Partaj judiciar. Decizia nr. 68/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 68/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 20919/281/2009*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA nr.68
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2014
Președinte - V. S.
Judecători - E. M.
- V.-A. P.
Grefier - A. F.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamatul C. R., domiciliat în Ploiești, ., ., ., județ Prahova, împotriva deciziei civile nr.403 din 9.09.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți H. V.-M., H. V. și intimata-intervenientă B. M., toți domiciliați în Ploiești, . G., nr.20, ., ..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 7 ianuarie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea la data de 14 ianuarie 2014, dând următoarea decizie:
C u r t e a
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, reclamantul C. R. a chemat în judecată pe pârâții H. V.-M. și H. V., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat în Ploiești, . G., nr. 20, ..
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că potrivit actului adițional autentificat sub nr. 531/24.03.2009 a convenit cu pârâta H. V., ca în urma retragerii reclamantului din societate și a cesionării părților sociale deținute în ., să primească de la asociatul unic, H. V., pe de o parte suma de 40.000 lei, iar pe de altă parte terenul situat în com Păulești, ., în suprafață de 833,33 mp.
Cum pârâta nu și-a respectat obligațiile asumate, împotriva acesteia a pornit procedura executării silite asupra bunurilor acesteia, în speță asupra imobilului situat în Ploiești, . G., nr. 20, ., ., deținut în coproprietate cu soțul acesteia, in baza titlului executoriu reprezentat de actul adițional menționat, ajuns la scadenta.
Pârâtul H. V. M. a depus, la 29.06.2010, note de ședință cu valoare de întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că imobilul în litigiu este bun comun, dar dobândit prin contribuția sa exclusivă – fără a formula însă în cauză o cerere cu caracter reconvențional în sensul arătat și a o timbra corespunzător, deși a fost citat cu această mențiune, pentru termenul de judecata din 22.10.2010. Pârâtul menționat a mai arătat că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 975/29.06.1999 de B.N.P. Asociați L. M. si L. M. L. – s-a instituit asupra acestuia un drept de abitație viager în favoarea numitei B. M. si soțului acesteia, B. V., ulterior decedat
La același termen, pârâta H. V. a depus, la rândul său, note cu valoare de întâmpinare, prin care a solicitat, de asemenea, respingerea acțiunii, deoarece apartamentul asupra căruia se solicita ieșirea din indiviziune este bun comun, dar a fost dobândit cu contribuția exclusivă a soțului sau, H. V. M., solicitând totodată introducerea în cauză a numitei B. M., ca beneficiara a dreptului de abitație viager asupra imobilului în cauză, instituit în favoarea acesteia prin contractul de vânzare - cumpărare aut. nr. 975/1999, precizând totodată că și datoriile contractate de parata H. V., in nume propriu, reprezintă, în exclusivitate, debite ale sale.
Față de cererea pârâților de citare în cauza a numitei B. M. și față de clauza cuprinsa în contractul de vânzare - cumpărare prin care pârâții au dobândit proprietatea apartamentului în litigiu, instanța a dispus citarea în cauză a numitei B. M., în calitate de intervenient, cererea pârâților in acest sens fiind încuviințată la termenul de judecată din data de 22.10.2010.
In cauza s-au administrat, la solicitarea reclamantului, proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei H. V. și s-a întocmit o expertiză în specialitatea construcții civile de către expert Dubuleac L.. S-a depus totodată dosarul de executare nr. 1089/2009 al B. D. M..
In urma administrării probatoriilor solicitate, instanța a pronunțat încheierea interlocutorie de partaj din data de 26.10.2011, prin care a admis în principiu acțiunea, a constatat calitatea de coproprietari a paratilor, în cote egale, de cate 1/2 fiecare, asupra imobilului situat în Ploiești, . G., nr. 20, ., . și a dispus totodată completarea expertizei specialitatea construcții întocmite în cauză, în sensul reprezentării pe schița de plan a imobilului în cauza și întocmirii de propuneri de lotizare si atribuire a acestuia .
Judecătoria Ploiești prin Sentința civilă nr._/19.12.2011 a admis acțiunea și a dispus ieșirea din indiviziune asupra apartamentului bun comun al pârâților H. V. M. si H. V., situat in Ploiesti, ., nr. 20, ., jud. Prahova - afectat de dreptul de habitație viager in favoarea intervenientei B. M. – conform încheierii interlocutorii de partaj din data de 26.10.2011 si variantei a II-a de lotizare din raportul de expertiza tehnica judiciară - completare, specialitatea construcții, întocmit de expert tehnic Dubuleac L..
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a apreciat ca fiind mai judicioasa varianta II, în care se atribuie apartamentul, în natura pârâtei-debitoare H. V., celălalt pârât coindivizar primind sulta, corespunzător dreptului deținut.
A reținut instanța că aceasta varianta, solicitată în principal și de reclamant, corespunde de altfel finalității dispozițiilor art. 493 c.pr.civ., permițând executarea silita imobiliara asupra apartamentului astfel atribuit paratei-debitoare – fiind preferabila primei variante, având în vedere că pârâtul H. V. M. nu este parte în raportul execuțional cu reclamantul, pentru a se justifica obligarea acestuia la a-i remite reclamantului sulta cuvenita paratei H. V. în contul debitului pe care aceasta îl are de achitat reclamantului.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Hartam V., H. V. – M. și B. M., cauza înregistrându-se pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, la data de 08.06.2012.
În ședința publică din data de 19.10.2012 instanța a dispus recalificarea căii de atac din recurs în apel.
În motivarea cererii apelanții au arătat că instanța a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății și a încălcat dispozițiile art. 969 Cod Civil. Au arătat că la retragerea din . a intimatului H. V. a devenit unic asociat, părțile convenind cu acea ocazie dezdăunarea intimatului cu suma de 40.000 lei și un teren în . același act adițional au convenit că suma de 40.000 lei va fi achitată din încasările societății sau din resurse financiare proprii ale asociatului unic.
Au mai arătat apelanții că instanța de fond a eludat incidența dispozițiile art. 969 cod civil concretizată în actul adițional încheiat între părți și a eludat chiar și prematuritatea acțiunii în condițiile în care intimatul nu a făcut dovada că a încercat să îndestuleze debitul din încasările societății sau din banii recurentei.
De asemenea, au invocat apelanții dispozițiile art. 969 Cod Civil și 974 Cod Civil.
Apelanții au mai susținut că în speța dată creditorul nu a făcut nici un fel de dovadă în sensul că debitorul a refuzat să facă plata din surse financiare proprii sau din veniturile societății la care a devenit acționar unic.
Au mai arătat apelanții că instanța de fond era datoare să observe că fără convenția încheiată de părți cu privire la modalitățile de plată a sumei de 40.000 lei, apelanta nu ar fi încheiat actul adițional și este incontestabil că tocmai convenția părților în legătură cu efectuarea plății a determinat-o să încheie actul adițional.
La data de 16.10.2012 intimatul C. R. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței Judecătoriei Ploiești ca temeinică și legală. Arată intimatul că voința părților litigante care au participat la încheierea actului autentic a fost analizată de către instanța de fond în mod corespunzător în pofida celor menționate de către apelanți în cererea lor.
A mai arătat intimatul că obiectul acestei cauze îl reprezintă partajul de bunuri astfel că nu este vorba de interpretarea unui act juridic civil dedus judecății astfel că acest text legal nu poate fi invocat cu succes ca motiv de recurs.
Tribunalul Prahova – Secția I Civilă prin Decizia civilă nr. 569 din19 octombrie 2012 a admis apelul și a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată, obligând intimatul la plata către apelanta H. V. a sumei de 4.808,70 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
A reținut tribunalul că, având în vedere faptul că, prin actul adițional încheiat între părți acestea au convenit ca suma de 40.000 RON să fie achitată din încasările societății sau din surse financiare proprii ale asociatului unic, că pe numele apelantei-pârâte H. V. se află autovehiculul precizat anterior, iar ordinea urmăririi bunurilor proprii și a celor comune este imperativă, beneficiul de discuțiune putând fi invocat atât de către soți, cât și de instanță din oficiu, în mod greșit, instanța de fond a admis acțiunea de partajare a bunului comun la cererea creditorului personal al apelantei-pârâte H. V., dispunând ieșirea din indiviziune asupra apartamentului bun comun al pârâților, în condițiile în care existau bunuri proprii ale debitoarei care ar fi trebuit urmărite în prealabil pentru stingerea datoriei personale a acesteia.
Mai mult decât atât, având în vedere faptul că imobilul apartament în discuție este grevat de dreptul de ipotecă stabilit în favoarea .., nu se putea dispune ieșirea din indiviziune cu privire la acest bun fără acordul creditorului a cărui creanță este garantată prin constituirea dreptului de ipotecă, în speță, a ..
Față de toate aceste considerente, tribunalul, în baza art. 296 Cod pr. civ. a admis apelul și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul C. R..
Prin decizia civilă nr. 656/14.03.2013 instanța a admis recursul declarat de reclamantul C. R., împotriva Deciziei civile nr. 569 din 19 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția I Civilă în contradictoriu cu pârâții H. V.-M. și H. V., și intervenienta B. M. și a casat Decizia civilă nr. 569 din 19 octombrie 2012 și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Prahova.
Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că, inițial Judecătoria Ploiești a fost investită cu o cerere având ca obiect ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat în Ploiești, . G., nr. 20, ., . proprietatea comună a pârâților H. V. și H. V. M., intimați în prezenta fază procesuală și că la baza demersului judiciar al reclamantului, recurent în litigiul pendinte pe rolul Curții au stat dispozițiile art. 728 Cod civ, precum și cele ale art. 4001 și art 493 Cod . pr. civ.
A mai reținut instanța de control judiciar că, procedând la soluționarea cauzei, prima instanță a admis acțiunea și a dispus ieșirea din indiviziune asupra apartamentului bun comun al pârâților H. V. M. si H. V., situat in Ploiesti, ., nr. 20, ., apt. 13, jud. Prahova prin omologarea variantei a II-a de lotizare din raportul de expertiza tehnica judiciară - completare, specialitatea construcții, întocmit de expert tehnic Dubuleac L., atribuind apartamentul, în natura pârâtei-debitoare, celălalt pârât coindivizar primind sulta, corespunzător dreptului deținut.
Instanța de apel, investită cu calea de atac a pârâților în urma admiterii acesteia și schimbării în tot a hotărârii atacate a respins acțiunea.
La fundamentarea acestei soluții au stat două argumente esențiale ale tribunalului, așa cum rezultă din chiar considerentele deciziei.
Astfel, a reținut instanța de control judiciar că, în primul rând instanța de apel a avut în vedere că potrivit art. 33 din Codul familiei - în prezent abrogat, creditorii personali nu pot urmări pentru realizarea creanței lor bunurile comune, acțiunea creditorilor personali pentru împărțirea bunurilor comune având un caracter subsidiar și că acești creditori pot urmări numai bunurile proprii ale soțului debitor. Dacă bunurile proprii ale soțului debitor nu sunt suficiente pentru acoperirea creanțelor creditorilor personali, aceștia pot cere împărțirea bunurilor comune, prin hotărâre judecătorească, însă numai în măsura necesară realizării creanței, conform art. 33 alin. 2 din Codul familiei.
Raportat la aceste temei legal, a reținut instanța de control judiciar că, tribunalul a argumentat că pe numele apelantei-pârâte H. V. se află, potrivit înștiințării nr. 2555/10.07.2009, emisă de MAI – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, înmatriculat vehiculul auto marca Lancia cu nr. de înmatriculare_, iar ordinea urmăririi bunurilor proprii și a celor comune este imperativă, beneficiul de discuțiune putând fi invocat atât de către soți, cât și de instanță din oficiu, situație în care, în mod greșit, instanța de fond a admis acțiunea de partajare a bunului comun la cererea creditorului personal al apelantei-pârâte H. V., dispunând ieșirea din indiviziune asupra apartamentului bun comun al pârâților, în condițiile în care existau bunuri proprii ale debitoarei care ar fi trebuit urmărite în prealabil pentru stingerea datoriei personale a acesteia.
Instanța de control judiciar a mai reținut faptul că, un al doilea argument avut în vedere de instanța de apel a fost acela potrivit căruia în baza mențiunilor extrasului de carte funciară, imobilul apartament în discuție este grevat de două ipoteci, dreptul de ipotecă fiind stabilit în favoarea .., astfel încât nu se putea dispune ieșirea din indiviziune cu privire la acest bun fără acordul creditorului a cărui creanță este garantată prin constituirea dreptului de ipotecă, în speță, a ..
Niciunul din aceste aspecte nu a fost invocat de părți prin cererile formulate, nu a făcut obiectul vreunei critici prin cererea de apel și nici nu a fost invocat de către instanță și pus în discuția contradictorie a părților.
Instanța a mai reținut faptul că, după cum se știe unul din principiile care guvernează procesul civil și anume principul contradictorialității presupune că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților pentru ca fiecare dintre acestea să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice aspect care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății și cu alte cuvinte instanța nu se poate pronunța pe elemente pe care nu le-a pus în prealabil în discuția părților.
Raportând aceste argumente la speța pendinte Curtea constată că prin soluționarea cauzei prin prisma dispozițiilor art. 33 din Codul familiei, text de lege neinvocat de către părți în litigiu prin reținerea ca existent în patrimoniul pârâtei debitoare a unui bun mobil – un autoturism și care trebuia urmărit cu precădere, fără ca aceasta să se apere în acest sens și prin prisma existenței unor ipoteci asupra bunului și a lipsei acordului creditorului ipotecar, împrejurare de asemenea neinvocată și fără ca nici un unul din aceste aspecte să fi fost invocat de către tribunal, pentru ca intimatul în apel să își poată formula apărări și pune concluzii s-a cauzat acestuia o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ și prin decizia civilă nr. 403 din 9 septembrie 2013, a admis apelul declarat de pârâți și a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Ploiești sub nr._, reclamantul C. R. a investit instanța cu o cerere având ca obiect ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat în Ploiești, . G., nr. 20, ., . proprietatea comună a pârâților H. V. și H. V. M., în baza disp. art. 728 Cod civ., precum și cele ale art. 4001 și art 493 Cod . pr. civ.
Reclamantul a arătat că a convenit cu pârâta H. V., ca în urma retragerii din societate, aceasta să îi plătească suma de_ lei . Totodată urma să primească și terenul în suprafață de 833,33 mp situat în ..
Întrucât pârâta nu a respectat obligațiile pe care le avea față de reclamant, astfel cum acestea au fost stabilite prin actul adițional nr. 531 din 24.03.2009, împotriva acesteia a fost pornită procedura executării silite cu privire la bunurile sale, apartamentul din Ploiești, .. 20, ., ., în baza titlului executoriu constituit din respectivul act adițional.
Instanța de fond a admis acțiunea și a dispus ieșirea din indiviziune asupra apartamentului bun comun al pârâților H. V. M. si H. V., situat în Ploiești, ., nr. 20, ., apt. 13, jud. Prahova prin omologarea variantei a II-a de lotizare din raportul de expertiza tehnica judiciară - completare, specialitatea construcții, întocmit de expert tehnic Dubuleac L., atribuind apartamentul, în natura pârâtei-debitoare, celălalt pârât coindivizar primind sulta, corespunzător dreptului deținut.
Tribunalul a constatat că prin actul adițional nr. 531/24.03.2009, act ce constituie titlul executoriu al intimatului reclamant C. R., acesta împreună cu H. V., apelanta pârâtă, au convenit ca reclamantul să cesioneze aportul la capitalul social reprezentând 10 părți sociale a câte 10 RON și să se retragă din societate, urmând să primească în schimb suma de 40.000 lei și suprafața de teren de 833,33 mp situat în Păulești, ..
În cuprinsul actului adițional depus în copie la dosarul de fond, fila 15, se arată în mod expres că, suma de 40.000 RON va fi achitată din încasările societății sau din surse financiare propriii ale asociatului unic H. V. astfel:_ RON până la data de 5 aprilie 2009 și suma de_ RON până la data de 20 iulie 2009, motivul promovării prezentei acțiuni fiind acela că, apelanta pârâtă nu a achitat aceste sume.
Astfel, părțile au convenit ca plata sumei de 40.000 RON să fie făcută din încasările societății la care apelanta pârâtă a devenit unic asociat prin retragerea intimatului reclamant din societate sau din veniturile proprii ale acesteia, ori, instanța de fond fără să aibă în vedere acest act adițional, a dispus ieșirea din indiviziune a părților conform variantei a II a din raportul de expertiză Dubuleac L..
Potrivit art. 969 din vechiul Cod civil în vigoare la data introducerii acțiunii, 2.12.2009, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
După cum s-a subliniat în literatura juridică de specialitate, acest text formulează așa-numitul principiu al forței (puterii) obligatorii a actului juridic exprimat în vechiul adagiu latin: pacta sunt servanda.
Art. 969 Cod civil exprimă principiul forței obligatorii a actului juridic prin ideea că actul juridic încheiat potrivit legii se impune celui sau celor care l-au făcut întocmai cum se impune legea. Cu alte cuvinte, actul juridic leagă pe autorul sau autorii lui prin obligația acestora de a se supune clauzelor actului la fel cum sunt ținuți să respecte normele juridice.
Tribunalul a constatat că instanța de fond nu a dat eficiență acestui înscris, care stabilea în mod concret modalitatea prin care părțile au convenit să se realizeze plata sume de 40.000 RON, din veniturile proprii ale apelantei pârâte sau din încasările societății.
Așa fiind, cum instanța de fond în mod greșit cu nesocotirea actului adițional încheiat între părți la data de 24 martie 2009, cu nr. 531, prin care a fost stabilită o anumită modalitate de achitare a sumei de_ RON, a dispus ieșirea din indiviziune a părților, tribunalul a constatat că apelul este fondat și l-a admis potrivit disp. art. 296 C. pr. civ., dispunând respingerea acțiunii ca neîntemeiate.
Totodată, a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii reclamatul C. R. a declarat recurs, considerând-o ca fiind lovită de nulitățile prev. de art. 304 pct.5, 7, 8 și 9 Cod pr. civilă.
Referitor la nulitatea prevăzută de disp.art.304 pct.5 Cod pr.civilă arată că instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin.2 întrucât nu s-a pronunțat și asupra apelului declarat de către intervenienta B. M. deși și aceasta a atacat sentința civilă nr._ din 19.12.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești, după cum rezultă din cererea depusă la data de 8.05.2012.
De asemenea, tot în cadrul acestui motiv de recurs învederează și faptul că instanța de apel a încălcat dispozițiile art.261 alin.1 pct.7 Cod pr.civilă întrucât a omis să precizeze în dispozitivul hotărârii pronunțate termenul în care se poate exercita calea de atac a recursului.
Recurentul apreciază că hotărârea este lovită și de nulitatea prevăzută de disp.art. 304 pct.7 Cod pr.civilă întrucât este sumar motivată.
Astfel, argumentele instanței de apel, sunt cuprinse în patru fraze, nefiind suficiente pentru a conduce la pronunțarea unei soluții și asigurarea controlului judiciar de către instanța superioară.
De asemenea, susține că hotărârea este lovită de nulitatea prevăzută de disp.art. 304 pct. 8 Cod pr.civilă întrucât instanța de apel a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actul adițional autentificat sub nr.531/24.03.2009.
În ceea ce privește suma de 40.000 lei, recurentul arată că a stabilit ca aceasta să fie achitată din încasările societății sau din surse financiare proprii ale asociatului unic.
Așa fiind, actul care stă la baza pretențiilor recurentului este foarte clar în ceea ce privește întinderea drepturilor și obligațiilor părților, interpretarea dată de către instanța de apel fiind contrară voinței reale a părților contractante.
Precizează că s-au avut în vedere veniturile asociatului obținute fie din încasările societății, fie din alte surse. Or, instanța de apel a apreciat că suma trebuia achitată doar din fonduri proprii, adică bunuri proprii deși părțile au avut în vedere sursa prin raportare la veniturile societății.
Potrivit disp.art.981 Codul civil - în vigoare la data încheierii convenției - clauzele obișnuite într-un act juridic se subînțeleg chiar dacă nu sunt menționate expres în cuprinsul acestuia.
Or, deși textul actului adițional este clar în ceea ce privește natura și întinderea obligației părților ,iar acesta se completează cu regulile generale în materie, instanța de fond i-a schimbat înțelesul clar și a înlăturat aceste reguli generale astfel încât a concluzionat că în speța dedusă judecății demersul inițiat care face parte din executarea silită a debitoarei este nefondat.
În fine, recurentul apreciază că hotărârea este lovită și de nulitatea prevăzută de disp.art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă întrucât instanța de apel a interpretat și aplicat eronat dispozițiile legale incidente în cauză.
Astfel, instanța de apel a realizat o interpretare restrictivă a dispozițiilor contractuale și a înlăturat regula de interpretare reglementată de dispozițiile art. 981 Cod civil.
Interpretarea dată de către instanța de apel conduce la ideea că nu-și mai poate recupera creanța întrucât societatea nu mai are venituri, fiind în dizolvare iar debitoarea nu are venituri proprii.
În al doilea rând, instanța trebuia să aibă în vedere caracterul comun al datoriei față de faptul că retragerea sa din societate profită întregii familiei H..
Precizează, că nu are nicio importanță faptul că în actul adițional a precizat că plata sumei se face din veniturile societății sau din surse proprii ale debitoarei. Aceste condiții vizau plata.
Or, în prezent, se află în procedura executării silite care este guvernată de alte reguli. Astfel, executorul a analizat situația patrimonială a debitoarei și întrucât nu a găsit bunuri sau venituri proprii, a identificat bunurile comune, dobândite de către H. V. în timpul căsătoriei.
Pentru astfel de situații, legiuitorul a instituit procedura partajului bunurilor comune la solicitarea creditorului unuia dintre soți, procedură la care recurentul a apelat pentru obținerea creanței.
Aceasta cu atât mai mult cu cât nu a dobândit nici terenul situat în . s-a obligat H. V.. Practic acel teren nu se găsește în proprietatea debitoarei, astfel încât nu și-a îndeplinit față de recurent nici acea obligație.
În consecință, solicită admiterea prezentului recurs, în principal casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru a se pronunța pe apelul intervenientei și a completa dispozitivul cu cerințele imperative ale legii.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei pronunțată în apel în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței pronunțată de instanța fondului.
Curtea, examinând recursul prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, reține următoarele:
Primul motiv de recurs prin care se invocă incidența în cauză a disp. art. 304 pct.5 Cod pr.civilă întrucât instanța de apel nu s-a pronunțat și asupra apelului declarat de intervenienta B. M. este nefondat având în vedere faptul că acest apel a fost formulat printr-o cerere comună, împreună cu pârâții H. V. și H. V.-M. și a fost examinat de către instanța de apel.
Faptul că intervenienta B. M. nu a figurat în dispozitivul hotărârii recurate în calitate de apelantă nu înseamnă automat că instanța nu s-a pronunțat și asupra criticilor formulate de aceasta, atâta timp cât aceste critici au fost comune cu ale pârâților și au fost formulate prin aceeași cerere de apel, fiind evident vorba despre o eroare materială cu privire la calitatea procesuală a intervenientei.
De altfel, având în vedere principiul disponibilității, acest motiv de recurs nu poate fi primit și datorită faptului că omisiunea instanței de a se pronunța asupra unui apel putea fi invocată numai de partea care ar fi suferit o vătămare, în speță, intervenienta B. M.. Or, aceasta nu a declarat recurs în cauză.
Totodată, Curtea reține că nemenționarea în hotărârea recurată a termenului în care se poate exercita calea de atac a recursului nu atrage nulitatea de drept a acesteia, după cum a apreciat recurentul. Este adevărat că art. 261 c.pr.civ. stipulează că hotărârea va cuprinde și aceste mențiuni, însă nici o dispoziție legală nu sancționează cu nulitatea hotărârea judecătorească în cazul în care aceste mențiuni nu sunt incluse în cuprinsul ei. Chiar în cazul în care s-ar accepta că lipsa acestor mențiuni ar conduce la nulitatea hotărârii, această nulitate ar fi una relativă, operând în condițiile art. 105 alin. 2 c.pr.civ., respectiv sub condiția pricinuirii în persoana părții a unei vătămări ce trebuie dovedită de parte și care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; or, în speță, recurentul nu a dovedit întrunirea acestor condiții, atâta timp cât recursul a fost formulat în termen.
Motivul de recurs prin care se invocă nemotivarea hotărârii recurate, este de asemenea nefondat, având în vedere că instanța de apel a analizat în considerentele deciziei soluția dată de prima instanță, iar faptul dacă această analiză este sau nu corectă din perspectiva legii aplicabile raportului juridic dedus judecății este o chestiune ce ține de legalitatea hotărârii pronunțate, și nu de nemotivare.
Sub acest aspect, în literatura de specialitate și practica judiciară s-a statuat constant că instanța nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor care susțin motivul de modificare sau de casare, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial.
Chiar dacă dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale impun instanțelor naționale să-și motiveze deciziile (cauza B. vs. România), această obligație nu presupune existența unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esențiale care au fost supuse spre judecată instanței, iar în considerentele hotărârii trebuie să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunțării acesteia.
Față de cele mai sus reținute,Curtea apreciază că hotărârea și încheierea atacate în cauză sunt corespunzător și temeinic motivate de către instanța fondului,chiar dacă succint și permit controlul judiciar, nefiind dată cu încălcarea dispozițiilor art.261 pct.5 C.p.c.
Critica ce vizează interpretarea greșită a actului dedus judecății, cu consecința schimbării naturii și înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al actului autentificat sub nr. 5938 din 12 noiembrie 2001 de BNP D. E. se reține a fi întemeiată.
Conform dispozițiilor art. 977 Cod civil interpretarea contractului se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor utilizați.
De asemenea, toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din întregul act (art. 982 Cod civil).
În speță, se reține că prin actul adițional nr. 531/24.03.2009, act ce constituie titlul executoriu al intimatului reclamant C. R., acesta împreună cu H. V., apelanta pârâtă, au convenit ca reclamantul să cesioneze aportul la capitalul social reprezentând 10 părți sociale a câte 10 RON și să se retragă din societate, urmând să primească în schimb suma de 40.000 lei și suprafața de teren de 833,33 mp situat în Păulești, ..
În cuprinsul actului adițional depus în copie la dosarul de fond, fila 15, se arată în mod expres că, suma de 40.000 RON va fi achitată din încasările societății sau din surse financiare propriii ale asociatului unic H. V. astfel:_ RON până la data de 5 aprilie 2009 și suma de_ RON până la data de 20 iulie 2009, motivul promovării prezentei acțiuni fiind acela că, apelanta pârâtă nu a achitat
Analizând conținutul acestui act adițional, Curtea constată că instanța de apel a interpretat greșit clauza referitore la plata sumei de 40.000 lei pe care intimata H. V. s-a obligat să o achite „din încasările societății sau din surse financiare proprii” ale asociatului unic, fiind stabilite și termene în acest sens.
Interpretând în mod restrictiv noțiunea „surse financiare proprii” instanța de apel a considerat că recurentul-reclamant nu poate recurge la procedura instituită de art.493 Cod pr.civilă pentru acoperirea creanței sale.
Această interpretare nu poate fi primită întrucât ar lipsi contractul părților de efecte juridice. Or, interpretarea clauzelor contractului se face în sensul de a produce efecte juridice conform art. 982 Cod civil.
Prin urmare, formularea prezentei acțiuni în faza de executare silită, în condițiile în care executorul judecătoresc nu a identificat alte bunuri sau venituri proprii ale debitoarei, are ca scop tocmai transformarea bunurilor comune în venituri proprii, procedură permisă de art.493 Cod pr.civilă care prevede posibilitatea creditorilor personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș de a urmări imobilele aflate în proprietate comună prin procedura partajului judiciar.
În concluzie, instanța de apel a schimbat înțelesul lămurit al actului adițional și hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a art.493 Cod pr.civilă, ceea ce atrage incidența motivului de modificare prev. de art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă.
Pe cale de consecință, Curtea în baza art.312 Cod pr.civilă va admite recursul, va modifica în tot decizia și pe fond va menține sentința.
Totodată, în baza art. 274 c.pr.civ.vor fi obligați intimații-pârâți la 4989,50 lei cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamatul C. R., domiciliat în Ploiești, ., ., ., județ Prahova, împotriva deciziei civile nr.403 din 9.09.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți H. V.-M., H. V. și intimata-intervenientă B. M., toți domiciliați în Ploiești, . G., nr.20, ., județ Prahova și în consecință:
Modifică în tot decizia și pe fond menține sentința.
Obligă intimații-pârâți la 4989,50 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 14 ianuarie 2014.
PreședinteJudecători
V. S. E. MarinVera-A. P.
Grefier
A. F.
Operator de date cu caracter personal
nr.notificare 3120/2006
2014-02-12
2 ex.
VS/FA
d. f. Jud.Ploiești nr._
j.f. M. C.
d.a. Trib. Prahova nr._
j.a. N. C.
A. G. H.
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Grăniţuire. Decizia nr. 1575/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
