Pretenţii. Decizia nr. 1177/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 1177/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 2945/105/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 1177

Ședința publică din data de 17 septembrie 2015

Președinte - M. P.

Judecător - C. M. M.

Grefier - C. C.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de pârâtul N. G., cu domiciliul în S., ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 153 din 16 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata reclamanta N. M. E., cu domiciliul în S., ., județul, Prahova.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata N. M. E., reprezentată de avocat B. T. din cadrul Baroului București, în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015, lipsind apelantul pârât N. G..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că dosarul se află la primul termen de judecată și apelul este netimbrat.

Totodată, s-a menționat că părțile au fost citate în vederea discutării nulității cererii de apel pentru netimbrare.

Curtea, din oficiu, invocă excepția nulității cererii de apelului pentru netimbrare.

Avocat B. T., având cuvântul pentru intimata N. M. E., solicită admiterea excepției nulității cererii de apelului pentru netimbrare.

CURTEA :

Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 07.04.2014, reclamanta N. M. E. a chemat în judecată pârâtul N. G., solicitând pe calea unei acțiuni în pretenții, ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 506.250 lei, sumă ce reprezintă echivalentul sumei de 112.500 EURO, a dobânzii legale calculata de la data de 12.04.2011 și până la achitarea integrala a debitului și a cheltuielilor de judecată ce vor fi efectuate în cadrul acestui proces.

În motivarea cererii, reclamanta a susținut faptul că a fost asociată cu pârâtul N. G. în S.C. RAJ & CO S.R.L. unde a deținut un număr de 50.091 părți sociale în valoare de 10 lei fiecare.

În continuare, reclamanta a susținut că în luna aprilie 2011 a hotărât împreună cu pârâtul să cesioneze societatea, în urma ofertei venite din partea S.C. D. Sepsi S.R.L., lucru pe care l-a și făcut pentru suma de 1.001.810 lei (echivalentul a 225.000 EURO) în data de 12.04.2011, așa cum reiese din contractul de cesiune nr. 2481 încheiat la notariatul „Notalex".

Mai mult, reclamanta a susținut că pentru semnarea acestui contract l-a împuternicit pe pârât, prin procura specială din data de 11.04.2011, în care se arata că acesta poate să semneze în numele său și se obliga să-i remită suma primita pentru părțile sale sociale.

Or, reclamanta a susținut că, deși cesiunea a avut loc și prețul a fost încasat în integralitate de pârât, acesta a refuzat până în prezent să-i dea suma datorată.

Având în vedere cele arătate mai sus, reclamanta a solicitat instanței de judecata să-l oblige pe pârâtul N. G. la plata sumei de 506.250 lei, sumă ce reprezintă echivalentul sumei de 112.500 EURO, a dobânzii legale calculată de la data de 12.04.2011 și până la achitarea integrala a debitului și a cheltuielilor de judecată ce vor fi efectuate în cadrul acestui proces.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile; 30 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă; art. 1350 si art. 1.531 din Noul Cod Civil; art. 969, art. 1073, art. 1082, art. 1084 din Vechiul Cod civil.

În probatoriu, reclamanta a precizat că în susținerea cererii sale înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri și interogatoriu .

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Pârâtul N. G., a formulat întâmpinare la cererea introductiva formulată de reclamanta N. M. E..

În motivare, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, în baza dispozițiilor art.1 și art.3, alin. 1 din Decretul nr.167/1958 cu privire la prescripția extinctivă, în vigoare și aplicabil la data încheierii contractului de cesiune părți sociale ale S.C. Raj & Co SRL, în care se arată că în relațiile ce privesc organizațiile cooperatiste (societăți comerciale), termenul de prescripție extinctivă este de 18 luni de la data săvârșirii faptei de comerț în cauză, respectiv 18 luni de la data 12.04.2011.

Mai mult, pârâtul a susținut că cesiunea de părți sociale, dar și contractul de mandat acordat în vederea perfectării cesiunii de creanța, reprezintă fapte de comerț, potrivit Codului Comercial în vigoare la data de mai sus.

Prin urmare, având în vedere ca acțiunea promovată de reclamantă are drept fundament o faptă de comerț, pârâtul a considerat că este împlinit termenul de prescripție extinctiva înăuntrul căruia aceasta putea să își exercite dreptul material la acțiune.

De asemenea, pârâtul a precizat că prezenta cerere se întemeiază pe art.3, pct.4 din Codul Comercial, art.3, alin.1 din Decretul nr.167/1958.

Referitor la fondul cauzei, pârâtul a precizat că prin cererea de chemare în judecata se invoca un presupus debit plus dobânda aferenta, fără să se arate cuantumul și modul de calcul al acelei dobânzi, așa cum prevede art.194, lit. c din NCPC.

Pârâtul a susținut că, în fapt, a înființat societatea comerciala S.C. RAJ & CO SRL, cu sediul în S., ., județul Prahova în anul 1992, iar după 16 ani, respectiv în anul 2008, fiica sa, N. M. E. a devenit asociat al S.C. Raj & Co SRL, prin cumpărarea părților sociale ale asociatului N. (actuala) E. M., pentru suma de 359101ei (echivalentul la acea data a sumei de_ Euro), sumă de bani achitată în realitate de el, întrucât fiica sa nu realiza venituri, fiind la acea dată studentă la București, aflată în întreținerea părinților.

În continuare, pârâtul a susținut că în anul 2011 a cesionat părțile sociale ale societății pentru suma de 225.000 Euro, prin contractul de cesiune de părți sociale încheiat sub nr.2481 din 12.04.2011 de către BNP „Notalex" din Ploiești.

De asemenea, pârâtul a susținut că fiica sa l-a mandatat pentru a o reprezenta la cesiunea pârtilor sociale prin actul intitulat „Procura", autentificat sub nr.306 din data de 11.04.2011 de către BNP D. P. din Bușteni, județul Prahova, iar în cuprinsul acestui act se arată în mod clar și fără echivoc, faptul că urmează să o reprezinte pentru încheierea contractului de cesiune părți sociale și că îi remite partea sa din prețul încasat din cesiunea părților sociale ale societății, numai după ce se vor fi achitate toate datoriile existente și taxele aferente și pe care le presupune aceasta cesiune.

Or, pârâtul a susținut că în urma cesiunii părților sociale, au rezultat obligații ce incumbau ambilor asociați în mod egal.

Astfel, pârâtul a susținut că de-a lungul timpului, în calitate de asociat, a împrumutat societatea cu sume mari de bani pentru a reuși să achiziționeze mijloace fixe, dar și pentru acoperirea cheltuielilor curente ale acesteia, ajungându-se la un total de 1.252.211,28 lei, așa cum reiese din balanța și bilanțul contabil (contul 4551 din balanța de verificare de la data de 31.03.2011), dar și din dispozițiile de încasare numerar, atașate la dosar, sume pe care nu le-a recuperat niciodată, fapt ce rezulta din balanța si bilanțul S.C. Raj & Co SRL de la data cesiunii pârtilor sociale.

În plus, pârâtul a susținut că la data de 04.04.2011 s-a adoptat hotărârea adunării generale a asociaților S.C. Raj & Co SRL, prin care s-a decis majorarea capitalului social cu suma de 930.000 lei, de la suma_ lei, la suma de 1.001.820 lei, majorare ce s-a realizat prin aducerea ca aport la capitalul social suma de 930.000 lei din suma de 1.252.211,28 lei pe care societatea i-o datora, practic prin compensarea unei părți din creanța sa împotriva societății ; rezulta de aici faptul că reclamanta nu a avut niciun fel de aport la capitalul social al S.C. Raj & Co SRL, majorarea capitalului social făcându-se exclusiv pe baza aportului său (așa cum reiese din contul 456 din balanța de verificare și din nota de contabilitate nr.2 din 20.03.2011).

Or, pârâtul a susținut că, chiar și după majorarea capitalului societății, a rămas cu suma de 322.211,28 lei drept creanța nerecuperata (echivalentul a_ Euro la data cesiunii de părți sociale), dar împrumutată de el societății (contul 4551 din balanța de verificare de la 31.03.2011).

Prin urmare, pârâtul a susținut că, creanța sa împotriva S.C. Raj & Co SRL, respectiv suma de 1.252.211,28 lei (cea 305.500 Euro) era superioară sumei încasate în urma cesiunii pârtilor sociale, adică sumei de 225.000 Euro (cea 900.000 lei).

Mai mult, pârâtul a susținut că, capitalul social al S.C. Raj & Co SRL s-a majorat exclusiv prin aportul său, dar la momentul cesiunii nu a avut niciun moment reprezentarea faptului că fiica sa nu va respecta adevărul faptic și, după 3 ani, îl va acționa în instanța ; din acest motiv nu a considerat necesar să reglementeze de la acel moment prevederile actului constitutiv relative la majorarea capitalului social și la faptul că părțile sociale rezultate în urma majorării capitalului social ar fi trebuit să îi fie atribuite în mod exclusiv, așa cum prevede legea.

Astfel că, pârâtul a considerat că sunt aplicabile dispozițiile art.992 din Vechiul Cod Civil, referitoare la îmbogățirea fără justă cauză a reclamantei, având în vedere că aportul la majorarea capitalului social a fost inexistent, dar beneficiind de efectele unui act juridic (cesiunea de părți sociale), ca și cum ar fi participat în vreun fel la această majorare.

Prin urmare, pârâtul a susținut că dacă pretențiile reclamantei s-ar materializa, s-ar ajunge în mod evident la o îmbogățire a acesteia fără justă cauză.

Pârâtul a mai susținut că imediat după cesiune, la data de 13.04.2011, a returnat dlui N. R., prietenul fiicei sale, suma de_ Euro, reprezentând contravaloarea microbuzului VW Crafter cu număr de înmatriculare_, care făcea parte din patrimoniul S.C.Raj & Co SRL și pe care acesta 1-a achiziționat pe numele societății, în vederea desfășurării de activități de transport persoane, aceasta fiind una dintre datoriile pe care a achitat-o din suma primită în urma cesiunii.

Mai mult, pârâtul a precizat că înțelege să dovedească acest fapt, cu chitanța olografă dată de dl. N. R. din data de 13.04.2011.

Totodată, pârâtul a susținut că a acceptat ca acest microbuz să desfășoare activitatea sus-menționata în societate pentru a o ajuta pe fiica sa, dar și pe prietenul acesteia să aibă un venit stabil, dar și pentru ca aceștia să se deprindă cu tipul de activitate desfășurat de societate și pentru a-i pregăti pentru o eventuală preluare a societății.

Pârâtul a susținut că o altă datorie care a trebuit achitată este cea aferentă microbuzului cu numărul de înmatriculare_, care fusese achiziționat de către societate printr-un contract de credit contractat de la Banca Transilvania Sucursala S., iar înainte de cesiunea părților sociale către S.C. D. Sepsi SRL, mai era de achitat către banca suma de_ Lei(cca. 11.000 Euro), suma pe care a înțeles să o achite la data de 06.04.2011, întrucât cesionarul nu a dorit să preia niciun fel de contracte de credit/leasing așa cum reiese din prevederile contractuale.

De asemenea, pârâtul a susținut că această plată a restului de credit pentru microbuzul vândut odată cu cesiunea societății, se adaugă la sumele împrumutate și nerecuperate de el de la S.C.Raj & Co SRL, întrucât plata a fost făcuta la începutul lunii aprilie, deci ulterior întocmirii balanței de verificare din data de 31.03.2011.

În acest sens, pârâtul a susținut că a făcut demersuri la Banca Transilvania Sucursala S. pentru a i se elibera actele doveditoare ale acestei tranzacții, însă dată fiind vechimea acesteia, de peste 3 ani, documentele se aflau arhivate în depozitul central al băncii și urmează să îi fie înmânate în cel mai scurt timp posibil.

Pârâtul a precizat că, cesionarul, S.C. D. Sepsi SRL a impus ca și condiție pentru încheierea contractului de cesiune părți sociale, preluarea contractelor de leasing încheiate de S.C. Raj & Co SRL cu VFS Int.Romania IFN SA pentru 3 autobasculante, de către terțul S.C. Raj Service SRL, societate cu asociat unic - N. G..

Prin urmare, pârâtul a susținut că a fost nevoit să preiau contractele de leasing prin S.C. Raj Services SRL, asumându-și doar el achitarea acestora, ceea ce a și făcut, astfel că la începutul anului 2011, obligațiile restante față de VFS Int.Romania IFN SA erau în cuantum de 122.627.52 Euro, conform extrasului de cont depus la dosar.

Cu toate că a avut de achitat toate aceste datorii/taxe aferente acestei cesiuni, pârâtul a susținut că a înțeles totuși să îi remită fiicei sale partea sa din cesiunea S.C. Raj & Co SRL, astfel: 1.suma de_ lei din suma de_ lei primita în numerar de la cesionar în ziua încheierii contractului de cesiune părți sociale, respectiv 12.04.2011; 2. suma de_ Euro în mai multe tranșe, așa cum reiese din extrasele de cont depuse la dosar, sume pentru care nu a înțeles sa îi solicite reclamantei chitanțe descărcătoare, având în vedere relația strânsa tată-fiică. Cu toate acestea, pârâtul a precizat că înțelege să probeze cu martori faptul ca a remis periodic fiicei sale sume mari de bani, pe care le retrăgea din conturile bancare deschise pe numele său la Bancpost Sucursala S., îndeosebi în anul 2011, anul vânzării S.C. Raj & Co SRL, dar și ulterior; 3. suma de 10.000 lei (cea 2400 Euro), în mai multe transe în perioada 13-19.04.2011; 4. suma de 9200 Euro pentru achiziționarea de către reclamanta a autoturismului WV Golf cu nr. de înmatriculare_ in vara anului 2011.

Mai mult, pârâtul a susținut că în același an, 2011, reclamanta a înființat „N. Gh.M. E. - întreprindere Individuală”, având număr de înregistrare în Registrul Comerțului F29/2042/20H, iar din spusele acesteia o mare parte din banii pe care el îi dădea, atunci când i se solicita, au fost utilizați pentru dezvoltarea acestei întreprinderi individuale, ce avea ca obiect de activitate vânzare de obiecte de îmbrăcăminte.

În sprijinul celor afirmate și pentru a proba și tipul relației existente intre ei, pârâtul a precizat că înțelege să arate că la data de 02.11.2010, împreună cu fosta sa soție, N. (E.) M. a transmis fiicei lor - reclamanta din prezenta cauza - prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1068 de către BNP „D. P. - M. C. I." din Bușteni, imobilul garaj, construit pe terenul concesionat de la Primăria Orașului S., situat in S., ., la prețul de 5000 lei.

Pârâtul a precizat că, ulterior, in cursul anului 2012, i-a remis fiicei sale și suma necesară pentru achiziționarea terenului aferent construcției din . de la Primăria S., respectiv suma de 6000 Euro.

Totodată, pârâtul a precizat că în perioada 2010-2012, fiica sa a beneficiat de majoritatea încasărilor de la vila "Casa Sinai" data în folosința S.C. Raj Services SRL, prin contract de comodat, întrucât a considerat și cu acea ocazie că fiind copilul său, este de datoria sa să o întrețină, dar și să îi ofer independență pentru a putea la un moment dat să îi preia afacerile.

De asemenea, pârâtul a susținut că niciodată, de la momentul cesionarii societății și până la demararea acestei acțiuni, reclamanta nu i-a cerut socoteala și nici nu a pretins vreo sumă de bani în plus față de tot ceea ce oricum a primit și niciodată nu l-a acuzat de faptul că nu i-a îndeplinit obligațiile față de ea.

În acest sens, pârâtul a susținut că pentru prima data i-au fost aduse la cunoștință pretențiile fiicei sale prin invitația de a participa la procedura mediere.

Concluzionând, pârâtul a susținut că a încasat suma de 225.000 Euro din cesiunea pârtilor sociale ale S.C. Raj & Co SRL și, chiar si neținând cont de faptul ca a împrumutat societatea cu suma de 1.252.211,28 lei (cea 305.500 Euro) și că majorarea capitalului social s-a făcut exclusiv pe baza aportului său, rămâne o datorie de 322.211,28 (78.600 Euro) nerecuperată de el până la data de 12.04.2011.

Or, pârâtul a susținut că, făcând aplicarea art.1073 din Vechiul Cod Civil, în calitatea sa de creditor, avea dreptul la „îndeplinirea exactă a obligației" și scăzând din suma de 225.000 Euro cei 322.211,28 lei (_ Euro), plus suma de 15.000 Euro achitată d-lui N. R. și suma de 11.000 Euro achitată pentru a lichida creditul la Banca Transilvania, se obține suma de 104.600 Euro, care ar trebui să se împartă între el și reclamantă, adică avea de remis fiicei sale suma de 60.200 Euro.

Mai mult, pârâtul a susținut că, având in vedere că a prezentat dovezi care arată ca a remis reclamantei diverse sume de bani astfel:_ lei (cea 14.600 Euro) în ziua perfectării actelor de cesiune, 37.000 Euro evidențiați în extrasele de cont EURO,_ lei (cea 2400 Euro) evidențiați în extrasele de cont lei, 9200 Euro pentru achiziționarea autoturismului VW Golf de către reclamanta si_ Euro bani achitați către asociatul N. (E.) M. pentru ca fiica sa să achiziționeze părțile sociale ale acesteia la S.C. Raj & Co SRL, 6000 Euro în anul 2012 pentru achiziționarea terenului situat în S., ., rezultă că în total a remis fiicei sale suma de 79.200 Euro.

De altfel, pârâtul a susținut că, în calculele expuse mai sus, s-a raportat la cursul BNR Euro-L. din perioada aprilie 2011.

În consecința, pârâtul a solicitat să se respingă acțiunea ca neîntemeiată și să se constatate că nu are nicio obligație față de reclamanta și de asemenea să se rețină în sarcina acesteia cheltuielile de judecata ocazionate de prezentul dosar.

În apărare, pârâtul a precizat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei, proba testimoniala cu doi martori, cât și de orice alta probă care se va dovedi utila cauzei.

În drept, pârâtul a invocat dispozițiile art.1 și art.3, alin. 1 din Decretul nr.167/1958, art.3 din Codul Comercial, art.992 și art.1073 din Vechiul Cod Civil, art.210 din Legea 31/1990 republicata, cât și pe dispozițiile Noului Cod de Procedura Civila.

La data de 12.09.2014, reclamanta N. M. E. a depus la dosarul cauzei un răspuns la întâmpinarea formulată de pârâtul N. G., reiterând, în esență, în ceea ce privește fondul cauzei susținerile din acțiune.

In cauza s-au administrat probe cu înscrisuri si interogatoriile părților si a fost respinsa proba testimoniala solicitata de pârât, instanța apreciind ca aceasta este neconcludenta, dovada plății sumelor de bani urmând a fi făcuta cu înscrisuri, având in vedere cuantumul acestora.

La termenul de judecata din data de 24.11.2014, instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocata de pârât prin întâmpinare, cu motivarea ca izvorul pretențiilor solicitate de reclamanta îl constituie contractul de mandat încheiat intre părți si nu contractul de cesiune in vederea încheierii căruia s-a acordat mandatul.

După administrarea probatoriilor, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 153 din 16 ianuarie 2015, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta N. M. E., în contradictoriu cu pârâtul N. G., a obligat pârâtul la plata către reclamanta a sumei de 88.500 euro, în echivalent lei la data plătii și a dobânzii legale calculată la această sumă, de la data de 12.04.2011 și până la achitarea integrala a debitului, precum și la plata către reclamantă a sumei de 8667,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Prahova a reținut următoarele:

Așa cum rezultă din certificatul constatator emis de ORC Prahova, aflat la filele 16-17 dosar, reclamanta N. M. si tatăl său, pârâtul N. G., aveau calitatea de asociați in societatea RAJ&CO S.R.L. cu sediul in S., fiecare cu o cota de participare la beneficii si pierderi de 50%, deținând un număr total de 100.182 părți sociale (respectiv câte 50.091 părți sociale fiecare).

La data de 12.04.2011, cei doi asociați au convenit cesionarea celor 100.182 părți sociale pe care le dețineau in societatea indicata anterior, către o terța persoană juridica, respectiv S.C. D. Sepsi S.R.L., prețul convenit de părți fiind de 225.000 euro, ce a fost plătit astfel: 100.000 euro achitați prin virament bancar la data încheierii contractului de cesiune si 125.000 euro (echivalent in lei la cursul BNR de la data încheierii contractului, adică suma de 513.550 lei ) care au fost achitați tot la data încheierii contractului, parte prin virament bancar (suma de 450.660 lei ) și parte în numerar (62.890 lei ).

Cu ocazia încheierii contractului de cesiune autentificat sub nr. 2481/12.04.2011 de BNP „Notalex” Ploiești (filele 8-12), reclamanta N. M. E. a fost reprezentata de către pârâtul N. G., in temeiul procurii speciale autentificate sub nr. 306/11.04.2011 de către BNPA –D. P. – M. C. I. ( fila 13) .

Potrivit acestei procuri speciale, reclamanta, în calitate de asociat al S.C. RAJ & CO SRL, l-a împuternicit pe tatăl său, pârâtul din prezenta cauza si totodată asociat in societate, să vândă oricui va crede de cuviință si cu prețul pe care îl va socoti potrivit, un număr de 50.091 părți sociale reprezentând aportul reclamantei la constituirea capitalului social al societății și sa transmită toate drepturile și obligațiile ce decurg din calitatea sa de deținător al acestora.

Astfel, se arată în procura specială că, pârâtul urmează a face, în numele mandantei, cereri, declarații, va stabili prețul cesiunii, va depune diligențele necesare, va semna contractul de cesiune și orice alte înscrisuri în legătură cu patrimoniul societății, va primi suma ce se cuvine mandantei și o va remite acesteia, va achita taxe de orice fel, semnând în mod valabil oriunde va fi necesar pentru aducerea la îndeplinire a mandatului.

Pârâtul, prin întâmpinarea formulata recunoaște existența mandatului încheiat între părți, dar invoca împrejurarea că prețul ce s-ar fi cuvenit reclamantei era in realitate, cel rămas după achitarea datoriilor societății, sens în care a și depus înscrisurile aflate la filele 33-92.

În cauză, s-a administrat și proba cu interogatoriul părților, ocazie cu care reclamanta a recunoscut că a primit de la pârât suma de 9000 de euro, recunoaștere ce urmează a fi avută în vedere de instanță (fila 117, întrebarea 13).

Aceasta fiind situația de fapt rezultată din probele administrate in cauză, instanța a reținut incidenta dispozițiilor art. 1532 din Codul civil -1866, sub imperiul căruia a fost încheiat contractul de mandat dintre părți, materializat în procura autentificată sub nr. 306/11.04.2011.

Aceasta procură, ca și act juridic unilateral exprimând voința mandantului, enumera in mod expres toate actele juridice ce urmează a fi îndeplinite de către mandatar, în numele mandantului. În toate cazurile, mandatarul nu poate face nimic în afara limitelor mandatului său (art. 1537 Cod civil) .

Analizând prin urmare conținutul procurii, instanța a constatat că, pârâtul avea mandat să vândă oricui va crede de cuviință și cu prețul pe care îl va socoti potrivit, părțile sociale ale reclamantei și să transmită toate drepturile și obligațiile ce decurg din calitatea de deținător al acestora, fără a se arăta in mod expres si faptul că din suma ce urmează a fi remisă reclamantei, ca preț al cesiunii, va fi dedusă valoarea datoriilor societății pe care pârâtul a arătat ca le-a plătit anterior.

Așadar, conform procurii, obligația mandatarului era clară, în sensul de a remite reclamantei suma ce i se cuvine ca urmare a încheierii contractului de cesiune si nu suma eventual rezultată, ca urmare a achitării altor datorii ale societății si a deducerii acestora din prețul cesiunii, deoarece mandatul a fost acordat pârâtului doar pentru transmiterea către terțul cesionar a drepturilor si obligațiilor ce reveneau reclamantei in calitatea sa de asociat, nu și de a achita datorii pe care societatea le avea anterior cesiunii.

Sumele pe care pârâtul pretinde ca le-ar fi achitat cu titlu de datorie a societății, preluarea unor contracte de leasing si respectiv aport al său exclusiv la capitalul social erau anterioare cesiunii si încheierii contractului de mandat și nu au fost făcute cu ocazia executării mandatului .

Prin urmare, în prezenta cauză, față de limitele investirii instanței, nu pot fi analizate decât cheltuielile făcute cu ocazia executării mandatului, nu și alte eventuale obligații sau pretenții reciproce pe care părțile le au unul împotriva altuia decurgând din calitatea lor de asociați ai societății . si in legătură cu patrimoniul societății .

În concluzie, din probele administrate rezultă că pârâtul mandatar nu și-a îndeplinit decât în parte obligațiile ce-i reveneau în temeiul contractului de mandat astfel încât devin incidente dispozițiile art. 1539-1541 cod civil .

Astfel, neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor sale de către mandatar angajează răspunderea acestuia nu numai pentru intenție (dol) ci și pentru culpa simplă.

În virtutea mandatului primit, mandatarul urmează să dea socoteală despre îndeplinirea acestuia, astfel ca are obligația sa predea mandantului tot ce a primit in puterea mandatului pe care l-a executat . Sumele de bani cuvenite mandantului si întrebuințate de mandatar in folosul său sunt producătoare de dobânzi din ziua întrebuințării fără să fie nevoie de vreo punere în întârziere. Or, în speță, rezulta din contractul de cesiune că, întreg prețul cesiunii a fost încasat de către mandatar chiar la data autentificării contractului, fiind prin urmare întrebuințat de către acesta chiar de la acea dată.

Prin urmare, față de situația de fapt arătată în precedent, constatând că pârâtul din prezenta cauză nu și-a îndeplinit obligația de a preda mandatarei jumătate din întreaga sumă efectiv încasată cu ocazia încheierii contractului de cesiune, așa cum i se cuvenea acesteia, proporțional cu cota sa din părțile sociale ale societății, reținând și recunoașterea reclamantei in sensul ca ar fi primit de la pârât, ulterior cesiunii, suma de 9000 de euro, instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta N. M. E. și, în consecință a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 88.500 euro, în echivalent lei la data plătii și a dobânzii legale calculată la această sumă, de la data de 12.04.2011 și până la achitarea integrala a debitului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul N. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de apel, pârâtul N. G. a arătat că în mod eronat instanța de fond a respins excepția dreptului material la acțiune prin încheierea din 24.11.2014, motivând că izvorul pretențiilor solicitate de reclamantă îl constituie contractul de mandat.

Această interpretare eronată și superficială a izvorului obligației exclude însăși obiectul contractului de mandat și anume, cesiunea părților sociale, ca izvor de obligații, cesiune în lipsa căruia contractul de mandat ar fi rămas fără obiect.

Astfel, în mod clar sunt incidente disp. art. 1 și 3 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, privind termenul de prescripție extinctivă de 18 luni de la săvârșirea faptei de comerț în cauză.

De asemenea, apelantul a arătat că instanța de fond a apreciat în mod eronat că dovada plăților nu se poate face decât cu înscrisuri, având în vedere cuantumul acestora, având în vedere relațiile naturale pe care le are cu reclamanta, acesta fiind fiica sa.

Totodată, apelantul a învederat că instanța de fond a ignorat și probatoriul depus în cauză, precizând că a demonstrat că în data de 13.04.2011a remis fiicei sale, prin intermediul partenerului său de viață N. R. suma de 15.000 euro.

Contractul de cesiune a fost condiționat de către ., de preluarea de către altcineva a contractelor de leasing, astfel încât . să fie liberă de aceste obligații. Ori, acest lucru l-a făcut, preluând aceste contracte și obligații restante, în cuantum de 122.627 euro, prin ., îndeplinind astfel condiția esențială de păstrare a prețului contractului de cesiune. În caz contrar această sumă ar fi fost scăzută din prețul contractului de cesiune ce avea să fie plătit de către ..

Pentru aceste considerente ce au fost demonstrate a fiind reale, apelantul a arătat că este evidentă necesitatea administrării probei testimoniale prin intermediul căreia s-ar proba atât plățile cât și întreaga stare de fapt prezentată.

Astfel, apelantul a solicitat, în temeiul 248 alin.5 și art. 480 alin.3, admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe în vederea administrării probei testimoniale și oricărui alt mijloc de probă pe care instanța de apel îl va considera necesar soluționării cauzei.

Prin încheierea de ședință din data de 23 aprilie 2015, s-a respins cererea de ajutor public judiciar sub forma acordării unei reduceri a cuantumului taxei judiciare de timbru, formulată de petentul N. G., ca neîntemeiată.

Potrivit rezoluției instanței din data de 19.05.2015, prin adresa emisă la data de 19 mai 2015, s-a pus în vedere apelantului N. G. să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 4333,75 lei, sub sancțiunea anulării cererii pentru netimbrare.

Având în vedere că, deși s-a pus în vedere apelantului să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 4333,75 lei, conform art. 33 din OUG nr. 80/2013, fiindu-i emisă adresă în acest sens, cu această mențiune, așa cum rezultă din adresa comunicată acestuia la 19.05.2015 și întrucât nu și-a îndeplinit această obligație la termenul din 17 septembrie 2015 instanța, în temeiul art. 247 raportat la art.197 alin.1 din Noul Cod de procedura civilă, din oficiu, a invocat excepția nulității apelului pentru netimbrare și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Examinând cererea de apel, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a textelor legale incidente în cauză, raportat la excepția nulității apelului pentru netimbrare, invocată din oficiu, Curtea constată că aceasta este întemeiată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Dreptul privind accesul la justiție, consacrat prin dispozițiile art.21 alin. 1 din Constituția României nu presupune gratuitatea acestuia, aspect stabilit de Curtea Constituțională, care a reținut că instituirea taxei de timbru este o aplicare a principiului reglementat de art. 56 din Constituție, potrivit căruia „cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice”.

Prin urmare, stabilirea în sarcina justițiabililor a obligației de plată a unei taxe judiciare de timbru nu reprezintă o ingerință în dreptul de acces liber la justiție, garantat prin prevederile art.6 par.1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, în măsura în care scopul instituirii acesteia îl reprezintă buna funcționare a justiției, iar cuantumul său nu este excesiv, neimpunând justițiabilului o sarcină exorbitantă de natură a leza dreptul acestuia în substanța sa.

În cauză, așa cum rezultă din adresa emisă la 19.05.2015, instanța a pus în vedere apelantului să achite o taxă judiciară de timbru în sumă de 4333,75 lei stabilită în raport de dispozițiile art.24 alin.2 din OUG nr. 80/2013.

Conform art. 33 din OUG nr. 80/2013 taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege. În art. 197 din Noul Cod de procedură civilă se menționează că în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. În același text se prevede că netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată în condițiile legii.

Potrivit art. 39 din OUG nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate.

În condițiile în care prin încheierea de ședință din data de 23 aprilie 2015 s-a respins cererea de ajutor public judiciar sub forma acordării unei reduceri a cuantumului taxei judiciare de timbru, formulată de petentul N. G., ca neîntemeiată, iar prin adresa comunicată acestuia la 19.05.2015, instanța a pus în vedere apelantului să achite o taxă judiciară de timbru în sumă de 4333,75 lei sub sancțiunea anulării apelului pentru netimbrare, acesta din urmă neîndeplinindu-și această obligație, instanța va admite excepția invocată din oficiu și, pe cale de consecință, va anula apelul pentru netimbrare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite excepția nulității apelului pentru netimbrare, invocată din oficiu.

Constată nul apelul declarat de pârâtul N. G., cu domiciliul în S., ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. 153 din 16 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata reclamanta N. M. E., cu domiciliul în S., ., județul, Prahova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 septembrie 2015.

Președinte, Judecător,

M. PanaitCristina M. M.

Grefier,

C. C.

Red. MP

Tehnored. CC

4 ex./02.10.2015

d fond_ Tribunalul Prahova

j. fond D. G.

Operator date cu caracter personal

Notificare nr. 3120

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 1177/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI