Pretenţii. Decizia nr. 1034/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1034/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 1625/105/2012/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1034
Ședința publică din data de 18 iunie 2015
Președinte – A. M. R.
Judecător – M. P.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanta C. M., domiciliată în Băicoi, ., Prahova, împotriva deciziei civile nr. 534 din 2 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul pârât N. R. F., domiciliat în Băicoi, ., jud. Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta reclamantă C. M., lipsind intimatul pârât N. R. F..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care a învederat instanței că dosarul este la al doilea termen de judecată, iar apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Apelanta reclamantă C. M., având cuvântul, arată că, față de situația cauzei și motivele de apel formulate, nu mai are alte înscrisuri de depus la dosar și solicită cuvântul în susținerea cererii de apel formulate.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul apelantei reclamante în susținerea cererii de apel.
Apelanta reclamantă C. M., având cuvântul, susține oral motivele de apel, arătând în esență că este inadmisibil un apel împotriva unei decizii; instanța de fond nu poate pronunța o decizie, ci numai o sentință; nu se poate motiva un apel care este inadmisibil; doar apelul se pronunță prin decizie, care poate fi atacată cu recurs (cauza de față se judecă pe vechiul cod civil și procedură civilă)
În concluzie, solicită constatarea gravei erori de judecată, nulitatea deciziei atacate și trimiterea cauzei la rejudecare la prima instanță; să se dispună rejudecarea cauzei de către instanța de fond și să se pronunțe prin sentință și nu prin decizie, care nu poate fi apelată, ci doar recurată.
Depune la dosar concluzii scrise și arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ 12 la data de 02.03.2012, reclamanta C. M. a chemat în judecată pe pârâtul N. R., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la plata sumei de 8 miliarde lei vechi cu titlu de daune morale.
În motivarea acțiunii reclamanta a învederat instanței că a suferit un prejudiciu moral major, în cursul executării silite din data de 31.05.2006 în cadrul dosarului de executare nr. 2/2006, prejudiciu cauzat ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către pârât, în misiunea din 31.05.2006, respectiv video – filmare a executării silite.
În fapt, s-a susținut că pârâtul a fost desemnat să efectueze înregistrarea video-audio a executării silite, în vederea protejării drepturilor reclamantei și a evitării abuzurilor și ilegalităților.
A menționat reclamanta că pârâtul, deși avea obligația de a filma activitatea executorului judecătoresc, el a fost parcă angajatul lui Gama T., l-a filmat pe acesta singur, când a rupt sigiliul și a pătruns în camera sigilată fără a comunica executorului existența sigiliului legal, ruperea acestuia de către numitul Gama și pătrunderea în camera sigilată, atât a pârâtului cât și a numitului Gama, în condițiile în care executorul și alte persoane străine făceau ce doreau (furau ce era bun) în celelalte camere încuietorile fiind deja sparte.
A învederat totodată că pârâtul nu a efectuat filmarea video în șifonierele, dulapurile și sertarele despre care s-a menționat ca fiind goale.
În continuare, reclamanta a arătat că efectuarea defectuoasă, cu știință a video-filmării aspectelor esențiale a executării silite din 31.05.2006 i-a cauzat acesteia un grav prejudiciu material și moral.
De asemenea, necomunicarea ruperii sigiliului și furtul bunurilor prin nefilmarea acestora este concretizată prin soluția de NUP în dosarul penal nr. 932/P/2006, în condițiile în care au fost evaluate în dosarul civil nr. 51/2006 la valoarea de peste 3 miliarde lei vechi, prin expertize efectuate la cererea instanței.
Reclamanta a susținut că, prin activitatea sa în timpul filmării, pârâtul a expus-o batjocurii publice privind bunurile sale personale, mai ales prin faptul că acestea nu au fost filmate, fiind omise pentru furt.
A apreciat reclamanta că pârâtul, cu știință, a uitat de protecția reputației, de cea a proprietății, precum și de valoarea supremă a demnității umane, garantată de Constituție, creându-i-se stări de disconfort moral și de agrement, fiind supusă la umilințe și discriminare, raportat la starea materială precară, sentimentele de anxietate, frustrare, incertitudine și descurajare conducând la traume psihice, suferințe fizice, psihice și morale.
Reclamanta a menționat că repararea prejudiciului moral cauzat în cuantumul precizat, poate acoperi într-un sens valoarea supremă a demnității, garantată de Constituția României și Convenția Europeană.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat atașarea suportului optic cu înregistrarea audio-video aflat la IPJ Prahova - serviciul criminalistic, care confirmă existența sigiliului, ruperea acestuia de către numitul Gama, respectiv minutul 02:578 până la min. 03:47 în imaginile capturi nr. 292 până la 324, precum și nefilmarea camerei 1 și 3 cu prezența executorului, dulapurile, șifonierul, etc.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1357-1371 Cod Civil, art. 70-77 Cod Civil, 1381-1395 Cod Civil, art. 1 alin. 3, 4 alin. 2, 16 și 21 din Constituția României, art. 1, 6 și 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 15 lit. F ind. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată și completată.
În raport de motivele cererii de chemare în judecată, pârâtul nu a formulat întâmpinare.
În dovedirea acțiunii, instanța a încuviințat reclamantei probele cu înscrisuri, interogatoriu și martori.
La termenul de judecată din data de 23.02.2015 a fost administrată proba testimonială cu un martor, respectiv numitul S. G., termen la care reclamanta a depus un dosar, în original, al IPJ Prahova Serviciul Criminalistic nr._ din data de 01.12.2011, care cuprinde planșe fotografice ce reprezintă transpunerea tuturor înregistrărilor surprinse la data de 31.05.2006, obligându-se să depună copii xerox ale acestuia, conforme cu originalul, numai după finalizarea prezentului demers judiciar.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr. 534 din 2 martie 2015, a respins acțiunea formulata de reclamanta C. M., în contradictoriu cu pârâtul N. R. F., ca neîntemeiată și a respins cererea martorului S. G. privind acordarea cheltuielilor, ca nedovedită
Pentru a pronunța această decizie,Tribunalul Prahova a reținut următoarele:
Pe calea prezentului demers judiciar, reclamanta C. M. a solicitat obligarea pârâtului N. R. F. la plata despăgubirilor morale în cuantum de 8._ lei vechi (800.000 lei noi), susținându-se că acesta nu și-a îndeplinit sau și a îndeplinit necorespunzător atribuțiile de serviciu la data de 31.05.2006, cu ocazia efectuării video-filmării executării silite, nefilmând aspecte esențiale din timpul executării silite.
După cum rezultă din materialul probator, la data menționată, la cererea și stăruința creditorilor Gama T. D. și Gama A. M., s-a procedat la punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2104/13.06.2001 pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosar nr. 1325/2001, prin care s-a dispus evacuarea reclamantei din prezenta cauză din imobilul situat în Băicoi, ., jud. Prahova și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.078.000 lei către Gama T. D. și Gama A. M., bunurile inventariate fiind lăsate în grija creditorilor Gama T. D. și Gama A. M., cărora li s-au adus la cunoștință, de altfel, și obligațiile lor în calitate de custode, aspecte ce rezultă din procesul verbal încheiat la data de 31.05.2006 de executor judecătoresc H. E. (fila 164-168 dosar).
Video-filmarea acestei activități a fost asigurată de pârâtul N. R., potrivit Adresei nr._/16.09.2008(fila 46 dosar).
Conform Procesului verbal privind transcrierea convorbirilor din înregistrarea audio-video efectuată cu prilejul acestei executări silite, transcrierea s-a realizat în prezența reclamantei.
A susținut reclamanta că pârâtul, în îndeplinirea atribuțiilor sale, l-a filmat pe numitul Gama T. când a rupt sigiliul fără a comunica executorului judecătoresc existența și ruperea sigiliului, aceștia au pătruns în camera sigilată fără prezența executorului și a celorlalți participanți, ceea ce a dat posibilitatea acestora din urmă de a-i sustrage bunurile.
Totodată, s-a mai afirmat că pârâtul nu a efectuat video-filmarea în șifonierele, dulapurile și sertarele despre care s-a menționat ca fiind „goale”.
Potrivit susținerilor reclamantei, aceste aspecte vizează intervalul cuprins între minutul 02:58-03:47, imaginile cu nr. 292-324, precum și nefilmarea camerelor nr. 1 și nr. 3 cu prezența executorului.
Tribunalul a reținut că în imaginile înregistrate pe planșele foto de la nr. 292-324, începând cu minutul 02:58 până la minutul 03:47 se observă că a fost filmat locul unde se afla sigiliul despre care face vorbire reclamanta, locul corespunde descrierii martorului S. G., a fost filmată persoana care a procedat la înlăturarea sigiliului și despre care se afirmă că ar fi numitul Gama T. (depoziția aceluiași martor), fiind prezentate și imagini dintr-o cameră în care se află piese de mobilier, respectiv pat cu saltea, noptieră, o sobă metalică, șifonier deschis și gol.
Totodată, din cuprinsul planșelor fotografice și a transcrierii video-filmării rezultă că ruperea sigiliului s-a efectuat în cadrul executării silite, iar împrejurarea că sigiliul a fost rupt de către numitul Gama T., creditor în cadrul acestei executări silite, nu se circumscrie reținerii vinovăției pârâtului în condițiile în care această acțiune a avut loc în prezența tuturor participanților la executare, pârâtul a filmat acțiunea celui care a rupt sigiliul, iar executorul judecătoresc nu a sesizat nereguli pe acest aspect de natură a atrage răspunderea pârâtului.
Mai mult, s-a apreciat că din același material probator nu se poate reține că acțiunea pârâtului de a pătrunde în camera sigilată numai cu creditorul Gama T., precum și inacțiunea acestuia de a nu filma activitatea executorului și a altor persoane prezente la executare, precum și a tuturor bunurilor sale personale astfel cum ar fi fost identificate în dosar nr. 51/2006, ar fi dat posibilitatea acestora din urmă de a sustrage bunurile personale ale reclamantei, o astfel de afirmație fiind lipsită de suport probator, chiar martorul audiat în cauză, la propunerea reclamantei, precizând că nu a fost prezent la executarea silită din 31.05.2006, iar din Procesul verbal de transcriere rezultă că în intervalul menționat de către reclamantă activitatea de filmare a continuat în prezența tuturor participanților.
De asemenea, instanța a constatat că, din cuprinsul celor 883 de planșe fotografice, surprinse între minutul 00:01 și minutul 19:16 se poate observa că pârâtul a filmat toate aspectele ce au vizat executarea silită din data de 31.05.2006, inclusiv piesele de mobilier goale, dar și bunurile personale ale reclamantei, aspecte ce se coroborează cu mențiunile din cuprinsul Procesului verbal întocmit cu ocazia executării silite.
Potrivit disp. art. 1349 alin.1 C.civ., „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane” și conform alin. (2) al aceluiași articol “Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”.
Din economia dispozițiilor art. 1357 Cod civil reiese că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului urmând a răspunde chiar și pentru cea mai ușoară culpă.
Așadar, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții:
a) existența unui prejudiciu, în considerarea faptului că nu poate exista răspundere civilă delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu;
b) existența unei fapte ilicite, considerându-se că numai o faptă ilicită poate să atragă după sine răspunderea civilă delictuală;
c) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, arătându-se că pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficient să existe, pur și simplu, fără legătură între ele, o faptă ilicită și un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între faptă și prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu;
d) existența vinovăției, subliniindu-se că nu este îndeajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei.
În cauza de față, Tribunalul a reținut că proba elementelor răspunderii civile delictuale potrivit principiului general, revine reclamantei, victima presupusului prejudiciu, aceasta fiind cea care reclamă ceva în fața justiției, fiind admisibil orice mijloc de probă, inclusiv proba cu martori, întrucât este vorba de dovedirea unor fapte juridice – stricto sensu.
D. fiind caracterul subiectiv, intern, al acestui element, este adevărat că dovada sa directă este practic imposibilă, însă, tocmai pe acest aspect reclamantei i s-au încuviințat probele solicitate, pentru a se face dovada numai a elementelor exterioare de comportament, respectiv fapta autorului, caracterul ilicit obiectiv al acestei fapte, legătura de cauzalitate dintre această faptă și prejudiciu, eventualele circumstanțe de loc și de timp, revenindu-i instanței sarcina, în virtutea rolului său activ, să reconstituie desfășurarea întregului proces psihic și să deducă existența vinovăției autorului faptei ilicite .
Or, din întregul material probator, conform circumstanțelor de loc și de timp în care s-a desfășurat executarea silită din data de 31.05.2006, nu se poate reține o legătură de cauzalitate între modul în care și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu pârâtul și pretinsul prejudiciu solicitat de către reclamantă, nefiind conturate aspecte de natură a se circumscrie unei fapte ilicite din partea pârâtului, acesta filmând executarea silită cu respectarea principiilor privind înfăptuirea justiției și apărarea demnității persoanei.
Faptul că pârâtul nu s-a prezentat la interogatoriu, nu poate fi considerată o recunoaștere a faptelor reclamate în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 358 N.C.P.C., dacă motivele invocate de persoana în cauză nu sunt temeinic justificate, instanța poate considera această atitudine ca o mărturisire deplină sau ca un început de dovadă în folosul celeilalte părți.
Pe de altă parte, fiind posibilă administrarea și a altor probe, mărturisirea deplină sau începutul de dovadă în folosul părții potrivnice nu are o înrâurire, în mod exclusiv, asupra hotărârii instanței judecătorești.
De asemenea, tribunalul a apreciat că susținerea reclamantei în sensul că procesul verbal de executare a fost anulat, nu conduce la reținerea faptei ilicite în sarcina pârâtului, în condițiile în care nu există un probatoriu în acest sens, din hotărârile judecătorești aflate la dosarul cauzei rezultând că au fost anulate acte de executare în legătură cu sentința civilă nr. 2104/13.06.2001, însă pentru executări începute anterior datei de 14.02.2006, în alte dosare de executare silită, nicidecum în dosarul 2/2006 al B. H. E..
Cu toate acestea, admițând ipoteza anulării acestui proces verbal, nu s-a făcut dovada că anularea acestuia ar fi fost consecința pretinsei fapte ilicite săvârșită de pârât cu ocazia participării sale la executarea silită din data de 31.05.2006.
Pentru considerentele de fapt și de drept arătate, Tribunalul va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
În ceea ce privește drepturile bănești ale martorului S. G., Tribunalul reține că potrivit art. 326 din N.C.P.C., „martorul are dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport, cazare și masă dacă este din altă localitate, precum și dreptul la despăgubiri pentru acoperirea veniturilor pe care le-ar fi obținut dacă și-ar fi exercitat profesia pe durata lipsei de la locul de muncă, prilejuită de chemarea sa în vederea ascultării ca martor, stabilite în raport cu starea sau profesia pe care o exercită, precum și cu timpul efectiv pierdut”.
Totodată, conform alin. 2 al aceluiași text de lege, „drepturile bănești se asigură de partea care a propus martorul și se stabilesc, la cerere, de către instanță, prin încheiere executorie”.
Tribunalul a reținut că prin probele administrate în cauză, martorul S. G. nu a reușit să dovedească că a efectuat cheltuieli de transport și nici că ar fi obținut venituri în cuantum de 1000 lei pe zi dacă și-ar fi exercitat profesia pe durata lipsei de la locul de muncă, cu ocazia chemării lui de către instanța de judecată în vederea ascultării ca martor.
Împotriva acestei decizii a formulat apel reclamanta C. M., Criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin cererea de apel, reclamanta a arătat că invocă constatarea gravei erori de judecată și solicită restituirea cauzei la prima instanță pentru judecarea corectă.
De asemenea, reclamanta a arătat că invocă nulitatea hotărârii dată de prima instanță, precum și inadmisibilitatea apelului împotriva unei decizii.
În motivarea cererii de apel, reclamanta a arătat că hotărârile prin care se rezolvă fondul cauzei în primă instanță se numesc „sentințe” . Astfel, tribunalul Prahova a pronunțat greșit o decizie în loc de sentință. Ori, împotriva unei decizii nu există posibilitatea căii de atac, respectiv apelul.
Mai mult, apelanta a arătat că această decizie are o motivare insuficientă, iar probele sunt interpretate greșit.
În concluzie, apelanta reclamantă a solicitat constatarea gravei erori de judecată, admiterea nulității deciziei nr. 534/2.03.2015, admiterea inadmisibilității apelului împotriva unei decizii și trimiterea cauzei la prima instanță spre rejudecare.
Curtea, analizând cererea de apel prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, criticilor formulate și dispozițiilor legale incidente, reține următoarele:
Referitor la motivul de apel în socotirea căruia apelanta-reclamantă a solicitat a se constata că „decizia” apelată e lovită de nulitate, dat fiind că, contrar dispozițiilor procedurale civile, prima instanță a soluționat cauza în fond printr-o decizie, ci nu prin pronunțarea unei sentințe, așa încât apelul declarat împotriva unei decizii apare ca inadmisibil, Curtea reține că acesta este neîntemeiat.
Astfel, din dispozitivul hotărârii apelate reiese că prima instanță a indicat ca și cale de atac ce poate fi exercitată împotriva acesteia apelul, așa încât este evident că mențiunea de „decizie” din partea sa introductivă reprezintă o simplă eroare materială, nefiind îndeplinite condițiile pentru a se aprecia că ea justifică constatarea nulității absolute a acestui act procedural, apelantei-reclamante neproducându-i-se nicio vătămare, calea de atac exercitată, pendinte, fiind pe deplin admisibilă și urmând a fi examinată pe fondul său, cu luarea în considerare a motivelor de apel formulate.
Raportat la probatoriul administrat la prima instanță, la conținutul considerentelor hotărârii apelate, Curtea urmează a reține ca neîntemeiat și motivul de apel în susținerea căruia apelanta-reclamantă a arătat că se impune admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare, dat fiind că motivarea hotărârii apelate e insuficientă, iar probele sunt interpretate greșit.
Astfel se constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare a probatoriului administrat și a motivat hotărârea cu respectarea disp. art. 261 c.proc.civ.
Prima instanță a examinat în mod just dacă în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale( existența faptei ilicite, a unui prejudiciu și a raportului de cauzalitate dintre cele două) raportat la pretențiile reclamantei, care prin acțiunea pendinte a susținut că pârâtul nu și-a îndeplinit sau și a îndeplinit necorespunzător atribuțiile de serviciu la data de 31.05.2006, cu ocazia efectuării video-filmării executării silite, nefilmând aspecte esențiale din timpul executării silite, prin aceasta cauzându-i un prejudiciu moral.
Astfel, în mod corect prima instanță a reținut că imaginile înregistrate pe planșele foto de la nr. 292-324, începând cu minutul 02:58 până la minutul 03:47 atestă că a fost filmat locul unde se afla sigiliul despre care a facut vorbire reclamanta, că a fost filmată persoana care a procedat la înlăturarea sigiliului și despre care se afirmă că ar fi numitul Gama T. (în același sens fiind și depoziția martorului audiat), că au fost surprinse și imagini dintr-o cameră în care se află piese de mobilier, respectiv pat cu saltea, noptieră, o sobă metalică, șifonier deschis și gol.
De asemenea, planșele fotografice și transcrierea video-filmării atestă că ruperea sigiliului s-a efectuat în cadrul executării silite, faptul că sigiliul a fost rupt de către numitul Gama T., creditor în executarea silită, în prezența tuturor participanților la executare, nejustificând reținerea săvârșirii de către pârât a vreunei fapte ilicite, acesta filmând acțiunea celui care a rupt sigiliul.
Totodată, din același material probator nu reiese că acțiunea pârâtului de a pătrunde în camera sigilată numai cu creditorul Gama T., timp în care nu filma activitatea executorului și a altor persoane prezente la executare, precum și a tuturor bunurilor sale personale, astfel cum ar fi fost identificate în dosar nr. 51/2006, ar fi dat posibilitatea acestora din urmă de a sustrage bunurile personale ale reclamantei.
Chiar și cele 883 de planșe fotografice, surprinse între minutul 00:01 și minutul 19:16, justifică concluzia că pârâtul a filmat toate aspectele ce au vizat executarea silită din data de 31.05.2006, inclusiv piesele de mobilier goale, dar și bunurile personale ale reclamantei, cele ce rezultă fiind în concordanță cu mențiunile Procesului verbal întocmit cu ocazia executării silite.
Toate aceste împrejurări de fapt ce reies din probatoriu au fost în mod corect reținute de prima instanță și raportat la ele în mod legal aceasta a reținut că, deși sarcina probei revenea reclamantei, nu s-a făcut dovada săvârșirii de către pârât a vreunei fapte ilicite care să fi cauzat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei.
Din considerentele expuse, având în vedere că prima instanță a făcut o corectă și completă arătare a motivelor de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția, a acelora pentru care au fost apreciate sau înlăturate susținerile reclamantei, motivarea acesteia fiind în concordanță cu exigențele disp. art. 261 c.proc.civ., în baza art. 296 c.proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta C. M.împotriva deciziei civile nr. 534 din 2 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta C. M., domiciliată în Băicoi, ., Prahova, împotriva deciziei civile nr. 534 din 2 martie 2015, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul pârât N. R. F., domiciliat în Băicoi, ., jud. Prahova, ca nefondat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 iunie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. M. R. M. P.
GREFIER,
C. C.
Red.MP
Tehnored.CC
4 ex./22.06.2015
d.fond._ 12 Tribunalul Prahova
j. fond N. A.
Operator date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
| ← Strămutare. Sentința nr. 44/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Strămutare. Sentința nr. 46/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
