Cereri. Decizia nr. 565/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 565/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 1115/120/2015/a1.1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ-
Dosar nr._
DECIZIA NR. 565
Ședința publică din data de 9 septembrie 2015
Președinte - P. M. G.
Judecători - M. I. G. - V. G.
Grefier - J. Părcălăbescu
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare a deciziei civile nr. 523 pronunțată la 11 iunie 2015 de Curtea de Apel Ploiești, formulată de T. V., domiciliată în Târgoviște, cod poștal_, județul Dâmbovița în contradictoriu cu intimata P. M. TÂRGOVIȘTE, cu sediul în Târgoviște, .-3, Cod poștal_, județul Dâmbovița.
Cerere scutită de taxă de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatoarea T. V., personal și curatorul B. M., lipsind intimata P. municipiului Târgoviște.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că la 09.09.2015, prin Serviciul Registratură, s-a depus la dosar cererea prin care contestatoarea solicită judecata cauzei în lipsa sa.
Curator B. M. arată că s-a prezentat în instanță ca urmare a citației primite la data de 31.07.2014 și nu are pretenție la un onorariu.
Curtea, având în vedere că, la acest termen de judecată, contestatoarea T. V. s-a prezentat personal în instanță, apreciază că nu mai este necesară prezența curatorului special desemnat in baza art. 80 alin. 4 NCPC.
Contestatoarea T. V., având cuvântul, arată că nu dorește să rămână la dezbateri, solicită judecata cauzei în lipsă și părăsește sala.
Curtea ia act de declarația contestatoarei în sensul că solicită judecata cauzei în lipsă și constatând cauza în stare de judecată, rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra contestației în anulare de față, reține următoarele:
Împotriva încheierii de ședință din 17 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, a formulat recurs contestatoarea T. V., criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea cererii, contestatoarea T. V. a învederat că încheierea atacată i-a fost comunicată la data de 23 martie 2014, la sediul instanței.
De asemenea, contestatoarea arată că, deși completul a luat cunoștință, referitor la faptul că cererea depusă pe 30.01.2015 contra încheierii din 26.01.2015, în dosarul nr._, Secția civilă a Judecătoriei Târgoviște, a fost depusă drept cerere de recurs contra hotărârii, conform art. 444 Cod pr. civilă și nicidecum plângere contra contestație tergiversare, deoarece a declarat cererea din 20.01.2015, dosar nr._ – Secția Civilă a Judecătoriei Târgoviște drept o contestație în anulare și nu o constatare a tergiversării dosarului.
Astfel, recurenta a arătat că având în vedere faptul că cererea cu nr._ /a1 reprezintă un recurs, cererea sa cu nr._ este contestație în anulare față de recurs, deci nu o contestație în anulare față de plângerea de constatare tergiversare dosar.
Curtea, din oficiu, la termenul din 11.06.2015 față de obiectul încheierii recurate, în temeiul art.248 alin 1 NCPC raportat la art. 39 din OUG 80/2013 a invocat excepția inadmisibilității recursului și a rămas în pronunțare asupra acesteia.
Prin decizia nr. 523/11 iunie 2015 Curtea de Apel Ploieștia admis excepția de inadmisibilitate a cererii de recurs invocată din oficiu și a respins recursul ca inadmisibil.
La data de 30.06.2015 T. V. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 523/11.06.2015 a Curții de Apel Ploiești.
În motivarea cererii, contestatoarea a susținut că decizia este abuzivă, ilegală și greșită, întrucât instanța ar fi trebuit să pronunțe o încheiere, nu decizie; instanța nu îi recunoaște dreptul la calea de atac împotriva încheierii din 17.03.2015 și invocă dispozițiile art. 39 alin. 2 din OUG 80/2013, care prevăd că hotărârea se dă într-o cerere de reexaminare este definitivă, ignorând dispozițiile art. 444 alin. 1 NCPC care se referă la recursul contra hotărârilor ce conțin dispoziții contradictorii, principiu aplicabil și in cauza de față; instanța nu se pronunță asupra susținerilor din cererea de recurs formulată la data de 23.03.2015 la Tribunalul Dâmbovița, în care precizează că a formulat „contestație în anulare_ față de cererea de recurs_ /a1 –Tribunalul Dâmbovița și nu față de o plângere contestație tergiversare-cerere din 30.01.2015 dosar_ Judecătoria Târgoviște.
În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 503 alin. 1 NCPC.
Examinând contestația, prin prisma motivelor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată următoarele:
Prin decizia nr. 523/11 iunie 2015 Curtea de Apel Ploieștia admis excepția de inadmisibilitate a cererii de recurs invocată din oficiu și a respins recursul ca inadmisibil.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în dreptul procesual român inadmisibilitatea unei căi de atac poate fi analizată din perspectiva faptului că mijlocul procesual ales de părți pentru valorificarea drepturilor și apărarea intereselor lor, fie nu este prevăzut de dispozițiile legale a fi exercitat în anumite situații, fie deși este reglementat din punct de vedere juridic, trebuie îndeplinite anumite condiții privind momentul la care acesta poate fi declanșat, condiții care nu se regăsesc în speța respectivă.
În pricina de față, din cuprinsul actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a reținut că recurenta, după . Noului Cod de procedură civilă, a investit instanța cu o contestație în anulare.
Împotriva rezoluției Tribunalului Dâmbovița în dosarul nr._, prin care s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a taxei de timbru în cuantum de 100 lei petenta a formulat cerere de reexaminare, ce a fost respinsă prin încheierea din data de 17.03.2015, atacată pe calea prezentului recurs.
În ceea ce privește admisibilitatea formulării unei cereri de recurs împotriva încheierii de respingerea a cererii de reexaminare a taxei de timbru, instanța a reținut că potrivit art. 39 din OUG nr. 80/2013 „împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea de reexaminare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru”
În alineatul 2 al aceluiași text se menționează că “ cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere definitivă. Dispozițiile art. 200 alin. (2) teza I din codul de procedură civilă rămân aplicabile în ceea ce privește complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanța va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condițiile art. 201 alin. (1) din Codul de procedură civilă, numai după soluționarea cererii de reexaminare”.
Din cuprinsul celor expuse anterior Curtea a reținut că dacă partea este nemulțumită de modalitatea de determinare a taxei judiciare de timbru de către instanță, inclusiv de stabilirea caracterului evaluabil în bani al cererii, are posibilitatea de a formula reexaminare, cale de atac exclusivă pentru soluționarea incidentelor privind timbrajul, întrucât asemenea critici nu pot fi susținute prin intermediul altor căi de atac, de vreme ce legea specială pune la îndemâna părții interesate o cale de atac clară, precisă și previzibilă.
Conchide instanța că reexaminarea este singura cale de atac prin intermediul căreia poate fi cenzurată existența și întinderea obligației de plată a taxei judiciare de timbru, sub aceste aspecte neexistând un drept de opțiune între formularea unei cereri de reexaminare și exercitarea unei alte căi de reformare.Ca atare, măsura privind taxa judiciară de timbru devine definitivă prin soluționarea reexaminării sau prin expirarea termenului de exercitare a acestei căi de atac, după caz.
În condițiile în care textul de lege anterior menționat nu prevede posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva încheierii de respingere a cererii de reexaminare, Curtea a apreciat că excepția inadmisibilității recursului formulat de petentă împotriva acestei încheieri, invocată din oficiu, este întemeiată, motiv pentru care a admis-o și, pe cale de consecință, în baza art. 488 din Noul Cod de procedură civilă, a respins ca inadmisibil recursul formulat împotriva încheierii din 17.03.2015, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița privind reexaminarea taxei de timbru.
Petenta, deși invocă temeiul de drept prevăzut de art. 503 al. 1 c.pr.civ., susține în realitate alte motive de nemulțumire cu privire la decizia nr. 523/2015 a Curții de Apel Ploiești.
Astfel, potrivit art. 503 alin. 1 NCPC „hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.”
Deși în cuprinsul cererii nu rezultă aceste aspecte, Curtea, analizând modalitatea în care s-a procedat la citarea contestatoarei la termenul la care a fost soluționat recursul său, constată că, aceasta a primit personal citația, conform dovezii aflată la fila 10 dosar nr._ /a1, formulând și o cerere de judecare în lipsă pentru termenul din data de 11 iunie 2015 din care rezultă că avea cunoștință de termenul acordat.
Având în vedere că, potrivit dispozițiilor art.152 NCPC, cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită, instanța urmează a da o calificare corectă a motivelor de revizuire ce rezultă din lecturarea cererii.
Astfel, potrivit art. 503 al. 2 c.pr.civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
Din toate aceste cazuri, motivele invocate de revizuientă pot fi încadrate în dispozițiile art. 503 al. 2 pct. 2 și 3, aceasta apreciind că în mod eronat instanța de recurs, prin decizie și nu încheiere, nu îi recunoaște dreptul de a ataca încheierea din data de 17.03.2015, evitând să se pronunțe asupra susținerilor sale din cererea de recurs.
Contestația în anulare specială reglementată de art. 503 al. 2 C.pr.civilă este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce se poate exercita numai pentru motivele strict prevăzute de acest text. În literatura de specialitate s-a subliniat în mod constant faptul că aceste dispoziții au un câmp limitat de aplicare, astfel că ele trebuie interpretate în toate cazurile în mod restrictiv, pentru a nu deschide în ultimă instanță calea unui veritabil recurs la recurs.
Prevederea cuprinsă în textul de lege mai sus menționat conform căreia o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
Prin urmare, greșelile instanței de recurs care pot deschide calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.
Rezultă deci că în această ipoteză legea are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au condus la pronunțarea unei soluții eronate, iar în această categorie intră greșelile comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei (cum ar fi respingerea recursului ca tardiv deși fusese depus în termen la poștă, anularea lui ca netimbrat cu toate că dovada privind plata taxei de timbru se afla la dosar).
Raportat la cele mai sus expuse se constată că și instanța de contencios european a stabilit în cauza M. vs. România -_/03, la 29 iulie 2008- că o cale extraordinară de atac, nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui “defect fundamental”, care poate conduce la arbitrariu.
De asemenea în cauza cauza Ryabikh vs. Rusiei s-a stabilit că o atare cale de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar o excepție de la această regulă se admite numai atunci când este justificată de circumstanțe riguroase și de substanță.
Analizând conținutul prezentei contestații, instanța reține că nemulțumirile formulate de parte se referă la modul eronat, în opinia sa, în care s-au soluționat în recurs pretențiile sale, în condițiile în care a fost invocată din oficiu și admisă excepția inadmisibilității recursului, nefiind invocate erori materiale în înțelesul art. 503 al. 2 pct. 2 C.pr.civilă, ci eventuale greșeli de judecată.
Având în vedere considerentele expuse anterior rezultă că motivele prezentei acțiuni nu se referă la “erori materiale” în sensul dispozițiilor art. 503 al. 2 pct. 2 C.pr.civilă, ci la eventuale greșeli de judecată, de apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor legale, care nu pot fi remediate pe această cale.
De asemenea, Curtea de Apel constată că în considerentele deciziei atacate au fost cuprinse motivele pentru care au fost nu au mai fost analizate criticile recurentei, actualmente contestatoare, nefiind incidente nici dispozițiile art. 503 al. 2 pct. 3 c.pr.civ..
Astfel, s-a arătat că reexaminarea este singura cale de atac prin intermediul căreia poate fi cenzurată existența și întinderea obligației de plată a taxei judiciare de timbru, sub aceste aspecte neexistând un drept de opțiune între formularea unei cereri de reexaminare și exercitarea unei alte căi de reformare,iar măsura privind taxa judiciară de timbru devine definitivă prin soluționarea reexaminării sau prin expirarea termenului de exercitare a acestei căi de atac, după caz.
În condițiile în care textul de lege anterior menționat nu prevede posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva încheierii de respingere a cererii de reexaminare, instanța care a pronunțat decizia a cărei revizuire se solicită, a apreciat că excepția inadmisibilității recursului formulat de petentă împotriva acestei încheieri, invocată din oficiu, este întemeiată, motiv pentru care a admis-o.
Ca atare, nu se poate aprecia că nu au fost analizate unele din motivele invocate de către recurentă, câtă vreme instanța de recurs a răspuns în concret acestora, apreciindu-le ca inadmisibile.
Față de considerentele mai sus arătate, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate ale unei contestații în anulare, în limitele mai sus expuse, conform art. 503 C.pr.civilă, instanța, în baza art.508 C.pr.civilă, va respinge contestația în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare a deciziei civile nr. 523 pronunțată la 11 iunie 2015 de Curtea de Apel Ploiești, formulată de T. V., domiciliată în Târgoviște, cod poștal_, județul Dâmbovița în contradictoriu cu intimata P. M. TÂRGOVIȘTE, cu sediul în Târgoviște, .-3, Cod poștal_, județul Dâmbovița
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 septembrie 2015.
Președinte, Judecători,
P. M. G. M. I. G. V. G.
Grefier,
J. Părcălăbescu
Red. GMI
Tehnored. PJ
2 ex/ 18.09.2015
operator de date cu caracter personal,
nr. notificare 3120
| ← Succesiune. Decizia nr. 563/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1129/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
