Uzucapiune. Decizia nr. 46/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 46/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 46/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA nr. 46
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2015
Președinte – V. G.
Judecători –V. S.
- E. M.
Grefier - A. F.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intervenientul D. C., domiciliat în Slănic, ..8, județ Prahova, împotriva deciziei civile nr.274 din 24.04.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. Ș. G., domiciliat în Slănic, ., județ Prahova, C. A., domiciliat în Ploiești, ., ..A, app.2, județ Prahova, R. M., domiciliată în Vălenii de M., ..56, ., județ Prahova. G. L., domiciliată în P., Aleea Trandafirilor, ., . și intimatul-reclamant C. C., domiciliat în Slănic, ., județ Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-intervenient asistat de avocat S. C. din Baroul Prahova, intimata-pârâtă R. M. personal și intimatul-reclamant C. C. asistat de avocat P. A.-A. din același barou, lipsind ceilalți intimați-pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul disp.art.6 din Legea nr.192/2006, informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
Recurs timbrat cu 4,00 lei taxă judiciară de timbru conform chitanței nr. 43 din 12.01.2015 anulată la fila 24 dosar și 0,45 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare.
Avocat S. C. având cuvântul depune la dosar taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în cuantumul indicat de instanță prin rezoluția de primire.
Curtea ia act că recursul a fost legal timbrat.
Avocat S. C. având cuvântul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv atât cele atașate cererii de recurs cât și copii conforme cu originalul de pe încheierea nr.10 din 17._ a UNNP – BIN I. L.-I. – Slănic, certificat pentru instanță nr.94 din aceeași dată, două certificate RNNEL nr._ (anexa nr.9) și_ (anexa nr.14) ambele eliberate la data de 17.02.2014, precum și reprezentarea grafică a arborelui genealogic al recurentului, filele 25 – 30. Un exemplar al acestor înscrisuri îl înmânează și apărătoarei intimatului-reclamant.
Avocat P. A.-A. având cuvântul arată că nu solicită proba cu înscrisuri și față de actele ce i-au fost comunicate în ședința publică de azi arată că nu se opune și nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul acestora.
Curtea, în temeiul disp.art.305 Cod pr.civilă, încuviințează proba cu înscrisuri astfel cum a fost solicitată de apărătoarea recurentului-intervenient și ia act că intimatul-reclamant prin apărător ales nu solicită administrarea aceleiași probe și nici amânarea judecării cauzei față de actele noi ce i-au fost comunicate în ședința publică de azi.
În continuare, Curtea pune în discuția părților excepția inadmisibilității recursului astfel cum a fost invocată de intimatul-reclamant prin întâmpinare, în baza disp.art.56 Cod pr. civilă.
Avocat P. A.-A. având cuvântul în susținerea excepției invocată prin întâmpinare, cu referire la disp.art.56 Cod pr.civilă, arată în esență că cel care a intervenit în proces în interesul uneia dintre părți nu poate promova cale de atac dacă partea pentru care a intervenit cu a uzat la rândul său de aceeași procedură. Mai mult, arată că chiar dacă la un moment dat instanța de apel a interpretat cererea de intervenție accesorie ca pe una ce îmbracă forma unei intervenții proprii, precizează că legea distinge clar între aceste două materii, situație în care recursul declarat de intervenientul accesoriu este inadmisibilă. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat S. C. având cuvântul în combaterea excepției arată că intervenientul a exercitat calea de atac a recursului întrucât este un drept al său, uzând de această cale în mod legal. Cu cheltuieli de judecată.
Curtea rămâne în pronunțarea asupra excepției invocată în baza disp.art.56 Cod pr.civilă prin întâmpinare de către intimatul-reclamant.
C u r t e a
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii de M. sub nr._, reclamantul C. C. a chemat în judecată pe pârâții C. Ș. G., C. A., R. M. și G. L., solicitând să se constate că este proprietarul imobilului situat în orașul Slănic, ., jud. Prahova, compus din teren în suprafață de circa 1000 mp. și casa de locuit aflată pe acest teren, ca efect al uzucapiunii de lungă durată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că după decesul lui C. Ș., reclamantul a rămas cu mama sa în imobilul ce a aparținut defunctului, renovând casa bătrânească. După decesul mamei casa a fost refăcută în totalitate. S-a mai susținut că nici autoarea sa și nici pârâții nu s-au opus acestor lucrări și că terenul a fost tot timpul în stăpânirea continuă, neîntreruptă, publică și sub nume de proprietar a reclamantei.
D. C. a formulat cerere de intervențe, prin care a susținut că este beneficiarul unui testament prin care numita C. T. i-a lăsat toate bunurile mobile și imobile din patrimoniul acesteia. S-a mai arătat că acțiunea prin care reclamantul urmărește a uzucapa o suprafață de aproximativ 1000 mp. îl vatămă pe intervenient, întrucât până la acest moment nu au fost identificate bunurile imobile aparținând autoarei C. E., cea de la care provin și imobilele ce fac obiectul prezentei judecăți.
In motivarea cererii de intervenție s-a mai susținut că defuncta C. E. a avut trei copii, iar fiecăruia îi revine 1/3 din masa succesorală, așa încât reclamantul ar fi trebuit să se judece în contradictoriu cu toți moștenitorii bunicii sale, inclusiv cu intervenientul.
La 24 august 2012 au formulat cerere de intervenție C. M. și M. D., în contradictoriu cu D. C., C. C., C. S. G., C. A., R. M., G. L., C. S. C. și C. I., cerere prin care se solicită să se constate că toate aceste persoane sunt proprietari ai întregului teren ce a aparținut defunctei C. E., autoarea comună, teren situat în . de aproximativ 2500 mp., ca efect al uzucapiunii, prin joncțiunea posesiilor.
Prin încheierea interlocutorie din 29 ianuarie 2013 instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie și a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție principală formulată de C. M. și M. D..
Judecătoria Vălenii de M., prin sentința civilă nr. 415 din 5 martie 2013, a admis excepția lipsei coparticipării procesuale pasive obligatorii precum și cererea de intervenție accesorie formulată de D. C., respingând ca inadmisibilă acțiunea principală.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că întrucât terenul în litigiu provine din succesiunea defunctei C. E., ai cărei succesori și-au împărțit folosința fără titlu, reclamantul și pârâții fiind moștenitorii lui C. Ș. și având vocație numai la 1/3 din moștenire, ar fi trebuit să se judece și cu succesorii defuncților C. T. și C. V., fiind un caz de coparticipare pasivă obligatorie.
Prin decizia civilă nr. 368 din 20 iunie 2013 a Tribunalului Prahova a fost admis apelul reclamantului, desființată hotărârea primei instanțe și trimisă cauza spre rejudecare pentru a se da o soluție asupra fondului litigiului.
S-a considerat de către instanța de control judiciar că D. C. și-a intitulat expres cererea de intervenție ca fiind în interes propriu, fiind soluționată în mod greșit ca intervenție accesorie, că hotărârea nu a fost motivată și că nu s-a cercetat în fond cererea prin care reclamantul viza dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor rămase moștenire de la C. Ș. și nu C. E., situație în raport cu care a chemat în judecată moștenitorii acestui defunct.
La reluarea judecății în fond, în ședința din 15 octombrie 2013 intervenientul D. C. a precizat din nou caracterul accesoriu al cererii de intervenție (precizare făcută și în primul ciclu procesual și de are s-a ținut seama la pronunțarea sentinței desființate, potrivit principiului disponibilității). De altfel, denumirea „în interes propriu”, nu determină caracterul intervenției, întrucât atât intervenția principală cât și cea accesorie sunt de interes propriu (condiție esențială a formulării unei cereri).
Dându-se curs indicației instanței de control judiciar, s-a solicitat de la Primăria orașului Slănic un istoric de rol agricol al imobilului în litigiu.
În urma administrării probelor, în rejudecare, prin sentința civilă nr. 1836/26.11.2013, Judecătoria Vălenii de M. a admis cererea de intervenție accesorie și a respins acțiunea formulata de reclamantul C. C., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că potrivit art. 35 alin. 1 din codul de procedură civilă vechi, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului – apreciindu-se că în prezenta cauză, instanța este ținută a se pronunța asupra fondului cauzei și a administra proba indicată (act procedural îndeplinit).
S-a apreciat totodată, că situația de fapt rămâne la aprecierea instanței de fond, pe baza materialului probator deja administrat și a adeverinței comunicate de Primăria orașului Slănic la 12 noiembrie 2013.
Astfel, instanța de fond în rejudecare a reținut că potrivit acestui act, din anul 1951 și până în anul 1958, în registrul agricol al orașului Slănic figurează titular pe . numita C. E., cu o casă și suprafața de 0,10 ha. teren.
În perioada 1959 – 1963 este menționat C. I. Ș., cu domiciliul pe ., cu 0,05 ha. și 1/2 din casă, fără mențiuni referitoare la modul de înființare a partidei. De asemenea, mama acestuia, C. E., figurează înscrisă la partida fiicei sale C. V., cu domiciliul pe ., cu suprafața de 0,05 ha. curți și ½ din casă.
Din 1964 și până în prezent figurează C. I. S. cu domiciliul pe ., cu casă și suprafața totală de 0,05 ha. curți.
Instanța de fond, a mai reținut că, având în vedere numai aceste mențiuni, care în lipsa unor titluri care să stea la baza lor, nu prezintă acuratețea necesară și valoarea probatorie deplină, se observă că din 1959, suprafața de 0,10 ha. teren ce aparținuse defunctei C. E. se împarte în două suprafețe de câte 0,5 ha. - o suprafață constituind temei pentru înființarea partidei reclamantului, iar cealaltă pentru partida C. V..
A mai reținut prima instanță că, potrivit martorului E. A., propus de reclamant, terenul stăpânit de acesta provine de la bunici, iar ulterior de la părinți – prin urmare, situația de fapt prezentată de reclamant nu corespunde realității, întrucât terenul în litigiu a aparținut defunctei C. E., care a făcut o împărțire a folosinței, încă din timpul vieții, între tatăl reclamantului, C. Ș. și sora acestuia, C. V.; nu există titluri de proprietate, așa cum nu există nici acte de partaj între autorii părților; iar reclamantul C. C. a preluat de la tatăl său detenția imobilului sau cel mult posesia.
S-a mai apreciat deci că este adevărat că reclamantul are reprezentarea unui bun ce provine de la tatăl său, defunctul C. Ș. și așa și este, însă în patrimoniul autorului său a existat nu dreptul de proprietate asupra bunului ci detenția sau cel mult posesia utilă.
Astfel, fiind vorba despre un bun provenind de la autoarea C. E., reclamantul coindivizar care invoca uzucapiunea trebuie să se îndrepte împotriva tuturor coindivizarilor. El a ales însă să cheme în judecată doar pe moștenitorii unui simplu detentor sau ai unui posesor, tatăl său C. Ș..
Instanța de fond a mai apreciat că uzucapiunea nu poate fi opusă unor posesori și nu poate opera, în cazul indiviziunii succesorale, decât în condiții speciale, restrictive, neîndeplinite în cazul de față, în care se omit alți succesori ai adevăratului proprietar, urmând ca litigiul să fie soluționat în cadrul partajului, unde se poate invoca chiar și uzucapiunea, întrucât cadrul procesual va fi complet, iar probatoriul se va administra în contradictoriu cu toți succesorii defunctei C. E..
Împotriva sentinței civile nr. 1836/26.11.2013 a Judecătoriei Vălenii de M. a declarat apel reclamantul C. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul de a se constata dreptul său de proprietate asupra imobilului situat în Slanic, . A jud. Prahova, imobil compus din teren în suprafața de 559mp, conform raportului de expertiza topo întocmit în cauza, având ca mod de dobândire uzucapiune de lunga durata și a construcției aflate pe terenul mai sus menționat având ca mod de dobândire accesiunea imobiliara.
A arătat apelantul-reclamant că primul motiv de apel privește motivarea hotărârii instanței de fond, în sensul ca aceasta hotărâre nu a fost motivata, precizând că – deși aceasta cauza a mai parcurs un ciclu procesual, prin declararea de apel împotriva sentinței civile nr. 415 din 05.03.2013, de către apelant, apel care a și fost admis conform deciziei civile nr. 368 din 20 06. 2013, pronunțata de către Tribunalul Prahova și cauza a fost trimisa spre rejudecare, instanța de control constatând și reținând ca nu au fost respectate dispozițiile art. 261 al. 1 pct 5 vechi cod de procedura civila – se observa ca același lucru se întâmpla și cu sentința pronunțata după casare și rejudecare, și anume sentința împotriva căreia s-a declarat apel în prezenta cauza.
A mai susținut apelantul-reclamant că deși instanța de control judiciar, Tribunalul Prahova, prin decizia 368 din 20 iunie 2013, în mod explicit arata ca „motivarea reprezintă partea cea mai întinsa a hotărârii, aceasta din urma trebuind sa arate motivele de drept și de fapt care a format convingerea instanței precum și cele pentru care s-a înlăturat cererile părților, că motivarea trebuie sa fie clara, exacta și necontradictorie", se observa cu ușurința ca nici sentința pronunțata după casare și rejudecare nu întrunește aceste condiții, iar din conținutul întregii hotărârii nu reiese ca instanța de fond a făcut o motivare temeinica și legala asupra cauzei dedusa judecații, cu referire la cele doua cereri de intervenție formulate în cauza și anume cererea de intervenție în interes propriu formulata de C. M. și Mociornita D., precum și cererea de intervenție accesorie formulata de D. C. - formulate de intervenienți la data de 15 mai 2012 și nu 24 august 2012, deoarece 24 august era imposibil, fiind o zi de sâmbătă.
A precizat apelantul că în conținutul considerentelor hotărârii nu se motivează în nici un fel de ce cererea de intervenție principala a fost respinsa iar cererea de intervenție accesorie a fost admisa în principiu, nici în fapt nici în drept și, chiar daca s-a motivat în încheierea de ședința, din primul ciclu procesual, instanța de fond era obligata sa reitereze toate situațiile juridice ivite pe parcursul procesului și în hotărârea judecătoreasca pronunțata, deoarece așa cum se afirma hotărârea pronunțata trebuie sa fie oglinda întregului dosar, mai ales ca hotărârea pronunțata era una după casare și rejudecare.
A învederat apelantul-reclamant că nu i s-a comunicat nici încheierea din ședința publica din 19.11.2013, unde au fost consemnate susținerile pârtilor și care zice ca face parte integranta din prezenta hotărâre, astfel, se reia lapidar, în considerentele hotărârii, data formulări celor doua cereri de intervenție, una în interes propriu și alta având caracter accesoriu, se trece tot la fel de lapidar peste dispunerile instanței de control judiciar, trecând la analizarea actelor și lucrările dosarului, ceea ce duce la cel de al doilea motiv de apel.
A arătat apelantul-reclamant că al doilea motiv de apel se refera la motivul pentru care instanța de fond a respins cererea sa, prin care a solicitat sa se constate dreptul său de proprietate asupra terenului și construcției situate în Slanic, . A., având ca mod de dobândire uzucapiunea de lunga durata pe teren și accesiunea imobiliara pentru construcție și, deși instanța de control judiciar constata ca nu s-au analizat cu atenție probele administrate în dosar și nu s-a lămurit cu certitudine cui aparțin sau cui au aparținut imobilele în litigiu, se va observa ca într-o forma sau alta judecătorul fondului se cramponează pe fondul cauzei de aceeași problema - excepția lipsei coparticipării procesuale pasive - însă nu ca o excepție ci ca o motivare a unei situații de fapt, pentru ca în drept aceasta convingere a judecătorului nu apare.
A mai susținut că este adevărat ca terenul supus litigiului provine din moși-strămoși ... însă prin invocarea principiului disponibilității, judecătorul nu-si putea depăși limitele, fixându-i cadrul procesual, care trebuie stabilit de parte, și în mod corect aceasta a stabilit sa se judece cu prezenții intimații, deoarece terenul l-a preluat reclamantul în stăpânire de la autorul lor C. Ș., care la rândul sau îl avea în posesie încă din anul 1959, lucru pe care de altfel îl remarca și judecătorul fondului.
A mai menționat apelantul-reclamant că judecătorul fondului a motivat ca, C. E., autoarea lui C. Ș., autorul său ar fi făcut o impartire a folosinței inca din timpul vieții intre tatăl său, C. Ș. și sora acestuia C. V. (autoarea intervenientului accesoriu D. C.), însă nu exista acte de proprietate intre aceștia.
A mai arătat apelantul-reclamant că trebuie avut în vedere faptul ca autorul său nu a avut în stăpânire acest teren pentru o alta persoana, ca sa vorbim de detenție, iar instanța își depășește atribuțiile și îi arată și cam ce fel de acțiune ar trebui sa promoveze, o ieșire din indiviziune, unde ar putea invoca uzucapiunea, indicând și în contradictoriu cu cine, respectiv cu moștenitorii lui C. E..
A considerat apelantul că îi este încălcat grav un drept prevăzut de art. 6 CEDO, acesta fiind cel care își alege cadrul procesual, având în vedere că a stăpânit terenul de peste 30 de ani de la autorul său C. Ș.,..si nu de la C. E. (a preluat posesia de la tatăl său C. Ș. și nu de la autoarea sa C. E., care de fapt și de drept din evidentele rolului agricol nu mai figura la rol din anul 1959); atât autorul său, cat și acesta au stăpânit terenul, având posesia și nu detenția respectivului teren, așa cum încearcă instanța sa confuzioneze cele doua instituții de drept; în mod corect a sesizat instanța de control judiciar ca una era situația expusa de intervenientul accesoriu, situație analizata de judecătorul fondului, și alta cea învederată de apelant și anume o posesie continuă, neîntrerupta, pașnică și netulburata, publică și sub nume de proprietar, atât a tatălui său C. Ș. cat și a sa după decesul altuia.
A arătat în continuare că este absurd să încerci sa motivezi pe considerentul „a existat nu dreptul de proprietate asupra bunului, ci detenția sau cel mult posesia utila"; și un ultim argument este acela ca coparticiparea procesuala obligatorie este justificata prin aceea ca nu este cu putința ca un act juridic sa fie anulat fata de o parte și sa rămână valabil fata de alta, ori apelantul nu se afla în aceasta situație, insasi instanța de fond recunoaște ca acesta nu a ales sa se judece în contradictoriu și cu succesorii defuncților C. T. (intervenientul D. C.), C. V..
Cu privire la cererea accesorie formulata de D. C., apelantul reclamant a arătat că se va observa ca aceasta a fost admisa, însă intervenientul accesoriu nu a făcut niciun fel de probe în dosar care măcar să ducă instanța la concluzia ca acesta ar fi avut vreun interes legitim în promovarea acestei cereri, nu exista motivare în acest sens.
A susținut apelantul-reclamant că la dosarul cauzei nu se afla decât un testament, autentificat sub nr. 467 din 02 august 2002, neînsoțit de un certificat de moștenitor, care să ateste calitatea acestuia de moștenitor testamentar precum și componenta masei de bunuri, având în vedere faptul ca acest testament putea fi și revocat de testator.
A precizat apelantul-reclamant că cererea de intervenție accesorie, așa cum rezulta din dispozițiile art. 49 al 3 din vechiul cod de procedura civila este formulata numai în interesul unei părți când sprijină numai apărarea acestuia, astfel ca natura juridica a intervenției accesorii este una de apărare.
Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr. 274 din 24 aprilie 2014, a admis apelul și a schimbat în tot sentința, în sensul că a admis acțiunea și a respins cererea de intervenție ca neîntemeiată; a constatat că reclamanții sunt proprietari ai terenului în suprafață de 559 mp, situat în Or. Slănic, . A, jud. Prahova identificat în perimetrul punctelor 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-1 din raportul de expertiză P. D. ca efect al uzucapiunii de lungă durată, și ai construcției situată pe acest teren, identificată conform raportului de expertiză construcții C. C. ca efect al accesiunii imobiliare, urmând ca hotărârea să fie comunicată la OCPI Prahova și Organul Fiscal pentru efectuarea formalităților necesare.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că apelantul-reclamant a criticat sentința pronunțată de instanța de fond în rejudecare după casare cu trimitere invocând ca un prim motiv de apel faptul că aceasta nu a fost motivată, neconținând considerentele clare ale soluției pronunțate nici cu privire la cele două cereri de intervenție formulate în cauză, din care una a fost respinsă, iar alta a fost admisă.
În primul rând, în ce privește cererea de intervenție în interes propriu formulată de numitele C. M. și M. D., având în vedere că aceasta a fost respinsă motivat ca inadmisibilă, de instanța de fond, prin încheierea interlocutorie pronunțată la data de 29.01.2013 - tribunalul nu a mai analizat soluția pronunțată, având în vedere că împotriva încheierii sus-menționate nu a fost declarat apel, neformulându-se nici critici concrete care să vizeze această cerere.
Cu privire la cererea de chemare în judecată formulată de apelantul-reclamant C. C., s-a constatat în primul rând că acesta și-a precizat acțiunea în raport de concluziile raportului de expertiză tehnică topografie, în sensul solicitării dobândirii dreptului său de proprietate prin uzucapiune numai cu privire la suprafața de 559 m.p. teren și la construcția edificată pe acesta, astfel cum a precizat și în întâmpinarea formulată la 2.10.2012, cât și prin concluziile formulate pe fondul cauzei – astfel încât, în analiza temeiniciei cererii de chemare în judecată precizată, prima instanță ar fi trebuit să se refere numai la această suprafață.
Pe de altă parte, în ce privește suprafața de teren menționată, înscrisurile depuse la dosar au confirmat proveniența acesteia de la tatăl său, C. Ș., cu domiciliul pe ., astfel cum atestă adeverințele nr. 3612/24.05.2011, 3273/15.06.2011, 4273/15.06.2011 și nr. 9001/12.11.2013 emise de Primăria orașului Slănic, acesta figurând în perioada 1959-1963 ca titular de rol agricol cu suprafața de 0,05 ha curți și cota de 1/2 din casă – autorul reclamantului figurând cu suprafața de teren menționată și ulterior, începând cu anul 1964 și până în anul 2011, astfel cum se precizează în ultima adeverință menționată.
De asemenea, conform certificatelor de atestare fiscală nr. 4245 din 14.06.2011 și 9740/15.11.2013, ulterior decesului numitului C. Ș., soția sa, C. I. - mama apelantului-reclamant și a intimaților-pârâți, a figurat în evidența fiscală cu imobilul situat în ., constând în teren în suprafață de 500 m.p. și casa construită pe acesta – precizându-se totodată că nu figurează cu datorii către bugetul local.
Totodată, din adeverințele eliberate de Primăria orașului Slănic, rezultă că numita C. E., autoarea defunctului C. Ș., a figurat între anii 1959-1963 înscrisă în calitate de mamă la partida C. V. cu domiciliul pe ., cu suprafața de 0,05 ha curți și cota de 1/2 din casă – în perioada 1964-1983 nemaifigurând înregistrate teren sau locuință.
Astfel, chiar dacă, potrivit precizărilor inițiale din evidențele agricole, numita C. E. a figurat cu suprafața totală de 0,10 ha teren, începând cu anul 1959 aceasta a rămas înscrisă în evidente numai cu suprafața de 0,05 ha teren, restul suprafeței fiind înregistrată de la acel moment la partida fiului său, C. Ș., autorul apelantului-reclamant.
Astfel, s-a apreciat nejustificată reținerea instanței de fond de rejudecare cu privire la faptul că în patrimoniul autorului apelantului-reclamant ar fi existat nu dreptul de proprietate asupra bunului, ci detenția sau cel mult posesia utilă – în condițiile în care, tocmai întinderea și caracterul posesiei sunt de esența uzucapiunii care, reprezentând un mod de dobândire a proprietății, nu ar mai fi utilă dacă ar exista deja un titlu de proprietate. De altfel, din aceeași rațiune este acceptată și unirea posesiilor a doi deținători succesivi, prin joncțiunea acestora.
De asemenea, nejustificată s-a constatat și reținerea instanței de fond de rejudecare cu privire la faptul că reclamantul-apelant a înțeles să cheme în judecată “doar pe moștenitorii unui simplu detentor sau a unui posesor, tatăl său, C. Ș.” – în condițiile în care, după cum s-a arătat deja, din înscrisurile menționate rezultă că terenul în litigiu de cca. 500 m.p. provine de la autorul C. Ș., nepunându-se în discuție celelalte terenuri, deținute eventual de C. E. - cu atât mai mult cu cât, din probele testimoniale și cu expertiză topometrică a rezultat că terenul în litigiu este clar delimitat și stăpânit.
Astfel, în virtutea dreptului de dispoziție al reclamantului, acesta a înțeles să cheme în judecată doar moștenitorii autorului comun C. Ș., obiectul cauzei formându-l numai terenul deținut de acesta de cca. 40 ani.
Totodată, fiind vorba de un teren al unui autor comun, cu mai mulți moștenitori, reclamantul-apelant a înțeles să invoce și intervertirea posesiei comune în posesia sa exclusivă în nume de proprietar.
Sub acest aspect, s-a avut în vedere că instituția uzucapiunii presupune o posesie neviciată, adică utilă, ceea ce înseamnă că trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, dar în cazul unei proprietăți indivize, coproprietarii sunt presupuși că stăpânesc bunul împreună, motiv pentru care posesia lor, având un caracter echivoc, nu este aptă a fundamenta dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune de către un coindivizar. Viciul echivocității posesiei poate fi însă înlăturat prin acte din care să rezulte intenția fermă a unuia dintre coindivizari de a se comporta ca proprietar exclusiv.
În speță, apelantul-reclamant a făcut dovada posesiei exclusive în persoana sa și a autorilor săi, în termenul de uzucapiune prevăzut de lege.
Astfel, martorii audiați în cauză, E. A. și B. I. N., au arătat că terenul a fost îngrădit pe toate laturile, păstrându-și întinderea și configurația până în prezent, chiar dacă împrejmuirea a fost refăcută. Martorii au mai arătat că încă de când trăia mama reclamantului, acesta a început renovarea casei, iar după decesul mamei, a continuat, rămânând foarte puțin din casa veche bătrânească, edificând practic o casă cu 4 sau 5 camere la parter și mansardă, din cărămidă, acoperită cu tablă.
Martorii au mai precizat totodată că nu au fost probleme cu rudele, „nu au existat litigii între frați referitoare la dreptul reclamantului de a stăpâni acest imobil” și în general, lumea îl cunoaște pe apelantul-reclamant C. C. ca fiind proprietar.
În plus, certificatele de atestare fiscală emise în 2011 și respectiv, 2013, depuse la dosar, care atestă faptul că terenul de 500 m.p. și casa de pe acesta figurează în evidențele fiscale pe numele mamei apelantului-reclamant, C. I., precizează totodată că nu figurează cu datorii către bugetul local, astfel că, având în vedere și că C. I. este decedată din aul 1992, coroborat cu celelalte probatorii administrate, rezultă că apelantul-reclamant, care stăpânește în fapt imobilul, a achitat și taxele și impozitele aferente acestuia, la zi.
În plus, prin declarații notariale autentice ale tuturor celorlalți moștenitori, pârâți-intimați în prezenta cauză, s-a atestă renunțarea acestora la succesiunea defunctului C. Ș. – confirmate totodată și prin răspunsul la interogatoriu al pârâtei-intimate R. M., dar și prin aplicarea prev. art. 225 c.pr.civ, în ceea ce îi privește pe ceilalți pârâți-intimați, care nu au mai înțeles să se prezinte personal în instanță la interogatoriu și nici pentru a-și formula eventuale apărări.
Nu în ultimul rând, expertizele efectuate în cauză au identificat clar imobilele teren și casă în litigiu, identificând terenul ca având o suprafață reală, rezultată din măsurători de 559 m.p. și delimitându-l clar ca vecinătăți, inclusiv de fratele apelantului-reclamant, C. Ș. G., care rezultă din probatorii că ocupă o altă suprafață vecină, neafectată de cea deținută de apelant.
În concluzie, când unul dintre moștenitori stăpânește exclusiv, sub nume de proprietar, un bun succesoral, în condițiile unei posesii utile, el poate dobândi prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra acelui bun - aceasta rezultând și din prevederile art. 729 din Codul civil, din al cărui conținut se desprinde, printre altele, ideea că împărțeala nu poate fi cerută atunci când unul dintre moștenitori opune prescripția.
În sensul arătat, față de probatoriile administrate, în speță s-a reținut că s-a produs o intervertire a posesiei comune (animus condomini) în posesie exclusivă (animus domini) prin acte de stăpânire exclusivă continuă și netulburată, plata impozitelor și taxelor aferente, construirea cu contribuție - aspecte ce, coroborate cu celelalte împrejurări reținute în cauză, justifică admiterea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul-apelant, astfel cum a fost precizată, conform concluziilor rapoartelor de expertiză întocmite în cauză.
De asemenea, în raport de considerentele deja prezentate anterior, s-a constată că cererea de intervenție formulată de numitul D. C. este neîntemeiată și a fost respinsă ca atare, avându-se în vedere că acesta invocă aspecte ce exced practic acțiunii formulate de apelantul-reclamant, atât în ce privește identitatea și întinderea imobilul în litigiu, cât și proveniența acestuia și persoanele în contradictoriu de care ar trebui discutate aspectele arătate în cererea de intervenție.
De asemenea, reclamantul a invocat ca un al doilea motiv de apel faptul că instanța de fond, în rejudecare nu a respectat practic considerentele deciziei de casare, în condițiile în care, deși se pronunță pe fondul cauzei, motivarea soluției pronunțate reiterează practic în mare parte considerentele avute în vedere la prima soluționare a cauzei cu referire la aspectul coparticipării procesuale pasive obligatorii.
Astfel, s-a constatat că deși prin decizia civilă nr. 368/20.06.2013 a Tribunalului Prahova s-a constatat că invocarea din oficiu a excepției lipsei coparticipării procesuale pasive obligatorii nu a făcut decât să se raporteze la cererea de intervenție formulată de numitul D. C., ignorând cererea de chemare în judecată că ar reprezenta o altă situație de fapt, cu ocazia rejudecării cauzei după casarea cu trimitere în acest sens, instanța de fond, deși a soluționat cauza pe fond, arătând motivele de netemeinicie ale acesteia, în realitate aceste motive au vizat în principal același aspect, chiar dacă nu a mai fost intitulat ca atare.
În acest sens s-a constatat că instanța de rejudecare a respins ca neîntemeiată acțiunea prin care s-a solicitat constatarea dreptului de proprietate al reclamantului prin uzucapiunea de lungă durată asupra imobilului în litigiu – principalul considerent al acestei respingerii constând în principal în faptul că „fiind un bun provenind de la autoarea C. E., reclamantul trebuia să se îndrepte împotriva tuturor coindivizarilor, iar nu să cheme în judecată doar moștenitorii unui simplu detentor ori posesor”.
Prin această motivare, precum și prin celelalte aspecte reținute în considerentele sentinței recurate, instanța de fond a stăruit practic în aceeași atitudine, caracterizată prin neanalizarea aspectelor invocate de reclamant în cererea sa de chemare în judecată în care a invocat “intervertirea precară a posesie” – aspect ce nu a fost analizat de prima instanță, în motivarea căreia nu se regăsește niciun aspect care să susțină sau să combată această susținere.
Mai mult, deși acest aspect, ca și invocarea uzucapiunii în sine presupune și analizarea situației de fapt privind întinderea și caracterul posesiei exercitate de reclamant – aspect susceptibil a fi probat testimonial, ceea ce s-a și realizat în prezenta cauză – instanța de fond nu face nicio analiză și nici măcar o simplă referire la acest aspect și nici la proba testimonială administrată în dovedirea acestuia, astfel că, din acest punct de vedere a apărut ca întemeiată critica apelantului - reclamant privind insuficienta motivare a sentinței instanței de fond.
În plus, considerentele sentinței apelate au relevat faptul că, deși aparent prima instanță nu s-a mai pronunțat pe excepție, ci pe fondul cauzei, în realitate mențiunea că uzucapiunea nu poate opera în cazul indiviziunii succesorale decât în condiții restrictive și trebuie să se îndrepte împotriva tuturor coindivizarilor, nu a făcut altceva decât să reitereze practic același considerente care au fost apreciate de instanța de casare ca neanalizând în mod temeinic susținerile și cererile formulate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Nu în ultimul rând trimiterea făcută de instanța de fond către soluționarea litigiului „în cadrul partajului, unde se poate invoca chiar și uzucapiunea”, s-a apreciat că reprezintă o deviere de la necesitatea soluționării în mod temeinic motivat a cadrului procesual concret pe care reclamantul-apelant a înțeles să îl dea prezentei cereri de chemare în judecată în virtutea principiului disponibilității.
Având în vedere considerentele arătate, dar și faptul că prezenta cauză a fost deja o dată casată cu trimitere, fiind analizată după rejudecare, tribunalul a admis apelul și a schimbat în tot sentința în sensul că a admis acțiunea și a respins cererea de intervenție ca neîntemeiată, respectiv a constatat că reclamanții sunt proprietari ai terenului în suprafață de 559 mp, situat în Or. Slănic, . A, jud. Prahova, identificat în perimetrul punctelor 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-1 din raportul de expertiză P. D., ca efect al uzucapiunii de lungă durată și ai construcției situată pe acest teren, identificată conform raportului de expertiză construcții C. C., ca efect al accesiunii imobiliare, urmând ca hotărârea să fie comunicată la OCPI Prahova și Organul Fiscal pentru efectuarea formalităților necesare.
Împotriva sus-menționatei decizii a declarat recurs în termen legal intervenientul D. C., considerând-o nelegală și netemeinică, în esență criticând expertiza efectuată în cauză, faptul că instanța nu avut în vedere depozițiile martorilor audiați, fără a indica și în drept motivele de recurs.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant C. C. a invocat excepția de inadmisibilitate a recursului față de prev.art.56 Cod pr.civilă, solicitând respingerea acestuia ca neavenit.
Examinând cu prioritate excepția invocată, conform art.137 Cod pr. civilă, Curtea constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Din actele dosarului rezultă că în cauză recurentul a formulat cerere de intervenție în interesul pârâților, iar prin sentința civilă nr.1836 din 26 noiembrie 2013 a Judecătoriei Vălenii de M. aceasta a fost admisă, respingându-se ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.
Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu apel de reclamant, iar Tribunalul Prahova prin decizia civilă nr.274 din 24.04.2014, admițând apelul, a schimbat în tot sentința în sensul că a admis acțiunea și a respins cererea de intervenție ca neîntemeiată.
Prezenta cale de atac este formulată de intervenientul accesoriu în condițiile în care pârâții în favoarea cărora a înțeles să intervină în proces nu au atacat sentința instanței de fond și nici decizia pronunțată de Tribunalul Prahova.
Conform art.56 Cod pr.civilă, apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părți se socotește neavenit dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși apel sau recurs.
În speță, niciunul dintre pârâți nu a formulat apel sau recurs, astfel că față de prevederile legale sus-menționate urmează a se admite excepția invocată de intimatul-reclamant și a se respinge recursul ca neavenit.
Conform disp.art.274 Cod pr.civilă, urmează ca recurentul să fie obligat să plătească intimatului-reclamant suma de 1000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu pentru avocat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite excepția inadmisibilității recursului.
Respinge ca neavenit recursul declarat de intervenientul D. C., domiciliat în Slănic, ..8, județ Prahova, împotriva deciziei civile nr.274 din 24.04.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. Ș. G., domiciliat în Slănic, ., județ Prahova, C. A., domiciliat în Ploiești, ., ..A, app.2, județ Prahova, R. M., domiciliată în Vălenii de M., ..56, ., .. G. L., domiciliată în P., Aleea Trandafirilor, ., . și intimatul-reclamant C. C., domiciliat în Slănic, ., județ Prahova.
Obligă recurentul la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 20 ianuarie 2015.
PreședinteJudecători
V. GheorgheVioleta S. E. M.
Grefier
A. F.
Operator de date cu caracter personal
nr.notificare 3120/2006
2015-01-28
2 ex.
EM/VM
d.f. Jud. Vălenii de M. nr._
j.f. B. D. C.
d.a. Trib. Prahova nr._
j.a. C.-A. M.
G. M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 131/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Grăniţuire. Decizia nr. 192/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
