Conflict de competenţă. Sentința nr. 23/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 23/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 17-02-2016 în dosarul nr. 23CC
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA NR. 23 CC
Ședința din Camera de Consiliu din data de 17 februarie 2016
Președinte - E. S.
Grefier - C. C.
Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență intervenit între Tribunalul Prahova și Judecătoria Ploiești în cauza având ca obiect constatare nulitate act juridic-clauze abuzive, formulată de reclamanții B. I. R. și B. S. S., domiciliați în Băicoi, . nr.32, jud. Prahova, în contradictoriu cu pârâtele ., cu sediul în București, .. 6A, sector 2 și . - Sucursala Județeana Prahova, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova.
Fără citarea părților, conform dispozițiilor art. 135 alin. 4 din noul Cod de procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente, reține cauza spre soluționare, iar după deliberare pronunță următorul regulator de competență:
CURTEA,
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 06.03.2015, sub numărul_, reclamanții B. I. R. și B. S. S., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., au solicitat să se constate: caracterul abuziv al clauzelor contractuale inserate în contractul de credit nr. HL_ din 07.06.2007 la art. 4.3, art. 4.11 lit b, art. 5.1, art. 5.2, art. 5.3.; nulitatea absolută a acestor clauze; să se dispună eliminarea din contract a acestor clauze contractuale; să fie obligate pârâtele la restituirea reactualizată a sumelor încasate cu titlu de comision de administrare ca urmare a nulității art. 5.1 care privește efectuarea plăților în moneda creditului și suportarea riscului valutar (suportare prevăzută expres doar în graficul de rambursare ); să se dispună înghețarea cursului de schimb valutar CHF - leu pentru efectuarea plăților în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elvețian de la data încheierii contractului, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elvețian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului, urmând ca pârâtele să restituie sumele plătite, în plus, de către reclamanți.
Prin sentința civilă nr. 1553/04.09.2015, pronunțată de Tribunalul Prahova s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Prahova a reținut că în conformitate cu dispozițiile art., 94 pct. 1 lit. j din noul Cod de procedură civilă judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.
Cum prezenta cerere a fost evaluată de către reclamanți sub aspectul pretențiilor la suma de 29.447, 038 lei, tribunalul a constatat că nu este competent material să soluționeze prezentul litigiu, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 130 alin. 1 rap. la art. 94 pct. 1 lit. j din noul Cod de procedură civilă a procedat la admiterea excepției invocate, dispunând declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Ploiești.
Cauza a fost înregistrată la data de 17 septembrie 2015, sub nr._ .
La termenul de judecată din data de 13 noiembrie 2015, Judecătoria Ploiești a invocat, la rândul său, excepția necompetenței materiale.
Prin sentința civilă nr._/13 noiembrie 2015, Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu.
A constatat existența conflictului negativ de competență între cele două instanțe și a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului Curții de Apel Ploiești, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Potrivit considerentelor sentinței, Judecătoria Ploiești a arătat că potrivit dispozițiilor art. 129 cod procedură civilă, necompetența este de ordine publică sau privată, cea de ordine publică circumscriindu-se cazurilor încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești, ale încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad, precum și ale încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, în toate celelalte cazuri necompetența fiind de ordine privată.
Totodată, prin dispozițiile sale, N.C.P.C, a prevăzut în mod expres, obligația judecătorului de a verifica și de a stabili la prima zi de înfățișare dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina (art. 131alin. 1 cod procedură civilă).
Dispozițiile art. 95 din codul de procedură civilă prevăd că „Tribunalele judecă: 1. în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, ….. 4. Orice alte cereri date prin lege în competența lor.”
Potrivit art. 94, alin.1, lit. j din Codul de Procedura Civila, Judecătoriile judeca orice alte cereri evaluabile in bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.
Dispozițiile art. 99 alin. 2 din Codul de Procedura Civila, stabilesc că: În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
In cauza de față, cererea de chemare în judecata are mai multe capete de cerere.
În privința unui petit al acțiunii se constată că obiectul este cuantificabil în bani, iar celelalte capete de cerere nu sunt evaluabile în bani.
În aceste condiții, judecătoria a apreciat că ne aflăm în situația expres prevăzută de art. 99 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă - existența mai multor capete principale de cerere, care atrag compentența a doua instanțe diferite: capătul de cerere evaluabil în bani fiind de competența judecătoriei, iar capetele de cerere al căror obiect este neevaluabil în bani fiind de competența tribunalului.
In concepția actualului Cod de procedură civilă, plenitudinea de competență pentru judecata in primă instanță este conferită tribunalului, care conform art. 95 pct. 1 C.proc.civ., este competent să soluționeze, în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenta altor instanțe.
Așadar, judecătoria soluționează doar cererile expres și limitativ prevăzute de lege ca fiind de competenta sa. Prin urmare, normele care instituie competenta judecătoriei sunt de strictă interpretare și aplicare si nu pot fi extinse prin analogie.
Mai mult decât atât, se reține în cauza că sediul materiei privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori se regăsește în cuprinsul disp. din Legea nr. 193/2000, aceste dispoziții fiind invocate și de reclamanți în cererea formulată .
Dispozițiile art. 12 din Legea nr. 193/2000 prevăd că: În cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, organele de control prevăzute la art. 8 vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive.
Din disp. Legii nr. 193/2000 nu transpare intenția legiuitorului de a acorda competență distinctă în favoarea a doua categorii de instanțe cu grad diferit – judecatorii și tribunale - în funcție de modul de sesizare, respectiv de organele de control prevăzute la art. 8 din lege și asociațiile pentru protecția consumatorului sau consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor acestei legi, motiv pentru care se consideră ca prezenta acțiune vizând constatarea clauzelor abuzive este de competența tribunalului.
În aceste condiții, având în vedere că obiectul cererii atrage competența materială a tribunalului, instanța reține că în baza art. 113, alin.1, pct.8 C.proc.civ., din punct de vedere teritorial, prin raportare la solicitarea reclamantului, competent este Tribunalul Prahova.
Sesizată fiind, ca instanță competentă superioară, cu soluționarea conflictului negativ de competență, intervenit ca urmare a declinărilor reciproce și succesive dintre Tribunalul Prahova și Judecătoria Ploiești, Curtea constată că în speță, competența teritorială de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Prahova, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Curtea observă că obiectul acțiunii de față este să se constate: caracterul abuziv al clauzelor contractuale inserate în contractul de credit nr. HL_ din 07.06.2007 la art. 4.3, art. 4.11 lit. b, art. 5.1, art. 5.2, art. 5.3.; nulitatea absolută a acestor clauze; să se dispună eliminarea din contract a acestor clauze contractuale; să fie obligate pârâtele la restituirea reactualizată a sumelor încasate cu titlu de comision de administrare ca urmare a nulității art. 5.1 care privește efectuarea plăților în moneda creditului și suportarea riscului valutar (suportare prevăzută expres doar în graficul de rambursare); să se dispună înghețarea cursului de schimb valutar CHF - leu pentru efectuarea plăților în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elvețian de la data încheierii contractului, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elvețian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului, urmând ca pârâtele să restituie sumele plătite, în plus, de către reclamanți.
Reclamanții au invocat ca temei de drept al acțiunii Legea nr. 193/2000, Codul civil și O.U.G. nr. 50/1990, precum și Directiva Consiliului European 93/13/CEE.
Prin art. 12 alin 1. din Legea nr. 193/2000 s-a stabilit că în situația în care organele de control constată utilizarea unor contracte de adeziune care conțin clauze abuzive vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau sediul profesionistului: „În cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, organele de control prevăzute la art. 8 vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive”.
De asemenea, prin art. 14 din aceeași lege se prevede: „ Consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă”.
Întrucât din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori nu se stabilește o altă competență decât cea a tribunalului de la sediul profesionistului prevăzută în cap. 3 – organele abilitate pentru constatarea contravențiilor și soluționarea litigiilor – nu se poate considera că intenția legiuitorului a fost să stabilească competența judecătoriei pentru acțiunile formulate de consumatori.
Dacă legiuitorul ar fi apreciat că în situația în care sesizarea instanței competente aparține consumatorilor ar fi de competența unei alte instanțe decât a tribunalului s-ar fi prevăzut în mod expres această competență materială, însă legiuitorul a arătat în art. 12 care este instanța competentă material să soluționeze litigiile ce vizează utilizarea contractelor care conțin clauze abuzive.
Așadar în cauza de față nu devin incidente disp. art. 94 lit. k din NCPC care se referă la cererile evaluabile în bani, din moment ce pentru contractele ce conțin clauze abuzive există lege specială, și anume Legea nr. 193/2000.
În această situație, Curtea în baza disp. art. 135 alin. 4 din NCPC stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, potrivit considerentelor mai sus arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei având ca obiect „constatarea nulitate act juridic-clauze abuzive”, formulată de reclamanții B. I. R. și B. S. S., domiciliați în Băicoi, . nr. 32, județul Prahova, în contradictoriu cu pârâtele . sediul în București, Bulevardul D. P., nr. 6A, sector 2 și . Județeană Prahova, cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova,în favoarea Tribunalului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 februarie 2016.
Președinte,
E. StaicuGrefier,
C. C.
Red. ES
Tehnored. DV
6 ex./22.02.2016
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 55/2016. Curtea de Apel... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 191/2016. Curtea de... → |
|---|
