Pretenţii. Decizia nr. 781/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 781/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 585/105/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 781

Ședința publică din data de 21 mai 2015

Președinte – M. P.

Judecător - C. M. M.

Grefier - C. C.

Ministerul Public este reprezentat de procuror G. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești - DIICOT

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamantul D. T., domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova și pârâta D.G.R.F.P. Ploiești în numele MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 2281 din 10 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din 7 mai 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 14.05.2015 și ulterior la data de 21.05.2015, când a pronunțat următoarea soluție:

CURTEA

Deliberând asupra apelurilor civile de față, reține următoarele:

Prin cererea formulată la data de 30.1.2014, la Tribunalul Prahova, reclamantul D. T. a chemat în judecată paratul Statul R., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună obligarea paratului la plata sumei de 1.000.000 lei reprezentant daune morale, a sumei de 61.000.000 lei, cu titlu de daune materiale, din care: 15.000.000 lei reprezintă contravaloarea estimata a veniturilor nerealizate cu titlu de profit/dividende începând cu anul 2009 (inclusiv) pana la data soluționării cauzei, 35.000.000 lei reprezintă valoarea de piața estimata a S.C. N. Cons S.R.L. in prezent aflata in procedura de lichidare, conform prevederilor Legii nr. 85/2006, și 11.000.000 lei reprezintă echivalentul pachetului de 25% din totalul acțiunilor S.C. EXTRAPAN S.A., in faliment, deținut de reclamantul D. T..

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a înființat în anul 1994 societatea comerciala cu răspundere limitata N. Cons, societate în cadrul căreia a deținut pe tot parcursul desfășurării activității acesteia calitatea de unic asociat si administrator, S.C. N. Cons S.R.L. având ca principal obiect de activitate executarea lucrărilor de construcții civile si industriale.

În cursul lunii aprilie 2007 a arătat că a sprijinit financiar achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni al S.C. EXTRAPAN S.A., denumita in continuare EXTRAPAN, de către o persoana fizica apropiata.

In proporție de 50% contravaloarea pachetului majoritar de acțiuni a fost suportata din resursele financiare ale S.C. N. Cons S.R.L., societate comerciala in cadrul căreia avea calitatea de unic asociat si administrator, iar diferența de 50% a asigurat-o din resurse financiare proprii dobândite de acesta prin contractarea unui împrumut bancar de Ia Banca Comerciala R., Sucursala Prahova.

A mai menționat că plata contravalorii pachetului majoritar de acțiuni al EXTRAPAN a fost realizata in cursul lunii iunie 2007, conform celor de comun acord stabilite de parți, existând pentru toate operațiunile menționate anterior înscrisuri doveditoare, respectiv contract de cesiune acțiuni, contract de credit încheiat cu BCR, ordin de plata, etc.

Ulterior finalizării procedurilor de cesiune a pachetului majoritar de acțiuni si in temeiul convenției anterioare încheiate cu noul acționar majoritar al EXTRAPAN, reclamantul a arătat că s-a implicat in administrarea acestei societăți si a dobândit, alături de S.C. N. Cons S.R.L., calitate de acționar al S.C. EXTRAPAN S.A.

În acest sens a dobândit printr-un nou contract de cesiune 25% din acțiunile EXTRAPAN, iar S.C. N. Cons S.R.L. (societate in cadrul căreia avea calitatea de unic asociat si administrator) a dobândit un pachet de acțiuni însumând 53% din totalul acestora.

Ulterior, a constatat faptul ca societatea nu deținea resursele financiare necesare achitării datoriilor născute din sau in legătura cu activitatea economica prestata, sens în care a înregistrat o cerere pe rolul Tribunalului Prahova in vederea deschiderii procedurii generale de insolvență cu scopul reorganizării activității EXTRAPAN.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, iar instanța de judecata a dispus, in prima faza, admiterea cererii societății debitoare si deschiderea procedurii generale de insolvență în vederea reorganizării activității acesteia.

Cu aceeași ocazie, judecătorul-sindic a numit in calitate de administrator judiciar al societății debitoare pe D., U. si Asociații - SPRL.

Pe parcursul derulării procedurii de insolvență și în conformitate cu atribuțiile si obligațiile stabilite in sarcina administratorului judiciar de legea insolvenței - LPI, acesta a convocat Comitetul Creditorilor societății debitoare.

In cadrul ședinței, Comitetul Creditorilor debitoarei EXTRAPAN a aprobat in unanimitate formularea mai multor cereri in anulare, in temeiul si conform dispozițiilor LPI, in vederea anularii si reîntoarcerii in patrimoniul societății debitoare a mai multor active înstrăinate de debitoarea declarata insolvabila in perioada suspecta, anterioara deschiderii procedurii insolvenței când aceasta era administrata de familia Rasuceanu. Au fost astfel formulate 17 (șaptesprezece) cereri in anulare si înregistrate pe rolul Tribunalului Prahova ca fiind cererii accesorii dosarului de insolvență al EXTRAPAN.

Cererile in anulare au fost soluționate in parte, in mica proporție, prin încheierea a doua tranzacții intre actuala conducere EXTRAPAN si doi dintre dobânditorii activelor achiziționate in perioada suspecta. Pe aceasta cale dobânditorii bunurilor in cauza au achitat debitoarei sume de bani reprezentând diferența intre prețul deja achitat si valoarea acceptata ca fiind reala.

Reclamantul a menționat că respectivele cereri in anulare au fost formulate in contradictoriu cu mai multe persoane influente sau cu notorietate pe plan local astfel încât au creat la acel moment puternice controverse si reacții(unele din acestea fiind enumerate cu titlu exemplificativ in acțiune).

Ulterior aprobării Comitetului Creditorilor cu privire la formularea cererilor in anulare și înregistrării acestora, in parte, pe rolul Tribunalului Prahova, DIICOT, Serviciul Teritorial Prahova s-a autosesizat cu privire la posibilitatea săvârșirii de către reclamant, alături si de alte persoane fizice implicate in conducerea/administrarea debitoarei EXTRAPAN, a unor ipotetice infracțiuni de natura economica(unele din acestea fiind enumerate cu titlu exemplificativ in acțiune).

Ulterior, reprezentantul Ministerului Public a „invitat" mai multe persoane fizice, parate in cadrul cererilor in anulare formulate de administratorul judiciar al debitoarei EXTRAPAN, sa depună plângeri penale împotriva reclamantului si a celorlalte persoane fizice implicate in cesiunea acțiunilor sau in administrarea societății. Astfel, mai multe persoane fizice au dat curs „invitației"" procurorului de caz si au depus plângeri penale, primii care au răspuns invitației fiind chiar foștii acționari EXTRAPAN, respectiv Rasuceanu M. - acționarul majoritar, in prezent decedat, si fiul acestuia Rasuceanu C. A. ce a deținut funcția de Director General.

La scurt timp, a mai arătat reclamantul, au fost formulate plângeri penale, unde unele persoane aveau fie calitatea de parați in cadrul cererilor in anulare, fie de reprezentanți legali ai persoanelor juridice/societarilor comerciale parate.

Astfel, în temeiul denunțurilor/plângerilor astfel formulate, împotriva reclamantului, a administratorului judiciar D., U. si Asociații - SPRL si împotriva altor 3 persoane a fost începuta urmărirea penala pentru ipotetica săvârșire a infracțiunilor reclamate alături si de alte posibile infracțiuni.

Dosarul penal a fost instrumentat de DIICOT, Serviciul Teritorial Ploiești unde a fost înregistrat sub nr. 26/D/P/2008, reclamantul fiind trimis in judecată alături de ceilalți învinuiți pentru săvârșirea anumitor infracțiuni, enumerate in cuprinsul acțiunii.

Cauza penala a fost in prima faza înregistrata pe rolul Curții de Apel Ploiești, strămutată inițial la Curtea de Apel A.-I. si ulterior la Curtea de Apel Pitești, instanța care a si soluționat pe fond dosarul - Sentința Penala nr. 18F din data de 07.02.2012 pronunțata in dosarul nr._ .

Conform acestei hotărâri, reclamantul a fost achitat de săvârșirea tuturor infracțiunilor pentru care a fost trimis in judecata.

Împotriva sentinței penale nr. 18F/07.02.2012, a fost formulat recurs de către P. de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție DIICOT, Serviciul Teritorial Pitești, dar si de doua persoane fizice, iar cauza a fost înaintata spre soluționare Înaltei Curți de Casație si Justiție.

Dosarul a fost înregistrat la aceasta instanța sub nr._ si soluționat la data de 1.05.2013, in sensul respingerii recursurilor declarate, pe de o parte, de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție - DIICOT, Serviciul Teritorial Pitești, iar pe de alta parte, de celelalte alte doua parți persoane fizice.

Reclamantul a mai arătat faptul că evoluția dosarului de insolvență al debitoarei EXTRAPAN a influențat in mod determinant situația financiara a S.C. N. Cons S.R.L.

Astfel, pe fondul lipsei de lichiditate necesară stingerii datoriilor acumulate de aceasta societate față de furnizori in perioada fostei administrații (fam. Rasuceanu), coroborata si cu necesitatea respectării mai multor criterii de calitate si eficienta impuse de normele comunitare in domeniul de panificație, reclamantul a decis sa sprijine activitatea debitoarei EXTRAPAN utilizând aportul si resursele S.C. N. Cons S.R.L., inclusiv cele de natura financiara.

In continuarea raționamentului si in raport de prevederile legale, reclamantul a urmărit ca toate prestațiile necesar a fi realizate de S.C. N. Cons S.R.L. in susținerea debitoarei EXTRAPAN, sa fie in prima faza cuantificate, convenite de parți si recuperate/încasate pe măsura ce situația firmei EXTRAPAN se îmbunătățea si aceasta ar fi deținut, pe parcursul unui interval mediu de timp, resursele financiare necesare stingerii datoriilor.

Efortul realizat de S.C. N. Cons S.R.L. pentru susținerea activității debitoarei EXTRAPAN a condus, alături si de alte cauze (dificultăți in realizarea propriilor drepturi de creanța, etc.) la necesitatea formulării unei cereri de deschidere a procedurii insolventei S.C. N. Cons S.R.L. in vederea reorganizării activității.

Astfel, in cursul lunii ianuarie 2008, cererea debitoarei N. Cons S.R.L. a fost admisa de judecătorul sindic si a fost dispusa deschiderea procedurii generale de insolvența (reorganizare judiciara) - dosar_ .

Pentru reorganizarea activității a fost întocmit si depus de către administratorul judiciar un plan de reorganizare care avea ca scop reinserția agentului economic in circuitul economic, perioada in care S.C. N. Cons S.R.L. urma sa achite integral obligațiile de plata stabilite in sarcina sa conform tabelului de creanța întocmit si definitivat in cadrul aceluiași proces de insolvența.

Inițial, judecătorul-sindic a reținut ca acest plan nu ar fi fost votat de creditorii societății debitoare conform prevederilor legii insolventei, astfel încât l-a respins si a dispus începerea procedurii falimentului cu privire Ia debitoarea S.C. N. Cons S.R.L. Aceasta soluție de fond a fost dispusa prin Sentința Tribunalului Prahova nr. 839/08.04.2009 pronunțata in dosarul nr._ .

In termen legal, administratorul statutar D. T., a formulat recurs împotriva sentinței menționate, care a fost soluționat de Curtea de Apel Ploiești prin Decizia nr. 1504/02.11.2009 pronunțata in dosarul nr. 7596._, in sensul ca instanța de control judiciar a admis recursul si a dispus casarea sentinței recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Reclamantul a precizat că in intervalul de timp cuprins intre data deschiderii procedurii falimentului si cea a admiterii recursului declarat împotriva acestei soluții, patrimoniul si activitatea societății debitoare au fost grav afectate de masurile dispuse de administratorul judiciar, devenit intre timp lichidator judiciar.

Ulterior admiterii recursului si casării sentinței recurate, Tribunalul Prahova, prin judecătorul-sindic, a confirmat planul de reorganizare a activității debitoarei S.C. N. Cons S.R.L., pronunțând in acest sens Sentința nr. 1015/28.06.2010.

Ca urmare a reaprobării planului de reorganizare, S.C. N. Cons S.R.L. a continuat sa desfășoare activitate economica sub conducerea administratorului statutar D. T., reclamant in prezenta cauza, si sub controlul administratorului judiciar numit de către judecătorul-sindic in cadrul procesului de insolvența, respectiv Padeea Insolv IPURL.

In data de 23.02.2011, administratorul judiciar al debitoarei S.C. N. Cons S.R.L. a întocmit raportul trimestrial înregistrat sub nr. 764/23.02.2011, in cuprinsul căruia a arătat faptul ca planul de reorganizare nu ar fi fost respectat motivat in principal de neefectuarea plaților către creditori.

Alături de acest principal motiv a arătat si faptul ca debitoarea înregistrează restante fata de administratorul judiciar reprezentând contravaloarea remunerației/ onorariul acestuia, precum si ca ar fi înregistrat debitoarea pierderi financiare in perioada iunie 2010-decembrie 2010.

Față de acest aspect, judecătorul-sindic a admis cererea administratorului judiciar si, in baza dispozițiilor art.107, alin.(l), lit.(c) - legea nr.85/2006, a dispus pentru a doua oara începerea procedurii generale a falimentului debitorului S.C. N. Cons S.R.L. - Sentința Tribunalului Prahova, Secția Comerciala si de C. Administrativ - Birou F. nr. 400 din data de 04 martie 2011.

Împotriva acestei sentințe reclamantul a arătat că a formulat recurs, care a fost respins ca nefondat.

Referitor la dosarul nr. 26/D/P/2008, in raport si de evoluția dosarelor de insolventa ale debitoarelor EXTRAPAN si N. CONS, reclamantul a arătat că, potrivit procesului-verbal întocmit in data de 14.03.2008, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT)-Serviciul Teritorial Ploiești s-a autosesizat cu privire la constituirea unui grup infracțional pe raza administrativ-teritoriala a Mun. Ploiești "... profilat pe săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, evaziune fiscala si spălare de bani”.

In data de 28.05.2008 a fost emisa rezoluția de începere a urmăririi penale, iar in data de 23.07.2008 reclamantului i s-a adus la cunoștința învinuirea, sens in care a fost întocmit si procesul-verbal corespunzător.

Inițial, urmărirea penala a fost dispusa împotriva reclamantului pentru săvârșirea, alături de alte fapte, si a infracțiunii de constituire a unui grup infracțional compus din reclamant D. T., M. L. D., U. D. si B. D. A. R..

Anterior insa, autosesizarea a avut ca obiect constituirea unui grup infracțional compus din D. T., M. L. D., S. N. si B. V..

Reclamantul a solicitat să se constate faptul ca B. V. nu este nominalizata ca fiind membra a grupului infracțional in cuprinsul rezoluției de începere a urmării penale din data de 28.05.2008.

In data de 29.05.2008 Tribunalul Prahova a admis cererea PICCJ, DIICOT, Serviciul Teritorial Ploiești formulata in dosarul penal 26/D/P/2008 si "a prelungit autorizarea pe mai departe a înregistrărilor si interceptărilor convorbirilor si comunicărilor telefonice..." reținând ca este membra a grupului infracțional organizat si B. V., alături de D. T., M. L. D. si S. N. - Tribunalul Prahova, încheiere nr. 43 din data de 29.05.2008, ds. nr.l0/P/I/2008.

Reclamantul a mai învederat faptul ca la data de 30.06.2008, când a fost prelungita autorizarea S. N., membru al grupului infracțional organizat, a fost audiat la P. in calitate de martor, Tribunalul Prahova fiind instanța care a dispus prelungirea autorizației pentru interceptarea si înregistrarea de convorbiri si/sau comunicări telefonice ca urmare a "omisiunii" Parchetului de a menționa calitatea de avocat a învinuitului M. L. D..

Pentru stabilirea exacta a situației de fapt in dosarul de urmărire penala nr. 26/D/P/2008, DIICOT, Serviciul Teritorial Ploiești a emis la data de 28.07.2008 ordonanța de efectuare a unei expertize tehnice si contabile, existânf mai multe variante de ordonanța, toate datate 28.07.2008, prin intermediul cărora a fost dispusa efectuarea unei expertize tehnice si contabile. Toate aceste acte emise de P. au fost comunicate învinuiților din dosarul penal nr. 6/D/P/2008 si au conținut asemănător.

Totodată, Tribunalul Prahova a dispus în baza încheierii nr. 27/29.08.2008, in dosarul nr._, emiterea autorizației de percheziție, împrejurare a fost adusa la cunoștința învinuiților împreuna cu solicitarea ca, de la sediile sociale ale societăților comerciale EXTRAPAN si N. CONS, sa fie ridicate mai multe documente, dar si sistemele informatice.

Reclamantul a arătat că autorizațiile de percheziție au fost emise, ca si in cazul autorizațiilor de prelungire a interceptărilor si comunicărilor telefonice, de către o instanța necompetenta material raportat la calitatea persoanei dat fiind faptul ca învinuitul M. L. D. avea si are si in prezent calitatea de avocat, membru al Baroului Prahova.

De asemenea, percheziția s-a desfășurat si in afara intervalului de timp stabilit conform autorizației de percheziție, dar si in incinta unor imobile in incinta cărora EXTRAPAN nu mai funcționa si nici nu mai avea stabilit sediu social, secundar ori punct de lucru.

Percheziția s-a desfășurat prin folosirea excesiva si nejustificata a forțelor armate de intervenție, dat fiind faptul ca reclamantul era cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni de natura economica, nu era cunoscut cu antecedente penale si nici ca fiind o persoana violenta, răspunzând de fiecare data solicitărilor organului de urmărire penala.

A mai susținut că pe parcursul instrumentării dosarului penal nr. 26/D/P/2008, a formulat împreuna cu ceilalți învinuiți din dosar mai multe memorii adresate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție/Procurorului General, Consiliului Superior al Magistraturii, Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupției si pentru Petiții a Camerei Deputaților, care nu au avut rezultat concret.

In data de 06.10.2008 a fost dispusa extinderea urmăririi penale față de reclamantul D. T. pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune si delapidare.

In data de 25.11.2008, reclamantul a arătat că a fost reținut timp de 24 de ore în baza Ordonanței de reținere nr. 26/D/P/25.11.2008, Curtea de Apel Ploiești respingând propunerea de arestare preventiva formulata de DIICOT, Serviciul Teritorial Ploiești, iar recursul declarat a fost de asemenea respins de înalta Curte de Casație si Justiție la data de 16.12.2008.

Din cuprinsul ordonanței de reținere a rezultat ca grupul infracțional organizat este format din reclamantul D. T. si alte 3 persoane fizice, altele decât cele nominalizate in actele procedurale anterior emise.

In data de 17.12.2008, a fost dispusa extinderea urmăririi penale fata de reclamantul D. T. pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.

În aceeași zi de 17.12.2008 a fost emisa si Ordonanța 26/D/P/17.12.2008 de instituire a Sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile si imobile aparținând "inculpatului" D. T., măsura a fost insa in mod nelegal dusa la îndeplinire, bunurile mobile si imobile cu privire la care a fost dispusa măsura sechestrului asigurător aflându-se in patrimoniul S.C. Noya Cons S.R.L. si nu in patrimoniul reclamantului.

In data de 06.01.2009 reclamantul a arătat că a fost informat cu privire la faptul ca urmărirea penala este terminata, astfel încât urmează sa se prezint pentru a lua la cunoștința de actele de urmărire penala in cadrul ultimei masuri ce se dispune in faza de urmărire penala, respectiv cea a prezentării materialului de urmărire penala. Din cuprinsul aceleiași adrese a fost informat si cu privire la faptul ca verificările ANAF dispuse de organul de cercetare penala ar fi fost încheiate si "... materialul constatator a fost depus la dosarul cauzei la data de 27.11.2008 ...".

Reclamantul a mai învederat că verificarea ANAF a fost finalizata doar in ceea ce privește activitatea N. CONS si fără ca organul fiscal sa constatate deficiente ori indicii cu privire la săvârșirea unor eventuale fapte ce ar putea atrage incidența legii penale.

Astfel, verificarea ANAF dispusa cu privire la activitatea EXTRAPAN nu a fost finalizata, fiind suspendata, iar procurorul de caz a dispus închiderea fazei de urmărire penala fără ca respectiva activitate de verificare sa fie finalizata.

In data de 12.01.2009, reclamantul a formulat plângere împotriva actelor procurorului, dar si cerere de suplimentare/refacere a probatoriilor. In aceeași zi a formulat de asemenea si plângere împotriva actelor procurorului si contestație împotriva măsurii asigurătorii (sechestru asigurător dispus in condițiile prezentate succint mai sus). Toate cererile însă i-au fost respinse.

Reclamantul, referitor la admisibilitatea cererii sale, a arătat că ori de cate ori apare vreo greșeala in desfășurarea procesului, răspunderea statului va fi angajata, ca răspundere obiectivă, având ca fundament garanția ce are ca suport riscul de activitate.

In acest sens a făcut referire la Decizia nr. 173/25.03.2010, pronunțata de Curtea de Apel Constanta, Secția Civila, Minori si de Familie, Conflicte de munca si Asigurări Sociale.

De asemenea, a mai invocat prevederile art. 504, alin.(2) Cod de procedura penala, art.5, alin.(l) CEDO și art.5, alin.(5) CEDO.

A arătat că aplicabilitatea dispozițiilor legale invocate trebuie analizata din doua perspective.

Prima abordare are ca principal fundament împrejurarea ca in data de 25.11.2008 reclamantul a fost reținut de organul de cercetare penala si ulterior eliberat ca urmarea respingerii propunerii de arestare preventiva.

Reținerea, a precizat reclamantul, a avut la acel moment un puternic ecou in comunitatea locala, măsura cauzându-i un semnificativ prejudiciu rezultat din încălcarea dreptului personal la libertate.

In susținerea celor menționate, a invocat Deciziile pronunțate de Curtea Constituționala nr. 45 din 10 martie 1998 si nr. 255 din 20 septembrie 2001, Decizia nr. 4638/2009 pronunța de Înalta Curte de Casație si Justiție, Secția Civila si de Proprietate Intelectuala.

In a doua abordare si in contextul dispozițiilor art. 23 din Constituția României, a precizat reclamantul, libertatea individuala privește libertatea fizica a persoanei, dreptul sau de a se comporta si mișca in mod liber, de a nu fi reținut, arestat sau deținut decât in cazurile si după procedurile expres prevăzute de lege, același principiul fiind reglementat si de prevederile art. 5 din Codul de Procedura Penala.

Reclamantul a precizat ca, prin modul de desfășurare a anchetei penale, i-au fost încălcate drepturi fundamentale printre care si dreptul la libertate lato sensu, atât la nivel personal, dar si profesional.

Referitor la eroarea judiciară, a invocat prevederile art. 5 alin.5 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, art. 52, alin. 3 Constituția României și art.96 din Legea nr. 303/2004.

Astfel, a considerat îndeplinita condiția existentei unei erori judiciare, respectiv o funcționare defectuoasa a serviciului justiției, ce a condus la încălcarea drepturilor unei persoane fizice sau juridice si care i-a cauzat prejudicii patrimoniale sau nepatrimoniale.

In apărare, a făcut referire la Decizia nr. 6110/2009 pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție, Secția Civila si de Proprietate Intelectuala.

Așadar, in speța de fata, eroarea judiciara invocata a fost reprezentata de modalitatea de desfășurare a întregii anchete penale începând de la sesizarea din oficiu a reprezentantului Ministerului Public, completata ulterior cu plângerile penale formulate de persoanele direct interesate in soluționarea cererilor in anulare din dosarul de insolvență EXTRAPAN, necomunicarea rezoluției de începere a urmăririi penale fata de reclamant decât după trecerea unui interval de aproximativ doua luni, emiterea/încuviințarea mai multor acte de procedura de către o instanța necompetenta material in raport de calitatea persoanei, lipsa înregistrării unor declarații utile aflării adevărului, dar care nu confirmau faptele reclamate ca fiind infracțiuni, modalitatea de numire a experților tehnici judiciari si de stabilire a obiectivelor, etc.

In ceea ce privește daunele morale, a arătat că cele trei elemente: eroarea judiciara, prejudiciul si legătura de cauzalitate dintre acestea pentru angajarea răspunderii statului există.

Astfel, eroarea judiciară a constat in modalitatea defectuoasa de realizare a anchetei penale concretizata in abuzurile săvârșite cu ocazia acesteia

Astfel, rezoluția de începere a urmării penale din data de 28.05.2008 a fost comunicata reclamantului la data de 23.07.2008.

Or, necomunicarea imediata a învinuirii care i se imputa a încălcat dispozițiile art. 6 C.Pr.P.. si art. 6, alin.(3) din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, respectiv dreptul reclamantului la apărare.

Astfel, in opinia reclamantului, sunt discutabile toate actele premergătoare/de urmărire penala întocmite intre data rezoluției de începere a urmăririi penale si cea a aducerii la cunoștința a învinuirii întrucât reclamantul nu a avut posibilitatea reala de a-și exercita in mod complet si efectiv dreptul la apărare, iar dobândirea calității de învinuit in cadrul dosarul penal a atras alături de obligațiile procesuale si o suita de drepturi procesuale ce nu au putut fi exercitate.

În ceea ce privește înregistrarea convorbirilor si comunicărilor telefonice, a invocat disp. art. 91 ind. 1 alin.3 din C.pr.pen.

Astfel, în speța, Tribunalul Prahova a dispus de fiecare data prelungirea autorizației de înregistrare a convorbirilor si comunicărilor telefonice efectuate de la si de către numerele de telefon folosit de către reclamant.

Cu toate acestea, instanța competenta sa judece cauza si sa acorde si autorizația era numai Curtea de Apel Ploiești raportat la calitatea uneia dintre parți - M. L. D., care este avocat in Baroul Prahova.

Cu privire la acest mijloc de proba, a arătat că una dintre putinele cereri/plângeri formulate de învinuiți împotriva actelor si/sau masurilor procurorului admise de organul ierarhic superior a fost cea referitoare la punerea la dispoziția învinuiților a suportului magnetic ce stochează toate convorbirile si/sau comunicările telefonice interceptate.

Contrar acestei dispoziții exprese a organului ierarhic superior, in etapa prezentării materialului de urmărire penala, procurorul de caz a refuzat si cu aceasta ocazie sa pună la dispoziția învinuiților integral convorbirile si/sau comunicările interceptate.

Referitor la expertizele efectuate în cauza, a arătat că există 4 (patru) variante ale ordonanței datate 28.07.2008 de efectuare a unei expertize tehnice si contabile, iar conținutul acestora diferă, in sensul ca obiectivele si întrebările adresate experților sunt numai in parte comune. Aceasta situație este in măsura sa limiteze dreptul la apărare al învinuiților întrucât aceștia nu cunosc varianta de ordonanța comunicata experților, pe cale de consecința, nici obiectivele la care aceștia sunt ținuți sa răspundă. In continuare, învinuiții nu pot formula si argumenta concret si complet propriul punct de vedere pe marginea obiectivelor necesar a fi clarificate si nici nu pot prezenta dovezi in acest sens întrucât nu cunosc respectivele obiective si întrebări.

Totodată, expertul contabil Komuves E. a fost desemnat de organul de urmărire penala in pofida faptului ca aceasta nu se regăsea pe lista comunicata la solicitarea Parchetului de Biroul Local Expertize Tehnice si Judiciare al Tribunalului Prahova.

La data de 21.07.2008, prin adresa_ Biroul Local de Expertize Judiciare, Tehnice si Contabile a înaintat organului de urmărire penala, la solicitarea acestuia, o lista cu sase propuneri de experți in specialitatea contabilitate. Ulterior, organul de cercetare penala a desemnat expert pe dna Komuves E. pentru a efectua expertiza contabila dispusa in cauza.

In ceea ce privește expertul tehnic specialitatea "construcții civile si industriale" M. I., a arătat că acesta a fost numit de organul de urmărire penala înainte ca Biroul Local de Expertize sa dea curs solicitării acestui organ si sa comunice lista cu experți tehnici judiciari specialitatea "construcții civile si industriale".

Cu privire la expertul N. N. a precizat ca specialitate sa este "autovehicule, circulație rutiera" si trebuia sa răspundă unor obiective sau întrebări legate de utilaje si echipamente de panificație.

Față de această situație prezenta, reclamantul și celelalte parți din dosarul penal au formulat cerere de recuzare a d-nei expert Komuves, insa cererea a fost respinsa prin ordonanța din 22.08.2008.

In ceea ce privește modalitatea efectiva de efectuare a raportului de expertiza, a arătat reclamantul, relevanta este adresa formulata de experții parte D. R. F. si N. D. la data de 08.12.2008, in care se comunica procurorului de caz maniera in care expertul tehnic judiciar M. I. a refuzat experților parte accesul si posibilitatea legala de a include in raportul de expertiza tehnica judiciara propriile puncte de vedere.

Față de toate aceste vicii procedurale, reclamantul a arătat că a formulat obiecțiuni, care au fost respinse de asemenea de reprezentantul Ministerului Public prin Ordonanța nr. 29.12.2008.

Referitor la perchezițiile efectuate a invocat dispozițiile Codului de Procedura Penala referitoare la acest mijloc de proba care reglementează condițiile necesar a fi îndeplinite pentru justifica efectuarea acestuia.

Astfel, in cazul de fata, atât reclamantul, cat si celelalte parți implicate in dosar și-au manifestat întreaga disponibilitate pentru soluționarea cu celeritate a cauzei, depunând in acest sens toate înscrisurile care le-au fost solicitate si pe care le-au considerat utile, pertinente și concludente realizării scopului cercetărilor penale.

Cu toate acestea, la data de 29.08.2008, la sediul S.C. EXTRAPAN S.A. si S.C. N. CONS S.R.L. au fost desfășurate simultan percheziții, astfel încât reclamantului si celorlalte părți le-a fost practic imposibil sa fie prezenți in doua locații diferite, încălcându-se dispozițiile art. 104, alin.(5) C.Pr.P..

Reclamantul a mai arătat că perchezițiile s-au desfășurat si in incinta unor spatii ce nu se mai aflau in patrimoniul Extrapan și in afara intervalului de timp consemnat in cuprinsul autorizației de percheziție.

In ceea ce privește prezentarea materialului de urmărire penala, a arătat că in data de 07.01.2009 reclamantul s-a prezentat la sediul DIICOT Ploiești pentru studierea dosarului de urmărire penala unde a fost înștiințat ca dosarul conține 19 volume. A solicitat in mod expres sa i se prezinte spre studiu volumul nr. 19, insa i s-a comunicat ca la acea data nu poate sa il vadă si, in consecința, sa se prezinte a doua zi. Reîntors in data de 08.01.2009, i s-a adus la cunoștința ca volumul nr. 19 nu exista, dosarul penal însumând un număr de 18 volume. In acest context, studiind cele 18 volume, reclamantul a sesizat mai multe vicii, sens in care sesizat procurorului care a instrumentat ancheta penala, solicitând prezentarea materialului de urmărire penala in condițiile prevăzute de lege.

La data de 12.01.2009 a formulat plângere împotriva actelor procurorului, precum si cerere de suplimentare a probatoriilor, amândouă fiind respinse de către reprezentantul parchetului.

De asemenea, a mai arătat că au fost efectuate acte premergătoare care nu se mai regăsesc in dosarul de urmărire penala întrucât acestea nu sprijineau sau nu confirmau existenta/săvârșirea faptelor de care au fost acuzați.

Reclamantul a mai menționat că prin reținerea preventiva si prin eroarea judiciara materializata prin instrumentarea discreționara a cauzei penale si cu nerespectarea prevederilor legale, după cinci ani a fost achitat, dar a suferit un prejudiciu generat prin încălcarea drepturilor personale la libertate, la munca, la imagine, fiind afectate acele atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale: onoare, demnitate, reputație, relații sociale, sănătate.

Astfel, acesta a menționat, in ceea ce privește prejudiciul suferit, că înainte de a se începe urmărirea penala, avea calitatea de unic asociat si administrator al societății comerciale N. CONS S.R.L., societate care își consolidase o poziție ridicata in mediul de afaceri specific.

În acest context, reclamantul a găsit oportuna achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni al S.C. EXTRAPAN S.A. In proporție determinanta, contravaloarea pachetului majoritar de acțiuni a fost suportata din resursele financiare ale S.C. N. Cons S.R.L., dar si din resurse financiare proprii, dobândite de reclamant prin contractarea unui împrumut bancar de la Banca Comerciala R., Sucursala Prahova.

Reclamantul a susținut că intentarea procesului penal pentru fapte in legătura cu serviciul care s-au dovedit a fi nereale si luarea unor masuri procesuale nejustificate si cu încălcarea prevederilor legale au avut consecințe grave asupra sa, vătămându-i, printre altele, sănătatea, onoarea, demnitatea, creditul moral, poziția sociala si prestigiul profesional, aspecte care definesc personalitatea umana si care, ca urmare a unei analize serioase si obiective, se constituie in criterii importante pentru stabilirea daunelor morale.

De asemenea, a mai menționat că dreptul la apărare consacrat si el atât de Constituție, cat si de Codul de Procedura Penala a fost încălcat pe toata perioada anchetei in mai multe rânduri. Astfel, reclamantul a fost privat de dreptul la apărare in intervalul de timp cuprins intre data începerii urmăririi penale si cea la care i-a fost adusa la cunoștința învinuirea, întrucât nu a avut cunoștința si nu a putut participa personal sau prin apărător la actele de urmărire penala dispuse si întocmite in acest interval de timp.

Dreptul la apărare i-a fost grav încălcat si datorita modalității in care au fost administrate in cauza probele.

De asemenea, o alta măsura procesuala in timpul urmăririi penale care, prin modul in care a fost desfășurata, a generat grave atingeri acestui drept a fost percheziția.

Astfel, faptul ca la data de 29.08.2008, la sediul EXTRAPAN si N. CONS au fost desfășurate simultan percheziții, punând reclamantul si celelalte parți in imposibilitate sa fie prezente la una dintre ele, constituie tot o încălcare a dreptului la apărare, fiind nerespectate dispozițiile art. 104, alin.(5) C Pr.P..

Un alt moment procesual in care dreptul la apărare al reclamantului a fost grav afectat este cel al prezentării materialului de urmărire penala.

Prin faptul ca, la dosarul cauzei, au fost depuse înregistrările convorbirilor telefonice purtate de către reclamant cu membrii familiei, cu prieteni si cu alte persoane fără nicio legătura cu faptele cercetate, dreptul reclamantului referitor la respectarea vieții intime si private reglementat expres de Constituție a fost si el încălcat.

În ceea ce privește dreptul la munca a arătat că întregul proces penal si mai ales modalitatea concreta in care acesta s-a desfășurat au condus la desființarea integrala a produsului activității profesionale a reclamantului, atât din punct de vedere material, cat si moral.

Astfel, reclamantul a fost nevoit sa se angajeze in cadrul unei alte societăți comerciale. Datorita specificului acesteia, dar si faptului ca dosarul penal a fost mediatizat, factori politici marcanți la nivelul județului Prahova au efectuat demersuri in afara sferei lor de atribuții si au obligat conducătorii noului angajator sa îl preseze pe reclamant pentru a demisiona. In aceste condiții si pentru a nu crea dificultăți acestor persoane, reclamantul a acceptat sa își prezinte demisia din postul de conducere ocupat la acel moment si sa accepte un alt post cu expunere publica inferioara. Astfel, in situația in care a fost pus in imposibilitatea de a-și continua activitatea profesionala consolidata in timp, de a ocupa o funcție dobândita urmare exclusiv abilitaților profesionale, i s-a adus atingere si dreptului la munca, contrar dispozițiilor constituționale - art. 41 din Constituția României.

De asemenea, starea de sănătate a reclamantului in perioada supusa cercetărilor penale s-a agravat, având in vedere diagnosticul acestuia: diabet zaharat.

Referitor la legătura de cauzalitate intre eroarea judiciara si prejudiciul in speța dedusa judecații, a arătat că aceasta se concretizează in aceea ca modalitatea de desfășurare a procesului penal a generat in ceea ce îl privește pe reclamant, compromiterea activității profesionale pe care o desfășura, a relațiilor personale, sociale, imixtiuni in viata intima si de familie, deteriorarea stării de sănătate, atingerea onoarei si demnității.

In ceea ce privește daunele materiale a invocat eroarea judiciară.

În ceea ce privește prejudiciul suferit si legătura de cauzalitate între eroarea judiciară și acesta, a afirmat ca N. CONS si EXTRAPAN se afla in momentul de fata in procedura de faliment reglementata de prevederile Legii nr. 85/2006, iar trecerea debitoarei N. Cons la procedura de faliment se datorează exclusiv dosarului penal nr. 26/D/P/2008 si trimiterii reclamantului in judecata pentru fapte ulterior infirmate definitiv de instanța de judecata prin hotărârile succesive de achitare, fiind relevant sub acest aspect împrejurarea ca rezultatul financiar aferent anului fiscal 2008, ultimul an fiscal anterior primei deschideri a procedurii de faliment, a fost unul pozitiv, iar debitoarea N. a înregistrat un profit in suma de 4.191.469 lei.

Reclamantul a arătat în continuare că a fost trimis in judecata pentru săvârșirea unor închipuite infracțiuni de natura economica în ianuarie 2009, iar la primul termen de judecata stabilit in dosarul de insolvență al debitoarei N. CONS după acest moment a fost aprobata cererea administratorului judiciar de trecere la procedura de faliment.

Existau la acel moment contractate lucrări in valoare de aproximativ 3.000.000 euro (fără TVA), iar contractul de execuție lucrări a fost anexat planului de reorganizare si a stat la baza întocmirii acestuia, alături si de alte documente financiar-contabile sau referitoare la activitatea societății.

Soluționarea recursului declarat împotriva primei hotărâri de trecere la procedura de faliment a durat aproximativ 7 luni si s-a soluționat prin admiterea recursului si casarea hotărârii spre rejudecare - Decizia Curții de Apel Ploiești nr. 1504/02.11.2009 pronunțata in dosarul nr. 7596._ .

Reclamantul a arătat că, chiar pe fondul derulării procesului penal si suportând efectele negative ale calității de inculpat . infracțiuni economice, a reușit sa gestioneze activitatea debitoarei N. Cons, astfel încât sa fie întocmit si prezentat judecătorului-sindic un al doilea plan de reorganizare modificat in mod corelativ in raport de transformările suportate de societatea debitoare in acest prim interval de lichidare.

Reclamantul a susținut că exista capacitatea reală a debitoarei N. CONS de a parcurge procedura de reorganizare a activității prin contractarea unor alte lucrări in valoare aproximativa de 1.547.000 euro la care se adaugă TVA. Acest al doilea plan de reorganizare a fost aprobat de judecătorul-sindic si ulterior confirmat de instanța de control judiciar prin respingerea recursului declarat împotriva sentinței de fond.

Până la data soluționării pe fond a dosarului penal, reclamantul a administrat sub supravegherea administratorului judiciar activitatea N. CONS si a efectuat plați către toate cele 3 categorii de creditori egale ca valoare cu cele stabilite prin planul de reorganizare. Si in aceste condiții a fost aprobata si cea de a doua cerere a administratorului judiciar de trecere la procedura de faliment, fără ca recursul declarat de aceasta data sa fie admis.

Reclamantul a susținut, de asemenea, că niciunul dintre contractele de execuție lucrări nu a fost reziliat ca urmare a evoluției procedurii de insolvență, dar nu s-au mai realizat datorita erodării in prima faza si ulterior compromiterii reputației sale profesionale in mediul de afaceri local si regional.

Derularea anchetei penale finalizata prin trimiterea reclamantul in judecata pentru fapte ce s-au dovedit ulterior a fi nereale au generat in prima faza diminuarea activității societății N. CONS, pentru ca ulterior aceasta sa intre in colaps.

În ceea ce privește dosarul de insolvență al debitoarei EXTRAPAN, a arătat că pe fondul lipsei de lichidități, coroborata cu necesitatea respectării cerințelor de calitate stabilite la nivel european in domeniul de panificație, N. CONS a susținut financiar si prin propriile prestații activitatea EXTRAPAN. Astfel, exista o strânsa legătura intre cele doua societăți comerciale, iar blocarea activității N. CONS a determinat imposibilitatea susținerii pe mai departe a activității EXTRAPAN si colapsul acesteia din urma.

In dovedirea cererii, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, proba testimoniala si expertiza tehnica judiciara.

In drept, a invocat dispozițiile art. 504-507 C.Pr.P.., art.52, alin.(3), art. 41 - Constituția României, art. 5 - Convenția Europeana a Drepturilor Omului, prevederile legii 303/2004, art. 998-999 Cod Civil.

La data de 29.04.2014 pârâta DGRFP Ploiești in numele MFP a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantul ca neîntemeiata.

In motivare, a arătat că, într-adevăr art.504 din Codul de procedura penala instituie posibilitatea reparării de către stat a pagubelor suferite de persoanele care, in cursul procesului penal, au fost private de libertate ori cărora li s-a restrâns libertatea, insa numai in situația in care aceste masuri au fost nelegale.

Or, in speța dedusa judecații nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se putea face aplicarea art. 504 si urm. Cod procedura penala, iar măsura luata împotriva reclamantului nu a fost nelegala sau abuziva.

Totodată, a mai menționat că, art.504 Cod procedura penala este de stricta interpretare si prevede expres situațiile in care o persoana are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, el neputându-se aplica la toate cazurile întâlnite in practica.

De asemenea, pentru a putea vorbi de o eroare judiciara, trebuie ca hotărârea de condamnare definitiva sa fie urmata de o rejudecare a cauzei si de pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive de achitare, ori in speța de fata reclamantul nu a fost condamnat definitiv.

In susținerea celor menționate a mai făcut referire la prevederile art. 3 din Protocolul nr.7 la CEDO și art.504 C. p.p.

A mai arătat că în speță nu sunt incidente nici dispozițiile art. 504 alin.2 C.p.p, iar din înscrisurile depuse de reclamant în susținerea cererii de chemare in judecata nu reiese ca împotriva sa a fost luata măsura arestării preventive.

De asemenea, a mai afirmat că in cauza de fata nu există vreo ordonanța a procurorului sau o hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative de libertate si nici ordonanța a procurorului sau o hotărâre a instanței de judecata de încetare a urmăririi penale sau a procesului penal pentru cauza prevăzuta la art.10 alin.1 lit.j C.p.p.

Totodată, din înscrisurile depuse de reclamant nu rezulta faptul ca, in cursul desfășurării procedurii judiciare penale, exista un act emis de procuror sau de instanța care sa stabilească faptul ca măsura reținerii a fost nelegala, respectiv ca la luarea acestei masuri nu s-au respectat prevederile legale incidente.

Prin urmare, privarea de libertate prin luarea măsurii reținerii a fost o măsura licita prin raportare ia prevederile de drept intern aplicabile.

Pe de alta parte, potrivit dispozițiilor art. 5 pct. 5 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, orice persoana care este victima unei arestări sau a unei dețineri in condiții contrare dispozițiilor acestui articol are dreptul la reparații.

Astfel, Convenția impune ca măsura autorităților prin care o persoana este privata de liberate sa fie luata in conformitate cu normele legale interne, prin urmare, orice violare a regulilor legale interne, de fond sau de procedura, conduce la constatarea violării art.5, oricât de minora ar fi consecința nerespectării normelor de drept intern. In speța, la luarea măsurii reținerii s-au respectat dispozițiile legale incidente.

De asemenea, necesitatea respectării legislației interne impune obligativitatea existentei unui temei juridic al privării de libertate a unei persoane pe toata durata detenției sale, condiție îndeplinita in cauza, astfel cum s-a arătat anterior.

A doua condiție este ca măsura privativa de liberate sa se înscrie . 6 cazuri enumerate de art. 5 din Convenție, enumerare care este limitativa.

Astfel, art. 5 par. 1 lit. c din Convenție permite statelor sa dispună privarea de libertate a unei persoane suspectate de comiterea unei infracțiuni in cadrul unei proceduri penale.

O astfel de privare de libertate este justificata de necesitatea prezentării suspectului in fata unei instanțe care sa decidă asupra fondului acuzației penale îndreptate împotriva sa. Aceasta nu înseamnă neapărat ca orice reținere sau arestare preventiva trebuie sa conducă, cu necesitate, la un proces penal si o condamnare a celui reținut sau arestat, pentru a fi compatibila cu prevederile art. 5 din Convenție.

În speță, la momentul luării măsurii reținerii existau indicii in măsura sa justifice presupunerea rezonabila ca învinuitul a săvârșit infracțiunile de care era acuzat.

Cum prin măsura reținerii reclamantului pentru 24 de ore nu au fost încălcate dispozițiile legale, respectiv art.136 C.p.p, art.143 C.p.p cu raportare la art.148 C.p.p, neexistând nicio violare a art.5 din CEDO, aceasta măsura de privare de libertate fiind susceptibila de a produce suferințe morale de natura sa lezeze demnitatea si onoarea acestuia numai daca a fost luata abuziv, astfel in cauza nu sunt întrunite cerințele art.504 Cp. p si a art.5 din Convenție.

Astfel, nu poate fi reținută susținerea reclamantului ca prin luarea măsurii reținerii pentru 24 de ore acesta a fost lipsit de libertate in mod arbitrar.

Caracterul de privare sau de restrângere de libertate in mod nelegal este stabilit de instanța penala, in condițiile arătate de art. 504 alin.3 C.p.p, instanța civila nefiind in măsura sa analizeze aspecte legate de temeinicia măsurii restrângerii dreptului la libertate.

In consecința, este evident faptul ca reclamantul nu poate fi îndreptățit la acordarea de despăgubiri de către stat, neîncadrându-se in niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 504 Cod procedura penala.

Pe de alta parte, pentru a se stabili ca o anumita măsura a fost luata in mod nelegal, trebuie arătat in ce consta aceasta nelegalitate, respectiv reaua-voința a organului care a adoptat-o sau nerespectarea de către acesta a legislației in vigoare.

F. de toate cele arătate, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata.

La data de 21.05.2014, reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare.

În motivare a arătat că răspunderea patrimoniala a statului se impune a fi antrenata, condiționat de îndeplinirea cumulativa a condițiilor legale, ori de cate ori se constata deficiente in organizarea si funcționarea justiției, in considerentul garanției obiective întemeiate pe riscul de activitate.

Astfel, buna administrare a justiției este un atribut exclusiv al statului, dar si un drept fundamental al tuturor cetățenilor oricărui stat democratic, deficientele in organizarea si funcționarea justiției reprezintă încălcări ale acestui drept, fiind necesara repararea prejudiciului cauzat beneficiarilor serviciului public al justiției, statul răspunde pentru exercitarea funcțiilor sale, in privința funcției executive răspunde pentru aplicarea corecta a legilor, iar in cazul funcției judiciare de asigurare a controlului asupra aplicării legilor răspunde pentru a nu se da loc la erori judiciare.

Totodată, din perspectiva temeiul constituțional invocat in cuprinsul cererii introductive, respectiv art. 52, alin. (3) din Constituția României, Statul răspunde pentru orice eroare judiciara, indiferent de proveniența si/ sau de specificul acesteia.

Reclamantul a mai arătat că, in etapa urmăririi penale, organul de cercetare penala nu a respectat dispozițiile legale incidente in materie si in vigoare la acel moment.

De asemenea, interpretarea paratului nu este doar restrictiva si supusa propriilor interese, dar si contrara deciziilor Curții Constituționale a României, in pofida caracterului obligatoriu al acestora.

Astfel, restrângerea dreptului la acțiune întemeiata pe răspunderea statului pentru privare de libertate in mod nelegal, pentru considerentul inexistentei unui act al procurorului din cele menționate de art. 504 alin.3 C.pr.pen., ar lipsi reclamantul de posibilitatea valorificării pe cale judiciara a vătămărilor pretinse ca urmare a eventualelor fapte abuzive comise de agenții statului, care nu pot fi încadrate in dispozițiile stricte ale art. 504 alin.l si 2 C.pr.pen.

Reclamantul a mai susținut, in continuare, că eroarea judiciara invocata se raportează la modalitatea de desfășurare a întregii anchete penale începând de la sesizarea din oficiu a reprezentantului Ministerului Public, completata ulterior cu plângerile penale formulate de persoanele direct interesate in soluționarea cererilor in anulare din dosarul de insolventa EXTRAPAN, necomunicarea rezoluției de începere a urmăririi penale fata de reclamant decât după trecerea unui interval de aproximativ doua luni (perioada in care au fost dispuse masuri si administrate probe fără înștiințarea si/sau participarea învinuiților), emiterea/încuviințarea mai multor acte de procedura de către o instanța necompetenta material in raport de calitatea persoanei, lipsa înregistrării unor declarații utile aflării adevărului, dar care nu confirmau faptele reclamate ca fiind infracțiuni, modalitatea de numire a experților tehnici judiciari si de stabilire a obiectivelor, etc.

Cu privire la măsura reținerii pentru 24 de ore, a invocat dispozițiile Deciziilor Curții Constituționale a României nr. 45/1998 si nr. 255/2001 ce statuează in sensul ca exista un drept de reparare a pagubelor si pentru persoana împotriva căreia s-a dispus o măsura preventiva, iar ulterior a fost scoasa de sub urmărire sau a fost achitata.

Referitor la măsura reținerii pentru 24 de ore, a arătat că aceasta este ulterioara mai multor acte de cercetare efectuate de organul de urmărire penala pentru aflarea adevărului, iar rezultatele acestora trebuie sa ofere indiciile in măsura sa justifice prepunerea rezonabila ca învinuitul, reclamantul din prezenta cauza, ar fi săvârșit infracțiunile de care era acuzat.

Astfel, legalitatea măsurii reținerii pentru 24 de ore se impune a fi analizata si din perspectiva legalității actelor anterioare care au pus la dispoziția organului de cercetare penala informațiile si indiciile necesare pentru a susține o asemenea măsura.

In drept, a invocat dispozițiile art.201 - C.Pr.Civ. coroborate cu prevederile art. 504 - art.507 C.Pr.P.., dispozițiile art. 23, art.41, art. 52 -Constituția României, art. 5 CEDO prevederile legii nr. 303/2004, art. 998-999 Cod Civil.

La solicitarea reclamantului, în ședința publică din 10.07.2014 instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei (proces-verbal emis de DIICOT Ploiești la data de 14.03.2008, rezoluția de începere a urmăririi penale emise în data de 28.05.2008, proces-verbal emis de DIICOT data 23.07.2008, încheierea nr. 43 pronunțată în camera de consiliu în data de 29.05.2008 de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 10/P/I/2008; autorizația nr.20 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 10/P/I/2008 la data de 29.05.2008, autorizația nr. 21 pronunțată de tribunalul Prahova în dosarul nr. 10/P/I/2008 din 29.05.2008, încheierea nr. 60 pronunțată în camera de consiliu în data de 30.06.2008 de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 10/P/I/2008; autorizațiile nr. 20(2) și 21(2)pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 10/P/I/2008 din 30.06.2008, ordonanțele de efectuare a expertizei din 28.07.2008, adresa emisă de BIRP- Tribunalul Prahova, plângerea formulată de numiții V. C. T. și V. D. Genuța din 05.08.2008, memoriul reclamantului către P. de pe lângă ICCJ, ordonanța de respingere a cererii de recuzare - expert, ordonanța de introducere observații cu privire la expertiza din 28.07.2008, acordul reclamantului cu privire la punerea la dispoziție a anumitor înscrisuri, memoriul reclamantului către CSM, comunicarea de către DIICOT a soluției de respingere a plângerii formulate împotriva ordonanței nr. 26/D/P/2008 din 28.05.2008, ordonanța de extindere a urmării penale față de reclamant din 06.10.2008, proces verbal privind aducerea la cunoștința a extinderii urmăririi penale, adresa din 28.10.2008, ordonanța de respingere a cerii de recuzare a expertului M. I. din 17.10.2008, adresa emisă de Parlament –Camera deputaților la data de 29.10.2008, ordonanța de reținere din 25.11.2008, ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale din 25.11.2008, adresa experților către procuror comunicată la 08.12.2008, ordonanța de extindere a urmăririi penale din 17.12.2008, ordonanța de respingere a obiecțiunilor formulate de apărătorul reclamantului față de expertiza efectuată, proces-verbal din 29.11.2008 de înființare a sechestrului asigurator, adresă către reclamant în vederea prezentării materialului de urmărire penală, proces-verbal din 12.01.2009 de prezentare a materialului de urmărire penală, proces-verbal din 12.01.2009 de prezentare a materialului de urmărire penală, plângere împotriva actelor procurorului și cererea de suplimentare a probatoriului, plângerea reclamantului împotriva actelor procurorului și contestație împotriva măsurii asiguratorii; ordonanța din 19.01.2009 de admitere a cererii învinuiților referitoare la ascultarea înregistrărilor telefonice; comunicarea soluției de admitere a cererii învinuiților referitoare la ascultarea înregistrărilor telefonice și de respingere a celorlalte plângeri, ordonanța din 20.01.2009 de respingere a cererii reclamantului de completare a probatoriului, rechizitoriu, adresa comunicată de ANAF către EXTRAPAN SA în sensul că cercetarea la fața locului este suspendată până la primirea documentelor solicitate lichidatorului; încheierea din 24.01.2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._ ; sentința 18 F/07.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, decizia nr. 1704 pronunțată de ICCJ, decizia nr. 1504/02.11.2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, chitanțe emise de CS PATER . plată nr. 2/24.11.2010, raport trimestrial întocmit de Padeea Solv IPURL, proces-verbal încheiat la data de 24.02.2011 de Padeea Insolv IPURL, sentința nr. 400/04.03.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._, decizia nr. 1709/05.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._ /a1, contract nr. 11/03.02.2010, proces-verbal privind inventarierea bunurilor patrimoniului . în data de 19.06.2009, extras raport de evaluare patrimoniu N. Cons.

În ceea ce privește proba testimonială cu 3 martori și proba cu expertiză tehnică de specialitate, instanța le-a respins pentru considerentele expuse pe larg în încheierea de ședință din 10.07.2014.

După administrarea probatoriilor, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 2281 din 10 octombrie 2014, a admis în parte cererea formulată de reclamantul D. T. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - Prin Ministerul Finanțelor Publice, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 10 000 lei cu titlul de daune morale și a respins în rest cererea ca fiind neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Prahova a reținut următoarele:

Potrivit procesului verbal din 14.03.2008 P. de pe lângă ICCJ - DIIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești a dispus înregistrarea cauzei în vederea efectuării urmăririi penale pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat profilat pe săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, evaziune fiscală și spălare de bani privind pe reclamant și numiții M. L. D., S. N., Bărsan V..

În data de 28.05.2008 DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești a dispus începerea urmăririi penale față de reclamant pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin.1, 3 și 5 CP, bancrută frauduloasă prev. de art. 143 alin.2 lit.,b din Legea nr. 85/2006, constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin.1 din legea nr. 39/2003 constând în aceea că împreună cu numitul M. L. D., căruia i s-au asigurat resursele financiare necesare, a conceput și pus în practică strategia provocării rapide și artificiale a stării de insolvabilitate a . scopul readucerii în patrimoniul societății și în beneficiul său, ca principal nou creditor al societății, prin culpabilizarea fostei administrații, a activelor înstrăinate anterior încheierii contractului de cesiune, inclusiv a activului care a făcut obiectul contractului autentificat sub nr. 1374/16.05.2007, scop în realizarea căruia a asigurat participarea noului administrator al . D. A. R. și sprijinul administratorului judiciar D. U.. Culpabilizarea fostei administrații a fost asigurată prin mijlocirea administratorului B. D. A. R. și a lui U. D. care, în cererile adresate instanței, au prezentat denaturat starea economico-financiară a . finele anului 2006; În calitate de director general al . a încheiat cu . de închiriere de utilaje de panificație, respectiv de lucrări de construcții, montaj și amenajări la formațiile 5 și 48, atestând activități nejustificate și nereale în raport de starea și dotarea acestei din urmă societăți, prima dintre societățile menționate devenind astfel, artificial, principalul nou creditor al societății menționate în urmă (filele 31,32).

Prin încheierea de ședință nr. 43 din Camera de Consiliu din data de 29.05.2008 pronunțată în dosarul nr. 10/P/I/2008, la solicitarea DIICOT Serviciul Teritorial Ploiești, s-a dispus prelungirea autorizării pe mai departe a înregistrărilor și interceptărilor convorbirilor și comunicărilor telefonice, inclusiv SMS, efectuate de la și către nr. de telefon aparținând reclamantului, emițându-se în acest sens autorizațiile filele 46-49.

Prin ordonanța din 06.10.2008 DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești a dispus extinderea urmăririi penale față de reclamant cu motivarea că există indicii temeinice privind comiterea infracțiunilor de înșelăciune în formă calificată și delapidare, prevăzute de art. 215 alin.1,2,3,4,5 și art. 215 indice 1 alin. 1 și 2 Cp, reținându-se că reclamantul-în calitate de inculpat - a înlesnit, ajutat pe reprezentanții legali ai . la mijloace de inducere în eroare a societății furnizoare ., aceștia din urmă având o reprezentare falsă asupra realității cu ocazia derulării comenzilor aprobate de conducerea unității având ca obiect livrarea de marfă și modul de plată de către . de administrator al . a folosit în interesul său ori pentru altul suma de 900.000 euro, respectiv 16,5 miliarde de ROL fiind dați din societate lui M. L. iar suma de 13 miliarde ROL fiind însușită, folosită sau traficată în interesul său.(filele 101,102).

Prin ordonanța de reținere din 25.11.2008 emisă de DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești s-a dispus reținerea reclamantului în calitate de învinuit pe o durată de 24 ore - filele 108-110.

Prin ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale din 25.11.2008 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva reclamantului pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, bancrută frauduloasă, tentativă la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, delapidare și complicitate la înșelăciune, prev. de art. 7 alin.1 din Legea nr. 39/2003, art. 143 alin.2 lit. b din Legea nr. 85/2006, art. 20 rap. la art. 215 alin.1,3,5 cp, art. 215 indice 1 alin.1,2 cu aplic art. 41 alin.2 CP și art. 26 rap. la art. 215 alin.1,2,3,5 cu aplic. art. 41 alin.2 CP cu aplic. finală a art. 33 lit. a c.p.-filele 111-113.

Prin ordonanța din data de 17.12.2008, DIICOT a dispus extinderea urmăririi penale față de reclamant pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 23 lit. b din Legea nr. 65/2002, cu motivarea că în calitate de administrator al . prin tranzacții frauduloase realizate în mai multe etape (plasare, stratificare și integrarea fondurilor), a spălat importante sume de bani (suma de 16,5 miliarde de lei echivalentul a 500.000 euro) prin intermedierea unor activități comerciale respectiv creditarea ilegală din cadrul societății N. CONS SRL a persoanei fizice inculpatului M. L. D., fapt ce a condus la subevaluarea patrimoniului societății N. CONS SRL. Pentru atingerea acestui scop a simulat plata facturilor către 3 furnizori, pentru a respecta destinația creditului, în realitate plățile efectuate au fost urmate de încasări în echivalent, având ca finalitate anularea facturilor și obținerea de fonduri financiare pentru achiziția acțiunilor . a disimula și ascunde proveniența și destinația fondurilor a utilizat conturile bancare ale societății N. CONS SRL, deschise la BCR și UNICREDIT TIRIAC BANK, respectiv pentru obținerea creditului și plata facturilor anulate și transferul în contul personal al inculpatului M. L. D., cu justificarea plată acțiuni EXTRAPAN SA, contul de la UNICREDIT Ț. BANK.

Prin ordonanța dată în dosarul penal nr. 26/D/2008 din 17.12.2008 s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile aparținând reclamantului.

Prin ordonanța din 19.01.2009, DIICOT, examinând plângerea formulată de reclamant în calitate de inculpat împotriva actelor procurorului, a cererii de suplimentare/refacere a materialului probatoriu și împotriva măsurilor asiguratorii dispuse în cauză, a admis în parte plângerea în sensul că a pus la dispoziția reclamantului spre ascultare efectivă a convorbirilor interceptate în cauză și a respins ca neîntemeiate plângerile cu privire la refacerea probatoriilor, refacerea actelor de urmărire penală, reaudierea martorilor, efectuarea unei expertize financiar contabile cu obiective indicate de inculpați și cu privire la instituirea măsurii sechestrului asigurator.

Prin sentința civilă nr. 18/F din 07.02.2012 pronunțată de către Curtea de Apel Pitești, rămasă definitivă prin decizia nr. 1704/21.05.2013 pronunțată de ICCJ, s-a dispus achitarea reclamantului pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin.1 din Legea nr. 39/2003 și a infracțiunii prev. de art. 215 indice 1 alin.1 și 2 C. pen cu aplic, art. 41 alin.2 C. pen., cea prevăzută de art. 20 rap. La art. 215 alin.1, 2,3,5 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.2 C. pen, art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin.1, 3, 5 C. pen cu aplic. art. 41 și art. 143 alin.2 lit. b din Legea nr. 85/2006 cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 C. pen., cu aplic art. 41 alin.2 C. pen., cu aplic. art. 33; art. 23 lit. b din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin.2 C. pen. (filele 235-251).

În ceea ce privește aplicarea în timp a dispozițiilor art. 506 Cod proc.pen. anterior, instanța a reținut că în lipsa unei prevederi contrare exprese în Legea nr. 255/2013, situațiile tranzitorii în ceea ce privește termenul de prescripție aplicabil cererilor formulate înainte de . NCPP, în care dreptul la repararea prejudiciului s-a născut anterior intrării sale în vigoare vor fi soluționate potrivit principiilor de aplicare a legii civile în timp – art. 6 alin. (4) din Noul cod civil interpretare per a contrario. În consecință, durata termenului de prescripție este cea prevăzută de legea în vigoare la data la care prescripția a început să curgă, (21.05.2013 data rămânerii definitive a sentinței civile de achitare).

De asemenea, întrucât art. 504 Cod proc.pen. anterior conține prevederi de drept substanțial, prima instanță a apreciat că în cauză nu este incident principiul aplicării imediate a legii procesual penale, reglementat de art. 13 din NCPC, motiv pentru care au fost avute în vedere ca temei de drept dispozițiile art. 504 -507 vechiul cod de procedură penală, dispoziții în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată și aplicabile potrivit art. 2528 Cod civil, art. 6 alin.4 Cod civil și art. 25 Cod proc.civ. potrivit cărora procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea vechea rămân supuse acelei legi.

Potrivit dispozițiilor art. 504 alin.2 din Codul de procedură penală, în redactarea în vigoare la data introducerii cererii, are dreptul la repararea pagubei și persona care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.

În speță, tribunalul a constatat că trimiterea în judecată a reclamantului pentru săvârșirea infracțiunilor nu s-a finalizat printr-o condamnare definitivă, el fiind achitat prin sentința penală nr. 18/F din 07.02.2012 pronunțată în dosarul nr._, hotărâre confirmată ulterior și în calea de atac, astfel fiind incidente disp. art. 504 alin.2 Cod proc.pen.

Pe parcursul urmăririi penale, s-a luat împotriva acestuia măsură privativă de libertate a reținerii pentru 24 de ore.

Ca atare, răspunderea Statului este circumscrisă celor două ipoteze avute în vedere de legiuitor, respectiv privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal, și condamnarea definitivă, fiind o răspundere directă cauzată de erorile judiciare săvârșite în procesele penale.

În cauză, prima instanță a reținut că dispozițiile dreptului comun, reglementate de art. 1349, 1357 și 1373 Cod civil nu sunt aplicabile în condițiile în care sunt incidente dispozițiile speciale reglementate de art. 504 -507 vechiul Cod proc. pen, stabilesc o formă de răspundere specială a statului pentru erorile judiciare, răspundere care devine incidentă numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 504 -507 Cod proc. pen..

Astfel, din această perspectivă instanța trebuie să analizeze dacă măsura privativă de libertate a reținerii dispusă prin ordonanța de reținere din 25.11.2008, emisă de DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești, este nelegală și dacă această reținere a produs reclamantului prejudicii materiale și morale.

În ceea ce privește nelegalitatea reținerii, prima instanță a constatat că reclamantul a fost achitat în baza dispozițiilor art. 11 pct.2 lit. a rap. la art. 10 lit. a Cod procedura penala, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 alin.1 din Legea nr. 39/2003 și a infracțiunii prev. de art. 215 indice 1 alin.1 și 2 Cod penal, în temeiul art. 10 lit. d Cod pr.pen. pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 20 rep. la art. 215 alin.1,2,3,5 Cod pen., art. 26 Cod pr.pen rap. la art. 215 alin.1, 3, 5 Cod pen. și art. 143 alin.2 lit. b din Legea nr. 85/2006; în baza art. 11 pct.2 lit. A rap. la art. 10 lit. a Cod pr. pen. a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290 C.pen, cu aplic art. 41 alin.2 C pen, cu aplic art. 33 lit. a C pen., reținându-se în esență că întreaga activitate descrisă în actul de sesizare al instanței nu realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată sau unele din faptele infracționale imputabile acestuia nu există în materialitatea lor, acest fapt fiind dovedit din ansamblul probelor administrate, în cuprinsul rechizitoriului existând multe aprecieri evazive cu caracter subiectiv ce nu au legătură cu probele existente în cauză și nici cu dispozițiile concrete normative la care actul de sesizare al instanței face referire.

Tribunalul a reținut astfel că, în speța, instanța penală a pronunțat o hotărâre de achitare, ale cărei efecte se extind și asupra masurilor preventive dispuse anterior, în sensul ca acestea nu pot fi altfel calificate decât nelegale.

În ceea ce privește daunele materiale, tribunalul a constatat următoarele:

Îndreptățirea la obținerea despăgubirii implică a se stabili în mod riguros existența unui prejudiciu, precum și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și măsura privativă de libertate declarată nelegală, fiind de principiu că doar în limitele acestei legături de cauzalitate se poate dispune repararea prejudiciului. Mai mult, legătura de cauzalitate dintre măsura privativă de libertate și prejudiciu trebuie să fie certă și dovedită, în caz contrar neputându-se considera că sunt întrunite cerințele legale pentru obținerea despăgubirii.

În ceea ce privește obligarea pârâtului Statul Român la plata de daune materiale, din care 15.000.000 lei reprezentând contravaloarea estimată a veniturilor nerealizate cu titlu de profit/ dividende începând cu anul 2009 inclusiv până la data soluționării cauzei; 35.000.000 lei reprezentând valoarea de piață estimată a ., în prezent aflată în procedura de lichidare; și suma de 11.000.000 lei reprezentând echivalentul pachetului de 25% din totalul acțiunilor ., prima instanță a reținut că reclamantul, deși avea sarcina probei potrivit art. 249 Cod pr.civ., nu a făcut dovada că există legătură de cauzalitate între reținerea din data de 25.11.2008 și presupusul prejudiciu invocat mai sus.

Astfel, tribunalul a reținut că procedura generală de insolvență a . deschisă la solicitarea reclamantului și deschiderea procedurii insolvenței . s-au făcut anterior declanșării procesului penal împotriva sa și implicit anterior luării măsurii reținerii împotriva sa. Așadar, problemele financiare ale societății administrate de reclamantul erau anterioare datei măsurii de reținere.

În ceea ce privește măsura instituirii sechestrului asigurator tribunalul a reținut următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 24 indice 1 raportat la art. 25 din Legea nr. 656/2002, în cazul în care se dispune începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 23 din același act normativ, procurorul este obligat, prin lege să dispună instituirea acelei măsuri, chiar dacă fondurile financiare presupus ilicite sau bunurile presupus ilicite obținute au ajuns în patrimoniul unei terțe persoane ce nu are calitățile prevăzute de art. 163 CPP, dar care a participat la săvârșirea faptelor, or din actele de urmărire penală, la acel moment s-a reținut că societatea comercială . a fost parte la tranzacțiile comerciale și financiare presupus ilicite.

Față de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 656/2002, indiferent de existența sau nu a unui prejudiciu, cât timp o persoană este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, legea obligă procurorul să instituie măsura sechestrului asigurator cu privire la sumele obținute nelegal, din săvârșirea unor fapte presupus infracționale și care au fost reintroduse în circuitul comercial licit.

Mai mult, așa cum rezultă din dispozițiile art. 25 alin.4 din Legea nr. 656/2002, dacă aceste bunuri nu pot fi individualizate față de bunurile ce alcătuiesc patrimoniul legal al persoanei cercetate și a persoanelor implicate, se vor confisca bunuri până la concurența valorii nelegal obținute și care fac obiectul infracțiunii de spălare de bani.

De asemenea, tribunalul a reținut că măsura de prelungire a autorizației pentru interceptarea și înregistrarea de convorbiri sau comunicări telefonice dispus de Tribunalul Prahova prin încheierea nr. 43 de ședință din camera de consiliu din 29.05.2008 nu poate fi considerată nelegală întrucât a fost dispusă în cadrul unui dosar penal ce avea ca obiect o urmărire penală în curs de desfășurare, pentru care la acea dată existau informații cu privire la săvârșirea unor presupuse infracțiuni.

De asemenea, nu poate fi luată în considerare nici susținerea potrivit căreia în cauză ar putea fi incidente prevederile dreptului comun din materia răspunderii civile delictuale, în condițiile în care există dispoziții legale exprese, aplicabile reparării pagubei materiale sau a daunei morale, în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal (Cap.IV- art. 504-507 Cod procedură penală), iar reclamantul a precizat în mod expres în fața instanței de judecată în ședința publică din 10.07.2014 că temeiul juridic al cererii de chemare în judecată îl reprezintă dispozițiile art. 504-507 vechiul Cod pr.pen.

Pe de altă parte, actele procedurale săvârșite de organele de urmărire penală nu pot fi incluse în categoria „erorilor judiciare”, (modalitate de încuviințare, administrare și analizare a probatoriului, perchezițiile efectuate etc.), întrucât pe toată perioada cercetării penale individul beneficiază de prezumția de nevinovăție, care, în speță, s-a și concretizat prin dispozițiile hotărârii definitive care a vizat achitarea reclamantului pentru fapta în legătură cu care s-a dispus trimiterea în judecată, o interpretare contrară ar determina o descurajare a organelor judiciare de a efectua acte de cercetare și urmările penală. Organele judiciare au datoria și obligația să instrumenteze cauze penale (în faza de cercetare și urmărire penală) chiar și în cazul în care există dosar suspiciuni sau indicii cu privire la săvârșirea unor infracțiuni, nefiind întotdeauna necesară existența unor dovezi certe cu privire la săvârșirea de infracțiuni.

Cu privire la acordarea daunelor morale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în mod constant că, în cazurile de violare a art. 5 paragraful I al Convenției - privare nelegală de libertate - sunt întemeiate cererile de acordare a unor despăgubiri bănești pentru prejudiciul moral și fizic suferit pe perioada detenției nelegale.

Prin definiție, daunele morale constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, la sănătatea și integralitatea corporală, la cinste, la demnitate, onoare, prestigiul profesional și alte valori similare.

Astfel, instanța de judecată va avea în vedere principiul reparării corecte a prejudiciului cauzat prin acordarea unor despăgubiri echitabile, cu reală funcție reparatorie.

Scopul urmărit de art. 504 Cod procedura penală este de materializare a principiului constituțional, potrivit căruia statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale.

Art. 20 din Constituția României, republicată, stipulează ca dispozițiile constituționale privind drepturile si libertățile cetățenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanță, între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Potrivit dispozițiilor art. 505 alin. (1) Cod de procedură penală, la stabilirea întinderii reparației se va ține seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă.

Aceste dispoziții legale instituie regimul juridic aplicabil întinderii despăgubirilor morale și/sau patrimoniale la care sunt îndreptățiți inclusiv cei care au fost privați în mod nelegal de libertate, fiind de avut în vedere atât propria lor suferință morală, cauzată de privarea de libertate, cât și, când este cazul, consecințele produse asupra familiei lor, precum și eventualele daune morale angajate.

Sub aspectul daunelor morale, prima instanță a reținut că, de principiu, lipsirea de libertate provoacă persoanei în cauză o suferință psihică semnificativă, acesta trebuind să suporte nu doar restrângerea libertății de mișcare, ci și tensiunea și disconfortul pe care situația de persoană încarcerată le presupun. Pe de altă parte, buna reputație a celui reținut este atinsă, percepția publică privitoare la persoana sa modificându-se în sens defavorabil.

Astfel, având în vedere pe de o parte durata efectivă a privării de libertate (24 ore) dar, pe de altă parte impactul produs asupra psihicului reclamantului, care deși nevinovat (așa cum s-a stabilit în mod definitiv) a fost nevoit să se conformeze unei măsuri de restrângere a libertății, dar și faptul că buna reputație a reclamantului în mediul de afaceri a fost atinsă, percepția publică privitoare la persoana sa modificându-se în sens defavorabil, tribunalul, statuând în echitate, a apreciat că reclamantul este îndreptățit să primească cu titlu de daune morale suma de 10.000 lei, urmând a respinge ca neîntemeiate celelalte pretenții ale reclamantului.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel atât reclamantul D. T., cât și pârâta DGRFP Ploiești – în numele Ministerului Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelantul reclamant D. T., în motivarea cererii de apel, a arătat că, în fapt, prin cererea introductivă a solicitat instanței de judecata, in contradictoriu cu paratul Statul R., prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestuia din urma la plata sumei de 62.000.000 lei reprezentând daune morale si materiale pentru prejudiciul suferit ca urmare măsurii reținerii, precum și a întregului proces penal, etapa urmăririi penale - dosar nr. 28/D/P/2008, desfășurat, în opinia sa, în mod discreționar și cu încălcarea prevederilor legale incidente în materie. Pentru motivele detaliate în cuprinsul acțiunii eroarea judiciară nu se limitează la măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, ci se raportează la toate actele procedurale întocmite ori dispuse de organul de urmărire penală cu nerespectarea prevederilor legale și care au susținut în cele din urmă măsura trimiterii în judecată a apelantului-reclamant pentru săvârșirea unor infracțiuni închipuite.

Referitor la încheierea de ședința pronunțată în data de 10.07.2014, apelantul reclamant a formulat următoarele critici:

Pentru dovedirea acțiunii, a solicitat, prin chiar cuprinsul cererii introductive, încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale cu 3 martori, dar si efectuarea unei expertiza judiciare. La primul termen de judecata, respectiv la data de 10.07.2014, a susținut cererea de probatorii si prin depunerea unei note scrise de ședința in cuprinsul căreia a reiterat probele solicitate, dezvoltând, de asemenea, si obiectivele la care expertul tehnic judiciar sa răspundă.

Instanța de fond a admis numai în parte cererea de probatorii si a încuviințat reclamantului doar proba cu înscrisuri, respingând proba testimoniala, dar si efectuarea unei expertize judiciare, conform încheierii de ședința din data de 10.07.2014.

În mod nelegal instanța de fond a respins administrarea probei testimoniale, proba utila, pertinentă și concludentă în soluționarea cauzei în raport de obiectul acesteia.

Cu privire la proba testimonială, apelantul a menționat că este necesar de avut în vedere faptul că daunele morale au fost apreciate ca fiind atingerea adusă existenței fizice a persoanei, integrității corporale și sănătății, cinstei, demnității si onoarei, prestigiului profesional. În timp ce drepturile patrimoniale au un conținut economic evaluabil in bani, acesta putând determina cuantificarea prejudiciului material, drepturile personale nepatrimoniale au un conținut ce nu poate fi exprimat material in considerentul faptului ca acestea vizează componente ale personalității umane.

Conform Deciziei nr. 1534/21.02.2011 pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție, problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privita ca o cuantificare economica a unor drepturi si valori nepatrimoniale (ex. demnitatea, onoarea si suferința psihica încercata de cel care le pretinde), ci ca o evaluare complexa a aspectelor in care vătămările produse se exteriorizează, supusa puterii de apreciere a instanțelor de judecata. Prin urmare, chiar daca valorile morale nu pot fi evaluate in bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanța de judecata are astfel posibilitatea sa aprecieze intensitatea si gravitatea lor, dar si sa dispună repararea prejudiciului moral produs. Pentru a dispune, insa, este necesar ca reclamantul sa aibă posibilitatea sa facă dovada tuturor aspectelor vieții sale influențate in mod negativ de erorile judiciare săvârșite cu ocazia desfășurării procesului penal in integralitatea lui.

Întreaga situație de fapt putea fi dovedită, alături de înscrisurile deja depuse la dosarul cauzei, si cu martorii propuși de reclamant si care au fost procedural indicați in cuprinsul cererii introductive.

În mod similar, reclamantul a fost pus în imposibilitatea de a dovedi îndeplinirii condițiilor necesare antrenării răspunderii patrimoniale a Statului si prin respingerea probei cu expertiza judiciara, mijloc legal a cărui valoare probatorie nu este prestabilita si asupra căruia instanța apreciază numai in raport de celelalte probe administrate in cauza. Astfel, expertiza judiciara era utila si necesara sub aspectul confirmării sau infirmării, după caz, a prejudiciului material, stabilirii cuantumului acestuia, dar si a legăturii de cauzalitate intre fapta ilicita si rezultatul negativ astfel produs reclamantului.

Respingând probele cu martori si expertiza judiciara, instanța de fond nu numai ca a lăsat sa se întrevadă soluția ce urmează a fi pronunțata, dar a limitat serios si nelegal dreptul reclamantului de a-si proba cererea formulata, fiind exclusa posibilitatea antrenării răspunderii patrimoniale a statului pentru alte posibile fapte generatoare de prejudicii intervenite pe parcursul soluționării dosarului penal nr. 26/D/P/2008 (etapa urmăririi penale), cu excepția măsurii preventive a reținerii pentru 24 de ore. Chiar si pentru aceasta unica fapta, instanța de fond a exclus, fără să administreze alte probe decât înscrisurile existente, posibilitatea existentei daunelor materiale.

În concluzie, apelantul a arătat că instanța de fond a respins în mod nejustificat și nelegal proba testimonială, dar și efectuarea unei expertize judiciare, în pofida faptului că acestea erau utile, pertinente și concludente cauzei.

În continuare, apelantul a formulat următoarele critici referitoare la sentința civilă nr. 2281/ 10.10.2014:

În pofida admiterii în parte a cererii introductive cu privire la acordarea daunelor morale, a înțeles să critice hotărârea instanței de fond în considerentul următoarelor motive:

Instanța de fond a admis în parte cererea reclamantului referitoare la repararea prejudiciului moral strict și exclusiv în considerentul măsurii preventive privative de libertate a reținerii pentru o perioade de 24 de ore. In accepțiunea instanței de fond, măsura reținerii reprezintă unicul fapt generator de prejudiciu, respectiv fapta ilicita in raport de care a dimensionat dauna cauzata reclamantului.

Este, astfel, limitată eroarea judiciară la măsura preventiva a reținerii, împrejurare ce confirma caracterul legal si/ sau temeinic al tuturor actelor procedurale întocmite sau elaborate pe parcursul efectuării cercetării penale in dosarul nr. 26/D/P/2008 si cu privire la care a reclamat nerespectarea prevederilor legale incidente in materie (ex. acte procedurale întocmite de organe necompetente material - autorizațiile de interceptare/înregistrare a convorbirilor si comunicărilor telefonice, modalitatea de numire a experților tehnici si de stabilire a obiectivelor, administrarea unor probe ce nu s-au regăsit ulterior in dosarul penal întrucât nu susțineau învinuirile aduse - audierea martorilor G. D. și D. C., etc.).

A susținut apelantul că intra în sfera noțiunii de "eroare judiciara" orice deficiență intervenită în procesul de justiție, deficiență ce include, fără ca enumerarea să fie una limitativă, o eventuală mărturie mincinoasa, o expertiza greșita, dar si orice alt act întocmit sau administrat cu încălcarea sau nerespectarea prevederilor legale aplicabile in materie. După cum a reținut si instanța de fond, extinderea noțiunii de " eroare judiciara" prin însumarea tuturor si oricăror greșeli intervenite in procesul de organizare si funcționare a justiției este întemeiată de apelant pe garanția obiectiva ce are ca suport riscul de activitate.

Or, statul trebuie sa răspundă patrimonial pentru toate erorile sau deficientele intervenite in organizarea si desfășurarea justiției în considerentul faptului ca este cel care asigura funcționarea respectivei funcții/activități. În completarea dispozițiilor art. 504-507 C. pr. pen., a invocat ca temei de drept si dispozițiile Constituției României - art. 52 alin.(3) ale Legii nr. 303/2004 coroborate cu cele ale Convenției Europene pentru Drepturile Omului. Textul constituțional reglementează obligația de garanție din partea statului pentru prejudicii cauzate in activitatea justiției in vederea protejării patrimoniale a victimelor erorilor judiciare.

Abordarea susținută și argumentată de reclamantul D. T. este confirmata si de practica judiciara, deciziile depuse in acest sens fiind menționate in cuprinsul hotărârii apelate. Potrivit practicii judiciare, "...statul, ca persoana responsabila, răspunde pentru consecințele păgubitoare produse in desfășurarea activităților specifice organelor judiciare, dar nu pentru o fapta săvârșita de o persoana, ci, in condițiile legii, in calitate de garant al legalității si independentei actului de justiție..." - Decizia nr. 173/25.03.2010, pronunțata de Curtea de Apel Constanta, Secția Civila, Minori si de Familie, Conflicte de Munca si Asigurări Sociale.

Pentru a concluziona cu privire la teoria garanției obiective întemeiate pe riscul de activitate, statul răspunde pentru activitatea defectuoasa a serviciilor acestuia, astfel încât răspunderea trebuie angajata indiferent de sursa erorii judiciare, obligația de reparare fiind independenta de obligația persoanei care a săvârșit fapta generatoare de prejudicii. Ipoteza riscului de activitate, în sensul larg al termenului si care nu se bazează pe culpa personala a cuiva, rezida in aceea ca funcționarea însăși a justiției prezintă pentru persoane un risc de a fi păgubite. In aceste condiții, este necesara asigurarea legala a posibilității reparării prejudiciului pe care l-ar putea suferi, iar reparația trebuie sa fie acordata de cel care si-a asumat riscul organizării si funcționarii actului de justiție, si anume de către Stat.

Pe de altă parte, extinderea ariei de aplicare a noțiunii de "eroare judiciara" satisface si definiția acesteia in sens larg, definiție potrivit căreia eroarea judiciara include toate disfuncționalitățile ce pot apărea in derularea serviciului justiției, referitoare la tergiversarea cauzelor, detenția abuziva, condamnări nedrepte, expertize greșite, nerespectarea dreptului la apărare, etc. În aceste condiții, noțiunea de proces echitabil este determinant legata de activitatea judiciara, iar nerespectarea procedurilor poate genera erori judiciare. Într-o speță similară, prin Decizia nr. 6110/2009, Înalta Curte de Casație si Justiție a reținut:

"Instanța de apel a reținut ca actul sau actele declanșatoare a punerii in mișcare a procesului penal pot fi asimilate unei erori judiciare, constând . a faptelor ca încadrându-se în sfera penală. Aceste fapte au avut drept consecința declanșarea nejustificata a procesului penal în cazul din speța.

S-a învederat ca eroarea judiciara a fost determinata de o apreciere greșita a existenței unei fapte penale pentru infracțiunea de fals intelectual, respectiv de interpretarea greșita, ne corespunzătoare ori incompleta a realității in cazul celeilalte infracțiuni pentru care a fost pornit procesul penal împotriva reclamantei.

în consecința, instanța de apel a statuat ca se afla in prezenta restrângerii unei libertăți in mod nelegal, in cadrul unui proces penal întrucât s-a finalizat cu achitarea inculpatei".

Nu în ultimul rând, se impunea ca întinderea daunelor morale să fi fost stabilita de instanța pe baza probelor, dar si in raport de restrângerea libertății, alături de ipoteza privării de libertate (deja avuta in vedere de instanța de fond). Evident, parcurgerea procesului penal, în speță a etapei de cercetare penala, a restrâns semnificativ libertatea reclamantului D. T., efectele negative fiind resimțite de acesta atât sub aspectul relațiilor de familie, personale, dar si in sfera relațiilor profesionale, fără a exclude atingerea adusa altor valori nepatrimoniale.

În mod just instanța de fond a reținut ca "... buna reputație a reclamantului în mediul de afaceri a fost atinsa, percepția publica privitoare la persoana sa modificându-se defavorabil..." - sentința apelata, pagina nr.23, primul paragraf.

Restrângerea libertății se raportează la prevederile art. 23 din Constituția României, text potrivit căruia libertatea individuala privește libertatea fizica a persoanei, dreptul sau de a se comporta si misca in mod liber, de a nu fi reținut, arestat sau deținut decât in cazurile si după procedurile expres prevăzute de lege. In lumina textul constituțional, libertatea consta în a putea face tot ceea ce nu dăunează celuilalt, iar exercițiul drepturilor naturale ale fiecărui om nu cunoaște decât limitele care sunt necesare altor membri ai societății pentru a se bucura de aceleași drepturi. Fără a fi expres impuse ori dispuse limitări in exercițiul libertății reclamantului, asemenea efecte au intervenit ca o consecința a parcurgerii etapei de cercetare penala cu nerespectarea sau încălcarea prevederilor legale. Altfel spus, instrumentarea procesului penal pentru fapte născute din sau in legătura cu activitatea profesionala si care s-au dovedit a fi ulterior nereale (împrejurare confirmata de soluția definitiva de achitare pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție), caracterizat mai ales prin modul arbitrar de desfășurare a anchetei penale si cu încălcarea unor drepturi fundamentale reglementate de Constituția României ori de Codul de Procedura Penala, au fost cele care au limitat major libertatea perceputa atât la nivel personal, dar si profesional.

Așadar, libertatea se impune a fi interpretata în sens larg si restrângerea libertății nu se limitează strict și exclusiv la ipotezele expres reglementate de art. 504-art.507 C.pr.pen., respectiv la condamnarea si arestare preventiva.

Referitor la daunele materiale, apelantul a arătat că instanța de fond a respins în totalitate cererea formulată de reclamant cu privire la plata daunelor materiale motivat de următoarele doua argumente:

a. cererea nu ar fi fost dovedită, obligație ce revenea reclamantului în temeiul dispozițiilor art.249 Cod de Procedura Civila

b. procedura de insolvență a fost deschisa cu privire la S.C. EXTRAPAN S.A. si S.C. N. CONS S.R.L., chiar la cererea societăților debitoare, anterior măsurii preventive a reținerii pentru 24 de ore dispuse cu privire la persoana reclamantului, situație fata care dificultățile financiare ale celor doua societăți comerciale menționate au intervenit anterior momentului reținerii si nu pot fi cauzate de aceasta.

Pentru început, apelantul a solicitat a se lua act de faptul că solicitarea reclamantului de a fi obligat paratul la plata daunelor materiale, similar celei referitoare la plata daunelor morale, nu se fundamentează exclusiv pe măsura reținerii pentru perioada de 24 de ore, aceasta nefiind unicul fapt generator de prejudiciu/fapta ilicita care ar intra in sfera noțiunii de "eroare judiciara". Intra in aceasta categorie toate erorile și/sau disfuncționalitățile intervenite in dosarul penal nr. 26/D/P/2008 cu ocazia parcurgerii procedurii de cercetare penala, acestea fiind enumerate, in limita posibilităților, in cuprinsul cererii introductive. Pentru aceste motive, sunt aplicabile si nu vor fi reluate toate susținerile anterioare, cuprinse în subsecțiunea alocată daunelor morale, referitoare la sfera de întindere a noțiunii de "eroare judiciara" conform definiție lato sensu, teoria garanției obiective întemeiate pe riscul de activitate si restrângerea libertății, privita tot in maniera larga.

Pentru cele mai sus arătate, critica hotărârea apelata din perspectiva limitării erorii judiciare la măsura privativa de libertate a reținerii pentru perioada de 24 de ore. Contrar concluziei instanței de fond reclamantul este îndreptățit la repararea pagubei, inclusiv a celei materiale, născuta din sau produsa ca urmare a erorilor intervenite în etapa de urmărire penala, respectiv in dosarul nr. 26/D/P/2008.

Cu privire la primul argument avut in vedere cu ocazia formarii concluziei asupra cererii de acordare a daunelor materiale, respectiv acela ca reclamantul nu ar fi făcut dovada acestora, se poate constata ca instanța de fond este cea care a respins administrarea probelor cu martori si expertiza judiciara, considerând acestea ca nefiind utile, concludente sau pertinente soluționării cauzei. În mod cert, prin limitarea administrării probelor exclusiv la înscrisurile depuse de reclamantul D. T., instanța de fond a restrâns acestuia semnificativ capacitatea de a dovedi îndeplinirea cumulativa a cerințelor necesare antrenării răspunderii patrimoniale a statului.

Pe de altă parte, acordarea daunelor materiale nu a fost asociata de reclamant cu momentul deschiderii procedurii generale de insolvență, ci de momentul declarării falimentului, etapa ulterioara in procedura de insolvență. Chiar reclamantul a arătat, in cuprinsul cererii introductive, momentul deschiderii procedurii generale de insolvență cu privire la EXTRAPAN S.A. si N. Cons S.R.L., etapa ce nu ridica insa dreptul de administrare al administratorului statutar si care nu exclude posibilitatea reinserției agentului economic in circuitul economic prin îndeplinirea planului de reorganizare. Este irelevant in economia spetei momentul deschiderii procedurii generale de insolvență câtă vreme reclamantul nu a raportat cererea formulata la acesta, ci la cel al trecerii debitoarei N. Cons la procedura de faliment. Dificultățile financiare anterioare deschiderii procedurilor generale de insolvență in vederea reorganizării activității Extrapan și N. Cons nu au fost niciodată contestate, acesta fiind si principalul motiv pentru care societățile debitoare au solicitat plasarea lor sub incidența legii privind procedura insolventei nr. 85/2006 in vederea reorganizării. Nu poate fi pierdut din vedere nici faptul ca, in aceeași procedura generala de insolvență cu privire la care instanța de fond a reținut existenta dificultăților financiare anterior momentului reținerii pentru 24 de ore, debitoarea N. Cons a înregistrat profit mai mare de 4.000.000 lei, rezultat financiar deosebit mai ales in raport de specificul procedurii de insolvență.

Cu privire la aspectele referitoare la actele procedurale dispuse ori administrate in dosarul nr. 26/D/P/2008, apelantul a menționat următoarele:

Pentru a limita eroarea judiciara la măsura preventiva a reținerii pentru 24 de ore, instanța de fond a analizat numai . actele procedurale cu privire la care au fost formulate critici de către reclamant. Astfel, nu intra in categoria erorilor judiciare măsura referitoare la interceptarea/înregistrarea comunicărilor și convorbirilor telefonice și este aceasta legala întrucât "... a fost dispusa in cadrul unui dosar penal ce avea ca obiect o urmărire penală în curs de desfășurare, pentru care la acea data existau informații cu privire la săvârșirea unor presupuse infracțiuni". Este de subliniat faptul ca reclamantul nu a contestat niciodată dreptul organelor judiciare de a dispune înregistrarea convorbirilor și comunicațiilor telefonice. A fost însă contestata modalitatea de emitere a autorizațiile prin care s-a încuviințat, de către Tribunalul Prahova, înregistrarea convorbirilor si comunicațiilor telefonice in considerentul faptului ca instanța competenta din punct de vedere material era Curtea de Apel Ploiești.

Competenta materiala era atrasă în acest caz în considerentul calității unuia dintre învinuiți care își exercita si in prezent profesia de avocat in cadrul Baroului Prahova.

A susținut și dovedit prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei faptul ca, de fiecare data, prelungirea autorizației de înregistrare a convorbirilor si comunicărilor telefonice efectuate de la si către numărul de telefon folosit de apelantul-reclamant a fost data de o instanța necompetenta material, respectiv de Tribunalul Prahova. Așa cum a arătat și mai sus, au fost încălcate dispozițiile art. 911 alin.(3) din Codul de Procedura Penala ce stabilesc în beneficiul Curții de Apel Ploiești competența materială pentru posibilele infracțiuni săvârșite de avocați, alături si de alte categorii profesionale.

Mai mult decât atât, reclamantul-apelant a solicitat și punerea la dispoziție a suportului magnetic cuprinzând toate convorbirile telefonice interceptate, cerere care deși a fost încuviințată de către organul ierarhic superior, a fost refuzată de procurorul de caz.

Cu privire la măsura sechestrului asigurător, instanța reține că "...în cazul în care se dispune începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de spălare de bani, procurorul este obligat sa dispună instituirea măsurii, chiar daca fondurile financiare presupus ilicite sau bunurile presupus ilicite obținute au ajuns in patrimoniul unei terțe persoane care nu are calitățile prevăzute de art. 163 C.pr.pen., dar care a participat la săvârșirea faptelor ori din actele de urmărire penala la acel moment s-a reținut ca societatea comerciala N. CONS S.R.L. a fost parte la tranzacțiile comerciale si financiare presupus ilicite".

Concluzia instanței de fond se întemeiază exclusiv pe prevederi legale care nu își găsesc suport în situația de fapt expusa de către reclamant si dovedita cu înscrisuri depuse la dosarul cauzei.

Astfel, apelantul susține că a arătat și dovedit faptul că, în data de 17.12.2008, procurorul de caz a emis Ordonanța 26/D /P/17.12.2008 de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile si imobile aparținând apelantului in calitate de inculpat, iar la data de 29.12.2008 a fost întocmit procesul verbal cu ocazia aducerii la cunoștința a măsurii dispuse. Bunurile mobile si imobile cu privire la care a fost dispusa măsura nu se aflau in patrimoniul reclamantului (inculpat atunci), ci a S.C. N. CONS S.R.L. Cu privire la titularul dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse măsurii sechestrului asigurător, respectiv S.C. N. CONS S.R.L., era necesar ca instanța de fond sa fi remarcat faptul ca organul de urmărire penala a dispus verificarea de către ANAF a activității acesteia, precum si a S.C. EXTRAPAN S.A. raportat la specificul infracțiunilor pentru care se începuse urmărirea penală în ceea ce privește persoana reclamantului. Activitatea de verificare a activității S.C. N. CONS S.R.L. a fost finalizata, iar organul fiscal nu a constatat nici deficiente si nici indicii referitoare la săvârșirea unor fapte penale de către reclamantul apelant. In raport de acesta situație, măsura instituirii sechestrului asigurător a fost adusa la îndeplinire cu încălcarea dispozițiilor legale, contrar concluziilor instanței de fond. Mai mult, bunurile asupra cărora a fost înființat sechestrul au fost achiziționate de S.C. N. Cons S.R.L. anterior momentului săvârșirii de către apelant a faptelor ce au constituit, in opinia organului judiciar, infracțiuni. Era, astfel, imposibil ca bunurile în cauza să fi fost achiziționate cu bani rezultați din faptele penale imputate apelantului din prezenta cauza.

Apelantul a arătat și motivat in cuprinsul acțiunii care sunt actele procedurale săvârșite în cadrul urmăririi penale cu încălcarea in mod evident a dispozițiilor legale în materie și, de asemenea, modul în care acestea au influențat in mod negativ desfășurarea întregului proces penal: rezoluția de începere a urmăririi penale din data de 28.05.2008, care a fost comunicata reclamantului in data de 23.07.2008; expertizele efectuate in cauza; perchezițiile efectuate; prezentarea materialului de urmărire penală; situația potrivit căreia in timpul urmăririi penale au fost efectuate acte premergătoare care nu se mai regăsesc in dosarul de urmărire penala, acestea neconfirmând săvârșirea faptelor de care reclamantul a fost incriminat (audierea martorilor: G. D. și D. C.).

Cu privire la modalitatea în care aceste măsuri au fost îndeplinite, modalitate dovedita prin înscrisurile depuse la dosar, instanța de fond nu se pronunța în niciun fel. In pofida omisiunii, concluzia acesteia este generica si exclusiv teoretica, pe de o parte, dar si contradictorie în sensul că: "...actele procedurale săvârșite de organele de urmărire penala nu pot fi incluse în categoria erorilor judiciare ...întrucât pe toata perioada cercetării penale individul beneficiază de prezumția de nevinovăție care, în speța, s-a și concretizat prin dispozițiile hotărârii definitive care a vizat achitarea reclamantului pentru fapta in legătura cu care s-a dispus trimiterea in judecata, o interpretare contrara ar determina o descurajare a organelor judiciare de a efectua acte de cercetare si urmărire penala". Din aceasta ultima parte a concluziilor instanței de fond reiese modul absolut si limitativ teoretic de abordare al situației de fapt expuse, prezentate pe larg si dovedite cu înscrisuri în fața instanței de fond. Reclamantul nu a intenționat, ca prin intermediul acțiunii promovate, să obțină sume de bani pentru faptul ca a fost urmărit si judecat penal. Acesta a susținut ca, prin modalitatea arbitrara, neprocedurală și defectuoasa în care ancheta penală, încă de la început, a fost desfășurata, a suferit un prejudiciu, atât de ordin moral cat si material. Reclamantul nu a contestat datoria organelor judiciare de a instrumenta/cerceta cauze penale in cazul in care exista suspiciuni si indicii in ceea ce privește săvârșirea acestora.

În final, dar nu în ultimul rând, apelantul a solicitat a se lua act de faptul că înțelege să conteste afirmația potrivit căreia, prin reprezentant convențional, și-ar fi limitat temeiul de drept al acțiunii la dispozițiile art. 504-507 C. pr. pen. La solicitarea instanței de fond, precizarea verbală a fost în sensul că prevederile mai sus arătate sunt completate de cele ale Legii nr. 303/2004, ale Constituției României și ale Convenției Europene pentruDrepturile Omului, așa cum acestea au fost precizate in cuprinsul cererii introductive. Niciodată temeiul de drept al acțiunii nu a fost restrâns după momentul investirii instanței de judecata cu cererea reclamantului.

În dovedirea apelului, apelantul-reclamant a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, precum și probele respinse de instanța de fond prin încheierea din 10.07.2014, respectiv proba testimoniala cu 3 martori si expertiza judiciara cu obiectivele arătate in cuprinsul notei de ședința depusă la dosarul cauzei la termenul din 10.07.2014.

În cadrul probei cu martori, apelantul a solicitat audierea următorilor martori: G. D., domiciliat în Ploiești, ., județul Prahova; A. C., domiciliata în Ploiești, ., județul Prahova; O. P., domiciliata în Ploiești, ., ., județul Prahova.

În concluzie, apelantul reclamant a solicitat admiterea apelului și, în urma administrării probelor solicitate, schimbarea în parte a hotărârii apelate în sensul obligării intimatului-parat la plata daunelor morale și materiale al căror cuantum să fi fost în prealabil evaluat/determinat in raport de motivele mai sus arătate, coroborate cu cele inserate în cuprinsul acțiunii si fundamentat pe probele administrate.

Apelantul pârât Statul Român prin Ministerului Finanțelor Publice, în motivarea cererii de apel a arătat că, prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat Tribunalului Prahova obligarea Statului R. la plata sumei de 1.000.000 lei reprezentând daune morale, a sumei de 61.000.000 lei cu titlu de daune materiale, din care: 15.000.000 lei reprezintă contravaloarea estimata a veniturilor nerealizate cu titlu de profit /dividente începând cu anul 2009(inclusiv) pana la data soluționării cauzei, 35.000.000 lei reprezintă valoarea de piața estimata a ., în prezent aflata în procedura de lichidare, conform prevederilor Legii nr. 85/2006 si 11.000.000 lei reprezintă echivalentul pachetului de 25% din totalul acțiunilor . faliment, deținut de reclamantul D. T.. Temeiul de drept al acțiunii fiind art.504-507CPP, art.5 alin.(1) CEDO si alin.(5).

Apelantul a arătat că un prim motiv pentru care a formulat apel se refera la faptul ca instanța de fond in mod greșit a considerat ca in cauza de fata nu este incident principiul aplicării imediate a legii procesual penale, reglementat de art.13 din NCPP, și, in consecința, a avut in vedere la soluționarea cauzei temeiul de drept reglementat de dispozițiile art.504-507 din vechiul cod de procedură penală.

Potrivit art.13 alin.(1) NCPP „ Legea procesuala penala se aplică în procesul penal actelor efectuate si masurilor dispuse, de la data intrării ei în vigoare si pana la momentul ieșirii din vigoare, cu excepția situațiilor prevăzute în dispozițiile tranzitorii,,. Iar potrivit art.3 din Legea nr.255/2013. legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi.

Cum în cauza nu exista dispoziții tranzitorii cu privire la procedura reparării pagubelor materiale sau a daunei morale in caz de eroare judiciara sau de privare nelegală de libertate, dispozițiile din noul cod de procedura penala se aplica si cauzei de față.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, care consacra dreptul la despăgubiri pentru erorile judiciare produse in procesele penale in cadrul unui singur articol, noul cod de procedura penala stabilește prin doua texte distincte ipotezele in care statutul poate fi obligat la repararea acestui prejudiciu, respectiv art.538 si 539,

Termenul de introducere a acțiunii in despăgubire este de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a constat eroarea judiciara, noua reglementare reducând termenul special de prescripție in care pot fi formulate cererile pentru repararea prejudiciului, de la 18 luni, la 6 luni.

În speța de față, cererea de chemare in judecata a fost introdusă peste termenul de 6 luni, raportat la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de achitare, prin respingerea recursurilor conform deciziei nr.1704/21.05.2013 a Înaltei Curți de Casație si Justiție.

Având în vedere cele arătate, instanța de fond in mod greșit ă considerat ca in cauza sunt aplicabile dispozițiile vechiului cod de procedura penala și în consecință acțiunea intimatului reclamant trebuia să fie respinsă ca tardiv formulată.

În ce privește fondul cauzei,apelantul a considerat că instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a obligat Statul R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata daunelor morale in cuantum de 10.000 lei.

Astfel, în motivarea cererii sale, intimatul a arătat ca împotriva sa a fost luata măsura reținerii pentru 24 de ore in baza ordonanței de reținere nr.26/D/25.11.2008, Curtea de Apel Ploiești respingând propunerea de arestare preventiva formulată de DIICOT, Serviciul Teritorial Ploiești, soluție menținută si de către Înalta Curte de Casație si Justiție.

Cauza penala (dosar nr._ ) a fost soluționată pe fond prin sentința penala nr.18F din data de 07.02.2012 de către Curtea de Apel Pitești. Conform acestei hotărârii intimatul reclamant a fost achitat de săvârșirea tuturor infracțiunilor pentru care a fost trimis in judecata. Împotriva acestei sentințe a fost declarat recurs, dosarul fiind înregistrat la Înalta Curte de Casație si Justiție cu nr._ si soluționat in data de 21.05.2013 in sensul respingerii recursurilor.

În susținerea acțiunii ce face obiectul prezentei cauze intimatul reclamant a arătat ca, ori de cate ori apare vreo greșeala in desfășurarea procesului, răspunderea statului va fi angajata ca răspundere obiectiva, având ca fundament garanția ce are ca suport riscul de activitate. În drept a invocat prevederile art.504 alin.2 C., art.5 alin. (1), (5) CEDO.

Tribunalul Prahova prin sentința apelata, a admis in parte cererea intimatului reclamant, in sensul acordării daunelor morale in cuantum de 10.000 lei, considerând ca „măsura privării de libertate (24 de ore) si impactul produs asupra psihicului reclamantului care, deși nevinovat, a fost nevoit sa se conformeze unei masuri de restrângere a libertății, dar si faptul ca buna reputație a reclamantului in mediul de afaceri a fost atinsa, percepția publica privitoare la persoana sa modificându-se în sens defavorabil.

Prin definiție, daunele morale constau în atingerea adusa valorilor care definesc personalitatea umana, valori care se refera la existenta fizica a omului, la sănătatea și integralitatea corporală, la cinste, la demnitate, onoare, prestigiul profesional si alte valori similare.

Având in vedere motivarea instanței de fond, raportat la actele dosarului si temeiul de drept invocat, apelanta pârâtă a arătat că în mod greșit a obligat Statul R. la plata daunelor morale.

Așa cum s-a arătat și prin întâmpinarea depusa la instanța de fond, potrivit jurisprudenței în materie, perioada reținerii de 24 de ore nu se încadrează in cerințele art.504 din Codul de procedură penală, pentru a fi considerat eroare judiciara, nefiind încălcate garanțiile prevăzute de art.5 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezulta faptul ca in cursul desfășurării procedurii judiciare penale, exista un act emis de procuror sau de instanța care sa stabilească faptul ca măsura reținerii a fost nelegala, respectiv ca la luarea acestei masuri nu s-au respectat prevederile legale incidente.

Prin urmare, privarea de libertate prin luarea măsurii reținerii a fost o măsura licita prin raportare la prevederile de drept intern aplicabile.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 5 pct. 5 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului orice persoana care este victima unei arestări sau a unei dețineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol are dreptul la reparații.

Dreptul la libertate fizica a unei persoane nu poate fi un drept absolut, astfel încât acesta este susceptibil de limitări serioase. Convenția impune doua condiții, care trebuie întrunite cumulativ pentru ca privarea de liberare a unei persoane sa fie considerata licita: conformitatea măsurii cu dreptul intern si obligativitatea ca măsura internă să se înscrie într-unul dintre cazurile prevăzute în Convenție, măsuri instituite în scopul evitării detenției arbitrare a unei persoane.

Astfel, Convenția impune ca măsura autorităților prin care o persoana este privata de liberate sa fie luata în conformitate cu normele legale interne, prin urmare, orice violare a regulilor legale interne, de fond sau de procedura, conduce la constatarea violării art.5, oricât de minora ar fi consecința nerespectării normelor de drept intern. În speță, la luarea măsurii reținerii s-au respectat dispozițiile legale incidente.

De asemenea, necesitatea respectării legislației interne impune obligativitatea existentei unui temei juridic al privării de libertate a unei persoane pe toata durata detenției sale, condiție îndeplinita in cauza.

A doua condiție este ca măsura privativa de liberate sa se înscrie într-una din cele 6 cazuri enumerate de art. 5 din Convenție, enumerare care este limitativa.

Astfel, art. 5 par. 1 lit. c din Convenție permite statelor sa dispună privarea de libertate a unei persoane suspectate de comiterea unei infracțiuni in cadrul unei proceduri penale.

O astfel de privare de libertate este justificată de necesitatea prezentării suspectului în fața unei instanțe care sa decidă asupra fondului acuzației penale îndreptate împotriva sa. Aceasta nu înseamnă neapărat ca orice reținere sau arestare preventiva trebuie sa conducă, cu necesitate, la un proces penal si o condamnare a celui reținut sau arestat, pentru a fi compatibila cu prevederile art. 5 din Convenție.

Probele existente la momentul luării măsurii reținerii nu trebuie sa fie in măsura sa justifice o măsura de condamnare, dar trebuie sa existe indicii pentru a crea o suspiciune întemeiata obiectiv, cu atât mai mult cu cat instanța, care dispune arestarea unei persoane, nu poate sa se pronunțe asupra culpabilității acelei persoane acuzate penal, ci doar sa verifice existenta unor motive rezonabile de a crede ca persoana a comis infracțiunea.

Or, în speță, la momentul luării măsurii reținerii existau indicii in măsura sa justifice presupunerea rezonabila ca învinuitul a săvârșit infracțiunile de care era acuzat.

Cum prin măsura reținerii intimatului pentru 24 de ore nu au fost încălcate dispozițiile legale, respectiv art. 136 C.p.p, art. 143 C.p.p cu raportare la art.148 C.p.p, neexistând nicio violare a art.5 din CEDO, aceasta măsura de privare de libertate fiind susceptibilă de a produce suferințe morale de natura sa lezeze demnitatea si onoarea acestuia, numai daca a fost luata abuziv, astfel, instanța de fond in mod greșit a considerat ca in cauza sunt întrunite cerințele art.504 Cp. p si a art.5 din Convenție.

Caracterul de privare sau de restrângere de libertate in mod nelegal este stabilit de instanța penală, în condițiile arătate de art.504 alin.3 C.pr. pen., instanța civila nefiind în măsura să analizeze aspecte legate de temeinicia măsurii restrângerii dreptului la libertate.

De asemenea, apelanta pârâtă a învederat că instanța de fond nu arata in motivarea soluției de acordarea daunelor morale in ce consta nelegalitatea, respectiv reaua credința a organului care a luat măsura reținerii pentru 24 de ore sau nerespectarea de către acesta a legislației în vigoare.

În consecința, apelanta a susținut că este evident faptul ca intimatul reclamant nu se încadrează în niciuna dintre situațiile prevăzute de art.504 Cod procedura penala, astfel ca instanța de fond în mod greșit a considerat ca intimatul poate fi îndreptățit la acordarea de daunelor morale.

În concluzie, apelanta pârâtă a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței nr.2282/10.10.2014 a Tribunalului Prahova, în sensul respingerii în principal a acțiunii ca tardiv formulată, iar în subsidiar respingerea în totalitate a acțiunii ca neîntemeiată.

La data de 12.02.2015, apelanta pârâtă a depus la dosarul cauzei întâmpinare la apelul declarat de reclamantul D. T., prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

La data de 17.02.2015, apelantul reclamant D. T. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea în totalitate a apelului formulat, ca nefondat.

Curtea, analizând cererea de apel prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și dispozițiilor legale incidente, reține următoarele:

Asupra motivului de apel formulat de pârâtul Statul Român, în susținerea căruia învederează că în mod nelegal tribunalul a apreciat că au incidență în cauză dispozițiile art. 504 și urm. din vechiul cod de procedură penală, ce prevedeau un termen de prescripție de 18 luni pentru introducerea acțiunii pendinte, iar nu dispozițiile în materie în reglementarea dată în noul cod de procedură penală, ce reduc la 6 luni termenul de prescripție a dreptului la acțiunea în repararea prejudiciului cauzat prin eroarea judiciară produsă prin privarea d eliberate în mod nelegal, termen în raport de care cererea reclamantului apare ca tardiv formulată, Curtea reține că, având în vedere legea în vigoare la momentul introducerii cererii introductive-30.01.2014-vechiul cod de procedură penală- prima instanță a constatat în mod legal că sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 505 și urm. din vechiul cod de procedură civilă, iar nu noul cod de procedură penală, ce a intrat în vigoare la 01.02.2014.

Astfel, prin raportare la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de achitare, prin respingerea recursurilor conform deciziei nr.1704/21.05.2013 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, față de art. 507 din vechiul cod de procedură penală, cererea introductivă a fost formulată în termenul de prescripție a dreptului la acțiune.

Asupra motivelor de apel formulate de reclamant, în susținerea căruia a arătat că în mod eronat prima instanță a limitat eroarea judiciară la măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, deși aceasta se circumscrie tuturor actelor procedurale întocmite ori dispuse de organul de urmărire penală cu nerespectarea prevederilor legale și care au susținut în cele din urmă măsura trimiterii sale în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni închipuite, adicămodalității de desfășurare a întregii anchete penale începând de la sesizarea din oficiu a reprezentantului Ministerului Public, completata ulterior cu plângerile penale formulate de persoanele direct interesate in soluționarea cererilor in anulare din dosarul de insolvență EXTRAPAN, necomunicării rezoluției de începere a urmăririi penale fata de reclamant decât după trecerea unui interval de aproximativ doua luni (perioada in care au fost dispuse masuri si administrate probe fără înștiințarea si/sau participarea învinuiților), emiterii/încuviințării mai multor acte de procedura de către o instanța necompetenta material in raport de calitatea persoanei, lipsei înregistrării unor declarații utile aflării adevărului, dar care nu confirmau faptele reclamate ca fiind infracțiuni, modalității nelegale de numire a experților tehnici judiciari si de stabilire a obiectivelor, etc., luării nelegale a măsurilor sechestrului judiciar și a percheziției, Curtea reține că acesta este neîntemeiat.

Astfel, raportat la dispozițiile legale invocate de reclamant ca temei al acțiunii sale, art. 504(2) și urm. c.pen. și art. 5 din CEDO, Curtea constată că are dreptul la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal, dacă aceasta a fost stabilită prin hotărâre definitivă de achitare. Raportat la acest text legal, ca și la disp. art. 5 din CEDO, care interzice privarea de libertate prin deținere, reținere sau arestare în afara cazurilor și potrivit căilor legale enumerate la punctele a) - f), Curtea reține că în mod corect prima instanță a efectuat o analiză exclusivă referitoare la legalitatea măsurii reținerii de 24 ore dispusă față de apelantul-reclamant prin ordonanța de reținere din 25.11.2008 emisă de DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești (filele 108-110 dosar fond), la existența uni prejudiciu moral sau material produs reclamantului și a legăturii de cauzalitate dintre acesta și măsura reținerii. Aceasta deoarece procedura reglementată de disp. art. 504 și urm. și întemeiată pe dispozițiile legale evocate prin acțiunea introductivă exclude posibilitatea verificării de către o instanță civilă a legalității tuturor actelor de procedură efectuate în cadrul procesului penal, legalitate care poate fi supusă controlului numai în condițiile și cadrul procesual prevăzute prin dispozițiile speciale în materie cuprinse în codul de procedură penală și în legile penale speciale aplicabile.

Astfel, ceea ce avea de analizat prima instanță era aprecierea caracterului legal sau nelegal al reținerii, stabilirea existenței uni prejudiciu material sau moral cauzat printr-o eventuală reținere nelegală și a raportului de cauzalitate dintre acest prejudiciu și măsura reținerii nelegale.

În acest sens, sub primul aspect, corect a reținut prima instanță că, în ceea ce privește nelegalitatea reținerii, dat fiind că reclamantul a fost achitat în baza dispozițiilor art. 11 pct.2 lit. a rap. la art. 10 lit. a Cod procedura penala, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 alin.1 din Legea nr. 39/2003 și a infracțiunii prev. de art. 215 indice 1 alin.1 și 2 Cod penal, în temeiul art. 10 lit. d Cod pr.pen. pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 20 rap. la art. 215 alin.1,2,3,5 Cod pen., art. 26 Cod pr.pen rap. la art. 215 alin.1, 3, 5 Cod pen. și art. 143 alin.2 lit. b din Legea nr. 85/2006; în baza art. 11 pct.2 lit. a rap. la art. 10 lit. a Cod pr. pen. a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290 C.pen, cu aplic art. 41 alin.2 C pen, cu aplic art. 33 lit. a C pen., reținându-se în esență că întreaga activitate descrisă în actul de sesizare al instanței nu realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată sau unele din faptele infracționale imputabile acestuia nu există în materialitatea lor, acest fapt fiind dovedit din ansamblul probelor administrate, în cuprinsul rechizitoriului existând multe aprecieri evazive cu caracter subiectiv ce nu au legătură cu probele existente în cauză și nici cu dispozițiile concrete normative la care actul de sesizare al instanței face referire, efectele hotărârii de achitare se extind și asupra măsurii preventive dispuse anterior, așa ca aceasta nu poate fi calificată decât ca fiind nelegală. În acest sens sunt și deciziilor Curții Constituționale ale României nr. 45/1998 si nr. 255/2001, ce statuează ca exista un drept de reparare a pagubelor si pentru persoana împotriva căreia s-a dispus o măsura preventiva, iar ulterior a fost scoasa de sub urmărire sau a fost achitata.

Din considerentul arătat în precedent urmează a fi apreciat ca neîntemeiat motivul de apel al pârâtului Statul Român, prin care acesta învedera nelegalitatea sentinței apelate pentru că perioada reținerii de 24 de ore nu s-ar încadra in cerințele art.504 din Codul de procedura penala și art.5 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, de vreme ce din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu ar rezulta ca in cursul desfășurării procedurii judiciare penale procurorul sau instanța ar fi emis vreun act care sa stabilească faptul ca măsura reținerii a fost nelegala, respectiv ca la luarea acestei masuri nu s-au respectat prevederile legale incidente, precum și acela că prima instanța nu a arătat în motivarea soluției de acordare a daunelor morale in ce consta nelegalitatea măsurii reținerii pentru 24 de ore.

Raportat la obiectul probei, astfel cum a fost circumscris, față de condițiile necesare angajării răspunderii Statului în baza art. 504(2) și urm. c.pen. și art. 5 din CEDO, în mod just prima instanță a admis numai în parte cererea de probatorii si a încuviințat reclamantului doar proba cu înscrisuri, respingând proba testimoniala, dar si efectuarea unei expertize judiciare, acestea nefiind concludente pentru determinarea întinderii prejudiciului moral suferit de reclamant prin reținerea de 24 ore, nici pentru dovedirea prejudiciului material pretins în legătură cu situația patrimonialăa . . mai mult cu cât e de domeniul evidenței că exclusiv reținerea de 24 ore nu putea produce pagubele materiale pretinse, mai ales că în mod corect tribunalul a reținut că procedura generală de insolvență a . deschisă la solicitarea reclamantului și că deschiderea procedurii insolvenței . s-au făcut anterior declanșării procesului penal împotriva sa și, implicit, anterior luării măsurii reținerii împotriva sa, problemele financiare ale societății administrate de acesta fiind, așadar, anterioare datei măsurii de reținere.

Cele arătate în precedent justifică reținerea ca neîntemeiate a motivelor de netemeinicie și nelegalitate formulate de apelantul-reclamant cu referire la încheierea de ședința pronunțată în data de 10.07.2014, precum și respingerea de către instanța de apel a aceluiași probatoriu solicitat prin cererea de apel, raportat la teza probatorie nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a acestora.

Totodată, față de faptul că din considerentele sentinței apelate reiese că prima instanță a examinat pretențiile reclamantului cu luarea în considerare a dispozițiilor legale invocate de acesta, făcând referire la îndeplinirea condițiile necesare pentru angajarea răspunderii statului prin eroarea judiciară produsă prin privarea sa nelegală de libertate, cu referire la art. art. 504-507 C. pr. pen, Constituția României și art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea va constata ca neîntemeiat și motivul de apel în susținerea căruia apelantul-reclamant a pretins că în mod nelegal tribunalul a limitat examinarea acțiunii pendinte în raport de art. 504-507 C. pr. pen.

În ceea ce privește modul de soluționare a capătului de cerere referitor la acordarea daunelor morale, în mod legal prima instanță a reținut că jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului e în sensul că în cazurile de violare a art. 5 paragraful I al Convenției - privare nelegală de libertate - sunt întemeiate cererile de acordare a unor despăgubiri bănești pentru prejudiciul moral și fizic suferit pe perioada detenției nelegale.

Astfel, față de disp. art. 505 alin. (1) Cod de procedură penală, potrivit cărora la stabilirea întinderii reparației se va ține seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă, prima instanță, dispunând obligarea pârâtului la plata unor daune morale de_ lei, a făcut o corectă evaluare a prejudiciului moral, având în vedere atât durata efectivă a privării de libertate (24 ore), cât și suferința psihică a reclamantului și afectarea reputației sale în mediul de afaceri.

Din considerentele susmenționate, în baza art. 480 c.proc.civ. Curtea va respinge ca nefondate apelurile declarate împotriva sentinței civile nr. 2281 din 10 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, de reclamantul D. T. și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor reprezentat de D.G.R.F.P..

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN N. LEGII

DECIDE:

Respinge apelurile declarate de reclamantul D. T., domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor reprezentat de D.G.R.F.P. Ploiești, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 2281 din 10 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 21 mai 2015.

Președinte, Judecător,

M. P. C. M. M.

Grefier,

C. C.

Red.MP

Tehnored.CC

4 ex./30.06.2015

d.fond_ Tribunalul Prahova

J fond C. D. E.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120

← Obligaţie de a face. Decizia nr. 455/2015. Curtea de Apel...		Partaj judiciar. Decizia nr. 512/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 458/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Obligaţie de a face. Decizia nr. 455/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI