Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 311/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 311/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 5928/315/2009/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ -
Dosar nr._
DECIZIA NR. 311
Ședința publică din data de 18 martie 2015
Președinte - P. M. G.
Judecători - M. I. G.
- V. G.
Grefier - G. C.
Pe rol fiind soluționarea contestației în anularea deciziei civile nr. 2569 pronunțată la 3 decembrie 2014 de Curtea de Apel Ploiești, formulată de contestatorul S. M. S., domiciliat în comuna Perșinari, ., județul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații M. (fostă S.) C. M., domiciliată în comuna Perșinari, ., județul Dâmbovița și M. D., domiciliat în ..
Cererea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 lei achitată cu chitanța . nr._/14.01.2015, 10 lei achitată cu chitanța . nr._/27.02.2015 emise de Primăria comunei Perșinari și timbre judiciare în valoare de 1,60 lei, care au fost anulate și atașate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatorul S. M. S. asistat de avocat E. N. din Baroul Dâmbovița, conform împuternicirii avocațiale . nr._/2014, aflată la dosar și intimații M. (fostă S. ) C. M. și M. D..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că cererea este la primul termen de judecată și că la dosar s-a depus întâmpinare din partea intimatei M. C. M., după care:
Avocat E. N. completează taxa judiciară de timbru cu suma de 10 lei și timbrul judiciar cu 1 leu.
Avocat E. N. pentru contestatorul S. M. S. și intimații M. (fostă S. ) C. M. și M. D. având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarațiile acestora și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat E. N., având cuvântul arată că în primul rând este de apreciat asupra contestației, în sensul ca instanța să se pronunțe asupra admisibilității în principiu, după care să constate că în această cauză sunt incidente prevederile art. 318 alin 1 Teza I și II din vechiul Cod de pr. civilă de la 1865, urmând să se pronunțe asupra contestației, în sensul de anulare a deciziei contestate și să se fixeze un termen de judecată în vederea soluționării recursului.
Consideră că soluția pronunțată în recurs este rezultatul în primul rând a unor greșeli materiale, după cum urmează:
Repunerea în drepturi a sentinței civile nr.2283/7 mai 2013 a Judecătoriei Târgoviște, cu modificarea doar a sultei pe care pârâtul o datorează reclamantei, are drept consecință rămânerea irevocabilă și a încheierii interlocutorii de partaj din 23 ianuarie 2012. Ori, prin aceasta din urma soluție, instanța fondului a inclus în masa de partaj și trei categorii de sume de bani, respectiv 14.000 euro, 7917 euro și 20.000 lei, apreciindu-se că acele sume de bani au rămas în contul contestatorului din prezenta cauză la momentul despărțirii de fosta sa soție.
Deși încheierea interlocutorie de partaj a fost modificată de către Tribunalul Dâmbovița, Curtea de Apel Ploiești, prin admiterea recursului declarat de către reclamanta și intervenientul M. D., a invalidat soluția din apel, primind eficiență, în schimb încheierea interlocutorie de partaj.
În aceasta situație, deoarece instanța de recurs, prin decizia pronunțată a evocat fondul, consideră apărătorul contestatorului că această ultimă soluție poate fi atacată cu contestație în anulare, fiind aplicabile disp. art.317 alin. 1 rap. la art.318 alin. 1 din Codul de proc. civ. de la 1865.
În ceea ce privește greșeala materială care a aparținut instanței care a soluționat fondul, dar, ulterior a fost reluată de către Curtea de Apel Ploiești, hotărârea devenind irevocabilă trebuie făcute următoarele precizări.
Deși s-a reținut că sumele de bani menționate au rămas în contul pârâtului-reclamant la momentul despărțirii, evidențele ce rezultă din documentele bancare atestă că respectivele sume de bani au fost folosite și epuizate mult înainte de momentul despărțirii în interesul ambilor soți.
Astfel, în ceea ce privește suma de 14.000 euro, ea a fost lichidată la data de 01.07.2008, așa cum rezultă din extrasul de cont emis de unitatea bancară. În aceste condiții, este evidentă greșeala materială care a condus la soluția consfințită în recurs, constând în menționarea eronată a datei la care respectiva sumă de bani a rămas în contul pârâtului, acesta nefiind momentul despărțirii, ci anterior acestuia. Prin prisma celor expuse, suma de 14.000 euro inclusă în masa de partaj nu se mai află în patrimoniul comun al soților S.-M., fiind folosit anterior momentului declanșării procesului de partaj.
Situația este identică și în ceea ce privește suma de 7.917 euro, despre care s-a afirmat de către instanța de recurs prin menținerea încheierii interlocutorii din 23 ianuarie 2012, că a rămas în contul pârâtului la momentul despărțirii. Și aceasta este greșeală materială fiind confundată data despărțirii soților, cu data lichidării contului, aceasta fiind 25.08.2004, așa cum rezultă din ordinele de plată depuse la dosar, emise de către Banca Comercială Româna. Ca atare, nici suma de 7.917 euro nu putea face parte din masa partajabilă fiind vorba de o resursă epuizată la momentul stabilirii masei bunurilor comune.
Arată apărătorul contestatorului că și suma de 20.000 lei, a fost epuizată anterior despărțirii și desfacerii căsătoriei, fiind folosită, ca și sumele ele bani în euro, la edificarea a două imobile cu destinație case de locuit, unul dintre aceste imobile fiind inclus în masa de partaj.
Consideră că dacă nu ar fi existat greșelile materiale constând în confuzia dintre data epuizării resurselor financiare și data despărțirii soților este evident că soluția instanței de recurs ar fi fost cu totul alta, și anume de respingere a recursului declarat de reclamantă și intervenient.
Este motivul pentru care arată că a solicitat se constata în primul rând, admisibilitatea în principiu a contestației în anulare și pe cale de consecință, stabilirea unui termen privind judecarea în fond a acesteia și pronunțarea unei decizii irevocabile în sensul anularii Deciziei nr.2569/3 decembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești.
Apreciază că sunt aplicabile și prev.318 alin.1 teza a II-a Cod proc. civ. 1865, în sensul în care, la momentul judecării recursului, instanța, admițând calea de atac exercitată de către reclamantă și intervenient, a omis din greșeala să cerceteze unul din motivele care ar fi condus, cel puțin, la (casarea deciziei atacate, dacă nu chiar respingerea recursului. Arată că aici are în vedere neobservarea momentului la care sumele de bani ce au fost incluse în masa de partaj fuseseră folosite în interesul familiei, nemaifiind în patrimoniul comun, la momentul stabilirii masei partajabile.
Solicită admiterea contestației, anularea deciziei nr.2569/3 decembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești și rejudecarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 141/5 mai 2014 a Tribunalului Dâmbovița, precizând că nu mai solicită termen pentru judecarea recursului; fără cheltuieli de judecată.
Intimata M. C. M., având cuvântul, solicită respingerea contestației pentru motivele arătate în întâmpinare.
Arată că acest dosar este de mai mult de 5 ani pe rolul instanțelor, s-au administrat probe și a făcut dovada cu extrase bancare care au fost depuse și la dosar că sumele reținute la masa de partaj au fost transferate pe numele mamei contestatorului. Motivele arătate în contestației cu privire la aceste sume de bani, reprezintă critici pe care partea le-a susținut și în cadrul căilor de atac, pe care instanța le-a avut în vedere și asupra cărora s-a pronunțat.
Solicită respingerea contestației întrucât contestatorul nu a invocat critici noi.
Intimatul M. D., având cuvântul, formulează aceleași concluzii de respingere a contestației în anulare.
CURTEA ,
Deliberând asupra contestației în anulare de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgoviște sub nr._ 09, reclamanta S. M. C. M. l-a chemat în judecată pe pârâtul S. M. S., ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 2283/07.05.2013 Judecătoria Târgoviște a admis în parte, cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă S. M. C. M., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant S. M. S., așa cum a fost completată, a admis în parte, cererea de intervenție în interesul reclamantei-pârâte formulată de M. D., a admis în parte, cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant S. M. S., a dispus împărțirea judiciară a bunurilor comune potrivit încheierii interlocutorii și raportului de expertiză tehnică judiciară (lotizare finală)-completare, întocmit de expert I. I. (fila 599), în varianta I pentru bunurile imobile și în varianta III pentru bunuri mobile, a obligat pe pârâtul reclamant la 3670 lei cheltuieli de judecată către reclamanta-pârâtă, reprezentând onorariu expert 670 lei și onorariu avocat 3000 lei, a obligat reclamanta-pârâtă la 1500 lei cheltuieli de judecată către pârâtul reclamant, reprezentând onorariu avocat și a compensat datoriile reciproce ale părților, privind cheltuielile de judecată, până la concurența celei mai mici dintre ele, rămânând ca pârâtul reclamant să plătească reclamantei pârâte suma de 2170 lei.
Împotriva sentinței civile nr. 2283/07.05.2013 și împotriva încheierii interlocutorii de partaj din 23.01.2012 a declarat recurs pârâtul S. M. S., susținând că încheierea interlocutorie de partaj este nelegala și netemeinica, fiind data cu încălcarea principiului stabilirii adevărului și producându-i grave prejudicii patrimoniale, prin reținerea eronata a existentei în lotul său a sumelor de 14.000 euro, 20.000 lei și 7.917 euro și prin reținerea contrara realității a unei contribuții de 65 % pentru reclamanta - pirita, și de numai 35 % pentru pârâtul-reclamant, câta vreme contribuția sa este efectiv mai mare la dobândirea tuturor bunurilor comune.
Împotriva sentinței civile nr. 2283/07.05.2013 și a încheierii din camera de consiliu din data de 19.06.2013 au formulat recurs reclamanta S. M. C. M. și intervenientul M. D..
La data de 09.12.2013 tribunalul a recalificat în apel calea de atac exercitată de părți.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 141 pronunțată la 5 mai 2014, Tribunalul Dâmbovița a respins apelul declarat de reclamanta S. M. C. M. și intervenientul M. D. împotriva sentinței nr.2283/7.05.2013 și a încheierii din camera de consiliu din data de 19.01.2013 pronunțate de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._ și a admis apelul declarat de pârâtul S. M. S. împotriva încheierii interlocutorii din 23.01.2012 și a sentinței nr.2283/7.05.2013, pronunțate de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, a schimbat în parte încheierea de admitere în principiu din 23 ianuarie 2012, în sensul reținerii unei contribuții egale a soților de 50 % fiecare la dobândirea bunurilor comune; de asemenea, s-a schimbat în parte sentința instanței de fond, în sensul că obligă reclamanta S. M. C. M. să plătească pârâtului S. M. S. suma de 3.626 lei cu titlu de sultă, păstrându-se restul dispozițiilor sentinței.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamanta S. M. C. și intervenient M. D.
Prin decizia nr.2569 pronunțată la 3 decembrie 2014 de Curtea de Apel Ploiești a admis recursul, a modificat în tot decizia Tribunalului în sensul că a respins apelul pârâtului S. M. S. și a admis apelul reclamantei și intervenientului. A schimbat în parte sentința civilă nr.2283/2013 în sensul că sulta ce urmează a fi achitată de pârât reclamantei este de_,25 lei și nu_ lei.
A menținut în rest sentința și a obligat intimatul - pârât să plătească recurenților suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și 1114 lei reprezentând taxa de timbru pentru care s-a dispus scutirea recurenților, către stat.
Prin cererea formulată la data de 22 ianuarie 2015 și înregistrată sub nr._, contestatorul S. M. S. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.2569 pronunțată la 3 decembrie 2014 de Curtea de Apel Ploiești, invocând dispozițiile art.317 alin. l Cod proc. civ., art.318 alin. l Cod proc. civ. și art.320 alin. l Cod proc. civ.
A arătat contestatorul că prin decizia nr.2569/3 decembrie 2014, Curtea de Apel Ploiești a admis recursul declarat de către reclamanta S. M. C. M. și intervenientul M. D., în sensul că a modificat în tot decizia Tribunalului Dâmbovița (nr. 141/5 mai 2014), respingând apelul pârâtului S. M. S. și admițând apelul reclamantei și intervenientului a fost schimbată în parte și sentința civilă nr.2283/2013 a Judecătoriei Târgoviște, însa numai în ceea ce privește sulta ce urmează a fi achitată de pârât reclamantei (_,25 lei și nu_ lei), fiind menținută în rest sentința.
A considerat contestatorul că soluția astfel pronunțată, în recurs, este rezultatul în primul rând a unor greșeli materiale, după cum urmează:
1. Repunerea în drepturi a sentinței civile nr.2283/7 mai 2013 a Judecătoriei Târgoviște (cu modificarea doar a sultei pe care pârâtul o datorează reclamantei), are drept consecință rămânerea irevocabilă și a încheierii interlocutorii de partaj din 23 ianuarie 2012. Ori, prin aceasta din urma soluție, instanța fondului a inclus în masa de partaj și următoarele sume de bani: 14.000 euro; 7917 euro; 20.000 lei.
Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Târgoviște a apreciat că acele sume de bani au rămas în contul pârâtului-reclamant la momentul despărțirii de fosta sa soție.
Deși încheierea interlocutorie de partaj din 23 ianuarie 2012 a fost modificată ele către Tribunalul Dâmbovița (prin Decizia nr. 141/5 mai 2014), Curtea de Apel Ploiești, prin admiterea recursului declarat de către reclamanta și intervenientul M. D., a invalidat soluția din apel, primind eficiență, în schimb, amintita Încheiere interlocutorie de partaj.
În aceasta situație, deoarece instanța de recurs, prin decizia pronunțată a evocat fondul, a considerat contestatorul că această ultimă soluție (Decizia nr.2569/ decembrie 2014) poate fi atacată cu contestație în anulare, fiind aplicabile disp. art.317 (1) rap. la art.318 (1) cod. proc. civ. 1865.
În ceea ce privește greșeala materiala care a aparținut, prima data, instanței care a soluționat fondul (Judecătoria Târgoviște), dar, ulterior a fost reluată, devenind irevocabilă, de către Curtea de Apel Ploiești (instanța care a soluționat recursul), ea rezida în următorul aspect:
Deși s-a reținut că sumele de bani sus - menționate au rămas în contul pârâtului-reclamant la momentul despărțirii, evidențele ce rezultă din documentele bancare (existente la dosarul cauzei, dar pe care le anexează și la prezenta contestație, în vederea unor mai eficiente verificări a acestora) atestă că respectivele sume de bani au fost folosite și epuizate mult înainte de momentul despărțirii în interesul ambilor soți.
Astfel, în ceea ce privește suma de 14.000 euro (inițial, în contul deschis la banca din Spania, Castellon-Cavallers, exista suma de 10.000 euro), ea a fost lichidată (prin închiderea contului) la data de 01.07.2008, așa cum rezultă din extrasul de cont emis de unitatea bancară. În aceste condiții, este evidentă greșeala materială care a condus la soluția consfințită în recurs, constând în menționarea eronată a datei la care respectiva sumă de bani a rămas în contul pârâtului, acesta nefiind momentul despărțirii, ci anterior acestuia. Rezultă cu certitudine, prin prisma celor expuse, că bunul (suma de 14.000 euro) inclus în masa de partaj nu se mai află în patrimoniul comun al soților S.-M., fiind "consumat" (folosit) anterior momentului declanșării procesului de partaj.
Situația descrisă este perfect identică și în ceea ce privește suma de 7.917 euro, despre care s-a afirmat, de către instanța de recurs (prin menținerea încheierii interlocutorii din 23 ianuarie 2012), că a rămas în contul pârâtului, la momentul despărțirii: este evidentă, din nou, greșeala materială fiind confundată data despărțirii soților, cu data lichidării contului, aceasta fiind 25.08.2004, așa cum rezultă din Ordinul de plată nr._/23.08.2004 și Ordinul de plată nr._/25.08.2004, emise de către Banca Comercială Româna S.A. Ca atare, nici acest bun (suma de 7.917 euro) nu putea face parte din masa partajabilă fiind vorba de o resursă epuizată la momentul stabilirii masei bunurilor comune.
Aceleași argumente aduce contestatorul și referitor la suma de 20.000 lei, având în vedere faptul că, potrivit documentelor emise de către Banca Comercială Româna, suma de bani a fost "consumată" anterior despărțirii și desfacerii căsătoriei (aceasta survenind prin sentința civilă nr.3329/16.06.2009 a Judecătoriei Târgoviște, fiind folosită (ca și sumele ele bani, în euro, menționate mai sus) la edificarea a două imobile cu destinație case de locuit, unul dintre aceste imobile fiind inclus în masa de partaj.
A precizat contestatorul că lotul acestuia, așa cum a fost format și atribuit prin sentința civilă nr.2283/7 mai 2013 a Judecătoriei Târgoviște, este format în proporție 95%, din sumele de bani care fuseseră folosite în timpul căsătoriei.
În condițiile în care nu ar fi existat greșelile materiale constând în confuzia dintre data epuizării resurselor financiare și data despărțirii soților, este evident că soluția instanței de recurs ar fi fost cu totul alta, și anume de respingere a recursului declarat de reclamantă și intervenient.
Este motivul pentru care contestatorul solicită a se constata, în primul rând, admisibilitatea în principiu a contestației în anulare și pe cale de consecință, stabilirea unui termen privind judecarea în fond a acesteia și pronunțarea unei decizii irevocabile în sensul anularii Deciziei nr.2569/3 decembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești.
2. A apreciat contestatorul că sunt aplicabile și prev.318 (1) teza a II-a Cod proc. civ. 1865, în sensul în care, la momentul judecării recursului, instanța, admițând calea de atac exercitată de către reclamantă și intervenient, a omis din greșeala să cerceteze unul din motivele care ar fi condus la (cel puțin) casarea deciziei atacate, dacă nu chiar directa respingere a recursului declarat de către cele două părți împotriva Deciziei nr.141/5 mai 2014 a Tribunalului Dâmbovița: are aici, în vedere, neobservarea momentului la care sumele de bani (ce au fost incluse în masa de partaj) fuseseră folosite în interesul familiei S.-M., nemaiexistând în patrimoniul comun, la momentul stabilirii masei partajabile.
Prin prisma argumentelor de drept ce preced a apreciat contestatorul că exercitarea contestației în anulare (cale de atac extraordinară) este legitimă și justificată, având în vedere că dreptul lui la o împărțire echitabilă a bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei cu S. M. C. M. a fost încălcat, prin includerea unor bunuri care nu mai existau la momentul lichidării patrimoniului comun.
A solicitat admiterea contestației, anularea deciziei nr.2569/3 decembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești și rejudecarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 141/5 mai 2014 a Tribunalului Dâmbovița.
Intimata M. C. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației întrucât nu este admisibilă.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de contestație formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente Curtea reține următoarele:
Contestatorul S. M. S. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.2569 pronunțată la 3 decembrie 2014 de Curtea de Apel Ploiești, invocând dispozițiile art. 318 alin 1 Teza I și a II-a din vechiul Cod de procedură civilă de la 1865.
În conformitate cu dispozițiile legale menționate, „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Contestatorul a arătat că prin decizia pronunțată de către curtea de apel în recurs, prin care s-a modificat în tot decizia tribunalului în sensul admiterii apelului reclamantei și al intervenientului și respingerii apelului pârâtului, a fost schimbată în parte și sentința judecătoriei, însă numai cu privire la sulta ce urmează a fi achitată de pârât reclamantei.
Acesta a pretins că astfel, printr-o greșeală materială, s-a confirmat irevocabil încheierea de admitere în principiu pronunțată de Judecătoria Târgoviște la data de 23 ianuarie 2012, prin care au fost incluse în masa de partaj sumele de 14.000 Euro, 7.917 Euro și 20.000 lei, sume care în fapt au fost folosite și epuizate cu mult înainte de momentul despărțirii în fapt a soților, în interesul ambilor.
Contestația în anulare specială reglementată de art.318 C.pr.civilă este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce se poate exercita numai pentru motivele strict prevăzute de acest text. În literatura de specialitate s-a subliniat în mod constant faptul că aceste dispoziții au un câmp limitat de aplicare, astfel că ele trebuie interpretate în toate cazurile în mod restrictiv, pentru a nu deschide în ultimă instanță calea unui veritabil recurs la recurs.
Prevederea cuprinsă în textul de lege mai sus menționat conform căreia o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
Prin urmare, greșelile instanței de recurs care pot deschide calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt, și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.
Rezultă deci că în această ipoteză legea are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au condus la pronunțarea unei soluții eronate, iar în această categorie intră greșelile comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei (cum ar fi respingerea recursului ca tardiv deși fusese depus în termen la poștă, anularea lui ca netimbrat cu toate că dovada privind plata taxei de timbru se afla la dosar).
Raportat la cele mai sus expuse se constată că și instanța de contencios european a stabilit în cauza M. vs. România -_/03, la 29 iulie 2008- că o cale extraordinară de atac, nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui “defect fundamental”, care poate conduce la arbitrariu.
De asemenea în cauza cauza Ryabikh vs. Rusiei s-a stabilit că o atare cale de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar o excepție de la această regulă se admite numai atunci când este justificată de circumstanțe riguroase și de substanță.
Analizând conținutul prezentei contestații, instanța reține că nemulțumirile formulate de pârât se referă la modul eronat, în opinia sa, în care s-au reținut de către prima instanță anumite sume de bani ca făcând parte din comunitatea de bunuri supusă partajului, nefiind invocate erori materiale în înțelesul art.318 C.pr.civilă.
Pârâtul a formulat critici cu privire la modul în care au fost reținute la partaj sumele de bani menționate și prin apelul formulat împotriva sentinței judecătoriei.
Prin decizia nr.141/5.05.2014 a Tribunalului Prahova s-a admis apelul formulat de către pârâtul S. M. S., însă numai în ceea ce privește prima critică, privind reținerea unei contribuții egale de 50% pentru fiecare soț la dobândirea bunurilor.
Referitor la critica aceluiași pârât privind reținerea de către prima instanță a celor trei sume, tribunalul a reținut că pârâtul apelant nu face nici o dovadă că aceste 3 sume ar fi fost lichidate de soți ori de pârât din cont și banii investiți din bunurile comune ale soților, așa încât, pe bună-dreptate prima instanță a reținut că aceste sume sunt comune soților, însă folosite în interes personal de pârâtul apelant, aceste sume fiind în sarcina acestuia atribuite în lotul său.
Împotriva acestei decizii pârâtul nu a formulat recurs, ci numai reclamanta și intervenientul, care au criticat exclusiv cotele de contribuție ale părților reținute de instanțe la dobândirea bunurilor comune.
Prin urmare dispoziția primei instanțe de reținere a celor trei sume de bani la masa de împărțit a rămas definitivă și irevocabilă din momentul în care a expirat termenul în care pârâtul putea formula recurs împotriva deciziei tribunalului, curtea de apel nefiind investită cu analizarea modului de soluționare a acestui capăt de cerere.
Așadar, în speță, curtea de apel nu a analizat prin decizia împotriva căreia s-a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art.318 din Codul de procedură civilă, criticile pârâtului privind includerea sumelor de bani în masa bunurilor de împărțit, pentru că nu a fost investită cu o astfel de cerere. În atare situație nu se poate reține că hotărârea dată în recurs este rezultatul unei erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.
Având în vedere considerentele expuse anterior rezultă că motivele prezentei acțiuni nu se referă la “erori materiale” în sensul dispozițiilor art.318 C.pr.civilă, ci la eventuale greșeli de judecată, de apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor legale, care ar fi fost dispuse prin hotărârea de fond și hotărârea din apel și nu prin hotărârea de recurs, atacată prin prezenta contestație.
De asemenea, Curtea de Apel constată că în considerentele deciziei pronunțate în recurs au fost cuprinse motivele pentru care au fost admise sau au fost înlăturate criticile recurenților (intimați în prezenta cerere), aceștia și nu intimatul din recurs( respectiv contestatorul ) putând invoca eventual motivul de contestație în anulare prev. de art. 318 alin.1 Teza aII-a din Codul de procedură civilă.
Față de considerentele mai sus arătate, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate ale unei contestații în anulare, în limitele mai sus expuse, conform art. 318 C.pr.civilă, instanța, în baza art.320 C.pr.civilă, va respinge contestația în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare a deciziei civile nr. 2569 pronunțată la 3 decembrie 2014 de Curtea de Apel Ploiești, formulată de contestatorul S. M. S., domiciliat în comuna Perșinari, ., județul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații M. (fostă S.) C. M., domiciliată în comuna Perșinari, ., județul Dâmbovița și M. D., domiciliat în ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 martie 2015.
Președinte, Judecători,
P. M. G. M. I. G. V. G.
Grefier,
G. C.
Red.PMG
Tehnored.GC
2 ex./9.04.2015
operator de date cu caracter personal,
nr. notificare 3120
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Nulitate act. Decizia nr. 448/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
