Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 191/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 191/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 02-02-2016 în dosarul nr. 191/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ /2015
DECIZIA nr. 191
Ședința publică din data de 2 februarie 2016
Președinte – V. G.
Judecător – E. S.
Grefier - A. F.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror A. E. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantul T. S. O., cu domiciliul ales la cabinet avocatură Cenuță A. – Iași, Șoseaua Națională, nr.49, ., ., județ Iași, împotriva sentinței civile nr.533 din 2.03.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R. – prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 26 ianuarie 2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea la data de 2 februarie 2016, dând următoarea decizie:
C u r t e a
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamantul T. S.-O. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul politic al condamnării în colonii de muncă timp de 60 de luni începând cu data de 16.VIII.1952, și a măsurii administrative dispuse împotriva bunicului său, T. T./T., fiul lui N. și M., născut la data de 11 februarie 1901 în Municipiul P., cu ultimul domiciliu în Municipiul P., ..45, precum și a bunicii sale, T. O., fiica lui G. și R.. De asemenea, solicită obligarea pârâtului la plata de despăgubiri materiale, constând în retrocedarea în natură a imobilului situat în .. 45, compus din construcție și anexe și din suprafața de 348 mp. curte, care există în natură, având în vedere în 1950 a fost pus în aplicare Decretul nr.92 prin care au trecut „în proprietatea statului ca bunuri ale întregului popor, fără nicio despăgubire și libere de orice sarcini sau drepturi reale de orice fel.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în fapt, în vara anului 1952 bunicul său a fost reținut politic și trimis la Poarta Albă, iar la data de 16.VIII.1952, a fost condamnat politic la pedeapsa constând în muncă în colonii, fiind astfel strămutat din locuința sa din Municipiul P., unde, datorită represiunilor și tratamentelor barbare și inumane la care a fost supus, în același an a și decedat.
Toate acestea, motivate de faptul că era director al Școlii Elementare Fântânele pe care el însuși o fondase pe propria sa proprietate, soția sa, T. O. fiind și ea învățătoare la această școală.
A menționat faptul că bunicul său făcea parte din Partidul Național Țărănesc, aripa I. M., în 1928 a devenit membru în Consiliul Județean PNT M., Baia, era prieten cu fostul membru în Consiliul Județean, iar în 1933 a trecut la PNȚ Dr. L. unde președinte al acestei organizații politice era I. H. cu care era și prieten.
Totodată, reclamantul a precizat că ulterior a mai în refugiu, după care a devenit primar al orașului P., fiind finul moșierului S., după care, deși intrase în rândul Partidului Comunist R., a fost îndepărtat din funcție, pentru că făcuse parte din rândul partidelor istorice, așa cum rezultă în mod expres și din fișa personală întocmită de organele securității P..
Pentru toate aceste motive, deși cum recunosc chiar organele securității, nu era cunoscut ca unul care are manifestări ostile regimului comunist din cauză că era prudent, aceștia au prezumat totuși ostilitatea sa și l-au condamnat practic la moarte, întrucât în anul 1953 a și decedat în timpul muncii în colonie.
De asemenea, reclamantul mai precizează că înainte de condamnare, respectiv la data de 28 martie 1950, a fost expropriat de o parte din casă, în baza adresei nr.1426 din 28 martie 1950, iar cu prilejul strămutării și condamnării i s-a luat și restul locuinței în care domicilia, soția acestuia fiind nevoită să părăsească și ea localitatea întrucât nu mai avea unde locui și a fost și ea spusă represiunii.
Deși s-a menționat faptul că T. T. a fost arestat în vara anului 1952, a început în realitatea internarea în coloniile de muncă la data de 16.11.1952, așa cum rezultă din matricola acestuia, timp de câteva luni a fost arestat și supus la represiuni, maltratări și chinuri inumane.
Odată cu reținerea numitului T. T., reclamantul a mai arătat că a fost strămutată din locuința acestora din ..45, soția sa T. O. care a fost nevoită să plece în orașul B..
După 1990 în vechea locuință, devenită ulterior școală generală în cartierul Fântânele, funcționa o grădiniță.
Întrucât acest imobil nu este demolat, reclamantul a apreciat că se impune, în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 221/2009, restituirea în natură, având în vedere faptul că deși a formulat o notificare în baza Legii nr. 10/2001, aceasta i-a fost respinsă.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - DGRFP Ploiești a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Astfel, acțiunea pendinte judecății a fost promovată de reclamant sub imperiul Legii nr.221/2009, act normativ care instituie o procedura speciala, în baza căreia instanțele judecătorești sunt abilitate sa constate caracterul politic al condamnărilor care îndeplinesc cerințele reglementate de art.1 alin. 2 sau al masurilor administrative prevăzute de art.3 ori asimilate acestora conform art. 4.
Faptul ca autorii reclamantului ar fi suferit măsuri administrative în timpul regimului comunist pe care instanța le-ar putea aprecia cu caracter politic, nu înseamnă că se impune în mod automat constatarea caracterului politic al acestora. O asemenea constatare nu este posibilă în lipsa unor norme legale constituționale care să instituie în favoarea persoanelor condamnate politic sau moștenitorilor acestora dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii pentru prejudiciul moral suferit constând în instituirea unei obligații privind plata unor daune morale în sarcina statului.
Având în vedere că prin deciziile nr.1354/20.10.2010, nr. 1358/21.10.2010 ale Curții Constituționale au fost admise excepțiile de neconstituționalitate și au fost declarate neconstituționale disp. art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009, modificată și completată, art. 1 pct.1, art. II din OUG nr. 221/2009, soluția legala ar fi fost respingerea acțiunii în totalitate.
Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii prin decizia nr.12/19.09.2011 și a stabilit ca urmare deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial, decizia fiind obligatorie, potrivit art. 330 ind.7 alin. 4 Cod pr.civilă.
Referitor la capătul de cerere privind retrocedarea în natura a imobilului situat în P., ..45 s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune raportat la prevederile art.5 alin.(1) din Legea nr.221/2009.
Potrivit acestor prevederi legale, pârâtul arată că reclamantul avea posibilitatea de a solicita despăgubiri în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a Legii nr.229/2009, acesta fiind un termen de prescripție.
Astfel, având în vedere ca acțiunea reclamantului a fost introdusă cu mult peste termenul de 3 ani, prevăzut de art.5 alin.(1) din Legea nr.201/2009, s-a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune și în consecință respingerea acțiunii ca prescrisă.
În situația în care instanța va trece peste excepția prescrierii dreptului material la acțiune, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere privind retrocedarea în natură, întrucât potrivit prevederilor art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009, orice persoana care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al III-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzută la art.4 alin.4, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001 și ale Legii nr. 247/2005.
Astfel, având în vedere aceste prevederi legale, s-a apreciat că solicitarea reclamantului de restituire în natura a imobilului nu poate fi primită, întrucât Legea nr.221/2009 reglementează doar posibilitatea de a obține despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate nu și restituirea în natura a acestor bunuri.
In concluzie, pârâtul a solicitat respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării în colonii de muncă și a măsurii administrative dispusă împotriva autorilor reclamantului și respingerea în principal ca prescris capătul de cerere privind restituirea în natura a imobilului, iar în subsidiar respingerea ca inadmisibil.
La data de 13.03.2014 reclamantul T. S.-O. a formulat cerere de extindere a prejudiciului suferit ca urmare a arestării nelegale și abuzive a bunicului său și a măsurilor administrative dispuse asupra sa și a soției sale, în sensul restituirii în natură a suprafeței de teren de 1,278 ha teren moștenit de la mama sa T. M. pe raza municipiului P. cu următoarele categorii de folosință: arabil suprafața de 2685 m.p; fânețe naturale suprafața de 5371 m.p; pășuni suprafața de 2506 m.p; curți suprafața de 715 mp.
În cazul în care instanța de judecată nu va fi de acord cu atribuirea în natură a terenului, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în cuantum de 96.215,68 lei, această sumă rezultând din calculul efectuat conform valorii expertizei notarilor publici pe 2014, după cum urmează: suma de 21.867,2 euro care a fost transformată în lei prin transformarea valutară a unui euro la 4,4 lei, formată din 14.456 euro terenul de 716 mp. categoria curți situat în zona A (16 euro/mp.) plus suma de 2.685 euro la (euro/mp. teren arabil) plus 3.222,6 euro pentru suprafața de 5371 mp. fânețe (la 0,60 euro/mp.) plus suma de 1.503,6 euro, reprezentând suprafața de 2506 mp. pășuni la (0,6 euro/mp).
Casa pe care a construit-o bunicul său a fost construită pe suprafața de 716 mp. curți.
Referitor la casa ce face obiectul prezentei cauze, formată din 4 camere, hol și bucătărie, construită din cărămidă, acoperită cu tablă, menționăm că solicităm restituirea contravalorii acesteia în cuantum de 300.000 lei, întrucât aceasta a fost demolată de către Primăria Municipiului P. în perioada 25.02._14, deși reclamantul a solicitat acesteia să nu o demoleze, iar Primăria P. i-a comunicat, prin adresa nr._ din 01 august 2007, că aceasta nu este propusă pentru demolare. În total valoarea despăgubirilor ar fi de 396.215,68 lei.
Reclamantul a mai menționat faptul că bunicul său, în calitate de director al școlii generale, iar soția sa învățător, a fondat și construit atât școala generală, cât și fântâna de lângă școală.
Tot la aceeași dată, reclamantul a formulat și răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat admiterea cererii, după ce se va constata că sunt întrunite condițiile art.1, art.3 și art.4 din Legea nr.221/2009 actualizată.
În cazul în care instanța nu va fi de acord cu atribuirea în natură, reclamantul a solicitat restituirea contravalorii imobilelor, teren și construcție în cuantum de 396.215,68 lei astfel cum a fost calculată prin cererea de extindere a prejudiciului.
Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr.533 din 2.03.2015, a respins ca neîntemeiate excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și inadmisibilității invocate de pârâtă și pe fond a respins acțiunea precizată ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune referitor la capătul de cerere privind retrocedarea în natură a imobilului situat în P., .. 45, raportat la prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 că este neîntemeiată, întrucât acest capăt de cerere este accesoriu cererii principale prin care s-a solicitat să se constate caracterul politic al condamnării în colonii de muncă timp de 60 de luni, începând cu data de 16.VIII.1952 și a măsurii administrative dispuse împotriva bunicului reclamantului T. T./T., precum și a bunicii sale T. O., cerere imprescriptibilă potrivit prevederilor art. 4 alin. 4 din Legea nr. 221/2009. Potrivit principiului accesoriul urmează principalul, instanța a apreciat raportat la conținutul cererii de chemare în judecată prin care s-au formulat cele două capete de cerere și nu capătul de cerere privind retrocedarea în natură că dreptul material la acțiune nu s-a prescris.
Cu privire la excepția inadmisibilității capătului de cerere privind retrocedarea în natura a imobilului, instanța de fond a reținut că susținerile pârâtului formulate în sprijinul excepției invocate privesc practic netemeinicia cererii din perspectiva temeiului de drept invocat, respectiv art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009, netemeinicie care nu poate fi constatată decât analizând în fond pretenția dedusă judecății și nu pe cale de excepție.
Pe fond, raportat la primul capăt de cerere instanța a reținut că prin deciziile nr. 1354 din 20 octombrie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct.1 și art.II din OUG nr.62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente și nr.1358/21.10.2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin.(1) lit. a) teza întâi din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, au fost declarate neconstituționale disp.art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009, modificată și completata, art. 1 pct.1, art. II din OUG nr. 221/2009.
Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.12/19.09.2011 pronunțată în dosarul nr. 14/2011, a stabilit că urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial, decizia fiind obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 Cod pr.civlă.
Totodată, tribunalul a reținut că reclamantul a solicitat să se constate caracterul politic al condamnării în colonii de muncă timp de 60 de luni, începând cu data de 16.VIII.1952 și a măsurii administrative dispuse împotriva bunicului său T. T./T., precum și a bunicii sale T. O., fără însă a face dovada îndeplinirii condițiilor impuse de aceste dispoziții legale.
Astfel, potrivit prevederilor art.1 ”constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945”, iar potrivit art.3 ”constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forța a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare”.
Or, prin probatoriul administrat nu s-a făcut dovada condamnării autorilor reclamantului, nefiind identificată nicio hotărâre judecătoreasca definitivă, deși instanța în virtutea rolului activ a făcut demersuri la instituțiile abilitate să furnizeze aceste relații.
Pe cale de consecință, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată față de considerentele sus-arătate.
Cu privire la cel de al doilea capăt de cerere, astfel cum a fost precizat, tribunalul a reținut că este neîntemeiat, pe de o parte din perspectiva respingerii capătului de cerere principal și, pe de altă parte, față de temeiul de drept invocat, care prevede posibilitatea acordării de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001.
Ca atare, s-a apreciat neîntemeiată solicitarea reclamantului de retrocedare în natură (devreme ce dispoziția legală invocată ca temei al cererii nu prevede o astfel de posibilitate) atât a imobilului situat în ..45 (imobil care nici nu mai există) cât și a terenului de 1,278 ha situat pe raza municipiului P..
Nici cererea subsidiară formulată prin răspunsul la întâmpinare nu a fost primită, nefiind făcută dovada confiscării prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative potrivit prevederilor art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009 a bunurilor a căror contravaloare s-a solicitat.
Pentru toate considerentele arătate instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea precizată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul T. S. O..
Susține apelantul că prin soluția pronunțată, Tribunalul Prahova i-a încălcat dreptul fundamental la un proces echitabil drept fundamental prevăzut de art.6 din Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, dreptul de proprietate, drept fundamental prevăzut de art.1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale de la Paris din 20.111.1952, precum și dreptul la egalitate, drepturi garantate și de către S. R. prin ratificarea Convenției Europene în baza Legii nr.30/1994 și incluse în art. 16, art.21, art.44 din Constituție și în art.6 din C. proc. civ.
De asemenea, prin sentință, instanța l-a discriminat în raport cu ceilalți cetățeni ai României care se bucură de dreptul egal de reconstituire a proprietății private asupra terenurilor preluate de către stat, nesocotind dispozițiile art.14 din Convenție și art.16 din Constituția României.
Arată că argumentele pe care se bazează soluția de respingere a acțiunii se referă la dispozițiile art.5 alin.(1) lit.a) din Legea nr.221/2009, republicată, dispoziții legale care nu sunt incidente în cauza de față dar care nici nu au fost invocate prin cererea de chemare în judecată, temeiul de drept fiind dispozițiile art.3, art.4 alin.(2), (3) și (4), art.5 alin.(l) lit. b) din Legea nr. 221/2009, republicată și nu dispozițiile art.5 alin.(l) lit.a) așa cum a motivat instanța de judecată.
În acest sens, au fost invocate cele trei decizii ale Curții de Casație și Justiție, respectiv decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 referitoare la excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art.I pct.1 și art.II din OUG nr.62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente; decizia nr.1358/2010 și decizia 1360/2010 privind condamnările cu caracter politic.
Tot pe acest temei, instanța a citat în considerente dispozițiile art.1 alin.(l) și (3) din Legea nr. 221/2009 și a reținut că nu s-a făcut dovada condamnării autorilor reclamantului, nefiind identificată nicio hotărâre judecătorească definitivă, cu toate că instanța a făcut demersuri la autoritățile abilitate.
Aceste argumente sunt în afara obiectului cererii de chemare în judecată, întrucât se fondează pe un temei de drept care nu constituie temeiul de drept al acțiunii cu care a fost învestit tribunalul.
Este adevărat faptul că reclamantul a solicitat în principal restituirea în natură a celor două bunuri de care au fost deposedați cei doi autori și într-adevăr, nu există temei legal pentru restituirea în natură, dispozițiile art.5 alin.(1) lit.b) care constituie unul dintre temeiurile de drept ale acțiunii, prevede că despăgubirile se acordă prin echivalent valoric al bunurilor confiscate, însă reclamantul a solicitat în subsidiar și obligarea la contravaloarea bunurilor de care autorii săi au fost deposedați și care nu au fost restituite prin Legea nr.10/2001, cerere pe care instanța a lăsat-o practic nesoluționată, neefectuând cercetarea judecătorească și cu privire la această cerere.
In concluzie, apelantul consideră că se impune admiterea apelului și anularea sentinței ca netemeinică și nelegală, cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad, cu mențiunea de a se ține cont de dezlegare problemelor de drept și a administrării probelor solicitate și respinse la fondul cauzei, pentru faptul că prima instanța a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, una dintre cereri nefiind analizată și prin aceea că nu a analizat cauza prin prisma dispozițiilor legale care au fost invocate ca motive de drept.
In cazul în care se va reține cauza spre rejudecare, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul este fondat, urmând a fi admis în limitele și pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul T. S. O. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, să se constate caracterul politic al condamnării în colonii de muncă timp de 60 de luni începând cu data de 16.VIII.1952, și a măsurii administrative dispuse împotriva bunicului său, T. T./T., fiul lui N. și M., născut la data de 11 februarie 1901 în Municipiul P., cu ultimul domiciliu în Municipiul P., ..45, precum și a bunicii sale, T. O., fiica lui G. și R., precum și obligarea pârâtului la plata de despăgubiri materiale, constând în retrocedarea în natură a imobilului situat în .. 45, compus din construcție și anexe și din suprafața de 348 mp.
La data de 13.03.2014, reclamantul T. S.-O. a formulat o cerere de extindere a prejudiciului suferit ca urmare a arestării nelegale și abuzive a bunicului său și a măsurilor administrative dispuse asupra sa și a soției sale, în sensul restituirii în natură a suprafeței de teren de 1,278 ha teren moștenit de la mama sa T. M. pe raza municipiului P. cu următoarele categorii de folosință: arabil suprafața de 2685 m.p; fânețe naturale suprafața de 5371 m.p; pășuni suprafața de 2506 m.p; curți suprafața de 715 mp.
A arătat reclamantul și faptul că solicită în subsidiar obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în cuantum de 96.215,68 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor menționate anterior.
Prin sentința apelată, instanța de fond a respins acțiunea precizată ca neîntemeiată, reținând că reclamantul nu a făcut dovada condamnării politice a autorului său printr-o hotărâre judecătorească de condamnare, respectiv a confiscării bunurilor acestuia ca efect al unei condamnări politice sau a unei măsuri administrative.
Curtea constată că reclamantul a solicitat prin cererea introductivă să se constate că autorul său T. T. a făcut obiectul unei condamnări politice sau al unei măsuri administrative, întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile art.1, art. 3, art. 4 și art.5 alin.1 lit.b din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Or, instanța de fond nu a analizat dacă autorul reclamantului a făcut obiectul unei măsuri administrative în condițiile art. 3 din Legea nr. 221/2009, limitând-se la a analiza existența unei condamnări politice în condițiile art.1 din Legea nr. 221/2009, în contextul în care reclamantul a înțeles să invoce ambele texte de lege.
Pe cale de consecință, în ceea ce privește capătul de cerere privind despăgubirea pentru imobilele pretins confiscate, instanța de fond nu a analizat și cererea reclamantului de despăgubire pentru bunurile ce au aparținut autorului său, respectiv pentru bunurile soției autorului său.
În consecință, Curtea constată că instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea precizată, fără a proceda, însă, la cercetarea fondului cauzei, din considerentele sentinței nerezultând dacă a fost analizată ipoteza luării unei măsuri administrative cu caracter politic împotriva autorului reclamantului, respectiv, cererea de despăgubiri astfel cum a fost precizată de reclamant.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin.3 din Codul de procedură civilă, constatând că prima instanță nu a cercetat fondul cauzei, iar apelantul a solicitat expres anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, Curtea va admite apelul, va anula sentința și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Prahova.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamantul T. S. O., cu domiciliul ales la cabinet avocatură Cenuță A. – Iași, Șoseaua Națională, nr.49, ., ., împotriva sentinței civile nr.533 din 2.03.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R. – prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5 și în consecință:
Anulează sentința și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 2 februarie 2016.
PreședinteJudecător
V. GheorgheElena S.
Grefier
A. F.
Operator de date cu caracter personal
nr.notificare 3120/2006
VG/FA
5 ex./25.02.2016
d.f. Trib. Prahova nr._
j.f. G. M.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 23/2016. Curtea de Apel... | Succesiune. Decizia nr. 24/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
