Pretenţii. Decizia nr. 596/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 596/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 1467/262/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 596

Ședința publică din data de 24 septembrie 2015

Președinte – C.-M. M.

Judecători - A.-M. R.

- M. P.

Grefier - C. G.-A.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta Asociația de P. nr. 38, cu sediul în Moreni, ., ., împotriva Deciziei civile nr. 186 din 11 martie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița – Secția I Civilă, în contradictoriu cu pârâtul S. V. domiciliat în Moreni, ., ..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit: recurenta reclamantă Asociația de P. nr. 38 și intimatul pârât S. V..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Curtea, ia act că prin motivele de recurs s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, invocă din oficiu, excepția inadmisibilității recursului și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

CURTEA:

Prin Decizia civilă nr. 186 din 11 martie 2015 Tribunalul Dâmbovița – Secția I Civilă a admis apelul declarat de apelanta reclamantă Asociația de P. nr.38, prin reprezentant P. L. împotriva Sentinței civile nr.599/18.11.2014, pronunțată de Judecătoria Moreni și a obligat pârâtul S. V. la plata sumei de 397 lei cheltuieli de judecată către apelanta reclamantă, reprezentând onorariu avocat și cheltuieli cu întocmirea dosarului de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Asociația de P. nr. 38 Moreni.

La termenul de judecată din data de 24 septembrie 2015 Curtea, din oficiu, a invocat excepția de inadmisibilitate a recursului.

În acest context Curtea observă că litigiul pendinte a fost înregistrat pe rolul primei instanțe la data de 29.05.2014.

Așa fiind acestuia îi sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod de procedură civilă.

Ori, potrivit art. 457 alin. 1 Cod pr. civ. hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege în condițiile și termenele stabilite de acestea, indiferent de mențiunile din dispozitivul său.

Pe de altă parte, în lumina dispozițiilor art. 483 alin. 2 teza I Cod pr. civ. nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a-i, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv.

În ceea ce privește prima categorie de cereri la art. 94 lit. c sunt menționate cererile având obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spații aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum și cele privind raporturile juridice stabilite de asociațiile de proprietari sau alte persoane fizice sau juridice după caz.

Așadar, în câmpul de aplicare a normei redate în paragraful precedent se includ și situațiile în care asociația de proprietari formulează cereri împotriva proprietarilor din imobil pentru executarea drepturilor și obligațiilor ce decurg din această calitate, inclusiv cele privind plata cheltuielilor de întreținere.

Raportând aceste considerații generale la speța pendinte Curtea reține că obiectul acțiunii cu care a fost investită inițial Judecătoria Moreni a fost reprezentat tocmai de obligarea pârâtului la plata contravalorii cotelor de întreținere.

Într-o atare situație hotărârea de primă instanță este supusă, în lumina reglementărilor evocate, numai căii de atac a apelului.

Pentru toate considerentele expuse Curtea urmează să admită excepția de inadmisibilitate a recursului invocată din oficiu.

Pe cale de consecință Curtea va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite excepția de inadmisibilitate a recursului invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de reclamanta Asociația de P. nr. 38, cu sediul în Moreni, ., jud. Dâmbovița, împotriva Deciziei civile nr. 186 din 11 martie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița – Secția I Civilă, în contradictoriu cu pârâtul S. V. domiciliat în Moreni, ., ., ., ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 24 septembrie 2015.

Președinte, Judecători,

C.-M. M. A.-M. R. M. P.

Grefier,

C. G.-A.

Red. RAM

4 ex./29.09.2015

d.f. nr._ – Judecătoria Moreni

j.f. D. C. D.

d.a. nr._ – Tribunalul Dâmbovița

j.a. I. S., S. D.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 596/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI