Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 618/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 618/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 618/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR.618

Ședința publică din data de 13 martie 2013

Președinte – V. D.

Judecători - M. G.

- C. P.

Grefier - A. M. B.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul B. V., domiciliat în orașul R., Bulevardul Republicii ., etaj 2, .- la familia M. M., împotriva deciziei civile nr. 517 din 2 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-pârât B. V. (fiul lui P. și al lui E., născut la 5 martie 1962) – deținut în Penitenciarul Iași și intimații - intervenienți U. I., U. L., ambii domiciliați în orașul R., FDT Crizantemelor ., județ N..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-reclamant B. V. prin procurator V. M. M., astfel cum rezultă din procura autentificată sub nr. 1847/2993 din 26.02.2013, lipsind intimatul-pârât B. V. și intimații-intervenienți U. I. și U. L..

Procedura îndeplinită.

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și nu este timbrat.

Procurator V. M. M. pentru recurentul-reclamant depune în fața instanței taxa judiciară de timbru în cuantum de 1430 lei astfel cum rezultă din chitanța . nr._/13.03.2013 și timbre judiciare în valoare de 6 lei, care au fost anulate și atașate la dosar. Totodată, arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea ia act că cererea de recurs este timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 1430 lei și timbre judiciare în valoare de 6 lei, precum și faptul că prin a doua cerere de recurs depusă, s-a complinit lipsa semnăturii recurentului-reclamant, și față de actele și lucrările dosarului, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul recurentului-reclamant prin procurator.

Procurator V. M. M. având cuvântul pentru recurentul-reclamant B. V., solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Susține recurentul-reclamantă că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut prin cererea de apel, în sensul că a admis cererea de precizare a acțiunii de reziliere a contractului, acest capăt de cerere fiind respins de instanța de fond ca tardiv formulat.

Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat prin cele două cereri depuse la dosar. Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

CURTEA :

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei R. la nr._ reclamantul B. V. a chemat în judecată pe pârâtul B. V. solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, să se constate perfectată vânzarea –cumpărarea imobilului casă de locuit, situat în mun. R., .. 96, județul N. compus din trei camere, două holuri, două băi, bucătărie și alte dependințe cu suprafața locuibilă de 52,44 m.p., să se dispună instituirea unui sechestru asigurator pentru suma de_ euro asupra imobilului sus menționat, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a convenit cu pârâtul cumpărarea imobilului proprietatea acestuia, sens în care s-au prezentat la BNP A. N. și au încheiat un antecontract de vânzare – cumpărare cu nr. 65/7.01.2010 conform căruia, pârâtul în schimbul sumei de_ euro urma să înstrăineze imobilul descris mai sus, astfel că la data de 7.01.2010 i-a achitat un avans de_ euro diferența de până la_ euro urma să fie achitată până la sfârșitul lunii februarie 2010 când au hotărât definitivarea încheierii contractului de vânzare – cumpărare în formă autentică.

A mai arătat reclamantul că, pârâtul nu l-a contactat până la împlinirea termenului prevăzut în contract, motiv pentru care l-a notificat prin intermediul B. M. I., să se prezinte la data de 30.04.2009 orele 9,00 la BNP A. N. pentru încheierea contractului de vânzare – cumpărare în formă autentică, dată la care însă pârâtul a refuzat să se prezinte la biroul notarului public, astfel cum a reieșit din procesul-verbal încheiat de executorul judecătoresc și din încheierea de certificare nr. 2047/30.04.2010 a BNP A. N..

La data de 9.09.2010 reclamantul B. V. a depus o precizare la acțiune solicitând ca instanța să se pronunțe asupra instituirii unui sechestru judiciar și nu asigurator cum din eroare a menționat inițial pentru suma de 50.000 euro asupra imobilului casă de locuit ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare – cumpărare încheiat cu pârâtul, motivând că a consemnat la dispoziția instanței suma de încă_ euro, reprezentând diferența de preț pentru plata imobilului în litigiu.

Prin încheierea din data de 23.09.2010, Judecătoria R. a respins cererea de instituire a sechestrului judiciar reținând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 497 – 498 C.pr.civ.

La data de 21.10.2010, numiții U. I. și U. L., au formulat cerere de intervenție voluntară principală prin care au solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantul B. V., arătând că în prezent sunt proprietarii de drept ai imobilului în litigiu, imobil pe care l-au adjudecat prin actul de adjudecare nr.235/2009/20.09.2010 și chiar dacă reclamantul a fost de bună credință, acesta nu-și poate invoca propria culpă constând în faptul că nu a depus nici o diligență pentru a afla care este situația juridică a imobilului, dacă este afectat de vreo sarcină și astfel, dacă poate face obiectul unui contract de vânzare – cumpărare mai ales că, din certificatul de sarcini rezultau sarcinile care grevau acest bun, în special somația imobiliară înscrisă la data de 6.10.2009 în favoarea numitei B. G., ceea ce a dat naștere unei interdicții de vânzare, caz în care promisiunea de vânzare nu putea fi făcută în mod valid.

