Strămutare. Sentința nr. 1/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Sentința nr. 1/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 885/42/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-SECȚIA I CIVILĂ -

Dosar nr._

SENTINȚA NR. 1 CC

Ședința din Camera de Consiliu din data de 12 ianuarie 2015

Președinte - V.-A. P.

Grefier - M. F.

Pe rol fiind soluționarea cererii de strămutare a cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Vălenii de M., formulată de petenta E. M., domiciliată în Vălenii de M., .. 39, județul Prahova, în contradictoriu cu intimatul Ș. A., domiciliat în ..

La apelul nominal făcut în camera de consiliu, a răspuns petenta E. M., personal, lipsă fiind intimatul Ș. A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că cererea de strămutare nu este timbrată conform dispozițiilor instanței, iar petenta a fost citată pentru acest termen de judecată și cu mențiunea specială de a indica temeiul de drept al cererii de strămutare, precum și cu mențiunea că se va pune în discuție, din oficiu, excepția necompetenței materiale în soluționarea cererii de strămutare raportat la art.24 și art.25 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, coroborat cu art.39 alin.1 sau 2 din codul de procedură civilă anterior, cu aceleași mențiuni privind punerea în discuție a excepției necompetenței materiale fiind citat și intimatul.

Curtea legitimează petenta E. M. cu CI . nr._ emisă de SPCV Vălenii de M. la data de 29.02.2012.

Curtea, cu privire la timbraj, aduce la cunoștința petentei că are de achitat taxa judiciară de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, astfel cum a fost și citată pentru acest termen de judecată.

La solicitarea instanței, petenta arată că nu este în măsură să depună taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei.Petenta învederează că a încercat să achite această taxă, dar nu a fost posibil întrucât la Administrația Financiară Ploiești i s-a comunicat că trebuie să o achite la Vălenii de M..

I se aduc la cunoștință petentei, de către instanță, dispozițiile art. 24 și 25 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, în raport de care, în condițiile în care în speță este vorba despre o cauză înregistrată anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă - a cărei strămutare se solicită de la Judecătoria Vălenii de M. - se aplică prevederile Codului de procedură civilă anterior cu privire la strămutare.

De asemenea, în acest context, i se aduc petentei la cunoștință prevederile art.37 alin.1 din Codul de procedură civilă anterior, ce statuează că atunci când una dintre părți are două rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv printre magistrații sau asistenții judiciari ai instanței, cealaltă parte poate să ceară strămutarea pricinii la o altă instanță de același grad - cererea de strămutare întemeiată pe motive de rudenie sau de afinitate fiind de competența instanței imediat superioare, conform art.39 alin.1 din același Cod - în cazul de față, fiind vorba de Tribunalul Prahova.

Totodată, petentei i se aduc la cunoștință și dispozițiile art.37 alin.2 din Codul de procedură civilă anterior, ce prevăd că strămutarea pricinii se mai poate cere pentru motive de bănuială legitimă sau de siguranță publică - cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă sau de siguranță publică fiind de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție conform art.39 alin.2 din același Cod.

Petenta, raportat la prevederile legale procesuale sus-menționate indicate de instanță, arată că nu mai înțelege să timbreze cererea de strămutare cu taxa judiciară de timbru și timbrul judiciarul menționate de instanță, urmând a se prezenta la Judecătoria Vălenii de M. în dosarul de fond, la termenul fixat din 09.02.2015.

Curtea, având în vedere că nu s-a făcut dovada timbrării legale, de către petentă, a cererii de strămutare, cu taxa judiciară de timbru în sumă de 4 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei, invocă, din oficiu, excepția de netimbrare a cererii, ce are prioritate în raport cu alte excepții.

Petenta, având cuvântul cu privire la excepția invocată de instanță, arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la soluționarea excepției.

CURTEA

Deliberând asupra cererii de strămutare de față, reține următoarele

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr._, petenta E. M. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Vălenii de M., în care se judecă în contradictoriu cu intimatul Ș. A..

În motivarea cererii, petenta a arătat că de trei ani de zile se judecă în acest dosar, iar în total, sunt 31 de ani de când nu poate să își obțină dreptul său și munca sa la partajarea bunurilor dobândite împreună de părți, respectiv: casă, mașină, mobilă și alte bunuri realizate împreună și care au fost date fostului soț, petenta neprimind nimic.

Petenta nu a indicat niciun temei de drept al cererii de strămutare.

La termenul de judecată din data de 12 ianuarie 2015, constatând că petenta nu a făcut dovada achitării taxelor legale datorate pentru promovarea cererii de strămutare, respectiv 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, Curtea a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii, excepție ce se impune a fi analizată cu prioritate, conform art. 137 alin.1 Cod pr.civilă

Astfel, potrivit art. 20 alin.1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar în conformitate cu art. 20 alin. 2 din același act normativ, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantum legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

De asemenea, art. 20 alin.3 din același act normativ statuează că neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, în același sens stipulându-se și prin disp.art.35 alin.5 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul Nr.760/C din 22.04.1999 al Ministrului Justiției, publicat în Monitorul Oficial Nr. 380 din 10.08.1999.

Totodată, potrivit art.9 alin.1 din OG nr. 32/2005 privind timbrul judiciar, cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate dacă nu sunt timbrate corespunzător, iar conform alin.2 al art. 9 din același act normativ, în cazul nerespectării dispozițiilor acestei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.

Petenta a fost legal citată pentru termenul de judecată din data de 12 ianuarie 2015 cu mențiunea de a depune taxele legale datorate ca urmare a formulării cererii de strămutare, respectiv taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 - stabilită potrivit art.3 lit.k din Legea nr.146/1997 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei - stabilit potrivit art.3 alin.1 din OG nr.32/1995 - astfel cum rezultă din cuprinsul dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 7 dosar, nedepunând această dovadă până la termenul de judecată acordat, termen la care, prezentă personal în instanță, petenta a declarat că nu înțelege să mai timbreze cererea de strămutare cu taxa judiciară de timbru și timbrul judiciarul indicate.

Se impune a se preciza, totodată, că dreptul de acces liber la justiție, consacrat de art. 21 alin.1 din Constituția României și garantat de prevederile art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, trebuie exercitat potrivit procedurii și în condițiile instituite de lege, inclusiv prin plata taxelor aferente demersului judiciar promovat.

Pe cale de consecință, cum petenta a formulat prezenta cerere de strămutare, însă nu a înțeles să dea curs solicitării instanței de a timbra cererea cu taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar mai sus menționate, pentru considerentele ce preced, în temeiul art.20 alin.3 din Legea nr. 146/1997 și art.9 din OG nr. 32/1995, Curtea va anula cererea de strămutare ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Anulează ca netimbrată cererea de strămutare a cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Vălenii de M., formulată de petenta E. M., domiciliată în Vălenii de M., .. 39, județul Prahova, în contradictoriu cu intimatul Ș. A., domiciliat în ..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 ianuarie 2015.

Președinte

V.-A. P.

Grefier

M. F.

Red. VAP/Tehnored. MF

2 ex./16.01.2015

Operator de date cu caracter personal

nr.notificare 3120/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Strămutare. Sentința nr. 1/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI