Grăniţuire. Decizia nr. 1575/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 1575/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 4853/315/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-SECȚIA I CIVILĂ –

Dosar nr._

DECIZIA NR. 1575

Ședința publică din data de 12 iunie 2014

Președinte – A. M. R.

Judecători – M. P.

- C. M. M.

Grefier - C. C.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamantul A. I P., cu domiciliul în Târgoviște, Calea Câmpulung, nr.114, județul Dâmbovița, împotriva deciziei civile nr. 47 din 21 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații pârâți P. P. și P. D., ambii cu domiciliul în ., ., județul Dâmbovița și S. M., domiciliat în ., ., județul Dâmbovița.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul reclamant A. P. reprezentat de avocat P. N. din cadrul Baroului Dâmbovița, în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, intimații reclamanți P. P. și P. D. reprezentați de avocat D. G. din cadrul Baroului Dâmbovița, în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, lipsind intimatul stoica M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că dosarul se află la primul termen de judecată, iar recursul este netimbrat.

Avocat P. N., pentru recurentul reclamant, depune la dosar taxa judiciară de timbru în cuantum de 9,5 lei, potrivit chitanței nr._/10.06.2014 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, care au fost anulate la dosar.

Curtea, din oficiu, invocă excepția tardivității declarării recursului, având în vedere că hotărârea atacată a fost comunicată recurentului la data de 3.03.2014, iar recursul a fost declarat la data de 28.03. 2014, astfel cum rezultă din ștampila Tribunalului Dâmbovița aplicată pe cererea de recurs.

Avocat P. N., având cuvântul pentru recurentul reclamant, cu privire la excepția tardivității recursului invocată din oficiu, apreciază că recursul este declarat în termen legal față de data comunicării hotărârii atacate.

Avocat D. G., având cuvântul pentru intimații reclamanți P. P. și P. D., solicită admiterea excepției și respingerea recursului ca tardiv formulat, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgoviște sub nr._, reclamantul A. I P. i-a chemat în judecată pe pârâții P. G. și pe moșt. S. M., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună grănițuirea proprietăților învecinate, prin stabilirea liniei de hotar în vederea împrejmuirii proprietății cu gard.

În fapt, se arată că în anul 2006 reclamantul a cumpărat 2 suprafețe de teren situate în intravilanul comunei Ulmi, ., suprafețe ce fac obiectul contractului de vânzare-cumpărare după cum urmează: suprafața de 1565 mp. cumpărată de la P. C G. și P. V., categorie de folosință arabil, având nr. cadastral 1699, cu vecinii: la nord - DE 388/1, la est – T. I., la sud – P. G., la vest – P. G., act de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2208/6.05.2006; suprafața de 1565 mp. cumpărată de la soții T. M I. și T. M., categorie de folosință arabil, având nr cadastral 1697, cu vecinii: la nord – DE 388/1, la est – moșt. S. M., la sud – Tertelean I. și vest – P. G., act de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2207/6.05.2006.

De asemenea, arată că în anul 2008 a cumpărat de la soții M. I D. și M. G. C. mai multe suprafețe de teren în localitatea Ulmi, județul Dâmbovița,cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1891/18.04.2008, după cum urmează: suprafața de 728 mp. teren curți-construcții, cu nr. cadastral 1517, cu vecini: la nord – P. G., la est – P. G., la sud – DC L429, la vest – P. G.; suprafața de 837 mp. teren arabil extravilan, cu nr. cadastral 1698, cu vecini: la nord – P. G., la est – T. I., la sud – P. G., la vest – P. G.; suprafața de 728 mp. teren curți-construcții, cu nr. cadastral 1516, cu vecini: la nord – P. G., la est – moșt S. M., la sud – DCL 429, la vest – P. G.; suprafața de 837 mp. teren arabil extravilan, cu nr. cadastral 1696, cu vecini: la nord – T. I., la est – moșt. S. M., la sud – T. I. la vest – P. G..

Aceste terenuri care au fost cumpărate succesiv, sunt învecinate, iar la data cumpărării erau împrejmuite parțial cu gard în zona caselor învecinate.

Mai arată reclamantul că în toamna anului 2009 a împrejmuit, pe cheltuiala proprie, restul suprafeței rămasă neîngrădită cu gard din sârmă metalică și babe din lemn și pentru această lucrare i-a chemat pe pârâți să supravegheze efectuarea ei, ocazie cu care au venit doar moștenitorul S. D. care nu a avut nici o obiecție.

Referitor la vecinul din partea de vest, respectiv P. G., se arată că în gospodăria respectivă se afla o femeie, care a afirmat că este soacra proprietarului și a luat legătura telefonic cu acesta, care este stabilit în străinătate. Reclamantului i s-ar fi spus să respecte răzorul existent și cei doi nuci ca puncte de reper.

Reclamantul precizează că reperele pe care le-a respectat la momentul reconstrucției gardului au fost rămășițele vechiului gard, cât și arborii care se află pe linia de hotar, iar până în anul 2012 gardul construit nu a fost contestat de nimeni.

În primăvara anului 2012, pentru a întări gardul care este din babe de lemn care se degradează repede în timp, a plantat, pe lângă sârme, în interiorul hotarului, sălcii de circa 1,7 metri înălțime și 4-8 cm diametru, cu scopul de a construi astfel un gard viu, bineînțeles cu obligația de a nu-l lăsa să crească înalt și de a tăia ramurile ori de câte ori este nevoie.

Atunci ar fi apărut nemulțumirile vecinilor care i-au reproșat că nu avea voie să planteze sălciile pe lângă gard și că nu ar fi respectat, la momentul construcției gardului, linia de hotar, arătându-i-se alte repere pe care ar fi trebuit să le respecte.

Reclamantul apreciază că, dacă ar fi construit gardul cu respectarea acelor repere, ar fi însemnat să piardă o parte din suprafața de teren cumpărată, contestînd astfel corectitudinea lor.

În consecință, solicită instanței să admită cerere de chemare în judecată și să stabilească linia de hotar care delimitează cele 3 proprietăți, și, de asemenea să se pronunțe dacă gardul viu plantat de reclamant în anul 2012 pe linia de hotar încalcă prevederile art. 613 alin. 1 cod civil.

La dosar s-au depus, în copie: contract de vînzare cumpărare autentificat sub nr. 2207/06.05.2006, contract de vînzare cumpărare autentificat sub nr. 2208/06.05.2006, contract de vînzare cumpărare autentificat sub nr. 1891/18.04.2008, 5 schițe ale terenurilor ce au făcut obiectul contractelor de mai sus.

Prin rezoluția de primire a cererii, instanța dispune citarea reclamantului cu mențiunea precizării numelui și prenumelui pârâților, timbrării cererii.

În acest sens se depune la dosar o precizare de către reclamant potrivit căreia pârâții cu care înțelege să se judece se numesc S. M. și P. P..

Instanța pune în vedere reclamantului, prin apărător, să precizeze cel de-al doilea capăt de cerere, depunându-se la 10.09.2012, o cererea precizatoare prin care solicită instanței să se pronunțe, pentru a înlătura orice conflict juridic ulterior legat de această situație, asupra situației de fapt care privește legalitatea plantării de către el a unui gard viu pe linia de hotar, în conformitate cu art. 613 alin. 1 cod civil.

Pîrîtul P. P. formulează cerere reconvențională prin care solicită să fie obligat reclamantul la desființarea sălciilor plantate chiar pe linia de hotar, arbori care sunt înalți, cresc pletoși și umbroși și care nu respectă disp. art. 613 din codul civil.

Se arată că aceste sălcii nu pot fi considerate gard viu, întrucât gardul viu este un arbust ornamental, având numai aspect estetic, care nu crește mai mare de 1,5 metri, este tuns, astfel încât să nu creeze umiditate, umbră. Salcia nu face parte din categoria arbuștilor ce pot fi considerați gard viu, fiind suficient pentru delimitarea proprietăților gardul edificat chiar de către pârât, cu care, așa cum a precizat este de acord.

În drept, art. 120 din Codul de procedură civilă.

La termenul din 08.10.2012, față de cererea precizatoare a reclamantului privind cel de-al doilea capăt al cererii principale, apreciind că nu s-a răspuns dispozițiilor instanței, a calificat cel de-al doilea capăt de cerere ca fiind o cerere în constatare.

Pentru reclamant, apărătorul, față de mențiunea pârâtului P. P. potrivit căreia, alături de el, este proprietar al imobilului și soția sa P. D., arată că înțelege să se judece în contradictoriu și cu aceasta.

Reclamantul formulează întâmpinare la cererea reconvențională prin care solicită respingerea ei pe motiv că acele sălcii ar constitui un gard viu, care respectă prevederile legale, art. 613 alin. 1 cod civil, și consideră că instanța nu se poate pronunța decât după administrarea probei cu expertiză care să stabilească dacă sunt respectate normele legale în vigoare cu privire la plantarea de garduri vii pe linia de hotar.

În dovedirea cererii principale, reclamantul, prin apărător, solicită administrarea probei cu expertiză tehnică în specialitatea topografie, în timp ce pentru pârâții reclamanți se solicită încuviințarea probelor cu martori și expertiză, obiectivele expertizei și teza probantă fiind consemnate în încheierea ședinței publice din 22.10.2012.

Au fost audiați martorii I. A. și Mardalea G., a fost numit expert topo ing. M. C..

La 14.01.2013 s-a depus la dosar raportul de expertiză ordonată în cauză, la care s-au formulat obiecțiuni, chiar instanța constatând, din oficiu, că expertul nu a răspuns tuturor obiectivelor stabilite, motiv pentru care, fiind admise obiecțiunile, s-a dispus refacerea schiței anexă la raport, urmând să se evidențieze, distinct, pentru fiecare dintre cei doi pârâți vecini ai proprietății reclamantului, amplasamentul liniei de hotar despre care se face vorbire în raportul de expertiză.

Se depune schița refăcută a expertizei care, nici de această dată, nu răspunde celor dispuse de instanță, drept pentru care se revine cu adresă la expert.

La 11.04.2013 se depune completare la raportul de expertiză în conținutul căreia se fac unele considerații cu privire la corectitudinea documentației cadastrale a reclamantului, avută în vedere de expert la întocmirea raportului de expertiză, apreciindu-se că aceasta trebuie revăzută cu privire la limite.

Instanța pune în discuția părților necesitatea chemării în instanță a expertului pentru a da lămuriri în legătură cu aceste afirmații și la 13.05.2013 se prezintă expertul ale cărui lămuriri au fost consemnate în scris și depuse la dosar.

Cauza a fost soluționată prin sent. civ. nr.2390/13.05.2013 prin admiterea în parte a acțiunii, stabilirea liniei de hotar, respingerea ca inadmisibil a capătului doi de cerere, admiterea cererii reconvenționale și obligarea reclamantului pârât la scoaterea sălciilor plantate la o distanță mai mică de 2 metri de linia de hotar.

În considerentele sentinței s-a reținut că prin cumpărări succesive ce au avut loc în perioada 2006-2008, reclamantul dobândește proprietatea unei suprafețe totale de 6260 m.p ce se învecinează la est cu pârâtul S. M. și la vest cu pârâții P. P. și D..

Grănițuirea este calificată de doctrină ca fiind o acțiune petitorie, deoarece are ca scop delimitarea prin semne exterioare a proprietăților învecinate, într-o asemenea acțiune părțile având o situație egala cu privire la sarcina probei, întrucât fiecare dintre părți este în același timp și reclamant și pârât.

Potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză, terenul cumpărat de reclamant a avut categoria de folosință arabil și nu a fost niciodată împrejmuit cu gard, spre deosebire de terenurile pârâților ce au gard cât ține gospodăria (curți construcții și grădină), și că semnele de hotar dintre terenul reclamantului și cel al pârâților P. sunt trei nuci, martora I. declarând (fila 55) că pe hotar exista un nuc, dar în acest moment nucul ar fi pe terenul reclamantului, după ce acesta a construit gardul, în timp ce martorul Mardalea declară (fila 56) că existau trei nuci, din care unul a fost tăiat, iar în prezent gardul construit de reclamant trece printre cei doi nuci.

Mai spun martorii că reclamantul a construit un gard, fără a avea probleme cu vecinii, dar, anul trecut, respectiv în 2012, a plantat niște sălcii în imediata apropriere a gardurilor, ceea ce a determinat reacția vecinilor.

Coroborând declarațiile martorilor cu constatările din teren ale expertului, rezultă că, într-adevăr, există nuci pe hotarul dintre reclamant și pârâții P., amplasamentul liniei de hotar propus de expert (schița anexă 2 la completare la raport) cu privire la aceste două proprietăți vecine respectând aceste semne exterioare.

Cu privire la hotarul cu proprietatea pârâtului S. M., nu s-a dovedit existența unor semne exterioare, expertul stabilind amplasamentul prin suprapunerea documentațiilor cadastrale.

Față de considerațiile expertului privind modificarea limitelor proprietăților în documentația cadastrală a reclamantului, operațiune ce ar trebui făcută în sistemul virtual deținut de OCPI, apărătorul reclamantului a solicitat suspendarea judecății până la efectuarea acestei modificări, cerere ce urmează a fi respinsă de instanță deoarece nu suntem în prezența niciunuia dintre cazurile de suspendare prev. de art. 244 cod proc. civilă, iar dacă, după efectuarea acestei operațiuni ar rezulta suprafață în plus sau minus la unul dintre vecini, se poate acționa în consecință, deoarece acțiunea în grănițuire produce efecte numai cu privire la delimitarea fondurilor ce aparțin părților, nu și cu privire la însuși dreptul real, ceea ce înseamnă că, ulterior, oricare dintre acestea poate introduce o acțiune în revendicare cu privire la suprafața determinată a fondului, fără să i se poată opune autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate în acțiunea în grănițuire.

Astfel, avînd în vedere considerentele mai sus exprimate, instanța va admite capătul de cerere privind acțiunea în grănițuire, stabilind linia de hotar ce desparte proprietatea reclamantului de cea a pârâților P. P. și D. pe aliniamentul cuprinsă între punctele 27, 40, 2, marcat cu culoare portocaliu în schița anexă 2 la completare la raportul de expertiză întocmit de expert M. C. (fila 90), iar pe cea care desparte proprietatea reclamantului de cea a pârâtului S. M. pe aliniamentul cuprinsă între punctele 25, 500, 122 marcat cu linie întreruptă în schița anexă 2 la completare la raportul de expertiză întocmit de expert M. C. (fila 90).

Reclamantul a mai formulat o cerere prin care solicita instanței să se pronunțe cu privire la legalitatea plantării unor sălcii pe hotar, cerere calificată de instanța drept o acțiune în constatare.

Potrivit disp. art. 111 cod proc. civilă „partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept”, în speță reclamantul solicitând instanței să se pronunțe cu privire la o situație de fapt, respectiv să constate că sălciile plantate de el respectă distanța legală față de hotar, potrivit disp. art. 613 cod civil, și că acestea formează un gard viu.

Cererea reclamantului este inadmisibilă potrivit considerentelor de mai sus și urmează a fi respinsă.

Pârâtul-reclamant P. P. a solicitat instanței, prin cererea reconvențională formulată, să-l oblige pe reclamantul-pârât să scoată acele sălcii deoarece nu au fost plantate cu respectarea distanței legale față de hotar, acestea fiind arbori și nu gard viu.

Cu privire la aceste sălcii, martorii au declarat că sunt înalte de cca. 2 metrii și sunt plantate pe toată lungimea gardului, iar expertul, în raportul de expertiză depus la 14.01.2013, arată că sălciile nu sunt plantate pe hotarul din documentația cadastrală, ci pe limita marcată de gardul de sârmă, între bulumacii de lemn, în interiorul proprietății pârâților reclamanți, că au un diametru de 4-8 cm., o înălțime cuprinsă între 1,60 și 2,20 m, sunt plantate ca înlocuitor al bulumacilor de gard, majoritare fiind sălciile cu înălțime de peste 2 metri.

Cum amplasamentul gardului construit de reclamant nu diferă foarte mult de cel stabilit de expert și omologat de instanță, rezultă astfel că reclamantul-pârât a plantat aceste sălcii cu încălcarea distanței legale de 2 m. față de linia de hotar, neputând fi justificată în nici un fel plantarea lor cu încălcarea dispozițiilor legale prev. de art. 613 cod civil.

S-au solicitat de către reclamant și cheltuieli de judecată, situație în care instanța va avea în vedere dispozițiile art. 274-276 cod procedură civilă,precum și poziția procesuală egală a părților în acțiunea în grănițuire, așa cum s-a arătat mai sus, astfel încât cheltuielile de grănițuire, respectiv cele necesare pentru trasarea și marcarea hotarului stabilit de instanță, se suportă în mod egal de ambele părți.

Împotriva acestei sentințe, recurenții P. P. și P. D. au declarat recurs.

În motivarea în fapt a cererii, recurenții au arătat că din raportul de expertiză rezultă că documentația lor cadastrală este bine întocmită și nu trebuie modificată, în schimb în ceea ce privește planul cadastral al reclamantului expertul susținând că trebuie operate modificări ale limitelor proprietății.

Recurenții au criticat soluția instanței de fond deoarece trebuie efectuate modificări în planul cadastral al reclamantului și până la acel moment nu există variantă de grănițuire, expertul urmând a efectua a propunere de grănițuire după realizarea modificărilor.

Cu toate că expertul a arătat că grănițuirea la acest moment este prematură, instanța a dispus stabilirea liniei de hotar conform schiței din anexa 2.

Cu cheltuieli de judecată.

Împotriva aceleași sentințe a formulat apel și A. I. P. arătând că apelantul a plantat sălciile cu scopul de a înlocui bulumacii de lemn, odată cu trecerea timpului degradându-se.

Intenția proprietarului nu a fost de a stânjeni în vreun fel exercitarea drepturilor de proprietate ale vecinilor săi, ci de a crea pentru el o utilitate a sălciilor, în sensul înlocuirii bulumacilor din lemn la momentul degradării acestora.

Nivelul actual al sălciilor este sub limita impusă de codul civil, adică de 2 metri, iar eventuala depășire a acestei limite de înălțime nu se poate realiza, deoarece arborii sunt uscați.

Intimatul A. I. P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului deoarece critica recurentului nu este întemeiată. Conform Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, modificarea geometriei și a suprafeței în cadrul repoziționării nu înseamnă modificarea limitelor din teren, ci actualizarea planului cadastral digital în concordanță cu situația reală din teren.

Nici critica privind faptul că instanța a stabilit limita de hotar fără ca expertul să arate variante de grănițuire, nu este fondată pentru că la stabilirea liniei de hotar trebuie avute în vedere aliniamentele stabilite de expertul M. C., ce se regăsesc în anexa 2 la completarea raportului de expertiză.

După administrarea probatoriilor, Tribunalul Dâmbovița, prin decizia civilă nr. 47 din 21 februarie 2014, a respins excepția tardivității apelului formulat de A. I. P., a admis apelul formulat de pârâții reclamanți P. P. și P. D., în contradictoriu cu apelantul reclamant pârât A. I P., împotriva sentinței civile nr. 2390/13.05.2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, intimat pârât fiind S. M., a schimbat în parte sentința apelată, în sensul respingerii acțiunii în grănițuire față de apelanții pârâți P. P. și P. D..

Prin aceeași decizie, instanța a respins, ca nefondat, apelul promovat A. I. P. și a obligat apelantul A. I. P. la plata către apelanții P. P. și P. D., a sumei de 27 de lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Dâmbovița a reținut următoarele:

Conform art.284 codul de procedura civilă, termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu prevede altfel.

Din cuprinsul sentinței apelate, rezultă că aceasta a fost comunicată apelantului A. I. P. la data de 28.06.2013, neputându-se stabili cu certitudine data la care cererea privind declararea căii de atac a fost depusă la serviciul poștal pentru a fi expediată instanței. În cuprinsul plicului poștal cu care a fost expediat apelul, se arată doar data primirii acestuia – 22.07.2013, ștampila unde este trecută data expedierii, nefiind lizibilă.

Ceea ce interesează din punct de vedere procedural este data predării lor serviciului poștal, așa cum dispune și art.104 Codul de procedura civila ce arată că actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui.

În speță, s-a constatat, pe de o parte că, nu există certitudinea că apelul a fost declarat cu depășirea termenului prevăzut de lege, tribunalul neputând proceda la soluționarea excepției tardivității pornind de la o simplă presupunere, nesusținută de nici un mijloc de probă, iar pe de altă parte, art.310 Codul de procedura civila, prevede că, dacă nu se dovedește la prima zi de înfățișare că recursul este depus peste termen sau dacă această dovadă nu reiese din actele dosarului, el va fi socotit făcut în termen.

Este adevărat că această dispoziție este aplicabilă în materie de recurs, prezenta cale de atac fiind apelul, însă dispozițiile art.310 Codul de procedura civila, sunt susținute de lipsa unei dovezi certe, în litigiul de față, cu privire la data predării apelului către serviciul poștal.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul a respins excepția tardivității apelului declarat de A. I. P..

În fapt, tribunalul a reținut că, în anul 2006, intimatul a cumpărat 2 suprafețe de teren situate în intravilanul comunei Ulmi, ., suprafețe ce fac obiectul contractului de vânzare-cumpărare: suprafața de 1565 mp. cumpărată de la P. C G. și P. V., categorie de folosință arabil, având nr. cadastral 1699, cu vecinii: la nord - DE 388/1, la est – T. I., la sud – P. G., la vest – P. G., act de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2208/6.05.2006; suprafața de 1565 mp. cumpărată de la soții T. M I. și T. M., categorie de folosință arabil, având nr. cadastral 1697, cu vecinii: la nord – DE 388/1, la est – moșt. S. M., la sud – Tertelean I. și vest – P. G., act de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2207/6.05.2006. În anul 2008 a mai cumpărat de la soții M. I D. și M. G. C. mai multe suprafețe de teren în localitatea Ulmi, județul Dâmbovița,cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1891/18.04.2008, după cum urmează: suprafața de 728 mp. teren curți-construcții, cu nr. cadastral 1517, cu vecini: la nord – P. G., la est – P. G., la sud – DC L429, la vest – P. G.; suprafața de 837 mp. teren arabil extravilan, cu nr. cadastral 1698, cu vecini: la nord – P. G., la est – T. I., la sud – P. G., la vest – P. G.; suprafața de 728 mp. teren curți-construcții, cu nr. cadastral 1516, cu vecini: la nord – P. G., la est – moșt S. M., la sud – DCL 429, la vest – P. G.; suprafața de 837 mp. teren arabil extravilan, cu nr. cadastral 1696, cu vecini: la nord – T. I., la est – moșt. S. M., la sud – T. I. la vest – P. G..

Recurenții pârâți au dobândit la rândul lor un teren învecinat cu cel al intimatului, în suprafață de 998 mp și 4073 mp, prin contractul de vânzare cumpărare autent. sub nr.1157/25.09.2003 (fila 46 dosar).

Prin raportul de expertiză întocmit de expert M. C. (filele 64 și urm. dosar) s-a constatat că terenul măsurat al reclamantului este mai mic cu 255 mp față de cel din acte, iar cel al pârâților este mai mare cu 187 mp față de cel din acte. Între documentația cadastrală a părților există o suprapunere în suprafață de 124 mp și un gol în suprafață de 76 mp, însă în opinia expertului documentația cadastrală nr.826, 827 ce a stat la baza contractului de vânzare cumpărare nr.1157/25.09.2003 pentru proprietatea pârâților poate fi luată în considerare pentru că este întocmită prima și se integrează mai bine în sistemul de coordonate Stereo 70.

Expertul a concluzionat că gardul despărțitor dintre părți nu respectă limita din documentația cadastrală, sălciile fiind plantate în interiorul proprietății pârâților recurenți.

Obligația de grănițuire prevăzută de art.584 Codul Civil, art.560 Noul cod civil presupune obligația fiecărui proprietar de a impune vecinului său să-și grănițuiască proprietatea sa, adică să-i fixeze linia de despărțire prin semne exterioare vizibile, respectiv pietre de hotar sau alte semne cu asemenea destinație.

Grănițuirea presupune identificarea și măsurarea terenurilor între care se solicită stabilirea hotarului, pentru a verifica dacă acestea corespund titlului de proprietate ce justifică dreptul fiecărui vecin.

Deci, în raport de obiectul cererii, acțiunea în grănițuire este o acțiune posesorie, adică acțiunea pentru strămutarea de hotar, ori o acțiune petitorie, dacă are ca obiect delimitarea proprietăților limitrofe. Dacă prin acțiunea în grănițuire se cere o parte determinată din terenul limitrof, pe care vecinul o deține, grănițuirea implică o revendicare, fiind deci un act de dispoziție.

Așa cum a reținut și instanța de fond, apelantul prin prezenta acțiune a înțeles să solicite doar grănițuirea proprietăților, deși din probe rezultă posibilitatea ca terenurile să se suprapună, astfel încât nu este posibilă realizarea delimitării proprietăților, atâta timp cât întinderea și amplasamentul acestora, nu este unul cert.

În situația în care nu este posibilă identificarea terenurilor între care se cere grănițuirea sau, cum se întâmplă în acest caz, sunt necesare modificări ale planurilor cadastrale și lămuriri cu privire la stăpânirea conformă actelor de proprietate, a terenurilor de către părți, evident soluția respingerii acțiunii este cea corectă, neputându-se stabili linia de hotar între proprietăți al căror amplasament nu este cert.

Trebuie remarcat totuși că neclaritățile există doar în privința laturii de teren, ce se învecinează cu proprietatea apelanților P., din schița raportului de expertiză rezultând că pe cealaltă latură ce se învecinează cu proprietatea pârâtului intimat S. M., nu există probleme. Mai mult decât atât, instanța a avut în vedere și faptul că această parte, nu a formulat cale de atac împotriva hotărârii instanței de fond, ceea ce înseamnă că pentru această parte, sentința a intrat în puterea de lucru judecat, situația de fapt asupra căreia s-a statuat, neputând fi modificată în cadrul apelului.

Referitor la apelul declarat de apelantul A. I. P., tribunalul a reținut că, potrivit declarațiilor martorilor I. A. și Mardalea G. (filele 55.-56 dosar) neînțelegerile dintre părți au apărut ca urmare a plantării sălciilor, acestea fiind plantate în anul 2012, având o înălțime de aproximativ 2 m – 2,5 m, trunchiul lor fiind de 10 cm.

Conform raportului de expertiză sălciile nu sunt plantate pe hotarul din documentația cadastrală, ci pe limita marcată de gardul de sârmă, între bulumacii de lemn și în număr egal cu aceștia. Sălciile sunt plantate în interiorul proprietății pârâților reclamanți, au un diametru de 4- 8 cm și o înălțime între 1,60 și 2,20 metri, depășind majoritatea 2 metri.

Art.607 Cod Civil prevede că arborii care cresc înalți nu pot fi plantați la o distanță mai mică de doi metri de linia despărțitoare a două fonduri, dacă obiceiurile locale nu prevăd altfel. Proprietarul vecin poate cere scoaterea arborilor sau a plantațiilor care se află la o distanță mai mică decât cea prevăzută, ori poate cere tăierea lor.

În raport de aceste dispoziții legale și de concluziile raportului de expertiză ce au arătat că sălciile sunt plantate în interiorul proprietății pârâților reclamanți, tribunalul a constatat că în mod corect a dispus instanța de fond scoaterea sălciilor plantate la o distanță mai mică de 2 metri.

De altfel, prevederile Codului civil sunt confirmate și de legea specială, respectiv Legea 348/2003, art.9 ce arată distanțele la care pomii pot fi plantați în grădini și curți, și anume la 2 m de răzor sau gard, pomii de talie mică și la cel puțin 3 m de răzor sau gard, pomii de talie mare.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A. P., criticând-o pentru nelegalitate și ntemeincie.

În motivarea cererii de recurs, pârâtul a arătat că hotărârea pronunțată de instanța de apel este nelegală din următoarele motive:

În considerentele reținute de către instanță se arată ca A. P. a formulat o cerere în grănițuire pentru delimitarea suprafeței de teren pe care a obținut-o în proprietate prin cumpărarea mai multor suprafețe de teren învecinate.

Din lucrările și probatoriile administrate la instanța de fond, așa cum reține instanța de control judiciar, rezultă posibilitatea ca terenurile să se suprapună.

Instanța Tribunalul Dâmbovița arată că în situația în care nu este posibilă identificarea terenurilor între care se face grănițuirea sau, așa cum este în speța de față unde sunt necesare modificări ale planurilor cadastrale și lămuriri cu privire la stăpânirea conform actelor de proprietate a terenurilor de către părți, se impune soluția respingerii acțiunii, ca fiind soluția cea mai corectă.

In cadrul dosarului de fond, instanța Judecătoria Târgoviște, a admis proba cu expertiză. În cadrul expertizei efectuate s-a constatat că există o suprapunere virtuală între terenurile aflate în proprietatea lui A. P. și terenurile intimaților P. P. și P. Danilela. Suprapunerea virtuala este de 124 mp.

De asemenea expertiza evidențiază că terenul recurentului este mai mic cu 255 mp față de cel din acte, iar cel al intimaților este mai mare cu 187 mp.

La termenul de judecată din 12.06.2014, instanța a invocat, din oficiu, excepția tardivității declarării recursului și a rămas în pronunțare.

Curtea, analizând excepția tardivității recursului invocată din oficiu, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și dispozițiilor legale incidente, reține următoarele:

Potrivit art. 301 Cod pr. civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Decizia civilă atacată, nr. 47/21.02.2014 a Tribunalului Dâmbovița, a fost comunicată recurentului reclamant A. P., la data de 3.03.2014, conform comunicării hotărârii, dovezii de primire și procesului verbal de predare, atașată la dosarul de apel, fila 49, iar recursul a fost declarat la data de 28 03 2014, astfel cum rezultă din ștampila aplicată de Tribunalul Dâmbovița pe cererea de recurs, aflată la fila 4 dosar recurs, așadar cu depășirea termenului de 15 zile instituit de lege și calculat potrivit art. 101 Cod pr. civilă.

Criticile formulate de recurent nu vor mai fi analizate întrucât, potrivit 316 rap. la art.137 alin. 1 Cod pr. civilă, instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.

Pentru considerentele arătate, în lumina reglementărilor legale invocate, Curtea urmează să admită excepția tardivității formulării cererii de recurs invocată din oficiu și, pe cale de consecință, va respinge recursul ca fiind tardiv formulat.

Văzând și dispozițiile art. 274 cod pr. civilă, va obliga recurentul la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimații P. P. și P. D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția tardivității recursului invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. I P., cu domiciliul în Târgoviște, Calea Câmpulung, nr.114, județul Dâmbovița, împotriva deciziei civile nr. 47 din 21 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații pârâți P. P. și P. D., ambii cu domiciliul în ., ., județul Dâmbovița și S. M., domiciliat în ., ., județul Dâmbovița, ca tardiv formulat.

Obligă recurentul la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimații P. P. și P. D..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12 iunie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

A. M. R. M. P. C. M. M.

GREFIER,

C. C.

Fiind în CO se semnează

de prim grefierul instanței

Red. MP

2 ex./27.06.2014

d. fond_ Judecătoria Târgoviște

j. fond N. A. I.

d. apel_ Tribunalul Dâmbovița

j.apel P. G.

C. G.

Operator date cu caracter personal

Notificare nr. 3120

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Grăniţuire. Decizia nr. 1575/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI