Grăniţuire. Decizia nr. 192/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 192/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 192/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția I Civilă
Dosar Nr._
DECIZIA Nr. 192
Ședința publică din data 24 februarie 2015
Președinte - V. G.
Judecători - V. S.
- E. M.
Grefier - V. M.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul N. F. domiciliat în Ploiești, ..12, județ Prahova, împotriva deciziei civile nr. 11 din 10 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații C. M. și C. M., ambii domiciliați în Ploiești, ., ., ., urmare anulării deciziei civile nr. 2108 din data de 9 octombrie 2014 prin decizia nr. 14 din 13 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns părțile: recurentul-reclamant N. F. reprezentat de avocat S. I. din Baroul Prahova, intimații-pârâți C. M. și C. M., reprezentați de avocat B. M. C. din Baroul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul disp. art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și îndrumă să se recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând instanței că, prin Serviciul Registratură s-a atașat dosarul de fond.
Având pe rând cuvântul, apărătorii părților învederează că nu mai au alte cereri de formulat, iar Curtea ia act de aceste declarații, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat I. S. având cuvântul pentru recurentul-reclamant N. F., se raportează la cele 2 motive de recurs care nu au fost analizate. Astfel decizia pronunțată în apel de Tribunalul Prahova este nelegală, existând o evidență contradicție între considerentele deciziei și dispozitiv, deoarece tribunalul a fost investit cu soluționarea a două apeluri, cel al reclamantului și cel al pârâților, dar nu s-a pronunțat în dispozitiv decât cu privire la apelul pârâților, nefăcând nicio referire cu privire la apelul reclamantului.
Problema care s-a pus înainte de soluționarea fondului celor două apeluri a fost aceea a tardivității declarării apelului reclamantului N. F. și aceasta a fost o chestiune prealabilă soluționată pe baza înscrisurilor. Instanța de apel printr-o încheiere pronunțată la unul dintre termenele anterioare a făcut referire la respingerea cererii de repunere în termenul de declarare a apelului și în final a soluționat cu privire la drepturile părților de ordin material.
În concluzie, atâta timp cât instanța de apel a fost investit cu două apeluri și s-a pronunțat doar cu privire la apelul părții adverse, consideră că este un caz evident de nelegalitate de natură a atrage admiterea recursului, casarea cu trimitere la instanța de apel pentru a se pronunța și cu privire la apelul reclamantului.
Cu privire la cel de-al doilea motiv referitor la respingerea solicitării noastre de repunere în termenul de exercitare a căii de atac a apelului, arată că cererea a fost legală și dovedită: legală deoarece a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 103 Cod pr.civilă și susținerile au fost dovedite. Astfel apelantul a fost întâlnit pe stradă și factorul poștal i-a adus la cunoștință despre existența comunicării unei hotărâri la 14.09. - aceiași dată la care recurentul depune sesizarea șa Oficiul Poștal (la fila 15 este dovada depunerii sesizării și la filele 38, 39 sunt răspunsurile Oficiului Poștal). Mai susține că a depus declarație notarială din partea coproprietarului imobilului de la aceiași adresă pentru a face dovada că la adresa la care s-a lăsat dovada comunicării este folosită practic de o societate care are un magazin în partea din față a imobilului, rezultând astfel în mod cert este că respectiva comunicare nu a ajuns la destinatar ci la cele care funcționează în magazinul la care a făcut referire.
În consecință, consideră că cererea de repunere în termenul de declarare a apelului formulată de reclamant putea fi admisă pentru că a fost dovedită, astfel că solicită admiterea recursului, casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare la instanța de apel pentru soluționarea și a apelului reclamantului. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat B. M.-C. având cuvântul pentru intimații-pârâți C. M. și C. M., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei instanței de apel ca legală și temeinică.
Consideră că nu există contradicției între considerentele și dispozitivul deciziei. Instanța de apel în baza disp. art. 268 al.3 Cod pr.civilă a pronunțat o încheiere interlocutorie prin care a motivat și de ce a respins cererea de repunere în termenul de declarare a apelului - încheiere care putea fi atacată cu recurs - și s-a pronunțat și asupra excepției tardivității formulării apelului.
Consideră că în mod corect instanța de apel a apreciat că, în conformitate cu art. 103 al. 1 teza II-a Cod pr.civilă partea nu a făcut dovada că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința sa să declare apel.
De altfel, reclamantul a invocat aceleași aspecte ca și în apel, respectiv că nu a avut cunoștință de această decizie și că i s-a comunicat prea târziu. Or, solicită a se avea în vedere că la 31.08.2012 s-a comunicat decizia prin afișare pe ușa principală la domiciliul declarat al reclamantului din Ploiești, iar la fila 38 dosar se află răspunsul Poștei Române din care rezultă modul de comunicare a deciziei.
Totodată, arată că în mod corect s-a reținut de tribunal că a existat o contradicție între susținerile apelantului în sensul că odată decizia i s-a comunicat decizia numitului R. care ulterior i-ar fi comunicat decizia prin angajatele sale și altă dată că ar fi luat legătura cu factorul poștal.
Consideră că în mod corect s-a apreciat de instanța de apel că în cauză nu sunt îndeplinite disp. art. 103 al. 1 teza II-a Cod pr.civilă și s-a respins cererea de repunere în termenul de declarare a apelului.
Cu cheltuieli de judecată conform chitanței de la dosar.
În replică, avocat S. I. pentru recurent, susține că nu există nicio contradicție în susținerile recurentului: a afirmat că s-a întâlnit cu factorul poștal la 14.09.2012 care i-a spus că i-a lăsat hotărâre judecătorească la cutia poștală, iar numitul R. este cumnatul recurentului, ocupând o parte a imobilului succesoral, cealaltă fiind ocupată de recurent.
Apărătorul intimatului, în replică, arată că, chiar față de susținerile acestea, dacă pe 14.09.2012 s-a comunicat, termenul de apel s împlinea pe 19.09.2012.
C u r t e a:
Asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 17.09.2010, sub nr._ 10, reclamantul N. F. a chemat în judecată pe pârâții C. M. și C. M., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: - grănițuirea proprietăților învecinate ale părților, situate în Ploiești, ., prin obligarea pârâților să-și retrage gardul despărțitor pe aliniamentul corespunzător întinderii dreptului de proprietate, conform titlurilor de proprietate ale ambelor părți; - obligarea pârâților la plata lipsei de folosință pentru terenul ocupat prin deplasarea gardului despărțitor, corespunzător ultimilor 3 ani anterior depunerii cererii de chemare în judecată; - restituirea halei - construcție demontabilă, provizorie, cu o suprafață de cca. 100 m.p., proprietatea personală a reclamantului N. F.;- cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr._/ 29.06.2012, Judecătoria Ploiești a admis în parte, cererea principală, având ca obiect grănițuire, formulată de reclamant, a respins cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți C. M. și C. M., în contradictoriu cu reclamantul-pârât N. F., ca neîntemeiată și a stabilit linia de hotar între proprietățile părților pe aliniamentul CDDE, conform raportului de expertiză tehnică judiciară, în specialitatea topografie, întocmit de expert P. D., înregistrat la Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul Prahova sub nr. 1165/19.09.2011 și Planului de situație anexat la raport.
Totodată a obligat pârâții la plata, către reclamant, a sumei de 450 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru terenul ocupat prin deplasarea gardului despărțitor, pe ultimii trei ani, în suprafață de 15 m.p.; a respins capătul de cerere privind restituirea halei provizorii în suprafață de 100 m.p., ca neîntemeiat; a respins cererea pârâților-reclamanți privind constituirea dreptului de superficie asupra părții ocupate din terenul proprietatea reclamantului-pârât, ca neîntemeiată și în temeiul art. 277 Cod pr. civilă, coroborat cu art. 584 Cod civil, a compensat, în totalitate, cheltuielile de judecată.
La data de 20.09.2012 reclamantul N. F. a depus apel împotriva sentinței civile nr._/29.0.2012 solicitând repunerea sa în termenul de exercitare a căii de atac cu motivarea că a primit sentința la data de 14.09.2012 deși pe dovadă sunt două date: 30.08 și 31.08.
A precizat că la aceeași dată s-a prezentat la Oficiul Poștal solicitând să se facă mențiunea datei reale a primirii însă a fost refuzat, motiv pentru care a și formulat o reclamație în acest sens, cu privire la care depune dovada înregistrării reclamației sale la data de 14.09.2013.
Recurentul-reclamant N. F. a arătat că înțelege să critice soluția instanței de fond sub aspectul respingerii capătului de cererea privind restituirea halei - construcție provizorie în suprafață de 100 mp. cu subsidiarul contravalorii acesteia în sumă de 3000 lei, valoare estimată de recurent la solicitarea instanței și necontestată de celelalte părți.
A precizat că pârâții nu au putut contesta existența acestei construcții pe ternul cumpărat și deși declarațiile martorilor au fost contradictorii, motivarea instanței este nefundată, că această hală nu a fost menționată în actul de vânzare-cumpărare tocmai pentru că nu a fost obiectul vânzării.
A solicitat ca în cazul în care această construcție nu mai există pe terenul vândut pârâților, să fie obligați aceștia să-i achite suma de 3000 lei ce reprezintă valoarea de înlocuire, în subsidiar, completarea probatoriilor în apel în sensul completării expertizei constructor cu evaluarea acestei hale.
Pârâții C. M. și C. M. au formulat apel împotriva acestei sentințe, susținând că prin acțiunea formulată reclamantul ridica probleme cu privire la dreptul de proprietate fără a se formula și o acțiune în revendicare. În lipsa unui petit în revendicare ce presupune și compararea titlurilor proprietarilor, verificarea întinderii proprietății acestora, simpla trasare a graniței nu poate soluționa legal cererea de grănițuire întrucât aceasta ar echivala cu deposedarea părții de teren asupra căruia aceasta are un titlu de proprietate valabil.
Prin decizia civilă nr. 11 din 10 ianuarie 2014, Tribunalul Prahova a admis apelul formulat de C. M. și C. M., a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a respins cererea principală ca neîntemeiată și a admis în parte cererea reconvențională cu consecința obligării apelantului reclamant N. F. la plata către apelanții pârâți a sumei de_ lei reprezentând jumătate din contravaloarea gardului despărțitor. A obligat apelantul reclamant la plata către apelanții pârâți a sumei de 794 lei reprezentând 1/2 din taxa de timbru achitată la instanța de fond.
Pentru a decide astfel, în ce privește cererea de completare a probatoriilor în apel prin refacerea raportului de expertiză tehnica topo, cererea formulată de apelanții pârâți, tribunalul a respins-o având în vedere faptul că aceasta probă a fost administrată la fond, în conformitate cu cererile părților, cu obiectivele stabilite de instanța, în raport de notele de probatorii ale părților, precum și în raport de actele de proprietate prezentate ce părți.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul N. F., considerând-o nelegală și netemeinică, susținând în esență că, există o neconcordanță între considerentele deciziei recurate și dispozitiv, întrucât tribunalul a fost investit cu soluționarea a două apeluri, cel al reclamantului și cel al pârâților, dar nu s-a pronunțat în dispozitiv decât cu privire la apelul pârâților, nefăcând nicio referire cu privire la apelul reclamantului.
Se susține că există la dosar o încheiere de ședință dată anterior deciziei, în momentul în care s-a pus în discuție cererea de repunere în termenul de apel și pe baza probatoriilor cu înscrisuri, instanța s-a pronunțat la acel termen în sensul respingerii cererii de repunere în termen, s-a considerat la acel moment ca o consecință că apelul ar fi tardiv, însă dispozitivul deciziei instanței de apel nu cuprinde nicio referire la această împrejurare.
Astfel, soluția pronunțată de instanța de apel este nelegală deoarece cu probatoriile administrate în cauză, înscrisuri de la direcția de poștă, declarația autentică a coproprietarului imobilului în litigiu, a făcut dovada că apelantului-reclamant nu i s-a comunicat sentința instanței de fond. Există procedură prin afișare, la adresa poștală respectivă sunt doi proprietari, partea din față a imobilului unde există un spațiu comercial, iar recurentul este proprietar pe partea de teren din spate, deci nu este un imobil, o casă de locuit, o adresă poștală, ci un teren, astfel că nu se putea face comunicarea unei hotărâri la această suprafață de teren.
Solicită, astfel, admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimitere spre rejudecare la instanța de apel în sensul admiterii cererii de repunere în termenul de apel și de soluționare pe fond a cauzei.
Curtea, verificând, în limitele cererii de recurs stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, constată următoarele:
Prin decizia nr. 14/2015 Curtea de Apel Ploiești a admis contestația în anulare formulată de contestatorul N. F., a anula decizia nr. 2108 din data de 9 octombrie 2014 a Curții de Apel Ploiești numai cu privire la motivele de recurs referitore la faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la apelul reclamantului, și nici cel referitor la nelegalitatea respingerii cererii de repunere în termenul de apel.
În ceea ce privește motivul de recurs prin care se critică faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat pe apelul reclamantului, Curtea constată că acesta este nefondat având în vedere că prin încheierea interlocutorie din data de 03.12.2013 instanța de apel - Tribunalul Prahova – a respins cererea de repunere în termenul de apel formulată de apelantul reclamant N. F., a admis excepția tardivității apelului declarat de apelantul reclamant și a respins apelul acestuia ca tardiv formulat, dispunând continuarea judecății numai în ceea ce privește apelul pârâților.
Cum prin această încheiere care are caracter interlocutoriu și face corp comun cu hotărârea pronunțată în cauză, instanța de apel s-a pronunțat cu privire la apelul reclamantului, în mod corect tribunalul nu a mai reluat în dispozitivul hotărârii pronunțate soluția dată apelului declarat de reclamant.
Referitor la motivul de recurs prin care s-a invocat nelegalitatea respingerii cererii de repunere în termenul de apel determinată de faptul că nu au fost avute în vedere probatoriile administrate în sprijinul cererii de repunere în termen, Curtea constată că și acesta este nefondat motivat de faptul că din considerentele încheierii din data de 03.12.2013 rezultă faptul că instanța de apel a analizat cererea de repunere în termenul de apel atât prin prisma motivelor invocate cât și raportat la actele depuse în sprijinul acesteia.
Astfel, în mod corect a constatat tribunalul că atâta timp cât la fila 156 dosar fond există dovada de comunicare a sentinței către reclamant ce poartă data de 31.08.2012, dovadă împotriva căreia acesta nu s-a înscris în fals, în cauză sunt incidente disp. art. 100 alin. 4 Cod pr.civilă potrivit căruia „procesul-verbal face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat”.
De asemenea, în considerentele încheierii se face referire la plângerea adresată Companiei Naționale Poșta Română și la declarația autentică a numitului R. A., acte ce au fost analizate în raport de toate înscrisurile existente la dosar, astfel încât nu se poate susține că acestea nu au fost avute în vedere la respingerea cererii de repunere în termenul de apel.
În raport de considerentele expuse, Curtea constată ca fiind nefondate motivele de recurs analizate prin prezenta decizie, nefiind incidente în cauză motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă, astfel încât în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod pr.civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză și va obliga recurentul la plata, către intimați, a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată, în baza art. 274 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul N. F. domiciliat în Ploiești, ..12, județ Prahova, împotriva deciziei civile nr. 11 din 10 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații C. M. și C. M., ambii domiciliați în Ploiești, ., ., ., urmare anulării deciziei civile nr. 2108 din 9 octombrie 2014 prin decizia nr. 14 din 13 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.
Obligă recurentul la plata, către intimați, a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 februarie 2015.
Președinte, Judecători,
V. G. V. S. E. M.
Grefier,
V. M.
red. V.S./tehnored. V.M.
2 ex./26.03.2015
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 46/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 193/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
