Revendicare imobiliară. Decizia nr. 159/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 159/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 874/281/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 159
Ședința publică din data de 16 februarie 2015
Președinte - V.-A. P.
Judecători - C. - P. B.
- E.-S. L.
Grefier - N. M.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul T. R., domiciliat în București, ., ., ., sector 1, împotriva deciziei civile nr. 349/29 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul M. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurentul-reclamant T. R., reprezentat de avocat T. M., din cadrul Baroului Prahova, în baza împuternicirii avocațiale . nr._ și intimatul-pârât M. Ploiești, reprezentat de consilier juridic O. A., în baza delegației aflată la fila 9 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act de declarația părților, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat T. M., având cuvântul pentru recurentul-reclamant T. R., susține oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, arătând, în esență, că solicită admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului, schimbarea sentinței, admiterea acțiunii și obligarea pârâtului să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 742 m.p., conform raportului de expertiză I. G.. Hotărârea recurată este lovită de nulitatea prevăzută de art. 304 pct.9 Cod pr.civilă, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 480 Cod civil, art. 23 din Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005.
Prin Decretul nr. 92/1950 autorului reclamantului i-au fost naționalizate 4 proprietăți, printre care și cea din . ., jud. Prahova.
Inițial, prin sentința civilă nr. 160/2005 a Tribunalului Prahova s-a constatat dreptul reclamantului la despăgubiri pentru imobilul teren și construcții, proba dreptului de proprietate făcându-se cu actul de vânzare-cumpărare întocmit la data de 26.06.1926, ce a fost transcris și din care rezultă că privește casele cu tot terenul lor din Ploiești. La acel moment nu se specifica întinderea terenului, ci se specifica dobândirea construcțiilor cu tot terenul de sub ele sau se menționa doar lungimea sau fațada terenului.
Ulterior, s-a dispus și restituirea în natură prin decizia nr. 75/2009 a Curții de Apel Ploiești a construcțiilor și terenului în suprafață de 1540 m.p., identificat prin raportul de expertiză.Prin raportul de expertiză B. L. nu a fost măsurată suprafața de teren, ci doar s-a identificat, poziționat și evaluat. Prin raportul de expertiză I. G. s-a măsurat și configurat pe schița de plan întregul teren aferent adresei poștale din Ploiești, . și s-a constatat că suprafața este de 2282 m.p., mai mare cu 742 m.p., suprafață solicitată prin acțiunea în revendicare din prezent.
Suprafața a fost folosită de la preluare în același fel, nu au existat alte cereri de restituire decât a autorului recurentului-reclamant din prezenta cauză.
S-a mai arătat că în planurile din 1932 și 1952 au existat două construcții, în continuarea celor principale, una situată parțial pe terenul restituit și parțial pe cel solicitat și cea de-a doua situată pe cel revendicat azi, dar acestea au fost demolate.
D. fiind că s-a făcut pe deplin dovada dreptului de proprietate, se solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic O. A., având cuvântul pentru intimatul-pârât M. Ploiești, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea soluției anterioare, care este legală și temeinică. Pentru terenul solicitat nu s-a făcut dovada titlului de proprietate, respectiv că a avut mai mult de 1452 m.p. cât a fost reconstituit. În prezent terenul este mai mare, deoarece în clădire a funcționat o grădiniță și pentru ca aceasta să-și desfășoare activitatea în condiții normale, au fost luate suprafețe de la străzile învecinate. Depune concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamantul T. R. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronnța în contradictoriu cu pârâtul M. Ploiești, să se dispună restituirea suprafeței de teren de 620 m.p. situată în mun. Ploiești, ..
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că bunicul matern, F. I. T., a fost proprietar al imobilului situat în Ploiești, . (fost G. P. nr. 27), compus din construcții și teren, naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 - poziția 51 conform anexei Prahova.
A mai arătat reclamantul că a făcut demersuri în baza Legii nr. 112/1995, iar ulterior, în baza Legii nr. 10/2001 - prin decizia nr. 75/2009 a Curții de Apel Ploiești dispunându-se restituirea în natură a imobilului, compus din terenul în suprafață de 1540 m.p. identificat prin raportul de expertiză B. L. și construcțiile identificate prin raportul de expertiză constructor D. F.-R..
S-a mai susținut că a fost emisă dispoziția nr. 182/2011 a Primarului mun. Ploiești, prin care s-a procedat la restituirea în natură, însă cu prilejul întocmirii documentației tehnice în vederea efectuării lucrărilor cadastrale, s-a constatat că în realitate, suprafața deținută de autorul reclamantului era mai mare cu 620 m.p. decât cea cuprinsă în dispoziția nr.182/2011, reclamantul luând la cunoștință din vechile planuri cadastrale că terenul cuprins în perimetrul . est și vest, proprietăți ale persoanelor fizice, avea construcții acum demolate, aparținând autorului său, precizându-se totodată că pârâtul nu a fost niciodată proprietar asupra acestuia, . o cale de acces secundară spre proprietățile de pe străzile adiacente.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 480 cod civil și ale Legii nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 3045/22.11.2011, Tribunalul Prahova a admis excepția necompetenței materiale a instanței invocată de reclamant și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Ploiești, pe rolul căreia dosarul s-a reînregistrat sub nr._ .
Pe baza probelor administrate în cauză, cu înscrisuri și expertiză tehnică specialitatea topografie - lucrare ce a fost întocmită de expert tehnic I. G., prin sentința civilă nr._/23.10.2013, Judecătoria Ploiești a respins cererea formulată de reclamant ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că prin Decretul nr. 92/1950 s-au naționalizat 4 apartamente ale autorului reclamantului, unul dintre acestea fiind situat în Ploiești, .. 27.
S-a mai reținut că prin sentința civilă nr.160/14.02.2005 (filele 33-35) s-a constatat dreptul reclamantului la despăgubiri pentru imobilul situat în Ploiești, ., iar prin sentința civilă nr. 1608/18.12.2006, Tribunalul Prahova a obligat pârâtul să emită o dispoziție motivată de soluționare a notificării formulate de reclamant în baza Legii nr. 10/2001 privind restituirea în natură a imobilului.
În baza deciziei nr. 75/03.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._, s-a emis de către Primarul mun. Ploiești dispoziția nr. 182/02.02.2011, prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în mun. Ploiești, ., compus din teren în suprafață de 1540 m.p. și construcții.
Prima instanță a mai reținut că articolul 480 Cod civil prevede că proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege, iar conform art. 481, nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.
De asemenea, potrivit art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional - dispozițiile precedente neaducând atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor, conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor.
S-a mai reținut de către instanța de fond că acțiunea în revendicare este introdusă de proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar, iar proba dreptului de proprietate al reclamantului se face prin acte constitutive sau translative de proprietate.
Totodată, potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, iar persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive, este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
Instanța de fond a constatat că prin Decretul de naționalizare nu este precizată vreo suprafață de teren, făcându-se referire doar la construcție. Prin urmare, s-a conchis că reclamantul din prezenta cauză trebuie să facă dovada întinderii dreptului de proprietate prin alte înscrisuri. Această concluzie, a arătat instanța, se desprinde și din interpretarea art. 23 din lege: actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării.
S-a mai reținut că prin hotărârile judecătorești anterior menționate, se constată dreptul reclamantului la restituirea unei suprafețe de teren de 1540 m.p. - reclamantul solicitând 1524 m.p., iar reclamantul susține că suprafața de 620 m.p. (742 m.p. în urma întocmirii raportul de expertiză topo) a fost proprietatea autorului său, însă nu produce niciun act translativ sau constitutiv de drepturi pentru a-și dovedi afirmația.
Mai mult, a reținut instanța, din adresa nr. 952/02.10.2013 emisă de Primăria mun. Ploiești - Direcția de gestiune a patrimoniului (fila 128), rezultă că potrivit planurilor cadastrale de la nivelul anului 1934, imobilul avea o suprafață de 1620 m.p, suprafața revendicată de reclamant făcând parte din proprietățile din . și 33, aparținând altor persoane fizice (fila 131).
Instanța de fond a mai reținut și că în dosarul nr. 3773/2004, în care s-a pronunțat sentința nr. 160, s-a întocmit un raport de expertiză care transpunea în teren actul de proprietate al autorului reclamantului - actul de vânzare-cumpărare nr. 5808/1926, constatându-se că suprafața corectă este de 1540 m.p.
A concluzionat instanța de fond că reclamantul nu a dovedit că autorul său a avut în proprietate suprafața revendicată, astfel încât, constatând netemeinicia acțiunii, a respins-o.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel reclamantul T. R., criticând-o ca nelegală și netemeinică, solicitând, în temeiul disp. art. 296 și urm. Cod pr.civilă, admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței, în sensul admiterii acțiunii așa cum aceasta a fost formulată și precizată în conformitate cu disp. art. 132 alin.2 Cod pr.civilă și obligarea pârâtului de a-i restitui în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de 742 m.p. teren în Ploiești, ..
În motivarea cererii, apelantul-reclamant a precizat că este de acord cu principiile enunțate de instanța de judecată în legătură cu definiția și caracteristicile dreptului de proprietate, așa cum acestea se desprind din legislația internă civilă, dar și cu principiile evocate și desprinse din convențiile internaționale la care România este parte și care completează legislația internă, susținând însă că aplicarea în speța dedusă judecații a acestora s-a făcut fără o analiză corespunzătoare a probatoriilor administrate în cauză, ducând în final la respingerea acțiunii.
Apelantul-reclamant a susținut că prin Decretul nr.92/1950, numitului F. Gh. I., autorul său (bunicul matern), i-au fost naționalizate patru apartamente (în realitate proprietăți), printre care și cea din actuala ..
În acest sens, a învederat apelantul, chiar numai înscrierea în listele anexe ale Decretului de naționalizare reprezintă în sine o dovadă că statul a recunoscut dreptul de proprietate al celui expropriat asupra imobilului în cauză, l-a preluat în proprietate și l-a stăpânit la acel moment, iar faptul că a fost proprietatea autorului său rezultă și din actul nou pe care îl depune ca probă, respectiv actul de vânzare întocmit la data de 24.06.1926 și transcris sub nr. 5.808/26.06.1926 în registrul de transcripțiuni ținut de fostul Tribunal Prahova
În continuare, apelantul-reclamant a susținut că la data de 18.06.1996, Consiliul Local Ploiești confirmă că adresa poștala actuală a imobilului este Ploiești, . din conținutul actului din vânzare invocat mai sus, rezultă că obiect al contractului îl reprezintă „casele mele cu tot terenul lor din Ploiești”.
Or, din expresia utilizată în act rezultă că este vorba despre mai multe construcții și de tot terenul pe care se află acestea.
A mai arătat apelantul că a doua problemă de rezolvat a instanței de fond era aceea de a stabili întinderea, suprafața terenului.
Or, apelantul a susținut că așa după cum s-a demonstrat prin actele depuse în susținerea demersului judiciar, Tribunalul Prahova, prin sentința nr. 160/14.02.2005 (dosar nr. 3773/2004) a admis contestația sa formulată împotriva deciziei nr. 4036/26.04.2004 a Primarului Municipiului Ploiești și a constatat că este persoana îndreptățită la restituirea imobilului în discuție aflat în Ploiești, . în proprietatea statului în baza decretului de naționalizare.
Mai mult, a arătat apelantul, dat fiind că în imobilul (ca și în prezent de altfel) funcționa o instituție de învățământ preșcolar (Grădinița 35 Ploiești), instanța a dispus ca imobilul să nu fie restituit în natură, reparațiile urmând să fie făcute prin despăgubiri, date fiind exigențele Legii nr.10/2001, nemodificată, iar cuantificarea despăgubirilor a fost făcută de experții D. R. F. cu privire la construcții și de experta B. L. cu privire la teren.
A mai susținut apelantul că după modificările aduse Legii nr.10/2001, prin Legea nr. 247/2005, a început un alt demers judiciar, începând cu procedura administrativă prealabilă și finalizat prin decizia Curții de Apel Ploiești nr. 75/2009, prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului din Ploiești . păstrarea afectațiunii pe o perioadă de 5 ani, făcându-se trimitere la suprafața de 1540 m.p. găsită de experta B. L..Aceasta pentru că în cel de- al doilea dosar (_ ) instanța de judecată a decis să fie utilizate cele două rapoarte de expertiză, D. și B., dispuse și efectuate în dosarul 3773/2004 al Tribunalului Prahova.
În continuare, apelantul a susținut că experta B. L. a găsit în expertiza sa că terenul fost proprietatea autorului său și aflat în Ploiești, . de 1540 m.p., suprafața evidențiată pe planul de situație (xerocopie după secțiunea de plan la scara 1:500, realizată de IPPh, preluată de serviciul de cadastru al Primăriei Mun. Ploiești) cu contur roșu.
Ceea ce este de remarcat, a învederat apelantul și esențial în descifrarea și apoi soluționarea în limitele legii a cauzei, este că expertul B. L. nu a măsurat niciodată tot terenul în discuție din . că este așa, rezultă în primul rând din împrejurarea că prin hotărârea nr. 50/13.02.1998 a Comisiei Județene pentru Aplicarea Legii 112/1995 (pe care o solicită a fi încuviințată drept probă) se face vorbire despre „procesul -verbal de evaluare din 6.02.1998, schița de plan și releveul ce îl însoțesc, întocmite de comisia tehnică de specialitate (...)” făcându-se referire la suprafața de 1540 m.p.
Or, apelantul a susținut că în acest fel, suprafața a fost stabilită chiar de către municipiul Ploiești prin primarul acestuia, pe cale administrativă (de către o comisie tehnică de specialitate ), iar această suprafață de 1540 m.p. a fost preluată ca atare de către expert B. L., până la o linie trasată pe schița de plan și care decupează această suprafață de 1540 m.p. din întreg terenul aflat în ..
Însă linia ce delimitează suprafața de 1540 m.p. de restul proprietății nu și-o însușește nimeni dintre cei care au căderea să o facă și care sunt depozitarii documentelor, iar la dosarul cauzei au fost depuse schițe plan a zonei în care se afla și imobilul din Ploiești, . în anii 1930,1954 și în anul 1992.
În acest sens, apelantul-reclamant a arătat că este de observat că a fost trasată ulterior întocmirii primului plan o linie ce decupează suprafața de 1540 m.p. de restul proprietății. Prin adresele emise de Direcția Generală de Dezvoltare Urbana Ploiești - Serviciul cadastru din 24.08.2011 și din 08.07.2013, se arată că instituția nu deține informații cu privire la data, motivele și persoanele ce au operat asupra documentelor.
Or, apelantul-reclamant a susținut că același lucru este reluat de expertul I. G., care arată că la nivelul Direcției de urbanism, amenajarea teritoriului și cadastru nu există informații legate de modificările aduse planurilor, data, scopul și persoana/instituția care a operat modificări ale acestora.
Partea pârâtă - M. Ploiești, în cursul dezbaterilor asupra cauzei, a arătat apelantul, nu și-a prezentat un punct de vedere, în esență aceasta putându-se traduce într-o achiesare asupra drepturilor revendicate de apelant.
În al doilea rând, s-a arătat că este de văzut că pe terenul din . și construcția „C3” potrivit planurilor anterioare naționalizării, iar această construcție „C3” se află în continuarea construcțiilor principale până în apropierea limitei terenului, spre „. apelantul că se afla acest corp de clădire, așa după cum rezultă din raportul de expertiza I. G., pe terenul ce excede suprafeței de 1540 m.p, deci pe terenul revendicat.
De asemenea, apelantul-reclamant a susținut că expertul consemnează și împrejurarea că acest lucru este confirmat și de reprezentant al Direcției de urbanism, amenajarea teritoriului și cadastru de pe lângă Primăria Ploiești.
Apelantul-reclamant a subliniat încă o dată că în conformitate cu actul de vânzare, autorul său a dobândit casele sale (ale vânzătorului n.n) cu tot terenul lor din Ploiești. Și prin această prismă judecând lucrurile, a susținut apelantul, este evident că dacă se află construcție și pe terenul ce excede suprafeței de 1540 m.p., și diferența de teren aparține aceleiași proprietăți.
Această diferență de teren are suprafața, conform expertizei I. G., de 742 m.p, suprafața pe care o revendică.
În al treilea rând, apelantul-reclamant a susținut că este de reținut că pârâtul M. Ploiești prin primar nu a formulat obiecțiuni la raportul expertiză efectuat în cauză, în schimb, la ultimul termen de judecată, a prezentat un punct de vedere prin adresa nr.952/02.10.2013, prin care se vorbește despre o suprafață de 1620 m.p. și că suprafața revendicată ar aparține proprietăților din Ploiești, . și 23, susținere total eronată, întrucât . pe direcția est-vest, iar . nord-sud și se formează la cca 500 m. distanță de .> În pofida explicațiilor ce s-au dat, instanța a îmbrățișat acest punct de vedere ca fiind una dintre motivările ce au dus la respingerea acțiunii.
Intimatul - pârât nu a depus întâmpinare, dar a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea soluției pronunțată de Judecătoria Ploiești ca legală și temeinică.
Prin decizia civilă nr. 349/29 mai 2014, Tribunalul Prahova a respins apelul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că apelantul - reclamant a criticat sentința instanței de fond, apreciind că aceasta este netemeinică și nelegală, în condițiile în care, deși principiile drept enunțate au fost corecte, aplicarea acestora în speță s-a făcut fără o analiză corespunzătoare a probatoriilor administrate.
Astfel, sub un prim aspect, apelantul a arătat că în mod eronat prima instanță ar fi reținut că nu a făcut dovada proprietății autorului său asupra suprafeței de 620 m.p. solicitate, în condițiile în care, chiar numai înscrierea în listele anexe ale Decretului de naționalizare reprezintă în sine o dovadă că statul a recunoscut dreptul de proprietate al celui expropriat, în speță bunicul matern al apelantului, asupra imobilului în cauză.
Sub acest aspect, tribunalul a constatat că instanța de fond a avut în vedere Decretul de naționalizare cu listele anexe aferente, reținând că autorului apelantului i-au naționalizate patru „apartamente”, însă problema pusă în cauză în mod corect de către prima instanță este aceea că întrucât prin decretul de naționalizare nu este precizată nicio suprafață de teren, apelantul-reclamant trebuia să facă dovada întinderii dreptului de proprietate prin alte înscrisuri, astfel cum rezultă de altfel și din interpretarea art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Pe de altă parte, a arătat tribunalul, nici înscrisul nou depus în apel, constând în actul de vânzare întocmit la data de 24.06.1926, nu lămurește aspectul întinderii suprafeței de teren solicitate de apelant - înscrisul menționat făcând vorbire de înstrăinarea către autorul apelantului de către proprietarul vânzător a „caselor sale cu tot terenul lor din Ploiești”, însă faptul că se face referire la terenul aferent construcțiilor fără a se indica concret suprafața acestuia, nu este de natură a reprezenta dovada suprafeței ce face obiectul cererii de chemare în judecată.
Or, având în vedere că în considerentele sentinței apelate s-a reținut lipsa oricărei precizări ori măcar indiciu cu privire la suprafața de teren naționalizat, care în opina apelantului excede celei menționate în decizia nr. 75/03.04.2009 a Curții de Apel Ploiești și, respectiv, a dispoziției nr. 182/02.02.2011 a Primăriei Municipiului Ploiești - s-a apreciat că aspectele invocate de apelant la punctul B din motivele de apel formulate, cu privire la stabilirea întinderii suprafeței terenului, apar ca fiind lipsite de suport probator, întrucât, chiar dacă expertul topograf I. G. a identificat la adresa menționată din Ploiești, . P.) nr. 27, o suprafață mai mare de teren, în lipsa unor dovezi clare privind întinderea dreptului de proprietate al autorului deținător al imobilelor naționalizate, s-a apreciat că nu se poate reține cu certitudine corespondența între amplasamentul, configurația și suprafața terenului actual cu cel deținut inițial, cu atât mai mult cu cât intimatul -pârât a precizat faptul că din analiza schiței de plan anexă la raportul de expertiză rezultă că imobilul din . rezultă asemănarea, dar nu identitatea cu planurile vechi aflate în evidența Primăriei Municipiului Ploiești.
S-a precizat astfel că potrivit măsurătorilor grafice efectuate pe harta mun. Ploiești, întocmită în anul 1934, recenzată în 1954, imobilul în cauză avea o suprafață aproximativă de 1620 m.p., însă în evidențele Serviciului Public Finanțe Locale figurează cu suprafață de 1540 m.p., aceeași suprafață fiind consemnată în Hotărârea nr. 50/13.02.1998 Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, precum și în decizia nr.75/03.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 4142/01.07.2010 a ICCJ, prin care, în urma analizării probatoriului administrat, inclusiv a raportului de expertiză tehnică topografică întocmit în dosarul respectiv, s-a dispus restituirea în natură către apelantul-reclamant de față a imobilului situat în Ploiești, ., compus din suprafața de 1540 m.p. - neexistând niciun temei pentru a aprecia că expertiza întocmită cu aceea ocazie a fost finalizată în lipsa oricăror măsurători, astfel cum susține apelantul de față.
De altfel, s-a reținut că deși a fost parte și în litigiul respectiv, apelantul de față nu a formulat cu aceea ocazie apărări de natură a contrazice soluțiile pronunțate prin hotărârile menționate anterior.
În concluzie, având în vedere toate considerentele arătate, tribunalul a apreciat apelul formulat în cauză ca fiind nefondat și l-a respins ca atare, iar în baza disp. art. 296 Cod pr.civilă, a menținut sentința apelată ca temeinică și legală.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs reclamantul T. R., criticând-o ca nelegală, invocând nulitatea prevăzută de art.304 pct.9 Cod pr.civilă - hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv violarea disp.art. 480 Cod Civil, art.23 din Legea nr.10/2001 și Legea nr.247/2005.
Se arată că prin decizia recurată, Tribunalul Prahova a respins ca nefondat apelul formulat menținând sentința civilă nr._/23.10.2013, prin care instanța de fond a respins ca neîntemeiata acțiunea având ca obiect revendicarea suprafeței de 742 m.p. din Ploiești . jud.Prahova, identificată prin raportul de expertiză specialitatea topografie ing. I. G..
Susține recurentul că prin Decretul nr.92/1950, autorului recurentului F. Gh.I. - bunicul matern al acestuia, i-au fost naționalizate patru apartamente (proprietăți), printre care și cea din . . jud.Prahova.
Prin sentința civilă nr.160/14.02.2005 a Tribunalului Prahova, definitivă, pronunțată în dosarul nr.3773/2004, s-a constatat dreptul reclamantului la despăgubiri pentru imobilul teren și construcții, situat in Ploiești, . jud.Prahova.
Proba dreptului de proprietate s-a făcut prin actul de vânzare-cumpărare intocmit la data de 26.06.1926 și transcris sub nr. 5808/26.06.1926 în registrul de transcripțiuni ținut de fostul Tribunal Prahova. Din conținutul acestui act rezultă că obiect al contractului îl reprezintă „casele cu tot terenul lor din Ploiești ”.
Prin decizia Curții de Apel Ploiești nr.75/03.04.2009 pronunțată în dosarul nr._, s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat in Ploiești . jud.Prahova, compus din suprafața de 1540 m.p. teren identificat prin raportul de expertiză ing.B. L. (efectuat în dosarul nr. 3733/2004 al Tribunalului Prahova) și construcțiile identificate prin raportul de expertiză constructor D. F. R. (din același dosar nr.3733/2004 al Tribunalului Prahova ), cu păstrarea afectațiunii imobilului pe o perioadă de cinci ani, întrucât era ocupat de Grădinița nr.35 .Menționează recurentul că aceste expertize s-au preluat dintr-un alt dosar în care s-au cuantificat despăgubirile la care avea dreptul acesta.
Astfel, suprafața de 1540 m.p.din raportul de expertiză B. L., a fost preluată prin xerocopie după secțiunea de plan la scară 1/500, realizată de IPPH preluată de Serviciul de Cadastru al Primăriei mun.Ploiești. Această împrejurare rezultă din chiar raportul de expertiză, care are ca obiectiv: identificarea, poziționarea pe schița de plan și evaluarea terenului, nu și măsurarea, întrucât reparațiile urmau să fie realizate la acel moment prin despăgubiri și nu în natură, dat fiind exigențele Legii nr. 10/2001 nemodificată.
Prin raportul de expertiză topografie ing.I. G. efectuat în dosarul cauzei, s-a măsurat și configurat pe schița de plan întregul teren aferent adresei poștale din Ploiești . și s-a constatat că suprafața este de 2282 m.p., mai mare cu 742 m.p. decât cea restituită prin decizia nr.75/03.04.2009 a Curții de Apel Ploiești.
Între terenul restituit și cel solicitat nu există nici o delimitare în fapt, ambele reprezentând un singur corp comun. Învederează recurentul că de la preluarea abuzivă a imobilului și până în prezent, folosința s-a referit și se referă la toate construcțiile și la întregul teren de la această adresă poștală, respectiv cel restituit și cel solicitat prin prezenta acțiune.
Niciodată imobilul din Ploiești . nu a avut proprietari diferiți, nu a fost folosit diferit de-a lungul vremii după preluare, nu a făcut obiectul a două cereri de restituire. Această suprafață de teren a aparținut autorului reclamantului și a făcut parte din proprietatea ce i-a fost naționalizată.
Astfel, se susține că în mod greșit s-a reținut de către instanță că recurentul- reclamant nu a dovedit că autorul său a avut în proprietate suprafața revendicată. Dovada dreptului de proprietate este făcută atât prin decretul de naționalizare, cât și prin actul de vânzare - cumpărare încheiat în anul 1926. Din expresia utilizată în actul de proprietate rezultă că este vorba despre mai multe construcții și de tot terenul pe care se află acestea.
În acea perioadă, la data întocmirii actului se obișnuia să se folosească expresia dobândirii construcțiilor cu tot terenul de sub acestea sau se menționa doar lungimea sau fațada terenului, fără a se indica în concret întinderea suprafeței în m.p. De altfel, nu s-a specificat întinderea suprafeței nici in actul de preluare abuzivă.
În speță, arată recurentul, așa cum reiese din înscrisurile de la dosar, au existat construcții și pe această suprafața de teren de 742 m.p. solicitată, care se afla și s-a aflat întotdeauna la aceeași adresă poștală. Conform planurilor anterioare naționalizării, efectuate în anii 1932 si 1952, în continuarea construcțiilor principale mai sunt identificate două construcții, în prezent demolate, o construcție situată parțial pe terenul solicitat și parțial, pe terenul restituit deja, și cea de-a doua construcție pe suprafața ce se solicită a fi revendicată.
Dacă se aflau construcții și pe terenul de 742 m.p., ce excede suprafeței de 1540 m.p. restituită și diferența de teren de 742 m.p. situată la aceeași adresă poștală . aparține aceleași proprietăți, potrivit actului „casele mele cu tot terenul de sub ele”.
Astfel, apreciază recurentul că s-a dat o interpretare greșită a dispozițiilor legale privind dovada întinderii dreptului de proprietate.
Se solicită, pentru aceste motive, admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și precizată și obligarea pârâtului M. Ploiești prin Primar să restituie în deplină proprietate și posesie suprafața de 742 m.p. teren în Ploiești, . jud. Prahova, astfel cum a fost identificat, măsurat și poziționat pe schița de plan prin raportul de expertiză specialitatea topografie expert tehnic I. G..
Intimatul-pârât M. Ploiești, prin primar, nu a depus întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză, însă reprezentat fiind în instanță, la termenul de judecată din 16.02.2015, prin consilier juridic, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, depunând și concluzii scrise în acest sens.
Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Se impune a se menționa, mai întâi de toate, că raportat la obiectul acțiunii cu a cărei soluționare a fost învestită prima instanță, respectiv Judecătoria Ploiești, hotărârea judecătoriei a fost supusă căii de atac a apelului, iar decizia tribunalului, căii de atac a recursului, context în care motivele invocate în recurs de către recurent pot fi numai motive de nelegalitate, dintre cele expres și limitativ prevăzute de art.304 pct.1- 9 Cod pr.civilă, iar nu și motive de netemeinicie, care să vizeze aspecte legate de greșita apreciere a probelor administrate.
Punctul 11 al art.304 Cod pr.civilă, singurul care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară, a fost abrogat prin art.I pct.112 din OUG nr.138/2000.
Art.3041 Cod pr.civilă statuează că recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art.304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele, situație ce nu se regăsește însă în speță.
Ca atare, aspectele de netemeinicie exced atribuțiilor de control ale instanței de recurs, circumscrise numai cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă.
Altfel spus, în recurs nu se poate invoca greșita apreciere de către instanțele anterioare a probelor administrate în cauză, cerându-se o reapreciere a acestora, astfel cum se solicită, practic, în bună parte, de către recurent, prin motivele de recurs invocate în recursul de față.
În conformitate cu disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă coroborat cu art.312 alin.3 Cod pr.civilă, se poate cere modificarea unei hotărâri când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Hotărârea este lipsită de temei legal atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată.Altfel spus, instanța de recurs trebuie să constate că hotărârea nu este motivată în drept ori că în legislația în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate nu există un text care să justifice soluția în speță, împrejurare care nu poate fi reținută în cauză.
În ceea ce privește încălcarea sau aplicarea greșită a legii, aceasta presupune că instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței, dar fie le-a încălcat, în litera și spiritul lor, fie le-a aplicat greșit.Spre exemplu, instanța încalcă sau aplică greșit legea atunci când:aplică o normă care nu este incidentă în speță, ori interpretează greșit textul de lege corespunzător situației de fapt, niciuna din împrejurările respective neputând fi reținute în speță.
Faptul că recurentul nu este de acord cu argumentele avute în vedere de tribunal la pronunțarea deciziei recurate în recursul de față, nu poate conduce la concluzia incidenței în cauză a disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Se pretinde de către recurent că decizia recurată este dată cu încălcarea disp.art.480 Cod civil, ale art.23 din Legea nr.10/2001 și ale Legii nr.247/2005.
Deși se invocă încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor legale mai sus menționate, nu se arată în concret de către recurent sub ce formă au fost încălcate aceste prevederi - neindicându-se de către acesta nici ce anume prevederi ale Legii nr.247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, act normativ prin care, printre altele, a fost modificată și completată Legeanr.10/2001, ar fi fost încălcate sau aplicate greșit de către tribunal.
În conformitate cu disp.art. 480 Cod civil, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege, iar conform art. 481, nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.
Astfel cum corect a arătat și prima instanță, a cărei hotărâre a fost confirmată de instanța de apel, acțiunea în revendicare este introdusă de proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar.Fiind cel care a promovat acțiunea, reclamantul trebuia să facă dovada dreptului de proprietate cu privire la terenul revendicat.
Potrivit art.23 din Legea nr.10/2001, republicată, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării.
De asemenea, în conformitate cu disp.art.24 alin.1 din Legea nr.10/2001 republicată, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, iar potrivit alin.2 al art.24, în aplicarea prevederilor alin. 1 și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
Potrivit listelor anexe ale Decretului de naționalizare nr.92/1950, autorului recurentului i-au fost naționalizate patru apartamente, una dintre adrese fiind în Ploiești, ..27, actuală ., prin decretul de naționaizare nefiind precizată nicio suprafață de teren și, astfel cum corect a reținut și tribunalul, înscrisul nou depus la dosar în apel de către reclamant, respectiv actul de vânzare întocmit la data de 24.06.1926, nu lămurește aspectul întinderii suprafeței de teren solicitate de reclamant - înscrisul respectiv făcând vorbire de înstrăinarea către autorul reclamantului de către proprietarul vânzător a „caselor mele cu tot terenul lor din Ploiești”. De asemenea, în mod just s-a reținut de către instanța de apel că împrejurarea că se face referire la terenul aferent construcțiilor fără a se indica concret suprafața acestuia, nu este de natură a reprezenta dovada suprafeței ce face obiectul prezentei cereri de chemare în judecată.
Se impune a se preciza că prin sentința civilă nr.160 din data de 14.02.2005, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr.3773/2004, instanța a admis contestația reclamantului, a anulat decizia nr.4036/26.04.2004 și a constatat dreptul reclamantului la despăgubiri pentru imobilul situat în Ploiești, ., pârâții din acea cauză fiind obligați la plata despăgubirilor cuvenite reclamantului potrivit normelor metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001.S-a reținut în considerentele respectivei sentințe, printre altele, că rapoartele de expertiză efectuate în cauză, topometrică și construcții, au relevat că imobilul ce a aparținut autorului reclamantului este situat în zona centrală a Municipiului Ploiești, ., fostă G. P. nr.27 și G. E. 28 ( fost 32 ) terenul în suprafață de 1540 m.p. fiind evidențiat în planul de situație anexat, iar pe terenul în litigiu este situată construcția corp principal C1, în care funcționa Grădinița nr.35.
Ulterior, într-o altă cauză, înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul M. Ploiești, prin Primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la restituirea în natură a imobilului proprietarea sa situat în Ploiești, ., compus din suprafața de 1540 m.p. și construcțiile existente pe acesta, iar în final, prin decizia nr.75 din data de 03.04.2009 a Curții de Apel Ploiești, admițându-se apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr.2626/17.10.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, a fost schimbată în tot sentința și pe fond, s-a admis acțiunea precizată a reclamantului, în fond după casare, dispunându-se restituirea în natură a imobilului situat în Ploiești, ., compus din 1540 m.p.teren identificat prin raportul de expertiză B. L. ( fila 98 dosar 3774/2004 al Tribunalului Prahova) și construcțiile identificate prin raportul de expertiză constructor D. F. R. (fila 113 același dosar).
Prin aceeași decizie, reclamantul a fost obligat să mențină afectațiunea imobilului pe o perioadă de 5 ani de la data pronunțării respectivei decizii, care a rămas irevocabilă prin decizia nr.4141/01.07.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de Primarul Municipiului Ploiești și Primăria Municipiului Ploiești, fiind respinsă ca nefondată și cererea de intervenție formulată de Grădinița de Copii nr.35 din Ploiești, în interesul pârâților-recurenți.
Având în vedere decizia civilă nr.75/03.04.2009 a Curții de Apel Ploiești, rămasă irevocabilă, a fost emisă dispoziția nr.182 din data de 02.02.2011 a Primarului Municipiului Ploiești, privind restituirea în natură a imobilului - construcție și teren -situat în Ploiești, ., dispoziție care, astfel cum statuează prevederile Legii nr.10/2001, face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra imobilului restituit, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.
De asemenea, potrivit alin.2 al art.2 din dispoziția nr.182 din data de 02.02.2011, după îndeplinirea formalităților prevăzute la art.2 alin.1, se va proceda la încheierea procesului - verbal de punere în posesie, la dosarul de fond fiind depus și planul de amplasament și delimitare a imobilului ( fila 18 dosar nr._ al Tribunalului Prahova) ce poartă și ștampila Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova.
Faptul că la adresa actuală din Ploiești, ., expertul topograf I. G. a măsurat o suprafață totală de 2282 m.p. teren, rezultând o suprafață de 742 m.p. ce excede celei de 1540 m.p.restituite reclamantului conform procedurii instituită de legea specială nr.10/2001, pe care reclamantul a urmat-o și în care a solicitat în mod expres suprafața de 1540 m.p. teren, nu poate constitui un argument suficient pentru a conchide că întreaga suprafață de teren identificată la momentul de față de către expertul I. G. - deci și diferența de 742 m.p.solicitată pe calea prezentei acțiuni - a aparținut, în realitate, autorului recurentului-reclamant, astfel cum pretinde acesta.
S-a arătat în mod corect de către instanța de apel, că în lipsa unor dovezi clare privind întinderea dreptului de proprietate al autorului deținător al imobilelor naționalizate, nu se poate reține cu certitudine corespondența între amplasamentul, configurația și suprafața terenului actual cu cel deținut inițial, cu atât mai mult cu cât intimatul - pârât a precizat faptul că din analiza schiței de plan anexă la raportul de expertiză rezultă că imobilul din . rezultă asemănarea, dar nu identitatea cu planurile vechi aflate în evidența Primăriei Municipiului Ploiești.
Conform adresei Direcției de Gestiune Patrimoniu - Serviciul Aplicarea Legilor Proprietății, depusă la filele 128-129 dosar fond, potrivit măsurătorilor grafice efectuate pe harta municipiului Ploiești, întocmită în anul 1934, recenzată în 1954, imobilul teren în cauză avea o suprafață aproximativă de 1620 m.p. - în conturul roz identificat pe planul anexat depus la fila 131 în dosarul de fond, pe planul respectiv fiind identificate prin contur de culoare galbenă și portocalie imobilele ce poartă adresele poștale din Bobâlna nr.29 și nr.33 și nu din fosta proprietate Maramureș nr.27.Pârâtul a formulat, de altfel, obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză efectuat în cauză la prima instanță de către expertul topo I. Gheorhe, solicitând refacerea acestuia, iar faptul că aceste obiecțiuni au fost respinse de instanța de fond la termenul din 14.10.2013, nu poate justifica admiterea recursului - soluția primei instanțe, corect menținută de tribunal, fiind aceea de respingere ca neîntemeiată a acțiunii reclamantului.
După cum s-a reținut mai sus, prin hotărâre irevocabilă și ținând cont de cererile exprese ale reclamantului, prin decizia nr.75/03.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 4142/01.07.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în urma analizării probatoriului administrat, inclusiv a raportului de expertiză tehnică topografică B. L. întocmit în dosarul nr. 3774/2004 al Tribunalului Prahova, s-a dispus restituirea în natură către reclamant a imobilului situat în Ploiești, ., compus din suprafața de 1540 m.p. teren identificat prin raportul de expertiză B. L. și construcțiile identificate prin raportul de expertiză constructor D. F. R. și deși a fost parte și în litigiul respectiv, reclamantul nu a formulat în cauza respectivă vreo apărare de natură a contrazice soluția pronunțată de Curtea de Apel Ploiești prin decizia menționată, pe care nu a recurat-o, fiind, așadar, de acord cu aceasta, singurii ce au declarat recurs împotriva respectivei decizii fiind Primarul Municipiului Ploiești și Primăria Municipiului Ploiești, recurs ce le-a fost respins ca nefondat.
Concluzionând, pentru considerentele ce preced, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge ca atare, în cauză nefiind incident motivul de modificare a decziei prev.de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, invocat de recurent în motivarea recursului, decizia atacată fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T. R., domiciliat în București, ., ., ., sector 1, împotriva deciziei civile nr. 349/29 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul M. PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 februarie 2015.
Președinte, Judecători,
V.-A. P. C.-P. B. E.-S. L.
Grefier,
N. M.
Red.VAP
Tehnored.NM
2 ex./18.03.2015
d.f._ Judecătoria Ploiești
j.f. B. M. R.
d.a._ Tribunalul Prahova
j.a. G. M., C. A. M.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 178/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Ieșirea din indiviziune prin acţiune oblică introdusă de... → |
|---|
