Pretenţii. Decizia nr. 1129/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 1129/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 578/259/2015*

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

Secția I Civilă

Dosar Nr._

DECIZIA Nr. 1129

Ședința publică din data de 15 septembrie 2015

Președinte - V. G.

Judecător - V. S.

Grefier - V. M.

Pe rol fiind judecarea cererii de revizuire a deciziei penale nr.66 pronunțată la 26 ianuarie 2015 de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr._, cerere formulată de revizuentul P. I. A., domiciliat în comuna B. A., ..24, județul Prahova, în contradictoriu cu intimații B. D.-Ș., B. C., ambii domiciliați în comuna B. A., ..24, județul Prahova, A. I. T., domiciliat în Ploiești, ..3, ..4, . - prin mandatar M. A., conform procurii judiciare nr. 103/19.01.2015 de Societatea Profesională Notarială NOTALEX, M. V., domiciliat în Ploiești, ., județul Prahova.

Cerere de revizuire scutită de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: revizuientul P. I.-A. reprezentat de avocat N. E. din Baroul Prahova, intimatul A. I.-T. prin procurator M. A., lipsind celelalte părți.

Curtea, în temeiul disp. art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și îndrumă să se recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, pune în discuție excepția inadmisibilității cererii de revizuire raportat la disp. art. 509 din noul Cod de procedură civilă conform căreia revizuirea unei hotărâri pronunțată asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută pe această cale procedurală.

Avocat N. E. solicită respingerea excepției motivat de faptul că, cererea de revizuire își regăsește temeiul principal în disp. art. 452 al.2 Cod pr.penală, potrivit cărora revizuirea hotărârilor penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută doar în fața instanței civile. În hotărârea penală definitivă nu se folosește sintagma „care a rămas definitivă”, iar hotărârea definitivă este decizia penală a Curții de Apel Ploiești.

Procuratoarea M. A. având cuvântul pentru intimatul A. I. T. solicită admiterea excepției invocată de instanță.

Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției inadmisibilității cererii de revizuire.

C u r t e a,

Asupra cererii de revizuire de față, constată:

Prin cererea întregistrată pe rolul Judecătoriei M. sub nr._, revizuentul P. I. A. a solicitat revizuirea deciziei penale nr. 66 din 26.01.2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._, exclusiv sub aspectul laturii civile a cauzei penale, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin.1 punctul 1 din Codul de procedură civilă.

Prin sentința civilă nr. 341 din 06 mai 2015, Judecătoria M. a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr._ .

La termenul de judecată din 15 septembrie 2015, Curtea a invocat din oficiu excepția inadmisiblității cererii de revizuire raportat la dispozițiile art. 509 din Codul de procedură civilă.

Examinând decizia a cărei revizuire se solicită prin prisma excepției invocate din oficiu, Curtea constată următoarele:

Prin cererea de revizuire formulată, revizuentul P. I. A. a solicitat revizuirea deciziei penale nr. 66/2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, exclusiv sub aspectul laturii civile a cauzei penale.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin.2 din Codul de procedură penală, revizuirea hotărârilor judecătorești penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în fața instanței civile, potrivit Codului de procedură civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin.1 din Codul de procedură civilă, obiectul unei cereri de revizuire poate fi numai o hotărâre pronunțată asupra fondului sau care evocă fondul.

În cauză, prin decizia penală nr. 66 pronunțată la 26 ianuarie 2015 de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr._, a cărei revizuire se solicită, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul P. I. A. împotriva sentinței penale nr. 243 din data de 24.09.2014, pronunțată de Judecătoria M. și a fost obligat apelantul – inculpat la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat.

În aceste condiții, Curtea constată că decizia a cărei revizuire se solicită nu reprezintă o ”hotărâre pronunțată asupra fondului sau care evocă fondul” în sensul dispozițiilor art. 509 alin.1 din Codul de procedură civilă. O atare hotărâre este sentința penală nr. 243/2014, prin această hotărâre, rămasă definitivă, fiind soluționat fondul laturii civile a cauzei penale.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin.1 coroborat cu art. 513 alin.3 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite excepția inadmisibilității cererii de revizuire și va respinge cererea ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția inadmisibilității cererii de revizuire.

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire a deciziei penale nr. 66 pronunțată la 26 ianuarie 2015 de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr._, cerere formulată de revizuentul P. I. A., domiciliat în comuna B. A., ..24, județul Prahova, în contradictoriu cu intimații B. D.-Ș., B. C., ambii domiciliați în comuna B. A., ..24, județul Prahova, A. I. T., domiciliat în Ploiești, ..3, ..4, . - prin mandatar M. A., conform procurii judiciare nr. 103/19.01.2015 de Societatea Profesională Notarială NOTALEX, M. V., domiciliat în Ploiești, ., județul Prahova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 septembrie 2015.

Președinte, Judecător,

V. G. V. S.

Grefier,

V. M.

red. VG

tehnored. VG/VM

7 ex./24.09.2015

Operator de date cu caracter

personal Nr.notificare 3120

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 1129/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI