Obligaţie de a face. Decizia nr. 1069/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1069/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 8494/105/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA nr. 1069
Ședința publică din data de 14 octombrie 2014
Președinte - E. M.
Judecător – V. S.
Grefier - A. F.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de pârâtul Z. S. A., domiciliat în Ploiești ., județ Prahova și reclamantul C. P., domiciliat în București, ..14, ., . și cu domiciliul ales la cabinet avocatură C. I. – București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr.1067 din 8.04.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 7 octombrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 14 octombrie 2014, dând următoarea decizie:
C u r t e a
Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamantul C. P. a chemat în judecată pârâtul Z. S.-A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul la plata sumei de 529.604 lei, echivalentul a 124.000 euro la cursul de 1 euro = 4.2710 lei, sumă actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, a arătat că la data de 18.10.2007 în calitate de promitent-cumpărător a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu pârâtul Z. S.-A., în calitate de promitent-cumpărător.
A precizat că pârâtul s-a obligat să îi vândă două apartamente situate în București, .. 2, ., sector 1 și București, .. 2, ., în schimbul sumei de 62.000 euro, preț pe care l-a achitat în întregime, în ziua semnării antecontractului.
A mai arătat că, în antecontract, se specifica, la art. 1.2 și 1.3, că apartamentele erau revendicate de promitentul vânzător și făceau obiectul dosarului nr. 16.923/2001, aflat pe rolul Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei municipiului Ploiești, contractul de vânzare-cumpărare urmând a fi încheiat în formă autentică în decurs de trei luni de la data la care promitentul-vânzător va fi pus în posesia apartamentelor.
A menționat că, la art. 4 din antecontract, pârâtul se obliga, în cazul în care nu mai dorește să vândă sau vinde altei persoane apartamentele mai sus-menționate, să plătească promitentului-cumpărător dublul sumei primite cu titlu de preț, respectiv suma de 124.000 euro.
Totodată, a arătat că prin această clauză penală au stabilit de comun acord cuantumul despăgubirilor ce vor fi datorate de partea în culpă, respectiv de pârât, în cazul neîndeplinirii ori îndeplinirii necorespunzătoare a obligațiilor asumate.
A precizat că, după încheierea acestuia antecontract, în nenumărate rânduri a solicitat pârâtului să-i comunice situația apartamentelor și dacă a fost pus în posesia lor, în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, acesta menționând de fiecare dată că nu s-a finalizat dosarul.
A arătat că în urma verificărilor efectuate în luna iunie 2011 la Cartea Funciară a constatat că pârâtul a vândut apartamentele mai sus-menționate în anul 2010 și în anul 2011, fără să îi aducă la cunoștință, în cauză devenind aplicabile dispozițiile art. 4 din antecontract, pârâtul fiind obligat să îi plătească 529.604 lei, echivalentul a 124.000 euro.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, susținând că apartamentele urmau a fi revendicate în natură, acestea făcând obiectul dosarului nr. 16.923/2001, dosar aflat pe rolul Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei mun. Bicurești, soluționat prin dispoziția nr._/16.06.2009.
A menționat că, de la data emiterii dispoziției, l-a rugat în nenumărate rânduri pe reclamant să încheie contractele de vânzare-cumpărare asupra celor două apartamente.
A arătat că, în ianuarie 2010 reclamantul i-a adus la cunoștință că s-a răzgândit și nu mai vrea să încheie contractele în formă autentică, solicitându-i să îi restituie suma de 62.000 euro înapoi (prețul convenit al vânzării pentru cele două apartamente).
A invocat punctul 4 art. 4.2 din antecontract, potrivit căruia „în cazul în care promitentul cumpărător se răzgândește și nu mai dorește să cumpere, nu va mai putea pretinde niciun ban de la promitentul cumpărător, pierzând suma de 62.000 euro).
A arătat că, în acest caz, nu mai datorează nicio sumă de bani reclamantului.
A precizat că, dovada că reclamantul s-a răzgândit și nu a mai vrut să încheie contractele în formă autentică, o face cu chitanța de la Banca Transilvania S.A., cont bancar deschis pe numele reclamantului, în care i-a livrat suma de 4000 euro la data de 26.10.2010, deoarece reclamantul îl suna destul de des în acea perioadă pentru a-i restitui suma de 62.000 euro.
A menționat că reclamantul nu poate spune că nu s-a răzgândit și nu a mai vrut să încheie contractele, că nu a solicitat banii înapoi, că nu a primit înapoi suma de 4000 euro prin virament în contul său bancar și că acesta a fost cel care i-a comunicat contul său bancar în prezența avocatului C. Orlando, la cabinetul acestuia, unde a avut loc toată discuția cu privire la faptul că acesta renunța să mai cumpere apartamentele și să încheie contractele de vânzare-cumpărare în formă autentică.
A arătat că nu există nicio notificare din partea reclamantului prin care să îl oblige să încheie contractele de vânzare-cumpărare în formă autentică, fiind deci clar că reclamantul nu a avut nici cea mai mică intenție de a încheia aceste contracte, având în vedere că piața imobiliară scăzuse foarte mult în anul 2010 față de nivelul anului 2007, an în care a fost încheiat antecontractul.
A precizat că a încheiat o tranzacție pentru aceste apartamente cu fratele său, după un an de la emiterea dispoziției de punere în posesie, iar în toată această perioadă, 16.06._10, reclamantul a refuzat să mai cumpere apartamentele.
A invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere că antecontractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat la data de 18.10.2007, deci au trecu mai mult de 3 ani de la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare.
La termenul din 20.02.2012, reclamantul și-a precizat acțiunea, arătând că își micșorează pretențiile, în sensul că solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 512.520 lei, echivalentul a 120.000 euro, cu cheltuieli de judecată.
A arătat că pârâtul nu l-a notificat niciodată în vederea încheierii contractelor de vânzare-cumpărare.
A precizat că suma de 4000 euro achitată de către pârât nu înseamnă decât o recunoaștere a datoriei pe care o are de achitat, acest lucru fiind evidențiat și de faptul că, la data de 15.07.2010, acesta a încheiat tranzacția asupra apartamentului din București, .. 2, . a fost trimisă în contul său la data de 26.10.2010, la trei luni de la vânzarea apartamentelor.
Printr-o altă cerere înregistrată pe rolul aceleiași instanțe sub nr._, reclamantul C. P. a chemat în judecată pârâtul Z. S.-A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 529.604 lei, echivalentul a 124.000 euro la cursul de 1 euro = 4.2710 lei, sumă actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective și la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul din 23.03.2012 instanța a admis excepția de litispendență și a dispus reunirea dosarului nr._ cu dosarul nr._ /2012.
Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 1067 din 8 aprilie 2013, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și pe fond a admis în parte acțiunea precizată, obligând pârâtul la plata către reclamant a sumei de 247.718 lei, sumă actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.
Totodată, a respins ca neîntemeiată acțiunea în ceea ce privește restul pretențiilor și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 6570,36 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, că la data de 18.10.2007 între Z. S.-A. în calitate de promitent-vânzător și C. P. în calitate de promitent-cumpărător s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul nr. 4 situat în București, .. 2, ., compus din două camere, bucătărie, baie, oficiu, vestibul și apartamentul nr. 9 situat în București, .. 2, ., sector 1, compus dintr-o cameră, baie, vestibul, debara.
Promitentul-vânzător s-a obligat să vândă promitentului-cumpărător apartamentele sus-menționate.
Conform art. 1.3 din contract, părțile au convenit, cu privire la contractul de vânzare-cumpărare, ca acesta să fie încheiat în formă autentică în decurs de 3 luni de la data la care promitentul-vânzător va fi pus în posesia apartamentului.
Termenul de prescripție de 3 ani, aplicabil în cauză, curge de la data expirării termenului de 3 luni de la data punerii în posesie a promitentului-vânzător.
Prin dispoziția nr._/16.06.2009 emisă de Primăria municipiului București s-a dispus restituirea în natură către pârât a imobilului corp A – aripa veche (S+P+5E), situat în București, .. 2, sector 1, inclusiv a apartamentului nr. 9, fiind exceptate de la restituire alte apartamente ale imobilului, printre care și apartamentul nr. 4.
Reclamantul a depus cererea de chemare în judecată, prin scrisoare recomandată, la data de 16.09.2011 și întrucât termenul de prescripție de 3 ani nu a expirat, instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată prin întâmpinare.
A mai reținut tribunalul că la data încheierii antecontractului, reclamantul C. P. a achitat pârâtului Z. C. suma de 62.000 euro, reprezentând prețul stabilit de părți pentru cele două apartamente prin ordin de plată.
Prin dispoziția nr._/16.06.2009 emisă de Primăria municipiului București s-a dispus restituirea în natură, în proprietatea lui Z. S.-A. a imobilului corp A – aripa veche (S+P+5E), situat în București, ..2, sector 1, ocupat cu contracte de închiriere (cu excepția apartamentelor vândute în baza legii nr. 112/1995, respectiv: ap 4, . contractului de vânzare-cumpărare nr.91.112/1996, apartamentul situat la parter, ap.10, ., ., parter; ap. 3 bis, ., . vândute de autor cu contractele de vânzare-cumpărare nr. 13.160/1946, nr. 1289/1945 și nr._/1945).
La data de 18.08.2009 s-a întocmit protocolul nr._/18.08.2009 de predare-preluare a apartamentelor sus-menționate.
Prin urmare, instanța a constatat că din probele administrate în cauză, nu rezultă că i-ar fi fost restituit pârâtului în natură apartamentul nr. 4 situat în București, .. 2, ..
Prin decizia civilă nr.1/11.06.2010, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._/281/2007 s-a luat act de învoiala dintre Z. R. G. și Z. S. A. prin care s-a convenit ca Z. R. G. să ia în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 4bis, situat în București, ..2, ., compus din două camere, hol, baie, wc, cameră, vestibul, hol, inclus în dispoziția de restituire nr._/16.06.2009 emisă de Primăria municipiului București și cota de ½ din acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, potrivit dispoziției nr._/16.06.2009 emisă de Primăria municipiului București pentru cele 7 apartamente și un garaj, vândute chiriașilor de către Statul Român în baza Legii nr. 112/1995.
De asemenea, s-a convenit ca Z. S. A. să rămână în deplina proprietate și liniștita posesie a garsonierei nr. 6, situată în București, ..2, ., a garsonierei nr.9 compusă dintr-o cameră și dependințe, situată în București, ..2, . și a cotei de ½ din acordarea de măsuri reparatorii în echivalent potrivit dispoziției nr._ din 16.06.2009 emisă de Primăria Municipiului București pentru cele 7 apartamente și un garaj, vândute chiriașilor de către Statul Român în baza Legii nr. 112/1995.
Astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, între apartamentul nr. 4bis, situat în București, ..2, ., compus din două camere, hol, baie, wc, cameră, vestibul, hol, restituit pârâtului prin dispoziția de restituire nr._/16.06.2009 emisă de Primăria București și apartamentul nr. 4 situat în București, .. 2, ., compus din două camere, bucătărie, baie, oficiu, vestibul, ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, nu există identitate.
Apartamentul nr. 4 situat în București, .. 2, . nu a fost restituit pârâtului, fiind vândut în baza Legii nr. 112/1995.
Prin urmare, nu s-a putut reține că promitentul-vânzător s-a răzgândit, nu a mai dorit să vândă sau a vândut unei alte persoane, pentru a fi obligat la plata dublului sumei primite.
De asemenea, nu s-a reținut nici că promitentul-cumpărător s-ar fi răzgândit în ceea ce privește încheierea contractului, atât timp cât acesta nu mai putea dobândi exact obiectul convenției, ulterior emiterii dispoziției de restituire.
Din cuprinsul antecontractului reiese că părțile au avut în vedere la încheierea acestuia, înstrăinarea ambelor apartamente, pentru care au stabilit prețul global de 62.000 euro.
Potrivit art. 1.4 din aceeași convenție, „contractul de vânzare-cumpărare va fi încheiat doar dacă imobilul va fi restituit în natură promitentului-vânzător, în caz contrar, promitentul-vânzător va restitui promitentului-cumpărător întreaga sumă de bani primită în termen de 60 de zile”.
Din interpretarea conținutului convenției, a rezultat că părțile au avut în vedere prin utilizarea noțiunii de „imobil”, în cuprinsul art. 1.4, ambele apartamente, acestea neputând fi disociate în cadrul obiectului contractului.
Prin urmare, în cazul în care promitentul-vânzător nu intra în posesia ambelor apartamente acesta avea obligația restituirii prețului.
De asemenea, așa cum rezultă din declarația martorei P. V. I., reclamantul i-a solicitat pârâtului restituirea sumei de 62.000 euro.
Potrivit declarației martorului I. A., reclamantul i-a promis acestuia că îi va închiria două apartamente situate în sectorul 1, ulterior aducându-i la cunoștință că nu mai este posibil.
La data de 26.10.2010 a fost depusă suma de 4000 euro, reprezentând „restituire avans parțial” în contul reclamantului de către soția pârâtului, Z. E..
Având în vedere clauza conținută de art. 1.4 din convenție, prin raportare la dispozițiile art. 969 C.civ., a rezultat că pârâtul datorează reclamantului diferența de preț ce i-a fost achitată, aceasta fiind deținută fără cauză.
În consecință, instanța de fond a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 247.718 lei reprezentând echivalentul în lei al sumei de 58.000 euro, diferență de preț nerestituită (la cursul de 1 euro = 4,2710 lei), sumă actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.
Totodată, a respins ca neîntemeiată acțiunea în ceea ce privește restul pretențiilor și în baza art. 274 C.proc.civ. a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 6570,36 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât pârâtul Z. S. A., cât și pârâtul C. P..
În apelul său, pârâtul a susținut că în mod greșit instanța de fond nu a aplicat clauza penală de la pct.4 alin. 4.2. din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți la data 18.10.2007, prin care se menționează că în cazul în care promitentul cumpărător se răzgândește și nu mai dorește să cumpere, nu va mai putea pretinde niciun ban de la promitentul cumpărător, pierzând suma de 62.000 euro.
Mai susține că dovada împrejurării că promitentul-cumpărător s-a răzgândit este chitanța prin care a fost depusă suma de 4000 euro reprezentând „restituire avans parțial”, sumă depusă de către soția sa în contul reclamantului care nu a refuzat să ridice acești bani din contul al cărui titular era or, în cazul în care reclamantul C. P. nu se răzgândea, refuza să ridice suma de bani cu titlu de restituire avans.
Mai mult decât atât, din declarația martorei P. V. I. rezultă că reclamantul i-a solicitat pârâtului să îi restituie suma de 62.000 euro.
Printr-o altă critică, susține că tot greșit instanța de fond l-a obligat la plata sumei de 247.718 lei actualizata cu indicele de inflație până la data plății efective, având în vedere faptul că prin cererea precizatoare depusă la termenul din data de 20.02.2012, nu a solicitat suma actualizată cu indicele de inflație, condiții în care apreciază că instanța și-a depășește atribuțiile judecătorești și s-a pronunțat pe ceea ce nu s-a cerut sau mai mult decât s-a cerut.
În plus, la momentul încheierii antecontractul de vânzare-cumpărare cursul leu/euro nu depășea 3.5 lei, însă instanța l-a calculat nivelul anului 2011 respectiv 1 euro la valoarea de 4.2710 lei, în loc de nivelul anului 2007, aplicând și indicele de inflație până la data plății, apelantul-pârât fiind astfel prejudiciat prin aplicarea greșită a cursului leu/euro la nivelul anului 2011 și nu la nivelul anului 2007.
Solicită admiterea apelul astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței și pe fond respingerea acțiunii.
La rândul său, reclamantul C. P. a susținut că în mod eronat instanța de fond a admis doar în parte acțiunea, de vreme ce din probele administrate a rezultat cu certitudine faptul că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, impunându-se admiterea acțiunii în întregime.
Arată că potrivit disp.art.969 Cod civil, contractul reprezintă legea părților, articolul instituind principiul forței obligatorii a actului juridic și, prin urmare, actul juridic leagă pe autorul sau autorii săi prin obligația acestora de a se supune clauzelor actului, la fel cum sunt ținuți să respecte normele juridice.
Totodată, pentru a evidenția reaua-intenție a pârâtului și a arăta modalitatea în care acesta a acționat arată că, pentru a se pune la adăpost, acesta și-a înstrăinat toate bunurile aflate pe numele său ori le-a donat, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară anexat, astfel încât în situația în care ar fi obligat la restituirea sumei de bani apelantul-reclamant să nu aibă de unde să își îndestuleze creanța.
Prin urmare, intenția cu care a acționat pârâtul este evidentă, susținând că a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare reclamantul și s-a obligat să îi vândă două apartamente și să încheie contractele de vânzare-cumpărare în formă autentică în schimbul sumei de_ euro pe care i-a primit de la reclamant la data încheierii antecontractului, în momentul în care a intrat în posesia apartamentelor le-a vândut către alte persoane ,nu l-a notificat pentru încheierea contractelor de vânzare-cumpărare în formă autentică, nici nu a restituit suma de bani primită, ulterior înstrăinând sau donând bunurile aflate în proprietatea sa pentru a-și putea recupera creanța.
Apreciază apelantul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.4.1 din antecontractul de vânzare-cumpărare, pârâtul a înstrăinat bunurile ce făceau obiectul acestui contract, fiind astfel obligat la plata dublului sumei primite.
Mai mult decât atât, recunoașterea faptului că a vândut imobilele fără să îl anunțe rezulta și din faptul că tranzacția a fost încheiată în luna iunie 2010, iar pârâtul a transferat în contul său suma de 4000 euro la data de 26.10.2010 la patru luni după încheierea tranzacție, recunoscând astfel încălcarea dispozițiilor contractuale.
Așa fiind, este evident că în mod eronat instanța de fond a admis doar în parte acțiunea, existând atât dovada identității între imobile cât și dovada încălcării de către pârât a obligațiilor stabilite în antecontractul de vânzare-cumpărare și aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art.4.1 din antecontract.
Totodată, reclamantul critică sentința instanței de fond și cu privire la cheltuielile de judecată, întrucât atâta vreme cât a achitata o taxa de timbru de 9408 lei, instanța acordând doar 6570,36 lei deși pretențiile acestuia au fost admise, iar potrivit dispozițiilor art. 274 Cod pr.civilă judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru.
Solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea, examinând apelul prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, reține următoarele:
În ceea ce privește apelul declarat de reclamantul C. P., Curtea având în vedere declarația acestuia de la termenul de judecată din data de 18 februarie 2014, în sensul că nu înțelege să timbreze calea de atac exercitată cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, urmează să anuleze apelul acestuia ca netimbrat în conformitate cu art.20 din Legea 146/1997 și art.9 din OG nr.32/1995 cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia instanțele judecătorești nu se pot pronunța asupra cererilor înainte de a fi îndeplinit timbrajul.
Examinând apelul declarat de pârâtul Z. S. A., Curtea reține următoarele:
La data de 18.10.2007 între Z. S.-A. în calitate de promitent-vânzător și C. P. în calitate de promitent-cumpărător s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul nr. 4 situat în București, .. 2, ., compus din două camere, bucătărie, baie, oficiu, vestibul și apartamentul nr. 9 situat în București, .. 2, ., sector 1, compus dintr-o cameră, baie, vestibul, debara.
La data încheierii antecontractului, reclamantul C. P. a achitat pârâtului Z. C. suma de 62.000 euro, reprezentând prețul stabilit de părți pentru cele două apartamente prin ordin de plată.
