Grăniţuire. Decizia nr. 1465/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1465/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 3372/281/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA nr.1465
Ședința publică din data de 3 iunie 2014
Președinte - E. M.
Judecători - C. Ș.
– V. S.
Grefier - A. F.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâții P. V., P. V., ambii domiciliați în ., județ Prahova, Toboașă V., domiciliată în ., județ Prahova și B. E., domiciliată în comuna Gorgota, ., județ Prahova, împotriva deciziei civile nr.21 din 15 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamant M. V., domiciliată în Ploiești, ..31, județ Prahova și I. D., domiciliată în București, ..9, ., sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-pârâți reprezentanți de avocat D. T. din Baroul Prahova și intimatele-reclamante reprezentate de avocat C. D.-P. din același barou.
Procedura legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul disp.art.6 din Legea nr.192/2006, informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
Recurs timbrat cu 55,00 lei taxă judiciară de timbru conform chitanței nr.2902 din 29.05.2014 anulată la fila 26 dosar recurs și 1,00 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatele-reclamante au depus la dosar întâmpinare.
Avocat D. T. având cuvântul depune la dosar chitanța doveditoare a plății taxei de timbru. În continuare având cuvântul arată că azi a luat cunoștință de întâmpinare însă nu solicită termen și, nemaiavând cereri noi de formulat, solicită cuvântul pe fond.
Avocat C. D.-P. având cuvântul arată la rândul său că nu mai are cereri noi de formulat, solicitând cuvântul pe fond.
Curtea ia act că recursul a fost timbrat precum și de declarațiile apărătorilor părților în sensul că nu mai au cereri noi de formulat și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat D. T. având cuvântul pentru recurenții-pârâți susține motivele de recurs depuse în scris la dosar, arătând că în cauză sunt incidente disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
În esență, susține că acțiunea introductivă de instanță a fost formulată în contradictoriu cu moștenitorii lui P. Gh. I. care avea însă mai mulți succesori și între care nu s-a dezbătut niciodată succesiunea, introducerea în cauză a tuturor moștenitorilor fiind obligatorie, motiv pentru care solicită casarea cu trimitere spre rejudecare soluție ce se impune și pentru cel de-al doilea motiv de recurs referitor la care susține că în mod greșit a fost admisă acțiunea în revendicare întrucât de aproximativ 50 de ani terenul se află în indiviziune; că terenul deținut de recurenți este împrejmuit pe toate laturile, diferențele de teren apărând la momentul emiterii proceselor-verbale de punere în posesie, precizând totodată că nici recurenții și nici intimatele nu dețin terenurile menționate în titluri apreciind că era necesar a fi măsura așa cum sunt deținute.
Prin cel de-al treilea motiv de recurs critică modalitatea în care recurenții au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată care în trebuiau suportate în cote egale de părți și, în plus, nu au fost avute în vedere toate chitanțele depuse la dosar de recurenți. Cu cheltuieli de judecată numai raportat la cel de-al treilea motiv de recurs.
Avocat C. D.-P. având cuvântul pentru intimatele-reclamante arată că în opinia sa niciun motiv de recurs nu este întemeiat.
În ceea ce privește prima critică susține că procesul nu s-a purtat doar cu o parte dintre moștenitori, această susținere fiind făcută azi pentru prima dată. Mai arată că judecarea pricinii a fost suspendată întrucât s-a format un alt dosar cu nr._/281/2011 însă nu s-a făcut niciodată dovada altor moștenitori, nemaifiind invocată niciodată o astfel de apărare și în plus, nu reprezintă o excepție de ordine publică.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs legat de nulitatea acțiunilor în revendicare și grănițuire susține că în speță este vorba de fapt despre o acțiune petitorie în care s-au administrat probe și expertiză din care a rezultat că recurenții au cu 540 mp. mai puțin și dacă nu s-a mutat niciodată gardul ce împrejmuiește proprietatea recurenților apreciază că nu se poate susține existența unui motiv de nelegalitate al acestui capăt de cerere și cu referire la cele două titluri de proprietate arată că cel de-al doilea nu a existat.
Față de cel de-al treilea motiv de recurs susține că recurenții au depus la dosar o singură chitanțe de 100 lei și raportat la grănițuire instanța a redus cuantumul cheltuielilor de judecată de la 2000 lei la 900 lei. De asemenea, arată că în recurs s-a făcut dovada efectuării cheltuielilor de judecată nu și în apel, cale de atac unde interesele recurenților au fost apărate de alt avocat.
Solicită respingerea recursului. Cu cheltuieli de judecată.
C u r t e a
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, reclamantele M. V. și I. D. au chemat în judecată pe pârâții P. V., P. V., Toboasa V. și B. E. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună grănițuirea proprietăților părților, urmând ca pârâții să fie obligați să respecte dreptul de proprietate și posesie al reclamanților asupra unei fâșii de teren de aproximativ 2.000 mp. pe care au acaparat-o din proprietatea acestora.
În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că sunt moștenitoarele legale ale defunctei P. M. și, în această calitate, sunt proprietarele terenului situat în intravilanul . de proprietate nr.17/07.06. 2004 emis de Comisia Județeană Prahova, situat în T 7, P 759/1, cu vecinătățile: la N - P. I. (decedat), la E - moștenitoare A. An, la S - moștenitor F. D. și la V - D.C.L. 766.
În privința grănițuirii, reclamantele au precizat că între terenul acestora și cel al pârâților (respectiv vecinii situați la nord), cu toate că s-a făcut punerea în posesie de Comisia Locală Gorgota de Fond Funciar, conform evidențelor înscrise în registrul agricol, în mod nelegal, aceștia și-au edificat un gard pe proprietatea reclamantelor, desființând în mod abuziv semnele vizibile de hotar care separau proprietățile în partea de nord, ocazie cu care au acaparat o suprafață de teren ce va fi stabilită de expertul topo, pe baza titlurilor de proprietate.
Pârâții au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, învederând că sunt proprietarii terenului în suprafață de 4.667 mp. situat în com. Gorgota, ., teren ce a aparținut autorului lor - P. Gh. I. și, o parte din acest teren, respectiv 2.505 mp. situat în T 7, P 757, având destinația curți - construcții a fost reconstituită autorului, potrivit titlului de proprietate nr._/23.06.1994 emis de Comisia Județeană Prahova, diferența de 2.162 mp. fiind de la bunicul patern - V. (P.) R. G., nefiind supusă colectivizării.
Pe latura de sud, proprietatea pârâților se învecinează cu cea a reclamantelor.
Au mai arătat pârâții faptul că, în evidențele registrului agricol, pe perioada 1959 - 1963, V. (P.) R. G. – bunicul lor patern apare cu suprafața de 7.500 mp. care a fost împărțită între fiii săi și, deși bunicul a formulat cerere de adeziune în C.A.P. pentru suprafața de 2.500 mp., în baza legilor fondului funciar s-a reconstituit moștenitorilor suprafața totală de 6.212 mp. din care: 3.707 mp. în baza titlului de proprietate nr._/06.06.1996 și 2.505 mp. în baza titlului nr._/23.06.1994.
S-a mai menționat că autorul pârâților a stăpânit atât suprafața care a făcut obiectul reconstituirii, cât și diferența pe care o avea de la tatăl său și, anterior apariției Legii nr.18/1991, dar și ulterior, în limitele existente în prezent, nu s-au produs modificări ale hotarelor care să justifice pretinsa acaparare a vreunei suprafețe de teren din proprietatea reclamantelor, fiind posibil ca acestea să posede o suprafață mai mică de teren, dar aceasta nu se regăsește în posesia pârâților, întrucât, nici autorul și, ulterior decesului acestuia, nici pârâții nu au modificat semnele de hotar existente.
Prin încheierea de ședință din data de 29.09.2010 s-a dispus suspendarea judecății cauzei, în baza disp. art.244 alin.1 pct.1 C.pr.civ. până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._/281/2010 al Judecătoriei Ploiești, la data de 11.05.2012, reclamantele formulând cerere de repunere pe rol, depunând sentința civilă nr.7827/15.07.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
Reclamantele și-au precizat acțiunea în sensul că solicită grănițuirea proprietăților și obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de teren de 545 mp., potrivit raportului de expertiză topo.
În urma probelor administrate în cauză la solicitarea părților cu înscrisuri, martori și expertiză tehnică de specialitate topometrică, Judecătoria Ploiești a pronunțat sentința civilă nr._/11.06.2013 prin care a admis acțiunea precizată formulată de reclamante, stabilind linia de hotar dintre proprietatea acestora situată în ., P 759/1, jud. Prahova și cea a pârâților situată în ., P 757, jud. Prahova, pe aliniamentul pct. 3 - 7, marcat pe planul de situație anexă la raportul de expertiză tehnică topografie ing A. F. – G. și a obligat pârâții să lase reclamantelor în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de teren de 545 mp. arabil, situată în intravilanul ., P 759/1, identificată potrivit aceluiași raport de expertiză pe aliniamentul pct. 2 – 3 – 7 – 8 – 13 – 14 – 2.
Totodată, au fost compensate cheltuielile de judecată, rămânând ca pârâții să fie obligați la plata către reclamante a cheltuielilor de judecată în cuantum de 955,15 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu expert topo și onorariu avocat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că potrivit titlului de proprietate nr.17/7.06.2004 emis de Comisia Județeană Prahova, autoarea reclamantelor - P. M. a fost proprietara suprafeței de teren de 2.289 mp. situat în T 7, P 759/1, având ca vecinătăți: N - P. I., E - moștenitoare A. A., S - moștenitor F. D. și la V - D.C.L. 766.
În conformitate cu certificatul de moștenitor cu partaj nr.167/17.12.2009, cu privire la defuncta P. M., decedată la data de 26.09.2009, terenul în suprafață de 2.289 mp. arabil, situat în intravilanul ., P 759/1, jud. Prahova, potrivit titlului de proprietate nr.17/7.06.2004 a revenit reclamantelor M. V. și I. D..
Instanța de fond a reținut că, la rândul lor, pârâții dețin suprafața de teren de 2.505 mp. situată în ., P 757, în baza titlului de proprietate nr._/23.06.1994 emis de Comisia Județeană Prahova, act pe care însă nu l-au depus la dosar, terenul fiind identificat astfel de expertul topo ing. A. F. – G. și, deși au susținut că există o diferență de 2.162 mp. pe care o dețin de la bunicul patern - V. (P.) R. G., nefiind supusă colectivizării, aceștia nu au făcut nicio dovadă în această privință și nu au depus la dosar niciun act de proprietate.
S-a dispus efectuarea unei expertize topo, iar prin concluziile raportului de expertiză a fost identificat terenul pârâților ca fiind în suprafață de 2.505 mp. (potrivit titlului de proprietate nr._/23.06.1994) în perimetrul pct. 3 – 4 – 5 – 6 – 7 - 3, stabilindu-se că aceștia dețin, în plus față de actele de proprietate, suprafața de 545 mp. în perimetrul pct. 2 – 3 – 7 – 8 – 13 – 14 - 2, conform planului de situație anexat expertizei.
De asemenea, potrivit expertizei efectuate, terenul reclamantelor în suprafață de 2.289 mp. în conformitate cu titlul de proprietate nr.17/7.06.2004 a fost identificat în perimetrul pct. 1 – 2 – 3 – 7 – 8 – 9 – 10 – 11 – 12 - 1.
În privința capătului de cerere privind grănițuirea, instanța de fond a reținut că prin raportul de expertiză topo ing. A. F. - G., propunerea de hotar dintre proprietățile părților, pentru respectarea actelor de proprietate ale acestora este cea pe aliniamentul pct. 3 - 7 marcat pe planul de situație anexă la raport, astfel încât, având în vedere disp. art. 584 C.civ. de la 1864, a fost admis capătul de cerere privind grănițuirea proprietăților părților, în sensul stabilirii liniei de hotar dintre proprietatea acestora situate în com. Gorgota, ., P 759/1, jud. Prahova și, respectiv în com. Gorgota, ., P 757, jud. Prahova pe aliniamentul 3 – 7.
Referitor la capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de teren de 545 mp., prima instanță a reținut că suprafața de teren deținută, în prezent, de reclamante este mai mică decât cea din actele de proprietate, fiind de 1.744 mp. (2.289 mp. - 545 mp. = 1.744 mp.) identificată prin pct. 1 – 2 – 14 – 13 – 8 – 9 – 10 – 11 – 12 - 1 în raportul de expertiză topo efectuat și, având în vedere că suprafețele de teren ocupate de părți nu sunt conforme cu actele de proprietate ale fiecăreia dintre acestea, iar pârâții dețin, fără nicio justificare, suprafața de teren de 3.050 mp. (2.505 mp. + 545 mp. = 3.050 mp.) cuprinsă în perimetrul pct. 2 – 3 – 4 – 5 – 6 – 7 – 8 – 13 – 14 - 2 față de 2.505 mp. cât ar trebui potrivit actelor de proprietate, au fost reținute concluziile raportului de expertiză topo ing. A. F. - G. care concluzionează că pârâții ocupă, în plus, față de suprafața din acte terenul de 545 mp.
Nu a putut fi reținută susținerea pârâților potrivit căreia nu au acaparat nicio suprafață de teren de la reclamante, ca urmare a faptului că nu au mutat niciodată gardul despărțitor, deoarece declarația martorului propus de aceștia - N. N. nu se coroborează cu nicio altă probă de la dosar, iar concluziile expertizei de specialitatea topo nu sunt de natură a conduce la concluzia fermă că pârâții nu ar fi acaparat din terenul – proprietate a reclamantelor M. V. și I. D..
Reclamantele, în calitate de moștenitoare ale defunctei P. M., sunt beneficiarele unei „valori patrimoniale”, relevante sub aspectul aplicării art.1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care consacră dreptul la respectarea proprietății și conferă protecție juridică bunurilor actuale, care există în patrimoniul celui care pretinde că i-a fost încălcat dreptul de proprietate asupra lor.
Totodată, instanța de fond a reținut că acțiunea în revendicare reprezintă acea acțiune în justiție prin intermediul căreia reclamantul – care se pretinde proprietarul unui bun individual determinat cu privire la care a pierdut posesia - solicită instanței să i se recunoască dreptul său exclusiv de proprietate asupra bunului, cu consecința obligării pârâtului – care stăpânește bunul respectiv – la restituirea acestuia.
Așadar, față de conceptul și natura juridică a acțiunii în revendicare, părțile vor trebui să indice titlurile în baza cărora pretind anumite drepturi cu privire la bunul revendicat.
În ceea ce privește conceptul de „titlu de proprietate”, s-a reținut că acesta reprezintă actul juridic, jurisdicțional ori administrativ translativ de proprietate care generează o prezumție de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă.
Ca urmare a probelor administrate în cauză, instanța de fond a constatat că reclamantele și-au dovedit calitatea de titulari actuali ai bunului revendicat, în timp ce pârâții nu dețin un astfel de titlu pentru întreaga suprafață de teren aflată în posesie, situație față de care, în baza art.480 C.civ. de la 1864, a fost admis capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de teren de 545 mp. și, în consecință, au fost obligați pârâții să lase reclamantelor în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de teren de 545 mp. arabil, situată în intravilanul ., P 759/1, identificată potrivit raportului de expertiză tehnică topo ing. A. F. - G. pe aliniamentul pct. 2 – 3 – 7 – 8 – 13 – 14 - 2, marcat pe planul de situație anexă la raportul de expertiză.
În privința cheltuielilor de judecată, instanța de fond a reținut că art.584 C.civ. de la 1864, potrivit căruia cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate, constituie o reglementare specială a modalității în care se stabilesc cheltuielile de judecată în raport cu disp. art.274 C.pr.civ. de la 1865 care reprezintă dreptul comun în materia cheltuielilor de judecată.
Astfel, s-a reținut că modalitatea de stabilire a cheltuielilor de judecată nu este legată de numărul capetelor de cerere admise ori respinse, întrucât aceste cheltuieli au fost făcute prioritar pentru soluționarea capătului de cerere în grănițuire și, numai în funcție de trasarea liniei de hotar, s-a putut stabili dacă pârâții au acaparat sau nu vreo suprafață de teren.
Cererea reclamantelor de stabilire a liniei de hotar dintre proprietățile părților constituie capătul principal al acțiunii, aspect ce rezultă atât din modul de formulare a acțiunii în care grănițuirea este prima cerere formulată, cât și din corelarea capetelor de cerere, revendicarea unei suprafețe de teren apărând în acțiune ca o consecință a soluției dată cererii principale.
În cauză, cuantumul total al cheltuielilor de judecată a fost de 2.110,3 lei (110 lei taxă judiciară de timbru, 0,3 lei timbru judiciar, 900 lei onorariu expert, 1.000 lei onorariu avocat, 100 lei onorariu avocat) din care reclamantele au suportat cheltuieli în cuantum de 2.000,3 lei, iar pârâții în cuantum de 100 lei reprezentând onorariu avocat.
În conformitate cu disp. art.584 C.civ. de la 1864, instanța de fond a stabilit ca cheltuielile de judecată să fie suportate, în mod egal, de părți, context în care, fiecare parte trebuie să suporte cheltuieli în cuantum de 1.055,15 lei și, întrucât, pârâții au făcut cheltuieli doar în cuantum de 100 lei reprezentând onorariu avocat, au fost obligați, după compensare, către reclamante la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 955,15 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu expert și onorariu avocat (1.055,15 lei – 100 lei = 955,15 lei).
Împotriva sentinței instanței de fond au declarat apel, în termen legal, pârâții Toboașă V., P. V., P. V. și B. E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că, în mod greșit, s-a reținut că ar fi acaparat o suprafață de teren de 545 mp. din proprietatea reclamantelor, în baza probelor administrate în cauză din care au rezultat aspecte contradictorii care au putut conduce la o hotărâre corectă.
Dezvoltând motivele de apel, pârâții au susținut că, în mod greșit, instanța de fond a apreciat că declarația martorului propus de aceștia - N. N., nu se coroborează cu nicio altă probă de la dosar, având în vedere că acesta cunoștea personal faptul că gardul care desparte proprietatea reclamantelor de proprietatea pârâților a fost ridicat în urmă cu 50 ani și nu a fost dărâmat de aceștia din urmă, spre deosebire de martorul audiat la cererea reclamantelor care a arătat că nu cunoaște exact unde se află proprietățile părților.
În opinia pârâților, raportul de expertiză efectuat în cauză nu este lămuritor, în tot cuprinsul său expertul nefăcând altceva decât să arate că terenul reclamanților este cel din perimetrul pct. 1, 2, 3, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 1 în suprafață de 2.289 mp., conform titlului de proprietate nr. 17/7.06.2004, iar terenul pârâților este cel din perimetrul pct. 3, 4, 5, 6, 7, 3 în suprafață de 2.505 mp., potrivit titlului de proprietate nr._/23.06.1994, fără a indica suprafețele de teren găsite în urma măsurătorilor efectuate la fiecare parte.
Bazându-se pe instinctul său, expertul topo a arătat că împrejmuirile sunt realizate de pârâți, având în vedere că gardul existent a fost ridicat în urmă cu 50 de ani și, deși au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, acestea au fost respinse, ca de altfel și cererea de suplimentare a probatoriului cu cercetare locală.
Cu privire la cheltuielile de judecată, pârâții au arătat că în mod incorect instanța de fond a luat în considerație chitanța privind onorariul avocatului pe care aceștia l-au avut până la momentul suspendării judecății pricinii, întrucât, după repunerea pe rol a cauzei, au avut un alt avocat, chitanța cu noul onorariu nefiind luată în considerare.
S-a solicitat admiterea apelului și în principal schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamante ca neîntemeiată, iar în subsidiar, în baza art.295 C.pr.civ., s-a solicitat completarea probatoriului cu înscrisuri și cercetare locală.
Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr. 21 din 15.01.2014, a respins ca neîntemeiată cererea de completare a probatoriilor și ca nefondat apelul, obligând în solidar apelanții să plătească intimaților suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut în ceea ce privește cererea privind completarea probatoriilor formulată de apelanți că la termenul de judecată din data de 11.10.2012 instanța de fond a încuviințat la solicitarea părților, în temeiul art.167 alin.1 C.pr.civ., probe cu înscrisuri și martori, prorogând discuția cu privire la cererea reclamantelor privind efectuare unei expertize tehnice de specialitate topometrică care să identifice, să măsoare și să poziționeze pe schița de plan terenurile deținute de părți, să stabilească linia de hotar care desparte proprietățile și să evidențieze împrejurarea dacă pârâții au acaparat vreo suprafață din terenul – proprietate a reclamantelor, astfel cum s-a solicitat prin nota de probatorii.
Ulterior, la termenul de judecată din data de 6.12.2012 a fost încuviințată și proba cu expertiză topo, sens în care a fost desemnat, prin tragere la sorti, expertul topo A. F. – G., lucrarea dispusă în cauză fiind depusă la data de 18.02.2013.
Fiind pus în discuția părților raportul de expertiză topo, la termenul de judecată din data de 11.04.2013 instanța de fond a respins motivat obiecțiunile formulate de pârâți, apreciind că expertul a răspuns tuturor obiectivelor stabilite, având în vedere actele de proprietate exhibate de părți, a întocmit schița de plan privind măsurătorile și împrejmuirile efectuate de părți, analizând și planul de parcelare din cuprinsul căruia rezultă lungimea deschiderilor la frontul stradal al terenurilor, propunând, în final, linia de hotar.
În aceste condiții, la termenul de judecată din data de 30.05.2012, apărătorul pârâților a solicitat, ca urmare a respingerii obiecțiunilor formulate cu privire la raportul de expertiză topo, efectuarea unei cercetări locale, motivat de faptul că, în opinia sa, situația nu ar fi clară, câtă vreme, expertul topo nu a arătat pe ce temei s-a bazat pentru a constata vechimea gardului, astfel cum rezultă din practicaua încheierii de ședință.
Această solicitare a pârâților a fost respinsă, întrucât s-a apreciat în mod corect, de altfel, că nu este utilă pentru dezlegarea pricinii, neputându-se proba printr-o cercetare locală vechimea gardului, urmând ca pentru soluționarea litigiului dedus judecății să fie avut în vedere întreg materialul probator administrat în cauză.
Așa fiind, tribunalul a constatat că în speță au fost administrate probele apreciate ca fiind utile, pertinente și concludente pentru corecta dezlegare a pricinii și, raportat la situația de fapt stabilită, proba cu cercetare locală, pentru determinarea vechimii gardului nu se impunea a fi administrată, astfel încât, în mod corect a fost respinsă de instanța de fond.
Cât privește pretinsa greșită respingere a obiecțiunilor formulate de pârâți cu privire la concluziile raportului de expertiză tehnică de specialitate topometrică ing. A. F.–G., tribunalul a constatat, pe de o parte, că expertul a răspuns punctual tuturor obiectivelor astfel cum au fost precizate de părți și stabilite, în final, de instanța de fond, argumentând punctele de vedere prezentate în cuprinsul lucrării.
Pe de altă parte, s-a constatat că deși pârâții au beneficiat de asistență juridică calificată încă de la termenul de judecată din data de 21.07.2010 – termen la care au depus întâmpinarea, prin prezența a nu mai puțin de doi avocați conform împuternicirilor avocațiale aflate la dosar, aveau posibilitatea de a solicita instanței de judecată încuviințarea participării unui expert consilier topo la efectuarea expertizei dispuse în cauză, facilitate de care însă nu au înțeles să uzeze.
Pentru aceste motive, tribunalul constatând că în fața instanței de fond au fost administrate toate probatoriile apreciate ca fiind utile și concludente pentru corecta dezlegare a pricinii deduse judecății, în raport cu specificul petitelor acțiunii cu care a fost investită, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de pârâți privind completarea probatoriilor în faza procesuală a apelului.
Pe fondul cauzei, art.480 C.civ. reglementează conținutul dreptului de proprietate privată și, ca orice drept subiectiv, și acest drept se bucură de o protecție juridică prin care i se asigură exercițiul nestingherit.
Atunci când ne referim la mijloacele de apărare a dreptului de proprietate avem în vedere acele acțiuni prin care proprietarul tinde să înlăture atingerile ce sunt aduse dreptului său și să ajungă la restabilirea lui, printre mijloacele juridice specifice de apărare a dreptului de proprietate numărându-se acțiunile reale în cadrul cărora locul central este ocupat de acțiunea în revendicare.
Astfel, se poate spune că acțiunea în revendicare este acțiunea reală prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar sau, altfel spus, este acțiunea prin care o persoană cere în justiție să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui lucru de care a fost deposedată.
La rândul său, art.584 C.civ. prevede că „orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa; cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate”.
În principiu, grănițuirea reprezintă o operațiune de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăți vecine, acțiune exercitată cu scopul stabilirii traseului real pe care trebuie să îl urmeze hotarul.
A rezultat așadar că grănițuirea, menită să apere dreptul de proprietate, se poate dispune atât în cazul inexistenței unei delimitări între proprietăți, cât și în situația în care astfel de semne există, dar sunt contestate de părți.
Dată fiind această prezentare analitică a celor două instituții care au aplicabilitate directă în cauza dedusă judecății, tribunalul constată, din probatoriile administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar că, potrivit titlului de proprietate nr.17/7.06.2004 eliberat de Comisia Județeană Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, autoarei reclamantelor – P. M., în calitate de moștenitoare a defunctului P. N. N., i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață totală de 1 ha. și 8.198 mp. pe teritoriul satului Fînari, ., din care 1 ha. și 3.000 mp. în extravilanul localității și 5.198 mp. în intravilan.
Astfel, în T 7, P 759/1 se află situat un teren în suprafață de 2.289 mp. având ca vecinătăți: N – P. I., E – most. A. A., S – most. F. D. și V – D.C.L. 766.
Potrivit certificatului de moștenitor cu partaj nr.167/17.12.2009, de pe urma defunctei P. M. decedată la data de 26.09.2009 au rămas ca moștenitori legali acceptanți M. V. și I. D. – reclamante în cauza de față, P. M. T., P. I. C. și P. F. C., stabilindu-se atribuirea, în mod distinct, a bunurilor succesorale, conform partajului intervenit între succesori, astfel: reclamante M. V. și I. D. au primit, în proprietate comună și cote egale, terenul în suprafață de 2.289 mp. arabil situat în intravilanul com. Gorgota, ., P 759/1, jud. Prahova.
Prin sentința civilă nr.7827/15.07.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești în cauza ce a format obiectul dosarului nr._/281/2010, definitivă prin nerecurare, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții, P. V., Toboașă V., P. V. și B. E. – pârâți în prezenta cauză vizând constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr.17/7.06.2004 emis pe numele defunctei P. M., în sensul excluderii, inițial, a suprafeței de teren de 2.289 mp. ulterior, ca urmare a concluziilor raportului de expertiză topo ing. I. N., a suprafeței de teren de 436 mp., reținându-se că reclamanții nu au făcut dovada, cu acte de proprietate, că autorul lor a avut teren în suprafață mai mare de 2.500 mp. în T 7, P 759/1, expertul confirmând că „în registrele agricole, nu sunt făcute precizări cu privire la suprafețe diferite înscrise”, astfel încât, pretențiile deduse judecății au fost apreciate ca nefondate.
În ceea ce privește terenul deținut de pârâți, astfel cum s-a procedat și cu ocazia soluționării cauzei în primă instanță, pârâții nu au înțeles să depună la dosar actul de proprietate pe care îl invocă în cuprinsul întâmpinării, respectiv titlul de proprietate nr._/23.06.1994, motiv pentru care au fost avute în vedere considerentele prezentate în raportul de expertiză topo și anume faptul că terenul acestora este situat în intravilanul com. Gorgota, ., T 7, P 757, are suprafața de 2.505 mp. și categoria de folosință arabil.
Procedând la compararea măsurătorilor din teren cu planul de parcelare care a stat la baza emiterii titlurilor de proprietate ale părților, respectiv nr.17/2004 (al reclamantelor) și nr._/1994 (al pârâților) expertul topo a constatat că terenul reclamantelor este cel cuprins în perimetrul pct. 1 – 2 – 3 – 7 – 8 – 9 – 10 – 11 – 12 – 1, în suprafață de 2.289 mp., iar terenul pârâților este cel din perimetrul pct. 3 – 4 – 5 – 6 – 7 – 3, în suprafață de 2.505 mp. și, față de împrejmuirile existente în teren realizate de aceștia din urmă, respectiv cele aflate pe aliniamentul pct. 4 – 3 – 2 – 14 – 13, corelat cu planul de parcelare, a rezultat că pârâții au acaparat o suprafață de teren de 545 mp. din proprietatea reclamantelor cuprinsă în perimetrul pct. 2 – 3 – 7 – 8 – 13 – 14 – 2, propunându-se pentru restabilirea situației anterioare ca linia de hotar care desparte proprietățile părților să fie pe aliniamentul pct. 3 – 7.
Critica inserată în cuprinsul motivelor de apel în sensul de a nu se cunoaște cum instanța de fond a putut să aprecieze care dintre declarațiile martorilor audiați la solicitarea părților este conformă cu situația de fapt nu poate fi avută în vedere, câtă vreme, pentru corecta dezlegare a unei pricini se au în vedere toate probele administrate în cauză, prin coroborarea acestora, iar nu o probă singulară, cu precizarea că, în cazul unei acțiuni în revendicare, forță probantă au titlurile de proprietate exhibate de părțile litigante (mai puțin de către pârâți care nu au înțeles să înfățișeze titlul de proprietate nr._/1994) și concluziile raportului de expertiză topo.
De altfel, confuzia în ceea ce privește pertinența probelor care au forță probantă într-o acțiune în revendicare există, referitor la pârâți, încă de la termenul de judecată din data de 11.04.2013 când, formulând obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză topo, au arătat - prin apărător că „expertul a efectuat raportul de expertiză pe baza actelor de proprietate, dar nu a răspuns obiectivelor conform măsurătorilor”.
Dată fiind situația de fapt, astfel cum a fost reținută și prezentată în precedent, prin prisma probelor administrate în cauză, dar și a normelor juridice incidente în soluționarea pricinii, s-a constatat că în mod corect instanța de fond analizând înscrisurile depuse la dosar și reținând concluziile raportului de expertiză topo a dispus obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și pașnică posesie terenul în suprafață de 545 mp. - proprietatea reclamantelor cuprinsă în perimetrul pct. 2 – 3 – 7 – 8 – 13 – 14 – 2, stabilind ca linia de hotar care desparte proprietățile părților să fie pe aliniamentul pct. 3 – 7.
De altfel, demersul judiciar inițiat de pârâții din prezenta cauză având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate al autoarei reclamantelor – P. M., respectiv a titlului de proprietate nr.17/7.06. 2004 pentru suprafața de teren de 436 mp. a fost respins ca neîntemeiat tocmai pentru că s-a constatat aceștia nu au făcut dovada, cu acte de proprietate, că autorul lor a avut teren în suprafață mai mare de 2.500 mp. în T 7, P 759/1, fapt care conduce la ideea că, la rândul lor, nici pârâții nu puteau deține, în punctul respectiv, o suprafață mai mare de teren, surplusul provenind, în mod evident, din acapararea terenului – proprietate a reclamantelor.
Nici critica referitoare la o pretinsă greșită obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată către reclamante în cuantum de 955,15 lei, rest după compensare, nu a fost reținută câtă vreme, analizând înscrisurile depuse la dosar dar și modalitatea de suportare a cheltuielilor de judecată, reclamantele au suportat cheltuieli de judecată în cuantum de 2.010,3 lei (taxă judiciară de timbru 110 lei, timbre judiciare 0,3 lei, onorarii expert topo 900 lei și avocat 1.000 lei, iar pârâții au achitat numai onorariul avocatului în sumă de 100 lei, motiv pentru care au fot obligați la plata sumei menționate.
Pentru considerentele expuse, tribunalul a constatat că apelul este nefondat și a fost respins ca atare, fiind păstrată în tot sentința atacată.
În temeiul art.274 alin.1 C.pr.civ., au fost obligați în solidar apelanții la plata către intimatele–reclamante a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Împotriva deciziei au formulat recurs în termen legal pârâții invocând motive de nelegalitate în sensul disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă sub următoarele aspecte:
- Acțiunea introductivă de instanță a fost formulată de reclamante numai în contradictoriu cu o parte dintre moștenitorii defunctului P. Gh. I. și, fiind vorba despre o acțiune în revendicare care presupune posibilitatea punerii efective în executare a hotărârii în eventualitatea admiterii acesteia și deposedarea părților de o suprafață de teren, litisconsorțiul este unul obligatoriu iar aplicarea regulii unanimității este pe deplin justificată.
Susțin recurenții sub acest aspect că judecarea prezentei cauze în contradictoriu cu toți moștenitorii coproprietari este de natură să ducă la pronunțarea unei soluții unitare, susceptibile de executare silită și aptă să asigure stabilitatea și siguranța circuitului civil.
Se solicită pentru acest motiv admiterea recursului și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru introducerea în cauză a tuturor moștenitorilor defunctului P. Gh. I..
- O a doua critică invocată de recurenți vizează admiterea capătului de cerere în revendicarea unei suprafețe de teren față de disp.art.480 Cod civil.
Se susține sub acest aspect că instanțele au folosit o motivare sumară, soluționând cauza doar în considerarea concluziilor raportului de expertiză deși din probatoriul testimonial a rezultat că terenul deținut de autorul lor și ulterior de recurenți a fost delimitat cu gard pe latura sudică unde se învecinează cu reclamante de circa 50 de ani, iar în speță nu s-a făcut dovada desființării semnelor de hotar și acaparării vreunei suprafețe de teren de către recurenți pe această latură a proprietății reclamantelor după momentul emiterii titlului lor de proprietate.
Se arată de recurenți în continuare că din cauza erorilor existente la momentul punerii în posesie a reclamantelor acestea, chiar și cu suprafața de 545 mp. pentru care s-a admis acțiunea în revendicare, nu dețin suprafața prevăzută în titlul lor de proprietate având o suprafață mai mică, în realitate terenul care le lipsește intimatelor nu este deținut de recurenți în situația în care nici aceștia nu dețin întreaga suprafață ce a aparținut autorului lor.
Se anexează în acest sens de recurenți și înscrisuri în raport de care se solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei la instanța fondului pentru efectuarea unei expertize care să măsoare întreaga suprafață de teren deținută de autorul lor și să se stabilească dacă în aceste condiții au acaparat terenul reclamantelor.
- O ultimă critică invocată de recurenți privește greșita obligare a acestora la plata cheltuielilor de judecată, din înscrisurile de la dosar rezultând că onorariile de avocat au fost în cuantum de 4000 lei și nu 100 lei cum greșit s-a reținut de instanța fondului.
În termen legal intimatele au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat pentru motivele de fapt și de drept prezentate detaliat în cerere.
Curtea, analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, constată că recursul este nefondat și va fi respins în baza disp.art.312 (1) Cod pr.civilă cu motivarea de mai jos:
- Nu poate fi primită critica înscrisă în primul motiv de recurs vizând nesoluționarea cauzei în contradictoriu cu toți moștenitorii coproprietari ai terenului ce a făcut obiectul revendicării.
Potrivit principiului disponibilității consacrat în procesul civil – art.129 Cod pr.civilă, instanța este ținută să se pronunțe, în limitele învestirii, numai cu privire la persoanele care au fost chemate în judecată și asupra obiectului determinat al pricinii stabilit de reclamant prin cererea de chemare în judecată, deoarece rolul activ al instanței prevăzut în textul legal citat nu poate constitui temeiul substituirii acesteia în poziția procesuală a unei dintre părți și în apărarea intereselor acesteia.
În plus, nicio dispoziție legală nu prevede posibilitatea instanței de a se pronunța asupra vreunei chestiuni necerută de niciuna dintre părți și pusă în discuție din oficiu de instanță.
În speță, prin acțiunea introductivă de instanță reclamantele au solicitat în contradictoriu cu pârâții grănițuirea proprietăților și, ca urmare a stabilirii liniei de hotar, obligarea acestora la respectarea dreptului de proprietate pentru o suprafață de teren pretins acaparată.
În termen legal pârâții asistați de avocat au formulat întâmpinare solicitând, pentru motivele prezentate detaliat în cerere, respingerea acțiunii ca nefondată (filele 32-33 dosar fond).
Prin încheierea din data de 29.03.2010, în baza disp.art.244 alin.1 pct.1 Cod pr.civilă instanța a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/281/2010 al Judecătoriei Ploiești vizând nulitatea titlului de proprietate emis în baza Legii 18/1991, acțiunea fiind pornită în calitate de reclamanți de pârâții din speța dedusă judecății.
Este de menționat faptul că nici în cauza de fond funciar pentru care s-a suspendat litigiul în revendicare și grănițuire și nici în cadrul acestui litigiu pârâții nu au susținut că în realitate calitate de moștenitori ai defunctului P. Gh. I. ar avea și alte părți care nu au fost introduse în cauză.
Și în calea de atac exercitată de pârâți aceștia au beneficiat de asistența specializată a unui avocat fără a se invoca o eventuală nelegalitate referitoare la stabilirea cadrului procesual sub aspectul persoanelor chemate să stea în judecată în cauza dată.
Chiar dacă, având în vedre faptul că unul dintre petitele cu care a fost învestită instanța fondului viza revendicarea implicând acte de dispoziție atâta timp cât în cauză nu s-au făcut susțineri și nici nu s-au administrat probe în acest sens, soluțiile date de instanțe în precedent sunt corecte și nu se justifică solicitarea casării cu trimitere la prima instanță pentru a fi introduși în cauză toți pretinșii moștenitori ai defunctului - autor al pârâților din prezentul litigiu.
- Nefondată este și cea de-a doua critică din recursul formulat.
Susțin recurenții că instanțele au dat eficiență, în argumentarea soluției de admitere a acțiunii în revendicare, doar concluziilor expertizei dispuse în cauză fără a se analiza și probatoriul testimonial administrat.
Însă, din considerentele celor două hotărâri rezultă cu evidență că instanțe au făcut o analiză pertinentă a întregului probatoriu al cauzei, respectiv al înscrisurilor coroborate cu declarațiile martorilor și concluziile expertizei topografice întocmită de expert A. F. (filele 91-93 dosar fond) și nu s-au raportat în argumentarea soluției pe care au avut-o în vedere doar la expertiza de specialitate.
Este de reținut și faptul că, astfel cum în mod corect a apreciat instanța de apel, fiind vorba despre o acțiune în revendicare, forță probantă au titlurile de proprietate prezentate de părțile din litigiu precum și constatările expertizei de specialitate.
În acest context s-a constatat că demersul judiciar inițiat de reclamante este întemeiat și a fost admis ca atare.
Cât privește motivarea celor două hotărâri anterioare, Curtea reține că în cauză au fost respectate dispozițiile art.261 pct.5 Cod pr.civilă care impun prezentarea „motivelor de fapt și de drept ce au format convingerea instanței cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților” așa încât și sub acest aspect criticile invocate de recurenți sunt neîntemeiate.
Și în fine soluțiile sunt corecte și în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată.
În sensul disp.art.274-276 Cod pr.civilă partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, instanța putând face compensarea acestora atunci când soluția pronunțată este în interesul tuturor părților.
În cauză, având în vedere cel de-al doilea capăt de cerere – grănițuirea și față de disp.art.560 din NCC instanța fondului, a cărei soluție a fost confirmată în apel a reținut, în raport de înscrisurile cauzei că urmare a compensării, pârâții datorează cheltuieli de judecată în cuantum de 955,15 lei către reclamante în condițiile în c are pârâții au dovedit, cu chitanța de plată a onorariului de avocat aflată la fila 31 dosar fond că au achitat doar suma de 100 lei, fiind irelevantă depunerea ulterioară a unor chitanțe emise în perioada 24.09.2012 – 9.01.2014.
În considerarea celor mai sus arătate, Curtea reține că legalitatea deciziei atacate nu este afectată motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat.
În baza disp.art.274 Cod pr.civilă, recurenții vor fi obligați în solidar la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimate.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții P. V., P. V., ambii domiciliați în ., județ Prahova, Toboașă V., domiciliată în ., județ Prahova și B. E., domiciliată în ., județ Prahova, împotriva deciziei civile nr.21 din 15 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamant M. V., domiciliată în Ploiești, ..31, județ Prahova și I. D., domiciliată în București, ..9, ., sector 1.
Obligă în solidar recurenții la 1000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 3 iunie 2014.
PreședinteJudecători
E. M. C. ȘtefanVioleta S.
Grefier
A. F.
Operator de date cu caracter personal
nr.notificare 3120/2006
2014-06-19
CS/FA
2 ex.
d.f. Jud.Ploiești nr._
j.f. M. A.
d.a. Trib. Prahova nr._
j.a. N. C.
A. G. H.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1069/2014. Curtea de Apel... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1718/2014. Curtea de... → |
|---|