La data de 25.11.2010, reclamantul B. V. a depus o nouă precizare la acțiune, în sensul că, în cazul în care vor fi respinse primele două capete de cerere, să se dispună rezilierea antecontractului de vânzare – cumpărare nr. 65/7.01.2010 încheiat la BNP A. N. cu consecința obligării pârâtului B. V., la restituirea către reclamant a sumei totale de_ euro, motivând că formularea acestei precizări se datorează faptului că imobilul în litigiu, a fost înstrăinat intervenienților prin vânzarea la licitație de către executorul judecătoresc, deși acesta era în cunoștință de existența antecontractului și a prezentului litigiu încă din data de 18.09.2009, precum și de formularea împotriva aceluiași pârât a unei plângeri penale pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații și înșelăciune.

După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 3936/23.12.2010, Judecătoria R. a admis cererea de intervenție principală formulată de intervenienții U. I. și U. L., a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă în constatarea vânzării – cumpărării și a respins ca tardiv formulat, capătul de cerere privind rezilierea antecontractului de vânzare – cumpărare.

A susținut instanța de fond că, potrivit disp. art. 497, 498 C.pr.civ., după notarea somației imobiliare nu mai pot fi efectuate acte de dispoziție asupra imobilului urmărit, interdicție care este absolută, buna credință a promitentului dobânditor, neavând relevanță, situație în care promisiunea de vânzare – cumpărare nu putea fi efectuată în mod valid, caz în care antecontractul de vânzare – cumpărare este lovit de nulitate, fiind încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale, caz în care pretenția reclamantului de a se constata vânzarea – cumpărarea imobilului este neîntemeiată, urmând ca pe cale de consecință să fie admisă cererea de intervenție principală formulată de intervenienții U. I. și U. L..

A motivat prima instanță că, referitor la capătul de cerere privind rezilierea antecontractului de vânzare – cumpărare și care a fost formulat de către reclamant la data de 25.11.2010, este tardiv, fiind o cerere de modificare a acțiunii inițiale, astfel că în temeiul art. 132 și art. 134 C.pr.civ. cererea de modificare nu poate fi primită fără acordul celorlalte părți decât la prima zi de înfățișare, care este aceea în care părțile pot pune concluzii, capăt de cerere care însă în cauză a fost formulat după administrarea probelor.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul B. V., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, desființarea în totalitate a hotărârii atacate, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii principale, astfel cum a fost formulată și precizată ulterior cu respingerea cererii de intervenție, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea apelului, apelantul a arătat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că la data încheierii antecontractului de vânzare – cumpărare respectiv 7.01.2010 nu se puteau întâlni manifestările de voință ale vânzătorului și ale cumpărătorului în condițiile în care certificatul de sarcini eliberat de Oficiul de cadastru N. atestă anumite sarcini impuse imobilului ulterior încheierii antecontractului, obligația instituită în sarcina sa ca urmare a încheierii acestui act, fiind aceea de a achita suma de bani stabilită cu vânzătorul și nu de a nota antecontractul la cartea funciară, iar faptul că intimatul – pârât era deja debitor într-un dosar de executare silită nu reprezintă motiv de nulitate a antecontractului cât timp debitorul putea achita de bună voie suma de bani datorată creditoarei B. G., caz în care a existat manifestarea de voință a părților, în sensul de a se înstrăina bunul la prețul convenit la data încheierii antecontractului.

A precizat apelantul că, pentru acest imobil nu exista intabulare în cartea funciară, motiv pentru care nu a solicitat obținerea unui astfel de extras, caz în care nu i se poate imputa lui reaua – credință și frauda legii ce cad în sarcina vânzătorului, dar și a executorului judecătoresc care a ur5mat o procedură execuțional peste limitele legii.

A mai susținut apelantul că, executarea silită a titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 2784/13.12.2005 a Judecătoriei R., a fost încuviințată abia la data de 28.09.2010, iar prima publicație de vânzare întocmită în dosarul de executare nr. 235/2009 a fost emisă la data de 13.11.2009, imobilul în litigiu fiind vândut adjudecatarului intervenient U. I. la data de 20.09.2010 dată la care era notat și antecontractul de vânzare – cumpărare și la care se adusese la cunoștința executorului opoziția vânzării la licitație din partea sa, caz în care este lovită de nulitate întreaga executare silită ca și vânzarea la licitație, iar antecontractul de vânzare – cumpărare este perfect legal și valabil.

A mai arătat apelantul că, de altfel, acest litigiu se putea soluționa și pe cale amiabilă, astfel cum a solicitat prin precizarea la acțiune, în sensul de a se dispune rezilierea antecontractului cu revenirea la situația anterioară, astfel încât să nu fie prejudiciat în drepturile sale subiective prin lipsirea atât de imobilul cumpărat, cât și de suma stabilită ca preț, respectiv_ euro achitați pârâtului B. și_ euro consemnați la dispoziția Judecătoriei R..

Primindu-se dosarul la Tribunalul N., cauza a fost înregistrată la nr._ la data de 21.03.2011.

La data de 12.05.2011 intervenienții U. I. și U. L. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea ca fiind temeinică și legală sentința civilă nr. 3936/23.12.2010.

În motivarea întâmpinării, intimații – intervenienți au arătat că la data încheierea antecontractului de vânzare – cumpărare între reclamant și pârât, erau înscrise în cartea funciară a imobilului mai multe notări, inclusiv o somație imobiliară din data de 6.10.2009, imobil care a fost adjudecat de ei, fiind îndreptățiți să exercite asupra acestuia toate prerogativele dreptului de proprietate, iar somația notată anterior încheierii antecontractului în cartea funciară, dă naștere unei interdicții de vânzare, situație în care având în vedere că sunt proprietarii de drept ai imobilului, pretenția reclamantului de a se constata valabilitatea vânzării – cumpărării este neîntemeiată.

Prin încheierea nr. 6950/7.10.2011 pronunțată de ICCJ în dosarul nr._, s-a admis cererea de strămutare formulată de petentul B. V. cu privire la dosarul nr._ al Tribunalului N. și s-a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Prahova, cu păstrarea actelor de procedură astfel încât, prin încheierea din data de 27.10.2011 a Tribunalului N. a fost scoasă cauza de pe rolul Secției I Civilă a acestui tribunal și s-a înaintat dosarul spre competentă soluționare Tribunalului Prahova.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată la nr._, la data de 15.11.2011.

În cauză s-a administrat proba cu acte și interogatoriul intimatului – pârât B. V..

În urma probelor administrate, Tribunalul Prahova a pronunțat decizia civilă nr. 517 din 2 octombrie 2012, prin care a admis apelul declarat de apelantul reclamant B. V. și, în consecință, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a admis în parte acțiunea precizată și a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare – cumpărare nr. 65/07.01.2010 încheiat de BNP N. A. din R..

A repus părțile în situația anterioară, în sensul că a obligat pe pârât să restituie reclamantului suma de_ euro achitată de acesta cu titlu de avans cu ocazia încheierii antecontractului de vânzare – cumpărare.

A dispus restituirea de către Judecătoria R., reclamantului B. V., a sumei de_ euro consemnată de acesta pe seama și la dispoziția judecătoriei prin recipisa de consemnare nr._/1/02.09.2010.

A menținut restul dispozițiilor sentinței.

A obligat pe intimatul pârât B. V. să plătească apelantului – reclamant suma de 5792,30 lei cheltuieli de judecată fond și apel.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 2784/13.12.2005 a Judecătoriei R. s-a admis acțiunea formulată de numita B. G. împotriva pârâtului din prezenta cauză B. V., constatându-se că în perioada în care părțile au întreținut o relație de concubinaj, respectiv 1991 – 2003, au dobândit o casă de locuit, o magazie și un beci, valoarea totală a masei de partaj, fiind de_,80 lei părțile având fiecare o contribuție de jumătate la dobândirea acestor bunuri și a dispus ieșirea acestora din indiviziune, atribuind pârâtului bunurile în natură cu obligația acestuia de a achita numitei B. G., sultă în valoare de_,90 lei.

Prin decizia nr. 130/2006 a Tribunalului N., s-a admis apelul declarat de pârâtul B. V. împotriva sentinței civile sus – menționate care a fost schimbată, în sensul că s-a stabilit în favoarea pârâtului o cotă de 60%, iar în favoarea numitei B. G. o cotă de 40% la dobândirea proprietății comune pe cote părți, constând în casă și anexe, constatându-se astfel că pârâtului B. V. i se cuvin bunuri în valoare de_,48 lei, iar numitei B. bunuri în valoare de_,32 lei, sens în care a fost obligat pârâtul să achite fostei concubine sultă în sumă de_,32 lei în loc de_,90 lei, recursul declarat de numita B. G. împotriva acestei decizii fiind admis prin decizia nr. 233/2007 a Curții de Apel Bacău, în sensul că s-a modificat în tot decizia și s-a respins ca nefondat apelul promovat de pârâtul B. V., constatându-se totodată nul recursul declarat de același pârât.

Prin încheierea din data de 28.09.2009 a Judecătoriei R. s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2784/13.12.2005 a Judecătoriei R., irevocabilă prin decizia nr. 233/2007 a Curții de Apel Bacău, formându-se dosarul de executare nr. 235/2009 al B. P. S., dosar în care s-au întocmit mai multe acte de executare, inclusiv publicații de vânzare, iar conform actului de adjudecare imobiliară nr. 235/2009 din 20.09.2010, imobilul în litigiu a fost declarat adjudecat în favoarea adjudecatarului U. I. cu obligarea acestuia din urmă la plata de sultă către B. G., menționându-se că acest act de adjudecare reprezintă titlu de proprietate putând fi înscris în cartea funciară, iar pentru adjudecatar constituie titlu executoriu împotriva debitorului dacă imobilul se află în posesia acestuia din urmă, sau împotriva oricărei persoane care are în posesie sau deține în fapt, fără nici un titlu imobilul adjudecat.

Conform certificatului de sarcini nr. 8342/14.06.2010, cercetându-se opisele și registrul de somații și comandamente din cadrul BCPI R. cu privire la sarcinile ce ar greva imobilul reprezentând o locuință cu parter și etaj, situate în R. .. 96 pe numele B. V., s-a constatat că din anul 2000 și până în iunie 2010, imobilul a fost grevat de mai multe sarcini constând în notare litigiu – partaj bunuri comune, înregistrat la nr. 101/17.08.2005 în favoarea numitei B. G., notarea litigiului – punere sub sechestru judiciar înregistrat la nr. 121/31.07.2006, în favoarea numitei B. G. și notare somație – înregistrată la nr._/6.10.2009 în favoarea aceleiași persoane cu mențiunea că imobilul nu este înscris în cartea funciară.

Prin antecontractul de vânzare – cumpărare aut. la nr. 65/7.01.2010, pârâtul B. V. în calitate de promitent vânzător, a promis să vândă reclamantului B. V., în calitate de promitent cumpărător, imobilul în litigiu pentru prețul de_ euro, din care la data încheierii antecontractului s-a achitat vânzătorului avansul în sumă de_ euro, urmând ca restul de_ euro să fie achitat până la sfârșitul lunii februarie 2010 când se va perfecta contractul de vânzare – cumpărare la un birou notarial.

Prin notificarea nr. 23/27.04.2010 emisă de B. M. I., reclamantul B. V. a notificat pe pârâtul B. V. ca în ziua de vineri 30.04.2010 să se prezinte la BNP N. A. din R. în vederea încheierii în formă autentică a contractului de vânzare – cumpărare pentru imobilul situat în R., .. 96, județul N., dată la care pârâtul B. V. nu s-a prezentat, astfel cum rezultă din încheierea de certificare nr. 2047/30.04.2010 a BNP N. A..

Potrivit recipisei de consemnare nr._/1/2.09.2010, reclamantul a consemnat la dispoziția Judecătoriei R., suma de încă_ euro reprezentând diferența de preț pentru plata imobilului în litigiu.

Prin sentința penală nr. 256/31.05.2011, pârâtul B. V. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de trei ani pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, reținându-se că la încheierea antecontractului de vânzare – cumpărare încheiat cu reclamant B. V., nu i-a adus la cunoștința acestuia din urmă că imobilul era grevat de sarcini, în sensul că era pus sub sechestru judiciar în favoarea numitei B. G., urmărind să obțină pentru sine un folos material injust.

Potrivit răspunsurilor la interogatoriu luat pârâtului B. V., acesta nu ar fi avut cunoștință că s-ar fi instituit în sarcina sa obligația achitării vreunei sulte și nu ar fi avut cunoștință nici de întocmirea formelor de executare pentru plata respectivei sulte către B. G., crezând la momentul încheierii antecontractului că ar fi proprietarul bunurilor și că reclamantul i-ar fi împrumutat în realitate suma de_ euro a cărei restituire a garantat-o cu bunurile imobile.

A mai arătat pârâtul că nu-și aduce aminte, nu știe ce a semnat, iar casa valora_ euro și nu doar_ euro, iar din suma de_ euro nu a achitat nici măcar parțial sulta către B. G. pierzând toți banii la jocuri de noroc și că reclamantul a refuzat să primească_ –_ euro pe care a vrut să i-o restituie, spunându-i că dorește casa.

Disp.art.1294-1295 c.civ. stipulează ca un contract de vânzare-cumpărare reprezintă acel contract în temeiul căruia o parte (vânzătorul) transmite dreptul de proprietate asupra unui bun imobil în favoarea celeilalte părți (cumpărătorului) în schimbul obținerii unei sume de bani cu titlu de preț, transferul dreptului de proprietate realizându-se din momentul manifestării de voința a părților de a vinde si, respectiv de a cumpăra, indiferent daca prețul a fost plătit efectiv, iar imobilul a fost predat.

Pe de altă parte, doctrina și jurisprudența au stabilit că promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare reprezintă un antecontract de vânzare-cumpărare în baza căruia o persoană se obligă să înstrăineze la un preț stabilit un bun, iar cealaltă parte se obligă să cumpere în viitor un bun prin achitarea unui preț, astfel încât, atât timp cât ambele părți s-au obligat numai să încheie contractul, deși s-au înțeles asupra prețului și asupra bunului, contractul de vânzare-cumpărare nu poate fi considerat încheiat.

Art.969 c.civ. nemodificat, în vigoare la data soluționării cauzei la instanța de fond, prevede că orice convenție legal făcută între părți are putere de lege între părțile contractante, iar disp. art.1020 și urm c.civ. nemodificat stipulează că se poate dispune rezoluțiunea contractelor sinalagmatice în cazul în care una dintre părți nu și-a îndeplinit obligația asumată prin contract din cauza culpei acestuia.

Așadar, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, a reieșit că prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 65/7.01.2010, pârâtul B. V., în calitate de promitent vânzător și reclamantul B. V., în calitate de promitent cumpărător, au promis să vândă și respectiv să cumpere imobilul în litigiu situat în Mun. R., .. 96, jud. N., pentru prețul de 50.000 Euro, din care, 25.000 Euro s-au achitat la data încheierii antecontractului, iar restul de 25.000 Euro s-a consemnat pe parcursul soluționării cauzei, la dispoziția Judecătoriei R., imobil ce a făcut obiectul acțiunii de partaj bunuri comune dintre pârât și numita B. G., fiind atribuit în natură pârâtului prin sentința civilă nr. 2784/13.12.2005 definitivă și irevocabilă, cu obligația acestuia de a achita numitei B. sultă în sumă de 61.152,90 lei.

A rezultat totodată că titlul executoriu reprezentat de sentința civilă susmenționată a fost pus în executare de către creditoare, formându-se dosarul de executare nr.235/2009 al B.E.J. P. S., executare finalizată prin emiterea actului de adjudecare imobiliară nr.235/20.09.2010, în baza căruia imobilul în litigiu a fost adjudecat în favoarea adjudecatarului intervenient U. I., căruia i-a revenit obligația de plată a sultei datorată de către pârât, creditoarei B. G..

Astfel, antecontractul susmenționat reprezintă în realitate o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare în baza căreia părțile doar s-au obligat să încheie în viitor contractul de vânzare-cumpărare, și nicidecum o operațiune juridică de vânzare-cumpărare în sine având ca efect transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului, caz în care, în condițiile în care în imobilul în litigiu este proprietatea intervenientului U. I., prin adjudecarea bunului în litigiu cu ocazia executării silite a pârâtului B. pentru suma de 61.152,90 lei reprezentând sultă datorată creditoarei B. G., înseamnă că obligația părților de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în viitor este imposibil de realizat.

Faptul că actul de adjudecare a fost emis ulterior încheierii antecontractului de vânzare – cumpărare, nu a avut relevanță în cauză, în condițiile în care imobilul se află în proprietatea unei alte persoane decât promitentul vânzător, astfel încât antecontractul nu mai poate produce efecte juridice în sensul că nu mai poate institui în sarcina părților obligația de a încheia în viitor contractul de vânzare-cumpărare chiar dacă părțile s-au învoit asupra prețului și asupra lucrului, iar prețul a fost plătit parțial.

De altfel, această promisiune bilaterală de vânzare cumpărare, nu echivalează cu un contract de vânzare cumpărare, ci reprezintă doar o promisiune de a vinde și respectiv de a cumpăra, urmând ca, în viitor, pe baza acestei promisiuni să se încheie un contract, astfel că atât timp cât în speță încheierea contractului în formă autentică a devenit imposibilă prin emiterea actului de adjudecare în favoarea unei terțe persoane, act de adjudecare ce reprezintă titlul de proprietate pentru intervenient opozabil erga omnes, și care nu a fost niciodată contestat și anulat sau desființat, a însemnat că promisiunea de vânzare cumpărare dintre reclamant și pârât nu poate sta la baza pronunțării unei hotărâri prin care să se constate valabilitatea vânzării cumpărării.

Ca atare, în condițiile în care imobilul în litigiu se află în proprietatea altei persoane, înseamnă că obligația pe care vânzătorul și-a asumat-o prin antecontract privind încheierea contractului de vânzare – cumpărare în formă autentică în viitor a devenit imposibil de executat din culpa vânzătorului care nu a adus la cunoștința cumpărătorului că imobilul este supus executării silite, grevat de sarcini și pus sub sechestru, caz în care, neexecutarea obligațiilor stipulate prin antecontract constând în neîncheierea contractului de vânzare cumpărare, din culpa pârâtului, atrage sancțiunea rezoluțiunii acestui act, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, în sensul obligării pârâtului de a restitui reclamantului suma de 25.000 Euro, achitată de către acesta cu titlu de avans.

Astfel, deși pârâtul s-a obligat să încheie contractul până la sfârșitul lunii februarie 2010, ulterior încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, acesta a refuzat orice contact cu reclamantul în vederea încheierii contractului în formă autentică, cu toate că a fost notificat în acest sens, refuz determinat tocmai de atitudinea culpabilă a pârâtului de a nu aduce la cunoștință reclamantului că imobilul era grevat de sarcini, fiind pus sub sechestru, imobil care, ulterior, a fost adjudecat în favoarea intervenientului, pârâtul urmărind în realitate, prin încheierea acestui antecontract doar obținerea unei sume de bani, dovadă fiind folosirea avansului de 25.000 Euro la jocuri de noroc și nicidecum pentru plata sultei datorată creditoarei B. G..

Ținând seama de împrejurările sus menționate, a însemnat că în mod corect instanța de fond a respins capătul de cerere privind constatarea vânzării cumpărării imobilului situat în R., .. 96, jud. N., întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 1294 - 1295 C.civ. nemodificat, însă în mod greșit a respins capătul de cerere privind rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare ca fiind tardiv formulat, cât timp reclamantul nu a cunoscut de existența actului de adjudecare decât pe parcursul procesului, situație care a necesitat precizarea acțiunii, în sensul de a se dispune rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare, constatându-se inclusiv pe baza probelor administrate în calea de atac a apelului, că încheierea contractului în formă autentică în viitor astfel cum părțile au stipulat prin antecontract este imposibilă, imposibilitate imputabilă pârâtului.

Criticile apelantului în sensul că în mod greșit instanța de fond ar fi apreciat că la momentul încheierii antecontractului nu s-ar fi putut întâlni manifestările de voință ale vânzătorului și ale cumpărătorului în condițiile în care certificatul de sarcini depus la dosar atestă anumite sarcini impuse imobilului, ulterior încheierii antecontractului, iar obligația instituită în sarcina sa era acea de a achita o sumă de bani și nu de a nota antecontractul în cartea funciară, nu au putut fi avute în vedere întrucât în baza unei simple promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare, indiferent de manifestările de voință ale cumpărătorului și vânzătorului, operațiunea juridică a vânzării-cumpărării nu este considerată încheiată, ci doar obligația stipulată de a fi încheiat contractul în viitor, obligație care însă a devenit imposibil de îndeplinit prin adjudecarea imobilului în favoarea intervenientului.

Or, în condițiile în care bunul imobil a devenit proprietatea unei terțe persoane, înseamnă că antecontractul nu mai poate produce efecte juridice în sensul că nu mai poate institui în sarcina părților obligația de a încheia în viitor contractul de vânzare-cumpărare chiar dacă părțile s-au învoit asupra prețului și asupra lucrului, iar prețul a fost plătit parțial, operațiunea în sine de vânzare-cumpărare neputând fi considerată ca atare finalizată.

Susținerile apelantului conform cărora imobilul nu era intabulat în cartea funciară, astfel că nu i se poate imputa lui reaua credință și frauda legii ci vânzătorului și executorului judecătoresc care a urmat o procedură execuțională peste limitele legii, în condițiile în care a adjudecat imobilul la data de 20.09.2010, dată la care era notat și antecontractul iar executorul avea cunoștință de opoziția vânzării la licitație din partea sa, fiind astfel lovită de nulitate întreaga executare silită, ca și vânzarea la licitație, nu au relevanță, întrucât în cauză se analizează dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile legale pentru a se constata vânzarea cumpărarea imobilului în baza antecontractului de vânzare cumpărare din data de 07.01.2010, condițiile rezoluțiunii acestui antecontract, și nicidecum modalitatea în care a avut loc executarea silită, dacă actele de executare au fost sau nu întocmite în mod legal ori cu depășirea limitelor legii, împrejurări ce exced obiectului cauzei, putând fi analizate numai în cadrul unei contestații la executare.

Pretențiile apelantului în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins ca tardivă precizarea la acțiune constând în rezoluțiunea antecontractului, cu revenirea la situația anterioară, astfel încât să nu fie prejudiciat în drepturile sale subiective prin lipsirea atât de imobilul cumpărat, cât și de suma stabilită ca preț, au fost considerate întemeiate deoarece, într-adevăr, pe de o parte, în cauză reclamantul nu a cunoscut de existența actului de adjudecare decât pe parcursul procesului, împrejurare ce a determinat precizarea acțiunii și care în acest caz nu poate fi considerată ca fiind tardiv formulată, iar pe de altă parte, probele administrate inclusiv în faza de atac a apelului au demonstrat imposibilitatea îndeplinirii obligației de a se încheia contractul de vânzare-cumpărare în viitor, prin adjudecarea acestuia în favoarea intervenientului, imposibilitate determinată de culpa pârâtului constând în faptul că nu a adus la cunoștința reclamantului că imobilul era grevat de sarcini, fiind pus sub sechestru, astfel că imobilul nu putea face obiectul unei promisiuni de vânzare cumpărare, scopul promitentului vânzător fiind doar acela de a obține o sumă de bani, fără a preda în schimb vreun bun.

Or, cât timp imobilul în litigiu a fost adjudecat în favoarea intervenientului U. I., a însemnat că nu se mai poate institui în sarcina părților obligația de a încheia în viitor contractul de vânzare-cumpărare, o asemenea obligație fiind imposibil de executat, caz în care, neîncheierea contractului în formă autentică din culpa vânzătorului, atrage sancțiunea rezoluțiunii antecontractului de vânzare – cumpărare, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, în sensul de a fi obligat pârâtul la restituirea avansului încasat.

Faptul că apelantul a folosit termenul de „reziliere” în loc de „rezoluțiune” a antecontractului, nu a însemnat că instanța nu poate dispune această din urmă sancțiune, deoarece instanța are obligația de a analiza sancțiunea aplicabilă în raport de efectele, de modalitatea de executare a obligațiilor contractuale, respectiv cu executare instantanee, cum este cazul în speță și care atrage sancțiunea rezoluțiunii, ori cu executare succesivă, și care atrage sancțiunea rezilierii contractului.

Astfel, chiar dacă apelantul a solicitat rezilierea contractului, nu a însemnat că prin dispunerea rezoluțiunii acestuia se încalcă principiul disponibilității, întrucât instanța nu este ținută strict de temeiul invocat și de terminologia folosită de parte, având dreptul și chiar obligația să se pronunțe asupra pretențiilor deduse judecății în raport de împrejurările concrete ale cauzei, astfel cum acestea reies din probatoriul administrat.

Ca atare, ținând seama că reclamantul a invocat excepția de neexecutare a antecontractului încheiat cu pârâtul, instanța a avut obligația de a analiza, față de motivele invocate, de conținutul antecontractului, de efectele sancțiunii, de modalitatea de executare a obligațiilor, indiferent de termenii folosiți de parte, dacă sancțiunea aplicabilă este cea a rezoluțiunii sau a rezilierii actului și să dispună în consecință.

Prin urmare, tribunalul, în raport de aceste considerente, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 1020 și urm. C.civ. nemodificat, ținând seama și de dispozițiile art. 296 C.pr.civ. și de caracterul devolutiv al apelului, a admis apelul și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea precizată și a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare – cumpărare nr. 65/07.01.2010, încheiat de B.N.P. N. A., din R..

Totodată, instanța a repus părțile în situația anterioară, în sensul că a obligat pe pârât să restituie reclamantului suma de 25.000 Euro achitată de acesta cu titlu de avans cu ocazia încheierii antecontractului de vânzare – cumpărare și, ținând seama că diferența de 25.000 Euro din prețul de 50.000, convenit pentru imobil a fost consemnat pe parcursul procesului la dispoziția Judecătoriei R., bani care nu au fost însușiți de către pârât, a dispus restituirea de către această instanță reclamantului B. V. a sumei de 25.000 Euro consemnată prin recipisa de consemnare nr._/1/2.09.2010, și a menținut restul dispozițiilor sentinței.

În baza art. 274 C.pr.civ. instanța a obligat pe intimatul pârât B. V. să plătească apelantului reclamant suma de 5.792,30 lei cheltuieli de judecată, fond și apel.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul B. V., criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 6,7 și 9 C.pr.civ., susținând, în esență, că instanța de apel a înțeles să acorde prin decizia atacată, mai mult decât a solicitat, prin cererea de apel, în sensul că solicitarea a fost de a i se admite acțiunea principală, așa cum a fost formulată și precizată ulterior, în sensul de a se pune sechestru judiciar, și nu a fi admisă cererea de precizare a acțiunii de reziliere a contractului care oricum, acest capăt de cerere fusese respins de instanța de fond ca fiind tardiv formulat.

Susține recurentul-reclamant că a solicitat în cauza formând obiectul dosarului_ să se constate respectată vânzarea imobilului casă de locuit, situat în R., .. 96, imobil cu privire la care reclamantul și pârâtul au încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.65/7.01.2010, la Birou N. Public "A. N." din R..

Conform antecontractului, pârâtul i-a înstrăinat imobilul de mai sus cu un preț total de 50.000 euro, din care la data de 07.01.2010 reclamantul a înțeles să-i achite acestuia un avans de_ Euro, restul sumei fiind consemnată la CEC, la dispoziției Judecătoriei R., astfel cum i s-a pus în vedere de instanța de judecată, recipisa CEC aflându-se la dosarul cauzei.

Așa cum a arătat și în cuprinsul cererii de apel, toate temeiurile juridice ale acțiunii principale au fost expuse în motivarea cererii și dovedite prin probatoriile ce au fost administrate în cauză, în raport de care recurentul-reclamant a făcut dovada existenței, la data semnării antecontractului a acordului de voință din partea vânzătorului și a cumpărătorului, în raport de care se putea aprecia de către instanța de fond ca fiind valabilă convenția de vânzare-cumpărare. Prin intermediul executorului judecătoresc M. loan, l-a notificat pe pârât pentru a se prezenta la data de 30.04.2009, la Biroul Notarial unde a încheiat antecontractul, dar conform încheierii de certificare nr. 2047/30.04.2010, se atestă faptul că pârâtul, cu rea-credință, a refuzat să se prezinte la notariat, așa cum a fost somat.

In aceste condiții, motivarea instanței de fond reținută în considerentele hotărârii atacate, cum că la data încheierii antecontractului, respectiv 7.01.2010, nu se puteau întâlni, manifestările de voință ale vânzătorului și ale cumpărătorului nu poate fi avută în vedere în condițiile în care certificatul de sarcini eliberat de Oficiul de Cadastru N. atestă anumite sarcini impuse imobilului, ulterioare antecontractului.

A mai precizat recurentul că întreaga executare, dar și vânzarea la licitație sunt lovite de nulitate absolută, astfel că antecontractul era perfect valabil, iar acțiunea trebuia admisă.

În concluzie, așa cum a arătat în cuprinsul cererii de recurs, instanța a înțeles să-i acorde, din eroare, mai mult decât a cerut, chiar și ceea ce nu a cerut, în sensul că prin acțiunea introductivă a solicitat să se constate respectată vânzarea-cumpărarea imobilului casă de locuit, situat la adresa mai sus-menționată, precizând acțiunea principală, în sensul de a se dispune instituirea unui sechestru judiciar și nu asigurător, așa cum în mod eronat era trecut în acțiunea introductivă.

Solicită față de aceste considerente, să se admită recursul, să se facă aplicarea art. 304, pct. (6),(7), (9), să fie desființată decizia atacată și să-i fie admisă acțiunea introductivă, cu respingerea cererii de intervenție.

Curtea, examinând decizia atacată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Raporturile dintre părți au fost corect reținute de tribunal, în sensul că prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 65/7.01.2010, pârâtul B. V., în calitate de promitent vânzător și reclamantul B. V., în calitate de promitent cumpărător, au promis să vândă și respectiv să cumpere imobilul în litigiu situat în Mun. R., .. 96, jud. N., pentru prețul de 50.000 Euro, din care, 25.000 Euro s-au achitat la data încheierii antecontractului, iar restul de 25.000 Euro s-a consemnat pe parcursul soluționării cauzei, la dispoziția Judecătoriei R., imobil ce a făcut obiectul acțiunii de partaj bunuri comune dintre pârât și numita B. G., fiind atribuit în natură pârâtului prin sentința civilă nr. 2784/13.12.2005 definitivă și irevocabilă, cu obligația acestuia de a achita numitei B. sultă în sumă de 61.152,90 lei.

Primul motiv de recurs a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.6 C.pr.civ., susținând recurentul că instanța de apel a dat mai mult decât s-a cerut atunci când a admis cererea precizatoare având ca obiect rezilierea antecontractului, în timp ce solicitările sale au fost de a se admite acțiunea principală, de a se constata perfectată vânzarea-cumpărarea și de a institui sechestru judiciar.

Curtea observă că, prin chiar cererea de apel, reclamantul a solicitat expres ca, în subsidiar, să se revină la situația anterioară încheierii antecontractului, tocmai pentru a nu fi prejudiciat în drepturile sale, fiind lipsit atât de imobilul în litigiu, cât și de suma plătită ca avans.

Așadar, motivul de recurs menționat apare ca vădit nefondat, întrucât tribunalul a admis apelul sub aspectul cererii formulate în subsidiar, astfel că nu se poate susține că s-a acordat mai mult decât s-a cerut, instanța pronunțându-se în raport cu cererile cu care a fost legal învestită.

Recurentul a menționat și disp.art.304 pct.7 C.pr.civ. însă nu a arătat care sunt criticile care se încadrează în acest motiv de recurs, iar celelalte critici formulate se circumscriu motivului de recurs prev.de art.304 pct.9 C.pr.civ.

A susținut recurentul că antecontractul a fost perfect valabil și că acțiunea trebuia admisă, iar faptul că vânzătorul era debitor într-un dosar de executare nu constituia un impediment, astfel că manifestările de voință ale părților se puteau întâlni la data încheierii antecontractului.

Sub acest aspect, corect a reținut tribunalul că în baza unei simple promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare, indiferent de manifestările de voință ale cumpărătorului și vânzătorului, operațiunea juridică a vânzării-cumpărării nu este considerată încheiată, ci doar obligația stipulată de a fi încheiat contractul în viitor, obligație care însă a devenit imposibil de îndeplinit prin adjudecarea imobilului în favoarea intervenientului.

A mai reținut că, în condițiile în care bunul imobil a devenit proprietatea unei terțe persoane, antecontractul nu mai poate produce efecte juridice în sensul că nu mai poate institui în sarcina părților obligația de a încheia în viitor contractul de vânzare-cumpărare, chiar dacă părțile s-au învoit asupra prețului și asupra lucrului, iar prețul a fost plătit parțial, operațiunea în sine de vânzare-cumpărare neputând fi considerată ca atare finalizată.

Ca atare, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 1020 și urm. C.civ. nemodificat, întrucât neîncheierea contractului în formă autentică s-a datorat culpei vânzătorului - promitent, tribunalul a aplicat sancțiunea rezoluțiunii antecontractului de vânzare – cumpărare, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, în sensul de a fi obligat pârâtul la restituirea avansului încasat.

Față de considerentele expuse, nefiind incident în cauză niciun motiv de casare sau de modificare a hotărârii recurate, Curtea în baza art.304 și art.312 C.pr.civ., va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul formulat de reclamantul B. V., domiciliat în orașul R., Bulevardul Republicii ., etaj 2, .- la familia M. M., împotriva deciziei civile nr. 517 din 2 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-pârât B. V. (fiul lui P. și al lui E., născut la 5 martie 1962) – deținut în Penitenciarul Iași și intimații - intervenienți U. I., U. L., ambii domiciliați în orașul R., FDT Crizantemelor ., județ N..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 martie 2013.

Președinte, Judecători,

V. D. M. G. C. P.

Grefier,

A. M. B.

Red.MG

Tehnored.BA

2 ex/16.04.2013

dosar fond nr._ Judecătoria R.

jud.fond A. M.

dosar apel nr._ Tribunalul Prahova

jud.apel R. C.; C. M.

operator de date cu caracter personal

notificare nr.3120/2006

← Pretenţii. Decizia nr. 2849/2012. Curtea de Apel PLOIEŞTI		Grăniţuire. Decizia nr. 3028/2012. Curtea de Apel PLOIEŞTI →

Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 618/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 618/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI