Pretenţii. Decizia nr. 131/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 131/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 131/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 131
Ședința publică din data de 2 februarie 2015
Președinte - E.-S. L.
Judecător - V.-A. P.
Grefier - N. M.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta C. M., cu domiciliul în Băicoi, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 3187/20.12.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții G. T. D. și G. A. M., ambii cu domiciliul în București, ., . și cu reședința în Băicoi, ., jud. Prahova.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 26 ianuarie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea apelantei-reclamante să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi, data de mai sus, când a dat următoarea soluție.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ /31.07.2012, reclamanta C. M. a chemat în judecată pe pârâții G. T. D. și G. A. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 6 miliarde lei vechi daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că între părți au existat o . litigii privind imobilul situat în Băicoi, ., jud.Prahova, imobil din care a fost evacuată în mod abuziv, nelegal, reținându-i-se toate bunurile proprietatea sa, însă, după 6 ani de litigii, prin decizia civilă nr.573/12.04.2012 a Tribunalului Prahova, sentința civilă nr.1742/16.05.2012 a Judecătoriei Câmpina s-a dispus pe calea ordonanței președințiale repunerea părților în situația anterioară evacuării din data de 31.05.2006 și reintegrarea reclamantei în imobilul în litigiu.
A învederat reclamanta că imobilul respectiv a aparținut autoarei sale, dar și reclamantei, în calitate de chiriași ai Statului, asupra reclamantei fiind exercitate presiuni și abuzuri repetate .
Astfel, a susținut reclamanta, la data de 10.07.2003 a fost evacuată abuziv, nelegal, în absență, la data de 24.11.2003 a fost reintegrată în imobil, însă i s-a refuzat restituirea bunurilor proprietatea sa, inventariate și lăsate în custodia pârâtului G. și evaluate la peste 3 miliarde de lei vechi.
La data de 31.05.2006, a arătat reclamanta, a fost evacuată în aceleași condiții nelegale și abuzive, fiindu-i reținute în custodie și bunurile achiziționate în perioada 2003-2006, alături de bunuri proprietate din 2003, rămase sub sigiliu legal aplicat, dar rupt de pârâtul G. T..
A conchis reclamanta că evacuările acesteia în 2003 și 2006 s-au făcut în condiții de nelegalitate, abuz și presiuni, ceea ce au constituit reale și însemnate traume fizice și psihice.
Reclamanta a susținut în continuare că la evacuarea acesteia din 31.05.2006 au participat 8 polițiști, ce au manifestat exces de zel deosebit, agresivitate, violență verbală, într-un concern fraudulos alături de pârâți și de executorul judecătoresc.
Deși formal s-au inventariat bunurile din imobil, din intenție sau din crasă neglijență nu s-au consemnat toate bunurile și, tot cu intenție, nu s-a asigurat prezența reclamantei, în aceeași zi judecându-se suspendarea acestei executări și nici nu s-a asigurat într-o manieră rezonabilă predarea unor bunuri de strictă necesitate și, mai ales, actele necesare reclamantei în fața organelor și autorităților legale.
A mai arătat reclamanta că după evacuările din 2006 și 2003 în condițiile arătate, a fost expusă unor suferințe deosebite, unor traume psihice și umiliri, neavând nici măcar posibilitatea de a se legitima în fața autorităților, reușind să obțină certificatul de naștere - duplicat și cartea de identitate abia la data de 25.06.2012.
Reclamanta a precizat că prin cele două evacuări din 2006 și 2003 a fost privată de un spațiu locativ, de actele de identitate, de bunurile sale, ceea ce i-a cauzat o categorie dublă de prejudicii, fiind victima unui fapt ilicit și culpabil, impunându-se repararea bănească a prejudiciilor morale cauzate reclamantei, fizice, afective, sociale.
S-a susținut de către reclamantă că suferințele și traumele psihice încercate de aceasta atât în trecut, cât și în viitor, nu pot fi cuantificate într-o sumă, pentru a fi uitate, fiindu-i lezate sentimentele de afecțiune, aflându-se în imposibilitate, dificultate de a se dedica unor activități normale de agrement, pierzând posibilitățile de divertisment, de îmbogățire spirituală, destindere, diminuându-se încrederea în respectarea drepturilor, a valorilor ce se bucură de ocrotire juridică - dreptul la viață, sănătate, existență, cinste, onoare, demnitate, reputație, viață privată, inviolabilitatea persoanei și a domiciliului, orice alt drept personal nepatrimonial.
A arătat reclamanta că aspectul psihologic, șocul nervos vizează elementele dreptului la viață privată, care aparține patrimoniului moral al fiecărei persoane, respectiv:viața familială, imaginea, sursele de venit, impozite, rate de plată, modul în care petrece timpul liber.
Toate acestea constituie o tulburare, o violare a dreptului la o existență liniștită, a existenței persoanei, reclamanta învederând că urmările de durată ale vătămărilor morale sunt cu mult mai greu resimțite și suportate de ea, ca persoană în vârstă, iar vătămările morale suferite conduc cert la epuizarea emoțională, slăbirea rezistenței fizice, pierderea unor plăceri de confort, a anumitor înlesniri, a speranței la viață, ceea ce o îndreptățește la a solicita despăgubiri cu titlu de daune morale.
Reclamanta a susținut că a fost nevoită să locuiască, să doarmă în locuri cu totul improprii, fiind lipsită de posibilitatea de a trăi în condiții normale, iar suferințele s-au amplificat în sezonul friguros.
A mai arătat reclamanta că a apelat verbal și în scris la pârâți, la organele de poliție și administrative spre a-i determina să intre în posesia cel puțin a actelor de legitimare civilă și s-a lovit de refuzul brutal, prin care pârâții i-au confirmat plăcerea de a o chinui și umili.
La acestea se adaugă, potrivit susținerilor reclamantei, sumele de bani cheltuite cu deplasările oriunde s-a impus și atențiile acordate unor persoane pentru a-i permite șederea sau dormitul în diferite locuri.
De asemenea, reclamanta a arătat că prin încheierea din data de 31.05.2006, dată în dosarul nr.1780/2006, pe cale de ordonanță președințială, s-a dispus suspendarea executării la care reclamanta a fost supusă, iar dacă ar fi fost respectate formalitățile și termenele procedurale anterioare executării, evacuarea reclamantei nu ar fi avut loc, concluzie statuată prin decizia civilă nr.573/12.04.2012 dată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._/105/2006, în recurs, cu caracter irevocabil.
A conchis reclamanta că din cele arătate se desprinde concluzia că suferințele întâmpinate au generat și traume psihice, de neliniște prin insomnii, stres, anxietate, putându-se constata și săvârșirea premeditată a faptelor ilicite, adoptarea unei poziții rigide, de șicană și abuz de drept.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp.art.998 și urm.Cod civil, art.1349 și urm.din Noul Cod Civil.
Pârâții au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii, în condițiile în care pretențiile reclamantei sunt nejustificate, ținându-se seama că reclamanta a fost evacuată în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, pârâții făcând pe larg trimitere la procesele purtate între părți, hotărârile judecătorești pronunțate, soluțiile date în soluționarea unor plângeri penale formulate de reclamantă.
Pe baza probelor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 3187/20 decembrie 2013, Tribunalul Prahova a respins acțiunea ca neîntemeiată și a obligat reclamanta la 1500 lei cheltuieli de judecată către pârâți.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că potrivit rezoluției nr.586/P/20.01.2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalului Prahova, deciziilor penale nr.2063/26.05.2010, 850/07.03.2008 ale ÎCCJ, deciziilor civile nr.1273/25.09.2013, 827/30.04.2013, sentințelor civile nr.3564/19.12.2012, 23.34/29.06.2012 ale Judecătoriei Câmpina, sentințelor penale nr.209/19.06.2009, 68/23.04.2013 ale Tribunalului Prahova, Curții de Apel Ploiești, între părți au avut loc o . litigii în ceea ce privește anularea unor acte de executare, plata unor despăgubiri materiale, morale, evacuarea pârâților din imobilul situat în Băicoi, ., litigii generate de neînțelegerile dintre părți în ceea ce privește imobilul respectiv, imobil din care, la un moment dat, a fost evacuată reclamanta în urma unor hotărâri judecătorești irevocabile.
S-a mai reținut că dispozițiile art. 1349 cod civil modificat stipulează că orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar în cazul în care încalcă această îndatorire, răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligată să le repare.
De asemenea, s-a arătat că dispozițiile art. 1357, 1358 Cod civil modificat prevăd că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai ușoară culpă, iar pentru aprecierea vinovăției se va ține seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciul, străine de persoana autorului faptei.
Din analiza probelor administrate în cauză, a arătat prima instanță, rezultă că între părți au existat de-a lungul timpului o . litigii în urma cărora reclamanta ar fi fost evacuată din imobilul situat în Băicoi, ., jud.Prahova, în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile, litigii generate de neînțelegerile dintre părți, de demersurile acestora de a-și soluționa pretențiile pe care le aveau unii față de ceilalți pe cale judecătorească, de necesitatea rezolvării tuturor divergențelor apărute, soluționării raporturilor juridice care au existat între aceștia cu privire la imobilul în litigiu.
Atâta timp cât între părți au existat o . litigii având drept scop soluționarea tuturor raporturilor juridice invocate de către părți cu privire la imobilul sus - menționat, clarificarea acestora din urmă, litigii generate de neînțelegerile dintre părți, de pretențiile pe care acestea le-au avut unele față de altele, cu privire la imobilul respectiv, tribunalul a apreciat că în realitate, nu există nicio dovadă la dosar care să ateste că reclamanta ar fi suferit un prejudiciu moral, constând în atingerea adusă onoarei, demnității acesteia, dreptului la viață, la integritatea sa fizică, psihică, deoarece existența unor litigii între părți, evacuarea reclamantei dintr-un imobil au avut drept scop soluționarea unor raporturi juridice dintre părți, generate de nemulțumirile acestora, inclusiv ale reclamantei, de pretențiile pe care reclamanta le-a avut cu privire la imobilul în litigiu.
Susținerile reclamantei conform cărora prin conduita ilicită a pârâților anterior și ulterior evacuării sale din imobil în anii 2003-2006 ar fi suferit un prejudiciu moral, aducându-i - se atingere vieții sale private nu au fost primite pe motiv că în realitate, pârâții nu au făcut altceva decât să emită pretenții, ca și reclamanta, asupra imobilului aflat în litigiu la un moment dat, să clarifice raporturile juridice existente între părți pe cale judecătorească, caz în care toate părțile au avut și au dreptul să formuleze diferite acțiuni în scopul soluționării pe cale judecătorească a pretențiilor pe care le invocă asupra imobilului în litigiu, neexistând nicio dovadă că în urma promovării unor acțiuni, reclamanta ar fi suferit un prejudiciu moral și în ce ar fi constat un asemenea prejudiciu.
Având în vedere aceste considerente și constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prev.de disp.art.1349 și urm.Cod civil modificat, tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată.
În baza disp.art.274 Cod pr.civilă, reclamanta a fost obligată la 1500 lei cheltuieli de judecată către pârâți, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel reclamanta C. M., invocând dispozițiile art. 470 și următoarele Cod pr.civilă, ale Constituției și ale Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Apelanta critică sentința ca nelegală și netemeinică, pe motiv că tribunalul nu a judecat fondul cauzei, s-a soluționat cauza în absența părților deși s-au depus cereri de amânare a judecății de către ambele părți, au fost respinse absolut toate probele:interogatoriu, martori, înregistrările audio video, întreaga motivare a sentinței rezumându-se la enumerarea unor rezoluții, hotărâri judecătorești, fără a se preciza ce anume dispun acestea.
Susține apelanta că judecătorul care a pronunțat sentința era incompatibil, având în vedere că a pronunțat unele hotărâri judecătorești, pe care le-a omis voit, infirmând motivarea sentinței apelate.
Mai învederează apelanta că hotărârile judecătorești care-i erau favorabile nu sunt menționate, iar respingerea probelor propuse de ea, a condus la imposibilitatea aprecierii corecte a situației de fapt.
În condițiile reglementate de legiuitor, elementele răspunderii civile delictuale sunt demonstrate, atâta vreme cât hotărârile judecătorești ce-i sunt favorabile nu sunt respectate de pârâți, iar refuzul restituirii bunurilor proprietatea sa, reținute nelegal, face obiectul unor dosare civile și penale; atitudinea disprețuitoare și limbajul folosit de pârâți.
Se arată că toate acestea sunt confirmate de probele ce i-au fost respinse, respectiv înregistrările audio-video, martori, interogatorii.
Demnitatea umană, învederează apelanta, este atributul personalității umane, iar ocrotirea sa, față de caracterul fundamental al acestui drept, trebuie să fie efectivă, altfel ar deveni un simplu drept iluzoriu, care nu ar putea fi valorificat nicicând.
Menționează apelanta condițiile cumulative pentru atragerea răspunderii civile delictuale și anume: existența faptei, existența unui prejudiciu și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, care sunt îndeplinite.
Arată apelanta că existența faptei ilicite este confirmată prin condamnarea penală - decizia nr. 270/2008, prin amendarea pe cale administrativă în dosarul nr. 1827/2007, cât și în dosarele penale existente pe rol privind lovirea, amenințarea, denunțul calomnios, insulte.
În dovedirea celor susținute, apelanta menționează că va depune înregistrările video-audio și procesele - verbale efectuate de I.J.P. Prahova și Poliția Băicoi, pentru care a fost abilitată de Judecătoria Câmpina în dosarul civil nr._ .
Se susține în continuare că hotărârile judecătorești menționate de instanța de fond au fost obținute prin inducerea în eroare a instanțelor, prezentându-se acte false, pentru care se înscrie în fals în fața instanței civile, fiind prescris pentru penal.
Recunoașterea, confirmarea falsului și uzului de fals chiar de către pârâți o reprezintă promovarea acțiunii de evacuare a apelantei-reclamante, ce constituie obiectul dosarelor nr._ și nr._ .
Mai arată apelanta că dezvoltarea prezentului apel o poate face cu probele în curs de obținere, aflate în dosarele nr._ și_ ale Judecătoriei Câmpina și dosarul nr._ al Tribunalului Prahova, nefiind în arhivă, ci la redactarea hotărârii judecătorești.
Arată apelanta că la stabilirea despăgubirii solicitate stau criterii referitoare la consecințele suferite pe plan material, fizic și psihic, fiind expusă disprețului public, prin privarea de folosință a tuturor bunurilor proprietatea sa, lipsită de posibilitatea achiziționării altora.
Totodată, se învederează că dispozițiile hotărârilor judecătorești care sunt favorabile apelantei nu sunt respectate de pârâți, care public o îndrumă către judecătorul ce i-a dat o hotărâre favorabilă, confirmarea fiind dată de înregistrările audio-video refuzate, dar pe care le va depune conform abilitării de obținere a lor, cum a arătat anterior.
Conchide apelanta că acțiunea sa este întemeiată, instanța de fond a apreciat greșit probele administrate doar de pârâți asupra situației de fapt în ceea ce privește „inexistența prejudiciului moral” și a privat-o de dreptul la apărare, fiindu-i respinse toate probele solicitate.
Se solicită pentru aceste motive admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii sau casarea cu trimitere la instanța de fond spre judecare pe baza probelor administrate de apelantă.
Intimații-pârâți au depus la dosarul concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelantei la cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, cerând judecarea cauzei în lipsă.
În apel au fost depuse la dosar o . înscrisuri noi atât de către apelantă, cât și de către intimații-pârâți.
De asemenea, la termenul de judecată din data de 26.01.2015, Curtea a respins proba solicitată de reclamantă, cu înregistrările de pe DVD-urile depuse la dosar, apreciind că aceasta din urmă nu este necesară față de restul probelor administrate în cauză.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în apel, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că apelul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Se impune a se menționa, mai întâi de toate, că de vreme ce în cauză este vorba de o acțiune înregistrată la prima instanță la data de 31.07.2012, înainte de . Noului Cod de procedură civilă, ce a avut loc la data de 15.02.2013, în cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă, inclusiv în ceea ce privește reglementarea căii de atac a apelului și nu cele ale art.470 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă, la care a făcut trimitere apelanta.
Astfel, potrivit disp.art.24 din Noul Cod de procedură civilă, dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ., iar conform art.25 alin.1 din același Cod, procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche - precum în cauza de față - rămân supuse acelei legi, adică vechiului Cod de procedură civilă.
Cauza s-a soluționat de către prima instanță la termenul de judecată din data de 20.12.2013.Contrar susținerilor apelantei, intimații-pârâți nu au solicitat amânarea cauzei la acel termen de judecată, aceștia depunând la dosar, prin apărător ales, pentru termenul respectiv de judecată, o cerere prin care au formulat concluzii scrise, solicitând în mod expres respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1500 lei, reprezentând onorariu de avocat.
În ceea ce privește probele solicitate de părți la prima instanță, discutarea cererii referitoare la probatorii a avut loc la termenul de judecată din data de 23.09.2013, încuviințându-se atât pentru reclamantă, cât și pentru pârâți, numai proba cu înscrisuri, iar la termenul de judecată din data de 20.12.2013, având în vedere natura și obiectul cauzei, precum și cele dispuse deja prin încheierea de ședință din data de 23.09.2013, tribunalul a respins ca neconcludentă cererea de probatorii cu interogatoriu, martori și înregistrări audio - video, reiterată practic de către reclamantă, respingând motivat și cererea de amânare a cauzei formulată de către reclamantă, apreciind în contextul dat, mai sus arătat, în mod corect pricina în cauza în stare de judecată și rămânând în pronunțare asupra acesteia.
Sentința atacată cuprinde motivele pe care se sprijină, tribunalul arătând în motivarea sentinței care sunt argumentele de fapt și de drept avute în vedere la pronunțarea soluției, motivarea răspunzând exigențelor cerute de art.261 alin.1 pct.5 Cod pr.civilă, iar faptul că apelanta nu este de acord cu motivele avute în vedere de prima instanță la pronunțarea sentinței nu conduce la concluzia nelegalității ori netemeiniciei sentinței.
Cu privire la incompatibilitatea judecătorului care a pronunțat sentința apelată, aceasta nu poate fi reținută deoarece art.24 din codul de procedură civilă prevede expres și limitativ cazurile de incompatibilitate.Astfel, potrivit art.24 alin.1 Cod pr.civilă, judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare.De asemenea, conform alin.2 al art.24 Cod pr.civilă, nu poate lua parte la judecată cel care a fost martor, expert sau arbitru în aceeași pricină.
Or, raportat la actele dosarului, nu poate fi reținută incidența în cauză a vreunuia din cazurile de incompatibilitate reglementate de art.24 alin.1 și 2 Cod pr.civilă, enumerate mai sus, în ceea ce-l privește pe judecătorul ce a soluționat cauza la prima instanță.
În situația în care judecătorul ce a judecat cauza în primă instanță ar mai fi soluționat anterior alte cauze, ce s-au purtat între aceleași părți, iar apelanta-reclamantă aprecia că se justifică recuzarea acestuia, aceasta avea posibilitatea de a formula în fața instanței de fond cerere de recuzare a judecătorului, cu respectarea dispozițiilor legale procesuale, respectiv ale art.29 Cod pr.civilă, ce statuează la alin.1 că propunerea de recuzare se face verbal sau în scris pentru fiecare judecător în parte și înainte de începerea oricărei dezbateri, alin.2 al art.29 stipulând că atunci când motivele de recuzare s-au ivit după începerea dezbaterilor, partea va trebui să propună recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute.
Recuzarea este reglementată de o normă dispozitivă, impunându-se, așadar, ca cererea de recuzare să fie făcută într-un anumit termen, mai sus arătat, demers pe care apelanta-reclamantă nu l-a făcut însă.
Prin acțiunea cu a cărei soluționare reclamanta a învestit prima instanță, înregistrată la Tribunalul Prahova la data de 31.07.2012, reclamanta i-a chemat în judecată pe pârâții G. T. D. și G. A. M. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 6 miliarde lei vechi, daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
Reclamanta a arătat în cuprinsul acțiunii care sunt motivele pe baza cărora și-a fundamentat acțiunea, făcând referire pe larg la procesele purtate între părți, la evacuarea acesteia efectuată la data de 10.07.2003, ulterior fiind reintegrată la 24.11.2003, la evacuarea efectuată apoi în data de 31.05.2006, la hotărârile judecătorești obținute în anul 2012, pe care le-a indicat, prin care s-a dispus repunerea părților în situația anterioară evacuării din 31.05.2006 și reintegrarea reclamantei în imobilul din Băicoi, ., reclamanta arătând în continuare care sunt argumentele de fapt și de drept pentru care a susținut că se impune obligarea celor doi pârâți la plata de daune morale către aceasta.
Reclamanta și-a întemeiat în drept acțiunea pe disp. art.998 și urm.Cod civil, respectiv ale art.1349 și urm.din Noul Cod civil.
Se impune a se preciza că nicicând pe parcursul procesului desfășurat la prima instanță reclamanta nu și-a completat acțiunea, neinvocând alte fapte ilicite, care să fi fost comise de către pârâți ulterior introducerii acțiunii la instanță - 31.07.2012, în raport de care să solicite, de asemenea, obligarea pârâților la plata de daune morale și motivele care ar justifica acest lucru, neexistând la dosarul de fond o asemenea cerere, care să fi fost formulată cu respectarea dispozițiilor legale procesuale. Prin urmare, toate faptele ilicite pretins comise de pârâți la datele de 02.11.2012, 03.11.2012 și în luna iunie 2013, în mai multe zile ale acestei luni, la care reclamanta a făcut trimitere în apel, nu pot avea vreo relevanță în pricina de față, iar nici înregistrările de pe DVD-urile depuse în apel, ce vizează aceste fapte nu pot fi, în consecință, relevante în cauză.
Potrivit art. 998 din vechiul Cod civil, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar conform art. 999, omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
În același sens, noul Cod civil, ale cărui prevederi sunt aplicabile în speță pentru faptele ilicite pretins comise de pârâți după . acestui Cod, ce a avut loc la data de 01.10.2011 - în acord cu regula consacrată de art.3 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil - statuează, la art.1357 alin.1, că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, alin.2 al art.1357 stipulând că autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
De asemenea, potrivit art.1349 alin.1 din Noul Cod civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar conform alin.2 al art.1349 din Noul Cod civil, cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligate să le repare integral.
În consecință, pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților era necesar a fi întrunite, cumulativ, în cauză, următoarele condiții:existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, iar reclamanta, fiind cea care a promovat prezenta acțiune, în contradictoriu cu pârâții, era cea care trebuia să facă această dovadă, condiții neîntrunite, însă, în speța de față.
Daunele morale sunt generate de atingerea unor valori care definesc personalitatea umană.Aceste valori se referă la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea corporală, sensibilitatea fizică și psihică, sentimentele de afecțiune și dragoste, la cinstea, demnitatea și onoarea, prestigiul profesional, la nume, domiciliu, la drepturile nepatrimoniale rezultate din creația intelectuală, precum și la alte valori similare.
De necontestat, între părți au avut loc numeroase procese civile legate de imobilul din Băicoi, . - și în prezent existând pe rol asemenea procese - fiind obținute hotărâri judecătorești irevocabile ce au condus la evacuarea reclamantei din acest imobil, iar faptul că executarea silită a fost realizată cu nerespectarea unor prevederi legale, nu poate conduce la concluzia temeiniciei cererii de față a reclamantei și obligării pârâților la plata de daune morale, câtă vreme executarea silită se realizează de executorii judecătorești.
Reclamanta a formulat numeroase plângeri penale împotriva pârâților, a executorilor judecătorești și împotriva unor agenți de poliție.
Referitor la executarea silită realizată inițial la data de 10.07.2003, reclamanta a reclamat comiterea de către pârâții G. T. D. și G. A. M., precum și de către alte persoane a mai multor infracțiuni - inclusiv legate de bunurile acesteia, iar prin Rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova din data de 20.01.2009, dată în dosarul nr.586/P/2005, s-a dispus, printre altele, neînceperea urmăririi penale față de G. T. D., pentru comiterea infracțiunilor prev.de art.208, 209 alin.1 lit.a, d, f și alin.2 lit.c Cod penal, art.211 alin.2 lit.a, f și alin.3 Cod penal, art.217 alin.1 și 2, art.218 alin.1, art.220 alin.1, 2 și 3, art.213, art.192, art.180, art.193, art.205, art.206 și art.323 Cod penal.Prin aceeași rezoluție s-a dispus neînceperea urmăririi penale și față de G. A. M., pentru comiterea infracțiunilor prev.de art.208, 209 alin.1 lit.a, d, f și alin.2 lit.c Cod penal, art.211 alin.2 lit.a, f și alin.3 Cod penal, art.217 alin.1 și 2, art.218 alin.1, art.220 alin.1, 2 și 3, art.213, art.260, art.192 și art.323 alin.2 Cod penal.
Plângerea formulată de reclamanta C. M. împotriva rezoluției mai sus menționate a fost respinsă ca nefondată prin sentința penală nr.209 din data de 19.06.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, rămasă definitivă prin respingerea ca nefondat a recursului, conform deciziei penale nr.884 din data de 09.12.2009 a Curții de Apel Ploiești.
Prin sentința civilă nr.2334 din data de 29.06.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă împotriva acelorași pârâți, prin care reclamanta solicitase, printre altele, obligarea pârâților să-i predea actele de identitate personală, socială, profesională, precum și să-i plătească daune morale.
Tot legat de bunurile ce îi aparțin și executarea unei hotărâri judecătorești, se reține că prin Rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina nr.4341/P/2012 din 09.08.2013, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii G. T. D. și G. A. M., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz de încredere, gestiune frauduluoasă, distrugere, distrugere calificată și nerespectarea hotărârilor judecătorești prev.de art.213 alin.1, art.214 alin.1, art.217 alin.1, art.218 alin.1 și art.271 alin.2 Cod penal, în temeiul disp.art.228 alin.6 Cod pr.penală rap.la art.10 lit.d Cod pr.penală, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor sub aspectul laturii obiective și subiective.
Prin sentința penală nr.95 din data de 01.04.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr._ ( filele 18-22 dosar apel ) a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta C. M., menținându-se ca legală și temeinică Rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina nr.4341/P/2012 confirmată prin Rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova nr.1399/II/2/2013, arătându-se pe larg în considerentele acestei sentințe de ce plângerea petentei este neîntemeiată, fiind respinsă în baza art.278/1 alin.8 lit.a Cod pr.penală.
Sentința penală nr.270 din data de 03.07.2008 pronunțată de Judecătoria Câmpina (filele 401-403 dosar apel) prin care pârâții din cauza de față au fost condamnați penal, cu amendă, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni - în acea cauză figurând trei părți vătămate, printre care și C. M., pârâții fiind condamnați pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire și amenințare față de C. M. și obligați și la daune morale în cuantum de 1000 lei către aceasta, nu are vreo relevanță în prezenta cauză, fiind evident că nu se pot solicita daune morale și în pricina de față pentru acele fapte comise, astfel cum rezultă din considerentele acelei sentințe, la data de 11.06.2005.
În legătură cu faptele petrecute la data de 12.12.2008, cu privire la care reclamanta a formulat plângere penală, fiind emisă, în final, ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ din data de 27.02.2012, dată în dosarul nr.3437/P/2008, în care au figurat ca învinuiți G. T. D., G. A. M., pârâții din prezenta cauză, precum și numiții B. G. și B. S. ( filele 410 - 411 dosar apel ), se reține că ulterior, legat de aceleași fapte, reclamanta a formulat, separat, o acțiune civilă în instanță împotriva acelorași persoane, iar prin sentința civilă nr.942 din data de 14.03.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpina, cei patru pârâți - printre care figurează și pârâții din pricina de față, au fost obligați la câte 2000 lei cu titlu de daune morale către reclamantă.Nici această sentință nu poate avea însă vreo relevanță în prezenta cauză, neputând constitui un argument pentru admiterea apelului în sensul cerut de apelanta-reclamantă.
Accesul liber la justiție este consacrat de art.21 din Constituție, iar promovarea de către pârâți a unor acțiuni în instanță formulate împotriva reclamantei din pricina de față, legate de imobilul situat în Băicoi, ., jud. Prahova, inclusiv demersurile acestora pentru executarea silită, nu pot conduce la concluzia că pârâții ar fi exercitat în mod abuziv un drept și că ar fi săvârșit prin aceasta o faptă ilicită, care ar fi încălcat anumite drepturi ori interese nepatrimoniale ale reclamantei și i-ar fi cauzat acesteia un prejudiciu moral.
Având în vedere considerentele ce preced, multitudinea de hotărâri judecătorești - civile și penale - depuse la dosar, cele statuate prin respectivele hotărâri, ordonanțe și rezoluții ale parchetului pronunțate în soluționarea unor plângeri penale formulate de reclamantă și ținând cont de motivele de fapt și de drept invocate de reclamantă în cuprinsul acțiunii introductive, pentru care s-a solicitat obligarea pârâților la plata de daune morale, apare ca fiind corectă măsura primei instanțe, care a respins cererea reclamantei pentru administrarea în cauză a probei cu interogatoriul pârâților, cu martori, asemenea probe apărând ca neconcludente în pricina de față, nejustificându-se, pe cale de consecință, nici suplimentarea probelor în apel, în acest sens.
Nu se poate conchide în contextul dat că reclamantei i-ar fi fost încălcat dreptul la apărare consacrat de dispozițiile legale procesuale și de Constituție și nici dreptul la un proces echitabil prevăzut de art.21 alin.3 din Constituție și art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Interpretând în mod corect întregul material probator cu înscrisuri administrat în cauză, probe care, în mod firesc, au fost coroborate, prima instanță a conchis în mod just că în speță nu se justifică obligarea pârâților la plata de daune morale către reclamantă, nefiind întrunite cerințele legale pentru angajarea răspunderii acestora, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Concluzionând, față de cele ce preced, Curtea privește apelul ca nefondat, astfel încât în baza art.296 Cod pr.civilă îl va respinge ca atare, sentința atacată fiind legală și temeinică.
În temeiul art.274 alin.1 Cod pr.civilă, apelanta va fi obligată la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimații-pârâți, reprezentând onorariu avocat suportat de aceștia în apel, potrivit chitanței doveditoare nr.310 din data de 06.06.2014, depusă la dosar în apel (fila 16).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta C. M., cu domiciliul în Băicoi, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 3187/20.12.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții G. T. D. și G. A. M., ambii cu domiciliul în București, ., ., . și cu reședința în Băicoi, ., jud. Prahova.
Obligă apelanta la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimații-pârâți.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 2 februarie 2015.
Președinte, Judecător,
E.-S. L. V.-A. P.
Grefier,
N. M.
Red.VAP/Tehnored.NM
7 ex./03.03. 2015
d.f._ Tribunalul Dâmbovița
j.f. Cârcioiu M.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1725/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Uzucapiune. Decizia nr. 46/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
