Contestaţie la executare. Decizia nr. 55/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 55/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 17-02-2016 în dosarul nr. 55/2016

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA NR. 55

Ședința publică din data de 17 februarie 2016

Președinte - E. S.

Judecători - V.-I. S.

- A.-C. B.

Grefier - Celia C.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de revizuenta .>, prin administrator special Asociația Pentru Salvarea Patrimoniului M. SA, cu sediul în Târgu S., ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 784/13 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații ., cu sediul în Târgu S., .. 16, județul C., O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ C., cu sediul în S. G., ., nr. 3, județul C., ., cu sediul în Târgu S., ., județul C., . BEARINGS SRL B., cu sediul în B., .. 96, județul B., ., cu sediul în Târgu S., .. 18, județul C., . SRL, cu sediul în S. G., .. 4, ., și S. JUDEȚEAN AL ARHIVELOR NAȚIONALE C., cu sediul în S. G., ., nr. 10, județul C..

Recurs timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 5 lei, potrivit chitanței nr._/4.04.2014 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că judecata recursului a fost suspendată la data de 14 octombrie 2014, în baza dispozițiilor art. 1551 din vechiul Cod de procedură civilă, dat fiind că recurenta-revizuentă . S. nu și-a îndeplinit obligația de a depune la dosar exemplare suficiente ale cererii de recurs pentru a fi comunicate intimaților, obligație stabilită în sarcina sa prin încheierea de ședință din data de 16 septembrie 2014. Totodată, se menționează că intimatul S. Județean al Arhivelor Naționale C. a depus la dosar cererea înregistrată sub nr. 915/19.01.2016, în cuprinsul căreia a invocat excepția perimării cererii de recurs, conform art. 248-254 Cod proc. Civilă, aceeași parte solicitând în mod expres judecata în lipsă a cauzei, prin cererea depusă la fila 54 dosar, înregistrată sub nr. 2238/5.02.2016. Se mai precizează că intimata . Târgu S. a depus la dosar cererea înregistrată sub nr. 3040/16.02.2016, prin care a solicitat admiterea excepției de perimare a cauzei.

Curtea, reținând că s-a solicitat în mod expres judecata în lipsă de către intimatul S. Județean al Arhivelor Naționale C., dispune repunerea cauzei pe rol și rămâne în pronunțare asupra excepției de perimare a recursului, invocată de această parte.

CURTEA ,

Asupra recursului civil de față ;

P. sentința civilă nr. 784/13 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova a fost admisă excepția tardivității cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 Cod proc. civilă, invocată din oficiu.

A fost respinsă cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 cod proc. civilă, formulată de revizuenta .>prin administrator special Asociația Pentru Salvarea Patrimoniului M. SA, cu sediul în Târgu S., ., jud. C., împotriva sentinței civile nr. 2904/15.11.2011, pronunțată de Judecătoria Câmpina, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații ., cu sediul în Târgu S., .. 55, jud. C., O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ C., cu sediul în S. G., ., nr. 3, jud. C., ., cu sediul în Târgu S., ., jud. C., . BEARINGS SRL B., cu sediul în B., .. 96, jud. B., ., cu sediul în Târgu S., .. 18, jud. C., . SRL, cu sediul în S. G., .. 4, ., ., și S. JUDEȚEAN AL ARHIVELOR NAȚIONALE C., cu sediul în S. G., ., nr. 10, jud. C., ca tardivă.

A fost disjunsă cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 6 Cod proc. civilă, formulată de revizuenta .>prin administrator special Asociația Pentru Salvarea Patrimoniului M. SA, cu sediul în Târgu S., ., jud. C., împotriva sentinței civile nr. 2904/15.11.2011, pronunțată de Judecătoria Câmpina, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații ., cu sediul în Târgu S., .. 55, jud. C., O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ C., cu sediul în S. G., ., nr. 3, jud. C., ., cu sediul în Târgu S., ., jud. C., . BEARINGS SRL B., cu sediul în B., .. 96, jud. B., ., cu sediul în Târgu S., .. 18, jud. C., . SRL, cu sediul în S. G., .. 4, ., ., și S. JUDEȚEAN AL ARHIVELOR NAȚIONALE C., cu sediul în S. G., ., nr. 10, jud. C. și dispune înaintarea la C. Registratură pentru formarea unui dosar separat cu termen la 10.04.2014, S4T1, la care se va pune în discuție excepția necompetenței materiale.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:

P. acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ la data de 03.03.2014, revizuenta .>prin administrator special Asociația Pentru Salvarea Patrimoniului M. SA, a formulat cerere de revizuire împotriva Sentinței civile nr. 2904/15.11.2011, pronunțată de Judecătoria Câmpina, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații ., O. de C. și Publicitate Imobiliară C., ., SC U. U. Rulmenți Bearings SRL B., ., . SRL și S. Județean al Arhivelor Naționale C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să se dispună anularea Sentinței nr. 2904/15.11.2011 pronunțată în dosarul nr._, obligarea Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară C. la radierea firmelor tabulare și a sarcinilor înscrise în CF ale imobilelor; intabularea dreptului de proprietate a societății M. SA în CF ale imobilelor; potrivit dispozițiilor civile ale Sentinței penale nr.232/30 martie 2006 a Judecătoriei Câmpina privind cărțile funciare noi, provenite din cărțile funciare vechi: CF nr.5022 Tg. S., în parte transcris în CF nr.6227 Tg. S.; CF nr.4901 Turia, în parte transcris în CF nr.5093 Turia și în CF nr.4912 Turia; CF nr.4984 Tg. S. și CF. nr.727 Săsăuși - Lunga, pentru motivele ce urmează a le învedera.

În motivarea cererii, revizuenta a învederat faptul că sentința atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a dispoziții civile ale Sentinței penale nr.232/30 martie 2006, pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosarul penal nr._, definitivă prin Decizia nr.316/29 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești.

Totodată, revizuenta a susținut că încalcă și autoritatea de lucru judecat a Deciziilor nr.182/R/13 mai 2008 și nr.137/R/01 aprilie 2008 ale Tribunalului C., cât și nr.726/22 martie 2010 și nr.8426/23 octombrie 2012 ale Curții de Apel Cluj, care stabilesc cu autoritate de lucru judecat calitatea Asociației pentru Salvarea Patrimoniului M. SA, de administrator și reprezentant legai al intereselor patrimoniale ale societății M. SA și ale acționarilor acesteia, în orice domeniu.

Mai mult, revizuenta a precizat că în procedura insolvenței, acționarii sunt lipsiți de capacitatea de exercițiu a drepturilor privind bunurile societății, interesele lor nu au fost apărate de administratorul și lichidatorul judiciar,.

De asemenea, revizuenta a susținut că rezultă din textul sentințelor atacate, că administratorul/lichidatorul nu a reacționat la acțiunile introduse de societatea M. SA prin administrator special Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M. SA, acestea fiind,în opinia sa, „fraudulos” anulate pe excepția calității de reprezentant sau a netimbrării.

În acest sens, revizuenta a menționat că prin închiderea procedurii cu radierea societății, acționarii dobândesc capacitate de exercițiu a drepturilor civile, procedurale și materiale asupra bunurilor și drepturilor societății.

Astfel, revizuenta a arătat că Sentința nr.232/30 martie 2006, constată săvârșirea infracțiunii de înstrăinare frauduloasă a imobilelor societății de către infractori, cu acte lovite de nulitate absolută (autentificate de BNP P. I. sub nr.382/20.03.2000, nr.451/31.03.2000, nr.609/24.04.2000, nr. 816/02.06.2000, nr.817/02.06.2000, nr.818/02.06.2000 și nr.293/februarie 2002) și dispune restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, în sensul "reîntoarcerii în patrimoniul societății M. SA a tuturor activelor fraudulos înstrăinate".

Mai mult, revizuenta a susținut că, prin adresa nr.396/_ din 03 august 2010, instanța de executare trimite sentința Oficiului de C. C. pentru operarea cărților funciare.

De asemenea, revizuenta a precizat că rezoluțiunea finală a tuturor fraudelor săvârșite împotriva patrimoniului societății și împotriva intereselor bugetelor publice și ale asigurărilor, constă în asigurarea judiciară a bunurilor pe numele firmelor grupărilor infracționale interpuse pentru a da pe numele infractorului interpus bani publici.

Pentru motivele mai sus arătate, revizuenta a solicitat să se dispună anularea Sentinței nr.2904/15.11.2011 pronunțată de Judecătoria Câmpina, obligarea Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară C. la radierea firmelor tabulare și a sarcinilor înscrise în CF ale imobilelor, intabularea dreptului de proprietate a societății M. SA în CF ale imobilelor (imobilele rămân pe numele M. SA până la soluționarea destinației conform hotărârii AGEA din11 august 2006), potrivit dispozițiilor civile ale sentinței penale nr.232/30 martie 2006 a Judecătoriei Câmpina, privind cărțile funciare noi provenite din cărțile funciare vechi: CF nr.5022 Tg. S., în parte transcris în CF nr.6227 Tg. S.; CF nr.4901 Turia, în parte transcris în CF nr.5093 Turia și în CF nr.4912 Turia; CF nr.4984 Tg. S. și CF. nr.727 Săsăuși-Lunga, dreptul de proprietate a societății M. SA fiind definitiv stabilit cu autoritate de lucru judecat.

În probațiune, revizuenta a invocat sentința penală, sentința atacată, sentințe, decizii și înscrisuri la care a făcut referire, precizând totodată că solicită atașarea în copii certificate a dosarului de fond al Judecătoriei Tg. S..

În drept, revizuenta a invocat prevederile art. 509 alin. (1) pct. 7 teza finală raportat la pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă (similare cu prevederile art. 322 pct. 6 teza finală raportat la pct. 7 din vechiul cod).

Intimata . (U. U. Rulmenți Bearings SRL) a formulat întâmpinare la cererea formulată de revizuenta Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M. SA, solicitând ca, prin hotărârea pe care instanța o va pronunța, să se respingă acțiunea reclamantei ca vădit nefondată, netemeinică și nelegală.

Ceilalți intimați ce au avut calitatea de părți în dosarul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, legal citați, nu au formulat întâmpinări și nici nu s-au prezentat în fața instanței la termenul de judecată.

Din oficiu, instanța a dispus atașarea dosarului nr._ al Judecătoriei Câmpina, în care s-a pronunțat hotărârea atacată cu revizuire.

La termenul de judecată din 13.03.2014, în baza art. 3 și 6 din Legea nr. 76/2012, respectiv art. 25 din noul cod de procedură civilă, tribunalul a constatat că prezenta cerere de revizuire este supusă și trebuie soluționată conform prevederilor vechiului cod de procedură civilă, revizuirea fiind întemeiată pe disp. art. 322 pct. 6 teza finală raportat la art. 322 pct. 7 din vechiul Cod de procedură civilă.

În aceeași ședință publică, din oficiu, tribunalul a invocat excepția tardivității cererii de revizuire, pe care a pus-o în discuția părților.

Examinând această excepție, cu referire la cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că, potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 Cod procedură civilă, termenul de revizuire este de o lună și curge de la comunicarea hotărârilor definitive, iar, când hotărârile au fost date de instanța de recurs, după evocarea fondului, de la pronunțare.

Practic, revizuentei S.C. M. S.A., prin Asociația pentru Salvarea Patrimoniului S.C. M. S.A., i-a fost comunicată sentința civilă nr. 2904/15.11.2011 a Judecătoriei Câmpina la data de 30.12.2011, potrivit dovezii de comunicare aflate în dosarul nr._ al respectivei instanțe, hotărârea pronunțată dobândind caracter irevocabil prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 685/09.05.2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, Secția I – a Civilă. Revizuenta pretinde că sentința civilă nr. 2904/15.11.2011 încalcă autoritatea de lucru judecat a dispozițiilor civile cuprinse în sentința penală nr. 232/30.03.2006 dată de Judecătoria Câmpina, definitivă prin decizia nr. 316/29.03.2010 a Curții de Apel Ploiești.

Dând eficiență prevederilor art. 324 alin. (1) pct. 1 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă, dedusă spre soluționare, putea fi promovată cel mai târziu până la data de 09.06.2012.

Termenul pentru exercitarea cererii de revizuire are natura juridică a unui termen de decădere a cărei nerespectare atrage, conform art. 103 Cod procedură civilă, sancțiunea decăderii, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința sa. În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.

Tribunalul a precizat că nu poate lua în considerare susținerea revizuentei, în sensul că este în termenul de formulare a cererii de revizuire ca urmare a soluționării dosarului de insolvență deschis împotriva debitoarei S.C. M. S.A., în cadrul căruia s-a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C., prin sentința civilă nr. 347/2013 a Tribunalului Specializat Cluj, irevocabilă prin decizia nr. 8102/03.09.2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II – a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.

În primul rând, a precizat prima instanță, încetarea existenței S.C. M. S.A., ca subiect de drept colectiv, nu este de natură a produce vreo influență în ceea ce privește modalitatea de soluționare a cererii înregistrate sub nr._ la Judecătoria Câmpina, deoarece efectele sentinței civile nr. 347/2013 a Tribunalului Specializat Cluj, irevocabilă prin decizia nr. 8102/03.09.2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II – a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, se produc doar pentru viitor, fără a retroactiva și fără a avea semnificația dobândirii de către Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M. S.A. a calității de reprezentant al debitoarei la data promovării litigiului în care s-a pronunțat hotărârea supusă revizuirii.

În al doilea rând, tribunalul a observat că oricum revizuenta nu a sesizat instanța în termen de 15 zile de la pronunțarea deciziei nr. 8102/03.09.2013, invocată ca reprezentând cauza încetării împiedicării în promovarea prezentului demers.

Față de toate aceste considerente, în baza art. 137 cu aplicarea art. 324 alin. (1) pct. 1, art. 101 și art. 103 Cod procedură civilă, tribunalul a admis excepția tardivității cererii de revizuire întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă, invocată din oficiu, și a respins această cerere ca fiind tardivă.

Referitor la cererea de revizuire, întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 6 Cod procedură civilă, reținând imposibilitatea prorogării legale a competenței, întrucât nu sunt incidente prevederile art. 17 Cod procedură civilă, tribunalul, în baza art. 323 alin (1) Cod procedură civilă, a dispus disjungerea acestei cereri, înaintarea la C. Registratură pentru formarea unui dosar separat cu termen la 10.04.2014, S4T1, dată la care se va pune în discuție excepția necompetenței materiale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs revizuenta .>prin administrator special Asociația Pentru Salvarea Patrimoniului M. SA, solicitând, în esență, anularea sentinței și rejudecarea cauzei, apreciind că tribunalul a dispus în mod nelegal atât disjungerea cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 6 Cod procedură civilă, cât și admiterea excepției de tardivitate a cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă, invocată din oficiu.

Judecata recursului a fost suspendată la data de 14.10.2014, în baza dispozițiilor art. 1551 din vechiul Cod de procedură civilă, dat fiind că recurenta-revizuentă . S. nu și-a îndeplinit obligația de a depune la dosar exemplare suficiente ale cererii de recurs pentru a fi comunicate intimaților, obligație stabilită în sarcina sa prin încheierea de ședință din data de 16 septembrie 2014.

Intimatul S. Județean al Arhivelor Naționale C. a depus la dosar cererea înregistrată sub nr. 915/19.01.2016, în cuprinsul căreia a invocat excepția perimării cererii de recurs, conform art. 248-254 Cod proc. Civilă, aceeași parte solicitând în mod expres judecata în lipsă a cauzei, prin cererea depusă la fila 54 dosar, înregistrată sub nr. 2238/5.02.2016, iar intimata . Târgu S. a depus la dosar cererea înregistrată sub nr. 3040/16.02.2016, prin care a solicitat admiterea excepției de perimare a cauzei.

La termenul de judecată din data de 17.02.2016, Curtea a dispus repunerea pe rol a cauzei și reținând că S. Județean al Arhivelor Naționale C. a solicitat judecata în lipsă, a rămas în pronunțare asupra excepției de perimare a cererii de recurs invocată de acest intimat .

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:

Conform art.248 alin.1 Cod proc. civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

P. urmare, perimarea este o sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții la cererea făcută, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.

În speță, la data de 14.10.2014, judecata recursului a fost suspendată potrivit art. 1551 din vechiul Cod de procedură civilă, iar repunerea pe rol a cauzei s-a dispus din oficiu de către instanță la data de 17 februarie 2016.

În aceste condiții, având în vedere că recurenta nu s-a conformat obligațiilor stabilite și dosarul a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de un an, în conformitate cu argumentele expuse anterior, în baza art. 248 alin.1 Cod procedură civilă și art. 252 Cod procedură civilă, Curtea va admite excepția perimării cererii de recurs invocată de către intimatul S. Județean al Arhivelor Naționale C. și va constata perimată cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția perimării cererii de recurs, invocată de intimatul S. Județean al Arhivelor Naționale C..

Constată perimată cererea de recurs formulată de revizuenta .>prin administrator special Asociația Pentru Salvarea Patrimoniului M. SA, cu sediul în Târgu S., ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 784/13 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații ., cu sediul în Târgu S., .. 16, județul C., O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ C., cu sediul în S. G., ., nr. 3, județul C., ., cu sediul în Târgu S., ., județul C., . BEARINGS SRL B., cu sediul în B., .. 96, județul B., ., cu sediul în Târgu S., .. 18, județul C., . SRL, cu sediul în S. G., .. 4, ., ., și S. JUDEȚEAN AL ARHIVELOR NAȚIONALE C., cu sediul în S. G., ., nr. 10, județul C..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 17 februarie 2016.

Președinte,Judecători,

E. S. V.-I. S. A.-C. B.

Grefier,

C. C.

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120/2006

Red.CC

2 ex/19.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 55/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI