de a normaliza relațiile cu acesta si cu familia sa.
Din motivarea instanței de fond transpare ideea ca acest nou program de vizitare reprezintă o încercare de rezolvare a unui conflict existent intre recurentă si parat, o încercare de a crea un mediu in care copilul sa se poată apropia mai mult de tatăl sau. Nu se poate experimenta atunci când în joc se afla sănătatea si dezvoltarea armonioasa a unui copil, chiar daca discutam despre interese legitime ale unuia dintre părinții săi. Cel care trebuie sa facă eforturi este părintele care are un interes in a crea o relație cu copilul sau. Din acest punct de vedere, nicio proba nu a condus la ideea ca paratul a făcut eforturi constante si de buna credința in scopul apropierii de copilul sau.
In opinia sa, singurul efort pe care paratul 1-a făcut in mod constant a fost acela de a formula plângeri penale împotriva recurentei.
Nici motivarea instanței de apel - care a majorat programul de vizitare - nu este una satisfăcătoare. Împrejurarea ca minorul are acum 6 ani si ca intimatul mai are un copil - rezultat dintr-o alta relație — încredințat spre creștere si educare nu poate reprezenta argument pentru modificarea unui program de vizitare stabilit deja.
Copilul încredințat spre creștere si educare 11 avea deja si la momentul la care s-a pronunțat decizia nr.68/2011 a Tribunalului Dâmbovița, iar condițiile sale - bune sau rele - nu s-au modificat de la acel moment pana in prezent.
F. de aceste motive solicită admiterea recursului, modificarea in tot a hotărârilor pronunțate in precedent si respingerea in integralitate a cererii reconventionale.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței Tribunalului Dâmbovița ca legală și temeinică.
Examinând….
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul ca nefondat declarat de pârâta Manăilescu A., domiciliată în Ploiești, ., județul Prahova împotriva deciziei civile nr. 5/13.01.2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul C. I., domiciliat în comuna Lungulețu, . și Autoritatea Tutelară a municipiului Ploiești, cu sediul în Ploiești, .-4, județul Prahova și Autoritatea Tutelară a Primăriei comunei Lungulețu, cu sediul în ..
Ia act că intimatul-reclamant nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 10 iunie 2014.
Președinte, Judecători,
V.-A. P. C.-P. B. E. S. L.
Grefier,
M. F.
Red.VAP
Tehnored.MF
2ex./17.06.2014
d.apel._ Tribunalul Dâmbovița
j.apel. S. D., C. M. G.
j.fond V. A.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Nulitate act. Decizia nr. 1389/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Situaţie juridică minor. Decizia nr. 1128/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
