Grăniţuire. Decizia nr. 178/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 178/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 482/315/2010**
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ-
Dosar nr._
DECIZIA NR. 178
Ședința publică din data de 18 februarie 2015
Președinte - P. M. G.
Judecători - M. I. G.
- V. G.
Grefier - J. Părcălăbescu
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamantul C. I., cu domiciliul în comuna Băleni, . Dâmbovița împotriva deciziei civile nr. 444 pronunțată la 18 noiembrie 2014 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul I. M. N., domiciliat în comuna Băleni, . Dâmbovița.
Recurs timbrat cu 0,50 lei timbru judiciar și cu 4 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr._, care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant C. I., personal, lipsind intimatul-pârât I. N..
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că la data de 12.02.2015, prin Serviciul Registratură, intimatul I. N. a depus la dosar întâmpinare și un set de înscrisuri.
Recurentul C. I., având cuvântul, arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea, având în vedere că s-a declarat recurs împotriva unei hotărâri pronunțată în faza procesuală a recursului, în raport de dispozițiile art. 299 C.pr.civilă, coroborate cu art. 377 alin. 2 pct. 4 C.pr.civilă, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității recursului.
Recurentul C. I., având cuvântul, solicită respingerea excepției și admiterea recursului astfel cum a fost formulat, întrucât a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei înainte de împlinirea termenului de perimare
CURTEA :
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr._ , reclamantul C. I. a chemat în judecată pe pârâtul I. N., solicitând grănițuirea proprietăților celor două părți.
Prin încheierea din data de 9.10.2012 s-a dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă, având în vedere că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței, în sensul de a menționa pe ce întindere solicită grănițuirea și criteriile pe baza cărora apreciază că instanța ar trebui să stabilească granița dintre terenuri.
Reclamantul a formulat o cerere de repunere pe rol la data de 01.02.2013 care a fost respinsă în mod irevocabil.
Prin sentința civilă nr. 1782/23.04.2013 Judecătoria Târgoviște a admis excepția perimării, invocată din oficiu și a constatat perimată cererea de chemare în judecată.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 09.10.2012, când cauza a fost suspendată și de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina reclamantului.
Faptul că reclamantul a formulat o cerere de repunere pe rol la data de 01.02.2013, s-a considerat de către instanță că nu este de natură să întrerupă termenul de perimare, atâta vreme cât a fost respinsă, suspendarea curgând în tot acest interval, de vreme ce cauza nu a fost repusă pe rol.
S-a mai stabilit că pentru a opera perimarea, trebuie îndeplinite cumulativ trei condiții care se desprind din prevederile înscrise în art. 248 Cod procedură civilă, respectiv: învestirea instanței cu o cerere care a declanșat o judecată în primă instanță sau într-o cale de atac, rămânerea pricinii în nelucrare timp de un an în materie civilă și timp de șase luni în materie comercială, lăsarea pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.
Potrivit dispozițiilor art. 248 C.proc.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 C.proc.civ., perimarea se poate constata și din oficiu.
Prima instanță a concluzionat că cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, pricina rămânând în nelucrare mai mult de un an din vina reclamantului, care nu a menționa pe ce întindere solicită grănițuirea și criteriile pe baza cărora apreciază că instanța ar trebui să stabilească granița dintre terenuri.
astfel că față de dispozițiile art. 248 și 252 Cod procedură civilă, a admis excepția perimării invocată din oficiu.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs reclamantul, susținând că nu a fost împlinit termenul de perimare deoarece a formulat mai multe cereri de repunere pe rol a cauzei.
La data de 26.06.2014 recurentul a solicitat recalificarea căii de atac din recurs în apel, cerere respinsă de instanță, astfel cum rezulta din practicaua încheierii de ședința din data de 26.06.2014.
Prin decizia civilă nr. 444 pronunțată la 18 noiembrie 2014, Tribunalul Dâmbovița a respins recursul, ca nefondat, reținând că potrivit dispozițiilor art. 248 alin.1 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată, apel, contestație, recurs, etc. se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit art. 252 alin.1, perimarea se constata din oficiu sau la cererea părții interesate.
Totodată, in conformitate cu disp. art.250 alin.1 C.proc.civ., cursul perimării este suspendat cat timp dăinuiește suspendarea judecații, pronunțata de instanța in cauzele prevăzute de art.244, precum si in alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzata de lipsa de stăruința a părților in judecata.
In cauză, tribunalul a apreciat că in mod corect instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.248 C.proc.civ, pricina rămânând in nelucrare mai mult de un an din vina părții reclamante.
Astfel, tribunalul a constatat ca suspendarea judecații a fost dispusa la data de 09.10.2012, potrivit art. 155 ind 1 C.proc.civ., data de la care nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedura, care sa determine întreruperea termenului de perimare.
Tribunalul a reținut că cererile de repunere pe rol, formulate de reclamant nu sunt de natura sa întrerupă cursul perimării, in condițiile in care au fost respinse de instanța de fond, cu menținerea măsurii suspendării. Mai mult, atât încheierea inițială de suspendare, cat si cea de respingere a cererii de repunere pe rol a cauzei, au fost confirmate de instanța de recurs, care a apreciat ca legala măsura suspendării cauzei, in condițiile in care reclamantul nu a făcut precizările cerute de instanța de fond pentru soluționarea cauzei.
S-a mai arătat că nu poate fi luată în seamă cererea de repunere pe rol a cauzei formulata de reclamant la data de 03.04.2013, in care a arătat ca solicita grănițuirea pe lungimea de 141,46 ml, deoarece aceasta nu constituie un act de procedura de natura a întrerupe termenul de perimare, fiind făcuta după împlinirea termenului de 1 an, care a început sa curgă de la data primei încheieri de suspendare-09.10.2012, perimarea operand de drept.
Pentru considerentele mai sus expuse, tribunalul, în temeiul disp. art.304 Cod procedură civilă, a respins recursul ca nefondat și a menținut sentința civilă apelată.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul C. I. care a susținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiului cod de procedură, astfel că termenul de perimare era de un an, și nu de șase luni.
A mai susținut recurentul că nici în situația în care se consideră că sunt aplicabile dispozițiile noului cod de procedură nu era împlinit termen de 6 luni, deoarece „în ziua de recurs a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei”.
În raport de motivele invocate, recurentul a solicitat casarea celor două hotărâri.
La termenul de judecată din 18 februarie 2014, Curtea, din oficiu, a invocat, excepția inadmisibilității cererii de recurs pe care a pus-o în discuția părților și a rămas în pronunțare asupra acesteia..
Analizând excepția sus-menționată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului cât și a textelor legale incidente, Curtea constată că aceasta este întemeiată, iar recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În dreptul procesual român, inadmisibilitatea unei căi de atac poate fi analizată din perspectiva faptului că mijlocul procesual ales de părți pentru valorificarea drepturilor și apărarea intereselor lor, fie nu este prevăzut de dispozițiile legale a fi exercitat în anumite situații, fie deși este reglementat din punct de vedere juridic, trebuie îndeplinite anumite condiții privind momentul la care acesta poate fi declanșat, condiții care nu se regăsesc în speța respectivă.
Conform art. 299 Cod procedură civilă obiectul recursului îl reprezintă hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, dispozițiile art. 282 alin. 2 fiind aplicabile în mod corespunzător.
În speța de față, se reține că prin sentința civilă nr. 1782/23.04.2013 Judecătoria Târgoviște a admis excepția perimării, invocată din oficiu și a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. I., iar în cuprinsul hotărârii s-au explicat, prin trimitere la textele de lege incidente argumentele pentru care se justifică o atare soluție.
Potrivit art. 253 alin. 2 Cod procedură civilă împotriva hotărârii pronunțate în baza art. 248 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, se poate formula recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Cert este că împotriva acestei hotărâri reclamantul a exercitat calea de atac a recursului, iar prin decizia civilă nr. 444 pronunțată la 18 noiembrie 2014, Tribunalul Dâmbovița a respins recursul, ca nefondat.
Din actele și lucrările dosarului reiese că decizia mai sus-menționată a fost pronunțată într-un complet format din trei judecători, astfel cum prevăd dispozițiile art.54 alin. 2 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară a instanțelor judecătorești, în calea de atac a recursului și ea este irevocabilă, potrivit dispozițiilor art. 377 alin.2 pct.4 C.pr.civilă.
Din interpretarea dispozițiilor art. 299 Cod procedură civilă rezultă că dreptul la recurs există numai în ceea ce privește hotărârile pronunțate de instanța de fond sau de apel, fiind exclusă posibilitatea să se declare această cale de atac împotriva unei hotărâri pronunțate tot în faza procesuală a recursului.
Cu privire la acest text de lege, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 92/1996, a stabilit că el este constituțional atât în raport cu prevederile art. 20, art.21 alin.2, art.24 și art.129 din Constituție, cât și cu art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pe considerentul că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitatea de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât, accesul liber la justiție nu înseamnă accesul în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.
Având în vedere că decizia nr. 444 pronunțată la 18 noiembrie 2014, Tribunalul Dâmbovița este o hotărâre irevocabilă, împotriva căreia nu poate fi declarată calea de atac a recursului, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art. 137 C.pr.civilă, potrivit căruia instanța trebuie să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii, coroborat cu art. 299 Cod procedură civilă va admite excepția inadmisibilității recursului și, pe cale de consecință, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.pr.civilă, va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul .
Cert este că o atare modalitate de soluționare a cauzei nu aduce atingere art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât acest text, care reglementează dreptul la un recurs efectiv, ca drept subiectiv de natură procesuală, nu poate fi interpretat ca reclamând un recurs intern pentru orice doleanță pe care o poate invoca o persoană în baza Convenției. Astfel cum reiese din jurisprudența Curții dezvoltată în această materie, art. 13 din Convenție impune o cale internă de atac în fața unei „autorități naționale competente” care să examineze o cerere întemeiată pe dispozițiile Convenției numai pentru plângerile care pot fi apreciate ca fiind posibil de susținut în raport de dispozițiile Convenției.
Din moment ce apărările recurentului au fost examinate în cadrul unei proceduri judiciare care a parcurs deja un grad de jurisdicție ( prin pronunțarea deciziei nr. 444/18.nov.2014), cu respectarea garanțiilor reglementate de art. 6 din Convenție privind dreptul la un proces echitabil, prin raportare atât la prevederile Convenției menționate anterior, cât și la dispozițiile art. 299 alin.1 Cod proc.civilă, recursul declarat de reclamant apare ca fiind inadmisibil, motiv pentru care va fi respins în consecință. O atare soluție se impune plecând și de la considerentul că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu.
Respinge ca inadmisibil recursul formulat de reclamantul C. I., cu domiciliul în comuna Băleni, . Dâmbovița împotriva deciziei civile nr. 444 pronunțată la 18 noiembrie 2014 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul I. M. N., domiciliat în comuna Băleni, . Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2015.
Președinte, Judecători,
P. M. G. M. I. G. V. G.
Grefier,
J. Părcălăbescu
Red. GV
Tehnored.PJ
2 ex/23.02.2015
j.f. N. M. A.
d.f. nr._ 013* Judecătoria Târgoviște
j.a. C. M. G., S. D., B. Brînzică
operator de date cu caracter personal, nr. notificare 3120
| ← Anulare act. Decizia nr. 140/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 159/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
