Pretenţii. Decizia nr. 323/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 323/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 8644/281/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ-
Dosar nr._
DECIZIA NR. 323
Ședința publică din data de 25 martie 2015
Președinte - M. I. G.
Judecători - V. G. - P. M. G.
Grefier - J. Părcălăbescu
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamanta M. MAGDALENA, domiciliată în Bușteni, ., județ Prahova împotriva deciziei civile nr. 1494 pronunțată la 18 decembrie 2014 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta . A ENERGIEI ELECTRICE - ELECTRICA D. MUNTENIA NORD SA - SUCURSALA DE D. PLOIESTI, cu sediul în Ploiești, Mărășești, nr. 44, județ Prahova.
Recurs timbrat cu 5 lei timbru judiciar și cu 884,26 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr._ care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-reclamantă M. M. prin mandatar Cicironi M. și reprezentată de avocat R. D. din Baroul Prahova și intimata-pârâtă S.C. F. de Distribuție a Energiei Electrice-Electrica Distribuție Muntenia Nord S.A-Sucursala de Distribuție Ploiești prin consilier juridic E. T..
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat D. R., având cuvântul pentru recurentă, arată că s-a achitat taxa judiciară de timbru stabilită de instanță prin rezoluția din 30.01.2015, însă dorește să se verifice dacă acesta este cuantumul real al taxei datorate.
La solicitarea instanței, precizează că nu a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, însă apreciază că valoarea taxei de timbru nu a fost corect stabilită.
Curtea, având în vedere că dosarul a fost înregistrat anterior datei de 15.02.2013, când a intrat în vigoare noul Cod de procedură civilă și anterior apariției OUG nr. 80/2013, apreciază că în speță sunt aplicabile dispozițiile vechiului cod de procedură și art. 11 din Legea nr. 146/1997, iar taxa judiciară de timbru a fost corect stabilită, respectiv ½ din taxa achitată la fond.
Consilier juridic E. T., având cuvântul, invocă excepția inadmisibilității recursului având în vedere că, potrivit art. 299 C.pr.civilă, sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel și cele date în apel.
În cauză, prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat obligarea societății la plata sumei de 20.000 lei, reprezentând lipsa de folosință, iar ulterior și-a majorat câtimea pretențiilor la 120.120 lei.
Potrivit art. 181 C.pr.civilă, instanța inițial investită rămâne competentă să judece cauza chiar dacă ulterior intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect.
Totodată, conform art. 2821 alin. 1 C.pr.civilă, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei, inclusiv.
Cererea formulată de reclamantă se încadrează în acțiunile reglementate de art. 282 C.pr.civilă, iar calea de atac este recursul, astfel că, prezenta cale de atac este inadmisibilă.
Solicită admiterea excepției inadmisibilității recursului, întrucât se atacă o hotărâre definitivă și irevocabilă potrivit art. 377 C.pr.civilă.
Avocat R. D., având cuvântul, solicită respingerea excepției întrucât, în raport de cuantumul pretențiilor, erau aplicabile dispozițiile art. 282 alin. 1 C.pr.civilă.
Curtea se va pronunța odată cu fondul asupra excepției inadmisibilității și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Avocat R. D., având cuvântul, arată că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 1 C.pr.civilă, întrucât instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.
Inițial, recurenta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 20.000 lei, însă, după efectuarea raportului de expertiză, și-a majorat câtimea pretențiilor la suma de 120.120 lei.
Instanța a admis în parte cererea și a obligat pârâta la plata sumei de 28.938 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință aferentă perioadei 01.11._13, însă a menționat greșit calea de atac a recursului, în loc de apel cum era corect, potrivit art. 282 alin. 1 C.pr.civilă.
Hotărârea a fost atacată de pârâtă, iar Tribunalul Prahova, fără să procedeze la recalificarea căii de atac din recurs, în apel, a judecat cauza în complet de trei judecători, a admis recursul și a modificat în parte sentința, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii, ca neîntemeiată.
Calificarea greșită de către instanță a căii de atac exercitate și, pe cale de consecință, pronunțarea unei hotărâri judecătorești corespunzătoare acestei calificări, nu poate răpi dreptul părții la respectiva cale de atac, întrucât căile de atac nu sunt cele menționate în hotărârea atacată, ci acelea prevăzute de lege, potrivit art. 129 din Constituția României.
Instanța de apel, în baza rolului activ, trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art.84 C.pr.civilă și să verifice dacă soluționează cauza în complet de 3 judecători sau este necesară recalificarea căii de atac.
Întrucât instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, sunt incidente prevederile art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 1 și 5 C.pr.civilă.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei la Tribunalul Prahova pentru a judeca dosarul în complet de apel.
Consilier juridic E. T., având cuvântul, arată că reclamanta urmărește de fapt o rejudecare a fondului cauzei, întrucât este nemulțumită de soluția pronunțată de instanța de recurs.
Se poate observa că reclamanta a fost prezentă în instanță la data soluționării cauzei, dar nu a făcut nicio discuție cu privire la calificarea greșită a căii de atac, nemulțumirile acesteia apărând abia când i s-a respins acțiunea ca nefondată.
Solicită respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat.Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. sub nr._ , reclamanta M. M. a chemat în judecată pe pârâta S.C. F. de D. a Energiei Electrice-Electrica Distribuție Muntenia Nord S.A-Sucursala de Distribuție Ploiești solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 20.000 lei reprezentând lipsa de folosință pe perioada 15.02.2010 la zi, pentru terenul proprietatea sa, situat în Orașul Bușteni, .. 1A, jud. Prahova, ocupat de postul Trafo aparținând pârâtei, la care se adaugă contravaloarea cheltuielilor de judecată.
Reclamanta a arătat că este proprietara terenului sus-menționat în baza dispoziției de restituire în natură nr. 307 din 20.06.2011 dată de Primarul Orașului Bușteni, teren în suprafața de 330 mp având nr. cadastral_ înscris în cartea funciară_/UAT Bușteni, conform încheierii nr._ din 28 septembrie 2011 a O.C.P.I. Prahova.
S-a menționat totodată că pe terenul proprietatea sa se află un post Trafo, care a fost pus în funcțiune în anul 1985, identificat în schița de plan anexă la dispoziția sus-menționată, ce aparține societății pârâte, aceasta din urmă având obligația să despăgubească reclamanta pentru folosința terenului de care reclamanta este lipsită.
Cererea a fost întemeiată în drept pe disp. art. 44 din Constituția României, practica CEDO și principiul îmbogățirii fără just temei.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat față de prevederile art. 7 (1) Cod proc.civ., excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei S., având în vedere faptul că sediul societății în cauză este în Ploiești și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.
Prin sentința civilă nr. 186/21.02.2012 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._ , instanța a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâta . a Energiei Electrice-Electrica Distribuție Muntenia Nord SA-Sucursala de Distribuție Ploiești și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Ploiești.
La 05.03.2012, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._ .
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr._/09.07.2014Judecătoria Ploiești a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta la plata sumei de_ lei către reclamantă reprezentând contravaloare lipsă folosință aferentă perioadei 01.11.2011 (data notificării)-07.06.2013 (data ultimă avută în vedere de expert), sumă calculată conform variantei B din raportul de expertiză topo-răspuns la obiecțiuni nr. 2 (filele 134-135 dosar) întocmit în cauză de expert N. N. și modificat în parte de instanță și suprafeței de teren de 39 m.p. situat în Bușteni, .. 1A, jud. Prahova, proprietatea reclamantei afectată de amplasarea transformatorului electric (Postul Trafo) proprietatea pârâtei și zona de siguranță a acestuia, suprafață calculată conform aceluiași raport de expertiză sus-menționat. Totodată, a obligat pârâta la plata sumei de 3239 lei către reclamantă reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată, respectiv: onorariu expert, onorariu avocat și taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în limita pretențiilor admise.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut că în cauza dedusă judecății, reclamanta în contradictoriu cu pârâta . a Energiei Electrice-Electrica Distribuție Muntenia Nord SA-Sucursala de Distribuție Ploiești a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 20.000 lei reprezentând lipsa de folosință pe perioada 15.02.2010 la zi, pentru terenul proprietatea sa, situat în Orașul Bușteni, .. 1A, jud. Prahova, ocupat de postul Trafo aparținând pârâtei.
Instanța a stabilit că, în speță, nu a operat o expropriere de fapt a proprietarei terenului situat în Orașul Bușteni, .. 1A, jud. Prahova, cât timp aceasta putea să-și folosească imobilul, să-l vândă, să-l lase moștenire, să-l doneze sau să-l ipotecheze.
Cu toate acestea s-a considerat că interdicțiile de construire, pierderea posibilității de a vinde imobilul în condiții normale de piață, deși lasă intact, din punct de vedere juridic, dreptul celor interesați de a dispune de bunurile lor și de a le folosi, sunt totuși în măsură să reducă semnificativ posibilitatea practică a acestora de a-l exercita.
În cauza Mellacher și alții c/Austriei sau în cauza James și alții c/Marii Britanii, Curtea Europeană a recunoscut competența statului de a reglementa folosința unor bunuri proprietate privată atunci când urmărește un scop de interes general dar, în aceeași măsură, nu trebuie pierdute din vedere imperativele de protejare a interesului individual, iar păstrarea raportului de proporționalitate implica acordarea unei despăgubiri, dreptul la indemnizare fiind un element constitutiv al dreptului de proprietate.
În consecință, judecătoria a apreciat că dreptul proprietarului devine precar, fiind afectat în însăși substanța sa, așa încât interdicțiile arătate se constituie într-o povară specială și excesivă pe care ar putea să o facă legitimă numai posibilitatea de a cere reparații.
Instanța fondului a concluzionat că, reclamanta M. M., care deține un drept de proprietate și plătește și impozit asupra terenului situat în Orașul Bușteni, .. 1A, jud. Prahova, prin lipsirea de posibilitatea de a construi un magazin pe terenul său, a fost lipsită de dreptul de a dispune și de a beneficia de bunul său în lipsa acordării unei juste despăgubiri.
Prima instanță a constatat că prin raportul de expertiză topo-răspuns la obiecțiuni nr. 2 (filele 134-135 dosar) întocmit în cauză de expert topo N. N., s-a stabilit că suprafața de teren reprezentând proprietatea reclamantei ce a fost afectată de amplasarea transformatorului electric (Postul Trafo) și zona de siguranță a acestuia este de 39 m.p.
În temeiul disp. art. 44 alin. 3 din Constituția României potrivit cărora „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.”, s-a apreciat că o justă despăgubire ar fi în acest caz, lipsa de folosință a terenului ce face obiectul prezentului litigiu, constând în profitul nerealizat de numita M. M. pe perioada în care imobilul proprietatea sa- în suprafață de 39 m.p. situat în Bușteni, .. 1A, jud. Prahova, a fost afectat de existența transformatorului electric (postul TRAFO), ca urmare a imposibilității edificării unui magazin pe perioada 01.11.2011 (data notificării, respectiv: data punerii în întârziere a pârâtei)-07.06.2013 (data ultimă avută în vedere de expert).
Având în vedere considerentele mai sus expuse, instanța de fond a admis în parte acțiunea și pe cale de consecință a obligat pârâta la plata sumei de_ lei către reclamantă reprezentând contravaloare lipsă folosință aferentă perioadei 01.11.2011 (data notificării)-07.06.2013 (data ultimă avută în vedere de expert), sumă calculată conform variantei B din raportul de expertiză topo-răspuns la obiecțiuni nr. 2 (filele 134-135 dosar) întocmit în cauză de expert topo N. N. și modificat în parte de instanță (privind perioada pentru care au fost acordate despăgubirile) și suprafeței de teren de 39 m.p. situat în Bușteni, .. 1A, jud. Prahova, proprietatea reclamantei afectată de amplasarea transformatorului electric (Postul Trafo) proprietatea pârâtei și zona de siguranță a acestuia, suprafață calculată conform aceluiași raport de expertiză sus-menționat.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. 1 c. pr. civ, instanța de fond a admis în parte capătul de cerere referitor la cheltuielile de judecată formulat de reclamantă în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 3239 lei către reclamantă reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată, respectiv: onorariu expert, onorariu avocat și taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în limita pretențiilor admise.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S.C. F. de Distribuție a Energiei Electrice - Electrica Distribuție Muntenia Nord" S.A Ploiești, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
In motivarea recursului, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond nu a avut in vedere dispozițiile art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 (preluate de prevederile art. 44 alin.(4) din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice si gazelor natural) potrivit cărora "terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la data intrării in vigoarea prezentei legi sunt si rămân în proprietatea publică a statului.
Cu toate ca în mod corect si în concordanta cu jurisprudența Curții Europene (cauza "Sporrong și Lonnroth împotriva Suediei"), recurenta arată că instanța de fond a reținut faptul că în prezenta cauza nu a operat o expropriere de fapt a proprietarei terenului cât timp aceasta putea sa-si folosească imobilul, să-l vândă, să-l lase moștenire, să-l doneze sau să-l ipotecheze", la pag.7, alin.2 din sentința recurata, judecătoria, în mod contradictoriu, a reținut faptul ca "în temeiul disp. art.44 alin. 3 din Constituția României potrivit cărora "Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despăgubire, instanța apreciază ca o justa despăgubire ar fi in acest caz, lipsa de folosința a terenului ce face obiectul prezentului litigiu, constând in profitul nerealizat de numita M. M. ca urmare a imposibilității edificării unui magazin pe perioada 01.11._13.
Recurenta-pârâtă a solicitat instanței de recurs să constate că cele reținute de instanța de fond, privind "imposibilitatea edificării unui magazin pe perioada 01.11._13 "nu au fost susținute de probe.
S-a precizat că instanța de fond a reținut in mod neîntemeiat, fără ca in prezenta cauza sa fie administrate probe in dovedire, faptul ca dreptul de proprietate este afectat de "interdicțiile de construire, pierderea posibilității de a vinde imobilele in condiții normale de piața".
Totodată, a solicitat să se aibă in vedere faptul ca respectând prevederile legale, se poate construi in vecinătatea unor capacități energetice, in anumite condiții si cu aviz de amplasament eliberat de societate, in calitate de operator de distribuție.
Astfel, s-a învederat instanței ca potrivit prevederilor art. 49 din Legea nr. 123/2012 „Pentru protejarea rețelelor electrice de distribuție, se interzice persoanelor fizice și juridice:
a) să efectueze construcții de orice fel în zona de siguranță a rețelelor electrice de distribuție, fără avizul de amplasament al operatorului de distribuție”."
Reclamanta M. M. nu a solicitat societății - operator de distribuție, emiterea unui aviz de amplasament, pentru terenul in litigiu, in vederea edificării unui magazin, conform prevederilor legale.
Față de cele reținute in mod neîntemeiat de instanța de fond, referitor la faptul ca „prin lipsirea de posibilitatea de a construi un magazin pe terenul său, a fost lipsită de dreptul de a dispune si de a beneficia de bunul sau in lipsa acordării unei juste despăgubiri " pag. 6, ultimul alineat din sentința recurată, recurenta-pârâtă a solicitat să se aibă în vedere faptul ca în dosarul de fond nu a fost administrată nici o probă din care să rezulte faptul că pe terenul in litigiu nu se poate edifica un magazin din cauza existentei PT-ului.
Dimpotrivă, la dosarul de fond exista probe care fac dovada faptului ca „imposibilitatea" de a construi un magazin, se datorează culpei reclamantei si nu existentei capacității energetice.
La termenul din data de 12.03.2013, intimata-reclamanta si-a precizat cererea in sensul ca suma solicitata „reprezintă lipsa de folosința pe perioada 15 februarie 2011 la zi, a terenului in suprafața de 60mp, situat in Bușteni, datorita imposibilității amplasării pe teren a unui magazin si cota-parte impozit plătit pentru teren, in perioada 201l-2013- respectiv – 59 lei" și a menționat că s-a adresat Primăriei Bușteni pentru „eliberarea unui Certificat de urbanism pentru construirea unui magazin si a unui gard împrejmuitor, depunând la dosarul cauzei, înscrisuri întocmite după data la care instanța de fond i-a pus in vedere sa precizeze in ce constă lipsa de folosința solicitata prin cererea de chemare in judecata, acesta în opinia recurentei-pârâte constituite pro causa. Având in vedere data întocmirii înscrisurilor, precizează că a solicitat instanței de fond sa le înlăture.
La aproape doi ani de la data introducerii cererii de chemare in judecata si după data în care instanța de fond i-a pus in vedere sa precizeze ce reprezintă lipsa de folosința solicitata prin adresa înregistrata cu nr. 560/24.01.2013, intimata a solicitat Primăriei Bușteni, „eliberarea unui certificat de urbanism pentru construirea unui magazin si a unui gard împrejmuitor"", fără a depune și înscrisurile prevăzute de lege, necesare pentru eliberarea acestuia.
Urmare a solicitării privind eliberarea certificatului de urbanism, Primăria Bușteni a comunicat reclamantei lista cu documentele pe care trebuie sa le depună în vederea eliberării certificatului de urbanism, însă aceasta a avut o atitudinea pasiva, in loc sa continue demersurile legale si sa depună documentele necesare pentru obținerea certificatului de urbanism, a revenit la Primaria Bușteni, prin adresa înregistrată sub nr. 1080/04.02.2013 (depusa la dosar), solicitând să-i fie comunicate documente referitoare la postul trafo, solicitare ce nu are nicio legătură cu intenția de a se obține certificatul de urbanism.
Recurenta-pârâtă a menționat faptul că intimata-reclamanta, a solicitat Primăriei Bușteni doar formal, pro causa eliberarea unui certificat de urbanism, câtă vreme nu a depus documentele necesare eliberării acestuia.
F. de probele administrate in cauza, soluția instanței de fond, care a reținut faptu1 că justa despăgubire ar fi in acest caz, lipsa de folosința a terenului ce face obiectul prezentului litigiu, constând in profitul nerealizat de intimata M. M. ca urmare a imposibilității edificării unui magazin pe perioada 01._.06.2013 este neîntemeiată și nefondată câtă vreme reclamanta nu a făcut dovada faptului că imposibilitatea edificării magazinului se datorează existenței PT-ului.
Mai mult decât atât, recurenta-pârâtă a învederat că nu știe cum ar putea un magazin sa realizeze profit din anul 2011, așa cum in mod nefondat a reținut instanța de fond, câtă vreme reclamanta a început demersurile pentru construirea lui in anul 2013 si nu le-a mai finalizat din propria culpă.
Capacitatea energetica la care se refera reclamanta, a fost pusa in funcțiune în anul 1985, iar dreptul de proprietate asupra terenului din vecinătatea capacității energetice a fost dobândit de către aceasta in anul 2011, deci ulterior amplasării obiectivului recurentei, care s-a făcut cu respectarea reglementarilor legale în vigoare la acea data.
Cu privire la terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la data intrării in vigoare a legii, in conformitate cu prevederile art. 44 alin.4 din Legea energiei si a gazelor naturale, acestea sunt și rămân în proprietatea publică a statului, pentru folosința lor neputând fi pretinse sume de bani cu nici un fel de titlu, terenul aferent rețelei, aparținând domeniului public.
Recurenta-pârâtă a precizat faptul că instanța de fond nu a reținut că diuspoziția nr. 307/20.06.2011 de restituire in natura pe vechiul amplasament, a fost emisa de Primăria Bușteni ca urmare a soluției pronunțate in dosarul nr. 4216,_, ce a avut ca obiect contestația formulata de intimata-reclamantă prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 155 din 2002 emisa de Primăria Bușteni si restituirea in natura a terenului situat in Bușteni. In Dispoziția nr.307/2011 la art. 2 se menționează faptul ca - ""Imobilul ce se restituie este grevat de existența unui post TRAFO-„ împrejurare pe care, instanța de fond in mod neîntemeiat, in pronunțarea sentinței recurate, nu a avut-o in vedere.
Astfel, reclamanta având cunoștința despre existenta capacității energetice cu toate acestea a solicitat prin acțiune în instanța, restituirea in natura a terenului respectiv, solicitând anularea deciziei mai sus menționate si renunțând la masurile reparatorii acordate de Primăria Bușteni.
Pentru suprafața de teren afectată de existenta PT-ului, recurenta-pârâtă a precizat că reclamanta avea posibilitatea legala de a solicita si a obține masuri reparatorii, cum de altfel a si obținut pentru suprafața de teren de 102,35 mp, așa cum rezulta din Decizia nr. 27/15.02.2010 pronunțată de ce Curtea de Apel Ploiești, in dosarul nr. 4216,_ . " Cunoscând si acceptând aceasta situație, reclamanta trebuia să respecte si îngrădirile aduse dreptului ei, impuse prin legea organică.
Pe de altă parte, recurenta-pârâtă a solicitat să se rețină faptul că în data de 30.09.2011, s-a întocmit Procesul verbal de punere in posesie nr._/30.09.2011, iar în data de 05.10.2011, la 5 zile de la punerea in posesie, intimata-reclamanta s-a adresat societății recurente, prin sesizarea nr. 9651/05.10.2011, cu solicitarea de a se face aplicarea prevederilor art. 21 alin.2 din Legea energiei electrice 13/2007 (in vigoare la momentul respectiv).
F. de cele de mai sus, se poate prezuma ca motivul pentru care intimata-reclamanta a solicitat instanței sa dispună restituirea in natura a suprafeței de teren despre care se cunoștea faptul că ca este afectat de existenta unui PT, este acela de a încerca obținerea unor sume de bani drept despăgubiri de la societatea recurentă, ce nu se pot acorda pentru lipsa de folosința, fiind protecția interesului general al tuturor consumatorilor de energiei electrica.
Astfel, potrivit Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru energia electrica, elaborata de Autoritatea de Reglementare in domeniul Energiei Electrice – ANRE, la calcularea tarifului cu care energia electrica se vinde consumatorilor, se are in vedere si tariful pentru prestarea serviciul de distribuție a energiei electrice, serviciu de utilitate publica pe care îl prestează societatea recurentă.
Deci, prețul energiei electrice se calculează si in funcție de tariful de distribuție al serviciului prestat de societatea recurentă, in calitate de operator de distribuție. Daca instanțele de judecată ar obliga operatorul de distribuție, in speța –societatea recurentă, să plătească despăgubiri reprezentând lipsa de folosința, pentru existența multor capacități energetice, aceste despăgubiri ar fi avute in vedere de către ANRE la stabilirea prețului energiei electrice si aceasta situație ar conduce la creșterea prețului energiei electrice, ce se va regăsi in facturile achitate de către fiecare consumator. Potrivit Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru prestarea serviciului de distribuție, cheltuielile făcute de operatorul de distribuție pentru prestarea serviciului, sunt luate in calcul si raportate de societatea către ANRE pentru calcularea si stabilirea prețului cu care energia electrica ajunge la consumator. Astfel, consumatorii de energie electrica ar suporta consecințele majorării prețului energiei electrice.
Mai mult decât atât, recurenta-pârâtă a solicitat să se aibă in vedere faptul ca la momentul amplasării multor capacități energetice, regimul juridic al terenurilor era altul, cadrul legislativ era diferit.
Ulterior, ca urmare a retrocedărilor, foarte multe capacități energetice afectează terenuri aflate acum in proprietatea unor terțe persoane. Daca toate aceste persoane ar solicita și despăgubiri, prețul energiei electrice ar deveni prohibitiv si puțini consumatori și-ar permite sa plătească facturile de energie electrica.
Statul în intenția lui de a ocroti un interes general, a reglementat activitatea prestata in domeniul energiei electrice si a stabilit limitativ situațiile in care se pot acorda despăgubiri, situație in sare reclamanta nu a dovedit ca se regăsește.
Recurenta-pârâtă, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiata si nefondata si având in vedere dispozițiile art.16 alin.8, 9 si 10 din Legea 13/2007 (preluate de Legea nu 23/2012 a energiei electrice si gazelor natural), care nu prevăd acordarea de despăgubiri reprezentând lipsa de folosința, chirii, ci legiuitorul a stabilit în mod expres și limitativ, posibilitatea despăgubirii proprietarilor de terenuri aflate în vecinătatea capacităților energetice doar și numai atunci când titularu1 autorizației de înființare si de licența executa lucrări de retehnologizare, reperații, revizii, remedieri de avarii, ce au drept consecința prejudicierea acestora și nicidecum in alte situații.
S-a precizat faptul că dispozițiile legale mai sus menționate sunt de stricta interpretare deoarece aparțin unei legi speciale, astfel încât interpretarea lor prin analogie sau extensie și la alte situații decât cele prevăzute in mod expres, este interzisa. O astfel de interpretare este admisa doar in situația in care reglementarea este insuficientă sau lipsește, dar in nici un caz atunci când aceasta exista, deoarece in caz contrar s-ar ajunge la ignorarea acesteia sau chiar la încălcarea legii.
Recurenta-pârâtă a susținut că cererea reclamantei este neîntemeiata si pentru faptul ca prin dispozițiile art. 16 alin (2), (3), (4) si au, 19 din Legea energiei electrice nr. 13/2007 (preluate de prevederile art. 12 din legea nr. 123/2012 a energiei electrice si gazelor naturale) asupra acestor terenuri afectate de capacități energetice se instituie un drept legal de uz si servitute, care se realizează cu titlu gratuit pe toata durata existentei lor. Cu alte cuvinte se instituie o sarcina gratuita care grevează proprietățile afectate de capacitate energetice. Aceasta sarcina consta in obligația deținătorilor cu orice titlu al acestor terenuri de permite intervenția titularilor de licența pentru efectuarea unor retehnologizări, reparații, revizii sau pentru remedierea unor avarii, în baza drepturilor de uz și servitute asupra suprafețelor respective.
În concluzie față de considerentele mai sus exprimate și de probele administrate, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului și pe cale de consecință să se dispună modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii, ca nefondată și neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 1494 pronunțată la 18 decembrie 2014, Tribunalul Prahova a admis recursul și a modificat în parte sentința recurată, în sensul că a respins în totalitate acțiunea ca neîntemeiată și a obligat intimata-reclamantă să plătească recurentei 890 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că potrivit petitului acțiunii, raportat la principiul disponibilității, intimata reclamantă M. M. a chemat în judecată pe recurenta pârâtă S.C. F. de D. a Energiei Electrice-Electrica D. Muntenia Nord S.A-Sucursala de D. Ploiesti, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 20.000 lei reprezentând lipsa de folosință pe perioada 15.02.2010 la zi, pentru terenul proprietatea sa, situat în Orașul Bușteni, .. 1A, jud. Prahova, ocupat de postul Trafo aparținând pârâtei.
Reținând instanța de fond că o justă despăgubire ar fi în acest caz, lipsa de folosință a terenului ce face obiectul prezentului litigiu, constând în profitul nerealizat de intimata reclamantă pe perioada în care imobilul proprietatea sa, în suprafață de 39 m.p. situat în Bușteni, .. 1A, jud. Prahova, a fost afectat de existența transformatorului electric (postul TRAFO), ca urmare a imposibilității edificării unui magazin pe perioada 01.11.2011 (data notificării, respectiv: data punerii în întârziere a pârâtei) -07.06.2013 (data ultimă avută în vedere de expert), a apreciat acțiunea ca fiind întemeiată, sens în care a instituit în sarcina recurentei pârâte o despăgubire în cuantum de_ lei.
Din materialul probator administrat în cauză, tribunalul a reținut că prin Dispoziția nr.307/2011 s-a dispus restituirea în natură, pe vechiul amplasament a terenului în suprafața de 330 mp situat în orașul Bușteni, .. 1A, jud. Prahova, teren pe care, la momentul restituirii, se afla amplasat un post TRAFO despre care i s-a adus la cunoștință intimatei, astfel cum rezultă din conținutul aceleiași dispoziții. Așadar, la momentul reconstituirii dreptului de proprietate al reclamantei, capacitatea energetică exista, reclamanta preluând sarcinile existente asupra proprietății sale.
În cauză, tribunalul a apreciat că este evident că există o limitare în folosirea bunurilor de către intimata - reclamantă, conform Protocolului nr. 1 adițional la Convenție, art. 1, paragraful al doilea, dar această ingerință respectă raportul de proporționalitate între interesul general și cel individual al reclamantei.
Astfel, măsurile de limitare a dreptului de proprietate al persoanelor pe ale căror terenuri sunt amplasate obiective energetice au fost dispuse de către stat prin acte normative (O.U.G. nr. 63/1998 privind energia electrică și termică, Legea nr. 318/2003, Legea nr. 13/2007 și Legea nr. 123/2012 care a înlocuit-o ulterior), care permit funcționarea optimă a rețelelor electrice de serviciu public în unitățile administrativ-teritoriale și ele urmăresc, fără îndoială, un scop legitim de interes general.
Curtea Europeană a statuat în cauzele amintite mai sus, că aceste acte normative sunt conforme cu dreptul statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor, enunțat la al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. Ca urmare, ele se înscriu în marja de apreciere a statelor, iar Curtea Europeană nu poate substitui, cu propria apreciere, pe cea a autorităților naționale cu privire la mijloacele cele mai adecvate pentru a atinge, la nivel intern, rezultatele urmărite de o politică publică.
În conformitate cu disp. art. 12 din Legea nr. 123/2012, proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz si de servitute de către titularii de licențe si autorizații pot solicita încheierea de convenții pentru determinarea cuantumului indemnizațiilor, a despăgubirilor si a modului de plată a acestora.
S-a mai arătat că, deși acțiunea a fost promovată la data de 29.11.2011, intimata a precizat în ce constă lipsa de folosință abia în cursul anului 2013, depunând la dosar și adresa înregistrata cu nr. 560/24.01.2013 prin care solicită Primăriei Bușteni, „eliberarea unui certificat de urbanism pentru construirea unui magazin si a unui gard împrejmuitor"", fără a depune și înscrisurile prevăzute de lege, necesare pentru eliberarea acestuia (filele 20-22 dosar fond). Expertul a determinat lipsa de folosință prin raportare la activitatea de ocupare a terenului domeniului public cu active proprietate privată a diverșilor agenți economici, iar instanța a apreciat că imposibilitatea edificării unui magazin pe perioada 01.11._13 constituie prejudiciul suferit de aceasta.
Or, pe calea prezentului demers judiciar s-au solicitat despăgubiri raportate la un eventual prejudiciu, care se putea produce în anumite condiții, în concret, ca urmare a imposibilității edificării unui magazin pe perioada 01.11._13, față de care intimata reclamantă s-a limitat doar la a adresa o cerere Primăriei Bușteni, ulterior sesizării instanței de judecată cu pretențiile sale, fără a depune și alte înscrisuri care să ateste că, într-adevăr intenția sa era în sensul arătat și, nicidecum despăgubiri aferente unui prejudiciu efectiv care nu a fost realizat ca urmare a intervenției faptei recurentei pârâte.
Tribunalul a mai reținut că deși pentru menținerea unui just echilibru între interesul general și cel particular, în virtutea principiului echitații și al dreptului proprietarului la respectarea bunurilor sale, este obligatorie acordarea unei despăgubiri care să acopere prejudiciul suportat de proprietar prin restrângerea prerogativelor recunoscute de art. 480 C. civ. conform art. 44 alin. 5 din Constituție, pentru lucrări de interes general, autoritatea publică este obligată să îl despăgubească pe proprietar pentru daunele aduse solului, plantațiilor ori construcțiilor, precum și pentru orice altă daună.
A conchis instanța că legislația în materie cuprinde garanțiile procedurale pentru acoperirea prejudiciului încercat de proprietarii pe ale căror terenuri sunt amplasate rețele energetice, cum este cel în litigiu, stabilind criteriile de despăgubire a proprietarilor, dar și termene precise de încheiere a acordurilor între proprietari și titularii de licențe și de autorizații, însă criteriul invocat de reclamantă nu este de natură să conducă la admiterea acțiunii, nefiind dovedit un prejudiciu efectiv, cert.
Pe cale de consecință, tribunalul a admis recursul și a modificat în parte sentința recurată, în sensul că a respins în totalitate acțiunea ca neîntemeiată.
Având în vedere disp. art. 274 C.pr. civ., tribunalul a obligat intimata-reclamantă să plătească recurentei 890 lei cheltuieli de judecată, reprezentate de taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta M. M. care a susținut că instanța nu a fost alcătuita potrivit dispozițiilor legale.
Susține recurenta că prin acțiunea precizată a solicitat obligarea pârâtei S.C. F. de DISTRIBUȚIE a ENERGIEI ELECTRICE - ELECTRICA DISTRIBUȚIE MUNTENIA NORD - Sucursala de Distribuție Ploiești sa-i plătească suma de 120.120 lei, cu titlu de daune, plus 5.616,61 lei, cheltuieli de judecata, iar prin sentința civila nr._ din 09 iulie 2014 a Judecătoriei Ploiești s-a admis in parte acțiunea, iar pârâta a fost obligata la plata sumei de 28.938 lei, reprezentând lipsa de folosința pentru suprafața de teren de 39 mp, situat in orașul Bușteni, ..lA, județul Prahova plus 3.239 lei, cheltuieli de judecata.
Hotărârea a fost atacată de pârâtă, iar Tribunalul Prahova, fără sa procedeze la recalificarea căii de atac, în apel, așa cum era corect a judecat cauza in complet de trei judecători, a admis recursul și a modificat in parte sentința, in sensul respingerii in totalitate a acțiunii, ca neîntemeiată.
Învederează recurenta că potrivit art.282 alin.l din Codul de procedura civila, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date in prima instanța in litigiile civile al căror obiect are o valoare de pana la 100.000 lei.
In speța, valoarea pretențiilor sale se ridica la suma totala de 120.120 lei, conform raportului de expertiza întocmit de expertul N. N., lucru subliniat si în partea finala a concluziilor scrise pe care le-a depus la instanța de fond si înregistrate la 16 iunie 2014.
Apreciază recurenta că decizia Tribunalului Prahova este rezultatul unei greșite calificări a căii de atac exercitate de parte. Calificarea greșita de către instanță a căii de atac exercitate și, pe cale de consecința, pronunțarea unei hotărâri judecătorești corespunzătoare acestei calificări, nu poate răpi dreptul părții la respectiva cale de atac, întrucât căile de atac nu sunt cele menționate in hotărârea atacata, ci acelea prevăzute de lege, potrivit art. 129 din Constituția României.
In opinia recurentei instanța de control judiciar, in exercițiul rolului activ, făcând aplicarea dispozițiilor art.84 din Codul de procedura civila, trebuia sa dea calificarea exacta a căii de atac, in funcție de prevederile legii, ca fiind apelul si nu recursul.
În raport de motivele invocate, reclamanta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare în complet de apel.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata a invocat excepția inadmisibilității recursului motivat de faptul că potrivit art. 299 C.pr.civilă, sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel și cele date în apel.
S-a arătat că, în cauză, prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat obligarea societății la plata sumei de 20.000 lei, reprezentând lipsa de folosință, iar ulterior și-a majorat câtimea pretențiilor la 120.120 lei. Potrivit art. 181 C.pr.civilă, instanța inițial investită rămâne competentă să judece cauza chiar dacă ulterior intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect.
Conform art. 2821 alin. 1 C.pr.civilă, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei, inclusiv.
Având în vedere că cererea formulată de reclamantă se încadrează în acțiunile reglementate de art. 2821 C.pr.civilă, iar calea de atac este recursul, intimata a apreciat că prezenta cale de atac este inadmisibilă.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. sub nr._, reclamanta M. M. a chemat în judecată pe pârâta S.C. F. de D. a Energiei Electrice-Electrica Distribuție Muntenia Nord S.A-Sucursala de Distribuție Ploiești solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 20.000 lei reprezentând lipsa de folosință pe perioada 15.02.2010 la zi, pentru terenul proprietatea sa, situat în Orașul Bușteni, .. 1A, jud. Prahova, ocupat de postul Trafo aparținând pârâtei, la care se adaugă contravaloarea cheltuielilor de judecată.
Ulterior, după efectuarea expertizei de specialitate, reclamanta a precizat că valoarea pretențiilor sale se ridica la suma totala de 120.120 lei ( fila 140 dosar fond), conform raportului de expertiza întocmit de expertul N. N., situație în care a achitat c/val taxei de timbru aferentă acestor pretenții, așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de 19.03.2014 (fila 141 dosar fond). De altfel și prin concluziile scrise depuse la instanța de fond reclamanta a solicitat admiterea acțiunii precizate și obligarea pârâtei la plata sumei de 120.120 lei cu titlu de daune și 5616,61 lei cheltuieli de judecată ( fila 189 dosar fond).
Prin urmare, din cuprinsul celor menționate în precedent rezultă că reclamanta a indicat inițial obiectului cererii și valoarea lui, după prețuirea sa, însă pe parcursul procesului, apreciind că prețuirea realizată de ea nu este în concordanță cu realitatea, în raport de expertiza tehnică efectuată a precizat valoarea obiectului pricinii ca fiind cea de 120.120 lei, această prețuire fiind cea în funcție de care s-a procedat la timbrarea acțiunii și care trebuia avută în vedere la calificarea căii de atac ce urma a fi exercitată.
Conform art. 282 alin. 1 Cod procedură civilă hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt suspuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanță de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel.
Dispozițiile art.2821 din același cod, instituie o excepție de la regula mai sus menționată, stabilind că: „Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială, acțiunile posesorii, precum și cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii și în alte cazuri prevăzute de lege.
Din analiza acestor norme legale rezultă că obiectul recursului, cale extraordinară de atac, este reglementat în mod expres, fie în legea de procedură civilă, fie în legi speciale. În acest context, exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite prin lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.
Legalitatea căilor de atac este totodată și o regulă cu valoare de principiu constituțional, consacrat în art. 129 din legea fundamentală, conform căruia: „Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”. Prin urmare, proclamând dreptul părților interesate și al Ministerului Public de a ataca hotărârile judecătorești, textul constituțional arată însă, că aceasta se poate face numai „în condițiile legii", evocând astfel nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căilor de atac implică totodată și consecința că mențiunea greșită făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși n-a prevăzut-o sau, dimpotrivă, nu-i răpește părții calea de atac pe care legea i-a conferit-o.
În acest sens, calificarea greșită de către instanță a cererii introductive ori a căii de atac exercitate și, pe cale de consecință, pronunțarea unei hotărâri judecătorești corespunzătoare acestei calificări, nu poate răpi părții dreptul la respectiva cale de atac, întrucât căile de atac nu sunt cele menționate în hotărârea atacată, ci acelea prevăzute de lege.
Termenul de „litigiu” folosit de legiuitor desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial, calificate ca atare de doctrină și jurisprudența în materie, prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
Litigiul dedus judecății în speță are ca obiect obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri in cuantum de 120.120 lei, deci privește un drept care are caracter patrimonial, este evaluabil în bani, iar în atare situație hotărârea primei instanțe este supusă atât căii de atac a apelului, cât și recursului.
Împrejurarea că tribunalul a calificat greșit calea de atac exercitată de pârâtă împotriva sentinței judecătorești și a soluționat dosarul în recurs, nu poate conduce la concluzia inadmisibilității prezentului recurs, cum în mod eronat a susținut intimate, întrucât o asemenea constatare ar echivala cu nesocotirea legii procesual civile atât sub aspectul determinării căilor de atac, cât și al condițiilor formale, legal prevăzute, referitoare la desfășurarea judecății și la compunerea completului de judecată în fiecare fază a controlului judiciar.
S-a arătat de către intimată că, în condițiile în care, prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat obligarea societății la plata sumei de 20.000 lei, reprezentând lipsa de folosință, iar pe parcursul procesului și-a majorat câtimea pretențiilor la 120.120 lei, potrivit art. 181 C.pr.civilă, instanța inițial investită rămâne competentă să judece cauza chiar dacă ulterior intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect, iar în această situație singura cale de atac ce putea fi exercitată împotriva hotărârii primei instanțe era doar recursul, care în mod legal a fost soluționat de Tribunalul Prahova.
Acest punct de vedere nu poate fi primit de Curte întrucât dispozițiile art. 181 din codul de procedură civilă se referă doar la instanța care este competentă să soluționeze pricina atunci când intervine o modificare a cuantumului pretențiilor pe parcursul procesului și nu la calea de atac ce urmează a fi exercitată în asemenea împrejurări. Într-o astfel de situație stabilirea căii de atac incidente, ce urmează a se exercita împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță, se face prin raportare la prevederile art. 282 alin. 1, respectiv 2821 Cod procedură civilă în funcție de valoarea pretențiilor solicitate de reclamant și de obiectul cererii de chemare în judecată.
Admiterea atacării hotărârii judecătorești cu o altă cale de atac decât aceea stabilită de lege constituie o încălcare a dreptului privind liberul acces la justiție și la un proces echitabil, reglementat prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Respectarea acestui drept obligă și la exercitarea controlului judiciar în conformitate cu normele specifice fiecărei căi de atac, referitoare la compunerea completului de judecată și la desfășurarea judecății, pentru că, în caz contrar, hotărârea este lovită de nulitate, fiind pronunțată cu încălcarea formelor procedurale impuse în mod imperativ de legiuitor.
În speță, în raport de considerentele expuse anterior, este evident că decizia pronunțată de către tribunal în aceste circumstanțe încalcă normele legale imperative privind compunerea instanței fiind incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 1 din Codul de procedură civilă.
Prin urmare, observând că, în mod eronat, tribunalul a calificat calea de atac exercitată de pârâtă împotriva hotărârii primei instanțe, ca fiind recurs, Curtea constată că decizia este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă căci, în raport de valoarea precizată de reclamantă a obiectului pricinii, care depășește 1 miliard, erau incidente dispozițiile art. 282 al. 1, iar nu cele ale art. 2821 cod procedură civilă, deci cauza trebuia soluționată în apel, în complet legal constituit de 2 judecători iar nu în recurs, în complet de 3 judecători
În atare context, în raport de toate aceste argumente, Curtea, va respinge excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimată, iar în baza art. 312 al.3 Cod procedură civilă va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Prahova pentru soluționarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția inadmisibilității recursului invocată de intimată.
Admite recursul formulat de reclamanta M. MAGDALENA, domiciliată în Bușteni, ., județ Prahova împotriva deciziei civile nr. 1494 pronunțată la 18 decembrie 2014 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta . A ENERGIEI ELECTRICE - ELECTRICA D. MUNTENIA NORD SA - SUCURSALA DE D. PLOIESTI, cu sediul în Ploiești, Mărășești, nr. 44, județ Prahova.
Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Prahova pentru soluționarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 martie 2015.
Președinte, Judecători,
M. I. G. V. G. P. M. G.
Fiind lipsă din instanță
se semnează de
Președintele instanței
Grefier,
J. Părcălăbescu
red. GV
tehnored.PJ
3 ex/08.04.2015
d.f._
j.f. Z. S.
j.r. C.-A. M., G. M., N. A.
operator de date cu caracter personal,
nr. notificare 3120
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 256/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 286/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
