Obligaţie de a face. Decizia nr. 493/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 493/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 16305/200/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA nr.493
Ședința publică din data de 2 iunie 2015
Președinte – V. G.
Judecători –V. S.
- E. M.
Grefier - A. F.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâții Ș. Casița, domiciliată în comuna B., .. 123, județ B. și Ș. A., domiciliat în comuna Unguriu, ., ., județ B., împotriva deciziei civile nr.778 din 16 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimatul-reclamant Ș. V., domiciliat în ., .. 122, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta-pârâtă personal și asistată de avocat Tibișoiu D. din Baroul B. și apelantul-pârât personal, lipsind intimatul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul disp.art.6 din Legea nr.192/2006, informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
Recurs timbrat cu 4,00 lei taxă judiciară de timbru conform chitanței nr._(4)/20.04.2015 anulată la fila 18 și 0,50 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul-pârât Ș. A. a fost citat pentru acest termen de judecată cu mențiunea de a se prezenta în instanță pentru a semna declarația de recurs.
Recurentul-pârât Ș. A. având cuvântul se legitimează cu CI . nr._ eliberat la data de 19.12.2006 de SPCLEP B. și arată, la solicitarea instanței, că își însușește recursul semnându-l în fața instanței.
Avocat Tibișoiu D. având cuvântul depune la dosar adeverința nr. 151/13.01.2015 eliberată de Primăria comunei B., județ B. din care rezultă aceeași situație de fapt în sensul că anexa este menționată la rol. Precizează că nu este un înscris nou. În continuare, având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația acestuia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat Tibișoiu D. având cuvântul pentru recurenții-pârâți susține, în esență, că soluția pronunțată de prima instanță și menținută în apel ca urmare a faptului că în anul 2007 a fost pronunțată hotărâre nr.644 însă nu în contradictoriu cu recurenții-pârâți de azi, ci cu autorul lor, condiții în care apreciază că această hotărâre nu le este opozabilă.
Arată că deși cererea intimatului-reclamant nu a fost întemeiată exclusiv pe acea hotărâre și nu s-a solicitat pronunțarea altei hotărâri întrucât aceea ieșise din puterea lucrului judecat, chiar dacă s-ar putea considera contrariul, prima instanță apreciind eronat acest aspect pentru că nu a ieșit din puterea lucrului judecat putând fi pusă în executare și ulterior dat fiind faptul că s-a formulat o cerere de executare silită care a fost admisă dar nu pe considerentul că s-a prescris dreptul de a se solicita executarea silită, ci pentru că exista un impediment la executare, respectiv calitatea părților.
Mai susține că deși instanța de fond a administrat o . probatorii, le-a evaluat subiectiv, inclusiv cercetarea la fața locului și expertiză care concluzionează că dreptul de proprietate al intimatului-reclamant nu este afectat în niciun fel, pronunțând hotărârea exclusiv cu trimitere la anumite dispoziții din CEDO – art.6 și Constituție, motive de fapt și de drept care nu au fost puse în discuția părților fiind încălcat principiul contradictorialității, acesta fiind de altfel primul motiv de recurs și anume incidența disp.art.304 pct.5 Cod pr.civilă.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, cu trimitere la disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă și evident pct.5 față de modul în care instanța a înțeles să soluționeze excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, susține că pe de o parte s-a făcut o aplicare greșită a disp.art.41 iar, pe de altă parte, având în vedere situația de fapt și prin simpla trimitere la autoritatea de lucru judecat raportat la cauza în care recurenții nu au fost părți, se încalcă încă o dată principiul contradictorialității.
În continuare, arată că din toate înscrisurile depuse la dosar rezultă că dreptul de proprietate al intimatului-reclamant nu a fost afectat instanța făcând doar o trimitere la existența autorității de lucru judecat reținând că simpla invocare a dreptului la proprietate îi conferă calitate procesuală or, dacă nu se probează acest lucru în condițiile în care nu este proprietarul terenului și nici a construcției situată deasupra imobilului recurenților-reclamanți, ci soția sa așa cum rezultă din certificatul de moștenitor existent în dosarul de apel, bun moștenitor de la părinții săi și care are calitatea de bun propriu și nu comun. Concluzionând, față de acesta situație, apreciază că instanța de fond a analizat eronat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, nedând eficiență disp.art.32 din Legea 50/1991 incidente în soluționarea cauzei, în sensul că ar fi avut calitate doar UAT B. și nu părțile. Apreciază că ar fi trebuit urmată o procedură prealabilă, respectiv sesizate organele abilitate (art.28 și 32 din Legea 50/1991) care să fi făcut o constatare în urma căreia aplicau anumite sancțiuni sau dispuneau măsuri ce trebuiau îndeplinite, în caz contrar organul de control fiind îndreptățit să acționeze în instanță.
Printr-un ultim motiv de recurs face trimitere la aplicarea dispozițiilor CEDO, susținând că atât instanța de fond cât și cea de apel au confundat dispozițiile din materia executării silite cu existența unei alte cauze.
Solicită admiterea recursului și în principal casarea cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârilor în sensul respingerii acțiunii. Cu cheltuieli de judecată.
C u r t e a
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 8693 din 19.05.2014 pronunțată de Judecătoria B. s-a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesual active a reclamantului Ș. V., invocată de pârâta Ș. Casița, prin întâmpinare; s-a admis acțiunea precizată și au fost obligați pârâții să demoleze construcțiile anexe (extindere bucătărie și copertină), situate la parterul blocului de locuințe Colonie I, din . caz de refuz al pârâților a autorizat reclamantul să procedeze la demolarea construcțiilor anexe indicate pe cheltuiala pârâților.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată sub nr._, reclamantul Ș. V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ș. Casița și Ș. A., să se dispună obligarea pârâților la demolarea construcțiilor anexă (extindere bucătărie și copertină), situate la parterul blocului de locuințe Colonie I din com. B., ., efectuate de aceștia fără autorizație de construire.
În motivarea cererii, s-a arătat că pârâta împreună cu soțul acesteia, Ș. A. au edificat o construcție fără autorizație pe zidul comun al blocului, pe latura de est, constând în cele două anexe arătate mai sus. Acestea împiedică posibilitatea de reparare a zidului comun precum și modifică instalația de alimentare cu gaze naturale a apartamentului, care nu mai este conformă cu proiectul inițial, fiind înglobată în aceste lucrări.
S-a mai arătat că în urma cererii de chemare în judecată care a făcut obiectul dosarului nr.5300/2006 al Judecătoriei B., prin sentința civilă nr. 644/2.02.2007, pârâtul Ș. A. a fost obligat să demoleze construcțiile anexe menționate. A precizat că l-a chemat doar pe acesta în judecată, deoarece doar el era trecut ca proprietar al construcției din . vânzare-cumpărare al garsonierei, fiindu-i greu să demonstreze că și soția lui, pârâta de acum Ș. Casița, a participat sau nu la această construcție ilegală.
În ceea ce îl privește pe pârâtul Ș. A. a arătat că acesta a dobândit calitate procesual pasivă, în calitate de moștenitor al părintelui decedat.
A mai precizat că a încercat punerea în executare silită a acestei hotărâri, apelând la serviciile a doi executori judecătorești, iar în urma nereușitei executării s-a adresat și Parchetului de pe lângă Judecătoria B. la data de 26.07.2010. Ulterior, Ș. A. a decedat la data de 26.08.2010, motiv pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, fiind îndrumat să se adreseze unui executor judecătoresc.
A menționat susținut în continuare că din naivitate s-a adresat altui executor, dar pârâta Ș. Casița a formulat contestație la executare, care a fost admisă prin sentința civilă nr.7732/19.10.2011 pe motivul că bunul era comun, fiind edificat în timpul căsătoriei, iar hotărârea judecătorească nu îi era opozabilă. Soluția a fost menținută de Tribunalul B., care a respins recursul prin decizia nr. 346 din 4.12.2012. În motivare s-a arătat că avea obligația procesuală de a chema în judecată pe ambii soți pentru a obține demolarea astfel încât hotărârea să le fie opozabilă.
Pârâta Ș. Casița a formulat întâmpinare, prin care a invocat lipsa calității procesual active a reclamantului, deoarece nu este proprietarul terenului pe care a fost edificată construcția, dreptul de demolare aparținând în mod exclusiv serviciului de sistematizare de pe lângă primărie, singura abilitată să verifice legalitatea unor adaosuri aduse clădirii. De asemenea, a apreciat că dreptul reclamantului nu a fost afectat în niciun fel, lucrările neaducându-i acestuia prejudicii.
Pe fond, a arătat că în anul 1975 a edificat împreună cu soțul său Ș. A. o anexă la imobil, pe care a demolat-o în anul 2004, ridicând ulterior alta pe același amplasament, ambele construcții fiind ridicate cu acordul proprietarului terenului.
A mai precizat că nu sunt constructori de rea-credință și nu a existat în ceea ce îi privește o obligație de a nu face, respectiv, de a nu construi, pe care să nu o respecte.
Prin precizările la acțiune, reclamantul a solicitat și autorizarea de a proceda la demolarea construcțiilor anexe indicate în acțiune, pe cheltuiala pârâților, în situația în care aceștia nu ar respecta obligațiile stabilite de către instanță.
Deși a avut calitatea de reclamant, Ș. V. a formulat și întâmpinare, căreia instanța i-a dat calificarea de răspuns la întâmpinare față de lipsa unei cereri reconvenționale care să justifice un asemenea act de procedură, prin care a solicitat respingerea excepției calității procesual active invocată de către pârâtă, arătând că a formulat cererea nu în calitate de proprietar al terenului, ci de vecin, aspect care îi conferă calitate procesual activă, în raport de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 51/1991, pct. 2.5.6, Anexa1 din Legea nr. 51/1991.
Mai mult, a precizat că prin edificarea anexelor a căror demolare o solicită, pârâții i-au afectat instalația de gaze naturale care nu mai este conformă cu proiectul inițial, aspect care conferă reclamantului legitimare procesuală activă în raport de dispozițiile art. 998 – 999 CC și 1073 – 1076 CC.
Pe de altă parte, a menționat că prin sentința civilă nr. 644/2.12.2012, s-a stabilit cu putere de lucru judecat calitatea sa procesual activă, reținându-se că pârâtul a edificat anexele în discuție pe zidul comun al blocului, fără acordul său și fără autorizație de construire, instalația de alimentare cu gaze a apartamentului nu mai este conformă proiectului inițial, fiind înglobată în lucrările efectuate.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că această construcție nu a fost edificată în anul 1975 și nu a fost obținut niciodată acordul proprietarului terenului pentru edificarea acelor anexe.
Prin încheierea de ședință din data de 11.03.2013, instanța a unit excepția lipsei calității procesual active invocată de către pârâta Ș. Casița cu fondul, apreciind că pentru soluționarea acesteia sunt necesare aceleași probe ca și pentru analizarea fondului cauzei. De asemenea, s-a dispus atașarea dosarelor nr. 5300/2006 și_/200/2011, ambele ale Judecătoriei B..
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu acte, iar pentru pârâtă și proba cu expertiză tehnică de specialitate și interogatoriul reclamantului.
Examinând cererea pe baza probelor administrate, prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuală activă a reclamantului, a admis acțiunea și a obligat pârâții să demoleze construcțiile anexe reprezentând extindere bucătărie și copertină.
În considerentele sentinței, prima instanță a reținut următoarele că părțile locuiesc în blocul de locuințe Colonie I din ., proprietatea reclamantului fiind amplasată la etajul blocului, deasupra proprietății pârâtului, aflată la parterul blocului. În consecință, părțile locuiesc într-un condominiu, în sensul dispozițiilor art. 3, al. 1, lit. a din Legea nr. 230/2007, privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor pe proprietari - „proprietatea imobiliară formată din proprietăți individuale, definite apartamente sau spații cu altă destinație decât aceea de locuințe, și proprietatea comună indiviză. Poate fi definit condominiu și un tronson cu una sau mai multe scări, din cadrul clădirii de locuit, în condițiile în care se poate delimita proprietatea comună”.
Potrivit dispozițiilor art. 14 din aceeași lege, „niciun proprietar nu poate încălca, afecta sau prejudicia dreptul de proprietate comună sau individuală a celorlalți proprietari din condominiu”.
În condițiile în care reclamantul a invocat existența unei încălcări a dreptului său de proprietate asupra zidului comun, calitatea sa procesual activă în cauză s-a justificat în temeiul dispozițiilor legale menționate.
De altfel, prin sentința civilă nr.644/02.12.2012 s-a stabilit cu putere de lucru judecat calitatea sa procesual activă, reținându-se că pârâtul a edificat anexele în discuție pe zidul comun al blocului, fără acordul său și fără autorizație de construire, instalația de alimentare cu gaze a apartamentului nu mai este conformă proiectului inițial, fiind înglobată în lucrările efectuate.
Pentru aceste motive, instanța de fond a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesual active a reclamantului Ș. V. invocată de pârâta Ș. Casița, prin întâmpinare.
Pe fond, instanța a analizat cererea prin raportare la dispozițiile art. 20 din Constituția României, potrivit cărora, „dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”.
Instanța a reținut că prin sentința civilă nr.644/2.02.2007 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr. 5300/2006 cererea reclamantului a fost admisă, fiind însă pronunțată în contradictoriu cu defunctul Ș. V. soțul pârâtei, respectiv pârâtului.
Ulterior, în urma unor tentative eșuate ale reclamantului de a pune în executare această hotărâre, urmată de admiterea contestației la executare efectuată de către pârâta Ș. Casița, executarea silită a fost în mod definitiv blocată, pe motivul că imobilul care trebuia demolat era bun comun al soților, potrivit dispozițiilor art. 30 din vechiul Cod al familiei.
D. urmare, reclamantului i-a fost recunoscut de către o instanță națională dreptul său de a demola acest imobil, numai executarea silită a hotărârii pronunțate nu a putut fi realizată.
Așa după cum a dispus Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Ruianu contra România (Hotărârea din 17.06.2003), - par. 65 „dreptul la justiție garantat de articolul 6 protejează în egală măsură și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în defavoarea uneia din părți. Prin urmare, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată”.
De asemenea, aceeași Curte a apreciat în cauza Ș. împotriva României (par. 23) faptul că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din “proces“, în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție. Dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți [Immobiliare Saffi împotriva Italiei (M.C.), Cererea nr. 22.774/93, paragraful 63, CEDO 1999-V].
În consecință, executarea hotărârii inițiale făcea parte din proces, în sensul art.6 din CEDO, numai impedimente procedurale au făcut ca aceasta să nu poată fi realizată.
În urma analizării materialului probator administrat în cauză, respectiv actele din dosar, răspunsul la interogatoriu, dar și cercetarea la fața locului, instanța a constatat că nu au fost modificate temeiurile care au stat la baza emiterii sentinței civile nr. 644/2.02.2007 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr. 5300/2006.
D. urmare, o concluzie contrară celei deja reținute de instanță, ar impieta dreptului deja recunoscut reclamantului, care ar fi în mod definitiv înlăturat.
Pentru aceste motive, instanța a admis acțiunea precizată și a obligat pârâții să demoleze construcțiile anexe (extindere bucătărie și copertină), situate la parterul blocului de locuințe Colonie I, din .> În caz de refuz al pârâților, instanța a autorizat reclamantul să procedeze la demolarea construcțiilor anexe indicate, pe cheltuiala pârâților, potrivit dispozițiilor art. 1077 CC.
Împotriva sentinței au declarat apel pârâții Ș. Casița și Ș. A. care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Au arătat apelanții că prima instanță nu a respectat principiul contradictorialității întrucât nu a pus în discuția părților temeiurile privind recunoașterea dreptului reclamantului de către o instanță superioară raportat la dispozițiile din Constituție și CEDO. În acest mod instanța s-a pronunțat fără ca pârâții să aibă cunoștință despre motivele de fapt și de drept care ulterior s-au regăsit în motivarea hotărârii.
Un al doilea motiv de critică s-a referit la faptul că în mod eronat s-a respins excepția lipsei calității procesual active a reclamantului. Astfel, pe de o parte s-a făcut trimitere la existența puterii de lucru judecat, situație care nu a fost pusă în discuția părților, iar pe de altă parte s-a arătat că prin invocarea existenței unei încălcări a dreptului reclamantului, acesta justifică calitate procesuală. Pentru a fi îndeplinită această cerință, reclamantul trebuia să facă dovada încălcării proprietății sale, situație care nu a fost probată, condiție în care dreptul de a cere demolarea este atributul exclusiv al serviciului de sistematizare de pe lângă primărie.
În al treilea rând s-a arătat că au fost nesocotite dispozițiile Legii nr. 50/1990 întrucât acțiunea prin care se solicită desființarea unei construcții are un regim special, constând într-o procedură prealabilă reglementată de art. 28 și 32 din Legea nr. 50/1990. Astfel, ar fi trebuit sesizate organele abilitate cu aplicarea legii nr. 50/1990 care puteau să dispună demolarea construcției s-au încadrarea prevederilor autorizației de construcție iar în măsura în care cel în cauză nu se conformează autoritatea administrativă ar fi putut aplica sancțiune și ar fi putut sesiza instanța de judecată pentru a se dispune demolarea.
Cu referire la incidența dispozițiilor CEDO privind executarea unei hotărâri, s-a menționat de apelanți că acest aspect nu a fost discutat în contradictoriu, astfel încât i-a fost încălcat dreptul la apărare.
Au mai arătat apelanții că nu au fost părți în prima hotărâre judecătorească și aceasta nu le este opozabilă.
Sub aspectul netemeiniciei, s-a învederat că instanța de fond a administrat probe cărora nu le-a dat eficiență, astfel încât situația de fapt stabilită a fost una eronată.
Tribunalul B., prin decizia civilă nr. 778 din 16 decembrie 2014, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 644 din 2.02.2007 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr.5300/2006 a fost admisă acțiunea reclamantului Ș. V. în contradictoriu cu pârâtul Ș. A., fiind obligat acesta din urmă să procedeze la demolarea construcțiilor anexe (extindere bucătărie și copertină) situată la parterul blocului de locuințe Colonie I din ., efectuate fără autorizație de construcție.
A mai reținut instanța că pârâtul a încălcat prevederile art. 3 din Legea nr.50/1991 privind regimul construcțiilor, respectiv nu a deținut autorizație de construire.
Reclamantul-creditor Ș. V. a formulat cerere de executare silită a sentinței mai sus menționate în contradictoriu cu debitorul Ș. A..
Pârâta din prezenta cauză respectiv Ș. M. a formulat contestație la executare prin care a învederat că soțul său Ș. A. a decedat la data de 24.08.2010 și că titlul executoriu nu îi este opozabil întrucât implica un fapt personal al debitorului decedat.
Prin sentința civilă nr.7732 din 19.10.2011 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._/200/2011 a fost admisă contestația la executare formulată de Ș. Casița și au fost anulate formele de executare întocmite de executorul judecătoresc în dosarul nr. 102/2011.
Urmare anulării formelor de executare, reclamantul intimat Ș. V. a promovat prezenta acțiune în contradictoriu cu pârâții Ș. Casița și Ș. A. solicitând obligarea acestora la demolarea construcțiilor anexe (extindere bucătărie și copertină) situate la parterul blocului de locuințe Colonie I din ., efectuate fără autorizație.
S-a mai reținut că în motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul a menționat că prin sentința civilă nr. 644/2007 a Judecătoriei B. a fost obligat pârâtul Ș. A. să demoleze construcțiile dar că sentința nu a putut fi executată întrucât Ș. Casița a formulat contestație la executare și au fost anulate formele de executare sub considerentele că titlul executor nu este opozabil pârâților din prezenta cauză.
Cu privire la primul motiv de critică, în sensul că prima instanță nu ar fi pus în discuție recunoașterea dreptului reclamantului în actualul proces ca urmare a existenței hotărârii judecătorești anterioare, tribunalul a constatat că este nefondat întrucât din cererea de chemare în judecată ce face obiectul actualei cauze rezultă în mod evident că reclamantul intimat a invocat sentința civilă nr. 644/2007 a Judecătoriei B. prin care autorul apelanților pârâți a fost obligat să demoleze construcțiile anexă constând în extindere bucătărie și copertină situate la parterul blocului de locuințe.
În condițiile în care reclamantul și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe aceste considerente, pârâții aveau posibilitatea ca prin întâmpinare sau ulterior să discute în fața instanței temeinica motivelor prezentei acțiuni civile.
Pârâta Ș. Casița a formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale active a reclamantului, iar pe fond a solicitat respingerea cererii motivat de faptul că ambele construcții au fost ridicate cu acordul proprietarului terenului și că nu au fost constructori de rea-credință.
Așa fiind, prima instanță nu a reținut în considerentele sentinței situații străine de pricină și care nu au fost puse în discuția contradictorie a părților din moment ce cererea de chemare în judecată s-a întemeiat în mod expres pe existența hotărârii anterioare, rămasă definită prin care autorul apelanților-pârâți a fost obligat să demoleze construcțiile.
S-a apreciat nefondat și cel de al doilea motiv de apel, în sensul că instanța a respins eronat excepția lipsei calității procesual active a reclamantului.
Au motivat apelanții că reclamantul ar fi trebuit să facă dovada încălcării proprietății sale, situație care nu a rezultat din dovezile administrate, condiție în care dreptul de a cere demolarea era atributul exclusiv al serviciului de sistematizare.
În mod judicios prima instanță a reținut în același . apartamentul proprietatea soției reclamantului este situat la etajul blocului, deasupra proprietății pârâtului, aflat la parterul construcției. Astfel, părțile locuiesc într-un condominiu și potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 230/2007 niciun proprietar nu poate încălca, afecta sau prejudicia dreptul de proprietate comună sau individuală a celorlalți proprietari din condominiu.
De asemenea, tribunalul a avut în vedere că raporturile de vecinătate se întemeiază pe exercitarea cu bună-credință a drepturilor proprietarilor aflați în această situație, așa încât fiecare dintre aceștia este obligat să se abțină de la orice acțiune care ar reprezenta o limitare, îngrădire sau afectare a exercițiului drepturilor proprietarilor ori colocatarilor învecinați.
În altă ordine de idei, s-a apreciat că nu se mai poate contesta dreptul reclamantului-intimat de a solicita demolarea construcției aparținând pârâților din moment ce același drept nu a fost contestat și a fost validat într-o judecată anterioară în contradictoriu cu autorul acestora din urmă.
De asemenea, s-a reținut nefondată și critica referitoare la faptul că desființarea unei construcții are un regim special și că era obligatoriu să fie urmată o procedură prealabilă în sensul sesizării mai întâi a organelor abilitate în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 50/1991.
Existența hotărârii judecătorești anterioare prin care autorul apelanților-pârâți a fost obligat să demoleze construcțiile nu mai făcea necesară sesizarea mai întâi a organelor administrative în vederea dispunerii măsurilor legale. Reclamantul-intimat a beneficiat de un titlu executoriu care nu a putut fi finalizat datorită decesului pârâtului Ș. A., așa încât ar fi excesiv și nerezonabil să se pretindă reclamantului în prezenta cauză să se fi adresat mai întâi organelor administrativ. Mai mult, din probele administrate, a rezultat că cele două construcții anexă au fost edificate cu mult timp înainte de introducerea primei acțiuni, or organele administrației locale au rămas în pasivitate în toată această perioadă.
Cu privire la ultima critică, în sensul că instanța de fond a administrat probe cărora nu le-a dat eficiență, astfel încât situația de fapt a fost stabilită în mod eronat, tribunalul a constatat că au fost avute în vedere probele administrate în cauza anterioară, dar și înscrisurile depuse în prezentul dosar, noul raport de expertiză precum și cercetarea la fața locului. În baza acestor dovezi, coroborate în mod judicios de către prima instanță, s-a ajuns la concluzia că temeiurile care au stat la baza sentinței civile nr. 644/2007 nu au fost modificate.
În afara acestor considerente, tribunalul a mai reținut că existența unei hotărâri judecătorești anterioare poate fi invocată în cadrul unui proces ulterior, fie cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, fie cu puterea de lucru judecat, când se are în vedere obligativitatea acesteia, fără ca în procesul ulterior să fie nevoie de existența triplei identități privind părțile, obiectul și cauza.
Pentru a se da relevanță efectelor unei hotărâri judecătorești în sensul obligativității acesteia nu este necesară această triplă identitate, fiind suficient să se dovedească identitatea dintre problema soluționată irevocabil și cea care este dedusă judecății ulterioare, instanța de judecată fiind ținută să pronunțe o soluție identică deoarece în caz contrar ar fi afectate securitatea raporturilor juridice așa cum aceasta a fost consfințită prin hotărârea anterioară.
Efectul pozitiv al lucrul judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a obligativității hotărârii judecătorești anterioare, este de natură să asigure ordinea și stabilitatea juridică și evitarea contrazicerilor între hotărâri judecătorești succesive.
Pe de altă parte, în activitatea de soluționare a litigiilor civile tribunalul se conduce după principiului preeminenței dreptului, care impune ca dezlegarea dată printr-o hotărâre irevocabilă asupra unei dispute între părți să fie respectată de către acestea, de succesorii lor în drepturi, precum și de alte persoane, creând speranța legitimă că aceasta nu va fi legată de o altă instanță de judecată într-o procedură ulterioară.
Așa fiind, raportat la considerentele mai sus expuse, tribunalul a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții Ș. Casița și Ș. A., susținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art.304 pct. 5 și 9 Cod pr.civilă.
Printr-un prim motiv de recurs, recurenții au invocat încălcarea disp. art. 304 pct.5 Cod pr.civilă întrucât prima instanță nu a respectat principiul contradictorialității, instanța nepunând în discuția părților temeiurile privind recunoașterea dreptului reclamantului de către o instanța superioară raportat la dispozițiile din Constituție și CEDO, precum și excepția puterii de lucru judecat, situații ce nu au fost invocate de reclamant, prima instanță pronunțându-se fără ca recurenții să aibă cunoștință despre motivele de fapt și de drept ce ulterior s-au regăsit în motivarea sentinței.
Totodată, arată că prima instanța, prin admiterea acțiunii cu trimitere la temeiuri ce nu au fost puse în discuție, a nesocotit acest principiu precum și dreptul acestora la apărare, iar trimiterea instanței de apel la mențiunile din cererea de chemare în judecată privind sentința nr.644/2007 nu complinește aceste lipsuri.
Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil înseamnă și posibilitatea rezonabilă a oricărei părți de a-și expune cauza instanței de judecată, în condiții care să nu o dezavantajeze față de partea adversă.
Totodată, recurenții susțin că atât instanța de fond, cât și cea de apel, în soluționarea excepției lipsei calității procesual active a reclamantului au apreciat eronat dispozițiile art.41 Cod pr.civilă prin raportarea la situația de fapt, ce a avut efect asupra legalității hotărârii, în cauză intimatul nejustificând un interes în promovarea acțiunii, având în vedere faptul că nu este proprietarul terenului, proprietatea sa nefiind încălcată, acesta trebuind să facă dovada încălcării proprietății sale, împrejurare ce nu a fost probată.
La fel, au fost aplicate eronat și dispozițiile Legii 50/1991, întrucât acțiunea prin care se solicită desființarea unei construcții (sau încadrarea ei în prevederile autorizației) are un regim special, prevăzut de dispozițiile art.28 și 32 din Legea 50/1991, conform cărora instanța de judecata are competența de a se pronunța asupra demolării/încadrării unei construcții în prevederile autorizației de construcție numai după urmarea unei proceduri prealabile reglementate de textele indicate anterior.
Or, dacă cel în cauză nu se conformează celor dispuse de organele de control, atunci autoritatea care a aplicat sancțiunea poate sesiza instanța de judecată pentru a se solicita demolarea unei construcții sau încadrarea ei în prevederile autorizației, în speță această procedură nefiind urmată condiții în care prima instanța trebuia să respingă acțiunea ca inadmisibilă.
Recurenții au susținut în continuare că ambele instanțe au interpretat eronat incidența dispozițiilor CEDO privind executarea unei hotărâri, aspect ce nu s-a discutat în contradictoriu.
În fine, au mai arătat că executarea hotărârii face parte din proces, fiind ultima fază în cauza în care a fost pronunțată, or recurenții nu au fost părți în cauza respectivă, iar prin admiterii acțiunii în raport de o hotărâre ce nu le este opozabilă este evident că nu au beneficiat de un proces echitabil, fiind încălcat principiul egalității armelor, astfel încât dacă a existat o încălcare a art.6.1 din CEDO.
Se solicită în principal admiterea recursului, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei la Judecătoria B. în vederea rejudecării cu respectarea dispozițiilor art.315 Cod pr.civilă, iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea hotărârilor și pe fond respingerea acțiunii.
Curtea, examinând recursul prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, reține următoarele:
Sub un prim aspect, Curte reține că motivele de recurs invocate de recurenții-pârâți reprezintă o reluare a motivelor de apel, fără a fi aduse critici noi.
Astfel, recurenții au invocat că nu a fost respectat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare prin faptul că nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților recunoașterea dreptului reclamantului în actualul proces ca urmare a existenței hotărârii judecătorești anterioare, motiv de recurs ce este nefondat având în vedere că, așa cum rezultă din toate actele și lucrările dosarului, încă din momentul introducerii acțiunii s-a făcut referire la sentința pronunțată în litigiul anterior dintre părți, astfel încât recurenții-pârâți au avut posibilitatea să-și formuleze apărările în cunoștință de cauză.
Recurenții au mai invocat și faptul că principiul contradictorialității a fost încălcat de instanța de apel prin reținerea excepției de lucru judecat care nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților, critică ce este nefondată întrucât instanța de apel a făcut doar o analiză a efectelor hotărârii judecătorești purtată între părți în litigiul anterior, ceea ce nu înseamnă că a fost invocată vreo excepție care să nu fie pusă în discuția contradictorie a părților. Prin reținerea efectului pozitiv al lucrului judecat al hotărârii pronunțate în litigiul anterior dintre părți, respectiv sentința civilă nr.644/2007, instanța de apel a prezentat argumentele avute în vedere la pronunțarea soluției cu privire la un înscris cunoscut de părți, astfel încât principiul contradictorialității a fost pe deplin respectat în cauză.
Referitor la motivul de recurs privind încălcarea dreptului la un proces echitabil, Curtea reține că, în sistemul Convenției europene, dreptul la un proces echitabil este dreptul unei persoane de a fi judecată în mod echitabil, de către un tribunal independent și imparțial, în mod public și într-un termen rezonabil, cu privire la drepturile și obligațiile sale civile.
În esență, garanțiile unui proces echitabil se referă la egalitatea armelor, respectarea contradictorialității, în special în administrarea probelor și motivarea deciziilor.
Curtea reține că în speță că aceste principii au fost pe deplin respectate, în condițiile în care tribunalul a procedat la un examen efectiv al mijloacelor de apărare și argumentelor părților, pentru a le aprecia pertinența și pe baza unei motivări logice, concise, în raport de probele administrate, neputându-se vorbi de o încălcare a dreptului părților la un proces echitabil reglementat de art. 6 din CEDO, neputându-se vorbi de încălcarea acestui principiu prin invocarea unei hotărâri purtată între părți într-un litigiu anterior, așa cum susțin recurenții.
În ceea ce privește critica referitoare la calitatea procesuală activă a reclamantului, care nu a făcut dovada încălcării proprietății sale, Curtea reține că și aceasta este nefondată atâta timp cât recurenții-pârâți, prin construcțiile edificate în mod nelegal, afectează dreptul de proprietate al celorlalți proprietari din blocul unde este situat apartamentul acestora, precum și raporturile de vecinătate.
Totodată, Curtea constată ca fiind nefondată și critica prin care se invocă faptul că au fost aplicate eronat dispozițiile Legii 50/1991, întrucât nu a fost urmată procedura prealabilă reglementată de art.28 și 32 din această lege, în mod corect reținând tribunalul în acest sens că existența hotărârii judecătorești anterioare prin care autorul recurenților-pârâți a fost obligat să demoleze construcțiile nu mai făcea necesară sesizarea mai întâi a organelor administrative în vederea dispunerii măsurilor legale, ceea ce reprezintă o sarcină excesivă pe seama acestora.
Față de considerentele mai sus arătate, nefiind incidente în cauză motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 Cod pr.civilă, astfel cum au fost invocate de recurent, Curtea, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Ș. Casița, domiciliată în comuna B., .. 123, județ B. și Ș. A., domiciliat în ., ., județ B., împotriva deciziei civile nr.778 din 16 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimatul-reclamant Ș. V., domiciliat în ., .. 122, ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 2 iunie 2015.
PreședinteJudecători
V. GheorgheVioleta S. E. M.
fiind în concediu de odihnă
a semnat președintele instanței
Grefier
A. F.
Operator de date cu caracter personal
nr.notificare 3120/2006
2015-07-02
VS/FA
2 ex.
d.f. Jud.B. nr._
j.f. N. N.
d.a. Trib. Prahova nr._
j.a. V. B.
E. P.
| ← Cereri. Decizia nr. 1044/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Fond funciar. Decizia nr. 524/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