În conformitate cu art. 4 din antecontract, pârâtul se obliga,ca în cazul în care nu mai dorește să vândă sau vinde altei persoane apartamentele mai sus-menționate, să plătească promitentului-cumpărător dublul sumei primite cu titlu de preț, respectiv suma de 124.000 euro,iar în cazul în care promitentul cumpărător se răzgândește și nu mai dorește să cumpere, nu va mai putea pretinde niciun ban de la promitentul cumpărător, pierzând suma de 62.000 euro.
Prin dispoziția nr._/16.06.2009 emisă de Primăria municipiului București s-a dispus restituirea în natură, în proprietatea lui Z. S.-A. a imobilului corp A – aripa veche (S+P+5E), situat în București, ..2, sector 1, ocupat cu contracte de închiriere (cu excepția apartamentelor vândute în baza legii nr. 112/1995, respectiv: ap 4, . contractului de vânzare-cumpărare nr.91.112/1996, apartamentul situat la parter, ap.10, ., .. 3 bis, . vândute de autor cu contractele de vânzare-cumpărare nr. 13.160/1946, nr. 1289/1945 și nr._/1945).
Apartamentul nr. 4,ce face obiectul antecontractului, situat în București, .. 2, . nu a fost restituit pârâtului, fiind vândut în baza Legii nr. 112/1995.
Prin urmare, nu se poate reține că promitentul cumpărător s-a răzgândit și nu a mai dorit să cumpere, atâta timp cât bunul ce face obiectul convenției nu a intrat în patrimoniul vânzătorului, criticile apelantului-pârât referitoare la neaplicarea clauzei penale cuprinsă în art.4 fiind astfel nefondate.
În această situație în mod corect a reținut instanța de fond aplicarea art. 1.4 din aceeași convenție,potrivit căruia „contractul de vânzare-cumpărare va fi încheiat doar dacă imobilul va fi restituit în natură promitentului-vânzător, în caz contrar, promitentul-vânzător va restitui promitentului-cumpărător întreaga sumă de bani primită în termen de 60 de zile”.
Nu poate fi reținută susținerea apelantului-pârât că încasarea sumei de 4000 euro cu titlu de avans parțial reprezintă dovada faptului că promitentul-cumpărător s-a răzgândit, dat fiind faptul că bunul nu a mai intrat în patrimoniul vânzătorului, astfel încât acesta trebuia să restituie întreaga sumă de bani primită, nu numai 4000 de euro.
Pe cale de consecință, în mod corect instanța de fond a obligat pârâtul la restituirea diferenței de preț nerestituită.
Cel de-al doilea motiv de apel prin care se invocă faptul că reclamantul nu a solicitat actualizarea sumei cu indicele de inflație este nefondat, având în vedere că din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că s-a formulat o astfel de cerere.
De asemenea, critica potrivit căreia suma stabilită în euro trebuia convertită în lei la cursul din anul 2007 și nu 2011 (data introducerii acțiunii), este nefondată având în vedere că prejudiciul creat de pârât prin neexecutarea antecontractului de vânzare-cumpărare se cuantifică la data sesizării instanței de judecată.
În raport de cele expuse, Curtea reține că legalitatea sentinței atacate nu este afectată, motiv pentru care în baza disp.art.296 Cod pr.civilă va respinge apelul pârâtului ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul Z. S. A., domiciliat în Ploiești ., județ Prahova, împotriva sentinței civile nr.1067 din 8.04.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu recurentul-reclamant C. P., domiciliat în București, ..14, . și cu domiciliul ales la cabinet avocatură C. I. – București, ., sector 2.
Anulează ca netimbrat apelul declarat de reclamantul C. P. împotriva aceleiași sentințe.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 14 octombrie 2014.
PreședinteJudecător
E. M. V. S.
Grefier
A. F.
Operator de date cu caracter personal
nr.notificare 3120/2006
2014-11-14
VS/FA
4 ex.
d.f. Trib. Prahova nr._
j.f. R. I. C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 2315/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Grăniţuire. Decizia nr. 1465/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
